Istorie

[Dan57]

Sunt de acord cu ceea ce ati afirmat cu exceptia faptului ca ma tutuiti!

Imi cer scuze daca am produs vreun deranj dar eu is ceva mai bosorog, poate de aici si tonul mai familiar.

Io nu sînt de acord deloc, mai puneţi-vă la punct cunoştinţele generale, î

Cum de insistă şi azi unii cu sifilisul după ce au prins asta din zbor.

Promit ca voi posta saptamana viitoare (am cateva zile de concediu) o imagine cu una din paginile I.L.Romane in care se face vorbire despre ce si cum cu Eminescu ca sa nu mai existe "unii" care prind cate ceva din zbor. Iar daca I.L.R. din perioada interbelica se va fi modificat dupa mai bine de 70 de ani asta nu miroase decat a manipulare si incercarea de a ascunde realitatea. Scrierile din ultima parte a vietii lui Eminescu arata in mod evident ca individul a luat-o razna dupa 30 de ani. Dar cuvintele nu au forta decat daca au si dovada palpabila deci ramane pe saptamana viitoare.

Editat Iunie 12, 2015 de Dan57

[zal]

Oricum nu mai luaţi de bune cărţi depăşite de vreme şi de date, v-am postat rectificarea Academiei Române, în caz că nu aţi văzut la tv ştirea pe 15 Ianuarie anul acesta.

Călinescu a avut date incomplete la timpul său, nici nu putea vorbi de rău pe Carol I, caz în care trebuia să se abţină de a răspîndi prostii.

[Dan57]

Oricum nu mai luaţi de bune cărţi depăşite de vreme şi de date, .

Din cartile "depasite" de vreme aflam adevarata istorie, nu din cele ce-si imagineaza unii din ziua de astazi. Si fiindca tot ne spui de Academia Romana sa-ti spun ce zic ei in noul Dictionar al L.R. si care este realitatea: COCALAR

COCĂLÁR, cocălari, s.m. Om care caută prin gunoaie, om murdar, urât mirositor

COCĂLÁR urat, tiganesc, vulgar

Cocalar, cocalari. s. m. (arg.) Cocalarul este un om deosebit, cu sentimente, pasiuni şi visuri. Din cauza modului în care se îmbracă, vorbeşte şi se comportă, mulţi oameni îl tratează cu lipsă de respect, lehamite sau chiar îl ignoră şi ocolesc.

 Iar acum sa-ti redau adevaratul sens pe care il stiu si este cunoscut de zeci de ani; folosit in special in comunitatile tiganesti :

tigan  (nu om ci tigan) care mananca pasari moarte din gunoi. si uite asa as putea sa continui pana la plictis, nu te mai uita in gura celor de la Academie caci totul este doar pentru a masca realitatea.

[zal]

În regulă, deci pămîntul e plat şi soarele se învîrte în jurul lui că aşa se ştia acum două milenii şi mai bine, iar noile descoperiri sînt o manipulare. Sper că la electronică folosiţi totuşi o bibliografie actuală, la zi.

.................

N-am înţeles treaba cu realitatea şi cocalarul, în rest vă urez multă sănătate.

Editat Iunie 12, 2015 de zal

[ANDRASONI LUCIAN]

"N-am înţeles treaba cu realitatea şi cocalarul, în rest vă urez multă sănătate."..., nu stiu daca a inteles-o cineva...,

..., si nu cred ca aveti pertinenta de a face afirmatii jignitoare la adresa lui Eminescu : <individul a luat-o razna dupa 30 de ani.>...,!?"Individul" ??? " Individul" acesta a lasat in urma lui opere care au intrat in istoria literaturii universale, chiar daca "nu mai este actual" (conform "marelui" critic Patapievici )

 Fiti va rog, mai atent la exprimare si la adresarea catre alti colegi de pe forum.

Nu vreau sa fiu malitios..., lasati pe altii mult mai calificati sa se ocupe de istoria literaturii romane , maladiile lui EMINESCU si ale eminescologilor.

Respecte, de la Cluj, numai bine!

Editat Iunie 13, 2015 de ANDRASONI LUCIAN

[hpavictor]

O istorie "alternativa " a Terrei : http://www.secretelezeilor.ro/29-cronologia-epocii-lipsa/#prettyPhoto

O scurta descriere : http://www.filmedocumentare.com/nu-te-uita-la-acest-film/

[zal]

Într-adevăr, ce cariere ar mai fi avut unii critici dacă nu era Eminescu? Nici nu am fi auzit de ei vreodată. Noroc că au avut pe ce se agăţa ca nişte vietăţi parazite şi cînd nu s-au mai priceput a descifra tainele lui Eminescu au dezvoltat teorii de nivelul OTV-ului. Nu-i nimic, ucrainenii şi alţii abia aşteaptă să-l adopte ca fiind de-al lor.

[rasputin]

Iaca îndemn a zice şi eu.

Nu sînt de acord cu cele afirmate de dvs despre Eminescu şi nici cu scuza ce-o invocaţi, asta legat de ce trebuie a trece drept tutuială.

Noi, ăştia mai boşorogi, nu avem nici o scuză în a face rabat de la politeţe, numai cei tineri au. Noi am fost educaţi în vremuri în care se punea preţ pe politeţe, pe formule de adresare, nimeni n-a murit conformîndu-se la asta şi nu văd să ni-se scurteze zilele mai devreme dacă statornicim în ele.

Toţi avem dreptul a avea o părere pe un subiect sau problemă, îndemnăm a posta material legat de acel subiect şi lăsăm la alegerea celor ce citesc dacă ne împărtăşesc sau nu părerile. Fiecare din noi purtăm un bostan pe umeri a cărui rol nu-i a fi element de decor ci are datoria de a analiza şi discerne, dumneata nesocoteşti acest lucru elementar şi îndemni a-ţi impune proppriul „adevăr”.

Înţeleg cum şade chestiunea cu boşorogii, aş înţelege şi grijea faţă de adevăr şi starea de drept şi de fapt a lucrurilor, aş înţelege, asta dacă nu ar fi fost păcătoase de formulări de genul “…nu contest nimic dar cu "marele patriot", ai cam mers pe langa.” şi “…arata in mod evident ca individul a luat-o razna dupa 30 de ani.”

Acu’ nu mai pierdeţi timpul cu scanări şi alte cele, am înţeles ce era de înţeles şi ce interese vă mînă şi cărei tabere aparţineţi. Numai adevărul vostru se bazează pe surse de încredere, alte surse trec în mod automat ca fiind nedemne de crezare. Măi să fie?!  Pe cînd de-o lege ce vă consfinţeşte „adevărul” în problema dată şi interzice discuţiile pe acest subiect?

[hpavictor]

RAZBOIUL RADIO ELECTRONIC

 

Razboiul radio-electronic din 1989

 

1. Premise:

In dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 Comandamentul Aviatiei Militare ( C.Av.M ) si cel la Apararii Antiaeriane a Teritoriului (C.A.A.T), au creat 2 echipe de lupta mixte care coordonau supravegherea si apararea spatiului aerian al Romaniei din punctul sau principal de comanda ( P.C.PAmbele echipe se subordonau gen. lt. Rus Iosif, comandantul C.Av.M si gen. lt. Mircea Mocanu seful CAAT. Conducerea C.Av.M & Ap.AA.T isi putea exercita actul de conducere atit din  sediul C.Av.M & Ap.AA.T de la Baneasa, cit si din punctul de comanda principal ( P.C.P.) amenajat la Balotesti, in imediata apropiere a Bucurestiului. Ambele fiind echipate cu elementele de comanda ale sistemul automatizat ALMAZ -2, de productie sovietica. Rolul lui ALMAZ -2 era unul de interfata necesara monitorizarii componentelor sale aflate in dotarea unitatilor si marilor unitati de aviatie si de aparare A.A. a Teritoriului.

