Curiozitati, sfaturi de urmat, mod de viata, etc...

[Toni Marginean]

Astia or fi pasii din cartea intaiului dascal al Romaniei? Vad ca acum se pregateste sa dea ochii cu coana Mer..pentru..urmatorii pasi!

Oricum "cartile-s facute" de ceva vreme!

[rasputin]

Oricum "cartile-s facute" de ceva vreme!

 

 

Negreşit, aşa este, nu-i loc de tocmeală. Pentru noi, românii, a trecut mai bine de un sfert de secol de implementare a celor şepte paşi, potrivit teoriei ar fi trebuit să-şi intre în drepturi mecanismul de feedback pozitiv. Cu toate istea, la cum merg treburile, la banii şi timpul alocat mereu pentru implementarea celor şepte paşi, arată că ceva nu merge.

Acel ceva ce nu merge a fost descris de un fiu de seamă al neamului nostru , Nae Ionescu.

Cine altul, dacă nu unul din neam, putea a zugrăvi mai bine trăsătura acestui neam?

Nae Ionescu a explicat, în modul cel mai simplu şi sugestiv, esenţa neamului românesc. Căutînd a desluşi unei doamne din străinătate esenţa spiritului românesc, spirit ce în viziunea ei lua forma înapoiaţilor şi inculţilor, a spus (atenţie, cele ce spun nu-s un citat, dar esenţa rămîne. E o invitaţie de a căuta, o invitaţie lansată celor ce nu se ruşinează că sînt români.):

 

Vedeţi dumneavoastră, în cultura dumneavoastră a existat mereu un înţelept al satului, un înţelept la care cei mulţi vin şi cer povaţă. În cultura românilor nu există un “Înţelept al satului” în cultura noastră avem pe: Prostul satului.

Eu unul n-am întîlnit o formulare mai simplă şi mai cuprinzătoare a esenţei neamului nostru.

Acest fapt, pe de-o parte, e un atu incontestabil, pe de altă parte (uneori) se transformă într-un mare handicap pentru noi, şubrezeşte unitatea noastră.

Deşi sînt guri ce spun ( şi de ce să n-o spun pe a’ dreaptă? Şi pe mine mă încearc uneori deznădejdea) că pentru noi, românii, ca pentru multe alte neamuri, “A bătut deja ceasul al doisprăzecelea”, exemplele simple, oferite de viaţă, îmi dau puterea de a spera, de a crede că mai există o scăpare, că învăţămîntul (că tot vorbim de el) nu şi-a atins scopul, nu a sos  (încă) idiotul perfect, inteligenţa nativă încă mai are funcţia de antidot.

 

Ca să nu fie doar simplă vorbă în vînt;

Cu un an în urmă, da’ fix cu un  an în urmă (cred că zilele istea se împlineşte anul), soţia mea a fost martoră a simplului gest ce-l numim omenie.

În Constanţa, pe bulevardul Tomis, la staţia de dinaintea celei de la Spitalul Judeţean, un bătrîn a alunecat pe gheaţă. Nefericită întîmplare. Puţinele tîrguieli ale bătrînului s-au îmrăştiat cît colo, dar nu ista-i năcazul. Năcazul e că în cădere bătrînul s-a rănit, sîngera. Nici nu a avut timp soţia să realizeze ce se întîmplă, că, doi tineri (probabil elevi ai liceului în poarta căruia e staţia de autobuz) au apărut ca prin farmec.

Unul a ajutat bătrînul a se ridica de jos, celălalt a stîns tîrguiala bătrînului şi apoi, într-o clipă, a venit cu un pachet de şerveţele de la chioşcul din staţie. Au şters pe bătrîn de sînge şi se ofereau a-l duce pe bătrîn la spital.

Bătrînul a refuzat, în fapt se simţea bine, fusese doar o căzătură pe gheaţă, ideea e însă alta: Cei doi tineri, la modul general, sînt copiii şi nepoţii nostri, sînt tinerii pe care îi vizează cei “şepte paşi”, sînt acei tineri demonizaţi de mas-media, dar, spre bucuria noastră, ei păstrează amprenta umană, zoaiele umaniste nu le-au atins fiinţa.

Nu-i de rău, taman ce încerc eu să fac acum, să le recunoaştem meritele. Ei sînt ai noştri, ne leagă legătura de sînge, că-s de multe ori mai dezgheţaţi decît noi nu-i lucru rău, să nu fim cu teamă, treaba ista nu ne aduce în iopstaza de “Prost al satului”, nu de alta , dar la fundamentul înţelepciunii lor stă, la modul sigur, şi cărămizile noastre.

Ideea ar fi să nu ne judecăm tinerii după ocaua mass-mediei, ocaua ista e cel mai spurcat lucru din ce a cunoscut pămîntul.

