Curiozitati, sfaturi de urmat, mod de viata, etc...

[Toni Marginean]

Sa ne destindem putin:

Corul SCLAVILOR DIN Opera "Nabucco" de G. Verdi, în interpretarea Corului de la Metropolitan House, din New York. 

Superba regie! Observați Pozitia fiecărui om, niciodata DOUĂ la FEL! 

Camera individualizează intentionat! 

 

  http://www.youtube.com/embed/DzdDf9hKfJw?rel=0

 

[Toni Marginean]

Rezonanta Schumann

 

Nu doar persoanele mai în vârstă, ci şi tinerii au senzaţia că totul s-a accelerat excesiv. Ieri a fost carnavalul, în scurt timp e Saptămâna Sfântă şi puţin mai încolo Crăciunul. Acest sentiment este iluzoriu, sau are o bază reală?

Prin rezonanţa Schumann se poate da o explicaţie. Fizicianul german W.O. Schumann a constatat în 1952 că Pamântul este încercuit de un câmp electromagnetic puternic, care se formează în partea inferioară a ionosferei, la aproximativ 100 km deasupra noastră. Acest câmp are o rezonanţă (denumită rezonanţa Schumann ), aproximativ egală cu 7,83 pulsaţii pe secundă.

Este ca un fel de memorie, responsabilă de echilibrul biosferei, mediu natural de care depind toate formele de viaţă. S-a verificat că toate vertebratele şi creierul nostru au aceeaşi frecvenţă de 7,83 hertz.

Empiric s-a făcut constatarea că nu putem fi sănătoşi în afara acestei frecvenţe biologice naturale. Când astronauţii ieşeau în călătorii spaţiale, ieşeau din rezonanţa Schumann şi se îmbolnăveau. Dacă erau supuşi acţiunii unui simulator Schumann, îşi recuperau echilibrul şi sănătatea. De mii de ani, bătăile inimii Pământului au avut această frecvenţă de pulsaţii şi viaţa s-a dezvoltat într-un relativ echilibru ecologic. Se pare că începând din anii 80, şi ceva mai accentuat din anii 90, această frecvenţă a trecut de la 7,83 la 11 şi 13 hertz.

Inima planetei s-a dereglat. Ca urmare, au apărut dezechilibre ecologice: perturbaţii climatice, activitate vulcanica crescândă, mari tensiuni în conflicte mondiale, creşterea generală a comportamentelor deviate la oameni, etc. Datorită acestei accelerări generale, o zi de 24 de ore este percepută ca având doar 16. Din această cauză, percepţia că totul se desfăşoară prea repede nu este iluzorie. Ar avea bază reală în această schimbare a rezonanţei Schumann.

Se poate avansa o teorie, recurentă între marii cosmologi şi biologi, că Pământul este, efectiv,  un superorganism viu, că noi şi planeta formăm o entitate unică. Fiinţele umane suntem pământ care simte, găndeşte, iubeşte si venerează. De ce suntem aceasta? Avem aceeaşi natură bioelectrică şi suntem înconjuraţi de aceleaşi unde rezonante Schumann.

Gaia, acest superorganism viu care este mama Terra, trebuie să găsească echilibrul natural... ca orice organism viu, dar nu se ştie ce preţ va trebui plătit de către biosferă şi fiinţe. Aici se deschide loc pentru grupurile ezoterice şi alţi futurişti care vor proiecta scenarii, acum dramatice cu catastrofe teribile, acum dătătoare de speranţă, cum ar fi apariţia celei de-a patra dimensiuni, prin care toate fiinţele vom fi mai intuitive, mai spirituale şi mai sincronizate cu bioritmul planetei.

[Toni Marginean]

ARTICOL BINE INTENTIONAT, DAR NEDOCUMENTAT !!!!!

 

 

Romania a platit deja grofilor care revendica Transilvania echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate

JAFUL MILENIULUI!

In Transilvania se retrocedeaza pamantul cumparat de Romania de la grofi si dat cetatenilor romani la reforma agrara. Sate intregi, evacuate cu tot cu cimitire

“Optantii unguri” sunt latifundiarii maghiari din Transilvania care dupa Tratatul de la Trianon au optat pentru cetatenia maghiara. Cu pamantul acestora au fost improprietarite familiile sarace transilvanene. Romania le-a platit despagubiri consistente, a cumparat practic pamantul grofilor, la pretul pietei. Statul roman a renuntat la despagubirile de razboi, pe care trebuia sa le incaseze de la Ungaria. 

Tara vecina urma sa plateasca despagubiri grofilor, din aceste sume. In plus, a achitat grofilor sume echivalente a 3,2 tone de aur de 24 carate. Profesorul universitar Ioan Sabau-Pop atrage atentia ca retrocedarile care au loc in prezent in Ardeal ofera ungurilor terenuri care au fost cumparate de statul roman. Autoritatile romane trebuie sa iasa din indolenta si sa respinga transant revendicarile fara fundament ale maghiarilor. Altfel, cu complicitatea lor, Romania restituie proprietati pentru care s-au platit deja despagubiri grele in urma reformei agrare. Dupa tratatul de la Trianon din 4 aprilie 1920, partile fostului Imperiu Habsburgic au revenit statelor succesoare care au preluat proprietatile si alte active apartinand monarhiei austriece, precum si sarcinile si obligatiile aferente ale acestor parti.

 Locuitorii Transilvaniei au intrat atunci in spatiul de suveranitate al Romaniei devenind cetateni romani. Printre acestia se numarau sasi, svabi, slovaci, sarbi si secui. Cetatenii unguri, proprietari de pamant in Transilvania, au respins procesul si au optat pentru a pleca in Ungaria sau alte tari in care aveau proprietati.

 Psihoza hungarista si superioritatea rasei maghiare din Ungaria de dinainte de Trianon a fost intretinuta si impusa de circa 300 de familii pretinse nobiliare, oprimand foarte crunt celelalte populatii care reprezentau circa 70% din locuitorii Ungariei istorice pentru care romanii au fost supusi unui proces sistematic de oprimare economica si nationala printr-o politica de maghiarizare sustinuta. In fine, cei deveniti “optanti”, circa 200 de familii cu ramificatiile lor, detineau prin spoliere seculara averi imense si in Transilvania, in principal latifundiare. 

La lucrarile Conferintei de Pace de la Paris care au precedat Tratatul, Guvernul Ungariei a pretins ca familiile nobiliare detin 80% din proprietatile Transilvaniei si sunt motorul economic al provinciei, motiv pentru care trebuie alipita Ungariei, a explicat pentru DeCe News avocatul Ioan Sabau. Latifundiarii maghiari au fost despagubiti pentru exproprieri, iar reforma agrara pentru Transilvania, Banat si Crisana (Legea din 28 iulie 1921) a dus la improprietarirea fara discriminare a familiilor sarace, a orfanilor de razboi, veteranilor, ranitilor si nu numai.

 A urmat o presiune imensa si sustinuta a grupurilor maghiare revizioniste, o lupta dusa pe arenele diplomatiei internationale pentru hranirea visului de reintregire a Ungariei. Optantii unguri, prin exponentul lor, Guvernul Ungariei, instaurat dupa alungarea “Ciumei Rosii” a lui Bela Kun de catre armata romana la 4-19 august 1919, au facut lobby si presiuni bine concertate, ani de-a randul, la toate forurile politice interne si internationale, inclusiv in Liga Natiunilor. 