Odata cu descoperirea unei tinte aeriene de catre o subunitate de radiolocatie, ALMAZ -2 facea ca informatia sa fie imediat afisata tuturor radarelor de descoperire si dirijare ale aviatiei si rachetelor/artileriei A.A. subordonate. Aceasta operatiune era vitala aviatiei de vinatoare si divizioanelor de lansare inzestrate cu rachete A.A, pentru a-si trece succesiv echipajele si rachetele existente pe rampele de lansare, in starile de pregatire pentru lupta, ce precedau decolarea avioanelor sau lansarea rachetelor. Asadar, chiar daca informatia primara, oferita de unele subunitati de radiolocatie care deserveau nemijlocit fiecare regiment de aviatie si fiecare divizion ( baterie ) de rachete A.A., nu indicau existenta vreunei tinte aeriene, totusi sistemul automatizat de conducere o introducea, via P.C. Principal sau sediul C.Av.M & Ap.AA.T . Interfata ALMAZ asigura la nivelul tactic, conectarea in retea a fiecarui regiment de aviatie vinatoare, unitate ( subunitate ) R.A.A. sau artilerie A.A., unitate ( subunitate ) radar printr-o componenta esentiala numita VOZDUH 1M. Acesta era in fapt un computer integrator a carui memorie inmagazina mai intii toate tintele aeriene introduse si repartizate pe unitati si mari unitati de catre Comandamentul Aviatiei si Apararii Antiaeriene a Teritoriului de la displayul comandantului acestei categorii de forte armate. Apoi fiecare componentaVOZDUH 1M, instalata la regimentele de aviatie vinatoare extrapola traiectoria tintelor repartizate, facind calculele de navigatie tactica pentru stabilirea aliniamentelor de introducere in lupta, pentru fiecare avion de vinatoare disponibil in serviciul de lupta. Dupa decolarea avionului de vinatoare, incepea dirijarea acestuia instrumentala, utilizind un echipament distinct ( sistemul de calcul CASCAD APN-1) existent si el in Punctul de Comanda al unitatii de aviatie vinatoare ) cu scopul introducerii acestuia pe aliniamentul de interceptare al tintei aeriene repartizate. Acelasi lucru se intimpla si cu fiecare racheta A.A. lansata, la P.C. al divizionului de rachete AA existind un sistem de calcul al traiectoriei similar lui CASCAD. Transmiterea comenzilor de dirijare a avionului de vinatoare era realizata printr-o linie de date imposibil de bruiat numita LAZUR-ARL. Prin aceasta linie de date erau transmise neintrerupt la bordul avionului de vinatoare viteza adevarata si numarul Mach, pe care pilotul trebuia sa o asigure, inaltimea de zbor, afisa distanta fata de tinta si alte elemente de navigatie tactica. Odata introdus in lupta pe aliniamentul de interceptare, pilotul avionului de vinatoare trebuia sa descopere tinta, s-o identifice ca fiind inamica si sa o incadreze folosind radarul sau aparatura optica/ infrarosu de conducere a focului de la bord. Rachetele A.A. erau dirijate de calculator pina in apropierea tintei, la distanta la care intra in parametrii focosul de proximitate al acestora. Radarul, aparatura optica/ infrarosu de conducere a focului de la bordul avionului si focosul de proximitate al rachetei aer-aer functionau in mod autonom. Nefiind prevazute cu componenta VOZDUH 1M ca rachetele AA si artileria AA, nu inmagazinau tintele introduse de seful Comandamentului Aviatiei si Apararii Antiaeriene a Teritoriului prin intermediul interfatei ALMAZ – 2.Acest amanunt explica faptul ca niciunul din cei peste 60 de pilotii decolati la interceptare incepind cu noaptea de 23 decembrie 1989, nu a descoperit tintele pe ecranele radar de bord si nici nu a raportat vreun contact vizual cu tintele aeriene pe care ar fi trebuit sa le combata.

2.  Razboiului radio-electronic din 1989

Razboiul radio-electronic a inceput pe 22 decembrie 1989, la ora 17:28, cind aceasta prima echipa de lupta era in tura si se intuneca, astfel incit cercetarea spatiului aerian cu dispozitivele optice era inoperanta. Mai intii 10-15 tinte aeriene evoluind cu viteza mica, la joasa altitudine, au aparut pe radare, in interiorul teritoriului maghiar, in apropierea granitei cu Romania. Dupa 30-50 de minute, tinte similare au aparut si in apropierea granitei cu Bulgaria si celei cu URSS. Manevrele acestor tinte erau identice, constind in ridicarea in aer, apoi constituirea mai multor formatii de lupta care apoi zburau in zone de serviciu in aer bine, delimitate din apropierea granitei cu Romania pentru ca in final sa dispara brusc de pe ecranele radar. Intrucit aceste manevre i-au sugerat un atac pe mai multe directii spre interiorul Romaniei, respectiv inceputul unei interventii aeropurtate, care preceda atacul terestru, prima masura luata de generalul Negosanu, seful echipei de lupta a C.Av.M & Ap.AA.T, a fost contactarea sefilor fortelor aeriene din tarile vecine, care au infirmat orice activitate de zbor in apropierea granitelor cu Romania. A doua masura ordonata a fost inchiderea spatiului aerian pentru aeronave, inclusiv pentru cursele civile. Pe 22 decembrie 1989 de la orele 19:00 nici o aeronava militara sau civila nu mai era autorizata sa decoleze de pe teritoriul Romaniei. Incepind cu ora 19:00 pe radarele CAAT au reaparut tintele, numai ca de data aceasta, ele au patruns in spatiul aerian romanesc dinspre Ungaria, pe mai multe directii, una dintre acestea fiind orasul Timisoara.

Trebuie facuta precizarea ca la acea data, la Timisoara se afla comandamentul unei divizii de aparare AA, care avea in responsabilitate jumatatea de vest a spatiului aerian al Romaniei. Cea de-a treia masura luata de gen. mr. Negosanu, din punctul de comanda principal al C.Av.M & Ap.AA.T, a fost sa ordone diviziei AA de la Timisoara, sa execute foc de baraj asupra tintelor aeriene, intrate in zonele de foc ale regimentului 17 rachete AA de la Resita si a divizioanelor artileriei AA subordonate. Rezultatul primei salve de tragere a fost zero, tintele continuindu-si nestingherite traiectul in adincimea teritoriului romanesc.

Citeva luni mai tirziu, MApN de comun acord cu Parchetul Militar, a expus ca proba materiala a razboiul radio-electronic, resturile unui balon meteorologic, prevazut cu un reflector poliedric ( un schelet de lemn invelit in foita de staniol ), menit sa induca radarele in eroare, prin reflectarea undelor electromagnetice emise de statiile de radiolocatie. Pe cutia de lemn gasita in apropiere de Timisoara, era inscriptionat in limba rusa “fabricat în URSS”. Ceea ce a ascuns MApN, e faptul ca acel balon fusese in inzestrarea sa, in perioada 1950-1968 fiind importat din URSS, intrucit acesta era furnizorul nostru unic de tehnica militara la vremea aceea si ca in 1989 nu-l mai folosea nimeni.Imediat dupa iesirea din zona de foc ale divizioanelor de artilerie AA din Banat, din grupul compact de tinte care evoluau initial pe directia sud-est, s-a desprins sub-grupul Transilvania care a inceput sa se deplaseze pe directia nord-est. El a fost luat in primire de regimentul 15 rachete AA de la  Hunedoara inzestrat cu S-75 Volhov si care a primit ordin de lansare.

In apropiere de Alba Iulia, in jurul orei 21:00 grupul de tinte ramas intact, a intrat in zona de foc a altui divizion de artilerie AA. Nici focul executat de acesta n-a condus la doborirea vreunei tinte, sub-grupul mai sus-amintit ajungind in apropiere de orasul Tirgu Mures, de unde a disparut subit de pe radar inainte de ora 22:00. De mentionat ca la Tirgu Mures era comandamentul Diviziei 6 Tancuri, cea mai puternica mare unitate a Armatei a 4-a “Transilvania”.

Tragind concluzia ca formatia de elicoptere agresoare ar fi disparut de pe radar, intrucit a aterizat si a lasat desantul aerian la sol, la una din fostele case de vinatoare ale lui Ceausescu, gen. mr. Negosanua raportat situatia la gen. lt. Mocanu, seful CAAT, acesta cerind Comandamentului Trupelor de Uscat, ca divizia 6 tancuri sa trimita acolo o unitate de interventie. Grupul principal de tinte si-a continuat deplasarea spre sud-est survolind masivul Retezat in jurul orelor 21:00, de unde si-a schimbat o vreme directia zburind spre est. De pe aliniamentul pasului Vulcan, in apropiere de localitatea Petrosani, un sub-grup de tinte ( Oltenia ) s-a desprins de grupul principal, urmind cursul spre sud, pe valea riului Jiul catre Craiova. De mentionat ca la Craiova era comandamentul Armatei a 3-a care avea ca zona de responsabilitate Banatul si Oltenia. Tot la Craiova avea comandamentul si Divizia 2 Mecanizata, subordonata Armatei a 3-a. Din acest motiv, la marginea Craiovei era dispus regimentul 51 rachete AA/KUB, care in jurul orei 22:00 a deschis focul impotriva tintelor aeriene, fara a dobori nimic. De remarcat faptul ca in cazul rachetelor KUB, motorul lor nu porneste doar cind comandantul bateriei da comanda de lansare, mai e nevoie si ca pe ecranul radar de dirijare sa existe semnalul electronic al unei tinte aeriene reale.

