Amintiri din decembre

[Vizitator knauf75]

Popascule,daca ai fi mai coerent si obiectiv e ok. Dar cand bati campii ,devii penibil si nici umor nu ai.

Off-topicul are si el regulile lui.

[Vizitator ExtremeEdition]

Cei care aveau acces la comunicatiile armatei si nu numai, erau ofiteri racolati care lucrau pentru un plan de neichipuit pentru noi romanii. care plan atat de neinchipui??

 

Unul care stie multe dar nu poate vorbi,este in puscarie. Altul tace de 25 ani. cine? poate chiar deaia

Dar oamenii au iesit in strada si asta a schimbat multe. ce-a schimbat? au infaptuit planul de fapt aplicat cu succes in tot blocul estic

Si intradevar Romania fiind inchisa informational iar tovarasul destul de puternic, aparea ca o forta destul de puternica in a-si mentine situatia precum China, poate deaia au fost atatea. Tara care-si fabrica armele greu o modifici

Editat Decembrie 19, 2014 de ExtremeEdition

[Toni Marginean]

 

Subject: Fw: DUREROS DE REAL..........

 

TRIST DAR ADEVARAT.......................http://youtu.be/3zKgmTJMtAs

 

[rasputin]

A fost să fie, într-o zi de decembre (mai bine nu ar fi fost) un inginer ce mergea la muncă, către Şantierul Naval Constanţa. De nu mă încearcă uitarea, zic că era la Poarta şase.

Ajunge la primul post de control, ceva ce de drept şi de fapt era poarta de intrare în port. Îi este făcut semn să oprească maşina. Se supune, opreşte şi se supune la control. Legitimaţia de serviciu, vizată la zi, laolaltă cu buletinul de identitate, îi conferă dreptul de a intra în incinta portului. Adică cei ce-i dăduseră cale de acces puteau să jure că inginerul nu este terorist.

Cale de două sute de metri mai departe, alt filtru, alte semne de oprire, alt control. E demn de reţinut că între cele două psturi de control exista vizibilitate directă.

Pentru un om cu un coeficient de inteligenţă mai mare ca al unei maimuţe situaţia devenea hilară. Două posturi de control aflate în vizibilitate directă erau deja prea mult pentru o minte lucidă. Era lipsit de sens. Ei, pe cei de la acest ultim post de control, inginerul avea să-i ignore. A greşit. A greşit uitînd că maimuţele ălea, deşi nu au putere de discernămînt au putere de decizie.

Puterea asta de decizie lor lea dat dreptul să deschidă focul. Au deschis focul, dar nu după canoanele militare cu somaţie şi foc de avertisment, pur şi simplu au deschis focul.

În urma acestui foc inginerul şi-a pierdut viaţa, şi asta pentru că unor cretini lipsiţi de discernămîntul necesar le-a fost dată putere de decizie şi evident arme.

Aici vorbim de prostie în formă pură. Un om trece de un filtru aflat în vizibilitate directă cu cel de-al doilea filtru, primeşte permisiunea de trecere fără a se produce vreun incident, iar la al doilea post se deschide focul asupra sa.

Aici e vorba de prostie în formă pură, şi cu indulgenţă, de necunoaşterea funcţiunilor şi atribuţiilor într-un dispozitiv de pază.

Primul dispozitiv are drept de control, ceilalţi au doar rol de a întări protecţia dispozitivului. Cine forţează trecerea primului dispozitiv de pază trebui a fi oprit de dispozitivele următoare şi asta, ce-i drept, fără foc de somaţie şi avertisment. Deci dispozitivele următoare nu au dreptul să te controleze odată ce ai trecut de primul, menirea lor e alta. 

Patrupedele din acest dispozitiv nu mai ştiau asta, posibil să nu fi ştiut asta niciodată, ei credeau că menirea lor e să facă ce a făcut primul post de control. Ce au crezut ei, pînă la urmă, nu are nici o importanţă, important e că a fost ucis un om. Ca şi cauză? Evident, deocamdată, reţinem prostia.

 

O altă ispravă, tot pe aproape de unde s-a petrecut asta, adică pe şoseaua Mangaliei, de la Far spre ieşirea spre Lazu.

Şi aici posturi multiple, dat fiind drum cu două sensuri, nimeni nu mai ştia ce atribuţiuni are şi cînd sau cum se subordonează.

Un om, cu fiul său minor aflat pe bancheta din spate, îndemna a ieşi din Constanţa spre Lazu. Îi este făcut semn să oprească ( De cine? Păi de cine alţii dacă nu de formaţiunile paramilitare numite gărzi patriotice şi soldaţi), omul se supune, opreşte maşina, le arată portbagajul şi tot ce vor ei. Îi roagă însă să ia în calcul că are un minor în maşină, să încerce să nu-l sperie.

Cei responsabili de control chiar au luat în serios această atenţionare şi s-au comportat ca atare.

Totul este în regulă aşa că omul poate pleca mai departe. Ce nu a ştiut acest om este că mai urmau şi alte "posturi de control".