Au cerut sa li se aplice prin Reforma un regim preferential, in sensul sa ramana suprafete mari neexpropriate, cat si cuantumul despagubirilor la sume exorbitante, pentru ca ei au pierdut Transilvania si li se cuvine un tratament privilegiat pe care l-au avut dintotdeauna. Dupa Conferinta de Pace de la Paris din 1919, cercurile unguresti revizioniste, pe fondul chestiunii de a manipula opinia publica mondiala in problema Ungariei, au demarat un mecanism procesual generalizat. “Procesul optantilor a fost deci o extraordinar de dibace incercare a cercurilor revizioniste de a tine in sah opinia publica mondiala timp cat mai indelungat pe tema Ungariei, pentru a castiga simpatia lumii pentru realizarea visurilor de refacere a Ungariei.” (Onisifor Ghibu)

Greseala lui Titulescu, platita pana in ziua de azi

Ioan Sabau-Pop vorbeste despre greseala diplomatului Nicolae Titulescu de a accepta disputa cu maghiarii la Liga Natiunilor si, pe cale de consecinta, la Tribunalul de mare Instanta de la Paris. Decizia politicianului roman, spune avocatul, a deschis o cutie a Pandorei cu blocaje politice si costuri imense care-si revarsa efectele pana in prezent. Profesorul aminteste aici de reactiile Cehoslovaciei si Iugoslaviei, care au refuzat orice tratative cu optantii si statul maghiar, pe motiv ca problema reformei agrare din tarile lor reprezinta o chestiune de politica interna si tine de suveranitatea fiecarui stat. In continuare, dl. Ioan Sabau-Pop, despre revendicarile din prezent ale maghiarilor si impasibilitatea autoritatilor romane.

Cat a platit Romania ca sa rascumpere Transilvania de la grofi

De retinut ca in urma procesului “optantilor unguri”, Romania a platit in franci, aur si coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate si a dispus in plus ca despagubirile de razboi datorate de Ungaria pentru Romania sa fie varsate la fondurile de despagubiri pentru optantii unguri. Acest contencios a fost judiciar inchis prin plata drepturilor de catre Romania intre anii 1927 – 1932. Astfel, ceea ce face Statul Roman in zilele noastre, restituind inca o data acele proprietati urmasilor grofilor si contilor unguri, este o imensa greseala. 

Sau! o imensa Tradare – nota Z.O. Greseala provine din mai multe directii. Legiferarea stufoasa si ambigua, ex. Legea nr. 247/2005, asumata prin raspunderea guvernamentala a coalitiei de atunci, cu proiect adus in mapa din Budapesta, urmata de HG nr. 890/2005 si cauzata de eroarea politica imensa, generata de prostie sau tradare, au dus la acest jaf national fara precedent. In celelalte state foste socialiste, inclusiv Ungaria, nu s-a restituit nimic fostilor proprietari romani.

 Originea greselilor multiple, chiar cu complicitati suspecte, o gasim cu evidenta la autoritatile administrative care “au pus in aplicare legislatia de restituire” stufoasa si interpretabila. S-au dat titluri de proprietate si hotarari judecatoresti de mii de hectare, de parca ar fi fost bete de chibrituri, fara responsabilitatea functiei si fara maturitatea celor care au facut-o, cu consecinte negative ireparabile. Spatiul nu permite, dar putem exemplifica cu date si documente ale vremii din care rezulta ca Statul Roman a platit despagubiri prin doua Fonduri agrare de creante infiintate prin Protocoale internationale, fonduri infiintate in Franta (Balle) si Elvetia (Geneva).

 Documentele se gasesc in arhive, emana de la autoritatile de atunci, Ministerul Finantelor, Ministerul Agriculturii si Domeniilor, Banca Nationala si hotarari ale Comisiunilor reformelor agrare din judete, precum si din hotarari ale justitiei romane si arhiva Tribunalului de mare instanta de la Paris (in privinta arbitrajului cu optantii care a avut loc la Paris). 

Este necesar sa se actioneze cu rapiditate si decisiv pentru dezvaluirea acestor documente, cercetarea arhivelor in special din strainatate, de a fi recunoscute inca o data efectele improprietaririlor in urma Reformelor agrare din anul 1921 si a celei din 1945, asezarea Statului Roman in drepturile sale. Altminteri ne intoarcem, cel putin in Transilvania, la fizionomia proprietatii din secolul al XIX-lea, ca si cum in ultimele doua secole nu s-ar fi intamplat nimic.

[Toni Marginean]

Corpul uman a fost obiectul cercetărilor încă din vechime. Nici până în prezent nu a încetat să uimească oamenii de ştiinţă, care găsesc această “maşinărie” construită perfect, până în cele mai mici detalii.Află, în continuare, 50 de lucruri umitoare despre corpul tău:

1. Când o persoană moare auzul este ultimul simţ perceput. Văzul este primul care dispare.2. Celulele care compun creierul uman pot absorbi de cinci ori mai multă informaţie decât cuprinde toată Enciclopedia Britanică.3. Corpul omenesc eliberează în 30 de minute destulă energie cât să încălzeşti un litru de apă.4. Cea mai mare celulă a corpului este ovulul, iar cea mai mică spermatozoidul.5. Corpul unui om are:

- destul potasiu pentru a provoca explozia unui tun de jucărie;

- destul zahăr pentru a umple un borcan;- destulă grăsime pentru a face şapte bucăţi de săpun;

- destul fier pentru a face un cui;

- destul sulf pentru a deparazita un câine.6. Corpul utilizează 300 muşchi pentru a ţine corpul în poziţie stabilă, dreaptă.7. Creierul continuă să transmită semnale sub formă de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore după moarte.8. Când cantitatea de apă din corpul omenesc este redusă cu 1% îţi va fi sete, iar dacă este redusă cu 10% vei muri.9. Dacă toţi cei 600 de muşchi ai corpului uman s-ar încorda în acelaşi timp şi în aceeaşi direcţie, omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone.10. De-a lungul unei vieţi, o persoană îşi petrece 6 ani visând.11. Din punct de vedere fizic o femeie poate naşte treizeci şi cinci de copii de-a lungul vieţii.12. Dinţii unui om sunt tari aproape ca piatra.13. Durata vieţii unei celule intestinale este de 12 ore. Cea a unei celule a peretelui stomacului este de două zile. O celulă din piele trăieşte 4 săptămâni. O celulă nervoasă poate trăi până la 60 de ani.14. Durerea de cap nu este o scuză bună pentru a nu face sex, pentru că endorfinele eliberate în timpul actului sexual au efect analgezic.15. Fătul visează aproape tot timpul. Cei care sunt născuţi prematur vor visa mai mult la maturitate.16. Femeile care citesc romane de dragoste fac sex de două ori mai des decât cele care nu acceptă acest tip de literatură.17. Femurul este mai tare decât betonul.18. Greutatea corpului omenesc este de 50 de ori mai mare decât cea a creierului.19. În corpul uman există suficient fosfor pentru a crea 250 de chibrituri.20. În corpul uman sunt mai mult de 12.000 de km de vase de sânge.21. În timpul unui orgasm obişnuit consumi 112 calorii, iar un orgasm mimat consumă 315 calorii.

22. Înălţimea omului variază în timpul zilei. Dimineaţa suntem cu un cm mai înalţi decât seara. Acest lucru se întâmplă deoarece discurile intervertebrale se “tasează” atunci când stăm în picioare, datorită greutăţii propriului corp.23. Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori de-a lungul vieţii.24. Inima femeii bate mai repede decât cea a bărbatului.25. Inima continuă să bată după ce este scoasă din corp. Chiar dacă este tăiată în bucăţi, muşchii inimii vor continua să se contracte o perioadă.26. Lungimea medie a penisului este de 3 ori lungimea degetului mare de la mână.27. Mai mult de un miliard de bacterii sunt pe fiecare labă a Piciorului.28. Majoritatea bărbaţilor petrec 3.300 ore din viaţă pentru a se bărbieri. Dacă nu ar fi bărbierită, barba ar putea ajunge la 9 metri într-o viaţă de om.