 

 

Notă:

În virtutea dreptului la opinie nu neg că vor apare şi bîzîitorii, adică ce numim noi românii: “A bîzîi ca musca-n curu calului” Lor mereu le pute tot ce-i românesc, mereu alte neamuri îs mai cu moţ şi fală decît cel românesc. Mereu susţin că drepturile altora sînt mai drepte şi îndreptăţite decît dreptul celui dintîi al românilor.

Cam de ce neam sînt aceste arătări mi-e şi frică a afirma din pricina legilor, un lucru e clar , ei nu sînt români, şi dacă sînt, e semn că sîntem şi noi în rîndul lumii, avem şi noi proştii noştri, că deştept nu poate fi numit ăl’ de înjură pe măsa şi tacsu (evident - mai mult sau mai puţin-  figură de stil)

[Mircea]

Notă:În virtutea dreptului la opinie nu neg că vor apare şi bîzîitorii, adică ce numim noi românii: “A bîzîi ca musca-n curu calului"...

Sa-ti fie rusine pentru cuvintele si paralelele facute!

[gica70]

Le putea spune acelor muste tauni, era mai "cool" !!

[Toni Marginean]

“Piloții orbi”, de Mircea Eliade, 1937

 

  Imoralitatea clasei conducătoare românești, care deține “puterea” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia naționalã în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit țărănimea, cã s-a introdus politicianismul în administrație și învãțãmânt, cã s-au desnaționalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranței statului și toate aceste atentate contra ființei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generațiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile și eroismul anilor cumpliți 1916-1918 – lãsând sã se aștearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor. Dar cred cã este o crimã care nu va mai putea fi niciodatã uitatã: acești aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (și când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern.

  Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fața contemporanilor și în fața istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de corupție, bacșișuri, demagogie și santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãși existența istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus și ne conduc nu mai vãd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase și mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niște piloți orbi. Acum, când se pregãtește marea luptã dupã care se va ști cine meritã sã supraviețuiascã și cine își meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare își continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte. Nici nu mai gãsești cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenințarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceștia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaște unele exemple tragice de state înfloritoare și puternice care au pierit în mai puțin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înțeleagã  de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldații tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Și deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãțenii fostelor state glorioase își pierd limba, credințele, obiceiurile – și sunt înghițiți de popoare vecine.

Luntrea condusã de piloții orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înțeles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, neguțãtorii își vedeau de afaceri, tinerii de dragoste și țãranii de ogorul lor. Numai istoria știa cã  nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însușirile în afarã de aceea capitalã: instinctul statal. Crima elitelor conducãtoare românești constã în pierderea acestui instinct și în înfiorãtoarea lor inconștiență, în încãpãțânarea cu care își apãrã “puterea”. Au fost elite românești care s-au sacrificat de bunã voie, și-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor noștri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putințã ca sã-și prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambițiile pe care și le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Și nu în aceste câteva miliarde risipite și câteva mii de conștiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înțeleg sã se resemneze.

  Sã amintim numai câteva fapte și vom înțelege de când ne conduc piloții orbi.

Cel dintâi lucru pe care l-au fãcut iugoslavii dupã rãzboi a fost sã colonizeze Banatul românesc aducând în masã de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbești. Iugoslavii, atunci ca și acum, erau departe de a avea liniștea și coheziunea politicã pe care am fi putut-o avea noi: problema croatã izbucnise cu violențã. Cu toate acestea, știind cã adevãrata granițã nu e cea însemnatã pe hãrti, ci limita pânã unde se poate întinde un neam (Nae Ionescu) – au fãcut tot ce le-a stat în putințã ca sã deznaționalizeze județele românesti. Și se pare cã au reușit. În orice caz, acum, la granița Banatului, stau masive colonizãri sârbești, sate care nu existau la conferința pãcii….

  La “plebiscitul” din 1918-1919, toate satele svãbești au votat alipirea la România Mare. S-a obținut astfel o impresionantã majoritate. Nici un guvern român n-a fãcut, însã, nimic pentru aceste elemente germanice, singurii aliați sinceri pe care i-am fi putut avea ca sã contrabalansãm elementele maghiare. Dimpotrivã, de la unire încoace sașii și svabii au fost necontenit umiliți – iar ungurii favorizați. (Ce imbecil complex de inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamã de unguri!)

  În 1918 sașii nu se înțelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neînțelegeri. N-am profitat. Dimpotrivã, am fãcut tot ce ne-a stat în putințã ca sã accelerãm unirea tuturor elementelor germanice. Si astãzi, sașii și svabii sunt uniți – și sunt împotriva noastrã.

  Ungurii au colonizat granița încã din 1920, deși și astãzi se gãsesc înapoia acestei centuri de fier nu știu câte sute de mii de români. Noi n-aveam nevoie de colonizãri, pentru cã toate satele de pe frontierã sunt românești. În schimb, am stat cu mâinile în sân și am privit cum se întãrește elementul evreiesc în orașele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum Țara Oașului s-a pãrãginit, cum s-au fãcut colonizãri de plugari evrei în Maramureș, cum au trecut pãdurile din Maramureș și Bucovina în mâna evreilor și maghiarilor etc., etc.

