Superreacţia monolampă cu bigrilă1924 - O altă aniversare Titus Konteschweller

[Enulescul]

§ 1

Bună seara,

Puţină istorie

  Pe 18 martie 2014 s-au împlinit 90 de ani de cînd Titus Konteschweller, a publicat la Paris în revista „Sans Fil” („Fără Fir”) descrierea superreacţiei cu lampă bigrilă pentru a marca lansarea pe piaţă a aparatului recent inventat:

 

1.1. Fragment de reclamă

 

Adică:

POST DE SUPERREACŢIE CU O LAMPĂ BIGRILĂ (Voltaj de placă 16 - 24 volţi). NOUTATE

Montaj pe care l-am inventat şi publicat în „Sans Fil” din 18 Martie 1924.

 

  Informaţia de mai sus am extras-o dintr-un anunţ publicitar din una din paginile de reclamă ale numărului din mai 1924 al revistei „La Science et la Vie” (Ştiinţa şi viaţa)

 

1.2 Reclama întreagă.

 

  Nu am reuşit însă să găsim numărul din 18 Martie 1924 al revistei „Sans Fil” şi singurele informaţii despre monolampa cu bigrilă au constituit-o (pînă nu demult) cele două rînduri din fragmentul de reclamă prezentat mai sus. Dar, la cîtva timp de la încheierea publicării breadboard-ului superreacţiei bilampă „Dr. TITUS” pe Retro-forum:

 

http://retro-forum.com/viewtopic.php?t=241825

(publicat aproape în paralel cu topicul de pe Elforum)

http://www.elforum.info/topic/80121-superreacţia-dr-titus-pe-breadboard/

 

domnul J.S. (colecţionar din Toulouse) postează în topicul francez informaţia că deţine un aparat monolampă Dr.Titus, şi (după un schimb de mesaje) ne pune la dispoziţie o fotografie împreună cu permisiunea de a o publica:

 

1.3. Aspectul aparatului

 

  L-am rugat pe corespondentul nostru francez să ne furnizeze şi alte detalii, şi după cîtva timp am primit un desen ce prezintă aparatul din alt unghi:

 

1.4 Desenul aparatului

 

  Am cerut noi amănunte, mai ales schema şi aspectul pieselor din interior, şi în paralel am început să căutăm în lucrările de referinţă şi revistele din epocă la care avem acces amănunte despre schemele şi alcătuirea superreacţiilor monolampă cu bigrile.

 

  Va urma.

  Cu mult respect,

Pitagora Schorsch

 

 

[feri.visky]

Foarte interesant! Insa, "geometria" genereaza semne de intrebare...  Pare foarte simplu, dar ce ascunde cutia?

[Enulescul]

Bună seara,

 

Foarte interesant! Insa, "geometria" genereaza semne de intrebare...  Pare foarte simplu, dar ce ascunde cutia?

 

Respectele noastre Domnule Visky,

  Aveţi mare dreptate. Din poză (foarte frumoasă de altfel) se poate vedea numai că aparatul conţine sus o bobină gabion de diametru neobişnuit de mare şi o lampă bigrilă. În spate, trei fire de alimentare cu banane divers colorate (bananele probabil de dată mai recentă). În faţă, un condensator variabil şi un reostat (probabil cu întrerupător). În desen se mai vede şi jack-ul de ieşire tot pe faţă sub cele două butoane. Pe peretele lateral stînga apare sigla D^R. TITUS şi cam asta-i tot... La rugăminţile noastre repetate, de a obţine o fotografie a interiorului, proprietarul nu răspunde prin fapte, şi conţinutul mesajelor primite, ne îndeamnă să credem că domnia-sa face parte mai degrabă din categoria colecţionarilor „puri” care ezită să pună şurubelniţa pe obiectele din colecţie ca să nu le zgîrie sau deterioreze. Atitudinea aceasta care emoţional şi pe moment, nouă ne este străină şi pare adversă, raţional şi în perspectivă este umană şi de înţeles. De alfel este destul de răspîndită printre colecţionarii „serioşi”.

  Aceasta însă, ne aduce pe noi, în situaţia de a căuta în cele ce urmează, în literatura radiotehnică „de epocă”, o schemă simplă dar care să poată funcţiona performant într-un aparat ce conţine (bineînţeles nu numai, dar neapărat) piesele vizibile din exterior enumerate mai sus.

§.2.

Sursa franceză

  În urma unei excursii de primăvară la Marsilia, ne-am ales dintr-un tîrg de vechituri cu a treia ediţie (1932) a cărţii: „PRATIQUE ET THÉORIE DE LA T.S.F” („Practica şi teoria telegrafiei/telefoniei fără fir”) de Paul Berché:

 

2.1. Tratat Berché

 

  Cum prima ediţie (datată mai 1926) a fost probabil redactată în cursul anilor premergători (1924 – 1925), conţinutul poate fi considerat oarecum sincron cu aparatul în discuţie.