29. Mandibula este cel mai dur os din organism.30. Muşchiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contracta în mai puţin de o sutime de secundă.31. Nu se poate strănuta cu ochii deschişi.32. Numărul de neuroni din creierul uman este astronomic, acesta ajunge la 100 de miliarde de celule nervoase.33. Omul are aproximativ 76 000 de fire de păr pe cap.34. O persoană obişnuită respiră cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vieţii.35. Oamenii sunt singurii care fac sex stând faţă în faţă.36. Pe un centimetru pătrat de piele se află aproximativ şase milioane de celule, 5000 de receptori, 15 glande sebacee, 200 fibre nociceptive (pentru durere), 10-25 receptori tactili şi corpusculi termosensibili, patru metri de fibre nervoase, un metru de vase sanguine, şi peste 100 de glande sudoripare.

37. Persoanele dreptace trăiesc, în medie, cu noua ani mai mult decât cele stângace.38. Pielea cântăreşte în medie cam de 2 ori cât creierul aceleiaşi persoane.39. Puse cap la cap venele, arterele şi capilarele unui adult ar ajunge pentru înconjurul Pământului de aproape patru ori.40. Sunt necesare aproximativ 200.000 de încruntări pentru apariţia unui rid permanent deasupra sprâncenelor.41. Toţi bebeluşii se nasc cu ochii albaştri. După câteva ore de la naştere, culoarea se poate schimba. Majoritatea oamenilor ajung până la urmă să aibă ochi de altă culoare.42. Un creier uman generează mai multe impulsuri electrice într-o zi decât toate telefoanele din lume.43. Un strănut iese din gură cu o viteză de peste 965 km/h.44. Urechile pot distinge peste 300 000 de tonalităţi.45. Dacă saliva nu poate dizolva ceva, atunci nici nu putem simţi gustul.46. După mesele bogate se spune că auzul nostru scade. Nu mai percepem sunetele din jurul nostru la fel de bine, chiar şi atenţia scade.47. Îţi foloseşti aproximativ 200 de muşchi când faci un pas mergând.48. Matematicianul John von Neumann a calculat că mintea umană poate înmagazina 280 de catralioane de biţi de memorie.49. Mozart îşi scria întreaga operă muzicală în minte, auzind şi perfecţionând fiecare notă în parte, şi abia apoi o aşternea pe hârtie.50. O persoană din 2 miliarde va trăi până la vârsta de 116 ani sau mai mult.

 

Bibliografie1. www.descopera.ro/.../50-de-lucruri-neobisnuite-pe-care-nu-le-stiai-despre-corpul-tau2. www.discard.ro/.../credeai-ca-te-cunosti-afla-50-de-lucruri-spectaculoase despre tine3. www.polemika.ro/.../afla-lucruri-spectaculoase-despre-corpul-tau4. www.stireadeiasi.ro/credeai-ca-te-cunosti-afla-50-de-lucruri-spectacul...5. www.stiriazi.ro/ziare/.../credeai-ca-te-cunosti 

[Toni Marginean]

Statele Unite ar trebui să se teamă de noua Europă germană

 

Interviu cu istoricul şi antropologul Emanuel Todd realizat de Olivier Berruyer, postat pe www.les-crises.fr.

Dacă ieşim din delirul mass-media “occidentale”, care par să fi revenit la modelul anului 1956, în plin război rece care ameninţa să devină fierbinte, şi dacă observăm realitatea geografică a fenomenelor, rezultă destul de simplu că acest conflict din Ucraina are loc într-o zonă de confruntare tradiţională între Germania şi Rusia. Am sentimentul că Statele Unite, de această dată, din teama de a nu deveni ridicole după reîntoarcerea Crimeii în cadrul Rusiei, au cedat prima poziţie Europei sau mai degrabă Germaniei, pentru că ea este cea care controlează acum Europa.

Primim semnale contradictorii dinspre Germania. Uneori Germania mai pacifistă, pe un model defensiv, de cooperare. Alteori, dimpotrivă, Germania este limpede în contestarea sau înfruntarea cu Rusia. Această linie dură capătă forţă pe zi ce trece. Steinmeier a fost împreună cu Fabius şi Sikorski la Kiev. Merkel vizitează singură noul protectorat ucrainean.

Dar nu asupra acestei înfruntări are Germania controlul. În urmă cu şase luni, când se afla deja într-un conflict virtual cu Rusia în câmpia ucraineană, Merkel a umilit Anglia impunându-l, cu o incredibilă duritate, pe Juncker drept preşedinte al Comisiei. Un lucru şi mai extraordinar, germanii au început să-i înfrunte pe americani, servindu-se de o poveste de spionaj a SUA. Este absolut incredibil, când ştim de cooperarea dintre serviciile secrete germane şi americane în timpul războiului rece. Se pare că astăzi BND, serviciul german de informaţii, spionează politicieni americani. Cu riscul de a şoca, aş spune că, ţinând cont de ambiguitatea politicii germane în Est, sunt cu totul pentru monitorizarea de către CIA a responsabililor politici germani. Sper că serviciile secrete franceze îşi vor face treaba şi vor participa la supravegherea unei Germanii din ce în ce mai active şi mai aventuroase pe plan internaţional. Rămâne ca această agresivitate antiamericană a Germaniei să fie un fenomen nou, de care să ţinem cont. Stilul ei este fascinant. Modul în care oamenii politici germani au vorbit Americii vădeşte o profundă aroganţă. Există un fond antiamerican la est de Rin. Am avut ocazia de a-l măsura în timpul lansării volumului “După imperiu”. După mine, el explică succesul mare în librării a acelei traduceri.

A fost deja un moment în care guvernul german a luat în derâdere reproşurile americane în materie de administrare a economiei. Să contribuie la echilibrul cererii mondiale? De ce să o mai facă? Germania are proiectul ei, de putere mai degrabă decât de bunăstare: să reducă cererea în Germania, să-şi aservească ţările din Sud, să-i pună la muncă pe est-europeni, să arunce câteva firimituri sistemului bancar francez, care controlează Elyse-ul.

Într-o primă fază, în momentul anexării Crimeii, am fost sensibilizat de refacerea Rusiei: o putere care nu vrea să renunţe să meargă pe propriile picioare şi care este capabilă să ia decizii. Acum, constat că Rusia este în mod fundamental o naţiune în curs de stabilizare, chiar dacă lumea o blamează.

Adevărata putere emergentă, înaintea Rusiei este Germania. Ea a urmat un drum fantastic, de la difucltăţile economice de după unificare şi până la refacerea economică şi apoi preluarea controlului asupra continentului, în ultimii cinci ani. Toate acestea merită o reinterpretare. Criza financiară nu a demonstrat doar soliditatea Germaniei. Ea a revelat si capacitatea ei de a utiliza criza datoriilor pentru a-şi subordona continentul. Dacă renunţăm la retorica arhaică a războiului rece, daca încetăm să mai agităm spectrul ideologic al democraţiei liberale şi al valorilor ei, dacă încetăm să ascultăm bla-bla-ul europenist pentru a observa secvenţa istorică în care ne aflăm, dacă acceptăm să vedem că regele e gol, constatăm că:

• [*]

În cursul a cinci ani, Germania a preluat controlul continentului european pe plan economic şi politic;

[*]

În cinci ani, Europa se află aproape în război cu Rusia

Acest fenomen este umbrit de o dublă negare:cea a ascensiunii germane şi cea a decăderii americane.