Pe aliniamentul Turnu Rosu-Cozia, alte 2 sub-grupuri de tinte ( Muntenia si Arges ) s-au desprins din grupul principal, unul continuind deplasarea spre sud pe valea riului Oltul, altul zburind pe directia sud-est, urmind traiectul Curtea de Arges, Pitesti, Bucuresti. Sub-grupul Oltenia a disparut de pe radar timp de 30 de minute, in zona Resca, in apropierea altei cabane de vinatoare a lui Ceausescu. Cunoscind raza de actiune a tuturor elicopterelor din tratatul de la Varsovia, gen. Negosanu a tras concluzia ca ar fi vorba de o escala pentru realimentarea cu carburant. Numai ca el a reaparut ulterior si si-a continuat nestingherit traiectul spre sud. Al doilea sub-grup de tinte a disparut de pe radar in jurul orei 02:00, la sud de Bucuresti, dupa ce in prealabil asupra sa a deschis focul un divizion al regimentului 4 Ra.A. de la Ploiesti si divizionul 3 rachete AA de la Boteni apartinind brigazii 1 rachete, ambele inzestrate cu S-75 Volhov.

In total, 50 de rachete AA de diferite tipuri si citeva zeci de mii de proiectile de artilerie AA de diferite calibre, au fost lansate în noaptea de 22/23 decembrie 1989 de CAAT, asupra tintelor descoperite cu mijloacele de radiolocatie. Ultimele coordonate de pozitie ale grupurilor de tinte au fost inregistrate si transmise trupelor de uscat. La fata locului au fost dirijati militarii pe transportoare blindate, apartinind trupelor de uscat, pregatiti sa duca lupta si sa captureze echipajele si desantul aerian agresor. Numai ca militarii nu au gasit nici o urma de aeronava. Cu totii ne amintim imaginile transmise de TVR in seara de 22 decembrie 1989, cind generalul Stefan Gusa, seful Marelui Stat Major, vorbea la telefon cugeneralul Mircea Mocanu, seful CAAT. Acesta ii raporta ca doborise 8 elicoptere si ca acestea nu decolasera din afara granitelor ci de pe piste subterane, de care armata nu stiuse pina atunci. Circa 1.300 de tinte aeriene cu caracteristici de zbor asemănătoare elicopterelor au fost depistate si urmarite pe radar de CAAT.

Simultan cu grupul de tinte aparut la granita de vest, pe ecranele radar a mai aparut un alt grup de tinte aeriene, pornit din marea Neagra, din afara apelor teritoriale romanesti. Acest grup survola spatiul aerian al Dobrogei, trecea peste fluviul Dunarea pe la Giurgeni-Vadu Oii, facea viraj de 180 de grade la verticala Sloboziei, dupa care se intorcea in marea Neagra si pentru un timp disparea, ca si cind ar fi aterizat la bordul unei nave maritime de tip portelicopter. Pentru ca ulterior sa reia acelasi traiect. Coordonatele presupusului portelicopter au fost transmise Comandamentului marinei militare, caruiaMarele Stat Major i-a repartizat lovirea obiectivului.  Marinarii au verificat autorizatiile pe ruta maritima care corespundeau coordonatelor tintei si si-au dat seama de faptul ca la acel moment in zona se gasea un vas comercial sovietic, ale carui dimensiuni nu-i permitea sa ia la bord nici macar un elicopter. Asa ca au refuzat sa trimita nave de lupta inarmate cu rachete pentru a lovi obiectivul.

In cadrul aplicatiilor desfasurate incepind cu anul 1986, introducerea tintelor de catre comandament ( C.Av.M & Ap.AA.T ), prin sistemul automatizat ALMAZ, constituia un procedeu utilizat curent, in vederea verificarii capacitatii combative a trupelor, care nu implica consumuri de munitie, carburanti si resursa de aviatie. Proiectanctul sovietic a creat suplimentar o schema de blocaj a lansarii accidentale de pe rampa a rachetelor A.A. Astfel, in absenta unei tinte aeriene primare descoperite de radarul de urmarire al bateriei sau divizionului R.A.A. si identificate in prealabil ca fiind inamica, nu se putea deschide focul. Singura varianta de inselare a blocajului de lansare a rachetei AA o constiuia transferul unei tinte aeriene, considerate ca descoperita in prealabil de alta subunitate radar si transmisa prin linia de date, cu toate coordonatele sale, catre esalonul superior.

Spre deosebire de acesta, comandantul Aviatiei si Apararii AA apasa pe un singur buton si ALMAZ – 2 facea instantaneu transferul datelor tintei catre divizionul dorit si in maxim 5 secunde racheta AA era lansata practic “in orb”. Concret aplicatia C.Av.M & Ap.AA.T din vara anului 1989 a avut ca tema : “verificarea capacitatii de reactie a unitatilor subordonate in conditiile unei operatii de desant aerian executat de agresor cu elicoptere care zboara pe cit posibil sub zona de acoperire a radarului, in zonele de operatii Vest, Sud si Sud-Est”. P.C.P. al C.Av.M & Ap.AA.T si-a dat seama dupa primele 2-3 ore despre existenta unui puternic bruiaj considerat ca fiind provocat de generatoare externe, care inducea tinte false. Surprinzator, dat tocmai acesta a interzis unitatilor subordonate folosirea singurului echipament de contracarare existent ( VP-15, conjugat cu componenta VOZDUH 1M ).

VP-15 calcula, prin metoda triangulatiei, coordonatele tintei aeriene generatoare de bruiaj, prin receptia emisiei acesteia de catre 2-3 receptoare in banda larga de frecventa. Rezulta urmarirea cu maxima precizie a evolutiei generatoarelor de bruiaj si eliminarea lor ca tinte. VP-15 exista in inzestrarea P.C. Diviziei de Aparare AA si cu un esalon mai jos, pina la P.C. al batalionului de radiolocatie, P.C. al divizionului de rachete AA si P.C. al regimentului de aviatie vinatoare. Daca cineva ar fi folosit aceasta aparatura si-ar fi dat seama ca IP celui care introducea tintele era chiar cel al conducerii C.Av.M & Ap.AA.T. In lunile iunie-august 1989, operatorii companiilor radiotehnice din Banat, de la Sulina, Bobocu si Bacau, aflate in subordinea C.Av.M & Ap.AA.T. au receptionat semnalele unor aparate fara programare de zbor, pe care le-au calificat drept tinte neidentificate.Aceste tinte apareau numai noaptea, brusc ca si cind ar fi decolat de nicaieri, evoluind cu viteza mica la inaltimi de 500-1.000 m.

Din dispozitia gen. Negosanu, pe 22 decembrie 1989 de la orele 19:00 nici o aeronava militara sau civila nu mai era autorizata sa decoleze de pe teritoriul Romaniei. Prin urmare avioanele de vinatoare-interceptare, cele mai apte sa atace o tinta aeriena, n-au fost decolate in noaptea de 22/23 decembrie. In schimb, mai multe elicoptere au primit misiuni de zbor din categoria intrebuintare in lupta, direct de la gen.Iosif Rus, comandantul C.Av.M & Ap.AA.T, desi anterior interzisese orice zbor.

Trebuie stiut ca planificarea unui zbor al unei aeronave militare, considerat intrebuintare in lupta, precum cel al elicopterelor militare din decembrie 1989, urma un algoritm obligatoriu. Conducerea C.Av.M & Ap.AA.T. fiind responsabila de planificarea si coordonarea tuturor zborurilor aeronavelor militare si civile, in spatiul aerian al Romaniei. Prin urmare, C.Av.M & Ap.AA.T raspundea si de instiintarea celorlaltor categorii de forte armate (unitatile apartinind trupelor de uscat si marinei militare), despre situatia aeriana existenta. Informatiile acestea fiind necesare pentru asigurarea securitatii zborurilor aeronavelor proprii.Mai mult decit atit, dreptul de a da ordinul de deschidere a focului de nimicire, aparitine comandantului C.Av.M & Ap.AA.T sau inlocuitorului legal al acestuia. Comandantul C.Av.M & Ap.AA.T poate da un astfel de ordin, in cazul unei aeronave militare, careia i-a repartizat tot el o misiune de intrebuintare in lupta, doar daca e nebun sau daca urmareste sa-i omoare pe proprii sai subordonati. Sa ne reamintim citeva astfel de situatii bizare, petrecute in decembrie 1989 care au fost privite dintr-o perspectiva aiuristica, de catre comisiile parlamentare si de catre procurorii militari. Pe 23 decembrie, orele 11:30 Valentin Voicila, seful Comitetului Revolutionar Arad l-a informat pe omologul sau de la Deva ca generalii Nuta si Mihalea se aflau in rapidul Pannonia 22, in drum spre Bucuresti, fiind transmise si vagonul si numerele locurilor pe care erau asezati cei doi. Cei 2 au fost arestati in gara CFR Deva, detinuti citeva ore in UM 01719-Deva, de unde generalul Nicolae Militaru ( ministrul Apararii ) a decis transportarea lor la Bucuresti cu elicopterul. In acest scop a fost destinat elicopterul IAR-330 nr. 72 de la regimentul 58 Elicoptere de la Sibiu, avand un echipaj format din : mr. Nicolae Tudor, pilot, cpt. Victor Motica, secund pilot si m.m. Nicolae Galaftion, mecanic de bord. Elicopterul a decolat de la Deva in jurul orei 19:40, in zbor comunicindu-se echipajului sa se deplaseze pe cursul riului Mures pina la Alba Iulia si de acolo sa se indrepte spre Sibiu, unde urma sa si aterizeze. In acelasi timp, gen. Ion Hortopan a alertat unitatile din garnizoana Alba Iulia, militarii primind ordin sa doboare toate aparatele de zbor ce se apropie de oras, deoarece ar fi fost vorba de „teroristi”. La citeva minute dupa ce elicopterul a survolat UM 01496-pontonieri, asupra sa au fost trase citeva rafale scurte, de 3-5 gloante, de la sol. Atins de 12 proiectile calibru 7,62 mm, instalatia de alimentare cu combustibil si cea a comanzii hidraulice a fost avariata, elicopterul luind foc in aer si s-a prabusindu-se.

