Istorie

[hpavictor]

Domnule Rasputin, dacă o astfel de propunere de " prietenie "  ar veni din partea unui stat dezvoltat (Germania, Franţa, Anglia, Finlanda, Suedia etc) poate că mai merita să cugetăm la eventuale beneficii şi pierderi. 

Dar nu vine de la ei, fiindcă nici prin cap nu le trece să muncească pentru alţii. 

Germania s-a unit într-o veselie, după care, văzând că trebuie să împartă "pâinea" cu ruda săracă, a început cârcoteala. 

Dar să trebuiască să o împartă şi cu România, Bulgaria, Moldova şi, mai nou, cu Ucraina? 

O astfel de uniune se poate realiza numai atunci când toate statele viitoarei uniuni sunt cam la acelaşi nivel de dezvoltare. 

Altfel, cu respect vă spun, "uniunea" va fi formată din stăpâni şi sclavi. 

Credeţi că nişte tratate pot şterge mii de ani de istorie, de răni lăsate de războaie, de obiceiuri culturale şi religioase? 

Eu nu cred, suntem în secolul XXI şi iredentismul maghiar se apropie de apogeu.

Dar, ca un exerciţiu, vă propun o temă de gândire. 

Să presupunem că Rusia "se dă pe brazdă" şi este cooptată în UE. 

Resursele Rusiei nu sunt de neglijat şi cunoaştem câteva state care ar vrea ca Rusia să facă parte dintr-o uniune europeană. 

Într-o astfel de situaţie aţi avea curajul să cereţi ca România să facă parte dintr-un astfel de "super stat"? 

Cu apărarea la comanda altora? 

Cu graniţe transparente, vizibile doar pe hărţi desenate pe hartie?

 Cu ce am putea participa noi la economia "super statului" ipotetic sa-l numim temporar Statele Unite ale Europei?

 

Prin deceniul 7 al secolului trecut (1964), ţările tratatului de la Varşovia (nu toate) au făcut un plan de dezvoltare "armonioasă" a "lagărului socialist", Planul Valev! 

România şi Bulgaria deveneau raioane ale viitoarei uniuni şi trebuiau să se ocupe exclusiv cu agricultura şi exploatarea resurselor minerale. 

Aceste două state trebuiau să asigure grosul "păpicii" în "uniunea" sovietică extinsă. 

Industrie? Extractivă şi prelucrătoare a produselor agricole! 

Facultăţi? Două specializări: agricultură şi exploatare a resurselor minerale, inclusiv petrol şi gaze. 

Ne voiau răul? 

Nu, în cazul unei uniuni extinse! 

A făcut bine România că a denunţat acest plan? 

Ştiu şi eu? 

Văd că după 50 de ani ne îndreptăm voioşi către "ideea" bulgarului E. B. Valev, cu singura diferenţă că UE nu se omoară să ne facă grânarul Europei şi resursele minerale sunt pe sponci. 

"Karma" noastră este să fim o piaţă a ţărilor dezvoltate din UE şi să facem "ceva" pentru subzistenţă şi bănuţii necesari pentru cumpărarea bunurilor exportate de alţii! 

Evident, dacă vom continua trendul actual ... 

 

Mulţumesc pentru aprecierea mesajului meu precedent , Domnule Rasputin ! 

N-am discutat despre prietenia SUA fiindcă ele însele sunt o uniune de state artificial construite. 

Iniţial colonii, apoi popularea cu emigranţi prin distrugerea populaţiei băştinaşe şi furtul terenurilor deţinute de aceasta. 

Nu este o pagină frumoasă de istorie dar, după războiul civil american, Statele Unite au devenit simbolul indiscutabil al libertăţii şi democraţiei. 

Cu toate acestea, niciodată nu mi-am dorit să trăiesc acolo.

În Europa situaţia a fost diferită: valurile de popoare migratoare şi războaiele de toate felurile au făcut ca statele să-şi mute frontierele în toate direcţiile. 

Aici, în Carpati, ţările Romanesti au fost tamponul care a încercat să ţină piept cotropitorilor turci şi ruşi, când cu armele, când făcând "balet" diplomatic între cele două puteri cotropitoare.

Astăzi, încă se mai născocesc pretenţii teritoriale, chiar dacă uneori sunt făcute doar "de amorul artei". 

Fragmentele de teritoriu nu aduc benefici (cu excepţia Crimeei), ci doar noi probleme administrative, economice şi politice. 

Într-o economie globalizată, contează doar eficienţa economică şi pieţele de desfacere. 

Restul, cultură, limbă, tradiţii, nu contează şi tind să se estompeze printr-o nouă "revoluţie culturală", care ineacă culturile ţărilor subdezvoltate cu subcultură, pornografie, droguri, educaţie generală precară şi, evident, nelipsitele expresii anglofone.

 

Sper ca este o analiza cat se poate de pertinenta. 

Marile puteri si toti “ILUMINATII” nu prea se sinchisesc te tot ce este in jurul lor. 

Intrebarea este: “noi ce vina aveam ?“

Avem vina unui politic extrem de slab si lipsit de patriotism/coloana vertebrala. 

Nimic nu are legatura cu politica externa de inalt nivel si “interesul national”, mai ales ca acum ar fi un moment propice sa ne afirmam pe acest plan. 

Aceasta este dovada ca traim intr-o vasalitate. 

N-ar fi rau sa ne inspiram dupa inaintasii nostri si ar fi fost bine sa ne numim si sa devenim Elvetia Estului.

[hpavictor]

Exemplele care urmează arată cum actorii Noii Ordini Mondiale joacă un rol înşelător pentru a ne împinge spre luciferianul şi comunistul Stat Mondial.

Ei ştiu că " noi " îi credem, pentru că mass media, care este tot a lor, le repetă la nesfârşit minciunile.

 Din această cauză le merge.

 

I. Haosul din Ucraina este direcţionat într-o direcţie deja planificată, cea a convergenţei UE-SUA-Ucraina-Rusia

 

 

1) Angela Merkel pare că îl ameninţă pe Putin. 

În realitate însă ea "vine să stea la bârfă" cu Putin, cât să se creeze imaginea unui conflict, după care probabil va veni el la masa negocierilor şi se dezescaladează conflictul. 

Contrar poziţiei actuale belicoase a Rusiei, este în interesul Kremlinului să abandoneze Ucraina pe seama plătitorilor de taxe ai UE şi Statelor Unite, şi asta se potriveşte perfect cu strategia lor pe termen lung privind "convergenţa" Rusiei cu UE şi SUA.

 

2) Soros, Pinciuk, Putin, Rockefeller, Rothschild, Ahmetov, Firtaş şi cei asemenea lor se văd pe ei înşişi drept un fel de "cezari" sau "faraoni" în schema lor pe termen lung pentru "noua ordine mondială" constă în convergenţa către un singur sistem la nivel mondial, de "guvernanţă globală", după cum a proclamat, de altfel, şi preşedintele Consiliului UE van Rompuy în 2009:

 

 

3) Rolul lui Putin este să zăngăne săbiile ameninţând suficient de mult Ucraina care şovăie să adere la UE, convingându-i pe americani şi pe plătitorii de taxe din UE să vină cu fonduri şi finanţare FMI pentru a salva Ucraina şi a evita astfel un război.

Într-un final, îi vom regăsi pe Putin şi pe oligarhii lui văzându-şi ca de obicei de propriiile afaceri împreună cu noul guvern ucrainean, administraţia Obama şi cu oligarhii "noştri". 

 

Aşa cum descrie Orwell în Ferma Animalelor, când vine momentul în care este aproape imposibil de deosebit porcii de oameni, la fel, începe să devină din ce în ce mai dificil să fie detectată orice diferenţe substaţiale între elitele conducătoare din Rusia, China, UE şi SUA. 

Iar datorită faptului că UE şi SUA adoptă tot mai multe măsuri socialiste şi de stat poliţienesc este din ce în ce mai mică deosebirea între societăţile noastre şi cea condusă de Putin şi protejaţii lui de la Kremlim.

 

http://www.goodnewsaboutgod.com/studies/political/newworld_order/world_order.htm

[hpavictor]

Unde este averea românilor ?

 

 

Istoria românilor este istoria unui popor statornic, care şi-a urmat făgaşul propriu de acţiune şi manifestare, de civilizaţie materială şi spirituală caracteristică, despre care putem afirma că a creat valori originale şi perene, intrate de mult timp în patrimoniul culturii universale.

Acest popor blând şi răbdător a avut de înfruntat, timp de secole, succesive valuri ale populaţiilor migratoare, războaie pustiitoare,- la care se adaugă nelipsitele distrugeri şi jafuri, ce urmau confruntărilor.

Este greu să se estimeze cu exactitate valoarea bunurilor materiale şi a diverselor valori luate înaintaşilor noştri, de puterile străine, începând din secolul al XVI-lea, când se încheie primul tratat între Muntenia şi Imperiul Otoman şi până în contemporaneitate, ba chiar şi după încheierea armistiţiului din septembrie 1944.