Aşa este Franţa, care nu vrea niciodată să admită că are o relaţie de servitute voluntară cu Germania. Franţa nu poate gândi altfel, atât timp cât nu admite că Germania a devenit puternică şi că Parisul nu poate să o controleze. O lecţie a celui de Al Doilea Război Mondial este că Franţa nu poate controla Germania, ale cărei capacităţi organizatorice, disciplină economică şi potenţial de iraţionalitate politică trebuie să le recunoaştem.

Refuzul francez al realităţii germane este evident. Vorbeam de Francois Hollande ca de “vicecancelarul Hollande”. Sau ca de un simplu “director de comunicare al cancelarului”. Cotele uriaşe de nepopularitate vin şi din această servitute faţă de Germania.

Actorii sunt incompetenţi şi puţin conştienţi de ceea ce fac

Altcineva trebuie să controleze Germania. Ultima dată, această sarcină a revenit americanilor şi rusilor. Trebuie să admitem că “sistemul Germania” este capabil să genereze o energie extraordinară. Ca istoric şi antropolog, aş putea spune acelaşi lucru despre Japonia şi Suedia sau despre cultura evreiască, bască sau catalană. Este un fapt: anumite culturi sunt astfel. Franţa are alte calităţi.

Ea a generat ideile de egalitate, de libertate, o artă de a trăi care fascinează o planetă, a avut mai mulţi “copii” decât vecinii săi, rămânând o ţară avansată pe plan intelectual şi tehnologic. Este probabil că în cele din urmă va trebui să admitem că Franţa are o viziune mai echilibrată asupra vieţii. Dar nu este vorba aici de metafizică sau de morală: vorbim de raporturile de forţă internaţionale. Dacă o ţară se specializează în industrie sau război, trebuie să ţinem cont de asta şi să vedem cum această specializare economică, tehnologică şi de putere poate fi controlată.

Statele Unite, cea de a doua negare

Negarea SUA a fost formalizată prin emanciparea Germaniei, în timpul războiului din Irak, în 2003 şi prin asocierea Schroeder-Chirac-Putin; anumiţi strategi americani au spus atunci: “Trebuie să pedepsim Franţa, să uităm ce a făcut Germania şi să iertăm Rusia”. De ce? Pentru că cheia controlului american în Europa, moştenire a victoriei din 1945, este controlul Germaniei. Actul de emancipare din 2003 ar fi fost începerea disoluţiei imperiului american. Această strategie a struţului s-a instalat şi pare că azi le interzice americanilor să aiba o viziune corectă asupra emergenţei germane, o nouă ameninţare pentru ei, după mine mult mai mare decât a Rusiei, care este o ameninţare exterioară.

Germania joacă un joc complex, ambivalent, dar este motorul crizei: deseori, naţiunea germană pare pacifistă şi Europa, sub controlul german, pare agresivă. Sau invers. Germania are doua pălării: Europa este Germania şi Germania este Europa. Ea poate vorbi pe mai multe voci. Când cunoaştem instabilitatea psihică care caracterizează, istoric vorbind, politica externă germană şi bipolaritatea sa, în sens psihiatric, în raportul cu Rusia, totul devine năgrijorător.Sunt conştient că vorbesc foarte dur, dar Europa este aproape de un război cu Rusia şi nu avem timp să fim curtenitori. Populaţiile de limbă, de cultură şi identitate rusă sunt atacate în Ucraina de est cu aprobarea, sprijinul şi deja fără îndoiala cu armele UE. Cred că ruşii ştiu că sunt, de fapt, în război cu Germania. Tăcerea lor nu este, ca în cazul francezilor şi americanilor, un refuz de a vedea realitatea. Este diplomaţie. Au nevoie de timp. Autocontrolul şi profesionalismul lor merită admirate.

America nu-şi mai controlează vasalii, dar trebuie să aprobe aventurile regionale

Până în prezent, în această criză, americanii au stat în spatele Germaniei. Această Americă, care nu mai controlează, dar care trebuie să aprobe aventurile regionale ale vasalilor săi, a devenit o problemă, problema geopolitică numărul 1. În Irak, America trebuie deja să coopereze cu Iranul, inamicul ei strategic, pentru a face faţă jihadiştilor finanţaţi de Arabia Saudită. Arabia Saudită, ca şi Germania, are statut de aliat important; trădarea ei nu trebuie de aceea oficializată...În Asia, sud-coreenii, din resentiment faţă de japonezi, încep să coopereze cu China, rivali strategici ai americanilor. Peste tot, nu doar în Europa, sistemul american se fisurează sau chiar mai rău.

Naţiunea-continent americană vs noul imperiu german

Puterea şi hegemonia germane în Europa merită o analiză dintr-o perspectivă dinamică. Trebui să explorăm, să proiectăm să previzionăm pentru a ne orienta în lumea ce e pe cale să se nască. Trebuie să acceptăm să vedem această lume cum o vedea şcoala realistă, cea a lui Kissinger de exemplu, adică fără a ne pune întrebări legate de valorile politice: doar purul raport de forţă între naţiuni. Dacă gândim astfel, Rusia nu este o problemă a viitorului, iar China nu este deocamdată puternică militar. În lumea noastră globalizată putem prezenta două mari sisteme: naţiunea-continent americană şi noul imperiu german, un imperiu economico-politic pe care oamenii continuă să-l numească din obişnuinţă Europa. Este interesant să evaluam raportul de forţe între cele două sisteme.

Lideri incompetenţi şi puţin conştienţi de ceea ce fac

Nu ştim cum se va încheia criza ucraineană. Dar trebuie să facem un efort să ne protejăm de această criză. Cel mai interesant este să încercăm să ne imaginăm o victorie a “Occidentului”. Vom ajunge la ceva surprinzător: dacă Rusia cedează, disproporţia de forţe demografice şi industriale între sistemul german, extins în Ucraina, şi SUA va duce la o basculare a centrului de gravitate al Occidentului şi la prăbuşirea sistemului american. Lucrul de care americanilor ar trebui să le fie teamă este o prăbuşire a Rusiei. Însă una dintre caracteristicile situaţiei este că actorii sunt incompetenţi şi puţin conştienţi de ceea ce fac. Nu vorbesc doar despre Obama, care nu înţelege nimic despre Europa. E născut în Hawaii şi a trăit in Indonezia: doar zona Pacificului există pentru el.

Însă sunt depăşiţi şi geopoliticienii americani de tradiţie europeană. Mă gândesc la Zbigniew Brzezinski, îmbătrânit, dar care rămâne un teoretician al controlului Eurasiei de către SUA. Obsedat de Rusia, el nu a văzut Germania. El nu a văzut-o pentru că, lărgind NATO până la ţările baltice, Polonia şi alte democraţii populare, puterea militară americană a croit un imperiu pentru Germania, economic în primă fază, dar şi politic astăzi. Germania a început să se înţeleagă cu China, celălalt mare exportator mondial. Îşi aminteşte Washingtonul că în anii 1930 Germania a ezitat între alianţa cu China şi cea cu Japonia şi că Hitler, la început, l-a înarmat pe Chiang Kai-Shek şi l-a ajutat să-şi creeze o armată? Extinderea NATO către est ar putea duce la o variantă B al coşmarului lui Brzezinski: o reunificare a Eurasiei independent de voinţa SUA. Fidel originilor sale poloneze, el se temea de o Eurasie sub control rus. El riscă să se dovedeasca unul dintre acei polonezi absurzi care, din ură faţă de Rusia, au asigurat măreţia Germaniei.