  La capitolul dedicat superreacţiei, se găseşte o schemă monolampă cu bigrilă care deşi pare cam complicată la prima vedere, „se apropie” de ceea ce căutam:

 

 

2.2. Paul Berché: Superreacţia cu bigrilă Fig. 568.

 

  Autorul indică în text o posibilitate de simplificare:

 

2.3. Paul Berché: Textul pentru simplificarea figurii 568.

 

  Adică:

   „Este posibil de a contopi L₁ şi L’ într-o singură bobină suprimînd pur şi simplu L’ şi branşînd grila interioară [grila auxiliară] la punctul marcat „g” din figura 568. Această simplificare se obţine însă în detrimentul supleţei acroşajului de înaltă frecvenţă, deci este preferabilă păstrarea [aşa cum este a] schemei din figura 568.”

 

  Desigur renunţarea la bobina L’ (cuplată variabil cu L₁) ne privează de controlul gradului de reacţie în radiofrecvenţă (iar pentru un montaj destinat unui amator-experimentator, mai multe posibilităţi de reglaj sînt întotdeauna de preferat). Dar pentru un aparat comercial, destinat publicului larg, se cer cît mai puţine reglaje şi mai mult ca probabil, dacă a folosit această schemă, Titus Konteschweller a adoptat această simplificare pentru aparatul scos pe piaţă. Am ilustrat mai jos sub numele de figura 568 bis schema la care se ajunge utilizînd simplificarea descrisă.

 

 

2.4. Simplificarea schemei lui Paul Berché: Fig. 568 bis.

 

  Privind apoi schema cu un ochi critic, s-a ivit imediat întrebarea: „- Ce rost mai are bobina L₁?” Perechea de bobine L₁ L’ era destinată cuplajului magnetic variabil (în radiofrecvenţă) între grila de semnal şi grila auxiliară. Odată ce am renunţat la cuplajul variabil şi am suprimat bobina L’ instalînd un cuplaj fix prin legarea grilei auxiliare în punctul „g”, după părerea noastră, bobina L₁ nu mai are nici un rost. De altfel în fotografia aparatului D^R. TITUS nu este vizibilă decît o singură bobină (neobişnuit de mare) care, după cum afirmă corespondentul nostru francez, joacă şi rol de cadru. (Aparatul original nu are borne antenă-pămînt)

  Putem oare suprima bobina L₁ ?

 

 

  Va urma.

  Cu mult respect,

Pitagora Schorsch

 

[feri.visky]

Interventiile Dvs. au o caracteristica certa! Nu lasati loc de... replica! Documentati tot! Subiectul ma intereseaza pentru ca am un tub nou de la Vatea pe care l-as implica in acest proiect.

Dar schema lui Kontechsweller nu o avem?

 

Lampa in cauza este: http://www.proradioantic.ro/index.php?x=item&id_p=906

[Untold]

Din cate am constatat si eu, Dl. Pitagora Schorsch este de un bun simt si profesionalism remarcabile, impletite cu pasiunea Domniei sale pentru radio si exuberanta cu care ne relateaza despre aparatele de radio Dr. Titus si nu numai...

 

Cu aceasta ocazie, D-le Pitagora, va reamintesc ca nu m-am lasat pagubas in realizarea replicii Dr. Titus 1923, am vorbit cu un var care e tamplar sa-mi faca o caseta cat mai asemanatoare cu cea originala si asta dureaza...

 

Imi cer scuze de off-topic si va felicit pentru munca de cercetare pe care o depuneti cu atata pasiune!

[Enulescul]

Bună seara,

 

Interventiile Dvs. au o caracteristica certa! Nu lasati loc de... replica! Documentati tot! Subiectul ma intereseaza pentru ca am un tub nou de la Vatea pe care l-as implica in acest proiect.

Dar schema lui Kontechsweller nu o avem?

 

Lampa in cauza este: http://www.proradioantic.ro/index.php?x=item&id_p=906

Respectele noastre Domnule Visky

  Vom încerca să vă răspundem în ordine inversă:

 

  Dacă (şi cînd) vom ajunge la o fază experimentală, fiţi sigur că vom posta toate amănuntele care ar putea să înlesnească experimentele dumneavoastră cu o lampă atît de aparte. (Nu ştim din ce cauză apelînd link-ul pe care l-aţi postat, browser-ul nostru dă la iveală numai o poză foarte mică şi tulbure.)

  Interesul ce-l arătaţi subiectului, face să se nască speranţa că, alături de dumneavoastră, şi alţi colegi de forum vor îndrăzni să experimenteze şi să posteze rezultatele.

  Nu avem schema. Credem că aceasta arată cît de puţin documentată este intervenţia noastră, lucru pe care încercăm să-l compensăm lansînd ipoteze ce invită la replică. Aidoma celor ce postează aşteaptînd de la colegii de forum piese originale pentru reconstituirea unor vechi aparate, aşa şi noi, aşteptăm replici sub formă de informaţii autentice pentru reconstituirea imaginii Doctorului Titus Konteschweller şi a aparatelor sale.

 

... am constatat si eu...

... nu m-am lasat pagubas in realizarea replicii Dr. Titus 1923...

...cer scuze de off-topic ...

Respectele noastre Domnule Untold

  Vă mulţumim pentru vorbele bune, şi ne bucurăm sincer că nu aţi abandonat proiectul replicii.