 In ziua de 24 decembrie 1989, la ora 07:30 echipajele elicopterelor nr. 82 si 89 apartinind Regimentului 59 Elicoptere- Tuzla, au primit misiunea de cercetarea aeriana si vinatoarea libera, in conditii de interdictie a utilizarii statiei radio, in zona Adamclisi-Ioan Corvin, unde a fost semnalata de radar prezenta unui elicopter neidentificat. La ora 08:05 au decolat în formatie si dupa o patrulare de 30 minute, fara a se constata ceva suspect, pilotii celor 2 elicoptere au luat decizia sa ia inaltime si se intoarca la baza. Dupa ce a trecut deasupra unui deal, echipajul elicopterului nr. 82, a auzit o explozie si a avut senzatia că se trage asupra lui. Incercind imediat sa ia legatura radio cu echipajul elicopterului nr. 89, aflat în spatele dealului, acesta n-a raspuns. In schimb, la sol a aparut un incendiu si apropiindu-se de acel loc s-a putut identifica elicopterul cu nr. 89, care ardea. Echipajul elicopterului nr. 89, era format din: lt.col. Serghei Eftimie – pilot 43 ani; cpt. Enache Mihai – pilot secund, 37 ani; m.m. Deleanu Gheorghe, 38 ani si m.m. Petrea Stefan, 35 ani. Elicopterul a fost doborit de catre o racheta. KUB lansata asupra sa, de divizion AA de la Medgidia ( ramasitele acesteia fiind depozitate la regimentul 86 de la Fetesti ). Si acest caz a fost considerat de Parchetul Militar un accident, el nefiind anchetat niciodata. Pe 28 decembrie 1989, echipajul aeronavei AN-24 al companiei TAROM compus din Chifor Ioan (38 ani), pilot comandat, Valter Jurcovan (31 de ani), copilot, Moldoveanu Mihai (35 ani), instructor de zbor, Marghidan Elena (35 ani), însoţitoare de bord, Petre Banică (41 ani), insoţitor de bord si Cirstea Gilu (33 ani), mecanic de bord a decolat de la Otopeni, cu destinatia Belgrad. Cursa charter fusese ceruta de noua conducere FSN din nevoia de a aduce din Iugoslavia singe pentru ranitii din revolutie. In avion se mai afla si Ian Henry Perry ( 24 de ani ) fotoreporter la ziarul britanic Sunday Times. De la Belgrad, Perry urma să ia alt avion, pentru Londra. Avea asupra sa casete video filmate timpul Revolutiei în sediul CC, dar si filme realizate în Bucureşti de mai multi corespondenti occidentali. La scurt timp după decolare, la 55 km sud-vest de Bucuresti, avionul  a fost doborat de o racheta AA. Epava avionului a fost gasita in pădurea Malinoasa in apropierea comunei Visina din judetul Dimbovita. Alt elicopter IAR-330 Puma, apartinind regimentului 61 de la Boteni, a fost doborit tot in noaptea de 22/23 decembrie 1989, in timp ce decola de pe aerodrom pentru a transporta munitie destinata parasutistilor de la TVR. Se presupune ca de catre o racheta SA-3, lansata de divizionul AA care-i asigura protectia. Echipajul a reusit sa scape cu viata. Comandamentul Aviatiei Militare, din ordinul gen. mr. Iosif Rus, a ordonat in 23 decembrie 1989 ca 3 elicoptere, tip IAR 330 –  Puma, de la UM 01901 Boteni, sa bombardeze cu proiectile reactive cimitirul Ghencea, pe motiv ca acesta ar adaposti „trupe de teroristi”.

Anterior, acelasi ordin fusese dat regimentului 57 aviatie, inzestrat cu avioane MIG 23 inarmate cu tunuri si bombe de 250 kg. Pilotii MIG-urilor au constat ca cimitirul e plin de lume si au refuzat sa lanseze bombele in multime, intorcandu-se pe baza din Kogalniceanu. In jurul orelor 10:30 elicopterul IAR 330 nr. 87, cu echipajul format din maior Militar Mircea, capitan Iordache Constantin si maistru militar Tirna Florica, la cateva minute dupa decolare, a luat legatura radio cu Punctul de Coordonare al Comandamentului Aviatiei Militare de unde comandantul aviatiei militare i a transmis personal ordinul care specifica obiectivul asupra caruia trebuia sa actioneze. Obiectivul indicat a fost Cimitirul Militar Ghencea unde trebuia sa execute foc intrucat acolo se gaseau transportoare teroriste ( care s-au dovedit TAB-uri ale unei unitati militare din Focsani, introdusi la ordin in dispozitivul de aparare al sediului Ministerului Apararii Nationale fiind la rindul lor intoxicati ca vor fi atacati de elicoptere de teroristi si au ripostat cu foc de mitraliere).

Categoria de armament indicata a fost PRND ( proiectile reactive nedirijate) cal. 57 mm, din directia nord-est ( conform ordinului primit, dinspre MApN spre cimitir ), inaltimea de intrare la atac a fost 700 m. Dupa prima intrare asupra obiectivului cind a executat foc cu PRND,  pilotului i s-a ordonat sa intre a 2-a oara la atac, din aceeasi directie si aceeasi inaltime. La intrarea pe obiectiv, s-a deschis focul cu munitie de 12,7 mm si 7,62 mm asupra elicopterului, atat din curtea  MApN, cat si din zona cimitirului. Dupa degajare, mecanicul de bord a fost lovit in cap de un glonte de 7,62 mm si a ramas cu infirmitate permamenta. In plus a mai fost avariata instalatia de ungere, rezervoarele de combustibil, rotile de la jamba dreapta si celula elicopterului. Rezolutia din 08.11.1994, emisa de procurorul maior magistrat Gheorghe Oancea in dosarul 867/P/1991 al Sectiei Parchetelor Militare a inchis dosarul pe motiv de „eroare de fapt”.

 

 PRELUARE DIN PILOT MAGAZIN

22 decembrie 2011

[hpavictor]

Istoria se scrie azi : http://www.business24.ro/international/rusia/rusii-vor-sa-concesioneze-chinei-o-bucata-din-siberia-1559370?utm_source=business24.ro-Cross&utm_medium=Rusia+concesioneaza+Chinei+o+bucata+din+Siberia&utm_campaign=Interpromo

[rasputin]

Nea Victore, dacă îndemnai a posta în subiectul cu amintirile din decembre zău că nu greşeai.

Legat de aviatori (români), fără a avea intenţia a-i ofensa pe infanterişti sau orice altă armă, spun doar că ei sînt aviatori, nu-s altceva, ajung din greşeală victime, dar, arareori (asta ca să nu spun niciodată) produc victime colaterale. Toate mărturiile din decembre indică că aviatorilor le-a fost ordonat să deschidă focul asupra unor nevinovaţi, au fost indicate ţinte ce nu erau cu adevărat ţinte. Puterea de foc a unei aeronave nu pot zice că este fantastică, poziţia din care se deshide focul este cu adevărat fantastică, cei de la sol arareori (niciodată) mai au scăpare. În multe situaţii aviatorii (ca a mig-urilor decolate de pe MK şi care nu au executat foc asupra ţintelor din Bucureşti) taman ca în cazul maiorului de la Tulcea,  au dăruit viaţă.

Măi nene, crezi sau nu, eu te respect pentru cele ce încerci să faci. De multe ori am afirmat că te admir pentru puterea de a "predica în pustiu", eu nu mai am această putere, asta nu înseamnă că nu o admir şi apreciez la cei ce o au.

Îmi permit o sugestie, un îndem. În decembre 1989, noi românii, am fost loviţi mişeleşte. Soţii Ceauşescu au fost ucişi mişeleşte, puteţi a le spuneţi criminali, ar fi pierdere de timp să vă contrazic, dar adevărul e că au fost ucişi mişeleşte, pînă şi cel mai novice şi nepregătit student ce studiază dreptul poate confirma asta. În decembrie 1989 începea uciderea României, a noastră a românilor, ăsta e un fapt dat, un adevăr. Nu are rost să mai reluăm discuţii pe teme date, pornim de la stări de fapt, hai să ne folosim priceperea să ne canalizăm efortul spre soluţii.