La următorul aşa zis post de control cineva înarmat sare în faţa maşinii. Evident apare frica, frica de a-l fi lovit pe nărod sau că nărodul este terorist. Evident nu a avut timp să oprească cînd i-a sărit dobitocul în faţă, mai mult chiar, se speriase atît de tare încît chiar nu se gîndea să oprească.

El nu a gîndit, din frică, să oprească . Dobitocul avea însă putere de decizie, discernămînt nu avea, aşa că a decis să tragă, să tragă direct asupra maşinii. Rezultatul nemerniciei sale, un copil mort. Un copil ucis prin împuşcare, un copil ucis de un cretin ce primise dreptul de a se juca de-a războiul.

Un cretin ce stătea la vorbă cu alţi cretini, ignorînd atribuţiile ce le avea, aude zgomotul unei maşini mult prea tîrziu şi sare ca disperatul în faţa ei speriind pe şofer. Şoferul, dat fiind viteza şi mai ales de frica, nu opreşte iar cretinul înarmat execută foc direct asupra maşini.

Atît şi nimic mai mult, două cazuri în care a fost dată putere de decizie celor lipsiţi de discernămînt, un copil şi un adult ucişi de către proşti.

Treaba ista mai comportă un aspect, anume că oricît de dobitoci ar fi fost cei înarmaţi, dobitoci din născare sau păliţi de streche pe parcurs, ei nu aveau în ogradă, sau în debaraua casei, automate kalaşnicov. Cineva i-a înarmat pe aceşti dobitoci trecînd peste o serie de protocoale ce preced acordarea unei arme. Un prim dobitoc responsabil ar fi Ion Iliescu, el, de la televiziune, a cerut să fie înarmată populaţia, detaşamentele de gărzi patriotice.

Chestia asta spune că un ţap ispăşitor am găsi repede, pe Iliescu. Necazul cel mare este că Ion Iliescu nu avea nici o putere de decizie asupra celor ce aveau sub cheie armele destinate detaşamentelor de gărzi patriotice, nu din punct de vedere legal. Iliescu putea să sugereze, putea chiar să ceară înarmarea gărzilor patriotice, nu putea să dispună legal acest lucru. El ( Iliescu) nu avea autoritate de comandă asupra celor ce ţineau sub cheie aceste arme.

În acest punct apar semne de întrebare. Pe Iliescu la auzit un popor cum cerea să fie date arme populaţiei, chestia asta nu poate fi negată. Iliescu însă nu putea ordona celor în drept, el era un nimeni pentru aceştia, ei se supuneau altor structuri de comandă.

De la cine au primit aceste structuri de comandă ordin? De la iIiescu? Nu prea se leagă ( pentru cine nu ştie, Iliescu era totuşi un simplu civil). Dacă insistăm că el a făcut-o nu avem ce să mai căutăm cai verzi pe pereţi, sîntem în faţa unei lovituri de stat . Elemente ale armatei împreună cu elemente civile au orgaizat o lovitură de stat, evident cu sprijin extern. Stucturile de comandă ale armatei fuseseră penetrate din timp. Cum au fost vizate eşaloanele superioare de comandă  devine explicabil cum de Petre Roman, atunci cînd a cerut să se oprească focul acesta chiar a încetat, iar Ion Iliescu a fost capabil să dea un ordin (care sa şi executat) de înarmare a populaţiei.

 

Mai adaug un caz. Acest caz nu are în clin şi mînecă cu prostia, el mai degrabă are legătură cu cele şaizeci de mii de victime.

O întîmplare tîmpă, lipsită de sens:

Pe la orele şase ale dimineţii un om pleca la muncă. Nu se auzeau focuri de armă, era linişte, cu toate astea, la ieşirea din scara blocului cineva a tras asupra lui. L-a nimerit în picior, chestia asta lăsîndu-l cu un anumit grad de invaliditate. De ce sau de cine a fost împuşcat nu va şti niciodată. Cert e că aşa s-a născut un alt erou al "revoluţiei", cu toate drepturile ce decurg din asta. Împuşcat în revoluţie; aida bre!

[zal]

Ei, acum cine să strige în gura mare că a fost o intervenţie străină combinată cu o lovitură internă? Poate cînd vor fi morţi cu toţii cei implicaţi să se audă ceva. Apoi sînt o grămadă de eroi şi participanţi, martiri, fiecare cu povestea lui şi interesele lui. Între timp, cei din exterior responsabili moral (Gorbaciov, Bushilă senior şi alţii) nu mai sînt la putere, s-au schimbat conducerile pe la ei dar secretele rămîn. Rădăcina problemei e că am fost aruncaţi dintr-o tabără în alta, legaţi de mîini şi de picioare, nepregătiţi şi cu elitele distruse. Asta e buba cînd te laşi în apărarea altora mai puternici şi nu eşti capabil să-ţi porţi de grijă, mai devreme sau mai tîrziu vei fi trădat sau vîndut.