Şi, totuşi, vom încerca o succintă trecere în revistă – fie şi numai atât cât ne permit consemnările documentare ce s-au mai păstrat – privind exploatarea otomană, habsburgică şi ţaristă asupra ţărilor române; precum şi profiturile obţinute de capitalul străin din economia românească, în perioada interbelică, apoi aurul şi aşa-zisele despăgubiri de război luate din România de armata de ocupaţie sovietică, la care să nu uităm a adăuga diversele valori luate prin societăţile Sovrom.

Exploatarea otomană

Muntenia a plătit în perioada cuprinsă de la primul tribut (1415) şi până în 1858, o sumă ce se ridica la 664.176.536 lei aur.

Această sumă transformată în cantitate de aur echivalează cu 214.194 kg aur.

Cantitatea aceasta a rezultat prin transformare:1 leu aur – echivala cu 0,3225 grame.

Moldova a plătit în perioada cuprinsă între 1456 şi 1858 o sumă ce se ridica la 322.532.000 lei aur.

Prin transformarea sumei respective a rezultat cantitatea de 104.338 kg aur.

După Unirea Principatelor în 1859 şi până la cucerirea Independenţei de stat, în 1877, România a plătit Imperiului Otoman suma de 44.615.000 lei aur, echivalent cu o cantitate de 14.392 kg aur.

Transilvania a plătit în perioada cuprinsă între 1415 şi 1650, cât s-a aflat sub dominaţia otomană, suma de 25.108.000 lei aur, sumă ce ar echivala cu 8.097 kg aur.

În total, tributul plătit Imperiului Otoman de Muntenia, Moldova şi Transilvania, s-a ridicat la suma de 1.056.305.780 lei aur, echivalentul a 341.021 kg aur.

 

 

Exploatarea habsburgică

În total, între anii 1678-1918, Imperiul habsburgic a încasat sub diferite forme din Transilvania, Oltenia, Banat şi Bucovina suma de 2.450.000.000 lei aur, echivalentul a 875.500 kg aur.

O importantă sursă de venituri pentru rapacea vistierie imperială şi austro-ungară după 1867 a constituit-o exploatarea minelor de metale preţioase, valorificarea producţiei acestora constituind un monopol de stat.

Din puţinele date care s-au păstrat, se detaşează următoarele: producţia de aur a minelor din Baia Sprie s-a ridicat între anii 1823 -1857 la 13.743 kg, iar la minele din căpitănatele Baia Mare şi Zlatna între anii 1891 – 1912 la 10.999 kg, deci întreaga producţie de aur în această perioadă a fost de 24.742 kg aur.

Cantitatea de argint exploatată la Baia Sprie între anii 1792-1897 a fost de 4.388.660 kg, iar la căpitănatele Baia Mare şi Zlatna a fost de 51.602 kg, deci totalul producţiei de argint în această perioadă a fost de 4.440.462 kg.

Exploatarea ţaristă

Prima pătrundere ruseasca in avea să se producă la 10 iunie 1711, când oastea ţarului Petru cel Mare trecea Nistrul spre a fi, curând nimicită la Stănileşti.

În scurta vreme cât au hălăduit în Moldova, noii aliaţi s-au ilustrat printr-un furt care a izbit imaginaţia cronicarului: scările de argint de la şeile boierilor, care tocmai gustaseră pentru prima oară şampania franţuzească, rămânând „înmărmuriţi de beţi.”

Ulterior, invaziile se repetă cu o anumită periodicitate, de câte ori Poarta este agresată de o Rusie în plină expansiune teritorială, mai întâi în jurul bazinului Mării Negre, apoi către Apus, către Moldova.

În 1739, 1770-’74, 1787-’92, 1806-1812 – ocupaţia armată a provocat ţărilor române pagube imense, generând o perioadă nefericită de despopulare şi sărăcire.

Armatele ţariste şi-au arătat întregul potenţial al samavolniciilor: abuzurile, jafurile sistematice, dimpreună cu rechiziţiile, confiscările de bunuri şi animale transformaseră Principatele noastre în ţări cu un înalt grad de mizerie.

Când nimic nu mai era de luat, oştile imperiale se întorceau acasă, spre a reveni de cum se întrema situaţia în Principate. Diplomatic, în tot acest timp, Rusia, în concurenţă cu Austria, manevra întru alipirea Principatelor dunărene -, etapă necesară în drumul către Constantinopol (şi, cum s-a văzut, excelente vaci de muls – n.a.), fapt ce n-a împiedicat apariţia unei facţiuni boiereşti pro-ruse”.

 

 

Între anii 1828-1834 are loc cea de a şasea invazie rusească.

Campania rusească din 1828 a adus, în acelaşi timp, tot felul de nenorociri: foamea datorită uriaşelor rechiziţii ale armatei invadatoare, ciuma adusă din Turcia, o iarnă grea cu o epidemie printre animale care a făcut ravagii, ţăranii fiind folosiţi ca vite de povară; alţii au fost luaţi cu forţa în Bulgaria, pe câmpiile pustii şi bântuite de ciumă ori în flăcări, pentru a recolta grâul părăsit de turci.

 

 

Cea de a şaptea invazie se produce în anii 1848-1849.

Amestecul ruşilor lui Kiseleff în înăbuşirea revoluţiei a fost hotărâtor. În spatele represiunii şi a măsurilor guvernamentale româneşti antirevoluţionare au fost ruşii, la originea deportărilor, arestărilor şi maltratărilor, prilej, totodată, pentru nesătula împărăţie de a pretinde sume uriaşe pentru întreţinerea trupelor, 11 milioane de franci pentru Ţara Românească şi 2 milioane şi jumătate pentru Moldova.

 

 

Considerând Moldo-Vlahia ca şi anexată, oficialităţile militare ruse au trecut la ocupaţia preferată: jaful.

Anii 1877-1878 marchează a noua invazie şi cea de a doua răpire a Basarabiei, perioada 1916-1929, cea de a zecea, răpirea, în 1940 a Basarabiei şi ocupaţia militară dintre anii 1944-1958 încheind lista. Despre aceasta din urmă, reprezentantul american la Bucureşti, Roy M. Melbourne se exprima astfel, la 18 august 1945, deci la mai puţin de un an de la declararea armistiţiului:

„În istoria sa tulbure, România a trecut prin multe invazii, dar nici una nu a dus poporul într-o astfel de stare de disperare şi deznădejde ca actuala ocupaţie a ruşilor”.

Ideea, generalizată, că seculara exploatare otomană a cauzat în exclusivitate izolarea ţărilor române de acea Europă ce construia catedrale, ridica universităţi, înfăptuia Renaşterea, apoi lumea modernă industrială, trebuie amendată prin precizarea că mai bine de un sfert de mileniu de vampirizare rusească a pus capac unei stări şi aşa deplorabilă.

La începutul războiului Crimeei, pentru liniştirea populaţiei, o proclamaţie a ţarului Nicolae I justifica ocupaţia Principatelor române „pentru chestiuni de onoare”.

Se mai afirma în acel act neamestecul asigurat în afacerile interne „exact ca Ministrul Molotov peste 90 de ani”.

În perioada 1789-1854, Moldova şi Muntenia au suportat obligaţii în bani şi produse în valoare de 2.000.000.000 lei aur, echivalentul a 64.516 kg aur, la acestea adăugându-se jafurile, incendierile de oraşe şi alte multe pagube, care nu pot fi calculate.

În concluzie, pagubele produse de cele trei mari puteri imperiale (otomană, habsburgică, ţaristă) teritoriului românesc în perioada mai sus menţionată s-au ridicat la 1.263.037 kg aur.

 

Privaţiunile, jafurile şi alte multe acte de înşelăciune suportate de  biata noastră ţară vor continua şi după declanşarea Primului Război Mondial, când întreg tezaurul Băncii Naţionale Române, trimis la Moscova – spre a fi ferit de primejdia războiului – la 21 decembrie 1916, ne-a fost sechestrat.

Acest tezaur – compus din 886.482 lire sterline, 87.798.560 coroane austriece, 116.050.000 mărci germane, 379.075 lire otomane, 46.117.140 napoleoni, 1.065.705 Carolini (lei aur), 177.212 monede ruseşti, 103.605 monede diferite, lingouri de aur, în valoare de 337.247 lei aur, la care se mai adăugau alte trei casete ce aparţineau casei regale – conţinând bijuterii şi alte bunuri în valoare de 7.013.065 lei aur.

Toate aceste valori trimise la Moscova cu acel prim transport, ce conţinea în cele 1.740 de casete, o valoare totală de 321.580.456 lei aur, au fost depozitate atât de bine în seifurile de la Kremlin, încât nu au mai revenit în ţară.