Nu-i simplu deloc, dar în asta să vedem provocarea. Hai să ne focalizăm pe concluzii şi pe ce trebuie făcut, hai să fim mai inteligenţi decît jupînul Gogu (ăla ce adaugă sense) şi pe banii lui să facem ceva. Hai, într-un fel anume, să punem în tărtăcuţa unora că cel dintîi lucru important e cel că sînt români  şi nu cetăţeni universali. Hai, într-un fel anume, să izolăm ideile venite de la alogeni şi să avem grije de ai noştri, şi care, nemulţumiţi fiind, ajung a fi amăgiţi de alogeni.

De multe ori am văzut că îndemni a ridica cuvîntul spre sîrbi, am pus totul pe sursele ce le ai şi nu cred că asta îţi e concluzia finală. Azi vorbim de un banat sîrbesc, de necazurile unor fraţi ai noştri de acolo, dar ştim noi oare toată istoria? De o anume domniţă Ruxandra şi zestrea ei de nuntă mai ştim noi oare? Dar despre trădare şi cum te simţi cînd eşti trădat avem cu toţii habar, cam la ce te îndeamnă inima şi nu raţiunea iară ştim fiecare, şi atunci "cuscrii" noştri de ce nu ar îndemna şi ei ca atare? Nu zic că e bine cum e, dar hai să ne punem şi în situaţia lor. Pînă una-alta aşa zisele pretenţii teritoriale ale lor,vin prin filiera altora, alţii nu sînt aşa de evazivi şi de ăştia chiar avem motive a ne face griji.

Ca şi idee, păcat de eforturi. Ca şi sfat îndeamnă a aşeza înainte de toate interesul nostru al românilor, că doar nu oi fi pătrus şi mata de mîndria cetăţeanului european chemat a desfunda haznale la Bruxels (să dea Dracu de ştiu cum se scrie sau că mi se clatină de asta, asta aşa pentru element filo).

De griji şi aduceri aminte; nu mai departe o zi (azi) de douăzeci şi opt avea a aduce o Săptîmînă Roşie peste români. Poţi îndemna, la modul cel mai lesnicios, să-i înjuri pe ruşi sau poţi îndemna a alege calea anevoioasă. Totul ţine de tipare, de clişee şi surse şi de ce nu de comoditate.

Nea Victore, poţi îndemna să mă şi înjuri pentru cele de mai sus, eşti liber a alege, gîndeşte, numai şi pentru o clipă, că sîntem în aceeaşi barcă.

Nu-i înţelept să îndemn a-ţi găuri jumătatea de barcă în care stai  şi nici mata nu e înţelept să găureşti jumătatea mea, ăstea două jumătăţi îs de fapt barca noastră, dacă una se scufundă sigur se scufundă şi ailaltă jumătate. Am ajuns în al doişpălea ceas, dacă nu belim ochii la cei ce ne găuresc cu adevărat barca riscăm a ne scufunda în timp ce ne strîngem reciproc de gît.

Îmi place să cred că vei accepta că nu toate cele scrise îţi sînt adresate într-u totul, ai fost un pretext, o cale prin care îndemn la mintea şi inima altora din neamul nostru.

[hpavictor]

http://www.romanialibera.ro/aldine/history/cum-a-ajuns-oceakovul-colonia-moldovei-294126

[hpavictor]

Cum a ajuns Oceakovul colonia Moldovei

 

Una dintre cele mai interesante istorii este cea a cetăţii Oceakov, de pe actualul litoral ucrainean al Mării Negre. Este vorba de o aşezare cu o populaţie majoritar ucraineană, dar care în trecut a fost locuită de români.

O perioadă, această cetate a fost în stăpânirea domnitorilor Moldovei. Cetatea este cunoscută în literatură sub trei nume: Oceakov, Lerici şi Vozia.

Ctitorie genoveză

Cetatea Lerici a fost ctitorită de către coloniştii genovezi în secolul al XIV-lea şi a servit drept loc de comerţ între negustorii italieni şi autohtonii români şi slavi care locuiau în regiunea din jurul cetăţii.

De asemenea, cetatea Lerici era una dintre haltele pe care le făceau călătorii care navigau spre colonia genoveză Caffa din Crimeea. Pentru că regiunea era nesigură şi ameninţarea tătarilor era permanentă, genovezii din Lerici au căutat protecţia domnitorilor Moldovei, principat care devenea tot mai puternic.

Drept urmare, încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, seniorii genovezi ai acestei cetăţi au deveni vasali ai domnitorilor din Suceava.

Însă, în contextul tulburărilor dinastice din Moldova, genovezii din Lerici au devenit ostili voievozilor moldoveni, pentru că negustorii din Cetatea Albă începeau să concureze cu cei genovezi în porturile Mării Negre.

Ca urmare a unui conflict generat de rivalităţile comerciale, în anul 1455, piraţii moldoveni din Cetatea Albă au atacat prin surprindere şi au cucerit cetatea care era stăpânită de fraţii Senarega.

Conducătorii genovezi ai cetăţii au fost luaţi prizonieri şi trimişi la curtea voievodului Petru Aron, căruia i s-au închinat noii stăpâni ai oraşului. Lerici sau Oceakovul a devenit unul dintre cele mai importante porturi moldoveneşti, în contextul în care Cetatea Albă şi Chilia au avut de suferit de pe urma repetatelor asedii şi conflicte. Mai mult, de pe vremea lui Bogdan Vodă, tatăl lui Ştefan cel Mare, în Chilia se afla o garnizoană ungurească, pentru că cetatea îi fusese cedată lui Iancu de Hunedoara, guvernatorul român care conducea Regatul maghiar.

În timpul lui Ştefan cel Mare, cetatea Oceakov a fost întărită, iar importanţa sa strategică a crescut, după ce domnitorul moldovean s-a căsătorit cu principesa bizantină Maria de Mangop, descendenta stăpânitorilor unei mici posesiuni bizantine din sudul Crimeii, o familie înrudită cu dinastiile imperiale din Constantinopole şi din Trapezunt. Oceakovul era cea mai importantă fortificaţie dintre Moldova şi principatul bizantin de Mangop şi, de asemenea, domina litoralul Mării Negre. Mai mult, după ce Imperiul Otoman a reuşit, în anul 1484, să cucerească Cetatea Albă şi Chilia, Oceakovul a devenit principala poartă a comerţului moldovenesc la Marea Neagră. Teritoriul dintre Oceakov şi Nistru era slab populat, iar controlul asupra lui era împărţit între tătari, Uniunea Polono-Lituaniană şi Moldova.

Călătorii italieni ai vremii care au trecut prin Oceakov menţionează faptul că, în majoritate, cetatea de la Marea Neagră avea locuitori români. În anii care au urmat pierderii Cetăţii Albe şi a Chiliei, Oceakovul era considerat drept cel mai mare târg moldovenesc.

Pierderea lui Petru Rareş

Cetatea a rămas în posesia domnitorilor Moldovei până în timpul primei domnii a lui Petru Rareş. Vreme de câteva decenii, Oceakovul a fost o veritabilă colonie a românilor. Însă, în timpul conflictului dintre domnitorul moldovean Petru Rareş şi Imperiul Otoman, aliat cu tătarii, hanii din Crimeea au asediat şi au cucerit Oceakovul. Ulterior, tătarii au cedat această cetate turcilor, după constituirea raialei din Tighina. Însă moldovenii, care au rămas majoritari în Oceakov, au continuat să facă negustorie prin intermediul acestei cetăţi.

Mai mult, domnitorul Petru Şchiopul a trimis 15.000 de salahori, care au muncit pentru refacerea fortificaţiei, aflată sub stăpânire otomană. Însă se pare că Oceakovul a revenit sub stăpânire românească în timpul lui Mihai Viteazul. Istoricii sunt de părere că stăpânirea efectivă a domnitorului român asupra cetăţii a durat puţin, iar apoi Oceakovul a revenit sub stăpânirea turcilor.

Dominaţia otomană a durat până când Rusia a căpătat controlul asupra acestei porţiuni a litoralului Mării Negre. Ocea­kovul şi-a pierdut, treptat, importanţa în favoarea Odessei.

Românii au continuat să fie o prezenţă importantă în fosta posesiune a lui Ştefan cel Mare. Potrivit recensămintelor efectuate de funcţionarii ţarişti, în jurul anului 1900, românii reprezentau un sfert din totalul populaţiei cetăţii.

În prezent, Oceakovul este un orăşel neînsemnat din Ucraina, cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori. Cei mai mulţi dintre ei sunt ucraineni, iar românii nu mai reprezintă decât o mână de oameni.