Noi ne bucuram că vin occidentalii, ei se bucurau că ne-au prins după cinci decenii.

Atunci s-a văzut şi linia de demarcaţie între vestul catolico-protestant şi răsăritul ortodox, vechea schismă ne-a pus la colţ faţă de celelalte state foste socialiste. Oarecum am plătit un mileniu de credinţă diferită şi un secol de neseriozitate în politica externă.

...............

Problema economică a URSS pe care a încercat imbecilul de Gorbaciov s-o rezolve a fost povara întreţinerii cu bani, materii prime şi tehnică a o grămadă de state satelit. Cei 180 milioane de locuitori ai URSS şi economia suportau şi peste 105 milioane de est-europeni, plus alte ţări sărace şi războaiele lor de pe alte continente. Concluzia a fost că cuceririle lui Stalin nu mai erau profitabile aşa cum au fost în primii ani după război şi s-a decis facerea pasului înapoi. Ce nu şi-a dat seama a fost că a demolat tot fără să pună nimic în loc. S-a văzut asta imediat în 1991, a urmat un deceniu de haos chiar în fosta URSS. Asta nu e o consolare ptr noi, ei s-au refăcut, noi sîntem tot mai jos şi visăm bogăţie ca drogaţii.

Editat Decembrie 26, 2014 de zal

[rasputin]

Ei colega (legat de "colega", sper să nu ridici din sprînceană; cîndva, tot aici pe forum, după oarece ridicări din sprînceană, îndemnam a spune că în limba poloneză echivalentul pentru coleg este colega, cei drept se scrie kolega, dar în pronunţie nu prea se bagă de seamă. Tot atunci spuneam că, din varii motive, "colega" este mai aproape inimi mele, motive ce nu au în clin şi mînecă cu pidosnicii). Să-ndemn a mă întoarce la idee:

Deci colega (kolega), cei ce-s în drept a striga în gura mare că a fost o intervenţie străină, o lovitură de stat, sîntem noi românii. Eu, mata şi mulţi alţii ca noi, fie că-s membri ai acestui forum fie că nu au în clin şi mînecă cu forumul, dar, chiar şi dincolo de etnie, simt că sînt Români. Nimeni nu va striga în locul nostru, iasta-i "Crucea" noastră, noi şi numai noi trebuie a o duce, ceilalţi nu pot. Nu pot nu numai pentru că nu au interesul, nu pot pentru simplul fapt că nu-i crucea lor, e crucea noastră.

Nu vă amăgiţi azi că duşmanul nostru are măreţia şi cavalerismul Romei. Roma a consemnat războaiele cu Dacia, le-a imortalizat spre nemurire şi aducere aminte. Puţine neamuri cu care s-a luptat Roma s-au bucurat de asemenea cinste. N-am să îndemn în detalii, nu-mi stă în putere, sînt lucruri pe care mata le ştii mai bine, nu mă sfiesc să o spun. Eu vreau să te atenţionez doar că duşmanul de azi nu are nimic din măreţia Romei, el e perfid, n-are măreţie şi nici verticalitate, are în schimb veninul şarpelui. Dacă nu i-ai stîlcit capul la vreme te va ucide mişeleşte, ista-i crezul lor, nimic eroic în asta; aşa că nu aştepta recunoaştere din partea lor.

Noi avem datoria de a ne dezlega limbile, ceilalţi vor îndemna mereu a ne pune căuş.

[rasputin]

Pe undeva prin urmă îndemnam a vorbi de frică. Iliuţă şi camarazii săi au deschis focul, înainte de toate, din frică. Un părinte nu a oprit la timp cînd un nemernic i-a sărit în faţa maşinii pentru că i-a fost frică, frică ce avea să-i ia drept tribut pe fiul său minor. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu acuz pe nimeni şi cu atît mai puţin pentru sentimentul de frică. Frica este un sentiment specific făpturii umane. E firesc, în unele situaţii, a-ţi fi frică. Numai nebunii nu cunosc frica, omului normal îi este caracteristică frica, şi tot ca normalitate trebui a privi şi faptul că, curajul nu înseamnă lipsa frici ci dominarea ei. Jelanie mare e atunci cînd frica ajunge a domina spiritul, atunci viaţa devine calvar. N-am să îndemn în acestă direcţie , a fricii, că nu ista-i subiectul.

Am să îndemn însă pe cele ce au legătură cu frica, pe ce mi-a fost dat să văd în decembrie 1989, în 22 decembre.

 

Undeva, la intersecţia de la Teatrul Fantasio din Constanţa, mi-a fost dat să întîlnesc un tînăr, militar în termen. Era în seara de 22 decembre 1989.

Eu veneam dinspre Ambasada URSS şi îndemnam a merge spre Muzeul de Marină, practic intersectam fostul bulevard Republicii. La Fantasio, în intersecţie, am întîlnit pe acest tînăr. Era îmbrăcat în uniformă de marinar şi echipat cu toate cele necesare pentru război, cască, mască de protecţie chimică (cum Dumnezeu de au uitat de Completul chimic?) 120 de cartuşe şi nelipsitul AKM.