  Vă sugerăm, odată ajuns la faza de echipare şi punere în funcţiune a aparatului din casetă să postaţi neapărat poze şi comentarii astfel încît şi alţi membri ai forului să poată urma exemplul dumneavoastră.

  Să nu vă sfiiţi să cereţi sfaturi sau ajutor cînd şi dacă aveţi nevoie. Pînă atunci vă ţinem pumnii să obţineţi o casetă frumoasă!

  Atîta timp cît intervenţia dumneavoastră are legătură cu Titus Konteschweller care este menţionat în titlul topicului, nu poate fi considerată (după părerea noastră) off-topic.

 

Dar să revenim la căutările noastre...

 

§ 3.

Sursele germane (sau indirect engleze) I

  În cursul verii, participînd la acţiunea de digitalizare a colecţiei revistei „Der Radio-Amateur” 1925 (organ al radiocluburilor germane):

 

3.1. Cîteva exemplare din colecţia „Der Radio-Amateur 1925”

 

am putut urmări dinamica radiotehnicii în epocă, şi am profitat de ocazie să înregistrăm apariţia şi evoluţia schemelor de superreacţie cu bigrilă în revista mai sus amintită de-a lungul întregului an.

 

  Din cauza interdicţiilor extrem de severe dinaintea, din timpul şi (chiar) de după primul război mondial, activitatea radioamatorilor din Germania în anii aceia (deşi structura radiocluburilor exista deja) era redusă în general la lectura, reproducerea în publicaţiile proprii şi (destul de rar) la comentarea teoretică a schemelor noi apărute în presa străină. (Cu precădere engleză.) Articolele descriind experimente proprii sînt extrem de rare şi aproape că dispar în masa de reluări şi reproduceri publicate. Pentru căutările noastre însă, această caracteristică de „oglindă pasivă a presei engleze” s-a dovedit benefică, deoarece, în lipsa accesului la publicaţiile-sursă am putut culege informaţiile indirect prin intermediul revistelor germane. Există bineînţeles un decalaj variabil (de la cîteva săptămîni la cîteva luni şi niciodată acelaşi) între apariţia informaţiei în presa engleză şi în cea germană astfel încît succesiunea apariţiei informaţiei în Germania nu corespunde obligatoriu cu cea engleză. Uneori ne-a fost imposibil să ordonăm corect cronologia evenimentelor (cînd sursa germană nu precizează data apariţiei lor în Anglia) dar credem că am obţinut o privire de ansamblu relativ coerentă.

 

Bigrila substituind trioda

  Pînă spre sfîrşitul anului 1924, schemele superreacţiilor monolampă publicate în presa engleză erau doar versiuni ale schemei monolampă „clasice” cu triodă a lui Armstrong:

 

3.2. Superreacţia monolampă Armstrong („clasică”) cu triodă

 

  Căutările radioamatorilor de pe vremea aceea mergeau în direcţia reducerii sau chiar suprimării bateriei anodice la mai toate montajele existente. Superreacţia (cu triodă), cunoscută ca un montaj necesitînd tensiuni anodice mari (şi chiar filament uşor supravoltat) părea să nu poată fi încadrată în tendinţa generală.

  Radioamatorul englez A.D. Cowper, (în unele locuri apare ca A.O. Cowper) este menţionat drept cel care a avut ideea înlocuirii triodei cu o bigrilă în schema monolampă a lui Armstrong, reuşind astfel să facă montajul să funcţioneze numai cu acumulatorul de încălzire:

 

3.3. Superreacţia monolampă Armstrong adaptată de Cowper pentru bigrilă.

 

  Bigrila, (cu grila auxiliară legată la plusul anodic) înlocuieşte pur şi simplu trioda, dar din cauza reducerii tensiunii anodice a montajului s-a recurs la un tip mai eficient de reacţie în radiofrecvenţă. (Hartley în loc de Meissner)

  Schema se bucură de o largă răspîndire, fiind reluată şi publicată în mai multe rînduri şi sub mai multe forme:

 

3.4. (Tot) Schema lui Cowper în altă formă.

 

 

  Va urma.

  Cu mult respect,

Pitagora Schorsch

 

[feri.visky]

Am reusit sa refac pozele pentru TN406 de la Vatea. Parametrii tubului:

U-filament=3-4 V

I-filament=0.06 A

U-anodica=10-60 V !

[Enulescul]

Bună seara,

 

Am reusit sa refac pozele pentru TN406 de la Vatea...

Respectele noastre Domnule Visky

  Într-adevăr este o lampă ieşită din comun. Ne amintim cu recunoştinţă cum, prin 2011 cînd scriam articolul despre Negadin:

http://www.proradioantic.ro/index.php?x=articole&id_stire=126

ne-aţi ajutat în cercetările noastre îndrumîndu-ne către un site (care din păcate de atunci a dispărut sau şi-a schimbat adresa) dedicat fabricii „Vatea” unde am găsit o schemă foarte interesantă de Negadin cu TN 406 pe care am reprodus-o şi în articolul mai sus menţionat.