  Cei 10.000 de țãrani români veniți din Ungaria continuã sã moarã de foame. Am luat sate de români din Banat și am colonizat Cadrilaterul – în loc sã pãstrãm pe bãnãțeni acolo unde sunt și sã aducem la frontiera bulgarã numai macedoneni, singurii care rãspund la cuțit cu toporul și la insulte cu carabina. Astãzi româncele bãnãțene cerșesc în Balcic…

  Dintre toate minoritãțile noastre, în afarã de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lãsat sã plece. Pãmânturile lor, în bunã parte, au intrat în stãpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat. Ceva mai mult. Am lãsat pe bulgari sã-și cumpere și sã cultive pãmânt pânã la Gurile Dunãrii.

  Piloții orbi s-au fãcut unealta celei mai înspãimântãtoare crime împotriva ființei statului românesc: înaintarea elementului slav din josul Dunãrii spre Deltã și Basarabia. N-a fost un singur om politic român care sã înțeleagã cã ultima noastrã nãdejde, așa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este sã ne împotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunãreni cu slavii din Basarabia. În loc sã alungãm elementul bulgãresc din întreaga Dobroge – noi am colonizat pur si simplu Gurile Dunãrii cu grãdinari bulgari.

  În acelasi timp, piloții orbi au deschis larg porțile Bucovinei și Basarabiei. De la rãzboi încoace, evreii au cotropit satele Maramureșului și Bucovinei și au obținut majoritatea absolutã în toate orașele Basarabiei. Ceva mai grav: rutenii s-au coborât de-a lungul Basarabiei și astãzi mai au foarte puțin sã-și dea mâna cu bulgarii care au suit pe Dunãre. Reni este punctul de unire a celor douã populații slave – pe pãmânt românesc.

  Imediat dupã rãzboi, în Basarabia românii reprezentau 68% din populatie. Astãzi, dupã statisticile oficiale, ei sunt numai 51%. Elitele politice românești, în loc sã se intereseze de-aproape de problema Ucrainei prin încurajarea agitațiilor separatiste – așa cum au fãcut guvernele austriece pânã la rãzboi, încurajând sistematic pe ruteni ca sã loveascã în români și în poloni – s-au mulțumit sã tolereze întinderea ucrainienilor nu numai în Bucovina, dar și în Basarabia.

  În anul 1848, rutenii din Galiția revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galiția), care ar fi trebuit sã devinã semi-autonomã în reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Românii bucovineni de atunci au știut sã se apere (în Constituanta austriacã de la Kremsir). Dar rutenii, dupã rãzboiul cel mare, au gãsit un neașteptat aliat în piloții orbi ai României care, în loc sã lupte pentru revendicãrile ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) și-au arãtat prietenia fațã de acești slavi lãsându-i sã se înmulțeascã peste mãsurã în Bucovina și sã coboare cât mai jos în Basarabia. Astãzi, un savant ucrainean de la universitatea din Varșovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin hãrți ale viitorului stat ucrainean în care se gãsesc înglobate Bucovina și Basarabia. Nãdãjduiesc cã la ceasul când știu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atenția asupra hãrților profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varșovia) a izbutit sã le fotografieze pe toate – pentru ca sã facem amândoi dovada, dacã va fi nevoie.

Inutil sã mai continui.

  Și am fost stãpânit de acest înspãimântãtor sentiment al inutilitãții în tot timpul cât am scris paginile de fațã. Știu foarte bine cã ele nu vor avea nici o urmare. Știu foarte bine cã evreii vor țipa cã sunt antisemit, iar democrații cã sunt huligan sau fascist. Știu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administrația” e proastã – iar alții îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãților. Ca și când aceleași tratate au putut împiedica pe Kemal Pașa sã rezolve problema minoritãților mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca și când iugoslavii și bulgarii s-au gândit la tratate când au închis școlile și bisericile românești, deznaționalizând câte zece sate pe an. Ca și când ungurii nu și-au permis sã persecute fãțiș, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca și când cehii au șovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!

  Cred cã suntem singura țarã din lume care respectã tratatele minoritãților, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura și ajutându-le sã-și creeze un stat în stat. Și asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur și simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai știe ce înseamnã un stat, nu mai vede.