Eu mergeam pe partea stîngă a drumului; ajuns în intersecţie am îndemnat să trec pe dreapta, cu intenţia ca apoi să traversez bulevardul şi să merg către muzeu. E mai optim aşa, constănţenii pot depune mărturie pentru asta. Sesizînd intenţia mea şi interpretrînd-o ca o încercare de a merge spre gară acest soldat m-a oprit.

-Nu puteţi merge pe aici! Nu la gară!

 

Eram lîngă el, nu a trebuit să mă întorc din drum, eu vroiam doar să fac un zig-zag. Mă duceam întîi spre gară, dar pe partea cealaltă a drumului îmi schimbam direcţia de mers; acest soldat nu ştia asta, evidentă era doar schimbarea de direcţie spre gară, restul era doar în mintea mea aşa că el m-a oprit.

Evident că m-am oprit. M-am oprit chiar lîngă el, stăteam faţă în faţă.

 

-De ce să nu merg la gară?, am întrebat eu.

-Aşa am primit eu ordin, a venit prompt răspunsul.

 

Ştiind, nu că "Toate drumurile duc la Roma", dar că multe din drumurile pe care le-am întîlnit pînă să ajung în această intersecţie mă duceau la Gară (Gara din Constanţa) şi nimeni nu mă oprise să o iau în acea direcţie zău că mi-sa părut ciudat. Important e că am sesizat un lucru, acestui fecior îi era frică. Cum nimeni nu mă aştepta la muzeu şi nici nu ardea lumea dacă nu ajungeam acolo, sesizînd şi frica din inima sa, am îndemnat la vorbă cu el.

Aşa, din vorbă-n vorbă, aveam să aflu că pînă în urmă cu  cîteva zile, el era soldat "La Canal", la munci. Să nu gîndiţi că era retardat, gîndiţi doar că soarta nu a ţinut cu el. Probabil că el plătea într-un fel păcatele părinţilor (desluşire pentru atei: chestiunea (expresia) în cauză o veţi găsi în Biblie)

În zilele lui decembre 1989, a venit un ordin, cum că ei să fie echipaţi cu ţinută de marinar şi înarmaţi, apoi de la unităţile şi subunităţile lor au fost duşi te miri unde, în acest "te miri unde" se încadrează şi garnizoana Constanţa.

E bine de ştiut că în noile condiţii ei nu au mai fost în legătură cu cei ce le fuseseră comandanţi direcţi. Cei vechi ieşiseră din peisaj, iar cei noi nu aveau o identitate anume.

Ca să aveţi o idee despre ce vreau să spun gîndiţi doar la faptul că acest fecior primise ordin să nu lase populaţia civilă să meargă spre gară de la un ofiţer ce a trecut pe acolo într-o maşină ARO. Habar nu avea cine era, ce grad avea şi dacă era sau nu un comandant al său.

Fusese doar un ordin de interzicere de acces şi fusese respectat. Un ordin de deschidere a focului ar fi fost oare respectat?

Văzînd cît de speriat este, cît de pierdut este, am îndemnat cu el la vorbă. Cred că am îndemnat cu el la vorbă mai mult de o oră.

I-am spus că nu numai bulevardul duce la gară, i-am arătat cel puţin o stradă, stradă pe care o şi putea vedea, prin spatele Ambasadei(Consulat) URSS, şi care ducea tot la gară. I-am spus că pe bulevard sînt blocuri şi sînt şi oameni ce îndeamnă către casă, să-i lase a merge la casele lor, să nu se pună de-a curmezişul, un terorist oricum nu-i va cere lui voie să meargă la gară, şi oricum va îndemna să ajungă acolo pe străzile pe care le-am indicat.

Ideea e că prinsese curaj, nu mai părea aşa de pierdut şi nici nu mai punea la inimă că oameni îndeamnă spre gară, în fapt către casele lor.

Într-o vreme am văzut că nu avea asigurat AKM-ul. L-am întrebat de ce nu asigură arma şi dacă are cartuş pe ţeavă. Drept răspuns aveam să aflu că el nu ştie ce înseamnă să ai "asigurată arama" şi nici ce înseamnă să ai arma încărcată, să ai cartuş pe ţeavă.

Aşa am aflat că el nu avusese parte de AKM decît de vreo săptămînă. Aşa am aflat că perioada de instrucţie şi tragerile cu arma au constat în tragere cu arme, care, după descriere, eu am concluzionat că erau ZB-uri. adică chestii de pe la 1900 toamna. Una peste alta el nu avea minimum de deprinderi necesare mînuirii AKM-ului.