Aceeaşi soartă o va avea şi cel de al doilea transport al Băncii Naţionale Române, efectuat la 27 iulie 1917, când cele 1.661 de casete, amplasate în 24 de vagoane, au avut ca punct terminus Moscova – depozitele de la Kremlin.

Acest al doilea transport se compunea din: depozitul de aur şi valori al Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, tablouri din Pinacoteca Statului, odoarele mănăstirilor din Vechiul Regat, depozite particulare, acte de proprietate, bijuterii, alte valori etc., toate aceastea având o valoare declarată de şapte miliarde şi jumătate lei aur, şi au trecut din ziua în care au fost încredinţate agenţilor guvernului rus şi încărcate în vagoane, sub garanţia guvernului Rusiei în ceea ce priveşte securitatea transportului, securitatea depozitării, precum şi înapoierea în România.

Aceste valori din tezaurul ţării – am văzut, unde, şi cum, s-a încercat salvarea lor de pericolul războiului – să vedem acum care au fost daunele provocate de inamic pe teritoriul ocupat al României, în timpul Primului Război, ele au fost evaluate la 31 miliarde lei aur.

Odată războiul terminat, am fost siliţi să plătim diferenţele din dobânzi, comisioane etc., la datoria de război, sumă care s-a plătit astfel: Anglia (7,4 miliarde), S.U.A. (5,3 miliarde), Franţa (1,1 miliarde) lei.

Dar lanţul pagubelor, spolierilor, profiturilor realizate în România şi transferate în strainătate continuă în întreaga perioadă interbelică, la acestea adăugându-se pierderile cauzate prin exploatarea economică a ţării, de către Germania nazistă, în perioada 1939-1944 evaluate la circa 62,5 miliarde, la care se mai adaugă distrugerile şi rechiziţiile făcute de aceeaşi armată, din august 1944 până la 25 octombrie 1944, şi ele evaluate la aproximativ 30 miliarde lei.

Acestea sunt doar câteva exemple, însă din documentele vremii – atât, şi cât s-au păstrat – putem consemna pentru perioada 1916-1945, la capitolul daune de război, profituri, dobânzi etc. obţinute de capitalul străin, aproximativ 336.300.000.000 lei aur, ceea ce ar echivala cu 12.546.217 kg aur sustras, după cum am văzut, prin diferite metode din ţara noastră.

 

Dar după 23 August 1944, în timp ce armata română a întors armele împotriva ocupantului german, trupele sovietice ajunse pe teritoriul ţării noastre vor captura şi ultima rezervă de aur a ţării, estimată la circa 40 vagoane de aur, care, prin transformare (1.000.000 lei kg de aur) însumează fantastica sumă de 400 miliarde de lei.

Despăgubirile au fost de fapt cu mult mai mari.

In mai 1945, luna încheierii războiului, când nu mai putea fi vorba de nevoile frontului, părţii române i s-au pretins 55.000 de vagoane şi 115 locomotive.

În aceeaşi lună s-au capturat ca „trofee de război” 67 de fabrici şi uzine aparţinând industriei alimentare, uşoare şi petroliere. Numai din industria petrolieră au fost ridicate 51.173 tone de material tubular.

Valoarea bunurilor aparţinând căilor ferate, aviaţiei şi marinei române rechiziţionate de trupele sovietice fără nici o formă s-a ridicat la suma de 338 miliarde de lei.

 Dacă ne gândim că leul din 1945 era cel puţin de o sută de ori mai puternic decât cel de astăzi (2001 – n.r.), iar România zăcea sleită de patru ani de război, realizăm catastrofa.

În secul limbaj al cifrelor: „în primele şapte luni de la armistiţiu s-au livrat într-un ritm alert, cantitativ, mult peste prevederile din Convenţie, care se întindeau pe şase ani”.

Dincolo de jafurile armatei sovietice de ocupaţie, a existat un jaf ca politică de stat a URSS faţă de cei învinşi.

România a fost privată de tot ce avea.

În acea vreme, când încă nu se produsese ruptura de Tito, Ana Pauker îi mărturisea acestuia că „ruşii iau şapte piei de pe noi”.

Afară de plăţile legate de despăgubiri si restituiri de bunuri, pe lângă ceea ce cu entuziasm slav, jefuiau trupele în trecere, mai exista şi obligaţia întreţinerii acestora, sute de mii, dacă nu milioane.

Între 23 august 1944 şi 31 mai 1945 s-au predat în acest scop 15.357 vagoane de cereale, 10.407 vagoane legume, 1885 vagoane de carne, 387 vagoane de conserve de carne, 163 vagoane de grăsimi, 88 vagoane de peşte, 124 vagoane de lactate, 27 vagoane de delicatese, 155 de vagoane de băuturi spirtoase, 1023 vagoane de sare, 4902 vagoane de furaje, 279 vagoane de tutun, 528.647.000 ţigări. Iar chibrituri: 35.134.000 cutii…

Din septembrie 1944 până la 1 iulie 1945 se livrează Armatei Roşii 385.000 tone de alimente – numai raţia zilnică de făină se ridica la 851.482 de porţii!

România devensie o veritabilă colonie a Rusiei, când ţările Europei vestice renunţau la coloniile lor care, pe rând, şi-au câştigat independenţa.

Bani mai necesita şi întreţinerea Comisiilor aliate de control pe judeţe: statul român a avansat în anul 1946 suma de 185.532.163.520 lei în contul lor.

 Cât priveşte produsele predate, ele trebuiau să fie de cea mai bună calitate, conform dispoziţiilor:

„Nu se vor preda depozitelor sovietice produse de proastă calitate (alterate, prost afumate, cozi, fălci, fâşii etc.)”.

În schimb, din înaltă umanitate se specifica: „oasele cu măduvă vor fi predate trupelor române, şcolilor, spitalelor pentru a fi fierte pentru ciorbe”.

 În răstimpul în care autorităţile sovietice goleau în cea mai mare grabă România cam de tot ce apucau, eroicii soldaţi roşii îşi făceau partea lor, după împrejurări.

 Nimeni nu putea înțelege de unde venea și ce hram purta stirpea această de oameni, pentru că țărani nu păreau să fie și nici orășeni. Părea că vin direct din niște caverne din vârstele ancestrale ale umanității.

Autoritățile militare sovietice au negat sistematic că faptele raportate de autoritățile românești ar fi fost comise de soldați ruși și le-au impus să precizeze, și în documentele interne, și în comunicatele de presă, destinate opiniei publice, că nu era vorba despre soldați ruși, ci despre „indivizi necunoscuți, îmbrăcați în uniforme militare sovietice furate”.

Despăgubirile s-au plătit în natură, de la ultimul bob de grâu și până la fabrici întregi.

Ani în șir România a fost furată, umilită şi înfometată. Sărăcirea populației a fost o cale dură, dar eficientă, de a impune regimul comunist.

Prin armistiţiul încheiat la 12 septembrie 1944, România a fost obligată să depună eforturi deosebite pentru îndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor asumate de statul nostru, care s-au ridicat la 1.535.287.000 dolari (calculate la valoarea anilor respectivi), obligaţii ce au trebuit achitate până la 31 martie 1947, ceea ce depăşeşte cu mult valoarea efortului economic făcut de ţara noastră pe toată durata războiului antihitlerist.

În contul Convenţiei de Armistiţiu, România a fost nevoită să livreze: 5.772.409 tone produse petroliere, 526.315 capete bovine, 1.001.138 capete ovine, 376.787 capete porcine, 251.398 cai, 244 vase maritime şi fluviale, 214 locomotive ecartament larg, 228.592 mantale postav, 16.380 tone zahăr, 4.250 tone ulei, 870.729 perechi bocanci, 153.612 perechi cizme bizon şi multe, multe alte mărunţişuri, ajungând până la creioane şi ace de cusut.

 Tot in contul despagubirilor de razboi, rusii s-au bucurat  sa confiste si bunurile Teatrului Național din București care  au fost cedate ocupantilor ruși, în contul despăgubirilor de război reglementate de Convenția de Armistițiu semnată la Moscova, la 12 septembrie 1944.

Dar odată terminată plata acestor obligaţii impuse prin Convenţia de Armistiţiu, o nouă invenţie a fost experimentată în ţara noastră – Sovromurile.

Sovrom – lemn, efectuând masive tăieri de păduri de brad, Sovrom – cereale, petrol, ba chiar şi uraniul ţării a fost luat prin Sovrom – chimia.

Prin intermediul sovromurilor, România a devenit  vasalul economic al marelui vecin de la est.

Aproape 90% din exporturi mergea către URSS, iar jumătate din importuri erau dependente de  aceeași relaţie.

Valoarea exporturilor era însă subevaluata, în timp ce importul se face la cotații internaționale.

Nici măcar în anii razboiului România nu ajunsese la un asemenea grad de dependență față de fostul aliat.