  Pe mine nu mã supãrã când aud evreii țipând: “antisemitism”, “fascism”, “hitlerism”! Oamenii aceștia, care sunt oameni vii și clarvãzãtori, își apãrã primatul economic și politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligențã și atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepți ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi și cu foarte multe obligații – dupã ce au gustat din mierea puterii și au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-și menținã deocamdatã pozițiile lor, în așteptarea unei viitoare ofensive – și, în ceea ce mã priveste, eu le înțeleg lupta și le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea și spaima mea își au, însã, izvorul în altã parte. Piloții orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai puțin româneascã, politicianizatã pânã-n mãduva oaselor – care așteaptã pur și simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Același joc și același lucru, ca și când am trãi într-o societate pe acțiuni, ca și când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca și când vecinii noștri ne-ar fi frați, iar restul Europei unchi și nași. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi românește, cã în Maramureș, Bucovina și Basarabia se vorbește idiș, cã pier satele românești, cã se schimbã fața orașelor – ei te socotesc în slujba nemților sau te asigurã cã au fãcut legi de protecția muncii naționale.

Sunt unii, buni “patrioți”, care se bat cu pumnul în piept și-ți amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii, cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu și pește și nu cunoșteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru o datã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanarioții care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistența țãranilor. Blestemele s-au ținut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal și “cultura” în Principate au adus sifilisul. Piloții orbi au intervenit și aici, cu imensa lor putere politicã și administrativã. Toatã Muntenia și Moldova de jos se hrãneau iarna cu pește sãrat; cãruțele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul și peștele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totuși o hranã substanțialã. Piloții orbi au creat, însã, trustul peștelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de pește (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi de pește ca sã nu scadã prețul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane și se vinde numai unul (restul putrezește), grav e cã țãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, pește sãrat. Și acum, când populația de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuiește (vorba vine) zeci de milioane pe medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã și aspirinã, ci printr-o hranã substanțialã.

Nu mai vorbiți, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar și tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistența sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova și în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, pește, fructe și care bea vin în loc de țuicã. Noi n-am înțeles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau ca rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “ținem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în același timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.

  …Dar piloții orbi stau surâzãtori la cârmã, ca și când nimic nu s-ar întâmpla. Și acești oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credințã, și cu bunãvoințã; numai cã, așa orbi cum sunt, lipsiți de singurul instinct care conteazã în ceasul de fațã – instinctul statal – nu vãd șuvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia și meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã țarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.

  Uneori, când sunt bine dispuși, îtț spun cã nu are importanțã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori și inteligenți și, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în țarã. Dacã așa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza țara cu englezi, cãci și ei sunt muncitori și inteligenți. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândește astfel, și-ți vorbește despre calitãțile unor oameni strãini -  nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria… Cã piloții orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – puțin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a știut și nu știe ce înseamnã un stat.

Și asta e destul ca sã începi sã plângi.

 

 

Mircea Eliade; articol apãrut în ''Vremea'', nr. 505, 19 septembrie 1937

 

[gica70]

"Pilotii" de astazi se deosebesc prin faptul ca au la activ multe "ore de antrenament" pe simulatoarele sefilor UE. Mai nou, au inceput sa experimenteze noi "figuri acrobatice" dar nu pe simulatoare ci pe viu si nu la sefia UE ci la noi in tara.

[Toni Marginean]

Întrebare fără rost, întrebare de om prost (pt. preşedinte)

 

Din capul locului, tin sa spun ca sunt un dobitoc. Eu nu pricep nimic, niciodata, sau pricep ultimul, dupa ce s-au prins toti. Va spun sincer, eu n-am crezut ca romanii isi vor alege un presedinte ca dumneavoastra. Nu ma iau de trecutul politic, sau de promisiunile facute. Dar nu pareati… potrivit pentru job. Cum spuneam, sunt un dobitoc imeeeens si n-am inteles.

La fel, n -am inteles nici dupa alegeri de ce defilati tot cu Blaga, Orban, Predoiu si MRU, dupa ce ne-ati promis alta clasa politica. De ce nu aprobati un cod fiscal care duce TVA la 19% dupa ce spuneati in campanie ca un TVA de 19% este prioritatea zero. De ce nu l-ati pus pe MRU la SIE decat dupa ce a venit un nene de-afara, sa intrebe de el.

N-am inteles-o nici pe aia cu renovarile de cladiri prezidentiale. Nu inteleg nici cum puteti fi eficient  la serviciu cu sase-sapte mini-vacante in sase-sapte luni de mandat. Nu inteleg nici de ce poarta sotia rochii cu sclipici la adunari la care toate doamnele poarta materiale mate. 

Dar sunt sigur ca aveti explicatii rezonabile pentru toate dilemele mele. Se prea poate, de asemenea, ca eu sa fiu prea prost pentru tara asta.

Dar de-aia v-am si avertizat ca sunt prost. Ca sa nu va suparati pe mine cand o sa va intreb de salariu. De ce credeti ca trebuia marit salariul dvs. pana la 20.000 de lei? Ce faceti cu el, domnule presedinte?