Puterea germană, formată prin punerea la munca capitalistă a naţiunilor din Est

Desigur, puterea germană este eterogenă şi prin urmare fragilă, potenţial instabilă, dar mecanismul în curs de ierarhizare a populaţiilor începe să definească o structură de dominaţie coerentă şi eficace. Puterea germană recentă s-a format prin activitatea capitalistă a fostelor naţiuni comuniste. Este un lucru de care nici germanii poate că nu sunt conştienţi şi care va fi probabil adevărata lor fragilitate: dinamica economiei germane nu este doar germană. O parte a succesului german vine din faptul că comuniştii s-au preocupat mult de educaţie. Au lăsat în urma nu doar sisteme industriale învechite, ci şi o populaţie educată la un nivel superior.

Comparaţi situaţia educaţiei din Polonia înaintea războiului cu cea de acum, mult mai bună, şi se va vedea că o bună parte din creşterea economică actuală se datorează comunismului. Vom vedea în ce stare va fi lăsată Polonia după administrarea germană. Rămâne ca Germania să înlocuiască Rusia ca putere care controlează estul european. Rusia a fost slabita de controlul asupra democraţiilor populare, costul militar nu a fost compensat de câştigurile economice. Datorită Statelor Unite, costul controlului militar este aproape zero pentru Germania.

Germania conduce continentul european

 

O asemenea hartă ajută să conştietizăm faptul că Europa şi-a schimbat natura şi că ea nu evocă doar prezentul, ci şi un viitor poate foarte apropiat. Hărţile pe care le oferă de regulă Comunitatea Europeană sunt hărţi cu pretenţii egalitare, care nu ne mai arată realitatea. Aici avem o primă tentativă de organizare vizuală a realităţilor noii Europe. Harta ajută la observarea caracterului central al Germaniei şi a modului în care ea conduce continentul european. Primul lucru despre care vorbeşte această hartă este că există un spaţiu informal mai mare decât Germania însăşi, “spaţiul german direct”, care include ţările ale căror economii depind aproape total de Germania.

Unii vor vedea aici “erori”, ca de exemplu integrarea Elveţiei, care nu este parte a instituţiilor europene. Dar, oricare sunt sentimentele elveţienilor, realitatea obiectivă este că, când avem de a face cu companii elveţiene importante, simţim prezenţa Germaniei. Nivelul de interpenetrare la nivel economic este în aşa fel definit, încât nu putem vorbi de independenţa Elveţiei.

Cât despre Olanda, cum spunea Friedrich List, nu este decât zona de debuşeu a Germaniei la gurile Rinului. Cehoslovacia, în ziua în care a decis să vândă Skoda către Volkswagen, şi-a pecetluit destinul. Datorită acestui spaţiu central foarte populat, Germania are o influenţă superioară celei oferite de cele 82 de milioane de locuitori ai săi.

Are puterea unei zone cu 130 de milioane de locuitori. Dar acest spaţiu nu este singura explicaţie a influenţei germane. Cred că Germania nu ar fi fost niciodată capabilă să preia controlul continentului fără cooperarea Franţei. Mai este un element subliniat în această hartă: serviturea voluntară a Franţei şi a sistemului ei economic şi, în interiorul acestui cadru, acceptarea de către elitele franceze a ceea ce pentru ele – dar nu şi pentru poporul francez – este colivia de aur a monedei euro. Băncile franceze supravieţuiesc bine în această închisoare. Franţa îşi adaugă cele 65 de milioane de locuitori la spaţiul german şi îi conferă un soi de masă critică la scară continentală.

Astfel se ajunge la un nivel superior faţă de scara rusă sau japoneză. Acest bloc negru reprezintă inima puterii germane; ea menţine într-o stare de supunere Europa de Sud, devenită o zonă dominată în interiorul sistemului european. Germania este detestată în Italia, în Grecia şi fără îndoială în toată Europa de Sud, din cauza mâinii de fier bugetare. Dar aceste ţări nu dovedesc nimic, pentru că Germania, cu zona sa apropiată şi cu Franţa, are capacitatea de a domina totul. Aceste ţări sunt reprezentate în portocaliu pe hartă.

Propun şi o alta categorie de state, în rosu, pe care le-aş numi “sateliţii rusofobi ai Germaniei”. Paradoxal, aceste ţări au un anumit grad de libertate. Sunt în spaţiul german de suveranitate, dar nu le-aş califica prin statutul de vasal, pentru că au aspiraţii la autonomie şi sunt antiruse. Priviţi: Franţa nu mai visează; sub conducerea socialiştilor şi a UMP, ea nu aspiră decât la supunere. Polonia şi Suedia, ţările baltice au însă un vis: să învingă Rusia. Participarea lor voluntară la spaţiul de dominaţie german le permite să creadă în visul acesta. Dar mă întreb dacă, în profunzime, Suedia care a trecut din nou către dreapta nu este pe cale să devină ce era şi înainte de 1914, adică germanofilă.

Sateliţii rusofobi merită o categorie specială, pentru că pot determina Germania să aleagă căi greşite. Elitele franceze au făcut-o deja, sfidând Germania şi apoi refuzând să o critice. Pentru Suedia şi Polonia sau statele baltice situaţia este alta. Aici este vorba de a aduce Germania pe calea violenţei în raporturile internaţionale.

Nu am vorbit de Finlanda şi de Danemarca în această categorie. Spre deosebire de Suedia, Danemarca este liberală cu adevărat. Legătura sa cu Anglia merge dincolo de bilingvismul tipic scandinav pentru o bună parte a populaţiei. Danemarca priveşte spre Vest şi nu este obsedată de Rusia. Finlanda a învăţat să trăiască cu sovieticii şi nu are motive să se îndoiască de posibilitatea de a se înţelege cu ruşii. Desigur, a fost în război cu Rusia, Finlanda a făcut parte din Imperiul ţarist între 1809 şi 1917, dar sub forma unui mare ducat, situaţie care i-a permis să scape de imperiul suedez. Adevărata putere colonială pentru finlandezi a fost Suedia şi mă îndoiesc că vor să revină sub conducerea suedeză. Pe hartă, Finlanda şi Danemarca sunt dominate precum ţările din sud. Absurd? Economia finlandeză plăteşte deja preţul agresiunii europene împotriva Rusiei. Şi Danemarca va fi pusă în dificultate de ieşirea Angliei din sistemul continental.

Am asociat Ungaria cu Marea Britanie, în tentativa ei de “evaziune din sistemul european”. Viktor Orban are o reputaţie proastă în UE. Aceasta pentru că este autoritar şi reprezintă dreapta dură. Poate că este aşa. Dar în primul rând pentru că rezistă presiunii germane. Ne putem întreba de ce Ungaria nu este antirusă, atât timp cât a fost supusă unei represiuni sovietice violente in 1956. Ca de cele mai multe ori, “în ciuda” trebuie înlocuit aici cu “pentru că”. În 1956, doar Ungaria s-a revoltat. Ungaria poate fi mândră de istoria sa sub dominaţia rusă mai mult decât cehii sau polonezii, care atunci nu au mişcat. Ungaria poate să ierte. Un banc unguresc din anii 1970 ne poate ajuta să înţelegem diferenţele dintre est-europeni: “În 1956, ungurii s-au comportat precum polonezii, polonezii precum cehii şi cehii ca nişte porci.”

Am reprezentat Ucraina ca fiind “în curs de anexare”. Este vorba de anexarea unei zone în descompunere etatică şi industrială, o dezintegrare care va fi accelerată de acordurile de liber schimb cu UE. Dar vorbim şi de anexarea unei populaţii active şi ieftine.