[hpavictor]

Scuze pentru lipsa sursei de inspiratie : http://www.romanialibera.ro/aldine/history/cum-a-ajuns-oceakovul-colonia-moldovei-294126

[Toni Marginean]

Mărturiile şocante ale şefului spionilor sovietici general=locotenent Pavel Anatolievici SUDOPLATOV

 

Cartea de faţă, Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, de Pavel şi Anatoli Sudoplatov, a produs consternare la apariţia ei la editura Little, Brown and Co. din New York. Puţine cărţi publicate în America au provocat dezbateri atât de aprinse între istorici ca această autobiografie a generalului-locotenent Pavel Anatolievici Sudoplatov.

 Printre dezvăluirile cărţii se numără: modul în care savanţii atomişti Oppenheimer, Fermi, Szilard, Fuchs şi Pontecorvo au furnizat sau au permis transferul de informaţii ştiinţifice esenţiale către URSS; cum a organizat Sudoplatov asasinarea lui Lev Troţki la ordinul direct al lui Stalin; rolul real jucat de soţii Alfred şi Ethel Rosenberg în spionajul atomic al URSS; de ce a inventat Stalin complotul medicilor şi conspiraţia sionistă din URSS, care i-a distrus pe evreii sovietici; cum a creat Stalin criza Berlinului pentru a preveni folosirea de către SUA a bombei atomice împotriva iminentei victorii comuniste în China; cum au organizat Hruşciov şi colegii lui arestarea şi împuşcarea lui Beria pentru a şterge propria lor complicitate la crimele lui Stalin.

 

Cine este Pavel Sudoplatov?

 

 "SPECIAL TASKS. The Memoirs of an unwanted witness: a Soviet Spymaster" (MISIUNI SPECIALE. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni), de Pavel Sudoplatov, Anatoli Sudoplatov, publicată de editura Little, Brown and Co. din New York, 509 pagini

 Cititorul se va întreba cine este acest autor şi cum a avut el acces la secrete atât de mari, multe dintre ele rămase neelucidate până acum? Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administraţiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (NKVD) al URSS. Apoi a devenit directorul general al Direcţiei a IV-a din NKVD, însărcinată cu războiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941.

 În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost şeful Biroului de Informaţii al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursă de informaţii pentru dezvoltarea tehnico-ştiinţifică a armelor atomice sovietice. Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinară: răpire şi asasinare; sabotaj şi război de partizani în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial; înfiinţarea de reţele ilegale de spioni sovietici în SUA şi Europa Occidentală. Însă domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei şi Canadei.

 Pavel Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, acesta a refuzat să se "confeseze", insistând că acuzaţiile aduse contra lui sunt deformări ale activităţilor sale pentru care el a fost decorat şi promovat până la gradul de general-locotenent. A fost eliberat din închisoare după 15 ani de temniţă grea, dar abia în anul 1992 va reşi să-şi obţină reabilitarea. A rămas un adept al comunismului, el atribuind căderea URSS-ului faptului că oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic (pag. XIII). În acest sens el scrie că: "cei care pretind a scrie istoria noastră nu pot reabilita imperiul ţarist şi pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul şi viziunea lui. Cârmuitorii victorioşi ai Rusiei au avut întotdeauna trăsături combinate de criminali şi de oameni de stat. În această privinţă se trece cu vederea că Stalin şi Beria, care au jucat roluri tragice şi criminale în istoria noastră, au jucat în acelaşi timp un rol constructiv, transformând Uniunea Sovietică într-o superputere nucleară. Or, tocmai această realizare este cea care a determinat evoluţia ulterioară a evenimentelor din lume" (pag. 5). Acest concept a fost cel mai bine prezentat lumii de către Winston Churchill prin aceste cuvinte: "Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere militară a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii".

 Sudoplatov a refuzat să-i ajute pe istoricii ruşi să se descurce în labirintul arhivelor secrete din Moscova, pe considerentul că Stalin nu poate fi judecat obiectiv prin prisma standardelor de azi şi că el trebuie evaluat în contextul timpurilor în care a condus ţara. De acelaşi refuz ferm s-a izbit şi Jerrold Schecter, şeful biroului din Moscova al revistei americane "Time", când l-a vizitat pe Sudoplatov la spitalul unde se trata de insuficienţă cardiacă, la vârsta de 85 de ani. Acesta ar fi dus cu el în mormânt tot ce a dezvăluit în această carte dacă Jerrold Schecter nu s-ar fi dus la fiul lui Pavel Sudoplatov, academicianul rus Anatoli Sudoplatov, căruia i-a cerut ajutorul direct şi personal în a-l convinge pe tatăl său să spună ce ştie înainte de moartea sa iminentă.

 

Robert Oppenheimer a fost directorul proiectului Manhattan, proiect care a dezvoltat prima bombă atomică

 

Cum au furat sovieticii secretul primei bombe atomice

 

 Editorii americani ai acestei cărţi semnalează de la primele pagini ale introducerii că aspectul inedit, adus la cunoştinţa publicului de acest autor militar, este modul concret în care au procedat sovieticii pentru a fura secretele atomice descoperite de savanţii de la Los Alamos, pentru construirea primei bombe atomice. Este clar acum că, fără participarea voluntară la trădare a savanţilor participanţi la Proiectul Manhattan, sovieticii n-ar fi putut copia aşa repede bomba atomică americană. Prima bombă atomică detonată de sovietici în anul 1949 a fost o copie fidelă a bombei americane. Le-au trebuit savanţilor sovietici zece ani pentru detonarea cu succes a celei de-a doua bombe atomice, care a fost în totalitate un produs sovietic.

Prima bombă atomică a fost rezultatul unui efort colectiv intens, coerent şi insistent, care a costat 2 miliarde de dolari şi la care au participat zeci de mii de ingineri, tehnicieni, fizicieni şi alţi specialişti americani. Munca lor a ajuns de-a gata în mâinile spionilor sovietici, care au dus-o la Moscova cu riscul vieţii lor (soţii Alfred şi Ethel Rosenberg au fost curierii sovietici care au sfârşit pe scaunul electric când s-a aflat ce transportau în valizele lor). Mai mult de 90% dintre agenţii recrutaţi de sovietici în străinătate erau de origine evreiască, a căror ură contra lui Hitler i-a făcut să-şi rişte viaţa şi avutul pentru a ajuta URSS-ul în lupta contra Germaniei (pag. 4).

 Cum a fost posibil ca savanţii atomişti să transfere sovieticilor descoperirile lor ştiinţifice? Sudoplatov povesteşte că s-a acţionat pe trei idei principale: 1) teama viscerală a savanţilor că Hitler ar putea fi primul care să obţină bomba atomică; 2) egalitatea statutului de puteri nucleare dintre SUA şi URSS va contribui la pacea mondială, altfel s-ar fi anihilat reciproc; 3) exploatarea aroganţei depistate de sovietici la discuţiile secrete cu savanţii atomişti, care se considerau o specie nouă de oameni de stat, al căror mandat depăşea graniţele ţărilor din care proveneau ei (pag. XIV). Deci n-a fost vorba de bani sau alte valori pentru obţinerea colaborării savanţilor atomişti de la Los Alamos. A fost o colaborare voluntară şi gratuită, deşi Stalin era pregătit să plătească eventual sumele necesare pentru transferul tehnologiei nucleare. Chiar dacă directorul Proiectului Manhattan, prof. dr. Robert Oppenheimer, era decedat din anul 1967, familia acestuia l-a acţionat în justiţie pe Sudoplatov la apariţia acestei cărţi, pentru a salva reputaţia savantului. Şi n-a fost singurul scandal provocat de această carte. Statul ucrainian s-a sesizat din oficiu şi l-a dat în judecată pe Sudoplatov pentru asasinarea lui Evghen Konovaletz, eroul naţional al Ucrainei, despre care nu se ştia cine l-a ucis în exil. Sudoplatov descrie în detaliu cum l-a ucis pe Konovaletz, la Amsterdam, din ordinul direct şi personal al lui Stalin, pentru că era liderul ucrainienilor din exil cu acces direct la Hitler şi Hermann Göring.