Germania a atinsese  maximum 56% din exportul românesc.„Moartea lui Stalin în martie 1953 a produs o schimbare şi la nivelul conducerii sovietice.

Liderul comunist sovietic Nikita Hruşciov spune în memoriile sale : „am înţeles că sovromurile sunt pentru români ca nişte bătături de la degetele de la picioare”…

În 1956, sovromurile sunt desfiinţate, dar România va răscumpăra participaţia sovietică în aceste societăţi. Iar plăţile se vor întinde până în anii ’70.

Se apreciază că, prin aceste societăţi, România a fost scuturată de circa 2 miliarde de dolari, ceea ce în banii actuali ar însemna o sumă de 30 de miliarde de dolari.

Pe fondul acestei secătuiri a ţării prin metode indirecte, România avea dificultăţi uriaşe în plata despăgubirilor oficiale .În acel an, sub diverse forme, România a plătit 5,6 milioane de dolari.

Era prea mult pentru o ţară deja sufocată de efortul de război de aproape patru ani pe ambele fronturi.

Guvernul român nu convenise nimic cu cel al U.R.S.S.: prevederile așa-zisei Convenții de Armistițiu i-au fost impuse.

Și atât de respectate au fost încât am plătit despăgubiri de război de cinci ori mai mari decât cele la care am fost obligați în noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944.

Totul multiplicându-se până la un nivel incredibil, dacă luăm în considerație și jafurile asupra particularilor, imposibil de calculat statistic.

În ţările occidentale, învinse sau învingătoare, reconstrucţia de după război a fost uşurată de Planul Marshall, programul de asistenţă financiară americană pentru Europa distrusă de război.

In URSS si in tarile ocupate  de sovietici, Planul Marshall a fost respins  imediat, din ordinul lui Stalin…

Inventar: Ce a jefuit URSS din Romania in 1945.

 

 

URSS

 

 

 

Uniunea Sovietică a confiscat şi a scos din România mobilă, mărfuri industriale, materie primă, animale şi utilaje în cantităţi mari, ceea ce a a contribuit la relansarea economiei RSSM, dar şi la îmbogăţirea nomenclaturii comuniste.

60% din producția țăranului, pentru URSS.

A fost un plan la care au dorit să participe chiar şi autorităţile comuniste de la Bucureşti şi din celelalte ţări ce vor intra în componenţa blocului sovietic, dar Moscova s-a opus vehement.

Avea nevoie de ţări sărace pentru a le putea controla.

În România, ruşii intenţionau să epuizeze anumite categorii de materii prime, aşa că au lansat o serie de comenzi care frizau ridicolul – cereau cantităţi industriale de mătase, bumbac şi alte materiale care nici măcar nu se produceau pe scară largă în România.

În 1946, producţia agricolă este grav afectată de secetă. Dar şi în aceste condiţii grele vagoanele cu cereale către învingător mergeau din belşug.

Plăţile trebuiau făcute căci erau impuse despăgubiri de 5% pentru orice lună de întârziere.

Ţăranul român avea ca primă sarcină, trasată de partid, să-şi dea cotele către stat.

Până la 60% din ce producea ţăranul român se ducea pentru a hrăni omul sovietic. Populaţia de la noi rămânea cu lipsurile.

12

 

Industria grea a RSSM a avut la bază utilajele aduse din România. FOTO Arhiva Naţională a Republicii Moldova 

 Încă nu se terminase cel de-al Doilea Război Mondial şi România nu fusese declarată ţară învinsă, când sovieticii au început să confişte bunurile româneşti şi să le trimită în URSS.

Sub pretextul repatrierii, din România au fost scoase – pe jos, pe calea apei, cu maşinile şi cu trenul – şi transportate în Uniunea Sovietică diferite utilaje industriale, mărfuri de uz casnic, îmbrăcăminte pentru femei şi bărbaţi, veselă, materiale de construcţie, articole de papetărie, animale, lenjerie etc.

Uneori erau „bune“ şi lucrurile defectate. O parte din ele au fost distribuite în RSS Moldovenească.Expedierea mărfurilor peste Prut a început de îndată ce sovieticii au ocupat integral România, în iarna anului 1945.

Traseele din Basarabia au fost folosite pentru scoaterea bunurilor destinate întregii Uniuni Sovietice.

Pentru cele repartizate RSSM, Guvernul de la Chişinău a creat două comisii: una pentru bunurile aduse pe apă şi alta pentru cele transportate pe calea ferată.

Puncte de recepţionare au fost înfiinţate la Reni şi Chişinău (Gara Visterniceni). În acest sens a fost elaborat şi un regulament.

 S-a furat ca-n codru. O subdiviziune special creată, cu un personal de 46 de unităţi, a fost obligată să asigure buna desfăşurare a operaţiunii.

Pentru a-i interesa să muncească cu sârguinţă, oamenii trimişi în delegaţie la Reni au beneficiat de un spor la salariu de 50%.

Odată creat mecanismul, în RSSM au început să vină cu regularitate partide de bunuri.

Astfel, în 1945, Guvernul a distribuit 26 de partide, iar în 1946 – alte trei. Au fost repartizate „transparent“, prin hotărâre de guvern, doar mărfurile predate autorităţilor civile ale RSSM.

În documente nu se spune nimic însă despre bunurile scoase din România de către Armata Roşie şi alte structuri militare şi servicii secrete sovietice.

La distribuţie s-a aplicat proverbul: „Cine-mparte, parte-şi face“…

Nomenclatura s-a pricopsit cu bunuri de birou şi de uz casnic, iar utilajele şi animalele au revenit comisariatelor, colhozurilor (uneori colhoznicilor) şi sovhozurilor.

Maşini, aparate Roentgen, scule electrice Prima partidă a fost distribuită pe 8 ianuarie 1945.

În acea zi garajul Guvernului s-a mărit cu 51 de autovehicule de mare tonaj, 16 automobile, 15 remorci şi o motocicletă. Maşinile au fost folosite pentru transportarea mărfurilor din România.

Când a venit un nou lot, la 25 februarie 1945, Comisariatul Poporului pentru Industria Uşoară s-a ales cu utilaj şi produse chimice pentru fabrica de piele, Comisariatul Transporturilor – cu o staţie electrică mobilă, Comisariatul Învăţământului – cu 158 de lăzi cu ustensile pentru muzee, iar Comisariatul Sănătăţii – cu un cabinet Roentgen şi alt aparataj medical.

 

646x404

 

 

După 1945, ţigaretele din RSS Moldoveneasca  erau fabricate cu utilaj românesc confiscat de sovietici / Arhiva Naţională a Republicii Moldova

 

Comisariatul Treburilor Comunale a primit o staţie electrică, un motor cu capacitatea HP-960, un generator de curent alternativ şi 14 lăzi cu scule electrice.

Trustul republican „Tabac“ s-a pricopsit cu utilaj pentru fabrica de tutun, iar Direcţia republicană pentru poligrafie – cu utilaj pentru o tiparniţă.

Circa 120 de tone de ciment, aduse la 29 martie, au ajuns la Comisariatul pentru Construcţii, la cel al Industriei Uşoare, cel al Transporturilor şi la altele.

La comisariatele de resort au fost distribuite şi 13 tractoare, combine, treierători, maşini de frezat.

 

 

 

Pian pentru ospiciul de la Costiujeni

La 25 aprilie societatea muzicală din RSSM s-a îmbogăţit cu o pianină şi cinci piane. Pianina şi un pian i-au revenit Comisariatului pentru Învăţământ.

Câte un pian au primit Institutul Agricol, Comitetul Central al PC (b) din Moldova, Institutul Pedagogic şi Spitalul de boli mintale de la Costiujeni.

Tot atunci, Comisariatul pentru Învăţământ a mai primit 15 lăzi de materiale didactice şcolare, două lăzi de rechizite şcolare, o saltea, două plapumi şi două perne, un ceaun, o tigaie, o chitară şi două străchini emailate.

Comitetului pentru Educaţia Fizică i-au revenit patru rachete de tenis şi 60 de perechi de schiuri.

La 7 aprilie, Guvernul a distribuit mai multor comisariate şi întreprinderi 180 de rame pentru geam, 63 pentru uşi, 100 de hârleţe şi 660 de paturi de fier.

Cu 27 de căruţe pentru doi cai şi-a mărit parcul mobil Comisariatul pentru Agricultură, alte 23 fiind distribuite Comisariatului Transporturilor şi celui al Industriei Locale.

Opt căruţe au ajuns la guvern, şapte la partid şi una la Sovietul Suprem. La Guvern au mai ajuns în aprilie 14 piane, două proiectoare cinematografice şi un aparat de radio.

Partida din 26 aprilie a constat din 2,6 tone de vopsea, 960 de kilograme de ulei pentru vopsele şi 500 de valuri de carton gudronat.