În mod fundamental, sistemul german se bazează pe anexarea unor populaţii active. În primă fază au fost utilizate populaţiile din Polonia, Cehia şi Ungaria. Germanii au reorganizat sistemul lor industrial utilizând forţa de muncă ieftină. Populaţia activă din Ucraina, care are 45 de milioane de locuitori, cu nivelul ei bun de educaţie moştenit din epoca sovietică, va fi o captură excepţională pentru Germania. Va permite dominaţia Germaniei pentru o perioada lungă, devenind o putere economică superioară statelor Unite. Bietul Brzezinski!

Mizele energetice

 

Rutele energetice reprezentate dărâmă un mit. Este mitul că ruşii, prin construirea South Stream, ar vrea doar să scape de intermedierea energetică a Ucrainei. Dacă privim la traseele gazoductelor existente, singurul lor punct comun nu este tranzitul prin Ucraina, ci faptul că toate ajung în Germania. De fapt, adevărata problemă a ruşilor nu este doar Ucraina, ci şi controlul gazoductelor de către Germania. Aceasta este şi problema Europei de Sud.

Dacă încetăm să ne gândim la Europa într-un mod naiv, ca un sistem egalitar care are probleme cu ursul rus, vom vedea că Germania poate avea interesul ca South Stream să nu fie construit, pentru că ar face să-i scape de sub control aprovizionarea cu energie a părţii de Europă pe care o domină. Miza strategică a South Stream nu este doar una între Est şi Vest, între Ucraina şi Rusia, ci şi între Germania şi Europa de Sud, dominată de Berlin.

Încă o dată, aceasta nu este o hartă definitivă; este o hartă care creează imaginea realităţii Europei şi care încearcă să ne scoată din ideologia hărţilor neutre, care ascund ceea ce Europa este pe cale să devină: un sistem de naţiuni inegale, prinse într-o ierarhie care include ţări dominate clar, ţări agresive, o ţară dominantă, precum şi o tara care este ruşinea Europei - Franţa.

[Mircea]

Mr. Todd e evreu. Suna evident de ce Germania?!

 

Tirada de mai sus este o insiruire de supozitii foarte greu de citit si urmarit, poate si din cauza traducerii. N-am citit versiunea franceza, din comoditate, dar site-ul respectiv pare mai mult un pamflet.

[former_Alfred]

Părerea mea e că ”pierderea de viteză” a Statelor Unite în politica externă se datorează ”resetului” inept al lui Obama, foarte similar cu ”destinderea” lui Jimmy Carter. Care ”destindere” a dus la invadarea Afghanistanului de către sovietici și la Revoluția Islamică (plus criza ostaticilor) din Iran, evenimente destul de similare cu ce face astăzi Rusia în Ucraina sau ISIS în Irak. Concluzia ar fi că democrații nu-i înțeleg pe ruși și pe cei din Orientul Mijlociu, nu știu să-i trateze așa cum merită, așa că ar cam fi vremea unui nou Reagan. Care spunea el uneori prostii vecine cu geniul, dar a câștigat Războiul Rece când nimeni nu-și imagina așa ceva.

[Toni Marginean]

Graniţa neagreată de S.U.A., trasată de gigantul Google şi Turnul de la Basel

 

Maria Diana Popescu, Agero

 

Ceea ce se întîmplă în Ucraina este o regie de Oscar, o provocare la adresa Rusiei. Cînd a deschis bine ochii şi a văzut că atitudinea de zbir îi este defavorabilă, U.E. a dat cîţiva paşi înapoi. America merge tot înainte pe post de artizan al noului război rece, în urma căruia doreşte slăbirea Rusiei prin sancţionare. Îşi foloseşte în acest scop virusul propagandistic, care a prins ca într-un cleşte minţile uşor manipulabile. Aşa-i trebuie lui Putin! N-a stat în banca lui, s-a crezut zmeu şi a demarat dedolarizarea Rusiei şi Putinizarea Europei de Est. Deşi comunitatea internaţională a condamnat anexarea Crimeei la Rusia, nerecunoscînd amputarea Ucrainei, gigantul american Google a trasat pe GoogleMaps graniţa neagreată de S.U.A şi de nicio ţară din U. E.. De pe hărţile Companiei Google a dispărut vechea graniţă de la strîmtoarea Kerci, care delimita Rusia de Crimeea. În loc a apărut o graniţă „punctată” între peninsula Crimeea şi Ucraina. Pe hărţile online ale companiei americane, Crimeea figurează ca aparţinînd Rusiei. Se pare că şi gigantul american Apple ar fi procedat la fel. Decît să alimenteze confruntarea pe tema anexării Crimeei, ce poate oricînd degenera, Occidentul ar trebui să înceteze războiul psihologic şi dezinformarea, să dezamorseze bomba cu ceas pe care chiar el a plantat-o în coasta Federaţiei Ruse şi să extindă alianţa. Tutela americană sufocă bătrînul continent din 1945, iar viitorul Europei este în direcţia Est, ca şansă de supravieţuire a identităţii europene. Cum a ajuns din nou Crimeea parte a Federaţiei Ruse? Principiul inviolabilităţii frontierelor europene - care în 1992 a împiedicat Rusia să revendice Crimeea - a fost spulberat în 2008, în urma recunoaşterii forţate a independenţei provinciei Kosovo. Precedentul fiind creat, Vladimir Putin a forţat bariera şi a profitat de anarhia din Ucraina (de care nici el nici Occidentul nu-s străini) pentru a-şi atinge obiectivul strategic, dificil de realizat în lipsa acestui context. Ţarul a pus comunitatea internaţională în faţa unui fapt împlinit, dar, acum, nu stă  picior peste picior să-şi savureze victoria. Se gîndeşte intens la Turnul Basel, capitala bancherilor care organizează şi finanţează de secole, din umbră, războaiele.

 

Ani la rînd a funcţionat în spatele scenei, în clădirea unui hotel abandonat  

 

În Elveţia, la Basel fiinţează „Bank for Internaţional Settlement” (Banca pentru Reglementări Internaţionale” - B.I.S./B.R.I.,  mama băncilor, creată în anul 1930 de vechile clanuri bancare, numită „clubul cel mai exclusivist, secretos şi puternic”, despre care se spune că a fost elementul cheie din spatele celor două războaie mondiale. Ani la rînd, B.I.S. şi-a menţinut o imagine aproape anonimă, operînd în spatele scenei, în clădirea unui hotel abandonat. Astăzi, sediul băncii, un zgîrie-nori ce se înalţă ca traiectoria unei rachete deasupra oraşului medieval Basel, a devenit cunoscut sub numele de „Turnul de la Basel”. B.I.S. are imunitate guvernamentală, nu plăteşte impozite, are propria poliţie, fiind deasupra legii precum „Mayer Rothschild envisioned”. Strategia B.I.S. impune băncilor centrale ale celor 55 de state membre să acţioneze independent de guvernele lor acasă. Adică să execute cerinţele acestui purtător de virus monetar. Regulamentul B.I.S. serveşte unicului scop de consolidare a sistemului internaţional de banking privat, fiind un real pericol pentru economiile naţionale.

Cum guvernele au căzut în capcană, acceptînd împrumuturi în monede străine, s-a creat criza datoriei în valută. Băncile internaţionale au venit ca vulturii în numele salvării financiare, iar statele au devenit „naţiuni debitoare” sub controlul F.M.I. şi B.I.S., obligate să redirecţioneze producţia la export, pentru a cîştiga valuta necesară achitării uriaşelor dobînzi. În spatele tuturor războaielor şi crizelor financiare se află bancherii. Dar sîntem manipulaţi cu ştiinţă să credem că acestea fenomene apar în mod natural în economia capitalistă şi au o ciclicitate ce ţine de „mecanismele pieţei libere”. În realitate, crizele financiare şi războaiele care le precedă sînt create şi alimentate de către bancheri, pentru a stoarce profituri uriaşe, pentru a regla conturi politice şi a-şi consolida dominaţia globală. Pentru bănci, războaiele sînt cel mai rapid mod de a crea mai multe datorii şi, prin urmare, de a face tot mai mult profit. Iată de ce le place războiul! Federal Reserve şi alte bănci internaţionale oferă, de asemenea,  ajutor pentru a porni războaie cu finanţarea lor.