  Părerea noastră este că puteţi începe experimentele cu TN 406 reproducînd doar primul etaj, (al doilea etaj este numai un amplificator de audiofrecvenţă) înlocuind primarul transformatorului interstage cu o cască de impedanţă mare. Astfel, veţi putea afla mai întîi dacă lampa dumneavoastră funcţionează ca Negadin, urmînd, pe măsură ce avansăm şi noi cu căutările noastre, să vă furnizăm informaţiile necesare trecerii spre superreacţie.

 

 

  Ne grăbim deci să continuăm analiza schemelor de superreacţie monolampă cu bigrilă din epocă cu speranţa de a găsi convergenţe cu puţinele informaţii ce le deţinem despre monolampa D^R. TITUS.

 

§.4.

Sursele germane (sau indirect engleze) II

Bigrila în circuitul Numans-Roosenstein

 

  Oscilatorul Numans-Roosenstein a fost publicat în 1923, odată cu apariţia bigrilelor Philips D VI şi B VI. Cum însă propagarea informaţiei în epocă nu avea viteza de astăzi, abia în 7 ianuarie 1925 apare în „Wireless Weekly” un articol în care autorul (în sursa germană nu este numit dar din alte surse reiese că ar fi acelaşi A.D. Cowper) publică alături de schema negadin-ului (pentru noi prima atestare documentară- vezi deasemenea http://www.elforum.info/topic/94057-undametru-cu-bigril%C4%83-1925/?do=findComment&comment=1060889) şi schema superreacţiei cu bigrilă ce foloseşte oscilatorul Numans-Roosenstein atît pentru radiofrecvenţă cît şi pentru generatorul de eşantionare. (Ambele circuite oscilante sînt înseriate pe întoarcerea grilei auxiliare):

 

4.1. Reluarea din 17 iulie 1925 în „Der Radio-Amateur” a articolului din 7 ianuarie 1925 din „Wireles Weekly”

 

  Informaţia am cules-o din numărul din 17 iulie al revistei „Der Radio-Amateur” (deci cu un decalaj cam de cinci luni) dintr-un articol intitulat: „Negadyne-Schaltung” (Schema Negadin).

  Încercarea de explicare a funcţionării negadinului (din textul german) este nereuşită:

 

4.2. Încercarea de explicare a funcţionării negadinului.

 

Adică:

  „Acest efect de reacţie [pozitivă] este obţinut legînd prima grilă [grila auxiliară], la fel ca şi anodul, la tensiunea maximă pozitivă a sursei anodice”.

 

Grila auxiliară este legată la potenţialul anodului şi la bigrilele ce înlocuiesc triodele în schemele „clasice”dar aceasta nu produce direct reacţie pozitivă... Este posibil ca explicaţia funcţionării să fi fost lacunară în textul original. Mai degrabă însă, traducătorul, încercînd să o rezume şi neînţelegînd principiul, a trunchiat explicaţia, redînd numai modul general de funcţionare al bigrilei (grila auxiliară se leagă la potenţial anodic) şi omiţînd specificul oscilatorului Numans –Roosenstein (grila auxiliară se leagă la potenţial anodic prin intermediul circuitului oscilant şi astfel, reinjectează în acesta curent în fază) care ar fi explicat corect apariţia reacţiei pozitive

 

  La prezentarea celeilalte scheme, superreacţia cu bigrilă, se spune textual:

 

4.3. Neexplicarea funcţionării superreacţiei

 

Adică:

  „Condensatorul şi rezistenţa celei de a doua grile [grila de comandă] sînt importante pentru efectul de reacţie [pozitivă] care nu este explicat cum se produce. Valorile lor pot însă varia în limite largi.” (Sublinierea cu litere grase ne aparţine.)

  Devine clar că traducătorul nu numai că nu a înţeles explicaţia principiului de funcţionarea pe care, autorul textului original l-a expus probabil numai la prima schemă dar nu a înţeles nici că funcţionarea ambelor montaje se bazează pe acelaşi principiu, - oscilatorul Numans-Roosenstain – şi ar fi aşteptat o explicaţie separată pentru a doua schemă.

  Aceste stîngăcii nu trebuie să ne surprindă avînd în vedere noutatea temei în epocă şi circulaţia (astăzi am zice defectuoasă) lentă şi complicată a informaţiei.

  Veţi observa desigur că, făcînd abstracţie de tipul colectorului de unde şi de reostatul dublu (sau dublat), schema superreacţiei de mai sus este identică cu cea din tratatul domnului Paul Berché la care se ajunge după simplificarea de la sfîrşitul paragrafului §.1 suprimînd şi bobina L₁ a cărei utilitate a fost pusă la îndoială. Am notat „Fig. 568 ter” schema la care se ajunge după cele două simplificări:

 

4.4. Fig. 568 ter.

 

  Semnalul captat de cadrul L este selectat de condensatorul variabil C şi transmis spre grila de comandă a bigrilei prin condensatorul C₁. Grupul R C₁asigură (împreună cu spaţiul grilă-filament) şi detecţia semnalelor de radiofrecvenţă, astfel că pe această grilă există (înafara radiofrecvenţei modulate) şi tensiunea de audiofrecvenţă detectată.