Tot atunci s-au mai adus 30 de capace pentru canalizare, 100 de pulverizatoare, 30 de kilograme de clei, 75 de kilograme de lac pe bază de spirt, 30 de perii pentru vopsit.

Totodată, 3.000 de panouri de distribuţie electrică, 5.000 de suporturi pentru electricitate, 900 de prize etc. au fost repartizate comisariatelor de profil.

Comisariatul Treburilor Comunale şi-a însuşit 35 de căldări de fier şi 300 de cleştişore pentru uscat rufele.

Biciclete, maşini de cusut şi de dactilografiat

 Cea mai mare partidă de bunuri a fost distribuită la 10 mai 1945. Hotărârea de guvern prin care s-au împărţit mărfurile aduse din România conţine 24 de anexe.

Întreprinderile de construcţii au primit cinci transportoare, nouă troliuri, patru maşini de sertizat şi 4.000 de forme pentru confecţionarea ţiglei. Comisariatul Industriei Locale şi Asociaţia Moldcoop au beneficiat de 15,3 tone de piei de animale, 2,5 tone de lână şi 574 de pielicele de oi pentru confecţionarea şubelor.

Printr-o anexă, cele 31 de maşini de cusut haine şi încălţăminte şi una de dactilografiat au fost distribuite la Comisariatul Industriei Locale, cel al Sănătăţii, la Serviciul protecţiei sociale (pentru azilurile de bătrâni, societatea surdomuţilor etc.).

Anterior RSSM mai primise zece maşini de cusut, 19 de dactilografiat şi opt biciclete.

De butoaie de fier, lemn şi canistre au beneficiat toate comisariatele. Tot atunci au fost distribuite cele 426 de paturi de fier pentru adulţi şi 231 de paturi pentru copii.

Prin acea hotărâre din 10 mai 1945, Guvernul a mai recepţionat din România alte 50 de piane.

Printre norocoşi s-au numărat CC al PC(b)M, care a primit patru piane, Comisariatul Învăţământului – zece, Comisariatul agriculturii – trei. Direcţia Cultură din cadrul guvernului a obţinut şapte piane, Direcţia filme – cinci, Administraţia Sovietului Suprem al RSSM – două, iar Direcţia Sanitară a guvernului şi Comisariatul Transporturilor – câte unul etc. Direcţia Cultură a primit 13 instrumente muzicale.

646x404

 

 

 

O parte din oile mânate din România în RSSM a pierit pe drum/ Arhiva Naţională a Republicii Moldova

 

Probabil, amintindu-şi proverbul „Găteşte-ţi sania vara şi căruţa iarna“, sovieticii au împărţit, la 30 august 1945, la şapte comisariate şi şase întreprinderi republicane cele 50 de sănii aduse din România. A prins bine şi un frigider fără motor.

Câteva mii de detalii pentru încălţăminte pentru bărbaţi, femei şi copii au fost distribuite la 24 septembrie 1945, iar 300 de kilograme de var au mers la Comisariatul Treburilor Comunale.

La începutul anului 1946, Guvernul RSSM a împărţit 15.388 de metri de pânză pentru îmbrăcăminte adusă din România, 537 de cratiţe de diferite mărimi, 2.150 de metri de pânză pentru confecţionarea sacilor şi 660 metri de stofă din lână. Au prins bine economiei RSSM şi 230 de cazmale mari, alte 18 mici, 70 de chirci, 9 stingătoare şi 8 cântare de diferite dimensiuni şi capacităţi.

Nomenclatura n-a ratat ocazia să se pricopsească cu bunuri de calitate din România. Astfel, la 8 martie, Guvernul şi partidul au primit opt şi, respectiv, şapte lavoare (celelalte 69 fiind distribuite altor instituţii), dar şi bude şi pisoare.

La 17 aprilie a fost distribuit nomenclaturii de stat şi de partid şi un lot de mobila – nouă canapele, patru paturi, patru saltele, opt fotolii, patru scaune moi, 24 de scaune simple şi un scaun cu două locuri. Tot la 17 aprilie, CC al PC(b)M şi-a adjudecat zece şifoniere din cele 27 venite, şase din 12 dulapuri, cinci din zece bufete şi patru oglinzi.

Dintr-o altă partidă, 12 mese şi le-au atribuit în mod egal CC al PC(,)M şi redacţia ziarului „Sovietskaia Moldavia“.

Partidul şi-a luat, de asemenea, 20 de noptiere, opt revenind Comisariatului Treburilor Comunale, la fel şi şapte suporturi pentru flori (pentru hotelul „Chişinău“).

Câte un cuier şi un ceas au primit ziarul „Sovietskaia Moldavia“, şcoala de partid şi hotelul „Chişinău“. Exclusiv la partid, la 23 aprilie, au ajuns două paturi de lemn, două de bronz, un pat pentru copii şi două căzi.

Mobilă pentru partid

 

Prin hotărârea din 10 mai nomenclatura s-a pricopsit cu alte bunuri pentru confort. Astfel, din cele 19 dulapuri distribuite prin acea hotărâre, 17 au ajuns la CC al PC(b)M. Tot la partid au ajuns cinci bufete din 11 şi cinci din cele 25 de scaune moi.

Opt etajere pentru flori au fost împărţite astfel: două la partid şi câte trei la Guvern şi la Direcţia Sănătate a Guvernului. Paturile de lemn pentru două persoane au ajuns la partid (7) şi guvern (2). Guvernul a mai pus mâna pe patru canapele, partidului revenindu-i doar una.

 

 

a

 

 

Hârtia, în cantitate de 5,5 tone, a fost distribuită astfel: Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM şi-a adjudecat 300 de kilograme, Guvernul – 1.400 de kilograme, CC al PC(b)M – 2.000 de kilograme.

O tonă a fost dată pentru tipărirea a 5.000 de exemplare de cărţi pentru reclamaţii, iar 1.400 rămase au fost repartizate Comisariatului pentru Învăţământ, celui al Sănătăţii şi Departamentului planificare de stat.

La 11 iunie s-a dat bătălia pentru 100 de autovehicule aduse din România. Cele mai multe, 25 şi, respectiv, 24 de maşini au primit Comisariatul Agriculturii şi cel al Transporturilor.

Câte zece maşini au primit Trustul pentru aprovizionare cu combustibil şi Direcţia construcţii civile. CC al PC(b)M a primit doar trei maşini.

 

Cai şi vite româneşti pentru transnistreni

 

La 21 martie 1945, Guvernul repartizează raioanelor din stânga Nistrului 800 de cai şi câte o mie de vite mari cornute şi oi pentru suplinirea lipsurilor şi reproducere.

Ulterior, la 7 iulie, o altă partidă de 8.000 de cai a fost distribuită comisariatelor şi sovietelor locale pentru organizarea de întreprinderi de transport şi susţinerea activităţii.

La 17 mai 1945, Guvernul a recepţionat din România alt lot de animale: 11.000 de cai, 10.400 de vite mari cornute şi 24.800 de oi. Şi de data aceasta s-a decis distribuirea lor exclusiv raioanelor din stânga Nistrului.

La şedinţa din 17 iulie s-a decis transmiterea cu titlu gratuit gospodăriilor individuale din aceleaşi raioane care nu aveau animale (familiilor militarilor, celor căzuţi pe front, invalizilor de război) a altor 12.000 de oi şi 230 de vite mari cornute.

O partidă de 2.000 de cai a fost distribuită instituţiilor statului la 8 septembrie 1945.

 

Pierderi nejustificate de animale

 

Pentru aducerea animalelor din România, la 28 februarie 1945, Guvernul a stabilit traseele principale (trei) şi de rezervă (trei), fiind prescrise reguli stricte care trebuiau respectate în procesul mânării turmelor şi cirezilor. Numărul de capete repartizate raioanelor din stânga Nistrului la 7 iulie coincidea cu numărul celor care au pornit din România.

Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la târg.

Peste un an, la 17 februarie 1946, Consiliul de Miniştri al RSSM avea să constate că aducerea animalelor din România s-a soldat cu mari pierderi. Printre cauze se menţiona traseul dificil: lipsa păşunilor, a lacurilor pentru adăpare, formarea turmelor şi cirezilor dintr-un număr prea mare de capete, lipsa medicului veterinar etc.

Astfel, din numărul total de animale trimise pentru raioanele de pe malul stâng al Nistrului în timpul transportării au pierit 735 de cai, 333 de vite mari cornute, 2.000 de oi şi 22 de porci.

De exemplu, dintre cele destinate raionului Grigoriopol au murit pe drum 60 de cai, 70 de vite, 825 de oi şi 20 de porcine, iar dintre cele destinate raionul Râbniţa au pierit 25 de cai, 35 de vite şi 519 oi.

Au fost înregistrate decese ale animalelor şi la locul de destinaţie. Guvernul a stabilit că autorităţile locale din aceste raioane nu au asigurat condiţii elementare de întreţinere şi hrană pentru animale, fapt ce a condus, în scurt timp, la mari pierderi.