Chirie nu platiti. Intretinere nu platiti. Telefonul e platit, cablul tv si internetul – la fel. Motorina nu puneti. Rovigneta – asta chiar nu stiu… Cand va duceti la Sibiu opreste baiatul ala de la SPP masina la o benzinarie si cumpara rovigneta?

Mancarea vine de la protocol. Sau nu? Cumva, doamna gateste? Si se duce la Lidl si la piata? Ca ar fi interesant de stiut daca-si ia ulei Unisol sau DeLaBunica, iaurt cu E-uri sau d-ala bio. Si stiti de ce? Pentru ca nici macar sotia dvs nu se poate juca cu sanatatea presedintelui…

Hainele – le plateste Administratia Prezidentiala, nu? Pe bune, cu asta chiar sunt de acord. L-am vazut o data pe Basescu la Ploiesti, avea niste pantofi cum erau aia pe care-i furam eu tatei din hol sa-i arunc. Nimeni nu va vrea prost imbracat, sau cu pantofi obositi. Sa va ia statul si sosete bune, ca de la alea proaste ti se umfla picioarele…

De fumat stiu ca nu fumati. De baut – la fel. Am vazut ca doamna face tenis, dar un instructor nu ia mai mult de 50 de lei pe ora. Ar putea face tenis si din salariul ei de profesoara, avand platite toate angaralele casei.

20.000 de lei dumneavoastra, vreo 1.200 de lei sotia – si cheltuiti doar vreo 400 de lei pe luna, cu tenisul. Cu restul ce faceti? Care e diferenta, cand cheltuiti doar 400 de lei pe luna, daca va intra pe card 7.000 de lei sau 20.000 de lei?

Nu credeti ca era justificata o crestere proportionala cu cresterea PIB-ului? Adica, un 5-6%? Ca n-am fi avut ce sa zicem, va spun eu. “Frate, a crescut omul vanzarile Romaniei cu 5 la suta? Sa-si ia o crestere de cinci la suta la salariu, ca orice agent de vanzari, ca uite, a ridicat firma/tara”.

Dar asa, cand tara creste cu 5%, iar salariul dvs. cu peste 100%, situatia arata foarte aiurea, din perspectiva unui dobitoc ca mine. Pai asa, eu n-o sa apuc sa-mi iau Romania inapoi…

 

Sursa:PS.News.

 

 

 

[gica70]

Tot ne-am ales cu ceva, nu mai avem un presedinte a carui nume se termina in "escu"    !!

[Toni Marginean]

Femeile au toate defectele: sînt cheltuitoare, sînt bîrfitoare, sînt superficiale şi mai sînt şi frumoase pe deasupra. 

  (Paul Morand)

 Femeilor le plac bărbaţii plinuţi... în zona portofelului. 

  (Kay Ingram) 
   Spun unii că e mai bine să faci dragoste decît război, dar dacă aveţi chef de amîndouă, căsătoriţi-vă! 
  (Jerry Seinfeld) 
Căsătoria provine din dragoste aşa cum şi oţetul provine din vin. 
  (Lord Byron)  
Femeia ar fi mai fermecătoare dacă am putea să-i cădem în braţe fără să-i cădem în gheare. 
  (A. Bierce)  
 Când te căsătoreşti ai nevoie de un martor. Ca la orice duel. 
  (Sacha Guitry).  
Uneori e greu să spui dacă într-o casă conduce bărbatul, femeia, soacra sau bucătăreasa. Totuşi, câinele casei ştie întotdeauna cine e şeful. 
  (Marcel Pagnol). 
Dragostea e ca duelul: dacă te atinge, te răneşte. 
  (Tristan Corbiere)  
Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fim homosexuali, i-ar fi creat pe Adam şi pe Walter. 
  (L. Bryant)
Ca să-şi apere punctul de vedere, avocatul îşi pune roba. Femeia şi-o scoate. 
  (Coluche)  
Soţia mea este nepreţuită, dar pe mine mă costă al naibii de mult. 
  (Sacha Guitry 
Sunt de accord cu obiceiul care spune că bărbatul trebuie să sărute mâna femeii când o întâlneşte prima dată. De undeva tot trebuie să înceapă. 
  (Sacha Guitry)
În materie de dragoste fizică, astăzi, hainele jenează mai mult decât principiile. 
  (Philippe Bouvard)  
Soarta favorabilă e ca femeia: dacă nu profiţi de ea când îţi iese în cale, mâine n-o mai prinzi, că a avut-o altcineva. 
  (Napoleon)  
Cine ştie să descifreze privirile femeilor, nu mai are nimic de învăţat. 
  (William Shakespeare).  
Bărbatul a fost creat înaintea femeii ca să apuce să spună şi el câteva cuvinte fără să-l întrerupă nimeni. 
  (Jules Renar 
Bărbaţii vor să fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor să fie ultima dragoste pentru bărbaţi. 
  (Oscar Wilde)  
Plăcerea din dragoste ţine doar un moment, durerea din dragoste ţine o veşnicie. 
  (Autor necunoscut)  
 Orice femeie poate să mimeze singură că are un orgasm, dar numai cu ajutorul unui bărbat poate să mimeze că este îndrăgostită. 
  (Woody Allen)  
Un spectacol de operă este ca o femeie inteligentă: costă mult, e greu de înţeles şi nu poţi spune nimic rău despre el fără să fii considerat mitocan. 
  ( Cleveland Amory)  
Femeia nu poate trăi fără oxigen, iar bărbatul nu poate trăi fără femei. 
  (Pierre Desproges).  
Dacă soţul şi soţia merg împreună pe stradă, cel care merge mai repede e mai supărat. 
  (Victor Borge)  
Poate că gelozia le plictiseşte pe femei, dar lipsa ei le omoară de-a dreptul. 
  (Alfred Capus)
Vă plac femeile geloase sau altele? Care altele? 
  (Pierre Doris)  
Cînd o doamnă refuză, trebuie să fie discretă. Cînd nu refuză, bărbatul trebuie să fie discret. 
  (Jean Dolent) 
E imposibil să ghiceşti cîţi bani are de gînd să cheltuie o femeie. 
  (Albert Willemetz) 
În dragoste, unii fac, alţii vorbesc. Mai bine tac şi eu. 
  (Pierre Desproges) 
 Cînd o femeie are darul de a tăcea, are precis şi alte calităţi ieşite din comun. 
  (Corneille)