  Tensiunile alternative de pe grila de comandă modulează în antifază curentul anodic care, trecînd prin sarcina compusă din căştile T în paralel cu condensatorul C₅ dă naştere la borne (numai a) unei tensiuni de audiofrecvenţă. (Componenta de radiofrecvenţă se scurge prin C₅ la masă.)

  Aceleaşi tensiuni alternative de pe grila de comandă modulează în fază şi curentul grilei auxiliare (bigrila fiind subvoltată), cum am explicat deja aici: http://www.proradioantic.ro/index.php?x=articole&id_stire=113. Prin legătura Numans-Roosenstein acest curent se reinjectează în circuitul rezonant L C (funcţionînd de data aceasta ca sarcină) şi dă naştere unei tensiuni ce întreţine oscilaţiile pe frecvenţa de acord. (Componenta de audiofrecvenţă este scurtcircuitată de inductanţa L.)

  Întreţinerea oscilaţiilor pe frecvenţa proprie este valabilă (urmînd aceeaşi logică) pentru orice alt circuit rezonant înseriat pe parcursul curentului grilei auxiliare. Deci şi pentru circuitul C₂ L₂.

  Rezultă trenuri de oscilaţii de radiofrecvenţă tăiate periodic de oscilaţiile produse de circuitul C₂ L₂.(Ca la orice superreacţie...)

 

  Lipsindu-ne accesul la articolul lui Titus Konteschweller, nu putem răspunde la întrebarea legitimă: „- Seamănă mult schema publicată (probabil de A.D. Cowper) în „Wireless Weekly” în 7 ianuarie 1925 cu shema inventată de Titus Konteschweller şi publicată în „Le Sans Fil” din 18 martie 1924?” .

  Nu are rost însă să împingem prea departe speculaţiile pe această temă, neavînd suficientă informaţie şi nici surse suficient de acurate.

 

  Va urma.

  Cu mult respect,

    Pitagora Schorsch

 

[Enulescul]

Bună ziua,

§.5.

Sursele germane (sau indirect engleze) III

„The Supernegadyne”

  Din colecţia revistei „Der Radio-Amateur” (numărul 38 din 18 Septembrie 1925) am selectat un articol mai aparte scris de domnul Eugen Mittelmann, care, (se înţelege din context) pe baza articolelor publicate în presa engleză prezintă nu numai o altă schemă de superreacţie monolămpă cu bigrilă dar încearcă şi o explicare a procesului de gîndire ce a dus la alcătuirea ei, pe lîngă explicarea fenomenelor fizice ce stau la baza funcţionării montajului.

  Articolul se intitulează: „Eine neue Superschaltung für Doppelgitterröhren” adică „Un nou circuit super[reacţie] pentru bigrile” şi are (evident) ca sursă de „inspiraţie” articolul lui A.D. Cowper: „The Supernegadyne” publicat în „Modern Wireless” III 1925 pe care domnul Mittelmann îl menţionează în bibliografia de la sfîrşitul articolului său. (Foarte probabil „III 1925” înseamnă martie 1925) Neavînd acces la articolul original, ne este imposibil să selectăm care explicaţie vine de la cine şi ne vom mulţumi doar să schiţăm firul argumentaţiei care duce la schema care ne interesează.

  Se pleacă de la experimentele publicate (după informaţiile noastre prin 1923) de Flewelling, (colaborator sau discipol al lui Armstrong), în care el încearcă găsirea unei alte metode mai simple pentru generarea frecvenţei de eşantionare. Armstrong folosea exclusiv circuite LC cuplate capacitiv sau inductiv. Flewelling încearcă mai întîi cu o reţea RC (trei condensatoare în triunghi podite cu o rezistenţă reglabilă) care nu are darul să simplifice nici schema nici reglajele şi apoi, (posibil la sugestia lui Armstrong care observase şi notase fenomenul prin 1917) ajunge la autoblocare:

 

5.1. Superreacţia Flewelling

 

  Combinînd reacţia inductivă „Meissner” cu cea capacitivă „Ultra” a lui Lee de Forest, (de fapt un Colpitts degenerat) montajul Flewelling asigură, (fără a deforma apreciabil forma de undă), oscilaţii de radiofrecvenţă foarte puternice. Acestea trecînd prin condensatorul de grilă sînt detectate de spaţiul grilă-filament al lămpii. (Minusul spre grilă.). Rezistenţa (reglabilă) de grilă, de valoare (comparativ) mare, nu descarcă suficient, între două oscilaţii, condensatorul de grilă. El se încarcă pînă după potenţialul de blocare al tubului. Curentul anodic dispare. Oscilaţiile de radiofrecvenţă încetează. În absenţa impulsurilor de încărcare, condensatorul se descarcă prin rezistenţa de grilă pînă la deblocarea curentului anodic cînd procesul se repetă. Din rezistenţa variabilă de grilă se reglează (în oarece limite) frecvenţa de blocare.

 

  Cum aflăm din alte surse, simplificarea superreacţiei introdusă de Flewelling ajunge  în Europa continentală aproape simultan cu începutul radiodifuziunii experimentale pe unde scurte în Olanda („The Duch Concerts”) şi este primită în epocă cu entuziasm. În comunitatea radioamatorilor se instaurează o adevărată „modă Flewelling”. (Ca toate modele însă, de scurtă durată...)