 

Misiune în Mexic: uciderea lui Troţki

 

Ramon Mercader, cel care, trimis de Stalin, l-a omorât pe Troţki în Mexic, unde acesta din urmă se afla în exil

 

 Un capitol întreg al cărţii este consacrat de Sudoplatov modului cum a organizat şi instruit echipa trimisă în Mexic cu misiunea uciderii celui mai mare duşman al lui Stalin şi unul dintre fondatorii statului sovietic: Leon Davidovici Bronstein, intrat în istorie sub numele conspirativ de Troţki. Se cunoaşte faptul că şi Lenin se temea de Troţki, care-l întrecea ca orator şi ca organizator de geniu al Armatei Roşii. Întrebat de un jurnalist cum explică el succesul constant al cuvântărilor sale în faţa unor săli pline cu oameni atât de diferiţi ca pregătire, Troţki a dat următorul răspuns: "Eu când mă urc la tribună îmi imaginez că sunt în faţa unei săli pline cu idioţi şi că trebuie să vorbesc în aşa fel încât să fiu înţeles de ultimul idiot din ultimul rând al sălii respective". Cel care l-a ucis pe Troţki, la 20 august 1940, a fost agentul lui Sudoplatov, un comunist catalan cu numele de Ramon Mercader, care n-a reuşit să fugă din locuinţa lui Troţki după ce l-a rănit mortal. A fost prins, judecat şi condamnat de mexicani, care l-au închis timp de 20 de ani. A fost bătut în fiecare zi în închisoare până au reuşit să scoată de la el informaţia capitală: cine a fost ordonatorul crimei comise de el. A petrecut ultimii ani de viaţă la Moscova cu o pensie de general KGB şi a decedat în 1978 la 65 de ani.

 

Eduard Beneş şi Imre Nagy, agenţi ai Moscovei

 

 Sudoplatov mai dezvăluie că printre agenţii lui plătiţi s-a numărat şi preşedintele Cehoslovaciei, Eduard Beneş, recrutat de NKVD în anul 1938, şi care a facilitat cedarea către URSS a unei părţi din teritoriul ţării sale (pag. 104). Când Cehoslovacia a fost cotropită de nazişti, Beneş a fost scos din ţară de oamenii NKVD-ului, pe căi cunoscute numai de ei. Nimeni n-a ştiut cum a ajuns el la Londra. Sudoplatov scrie că, la plecare, lui Beneş i s-a înmânat suma de 10.000 de dolari, o avere pentru acele vremuri şi i s-a cerut o chitanţă. Cu acei bani Beneş a trăit confortabil la Londra pe toată durata războiului. În anul 1945 s-a dus la Moscova împreună cu Jan Masaryk cu convingerea că va fi repus în funcţia de preşedinte, numai că Stalin îl pregătea pe comunistul ceh Klement Gottwald pentru funcţia supremă a Cehoslovaciei.

 După încheierea războiului, Sudoplatov este trimis de Molotov la Praga cu misiunea de a-l determina pe Eduard Beneş să se retragă în linişte din viaţa politică a Cehoslovaciei. În acest scop, Sudoplatov a luat cu el, la Praga, pe Piotr Zubov, ofiţerul NKVD care-l recrutase pe Beneş, şi, mai ales, n-a uitat să ia chitanţa contra căreia îi înmînase acestuia cei 10.000 de dolari. Pentru cazul că Beneş ar putea opune rezistenţă cererii lui Molotov, autorul cărţii scrie că a luat cu el 400 de militari îmbrăcaţi în civil, care ar fi intevenit dacă ar fi fost nevoie. Totul s-a desfăşurat în secret şi fără incidente, Eduard Beneş anunţând public că se pensionează pe motive de sănătate. A murit în anul 1948 (pag. 233-235).

 Un alt lider european care este demascat de Sudoplatov ca fiind agent plătit al NKVD este Imre Nagy al Ungariei, despre care scrie următoarele: "Beria avea de asemenea planuri de schimbări în conducerea Ungariei. El a avansat propunerea ca Imre Nagy să fie candidat la postul de prim-ministru. Încă din anii 1930, Nagy a fost un agent NKVD cu normă întreagă, cu numele de cod Volodea, ale cărui servicii erau considerate de mare valoare. Ideea lui Beria era de a avea prin Nagy pe omul său într-o poziţie cheie în conducerea Ungariei. Nagy va executa supus instrucţiunile Moscovei" (pag. 367).

 

Tito către Stalin: "eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul"

 

 Caricatură înfăţişându-l Tito, vândut americanilor. Preşedintele Iugoslaviei era cunoscut pentru părerile contrare lui Stalin

Pagini întregi sunt dedicate descrierii planurilor lui Stalin de asasinare a mareşalul Iosip Broz Tito, preşedintele Iugoslaviei. După trei încercări nereuşite, efectuate de alte cercuri din anturajul lui Stalin, acesta decide să apeleze la Sudoplatov pentru uciderea lui Tito. Îl cheamă la Kremlin şi-i arată o scrisoare olografă şi nesemnată, care cuprindea o propunere de atentat la viaţa lui Tito. După citirea scrisorii, Sudoplatov a demonstrat punct cu punct toate detaliile care probau că autorul scrisorii este fără experienţă în domeniu. Stalin a fost impresionat de sistemul puternic de apărare construit în jurul liderului iugoslav, informaţii pe care Sudoplatov le avea de la un agent al său aflat în garda personală a lui Tito. Chestiunea ridicată de Sudoplatov era că în condiţii de pace se pune problema morală a trimiterii unui agent sovietic la moarte sigură, întrucât el nu avea nicio şansă de a scăpa neprins. În plus, se cunoştea că Tito nu va intra în panică având experienţă personală de luptă în război (pag. 339). Două zile mai târziu, planurile contra lui Tito au fost abandonate de îmbolnăvirea lui Stalin şi decesul său la 5 martie 1953. În biroul lui Stalin de la vila Kunţevo s-a găsit, printre alte documente personale, următoarea scrisoare de la Tito: "Aţi trimis aici trei oameni ca să mă ucidă şi toţi trei au fost capturaţi. Dacă nu încetaţi, eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul". Şochează limbajul specific corespondenţei dintre doi gangsteri.

 

Finlanda a facilitat Pactul Molotov-Ribbentrop

 

 La 8 aprilie 1938 - povesteşte Sudoplatov - Boris Rîbkin, şeful rezidenţei NKVD din Finlanda, este convocat la Kremlin, unde Stalin şi alţi membri ai Biroului Politic îi încredinţează oficial misiunea de a oferi verbal guvernului finlandez un pact secret, fără participarea ambasadorului sovietic la Helsinki. În schimbul semnării de către Finlanda cu URSS a unui Pact de Asistenţă Mutuală Militară şi Economică în caz de atac din partea unei terţe puteri, sovieticii ofereau finlandezilor siguranţa eternă contra unui război din partea puterilor europene şi privilegii economice reciproce pe o bază permanentă. În această ofertă s-a inclus împărţirea sferelor de influenţă militară şi economică din zona ţărilor baltice care se aflau între Finlanda şi URSS. Guvernul Finlandei a respins oferta, preferând o colaborare cu Germania.

 Mareşalul Carl Gustav Mannerheim, preşedintele Consiliului de Apărare al Finlandei, l-a informat pe Hitler despre pactul propus de Stalin, fără să evalueze consecinţele indiscreţiei sale. Hitler a tras concluzia că Stalin este apt pentru o asemenea abordare cu Germania, din moment ce un pact similar fusese oferit Finlandei. Aşa a ajuns Ribbentrop la Moscova, unde a semnat cu Molotov pactul care le poartă numele. Deşi refuzată de Mannerheim, oferta sovietică a produs o sciziune profundă în conducerea Finlandei, fapt care va fi speculat de sovietici la încheierea unei păci separate cu Finlanda în anul 1944. Ca urmare a înfrângerii în război, Finlanda a pierdut 22.000 de mile pătrate din teritoriu în favoarea URSS-ului, iar frontiera de stat dintre cele două ţări a fost mutată cu mult mai spre nord de oraşul Leningrad (azi Sankt-Petersburg) decât prevedea pactul propus de Stalin în anul 1938.

 

 Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în 1939. Molotov, ministrul de externe rus, se află pe scaun, în spatele său este Ribbentrop (în centrul imaginii, cu cravată), ministrul de externe al Germaniei naziste; Stalin se află în stânga lui

Sudoplatov aduce şi detalii inedite privind negocierile secrete purtate de Stalin cu Hitler în lunile premergătoare invaziei URSS de către Germania. Astfel, la 10 ianuarie 1941, Molotov semnează cu ambasadorul german la Moscova, Friederich Werner von der Schulenburg, un protocol secret prin care Germania cedează URSS-ului, în schimbul a 7,5 milioane dolari-aur, teritorii ale Lituaniei care aparţineau Germaniei, precum şi dezvoltarea cooperării economice pe toată durata anului 1941. Alt detaliu inedit oferit de Sudoplatov este acela că în consultările secrete dintre Hitler, Ribbentrop şi Molotov privind o alianţă strategică între Germania, Japonia şi URSS, au fost manifestări care l-au condus pe Stalin la iluzia că va putea cădea la o învoială cu Hitler. Din rapoartele spionilor sovietici la Londra (Philby şi Cairncross), Stalin ştia că Hitler căuta insistent o formulă paşnică de soluţionare a litigiilor Germaniei cu Imperiul Britanic înaintea atacării URSS-ului pentru evitarea unui război pe două fronturi. Asta l-a făcut pe Stalin să calculeze greşit că mai are cel puţin un an până la agresiunea nazistă contra URSS. În sprijinul acestei teorii, că Stalin se baza pe contactele sale personale cu Hitler în a-l convinge să nu atace URSS, Sudoplatov aduce şi următorul detaliu semnificativ: în luna mai 1941, Stalin se autonumeşte prim-ministru al guvernului URSS, iar în declaraţia agenţiei TASS privind această schimbare în conducerea guvernului sovietic se comunică publicului larg că Stalin este gata de negocieri internaţionale şi că el va conduce personal tratativele cu Germania. Toate aceste detalii aruncă o lumină nouă asupra circumstanţelor care l-au făcut pe Stalin să ignore toate avertismentele privind iminenta invazie a URSS-ului de către Germania nazistă.