 

[Toni Marginean]

The Priest at This Wedding

[gica70]

Mai toti isi doresc o nunta de neuitat. Dar nimeni nu vrea sa arate ce se intampla la ..divort!

[Toni Marginean]

ROZMARINUL PROTECTOR

 

 

http://lataifas.ro/ganduri-idei-citate/58600/cum-sa-te-protejezi-de-radiatiile-telefonului-mobil-cu-rozmarin/

[Toni Marginean]

 

LA CE BUN TOATE ASTEA?

Un prieten de-al soţului meu a făcut infarct şi a murit. La 34 de ani. N-avea părinţi, soţie sau copil, reuşise să îşi facă un business al lui şi o casă frumoasă. A simţit la birou ceva ca o răceală, s-a dus acasă să îşi facă un ceai cu lămâie. A deschis laptopul, s-a întins în pat şi nu s-a mai trezit.

Şi întâmplarea asta mă face iar să mă înfurii şi să mă întreb violent: la ce bun toate astea? Poate sunt egoismul şi spaima cele care mă întreabă asta, gândindu-mă că avea aceeaşi vârstă ca mine … Oamenii ştiu să personalizeze orice eveniment, oricât de universal şi implacabil, de parcă doar lor le-ar fi soartă sau frică.

Ce mă înfurie din toată treaba asta este inconştienţa cu care ne trăim viaţă. Şi nu, n-am chef de ipoteze: avea cazuri de afecţiuni cardio în familie, se certase cu iubita, a clacat sub presiune, astea sunt nişte chestiuni secundare. Totul vine de la cum ne trăim viaţa. De la priorităţile pe care ni le setăm total aiurea. De la tâmpenia din capul nostru care ne face să credem că vom mai avea încă o viaţă după pohta inimii, în care să ne dedicăm tuturor acelor lucruri pe care nu le-am făcut “bine” în viaţa de acum. Inepţii, baliverne, imaturităţi, amăgiri grosolane !!! Ne trezim bezmetici, plecăm la serviciu ca să câştigăm bani, faimă, capital de imagine, trei ouă, invidia pițipoancelor de la Trezo, o maşină şmecheră, un card de credit pe care îl au doar unii.

Ne masacrăm timpul liber cu spălat, călcat, gătit, într-o obsesie permanentă de a păstra planurile vieţii într-un echilibru de toată jena. Ne recompensăm faţă de copii cu câte o jucărie sau ne mai smulgem în câte o după-amiază de la birou şi îi ducem pe juniori într-un parc ca să nu uite că îi suntem părinţi. Ne mascăm cearcănele datorate ratelor depăşite la bănci sau chiriilor pe care nu avem cu ce le plăti. Zâmbim frumos şi tâmp către cei din jur, totul într-o încercare penibilă de a crede că armonia poate fi păstrată prin eterne falsuri: de identitate, de spirit, de principii. Ne bucurăm ca proștii de orice mărire de salariu sau bonus, acceptând prin primirea lui să rămânem sclavii statului peste program şi al dependenţei mentale de un job. Butonăm ca nebunii smart phone-urile şi căutăm ce nu vom găsi niciodată în plasticul ăla inert care ne promite munţi de minuni şi prietenii worldwide.