 

  Articolul domnului Mittelmann trece apoi la funcţionarea bigrilei, explică faptul că la creşterea tensiunii pe grila de comandă, curentul de grilă auxiliară scade, ca şi cînd montajul ar prezenta o „rezistenţă negativă”. Aminteşte de primele emiţătoare cu oscilaţii întreţinute (dinainte de inventarea lămpii) ce foloseau caracteristica similară tensiune/curent existentă la arcul electric, şi de încercările cu cristale polarizate ce prezintă acelaşi efect. (Crystadyne) Apoi prezintă oscilatorul Numans-Roosenstein:

 

5.2. Cele două versiuni ale oscilatorului Numans-Roosenstein.

 

  Explică întreţinerea oscilaţiilor prin faptul că rezistenţa (pozitivă) de pierderi a oricărui circuit oscilant legat la bornele A B este compensată de „rezistenţa negativă” a montajului cu lampă, legat practic în paralel. Apoi ajunge la receptorul negadin:

 

5.3. Negadin-Superreacţie (The Supernegadyne)

 

Aici, în textul alăturat schemei se spune:

  „Prin alegerea corespunzătoare a rezistenţei şi condensatorului de grilă se obţine efectul Flewelling [autoblocarea] ” Cu alte cuvinte schema „clasică” de Negadin se poate transforma în superreacţie numai alegînd alte valori pentru grupului RC de grilă.

  În cele din urmă aminteşte că superreacţiile merg cu precădere pe cadru, şi ajunge la schema care ne-a atras atenţia:

 

5.4. „Supernegadin” cu cadru.

 

  Cadrul constituie colectorul de unde şi împreună cu condensatorul variabil legat la bornele lui, circuitul oscilant de intrare. Tensiunea de radiofrecvenţă ajunge (prin condensatorul de cuplaj) pe grila de semnal, modulează în fază curentul grilei auxiliare şi în antifază curentul anodic. (Constatăm că din toate schemele prezentate în articol lipseşte condensatorul paralel pe cască, pe care noi îl considerăm obligatoriu, dar probabil că este subînţeles.)

  Spre deosebire de negadin-ul „pur”, aici componenta alternativă a curentului grilei auxiliare reinjectată în circuitul oscilant de intrare este mult mai mare (punctul de funcţionare corespunzător este ales tot din încălzirea filamentului) şi întreţine oscilaţii puternice de radiofrecvenţă. Acestea trec din nou spre grila de semnal şi componenta lor continuă redresată de spaţiul grilă-filament a lămpii  începe să încarce (cu minusul spre grilă) condensatorul de cuplaj. Rezistenţa de scurgere a grilei (mai mare ca de obicei) este astfel dimensionată, ca să nu descarce complet condensatorul între două impulsuri succesive de tensiune. Potenţialul mediu (negativ) al armăturii dinspre grilă creşte cu fiecare impuls pînă dincolo de tensiunea de blocare. La atingerea negativării de blocare pe grila de comandă, curentul anodic prin lampă dispare, iar cel al grilei auxiliare devine maxim şi constant. (Dispare componenta alternativă.) Oscilaţiile de radiofrecvenţă din circuitul cadru-condensator variabil (nemaifiind întreţinute) încetează, iar condensatorul de grilă are acum răgazul să se descarce prin rezistenţa de scurgere. Cînd negativarea grilei ajunge puţin sub valoarea de blocare procesul se repetă.

  Spre deosebire de prima schemă (întîlnită şi în sursa franceză), unde ambele oscilatoare (radiofrecvenţă şi eşantionare) sînt (de tip Numans-Roosenstein deci) sinusoidale, aici numai oscilatorul de radiofrecvenţă este sinusoidal. Eşantionarea se face prin autoblocare.

 

  Va urma.

  Cu mult respect,

Pitagora Schorsch

 

[puriu]

Am avut o singura lampa bigrila si aceea cu filamentul ars. Oare exista lampi mai noi (tetrode cu fascicul dirijat?) care sa mearga ca o bigrila veche?

[Untold]

Aveti mai jos modul cum se poate realiza o bigrila din doua pentode subminiatura rusesti.

 

[Untold]

Sau cu tranzistoare, http://www.carnets-tsf.fr/tubes-electroniques/remplacement-valve-a441.html

 

 

Ori, cum se poate face din 2J27L:

 

Editat Decembrie 2, 2014 de Untold

[feri.visky]

@Untold:Frumos documentat...

 

@Enulescul: Nu am retinut care e schema Konteschweller... sau nu a fost inca prezentata!

[Enulescul]

Bună ziua,

 

Am avut o singura lampa bigrila si aceea cu filamentul ars. Oare exista lampi mai noi (tetrode cu fascicul dirijat?) care sa mearga ca o bigrila veche?

 

Respectele noastre domnule Puriu,

  Dacă scrieţi „am avut” înseamnă că n-o mai aveţi. (Păcat!).Chiar cu filamentul ars, o veche bigrilă poate constitui o piesă de colecţie.