I-am arătat cum se asigură arma. Am încercat să-mi dau seama, întrebînd-ul dacă a făcut o mişcare anume ce ar fi dus la incărcarea AKM-ului, adică dacă are cartuş pe ţeavă. N-a fost în stare să-mi răspundă, i-am, spus că nu-i bai, suficient e să-şi asigure arma şi apoi cînd o ieşi din post să verifice, nu în mijlocul drumului. Adică dacă nu prindem la vreme cartuşul extras de pe ţeavă să nu-l căutăm în mijlocul bulevardului.

O altă chestie, frica, şi mai apoi bruma de încredere inspirată de mine, îl făcură să-mi dea arma să o verific şi să o asigur eu. Nu i-a căzut bine, dar i-am spus că sub nici o formă să nu-şi dea arma altcuiva, sub nici un pretext. L-am îndemnat la cele necesare, dar nici o clipă nu am îndemnat să-i i-au arma din mînă. Puteam să o fac, mai mult chiar îndemna singur să mi-o dea.

Cum spuneam, am vorbit mult cu el. Fie că mă credeţi sau nu în acea seară, pentru acest băiet, am cerut ţigări de la trecători. Eu nu fumez, iar el nu îndrăznea să ceară. Abia după ce am îndemnat la vorbă cu el m-a întrebat dacă nu am o ţigară, şi de belea nu aveam, a avut şi el ghinionul să oprească la vorbă un nefumător. Probabil că mulţi nu veţi crede, dar eu am îndemnat a cere ţigări de la cei ce treceau pe lîngă noi. Am avut însă o sarcină uşoară, cei care aveau, fiind fumători,au îndemnat să împartă cu acest băiat.

După un timp a trebuit să plec la ale mele, pe acest băiet îl încercau păreri de rău că plec, îşi dorea să mai zăbovesc cu el, dar nu mai era cu putinţă.

 

De ce am povestit acest episod, banal prin definiţie?

Nu mai departe pentru a scoate în evidenţă un alt aspect al loviturii de stat, anume că în acele zile au fost înarmaţi soldaţi fără instrucţia necesară. La drept vorbind ăştia nu erau soldaţi, erau muncitori la Canal.

Ei nu ştiau să mînuiască o armă, nu aveau habar de regulamente militare, şi cu toate astea cineva a hotărît să-i înarmeze şi să-i scoată pe străzi.

De ce? Ce logică avea prezenţa pe străzi, cel puţin în Garnizoana Constanţa, a unor soldaţi neinstruiţi? Ce imperioase necesităţi au impus înarmarea şi scoaterea lor pe străzi iar trupele instruite, cei ce ştiau cum să mînuiască o armă, cînd şi cum să facă uz de ea, ordinele cui să execute şi, mai ales, pe cele a cui să nu execute, au fost ţinuţi în cazărmi?

Răspunsuri logice pentru aceste întrebări nu sînt, decît dacă acceptăm faptul că cineva avea nevoie de o masă de manevră, masă a cărei lipsă de instrucţie putea duce la evenimente şi incidente nedorite, şi de asemeni putea executa orice ordin, indiferent de la cine venea. Cazul băiatului de care am povestit, care a primit un ordin de la un ofiţer aflat într-o maşină ARO, şi care maşină nici măcar nu a oprit, o maşină aflată în trecere, transpuneţi-l la cele ce povesteam de la Tulcea. Oare ce ar fi ieşit atunci?

Aşa a fost atunci, pentru astea eu pot depune mărturie. Cu feciori luaţi de pe Canal, înarmaţi pînă-n dinţi, aveam să mă mai întîlnesc. O să vă povestesc şi despre ei, dar nu acu'.

Cele de acu', ca şi cele de pînă acu', conturează un plan, un plan bine gîndit, bine pus la punct pînă în cel mai mic amănunt, şi care plan nu indică o revoluţie ci o lovitură de stat. Datoria noastră e să spunem adevărul, iar într-o zi uni, mai vrednici decît noi şi poate favorizaţi de un moment al istoriei, vor îndemna a face dreptate neamului nostru românesc.

[hpavictor]

Mda , pana la urma , daca se pune cap la cap totul , rezulta patru lovituri de stat , aproape simultane , ba chiar si mici batalii intre participantii la loviturile de stat .

Ulterior unele victime , cetateni romani dar si luptatori straini au fost folosite pentru a legitima participarea locala a uneia dintre participanti !

Sa enumeram : 

Germania - Olanda ( razboi radio , manipulare TV ) , au fost  grosul victimelor de la Timisoara , aia pe care nimeni nu i-a revendicat , dar Olanda este impotriva noastra la Schengen si acum , noroc cu trupele de cercetare de la 404 si parca cei de la 313 ...

URSS - Yugoslavia ( turistii sovietici ) ...asta i-a " costat "  pe sarbii cei mai " prieteni "  in 1999 , cu ajutorul oferit NATO adica dreptul de folosinta al aeroportului Timisoara 

SUA - Israel ( nu se pune , ei au castigat batalia abia in 1993 )

Franta - Ungaria ( interventia la Giurgiu si Arad a doua plutoane ale Legiunii straine , in Ungaria au facut o tabara de pregatire a transfugilor tradatori ) iar operatiunile sunt inca  desfasurare . Francezii aproape si-au atins scopul ( Dacia , Cora , Carrefour , Auchan etc ) , ceilalti  inca viseaza .