Ne împroşcăm încrederea în noi cu insulte pentru orice eşec stupid, ne schilodim respectul faţă de propria persoană ori de câte ori alţii ne coboară şi totdeodată trecem peste clipele curate din viaţa noastră cu o ignoranţă crasă, avizi de atingerea unui nou obiectiv. Şi în timpul ăsta în bietul nostru corp şi în pârdalnica aia de minte, în neregenerabila noastră inimă, se adună tot mai multe, ca sacii neridicați din pubelele de gunoi. Suntem mahmuri, obosiţi, ațipiți, stresaţi, presaţi, telecomandaţi.

Şi îi înjurăm de mama focului pe ăia care au plecat de nebuni în jungla africană să trăiască cu leii, pe ăia de au demisionat din vreun post de management şi s-au apucat de pictat sau pe ăia care câştigă salariul minim pe economie ajutând bătrâni să îşi trăiască restul de viaţă împăcaţi. Nu scapă de ocare nici ăia de şi-au părăsit familiile şi au mers după sufletul pereche, ori ăia care şi-au făcut fermă eco la ţară, lăsând apartamentele toxice din buricul târgului în soarta altor inconştienţi. Îi înjurăm pentru că vedem în ei ceva ce noi fie n-am cunoscut niciodată, fie am pierdut pe drum: trăirea pentru ceea ce înseamnă ceva. Pentru ceea ce nu este trecător, meschin sau crud. Pentru ceea ce ne face fericiţi şi ne aduce împăcarea de sine, urmat apoi de supraestimatul succes, căci nimeni nu poate concura cu un om care îşi face din pasiunea sa o meserie.

Intuim în oamenii pe care îi boscorodim sclipirea din suflet care dă arcuirii sprâncenelor, colţurilor gurii şi irisului ochilor o seninătate neînţeleasă, mai ceva ca un mister rupt din cărţile cu detectivi. Faci de toate, te agiţi, dansezi după cum îţi cântă alţii, vrei să strângi mai mult, mai mult, calci pe cadavre să ajungi unde crezi că o să te simţi ca un împărat … Transpiri, lăcrimezi, strângi cureaua, impresionezi, rabzi şi pentru ce? Pentru ca într-o zi să nu mai fii. Sau să fii o legumă într-un azil. Sau poate un muribund care nu se dă dus, povară pentru copii şi alte rude din dotare. Asta, dacă mai apuci … Dacă nu mori stupid, lăsând viaţa să te învingă la cel mai abil joc la care se pricepe şi în care te-a atras pe nesimţite: iluzia că i-ai descoperit esenţa. Undeva într-un colţ al minţii tale, ştii că n-ai aflat-o, aşa că te prefaci că trăieşti, joci un personaj şi într-o zi regizorul decide să te scoată din scenă. N-ai drept de replică, că eşti deja mort.

În timp ce tu gesticulai, scuipai, mârâiai sau trudeai, te sacrificai, te puneai în fund şi în cap ca să reuşeşti, oamenii mureau în jurul tău: profesori, părinţi, copii, fraţi, surori, unchi, mătuşi, bunici, vecini, colegi, prieteni .. Şi tu n-ai văzut, n-ai simţit nicio clintire în ceea ce părea mersul hotărât, bărbătesc în marea farsă pe care o numeai viaţă. Cum să vezi dacă soarele tot răsare, cocoşul tot cântă, florile tot înfloresc, troleul tot vine în staţie?

Numai că ăl de s-a dus nu se mai întoarce … Atât …

Mă chinuiesc de mulţi ani să mă bucur de lucrurile simple şi frumoase … Uneori îmi iese, alteori mă comport stupid şi las toate aşa zisele încercări ale vieţii să mă doboare, aşa zisele lecţii de nimic să mă facă să mă simt de doi lei …

Trebuie să învăţ şi să reînvăț, să îmi crească iar aripi de rândunea, să îmi trag pleoapa de pe ochi, să îmi regăsesc “lia-ciocârlia” şi apoi să trăiesc: un miros de zambilă, un cub de gheaţă pe coapse, o căpşună cu frişcă pe cerul gurii, o ciorbă cu zeamă de varză cu prietenii de mahmureală, o cafea la ibric cu o prietenă din liceu, un zâmbet de recunoştinţă din partea unui străin, un grătar cu neamurile, un “te iubesc” strigat de copilul tău cocoţat în leagăn, un “fazan” jucat cu colegii de birou, o baie în pielea goală la miezul nopţii în lacul din apropiere, o partidă de amor cu strigături într-o marţi dimineaţă. O vizită doar la tine în suflet, la mormântul cuiva drag, o după-amiază de filosofări copilăreşti cu cel drag.