 

Cei mulţi, săraci şi naivi se ucid între ei

 

Thomas Jefferson, tatăl capitalismului pieţei libere şi Adam Smith, au remarcat că „finanţarea războaielor de către bănci a dus la tot mai multe războaie.” Cei mulţi, săraci şi naivi se ucid între ei, îşi destramă graniţele şi lasă societatea la îndemîna invaziei străine, în timp ce bancherii prosperă, întărindu-şi puterea şi controlul asupra  omenirii. Criza din zona euro a început ca o criză bancară, pentru ca în scurt timp să degenereze într-o criză a datoriilor suverane pentru ţările împrumutate cu de-a sila de căpuşele finanţei mondiale. Acum, se pare că băncile de top ale lumii au intrat în conflict cu propriile nelegiuiri şi vor să scape de „balast”. Bancherii care au săvîrşit infracţiuni cheie în avantajul băncilor, sînt ajutaţi să se sinucidă. Rechinii finanţei mondiale ştiu că dacă aceşti „sinucigaşi” ar fi anchetaţi, ar atrage de la sine căderea capetelor implicate, iar băncile ar risca închiderea. Cu toate acestea, băncile îşi continuă jocul murdar şi nu vom afla prea curînd ce se întîmplă cu adevărat în spatele ghişeelor celebre. După cei 11 bancheri de top care s-au sinucis de la începutul anului, fostul director al ABN Amro, Jan Peter Schmittmann a fost descoperit mort, înainte de Paşti, împreună cu soţia şi fiica sa, iar poliţia a numit-o, fără alte comentarii: „tragedie de familie”. De la începutul lui 2014, numărul bancherilor care s-au „sinucis” sau au murit brusc în condiţii suspecte a ajuns la cel puţin 15. Pentru a observa şi înţelege dominaţia nelegiuită a băncilor în lume e suficient să ne amintim şirul bancherilor siliţi să-şi ia viaţa. Popoarele care încă îi mai aşteaptă pe americani ca să le scape de dictatori şi de tiranie şi pe bancheri să le „ajute” financiar, le urez spor la tras căruţa machiavelică a Ocultei Mondiale şi a bancherilor-cămătari. Nu mai daţi crezare ştirilor false! Revedeţi, vă rog, inventarul războaielor americane din editorialul „Insomniile doamnei Clinton”!

 

Analizaţi îndeaproape şi veţi constata că, toate atacurile teroriste din timpul primului Război Rece şi pînă la cel de-al doilea Război Rece de azi au fost regizate şi executate de către ei. 11 septembrie 2001, atacul din metroul londonez, cel din trenul din Spania şi altele. Nu există terorişti. Nici Osama bin Laden n-a existat. Nu există fotografii ale uciderii sale, ci doar o probă vagă. Terorismul este creaţia lor artistică. Prin groază şi teroare, împrăştiate ca motiv de invazie a statelor, reuşesc să controleze omenirea! Ei nu doresc pacea omenirii, nici schimburi economice corecte, nici eliminarea discriminării şi a sărăciei. Doresc dominaţie şi exploatare! Să sperăm că eliminarea acestei elite malefice şi psihopate (valabil şi pentru România) este aproape, iar omenirea va intra pe drumul evoluţiei fireşti.

[Toni Marginean]

Ce nu stii despre telefonul tau mobil ?

 

1. Apelul de urgenta este 112 peste tot in lume (cu exceptia Americii).Acest numar poate fi apelat si daca ai tastele blocate...  Incearca!

 

  2. Ti-ai inchis cheile in masina si esti departe de casa, unde-ti tii cheile de rezerva? Daca este cineva acasa, cu telefon mobil, suna-l si roaga-l sa tina cheile aproape de telefonul lui. Tu apropie telefonul tau la 20 cm de usa masinii. Persoana de acasa apasa pe telecomanda cheii de rezerva si ti se vor deschide usile. Functioneaza si cu usa portbagajului. Incearca! 

3. Ti s-a descarcat mobilul? Orice mobil are o incarcare de rezerva in baterie, care se activeaza la combinatia *3370# si iti asigura o incarcatura de rezerva de 50%. Cand iti pui telefonul la incarcat, se incarca si rezerva, putand s-o folosesti si alta data.

 

4. Ce poti face daca ti se fura mobilul? Comerciantii de telefoane tin secret aceasta informatie, ca hotul sa poata folosi telefonul furat si sa consume serviciile telefoniei, iar cel de la care s-a furat, sa-si cumpere telefon nou. Trebuie sa afli seria telefonului tau.. 

[Toni Marginean]

Just another day at work..........

 

https://www.youtube.com/embed/VxlKZereog0#t=107

 

Merita de vazut de doua ori

 

http://www.flixxy.com/look-closer-to-see-the-big-picture.htm?utm_source=nl

[Toni Marginean]

Curiozităţi şi superlative geografice

 Cu fiecare zi ce trece aflăm tot mai multe despre planeta noastră, dar aceasta nu înseamnă că vom ajunge vreodată să o cunoaştem în întregime. Însă întotdeauna vom ştii că am avut, în lunga călătorie de descoperire a acestei lumi, o curiozitate nesfârşită şi mare entuziasm…

● în 1848, timp de 30 de ore, apa Cascadei Niagara a dispărut de pe stâncile abrupte: la 50 de km în amonte, o barieră de gheaţă a blocat complet râul.

● înconjurat de munţi, Hong Kong-ul nu a găsit prea mult spaţiu liber pe malul mării, astfel că s-a dezvoltat pe verticală şi a reuşit să aibă cei mai mulţi zgârie-nori (clădiri având peste 100 m înălţime) din lume (2354), de trei ori mai mulţi decât în New York şi de patru ori mai mulţi decât în Tokio.

● atenţie la Australia: are cele mai multe specii de reptile din lume, 755.

● cu cei 1.000 de km lungime şi cu o suprafaţă totală de 371.000 km², Marea Caspică e cel mai mare lac din lume (cu apă sărată), ţărmurile sale fiind împărţite între Rusia, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan şi Kazahstan.

● în 1943, într-un lan de porumb din Mexic s-a ivit o fisură, apoi au ieşit gaze şi praf; a doua zi de dimineaţă, era deja format un con de 9 metri, din care erau azvârlite pietre şi cenuşă. După un an, conul vulcanului se înălţa la 300 de metri şi deja îngropase sub lavă un întreg sat. Paricutin a fost primul vulcan atent studiat de specialişti chiar din momentul formării sale.

● Marea Sargaselor din sudul Insulelor Bermude, cunoscută pentru “pădurile” sale de alge, se roteşte permanent în sensul acelor de ceasornic, împinsă de curenţii Atlanticului.

● în Lacul Malawi din S-E Africii trăiesc cele mai multe specii de peşti dintr-o sursă de apă dulce continentală, peste 1.000, 90% din ele fiind endemice.

● numele Mării Caraibilor vine de la cuvântul indian carib, ce însemna persoană, însă el a ajuns să fie preluat sub forma de canibal: canibalismul la această populaţie amerindiană era practicat rar şi doar în legătură cu ritualurile războinice, fapt pe care primii europeni ajunşi în zonă nu l-au înţeles; ei au crezut că toţii indienii erau mâncători de oameni.