Informatiile sunt gasite pe net .

Nu le luati de bune ... nimeni nu poate garanta adevarul . 

Un om destept stie ca din tot ce se spune , doar jumatate sunt adevarate , iar un om inteligent stie care jumatate este cea adevarata ! 

[hpavictor]

http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-5154100-virgil-magureanu-89-avut-lovitura-stat-militara-organizata-kgb-cia-stia-din-anii-70-ion-iliescu-succesorul-lui-ceausescu.htm

 

Asta nu e tot ...

Cautati documentarul in limba germana : "schachmatt strategie einer Revolution oder Fallstudie" ( din pacate nu este disponibil intr-o alta limba ) https://www.youtube.com/watch?v=m7BEenUr6ZQ .

 Ceea ce se prezintä de atata amar de vreme pe piata media europeanä, nu s-a avut curajul de a fi recunoscut nici dupä 25 de ani in Romania.

O scurta sinteza  : membrii serviciilor secrete occidentale explica oficial contextul politic si geostrategic al acelor perioade precum si cum au participat si orchestrat revolutia romana, cu ajutorul rusilor, ungurilor, austriecilor, francezilor, nemtilor, americanilor si a unor " intelectuali " din Romania .

ORDINUL MINISTRULUI APARARII NATIONALE-VASILE MILEA.

Transmis de General Eftimescu .

Retransmis de Lt.Col .Ilie Marin .

17 decembrie 1989 .

1.Munitia se tine pe companii centralizat ,nu pe soldati.

2.Ofiterii poarta pistoalele cu unitatea de foc .

3.Cand sint chemati la esaloanele superioare sau organele de partid si de stat se deplaseaza inarmate.

4.Se cheama cadrele din concedii.

5.Functiile unicat se cheama in cazarma chiar daca sint in economia nationala .

6.La compania cu 3 plutoane sa se asigure 4 ofiteri .

7.Comandantii de unitati se cheama la unitati chiar daca sint in economie .

8.Subunitatile de interventie sa aiba mijloace de legatura.

9.Pe fiecare tanc sa fie asigurati 3-4 pistolari ca desant pe tanc -inarmati-in masura sa raspunda la provocari.

10.Mecanicii conductori sa fie mai activi.11.T.A.B.-ul sa aiba strictul necesar pentru a fi mai mobil .

12.Militarii care sint numiti in actiuni sa aiba hrana rece pentru 1-2 zile .

13.Demonstrantii, sa fie serios avertizati si apoi sa se TRAGA LA picioare .

14.Sint unii dintre DEMONSTRANTI care imping batranii si copii in fata ,mijloacele noastre, sa fereasca pe acestia.

15.Subunitatile de arme sa fie pregatite ca infanteristi .

16.Patrulele in oras sa fie formate dintr-un cadru+4 militari in termen inarmati ..Semnat. Ministrul Apararii Nationale ss /Vasile Milea .

.Primit :Ajutorul ofiterului de serviciu principal ss/Maior Vladutu Gheorghe.

Acest ordin era ilegal(Civilii nu aveau arme;demonstrau legal conform art 28 din constitutia RSR;

Nu era proclamata Starea De Necesitate.Comandantii de MU,U si Garnizoane, cunosteau ca ordinul este ilegal contrar Constitutiei RSR art.28 si art.75 paragraful 14 .

Pe acest ordin inlocuitorul la comanda Diviziei 18 Mecanizata lt col.Zeca Constantin pune urmatoarea rezolutie :

Se transmite la U.M. subordonate .

Se executa intocmai.

Editat Aprilie 7, 2015 de Victor

[eugeniusro]

 

Acest ordin era ilegal(Civilii nu aveau arme;demonstrau legal conform art 28 din constitutia RSR;

 

Dar demonstranţii încălcau art 29 din constituţia RSR care spune citez :

Art. 29.

Libertatea cuvintului, presei, intrunirilor, mitingurilor si demonstratiilor nu pot fi folosite in scopuri potrivnice orinduirii socialiste si intereselor celor ce muncesc.

[rasputin]

Aşa cum spuneam, am îndemnat a merge şi eu la ale mele, lăsînd în intersecţia de la Fantasio pe acel băiat, care băiat nu avea decît rol de masă de manevră iar în alte situaţii ar fi fost, ceea ce generic numim, “carne de tun”.

La Muzeul de Marină era linişte deplină, doar o lumină de veghe se zărea privind de pe drum. Nimic care să trădeze cum că acolo ar fi un comandament al revoluţiei, un loc din care , cale de vreo două ore în urmă , nişte tineri au fost trimişi pe aiurea.