Nu contează ce faci, atâta timp cât priorităţile tale sunt dedicate înainte de orice sănătăţii tale: emoţionale, mentale, trupeşti. Atâta timp cât trăieşti azi atât de frumos încât să apuci senin şi ziua de mâine. Fă-ţi o listă, pune în ea tot ceea ce te îmbolnăveşte, schilodeşte, amărăşte în viaţa de zi cu zi. Trece lângă fiecare factor toxic o poţiune de vindecare şi apoi dă-i bice: memorează ce ai de făcut, dă foc hârtiei pe care ai notat şi apucă-te să schimbi ce te omoară, fie că este o iubire chinuitoare, un job demotivant, prieteni doar cu numele sau atitudinea ta faţă de viaţă pur şi simplu. Nu te întinde în pat riscând să nu te mai trezeşti.

S-ar putea să ajungi la Sfântul Petru şi când îţi va proiecta filmul vieţii tale să mai mori o dată doar de ciudă că nu ai trăit frumos.

Sursa: Oana Rădeanu

 

.

[gica70]

"Trebuie să învăţ şi să reînvăț, să îmi crească iar aripi de rândunea, să îmi trag pleoapa de pe ochi, să îmi regăsesc “lia-ciocârlia” şi apoi să trăiesc: un miros de zambilă, un cub de gheaţă pe coapse, o căpşună cu frişcă pe cerul gurii, o ciorbă cu zeamă de varză cu prietenii de mahmureală, o cafea la ibric cu o prietenă din liceu, un zâmbet de recunoştinţă din partea unui străin, un grătar cu neamurile, un “te iubesc” strigat de copilul tău cocoţat în leagăn, un “fazan” jucat cu colegii de birou, o baie în pielea goală la miezul nopţii în lacul din apropiere, o partidă de amor cu strigături într-o marţi dimineaţă. O vizită doar la tine în suflet, la mormântul cuiva drag, o după-amiază de filosofări copilăreşti cu cel drag."

"Nu te întinde în pat riscând să nu te mai trezeşti.

S-ar putea să ajungi la Sfântul Petru şi când îţi va proiecta filmul vieţii tale să mai mori o dată doar de ciudă că nu ai trăit frumos."

Ce te faci daca nu ajungi la Sfantul Petru?

[Toni Marginean]

Colectie de documentare BBC free!

Arta & Artisti

1.  <http://filmedocumentare.com/o-viata-dedicata-filmului-stanley-kubrick/>

​ ​

O viaţă dedicată filmului – Stanley Kubrick 2. <http://filmedocumentare.com/giacomo-puccini/> 

​ ​

Giacomo Puccini 3. <Http://filmedocumentare.com/picasso/> Picasso 4.<Http://filmedocumentare.com/elvis-in-turneu/> Elvis 

​ ​

în turneu 5.  <http://filmedocumentare.com/in-cautarea-lui-beethoven/> În căutarea lui Beethoven 6.  <http://filmedocumentare.com/viata-secreta-a-lui-mozart/> 

​ ​

Viața secretă a lui Mozart 7.  <http://filmedocumentare.com/cinemaguerrilla/>Cinemaguerilla – Noul val al cinematografiei românești8.  <http://filmedocumentare.com/originile-hip-hop-ului-din-romania/>Originile hip-hop-ului din România 9.  <http://filmedocumentare.com/povestea-nespusa-a-lui-freddie-mercury/>Povestea nespusă a lui Freddie Mercury 10. <http://filmedocumentare.com/destinul-lui-george-enescu/>Destinul lui George Enescu 11.  <http://filmedocumentare.com/maria-tanase-povestea-cenzurata/>Maria Tănase – Povestea cenzurată 12.  <http://filmedocumentare.com/te-salut-generatie-in-blugi/>Te salut, generație în blugi!13.  <http://filmedocumentare.com/cenaclul-flacara-adrian-paunescu/>Cenaclul Flacăra 14.  <http://filmedocumentare.com/istoria-trupei-phoenix/>Istoria trupei Phoenix 15.  <http://filmedocumentare.com/constantin-brancusi-viata-si-opera/>Constantin Brâncuși – Viața și opera 16.  <http://filmedocumentare.com/povestea-necenzurata-a-lui-michael-jackson/>Cultura1.  <http://filmedocumentare.com/tibet/>Tibet 2.  <http://filmedocumentare.com/manastirea-sucevita/>Mănăstirea Suceviţa 3.  <http://filmedocumentare.com/in-cautarea-lui-richard/>În căutarea lui Richard 4.  <http://filmedocumentare.com/nichita-stanescu-poetul-soldat/>Nichita Stănescu – Interviu integral cu Poetul-Soldat5.  <http://filmedocumentare.com/minunile-romaniei-manastirea-humor/>Minunile României – Mănăstirea Humor 6.  <http://filmedocumentare.com/apocalipsa-dupa-emil-cioran/>Apocalipsa după Emil CioranBiografii1.  <http://filmedocumentare.com/cele-zece-conditii-ale-iubirii/>Cele zece condiţii ale iubirii 2.  <http://filmedocumentare.com/yitzhak-rabin-de-la-soldat-la-pacificator/>Yitzhak Rabin – de la soldat la pacificator 3.