  Dacă aţi citit cu atenţie paragraful „Fără lampă erzaţ?” şi notele de subsol aferente din topicul „Undametru cu bigrilă 1925”,

(http://www.elforum.info/topic/94057-undametru-cu-bigrilă-1925/?p=1041800)

ştiţi desigur că se poate răspunde şi da şi nu la întrebarea dumneavoastră.

  Dacă aţi citit şi articolele nostre din 2011 „Replicarea bigrilelor”

http://www.proradioantic.ro/index.php?x=articole&id_stire=114

şi „Replicarea Negadyn-ului”

http://www.proradioantic.ro/index.php?x=articole&id_stire=126

înţelegeţi fireşte, de ce nu vă putem recomanda deocamdată decît o pentodă legată ca tranzitron care emulează comportarea bigrilei strict în plaja de funcţionare „Negadin”.

  Celelalte modalităţi de emulare a bigrilei pentru alte funcţii (convertor-oscilator în superheterodine sau detector cu reacţie Meissner pe grila auxiliară) nu le-am experimentat şi ca atare nu putem să ne pronunţăm asupra lor.

 

Aveti mai jos modul cum se poate realiza o bigrila din doua pentode subminiatura rusesti.

 

Respectele noastre domnule Untold,

  Noi am înţeles din articolul în care este prezentat, că erzaţul din două pentode miniatură ruseşti propus de domnul Pierre Genet a fost studiat special numai pentru detectorul cu reacţie pe grila auxiliară:

http://www.cfp-radio.com/realisations/rea71/poste-2678.html

unde a funcţionat cu succes, dar nu a mai fost încercat şi în altă parte. Ar fi straşnic dacă aţi putea experimenta erzaţul de bigrilă şi la alte montaje şi aţi publica rezultatele.

  Acelaşi îndemn şi pentru cele două scheme postate la urmă. Noi am înţeles din textul domnului Joseph Henry-Levy care însoţeşte schemele reproduse de dumneavoastră, că ambele erzaţuri au fost gîndite numai ca oscilator-mixer pentru superheterodine. Ar fi grozav dacă aţi putea dovedi experimental că ele funcţionează şi în alte montaje.

 

 

[Enulescul]

Feri Visky a spus: Nu am retinut care e schema Konteschweller... sau nu a fost inca prezentata!

Respectele noastre domnule Visky,

Nici noi (din păcate) nu putem reţine numai o singură schemă din cele două probabile prezentate pînă acum:

 

 

§.6.

Eşantionaj sinusoidal sau autoblocat?

 

  Să recapitulăm datele, faptele şi evenimentele semnificative pe care le-am găsit pînă acum în căutările noastre:

  Pe 18 martie 1924 Titus Konteschweller, publică la Paris în revista „Sans Fil” montajul inventat de el: superreacţia monolampă cu bigrilă.(Nu cunoaştem schema.)

  Pe 7 ianuarie 1925 se publică în „Wireless Weekly” negadinul şi superreacţia monolampă cu bigrilă bazată pe oscilatorul Numans-Roosenstein cu oscilator de eşantionare sinusoidal. (Cunoaştem schema.)

  Prin martie 1925, A.D. Cowper publică în „Modern Wireless” „The Supernegadyne” superreacţia monolampă cu bigrilă bazată pe oscilatorul Numans-Roosenstein cu oscilator de eşantionare autoblocat. (Cunoaştem schema.)

  Pe baza celor arătate mai sus, îndrăznim să lansăm ipoteza că cel puţin una din cele două scheme cunoscute, (ambele fiind publicate ulterior,) ar pute fi „inspirată” din schema inventată de Titus Konteschweller şi publicată în 18 martie 1924. Ne lipsesc însă informaţiile care ar putea confirma ipoteza noastră, şi implicit posibilitatea de a identifica care dintre cele două scheme publicate în Anglia ar putea fi eventual derivată din schema originală a lui Titus Konteschweller. Nu putem pune nici o clipă la îndoială afirmaţia că schema folosită a fost realmente inventată de dînsul. Nici un patron nu ar publica astfel de afirmaţii fără acoperire, riscînd ulterior să-şi piardă bunul renume, un capital moral esenţial în activitatea comercială, şi nici un fabricant n-ar investi în producţia unui aparat inventat de altcineva - şi asupra căruia nu are controlul.

  Am pornit această trecere în revistă a schemelor din epocă cu speranţa de a găsi indicii care să ne ajute să selectăm schema cea mai probabilă dintre schemele posibile. Ajunşi la capătul unui material documentar redus (citeşte insuficient), am dus selecţia pînă la două scheme posibile, fără a putea spune care este cea mai probabilă:

 

6.1. Cele două scheme posibile.

 

  Puţin înainte de a pune „la păstrare” tot subiectul în aşteptarea unor informaţii mai consistente, primim, în urma unui ultim apel, de la corespondentul nostru francez, facsimilele a două foi dintr-un caiet de notiţe (din care constatăm că a fost extras şi desenul aparatului primit anterior) scrise de mînă de domnul M. Joly (o persoană despre care se vede că se pricepe la radiotehnică) ce conţin pe lîngă desen şi schema scoasă pe aparat, explicaţii cu privire la convenţiile de notare a pieselor de atunci, şi tipul şi echivalenţele lămpii folosite:

6.2. Prima foaie M. Joly.

 

  Urmează apoi textul:

  „Acest montaj curios datorat lui Armstrong (1922) dezvoltat în Franţa de doctorul Titus Konteschweller a avut ora sa de glorie în VHF [Very High Frequency] (legătură între avioane) şi încă mai recent în radio-comandă pînă cînd aglomeraţia din bandă şi lipsa lui de selectivitate fac să fie abandonat în favoarea superheterodinei.