Asupra acestui episod am să revin cu altă ocazie, ca şi cronologie ar fi fost nimerit să încep cu acest episod s-au cel puţin să fie printre primele relatări, numai că am găsit de cuvinţă să încep cu cazul maiorului de la Tulcea, omul ce a dăruit viaţă multor oameni şi a stricat gheşeftul celor ce vehiculau cele şaizeci de mii de victime ale loviturii de stat.

Ducă-se pe pustii! Chiar nu contează prea mult ordinea cronologică, în fapt nu dezbatem cine a fost mai întîi, oul sau gîina

De la muzeu îndemn pedestru către Universitate, adică de drept şi de fapt către Institutul de Subingineri, că Universitatea încă nu „răsărise”.

O cale de drum o ţin pe Bulevardul Tomis, apoi îndemn pe „Mircea”. Sătul de mers şi de pustietate îndemn a tăia drumul în diagonală, prin spatele unităţii de securitate, pe străduţe mai lăturalnice. Dacă pe la „centru” ziceam că era pustiu, pe străduţele pe care am apucat nu era ţipenie de om.

Prins în propriile gînduri n-am prea băgat de seamă cînd am ajuns pe bulevardul Lenin( actualul Mamaia) în zona Spitalului Militar.

Numa’ ce aud un scurt: Stai că trag!

Am stat, cum să nu stau? S-au risipit într-o clipă toate gîndurile mele, şi într-o fracţiune de secundă ajunsei cu capul din nori taman unde trebuia să fie de fel, adică pe bulevardul Lenin.

Cum spuneam, am stat, cum era să nu stau?! Adevărul e că putem şi să nu stau, numa’ că ar fi fost total neindicat pentru mine.

Ce se întîmplase de fapt? Păi nu mare grozăvie; lîngă Spitalul Militar era o curte, un loc viran, împrejmuit cu oarece garduri, mai mult gard constituit din vegetaţie, pe alocuri plasă de sîrmă şi plăci din beton. În această curte diferite unităţi din Garnizoana Constanţa îşi parcau autobuzele ce transportau cadrele şi PMC-ul. În mod normal, adică pînă în zilele lui decembre 1989, serviciul de pază al autobuzelor era asigurat de un Planton, înarmat cu baionetă şi atît. Legat de baionetă, asta putea să şi lipsească, totul depindea de unitatea ce asigura paza autobuzelor. Paza se făcea prin rotaţie, atunci cînd erau de “tură” infanteriştii s-au tanchiştii, plantonul avea baioneta în dotare, cînd paza era asigurată de militari de la unităţi tehnice (aviaţie, radiolocaţie, rachete (de la Cap Midia)) nu umai că lipsea baioneta din dotare, da’ lipsea şi plantonul din dotare.

Una peste alta, în zilele loviturii de stat din decembre 1989, se pare că eu am avut norocul să mă „întreţin” cu unul de la pifanterie , s-au tancuri, ce fusese înzestrat şi cu AKM.

Cum ziceam, aud un “Stai că trag!” (Pentru cei ce aţi făcut armata, aţi fost caporali sau sergenţi la schib, adică aţi mai auzit ceva de genul „Stai că trag!”, ăsta a fost pe bune, nu ca la schimbarea gărzii, senzaţia a fost cu totul alta).

M-am oprit, că doar nu aveam mîncărimi prin părţile dorsale. Nu pricepeam de unde a venit somaţia, aşa că mă cam uitam ca curca-n lemne în direcţia gardului viu. Fiind noapte, zona prost luminată, nu vedeam prea multe.

Aud oarece zgomot de pietre din spatele gardului, apoi desluşesc o ţeavă de armă şi un chip de om. Nu ştiu dacă se stăduia să se facă văzut s-au doar se străduia să mă vadă.

Numa’ ce aud: Cine eşti, unde te duci? Parola?

Zic şi eu ce-mi trece prin minte, că timp de gîndit n-am avut şi nici n-am îndemnat să-mi fac:

-Îs un trecător şi mă duc către casă. Parolă?! De unde…

N-apuc eu să-mi termin răspunsul că iară se aude hodorogit de pietre. Dispare şi ţeava puşcociului şi chipul din spatele ei.

Nici nu plec mai departe nici nu îndemn către gard să văd ce s-a întîmplat, stau doar locului.

Alte hodorogeli de pietre şi în cele din urmă apare şi chipul soldatului printre buruienile gardului., de astă dată fără a mai strecura şi ţeava puşcociului.

-Treci pe partea cealaltă a drumului! Nu mai merge pe partea asta! zice el către mine.

-Bine, măi băiete. Zic eu  şi îndemn să tranversez bulevardul, şi mai zic într-o doară: Ai grije să nu împuşti pe cineva. E stradă, e trotuar, e....

N-am apucat să termin cele ce vroiam a spune că iară s-a auzit huruit de pietre, am tăcut, am renunţat.

Ce era cu huruitul?