 

Otrăvurile fără urmă, o specialitate sovietică

 

 Sudoplatov scrie că absolut toţi cârmuitorii sovietici de la Lenin la Gorbaciov au manifestat un mare interes pentru otrăvuri şi administrarea lor secretă oamenilor deveniţi indezirabili. În acest subiect autorul se pronunţă cu competenţă şi autoritate ca specialist militar însărcinat pe linie de serviciu să folosească otrăvuri puternice ca instrumente de asasinare rapidă, secretă şi eficientă a celor condamnaţi politic să dispară.

 La ordinul direct al lui Lenin, în secretariatul lui de la Kremlin s-a înfiinţat un laborator în subordinea primului-ministru, numit "Speţialnîi Kabinet", care avea ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea şi fabricarea de otrăvuri puternice. De la acest laborator a cerut Lenin să i se aducă otravă la vila sa de la Nijni-Novgorod (azi oraşul Gorki), unde zăcea paralizat şi informat de medici că sifilisul de care suferea duce în final la demenţă. Stalin a supus spre examinare această cerere Biroului Politic, care a refuzat s-o aprobe. În 1937, acest laborator a fost transferat la NKVD, în subordinea directă a ministrului securităţii statului. Între anii 1960-1970, acest laborator special de otrăvuri purta numele strict-secret de "Laboratorul Toxicologic nr. 12" , aflat în structurile KGB.

 Notorietatea acestui laborator continua să fascineze preşedinţii URSS-ului, Gorbaciov fiind interesat despre acesta când aflase că Brejnev afirmase public că Hruşciov era mai uşor de îndepărtat de la putere prin Laboratorul 12 decât printr-o Plenară a C.C. al PCUS.
 Otrăvurile acestea nu lăsau urme, iar la autopsie se constatau indiciile unui infarct miocardic sau o comoţie cerebrală. Aşa a fost ucis diplomatul suedez Raoul Wallenberg, la ordinul lui Molotov, care se temea că va povesti în Suedia despre procedeele prin care NKVD a încercat să-l recruteze ca agent de influenţă. La fel a fost ucis jurnalistul bulgar Markov, care, fiind angajat al televiziunii britanice, îl critica constant pe preşedintele Bulgariei, Teodor Jivkov. Otrava a fost administrată prin vârful unei umbrele cu care Markov a fost împuns "din greşeală" pe un pod din Londra. La autopsie n-au apărut urme toxicologice. Cazul a ajuns celebru graţie generalului KGB Oleg Kalugin, care a emigrat în SUA şi a povestit acolo că el a furnizat otrava colegilor săi din Bulgaria.

 Potrivit lui Sudoplatov, pe lista celor otrăviţi de autor sunt agenţi-dubli şi opozanţi politici de-ai lui Stalin, Molotov şi Hruşciov. Cadavrele lor au fost incinerate şi îngropate la o groapă comună. "Autorităţile au admis şovăielnic că figuri proeminente ca Iakir, Tuhacevski, Uborevici, Meyerhold şi alţii au fost trimişi pe lumea cealaltă în această manieră. Întrucât până în anul 1965 era singurul crematoriu din Moscova, este probabil că cenuşa lui Wallenberg, Iejov şi Beria este îngropată în aceeaşi groapă comună" (pag. 271).

 

 

 

Reciclarea spionilor la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial

 

 La invazia URSS-ului de către germani era o lipsă mare de specialişti în domeniul spionajului. Sudoplatov cere - şi Beria aprobă - scoaterea din închisori a 140 de foşti ofiţeri NKVD arestaţi în anii 1930. "Dosarele arătau că ei au fost arestaţi la iniţiativa şi din ordinul direct al lui Stalin şi Molotov. Din nefericire, Shpigelglas, Karin şi Maly, preotul maghiar, fuseseră deja împuşcaţi" (pag. 127). Preotul Maly a fost omul care i-a recrutat şi dirijat la Londra pe spionii britanici MacLean şi Philby din reţeaua Universităţii Cambridge. MacLean a lovit sever interesele economice ale României pe vremea când ea era pe lista ţărilor beneficiare ale Planului Marshall. Ca şef al cancelariei ambasadei britanice la Washington, MacLean avea acces la corespondenţa secretă a ambasadei cu şefii de la Londra. Astfel, dintr-o telegramă cifrată primită de la ministrul britanic Bevin, MacLean află că URSS nu va mai primi din Germania reparaţiile de război convenite la Yalta ca să fie plătite de nemţi timp de 5 ani, deoarece refacerea economiei URSS şi a Europei de Est se va face prin Planul Marshall.

 Fiind în solda NKVD, MacLean trimite lui Stalin o copie a telegramei de la Bevin. Sudoplatov descrie consecinţele dramatice ale acestei telegrame: "Asta era total inacceptabil deoarece va împiedeca consolidarea controlului nostru în Europa răsăriteană. Însemna că partidele comuniste deja instalate în România, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria vor fi deposedate de pârghiile economice ale puterii. Şase luni după ce Planul Marshall a fost refuzat de Uniunea Sovietică, regimul pluripartidelor din Europa de Est lua sfârşit. La instrucţiunile lui Stalin, Vîşinski a trimis un mesaj cifrat lui Molotov, aflat la Paris, care cuprindea în sumar raportul lui MacLean. Pe baza informaţiei lui MacLean, Stalin l-a instructat pe Molotov să obstrucţioneze implementarea Planului Marshall în Europa răsăriteană. Vîşinski personal a condus tratativele cu Regele Mihai al României pentru abdicarea lui, garantându-i o parte din pensia sa" (pag. 232). Aşa a pierdut România miliardele de dolari nerambursabili ale Planului Marshall.

 "Sora" NKVD-ului era serviciul de spionaj al Armatei Roşii, cunoscut după iniţialele sale în rusă: GRU. Sudoplatov scrie că şi GRU se ocupa de asasinate, cu precădere ale dezertorilor şi ale agenţilor dubli, inclusiv în perioada postbelică, atunci când însărcinat cu aceste misini de suprimare era generalul-maior Markelov (pag. 425). Ilustrativ pentru orizontul global al lui Stalin este următorul dialog citat de Sudoplatov: "Mi s-a redat de către Vetrov, aghiotantul lui Molotov, ulterior ambasador în Danemarca, ce a spus Stalin lui Molotov: " (pag. 296). Au trecut 63 de ani de atunci şi influenţa britanică în ţările menţionate mai sus a rămas o amintire.

 

Gorbaciov, un lider urât de ruşi

 

 Sudoplatov oferă detalii negative pentru reputaţia lui Gorbaciov ca şef de stat. De exemplu, Gorbaciov a refuzat să le spună polonezilor ceva despre actele privind genocidul comis de sovietici la Katyn, unde au fost ucişi 21.857 de ofiţeri polonezi, la care trebuie adăugat numărul civililor polonezi împuşcaţi acolo, preoţi, magistraţi, profesori, elita Poloniei, un total înfricoşător de 35.000 de victime nevinovate (pag. 277). Abia Elţîn a făcut asta, după căderea URSS, dând Poloniei copiile actelor din arhivele KGB. "Gorbaciov şi Iakovlev s-au comportat ca şefi de partid obişnuiţi, exploatând numele democraţiei pentru a-şi întări propria lor bază de putere. Au fost naivi ca oameni de stat şi au trăit sub iluzia că pot să-şi depăşească rivalii şi să se menţină la putere... El şi Şevardnadze au fost incapabili de a negocia concesii economice din partea Occidentului, în schimbul retragerii Uniunii Sovietice din Europa de Est" (pag. 428). Când Gorbaciov a văzut, în toamna lui 1990, că scapă din mână controlul ţării a ordonat KGB-ului şi forţelor armate să pregătească legea marţială. Ca să-şi asigure sprijinul lor, a dublat salariile tuturor celor care aveau un grad militar (pag. 425). A scos dosarul lui Beria de la Procuratura Supremă şi l-a dus la cabinetul său de la Kremlin, de unde a dispărut. Gorbaciov nu are un bun renume printre concetăţenii săi şi sondajele de opinie din Rusia confirmă constant acest lucru.

 

 

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/m-rturiile-ocante-ale-efului-spionilor-sovietici