De exemplu, în raionul Grigoriopol au murit sau au fost sacrificaţi de nevoie de către autorităţi 276 de cai, 70 de vite şi 488 de oi, iar în 45 de colhozuri din raionul Râbniţa – 322 de cai, 204 de vite şi 1.469 de oi.

b

 

 

 

În 1947 România cunoaşte foametea, iar în regiuni întinse din Moldova oamenii mor de inaniţie. Până şi aceste tragedii devin instrumente de manipulare.

Propaganda comunistă a vremii găseşte vinovatul. Începe să contureze portretul duşmanului de clasă, un portret care va reveni obsedant în anii ce vor urma.

Mărfurile de bază erau o raritate şi preţurile urcă vertiginos. Dar până şi aceste realităţi economice castastrofale vor fi folosite pentru a făuri omul nou. Iar omul nou trebuia să fie sărac.

Departe de a fi realizat un tablou complet şi sintetic al valorilor materiale, metalelor preţioase ori a imenselor sume de bani însuşite de diferite puteri străine din ţara noastră, am încercat pe măsura posibilităţilor documentare accesibile să creionez doar o imagine a dimensiunilor jafului, a distrugerilor şi a altor fărădelegi ce au fost provocate înaintaşilor noştri.

În total, exploatarea străină asupra ţării noastre pe baza documentelor istorice de care dispunem, se cifrează la suma de 340.006.305.780 lei aur, ceea ce echivalează cu 13.827.254 kg aur, aproximativ 14.000 tone aur sau 1.400 de vagoane de aur.

 

 

Prof. Eugen Stănescu

 

Director adjunct al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova

ziarulprahova.ro/ ; Mihai Tasca – Adevarul/ ; frontpress.ro; art-emis.ro/istorie/

[Patefon]

Cate ceva despre SOVROM-uri:

 

Pentru a intra in posesia despagubirilor de razboi datorate de Romania Rusiei Sovietice s-a semnat la 8 mai 1945 un acord economic intre cele doua state prin care se infiintau companiile mixte cu participatie romana si sovietica denumite sovromuri.

 

Statul roman si cel sovietic urmau sa investeasca fiecare o parte din capitalul necesar infiintarii acestor companii. Domeniile vizate de aceste societati erau industria, agricultura, transporturile si sectorul bancar.

 

Rezultatele acestei colaborari urmau a fi impartite intre cele doua tari, ajutand economia romaneasca sa isi revina dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si in acelasi timp sa-si plateasca datoria de 300 de milioane de dolari.

 

Acordul nu s-a respectat, sovieticii preluand efectiv controlul asupra principalelor ramuri ale economiei. Ei au folosit drept capital utilaje capturate de la germani, pe care mai apoi statul roman a trebuit sa il rascumpere pe sume exagerate.

 

Specialistii trimisi de la Moscova au aservit economia Romaniei intereselor sovietice, facilitand transferul rapid si ieftin al unor importante parti ale resurselor tarii catre Uniunea Sovietica, in timp ce propaganda vremii punea accent pe relatiile de prietenie intre cele doua state.

 

O vina importanta o poarta si comunistii romani ai vremii care nu s-au opus infiintarii sovromurilor, in contextul in care foametea si seceta facea ravagii in 1946, valoarea monedei nationale era foarte scazuta si piata era lipsita de produse de baza, adaugand problemelor postbelice ale tarii.

 

Infiintarea sovromurilor

 

Pe 17 iulie 1945 a fost creat Sovrompetrol. In urmatorii ani a ajuns sa detina o treime din productia interna de titei restul apartinand companiilor de stat Muntenia si Moldova. La 1 septembrie 1950 si aceste companii au fost dizolvate si incluse in Sovrompetrol, intreaga industrie petroliera ajungand din acel moment sub controlul sovietic.

 

Pe 19 iulie s-a infiintat Sovromtransport care a intrat in posesia principalelor rute de navigatie si a porturilor Galati, Constanta, Braila si Giurgiu. Dupa aceea a aparut Sovromcarbune ce se ocupa de exploatarile miniere din Valea Jiului, Sovromtractor ce va deveni Tractorul Brasov Sovrommetal ce extragea minereul de fier de langa Resita, Sovromfilm ce era o unealta de propaganda prin importul de filme sovietice, Sovrombanc ce detinea monopolul bancar precum si alte zeci de societati ce vor fi infiintate in perioada 1945-1952.

 

Sovromcuart si bomba atomica sovietica

 

Sovromcuart s-a creat in 1952 fiind printre ultimele societati de acest tip. A furnizat 18.000 de tone de uraniu destinat proiectului Uniunii Sovietice de a isi dezvolta propria bomba atomica, aceeasi cantitate putand sa alimenteze reactoarele de la Cernavoda timp de un secol.

 

Muncitorii erau prizonieri politici si nu aveau nicio masura de protectie atunci cand manevrau materialele radioactive. Multi mureau din cauza iradierii. In locul lor erau adusi uneori localnici pentru a scoate uraniul din mine, dar care de multe ori nu cunosteau pericolul la care se expuneau. Principalele exploatari erau la Stei si Baita din judetul Bihor zone ce si in prezent sufera de pe urma reziduurile radioactive.

 

Sfarsitul companiilor mixte romano-sovietice

 

Din punct de vedere economic tara noastra a avut de suferit foarte mult din cauza acestor societati. Preturile marfurilor erau stabilite la nivelul anului 1938, iar 85 % din exporturile romanesti se indreptau spre Uniunea Sovietica, aceasta iesind foarte avantajata din acest schimb. In acelasi timp noi importam la pret intreg.

 

Reparatiile de razboi oficiale se ridicau la suma de de 300 de milioane de dolari, dar sovieticii au reusit sa scoata peste doua miliarde de dolari din participatia lor in sovromuri. Facand o comparatie, produsul intern brut al Romaniei in 1945 era de circa 500 de milioane de dolari.

 

Odata cu moartea lui Stalin conducerea Partidului Muncitoresc Roman a incercat sa puna capat acestei practici de drenaj a economiei romanesti. Initiativa comunistilor romani a fost aprobata de Hrusciov si in 1954 12 dintre cele mai importante sovromuri au fost preluate de statul roman urmand sa plateasca in schimb suma de noua miliarde de dolari.

 

Evaluarea romaneasca s-a ridicat doar la trei miliarde a capitalului sovietic investit in aceste societati si dupa discutii diplomatice indelungate suma s-a stabilit undeva la cinci miliarde.

 

Odata cu desfiintarea ultimului sovrom in 1956 cuplata cu retragerea armatei sovietice de pe teritoriul Romaniei doi ani mai tarziu se marcheaza indepartarea de controlul exercitat de Moscova asupra afacerilor interne ale statului roman si sfarsitul ocupatiei sovietice.

 

Odata cu desfiintarea ultimului sovrom in 1956 cuplata cu retragerea armatei sovietice de pe teritoriul Romaniei doi ani mai tarziu se marcheaza indepartarea de controlul exercitat de Moscova asupra afacerilor interne ale statului roman si sfarsitul ocupatiei sovietice. 

 

 

 

Autor: Laurentiu Dologa

 

http://www.ziare.com/economie/economie-politica/sovromurile-sau-cum-a-fost-parazitata-economia-romaneasca-1033079

[adicontakt]

recunosc ca am citit pe sarite ce se scrie pe acest topic , dar cu mare interes (mai ales lucruri nu asa amanuntite despre Eminescu)

propun spre citire urmatoarele articole( nu dau copy paste ci trimit spre linkul original sper ca domnul Negrea sa nu se supere)

http://www.cristiannegrea.ro/geopolitica/2013/07/cine-e-agresorul-i/

http://www.cristiannegrea.ro/geopolitica/2013/08/cine-e-agresorul-ii-constanta-si-litoralul/

http://www.cristiannegrea.ro/istoria-necunoscuta/istoria-furata/2013/10/cine-e-agresorul-iii-delta-dunarii/

 

e cam mult dar se merita citit , de altfel autorul are destule articole interesante pe site(multi le-ar considera exagerate dar au destul adevar in ele)

[Mircea]

Multumesc, Victore. Si cand te gandesti cum mai indeamna unii pe aici la "prietenia" rasariteana.Ca bine zicea acel cantec: Mai bine mort decat comunist! ... pacat ca idealul a fost furat la un moment dat.

[hpavictor]

 

SUA nu este tara perfecta, are si ea acasa multe probleme de rezolvat, pe plan extern, in unele zone ale lumii a fost implicata in tot felul de combinatii murdare cu implicatii negative asupra unei mari parti a populatiei insa cu toate minusurile sale, SUA este un factor de stabilitate in lume.

Fara SUA, azi lumea ar arata altfel.