  Circuitul oscilant LC acordat pe 10 kilocicli este montat în negadin.

  Comanda acroşajului se face din reostatul de 30 Ω.”

 

6.3. A doua foaie M Joly.

 

  Pe a doua foaie se spune:

  „Cadrul de recepţie este un gabion de 15 cm diametru cu 13 laturi şi 32 de spire cu fir de 8/10 [Φ 0,8mm] 2 c.c. [dublu izolat cu bumbac].

  Rezultate obţinute:

  Sensibilitate mare: funcţionează chiar cu o bobină „fagure” de 8 cm [diametru] nu este nevoie de antenă.

  Selectivitate aparentă slabă: recepţie pe o bandă a condensatorului variabil, zgomotul de cădere de apă caracteristic superreacţiei dispare la acord.

  Muzicalitate mediocră

(Bobina L este constituită dintr-un self de filtraj debarasat de tole)”

 

  Ne-am aplecat cu interes şi aviditate peste informaţiile conţinute în text. Domnul M. Joly pare o persoană competentă care ne furnizează amănunte preţioase despre un aparat pînă acum necunoscut. Am început să analizăm cu minuţiozitate fiecare detaliu.

  Schema, evident scoasă „pe aparat”, şi înformaţiile ce o însoţesc, completează armonios imaginea despre alcătuirea acestuia, pe care ne-am făcut-o pînă acum privind doar fotografia şi desenul. Există totuşi şi o nelămurire:

  Frecvenţa de eşantionare de 10 kilocicli menţionată de domnul M. Joly ni se pare puţin cam ridicată. Titus Konteschweller s-a impus în epocă drept cel care avînd îndrăzneala să scadă această frecvenţă spre 8 kilocicli a obţinut un randament impresionant la aparatele sale cu două lămpi. Ne pare de necrezut ca dînsul să fi renunţat la acest avantaj, tocmai la un aparat monolampă (cunoscut deja de la schema cu triodă a lui Armstrong, drept mai puţin performant ca cel bilampă) şi mai ales pentru un aparat cu bigrilă care livrează oricum o putere mai mică. (Ne amintim că bigrilele au un curent anodic comparabil cu triodele dar funcţionează la o tensiune cam de patru ori mai mică.)

  Lucrurile se clarifică oarecum (născînd însă alte semne de întrebare) cînd citim ultima însemnare pusă între paranteze înainte de semnătură:

„Bobina L este constituită dintr-un self de filtraj debarasat de tole”

  În primul rînd, selfurile de filtraj, încă nu existau în 1924 apărînd mult mai tîrziu cînd aparatele încep să fie alimentate la reţea. În al doilea rînd, Titus Konteschweller ca orice fabricant care ţine la reputaţia sa profesională n-ar fi admis în aparatele sale un astfel de compromis: un self debarasat de tole. Participînd la analiza aparatului bilampă original 1923 în scopul alcătuirii replicii am putut constata cît de mare grijă acorda Titus Konteschweller calităţii pieselor ce intrau în componenţa aparatelor sale: Rezistenţele şi condensatorii, fabricaţi într-un laborator special, erau etalonaţi cu o toleranţă de 8 % (în 1923 nu prea se pomenea aşa ceva), iar reostatul de încălzire avea posibilitate de reglaj şi brut şi fin pe acelaşi buton (piesă foarte specială în epocă) pentru a da numai două exemple.

  Ţinînd cont de toate acestea, înclinăm să credem că selful cu pricina a fost pus ulterior de către un „reparator” – intervenţie care a schimbat (poate schema aparatului şi evident) frecvenţa de eşantionare. În lipsa unei fotografii a interiorului nu putem spune dacă selful înlocuieşte o bobină originală care s-a defectat sau a fost pur şi simplu adăugat în circuit împreună cu condensatorul său paralel.

  Odată cu trimiterea foilor de mai sus corespondentul nostru francez ne-a informat amabil (dar ferm) că nu mai deţine alte informaţii cu privire la acest aparat şi nu este absolut de loc dispus să-l deschidă pentru a face o fotografie, rugîndu-ne să nu mai insistăm.

  Cu alte cuvinte nesiguranţa cu privire la schema reală folosită de Titus Konteschweller nu a fost risipită de ultimele informaţii primite, şi va trebui să găsim alte metode pentru a ne apropia de adevăr.

  Formaţia noastră de bază fiind mai degrabă de tehnician decît de istoric, vom porni în cele ce urmează o serie de analize şi experimente pe ambele scheme posibile în speranţa de a obţine pe această cale argumente concludente în favoarea uneia din ele.

 

6.4. (Din nou) Cele două scheme posibile.

 

 

  Va urma.

  Cu mult respect,

Pitagora Schorsch