După păţanie am mai trecut pe acolo, m-am uitat şi în curte. Aşa am văzut că terenul curţii era sub nivelul trotuarului, iar în locul cu pricina fuseseră îngrămădite pietre. Pentru a vedea ce se întîmplă pe stradă soldăţelul trbuia să urce pe grămada de pietre. Cum pietrele erau mici şi colţuroase grămada era instabilă, asta făcea ca soldăţelul să apară şi dispară fără veste, totul însă însoţit de „surle” de pietre.

Ce nu am priceput eu atunci, dar nici acum, e cine , s-au ce l-a făcut pe el să someze pe cei ce treceau pe stradă, pe trotuar. O fi fost frica, o fi fost prostia, o fi fost plictiseala şi dorinţa de a sta de vorbă, zău că nu ştiu să spun. Mi-a rămas doar senzaţia pricinuită de acel „Stai că trag!”, şi nu se compară nici pe departe cu acel “stai, stai că trag” de la schimbarea gărzii s-au de la control.

Am trecut pe partea cealaltă a drumului şi am îndemnat către delfinariu.

Atunci, dar nici acum, zău că nu am fost ofuscat că am fost îndemnat să trec pe partea cealaltă a drumului. La o aruncătură de băţ, hai să zicem cel mult o bătaie de praştie, aveam a trece prin faţa sediului Securităţii din Constanţa, adică era loc şi de alţi nebuni, aşa că mersul pe partea cealaltă a drumului era chiar un lucru bun.

Ce am văzut eu, asta de peste drum, în clădirea securităţii. Geamuri sparte, geamuri deschise , uşi de la exterior deschise, uşi de la interior se vedeau deschise, oarece hîrtii erau împrăştiate pe lîngă clădire, totul dublat de senzaţia de loc pustiu.

 Oarece mîncărimi prin părţile dorsale m-au încercat, aş fi îndemnat să intru şi eu, nimic şi nimeni nu mă oprea, doar senzaţia rămasă după acel “Stai că trag” m-a ţinut departe şi de cealaltă parte a drumului.

Mare minune nu cred că aveam de văzut, lucrurile cu adevărat importante se petrecuseră peste zi, imediat după ce soţii Ceauşescu fuseseră arestaţi, iar mulţimii îi fusese servită povestea cu fuga, cînd cu elicopterul cînd ca simpli autostopişti. Important e că atunci a dispărut şi Dosarul Anvers

Legat de acest dosar, un om a făcut puşcărie, un altul s-a sinucis, un altul a făcut hepatită şi a murit de ciroză, dar al patrulea, care de fapt a fost adevăratul vinovat, a scăpat de urmărirea penală şi de condamnare, se spunea că printr-o intervenţie (dispoziţie semnată de ocupanta Cabinetului doi, adică Elena Ceauşescu). Judecînd la modul în care a sfîrşit ocupanta acestui cabinet, judecînd şi la ascensiunea unui criminal de drept comun scăpat din dosarul Anvers, judecînd şi la modul cum a dispărut Flota Republici Socialiste România, la modul cum au dispărut probele dintr-un alt dosar, nu prea-ţi mai arde să crezi în revoluţii.

Anversul şi Flota îs cam suficiente pentru cele de tip Tîrgovişte. Na că m-am tîmpit. Cum pot să zic eu Tîrgovişte cînd acolo au fost asasinaţi doi oameni într-un circ de proces ce nu a respectat minimul juridic? Nici măcar perioada stalinistă, tribunalele poporului, nu au îndrăznit a face aşa ceva, în 1989 însă a fost posibil, justiţia chiar a fost îmbrobodită la ochi.

Editat Mai 26, 2015 de rasputin

[zal]

Azi, avînd mai multe informaţii şi văzînd un alt proces, cel al complotiştilor care au pus o bombă lui Hitler, acel judecător nazist avea un discurs asemănător, era doar acuzator public, nu magistrat. Diferea doar temperamentul judecătorului acuzator, ăla nazist era coleric, dar firul călăuzitor al procesului era la fel.

...............

Legat de soldăţelul de plumb, probabil era nou încorporat, prin toamnă tîrziu venise un contingent nou în brava noastră armie. Cum instrucţie se făcea după priceperea gradaţilor, iar cadrele sufereau uneori de prostie, ingredientele tragediilor erau în oală, mai trebuia aprins focul. Pe asta se bazau Europa Liberă şi Vocea Americii cînd ţipau despre 60.000 de morţi la Timişoara în 19 şi 20. Or fi fost şi proşti care să-i creadă.

S-a făcut carieră o vreme cu martirii, eroii şi luptătorii.  

[hpavictor]

Demascarea vine pe banda de magnetofon ?

 

http://lilick-auftakt.blogspot.ro/2015/06/demascarea-vine-pe-banda-de-magnetofon.html

[Vizitator victor ponta]

Editat August 26, 2015 de victor ponta

[zal]

The Shining - 1980 

........................

Finalul face toţi banii cînd eşti în sala de cinema. Noroc că după iarnă vine primăvara şi se poate zbura deasupra unui cuib de cuci.  

Editat August 27, 2015 de zal