URSS si RSR ar fi in floare iar noi si mai indobitociti decat in prezent.

Este foarte clar ca singura optiune politica si militara a Romaniei este sa fie alaturi de SUA insa nu in calitate de prostituata ordinara care practica sexul total ci de persoana demna, parolista.

Americanii te percep si te trateaza dupa cum tie naravul.

Pacat ca pe politicienii nostrii nu ii intereseaza acest aspect.

 

Observatie: bazele sovietice in Romania erau prezente ( evident , tot la Deveselu si Kogalniceanu , or stii ceva amercanii astia si noi nu stim ? ca prea au folosit vechiul amplasament al armatei rosii de ocupatie pentru bazele NATO ! ) doar atat timp cat se plateau despagubirile de razboi si au plecat doar dupa plata despagubirilor, si partea cu furtul e mai complicata pentru ca din 10 garnituri de tren era lucru mare daca era inregistrata una de catre  comunistii locali. 

Dar armata de ocupatie sovietica ( in epoca Stalin + Hrusciov ) nu garanta nici integritatea teritoriala ( mai tineti minte provocarile lui Tito care au culminat la Timisoara in 1989 sau permanentele pretentii ale ungariei dupa revenirea la Patria Mama a Ardealului de Nord dupa WWII ? ) si orice incercare de stopare sau amanare a despagubirilor bloca plecarea armatei sovietice pe timp nelimitat ! 

Linistea se obtinea doar prin forte proprii...

[rasputin]

Legat de cele postate aici, strict pe subiect (istorie), nu pot decît a zice că absolut toate postările sînt de apreciat iar cei ce au îndemnat la ele merită mulţumiri. Legat de cele ce au venit la pachet cu primele, istea nu primesc mulţumiri, dar nici vorbe de ocară, pentru ele e nimerit subiect separat, aici poluăm subiectul colegului Toni.

[Patefon]

Despre "Operatiunea 60.000" (evacuarea crimeii) exista putine scrieri. Poate aveti ceva link-uri mai putin vizibile la googaleala.

[adicontakt]

este bine documentat evacuarea crimeei pe forumul ww2 romania. maine postez linkul daca am timp

am gasit acum 

www.worldwar2.ro/operatii/?article=776

Editat Ianuarie 6, 2015 de adicontakt

[Patefon]

Acolo am citit. Mai sunt si alte 2 -3 articole preluate tot de acolo. Ma interesa si o alta documentare.

[Toni Marginean]

Un articol cu adevarat reconfortant, semnat de Ion Longin Popescu

Interesant ca am aflat despre Sclattner  si pledoarea sa, de la un prieten evreu din New York si nu din Romania… Eginald Schlattner - Preot si scriitor sas din Rosia, Sibiu "Tin la aceasta tara si stiu ca Dumnezeu ma vrea aici. Aici ma cunoaste Dumnezeu dupa nume". "Cand in padurile si mlastinile unde astazi se afla Berlinul crestea pir, aici, in Transilvania, se canta nemteste si se rosteau rugaciuni latinesti. Asta inseamna vechimea saseasca! Iar daca astazi va pot saluta in limba noastra comuna, germana, acest lucru il datorez Patriei mele, Romania, care niciodata nu ne-a interzis limba materna, nici chiar in acele noua luni de zile, de la 23 august 1944 la 9 mai 1945, cand Regatul roman s-a aflat in razboi cu Reichul german. In septembrie 1944, fiecare copil de sas s-a dus la scoala lui germana, unde se predau doua ore de limba romana ca limba straina, incepand cu clasa a III-a". Cu aceste cuvinte si-a intampinat preotul si scriitorul Eginald Norbert Schlattner, in biserica din comuna Rosia (Rothberg), de langa Sibiu, un oaspete de seama sosit din Germania: ministrul federal de Interne, Otto Schily. Publicat mai mult in strainatate decat acasa, adulat de milioane de cititori din Austria, Germania si Elvetia, dar si din Spania si Polonia, Schlattner este considerat de critici drept cel mai cunoscut romancier din Romania. Dupa marea plecare a sasilor din anii 1990-1991, el a continuat sa-si indeplineasca indatoririle de preot, traind cu stoicism tristetea de a sluji zilnic in Biserica evanghelica din Rosia (Rothberg) "doar pentru Dumnezeu si pentru mine, de unul singur, si multi ingeri". Din cei cinci sasi care mai vietuiesc in comuna, doar preotul si cateodata preoteasa mai trec pragul sfantului lacas. Biserica-cetate din secolul al XIII-lea are in jurul ei livezi de meri si palcuri de stejari si de brazi, inaltandu-se catre cer in mijlocul satului. Strajuita de tei seculari, casa parohiala este, la randul ei, un monument: ea "imparte" veacurile in doua - la sud, "aripa tanara" de la 1762, iar la nord, zidaria de la 1550. Aici si-a gasit familia Schlattner (al carei arbore genealogic coboara, cu documente, pana la 1467) loc de vietuire si de slujire pe altarul credintei, spatiu de tihna si de creatie literara. Cand se retrage sa-si scrie cartile, sapte usi il despart pe romancierul-preot de lume; sapte usi ca tot atatea praguri de amintiri rascolitoare."N-ai voie sa vorbesti asa de frumos despre Romania, ca nu te crede nimeni" - Se spune ca vorbele cu care l-ati intampinat pe ministrul Otto Schily au facut o impresie extraordinara asupra delegatiei germane. In fapt, ce mesaj le-ati transmis inaltilor oaspeti? - Am dorit sa le demonstrez ca romanii sunt europeni prin vocatie si tinuta, ca aceasta tara vine din istorie cu "acquis"- ul comunitar insusit, pe care-l si depaseste la capitolul toleranta fata de minoritati. Zic: "Herr Bundesminister, la varsta de zece ani, eu nu vorbeam romaneste. Tata imi atarnase o tablita de gat pe care scria: "Acest baiat se numeste Eginald Norbert Schlattner si nu stie romaneste. Daca se pierde, va rog sa-l predati pe strada Eminescu 5, contra recompensa". Si am spus: "Herr Bundesminister, am fost foarte intrigat ca tata a platit pentru mine, cand am fost adus acasa de un roman cumsecade, numai de doua ori suma platita pentru cainele nostru, Litvinov, cand si el se ratacise. Ma asteptam sa plateasca macar de cinci ori mai mult...". In aceasta metafora anecdotica este ceva care defineste spiritul tolerant al Romaniei ultimilor 87 de ani, caracterul umanitar al civilizatiei romanesti. Ma doare inima cand observ ca, in strainatate, Romania este perceputa numai prin strada, si anume: cainii de strada, copiii de strada, fetele de pe strada, hotii de strada... E mult prea putin! S-a ajuns la aberatii de genul celor intamplate la Lisabona, unde am tinut o conferinta de presa despre Romania, organizata de Ambasada Austriei. S-a apropiat un atasat de presa oarecare si mi-a soptit: "N-ai voie sa vorbesti asa de frumos despre Romania, ca nu te crede nimeni". Dar eu vorbesc! Odata, in Polonia, la o conferinta internationala, am luat cuvantul in incheiere si am spus: "In mod regretabil, de patru zile vorbiti despre identitatea Europei, si doua lucruri nu le-am auzit - cuvantul Dumnezeu si cuvantul Romania!". - La Academia Evanghelica din Sibiu se vorbeste ca, printre altele, i-ati tinut ministrului federal o adevarata disertatie despre invatamantul multicultural din Romania.Este adevarat?- I-am prezentat, spre exemplu, situatia abecedarelor. Zic: "Herr Bundesminister, mesajul Romaniei catre Europa Unita este urmatorul - la noi in tara, abecedarul se tipareste in peste zece limbi!". Si fiindca stiu ca unui german trebuie sa-i traduci in sistemul lui de conceptie ceea ce inseamna acest enunt, am fost si mai explicit: "Asta inseamna ca la noi in tara exista tot atatea sisteme scolare in care limba de predare nu este cea romaneasca, ci limba materna a copilului. In Parlament, domnule ministru, sunt 19 etnii reprezentate, caz unic in Europa!". Fiindca am presupus ca nici acuma nu isi poate imagina ce inseamna cele zece sisteme scolare, cu limba de predare neromaneasca, i-am spus: "Daca dvs. doriti ca pe cele doua fete ale dvs. sa le trimiteti in Germania la o scoala cu limba de predare turca, la 2-3 milioane de turci, nu puteti. Dar trimiteti-le aici, la Constanta sau la Babadag, unde exista numai cateva mii de turci, si acolo poate sa termine liceul si sa dea si bacalaureatul in limba turca". Si, deoarece nici acuma inca nu eram sigur daca putea sa-si imagineze, i-am spus urmatorul lucru: "Herr Bundesminister, daca intrebati aici, la Sibiu, o copilita de etnie romana (ca romanii au descoperit acuma scolile germane), daca o intrebati, zic, pe Rodica Popescu: draguta, in ce clasa esti? In clasa a IV-a. Unde? La Liceul Brukenthal. Si ce limba straina inveti? Raspunde: limba romana... Asta este, domnule ministru, Romania europeana. Nici macar austriecii, care pana in 1918 au gestionat 13 natiuni, nici ei inca nu reusesc sa aprecieze corect mesajul romanesc catre Europa multiculturala". "Ortodoxia apartine in mod constitutiv spiritului european"- Prin succesul cartilor dvs. sunteti un cetatean roman gata integrat in Comunitatea Europeana. Din perspectiva mult mai larga pe care o aveti, ce calitati ale poporului nostru credeti ca vor influenta pozitiv familia europeana in care ne pregatim sa intram?

- Dimensiunea bizantina. Sunt convins ca o tara atat de ortodoxa cum e Romania va completa in mod fericit viata spirituala a Europei Occidentale. Ortodoxia apartine in mod constitutiv spiritului european. Cand d-l Andrei Plesu a spus ca in fiecare roman exista un european care trebuie doar descoperit, ma intreb ce a dorit sa spuna. Suspiciunea mea este ca romanii, cand zic "european", se gandesc la stilul de viata materiala si mentala din Europa de Vest, prelungit pana in America. Multi dintre ei cred ca trebuie sa adoptam si sa imitam acest stil, aceasta forma de viata, aceasta mentalitate care este in mod derivat tributara crestinismului catolic si protestant. De aceea, cand citesc ca Andrei Plesu a descoperit ca in fiecare roman zace un european, sper ca n-a avut in minte modelul antropologic vestic; sper ca are si el aceasta viziune autentica a omului ortodox. Eu, ca unul care 70 de ani a convietuit cu romanii, stiu ca religiozitatea mistica a romanilor a creat o relatie speciala cu Dumnezeu si care are toate sansele, sper din inima, sa revigoreze crestinismul apusean.

- Grecia ortodoxa este membra a Ue de peste un deceniu. De ce n-a reusit sa influenteze Apusul catolic si protestant?- Pentru ca Grecia, asa cred, nu e prezenta prin religia ortodoxa, ci prin antichitate. Cine merge la Atena nu merge sa asiste la o slujba ortodoxa, ci sa-si rupa pingelele pe Acropolis. De aceea, zic: Romania, alaturi de Bulgaria mai mica, va duce in Vest si acest element al dimensiunii ortodoxe, al conceptului mental, intelectual si spiritual bizantin. Episcopul nostru, doctorul Cristoph Klein, a scris multe carti in care a incercat sa defineasca aceasta punte intre crestinismul occidental si cel rasaritean, gasind ca rugaciunea este cea care transcende granitele dintre Est si Vest."Sunt ingrozit ca de la Bruxelles ni se prescrie deja cat de lungi sa fie tijele florilor din piata"- In marsul fortat al Romaniei catre Europa unita, s-ar parea ca taranii vor avea cel mai mult de indurat. Locuiti intre tarani, le ascultati spovedania pe romaneste, le dati sfaturi crestinesti. Ce le spuneti despre Ue?- Despre tarani pot sa spun numai ceea ce sper. Sunt si eu ingrozit de aceste cerceluse din urechile vacilor; sunt ingrozit ca de la Bruxelles ni se prescrie deja cat de lungi sa fie tijele florilor din piata, dupa soi si dupa culoare - ceva de neconceput. Sper ca romanul nostru se va sustrage unor reglementari si unor regularizari absurde. Sper ca, totusi, va ramane atmosfera aceasta a satelor noastre care, din tinut in tinut, oglindeste ceva din prezenta lui Dumnezeu hic et nunc (aici si acum - n.red.) si isi va pastra individualitatea ei scoasa din timp. Am observat ca, si dupa ce a disparut partidul care tot timpul batea taranii la cap ce si cum sa faca, pamanturile tot se lucreaza. Desi tinerii fii si fiice de tarani care frecventeaza scolile din Sibiu vin acasa moderni, cu bluginsi, cu muzica asta infernala din combine etc., in timpul verii nu merg nici la mare, nici la munte, ci merg cu bunicutele la camp, la sapat si recoltat. Sper ca aceasta atmosfera va ramane, iar prezenta lor in sat va dainui. Sa nu uitam ca la noi lumea mai face petreceri de mare sarbatoare, se mai casatoreste cu alai pe ulita satului, se mai aduna la parastase, iar familia mai este adapost si refugiu, nu este atomizata ca in Apus.- Credeti ca satul va putea ramane sat, iar taranul, taran?- Satul va ramane matca spiritualitatii romanesti ortodoxe - care va fi o completare salutara la spiritualitatea occidentala. Cei care vin din Vest, si vin tot mai multi investitori si turisti, descopera viata de la tara si raman uluiti ca mai exista asa ceva pe lume. In Occident, visele lui Stalin si ale lui Ceausescu de a reduce diferenta dintre oras si sat, sunt deja o realitate... Si atunci, vin germanii, austriecii si altii, si ce zic ei: "Ce vedem noi aici, in Romania? Vedem un baiat calare pe un cal care galopeaza prin mijlocul satului... Vedem doua fete care merg pe drum, una cu mana trecuta peste umarul celeilalte... Vedem doi baieti care se joaca de-a calul si vizitiul, folosind drept haturi o sfoara... Vedem ca te duci pe ulita si esti deja in mijlocul vietii..." Ceea ce eu completez: nu ma poate trimite sotia in vecini dupa lapte, ca, pana cand viu inapoi, s-a acrit; trebuie sa stau de vorba, sa povestesc cu fiecare satean, chiar daca l-amvazut numai ieri. Aici totul devine eveniment: disparitia liliacului alb, trilul ciocarliei care urca la cer, oracaitul broastelor, boala unei vaci, moartea unui cal pentru care trebuie sa sapi o groapa ca pentru imparatul. Dupa mine, viata fireasca este numai la tara, unde si ploaia imi este apropiata.

- Credeti ca aceasta viziune plina de mister cotidian asupra vietii ii va preface, ii va schimba si pe fratii nostri europeni din Vest?- Nu stiu in ce masura toate acestea vor avea o inraurire asupra stilului lor de viata, a spiritului de a concepe lumea si cerul, dar stiu altceva: ei s-au plictisit> de individualismul atomizat in care vietuiesc, de perceperea vietii numai prin televizor. Sunt convins ca aceasta inertie pozitiva a unor forme de viata rurala din Romania, traditiile satelor romanesti, vor impulsiona spiritualitatea Europei Occidentale in asa fel, incat unul de acolo sa nu mai fuga pana in India sau pana in Nepal in cautarea sacralitatii, gasind-o la noi. Faptul ca sacralitatea patrunde zilnic in profan in satele din Romania va fi, cred, perceput si de fratii nostri din Vest. Este tragic ca sasii au parasit aceasta tara si au ajuns acolo unde au ajuns. Ei ar fi putut fi o punte intre cele doua lumi adiacente. Cred ca noi, sasii, puteam trai pe aceste plaiuri inca 900 de ani: cu romani, unguri, sarbi, evrei si ceilalti. Nimeni nu ne-a alungat din tara!- Va rog sa-mi permiteti o ultima intrebare: de ce n-ati plecat, totusi, in Germania, parinte Schlattner?- De data aceasta un raspuns scurt si concis: pentru ca tin la aceasta tara si stiu ca Dumnezeu ma vrea aici. Aici ma cunoaste Dumnezeu dupa nume. 

[viopa]

Parintele Schlatter este un exemplu pentru cei de aici cat si pentru cei de dincolo, indiferent de pregatirea pe care o au si cu ce se ocupa.

[hpavictor]

http://www.cotidianul.ro/nota-10-pentru-demnitate-prim-ministrului-australian-kevin-rudd-148248/

 

 " Nota-10-pentru-demnitate-prim-ministrului-australian-kevin-rudd Musulmanilor din Australia, care doresc sa traiasca dupa legile islamice li s-a pus in vedere sa paraseasca aceasta tara, in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist.

 

Citat:

IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. 

Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture.

 Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.

 

"IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. 

Asta e, va convine sau nu. 

Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. 

De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.

 

Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.

 

Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, sau orice alta limba. 

In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!

 

Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. 

Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. 

E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. 

Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.

 

Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. 

Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in ar moni e si bucurie pasnica.

 

Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.

 

Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. 

Nu v-am obligat noi sa veniti aici. 

Voi ati solicitat sa fiti aici. 

Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o."

Prime Minister Kevin Rudd - Australia

 

Publicat Duminică, 05 iunie 2011 " 

 

Va rog FARA COMENTARII !

[adicontakt]

ba cu foarte multe comentarii. bine a zis tot ce a zis domnul ministru. se poate aplica nu numai pentru musulmani ci pentru toti cei carora nu le convine si nu respecta un stat de drept