[Toni Marginean]

● în localitatea Brignoles din Franţa a plouat în 1973 cu…broscuţe; o coloană de aer cu circulaţie rapidă a ridicat sute de amfibieni dintr-o zonă mlăştinoasă şi i-a aruncat peste oraşul din Provence.

● Muntele Roraima, cel care l-a inspirat pe Sir Conan Doyle să scrie O lume dispărută, e cel mai înalt tepuy (sălaş al zeilor) din cei 100 ai întregii lumi, adică un bloc de gresie colosal, ridicat la 2.000 de metri deasupra junglei de la graniţa Venezuelei cu Brazilia şi Guyana.

● în apropierea coastelor Trinidadului (Marea Caraibilor) există vulcani noroioşi subacvatici, a căror pastă fluidă iese de sub valuri şi formează insule, unele dispărând repede, altele devenind casă pentru păsările din zonă.

● cel mai vechi parc naţional din lume este Yellowstone (S.U.A.), creat în 1872.

● 3000 de recife individuale, 1500 de specii de peşti, 400 de specii de moluşte şi 400 de specii de peşti se leagă de cea mai mare structură de pe Pământ construită de organisme vii: Marea Barieră de Corali din apropierea coastelor Australiei.

● aproape 90% din populaţia lumii trăieşte în emisfera nordică; şi tot aici se mai poate vorbi despre superlative demografice - numărul total al locuitorilor Chinei şi ai Indiei este egalat de cel al tuturor locuitorilor din următoarele 22 de ţări din topul celor mai populate.

● nu Muntele Everest (8.848 m) deţine cea mai mare înălţime din lume, ci Muntele Mauna Kea din Hawaii (10.206 m); primul e cel mai înalt de pe uscat, însă măsurat de la baza sa de pe fundul oceanului, muntele hawaian trece primul în top.

● Oceanul Pacific conţine peste jumătate din întreaga apă sărată din lume.

● o suprafaţă totală mai mare decât cea a Austriei şi o populaţie de aproape 32 de milioane de locuitori au determinat ca municipalitatea Chongqing din China să fie cea mai mare din lume.

● Oceanul planetar ascunde cel mai lung lanţ muntos din lume: Dorsala Medie Oceanică (65.000 km).

● deşi fluviul Orinoco al Americii de Sud este aproape în totalitate navigabil şi accesibil iubitorilor de natură, încă există dubii în ceea ce priveşte adevăratul său izvor şi încă mulţi dintre afluenţii săi au rămas neexploraţi, din pricina bazinului fluvial uriaş. În privinţa biodiversităţii, Orinoco e un concurent serios al Amazonului.

● Munţii Pirinei au foarte puţine lacuri de munte, dar excelează la capitolul cascade, torente (gaves) şi izvoare termale. Cea mai mare cascadă din Franţa se află aici şi se numeşte Gavarnie (422 metri).

● la 360 de kilometri de ţărmul nord-estic al Braziliei se află Arhipeleagul Fernando do Noronha, un soi de frate geamăn al Insulelor Galapagos, considerat astfel datorită ecosistemului unic şi bogat al celor 21 de insule vulcanice.

● peretele de granit al Muntelui Stone din S.U.A.(Georgia) expune cel mai mare basorelief din lume, un memorial înfăţişând trei lideri ai Confederaţiei Statelor Americane din timpul Războiul Civil American; o potecă în trepte, lungă de 2 kilometri, sau telecabinele urcă până pe vârful rotund al acestui munte.

● deşi clima Islandei se încadrează în categoria „subpolară”, totuşi temperaturile medii înregistrate în capitala Reykjavik în decursul iernii sunt în jur de zero grade; surprinzător, pentru „Ţara de gheaţă”. Verile însă sunt reci (14ºC) şi, de regulă, ploioase.

● cea mai înaltă cascadă a lumii, Angel (Venezuela), are aproape un kilometru înălţime şi cade direct în valea adâncă de la baza muntelui, fără a mai trece vreo treaptă de stâncă. Numele ei vine de la pilotul american Jimmie Angel, care a survolat pentru prima dată zona în 1921, cu un avion comercial.

● 44% din jungla ce acoperă o mare parte din statul caraibian Belize reprezintă parc naţional, ceea ce, raportat la suprafaţa ţării, înseamnă cel mai bun procent de arie protejată din America Latină.

● cea mai importantă sursă de aisberguri uriaşe: banchizele Antarcticii.

● Canionul Colca (4160 m) din Peru, de două ori mai adânc decât Marele Canion al S.U.A., e casa milenară a uneia dintre cele mai mari păsări, condorul. Tot aici însă trăieşte şi colibri gigant, cel mai mare dintre toate speciile.

● în cea mai lungă călătorie făcută de păsări, rândunicile de mare arctice zboară peste 40.000 de kilometri în fiecare an, din ţinuturile arctice până în Antarctica şi înapoi.

● cei mai bătrâni munţi ai Europei se întind în Scoţia, în aşa-numitele Ţinuturi Muntoase nordice; vârsta lor aproximativă e de 3000 de milioane de ani. Pe lângă peisajele extraordinare, în care culmile înalte întâlnesc fâşii lungi de coaste oceanice, un drum inedit străbate aceste zone sălbatice: cel din povestea whisky-ului.

● în părţile nordice ale Suediei, fenomenul „nopţilor albe” (când Soarele nu coboară sub orizont, deoarece partea nordică a axei Pământului e înclinată spre astru) se observă în lunile mai-iulie: e o perioadă foarte bună pentru vizitat ultimele mari ţinuturi sălbatice ale Europei.

● după Grecia, Croaţia se laudă cu al doilea grup de insule, ca număr, din Marea Mediterană: 700 de insule propriu-zise şi încă 450 de insuliţe, stânci şi stânci submarine. Din primele, aproape 50 sunt locuite (numărul variază în funcţie de sezoane), însă mai mult de 12 insule au mai puţin de 100 de locuitori permanenţi.

● în pădurile din Madagascar trăieşte o treime din speciile de cameleoni. Tot pe această insulă cu un ecosistem extraordinar, în 1993 a fost redescoperită cea mai mică primată a lumii, lemurul-şoarece, considerată a fi fost dispărută.

● dacă vreţi să vedeţi cea mai mică focă a lumii, trebuie să ajungeţi la Baikal (Rusia), cel mai adânc lac de pe glob (1.642 m) şi, totodată, cea mai mare rezervă de apă dulce.

● numele Geysir l-au dat islandezii unei coloane înalte de apă fierbinte, ţâşnită de sub pământul vulcanic în 1294; de atunci, denumirea de gheizer s-a răspândit în întreaga lume.

[Toni Marginean]

Pentru o lume mai sigura...Israelul dezvolta un sistem  simplu si eficient de securitate aero- portuara, care elimina neplacerile si riscurile expunerii calatorilor,    inainte de imbarcare, la controlul cu raze X.Fiecare  persoana intra intr-un spatiu blindat care face sa detoneze orice explozibil aflat asupra acelui calator.Solutia este de tip "win-win" (castig de ambele parti), eliminand  neplacerile actuale (cheltuieli de judecata, de incarcerare, riscul  eliberarii teroristului etc.).Daca va aflati in aeroport  si auziti o explozie infundata, va urma un anunt de tipul:  "avem placerea sa anuntam ca s-a eliberat un loc in avionul cu destinatia .XXX. Shalom"Love ISRAEL, is real ! 

[Toni Marginean]

AM DIVORTAT…

 DA ... de mult timp am divorţat de amărăciune, de tristeţe, de invidie şi egoism, de ranchiună, de faţă posacă, de gânduri rele despre ceilalţi, de clasificările grosolane şi ieftine despre fiinţele umane; am divorţat de singurătate, de ignoranţa spirituală, de ipocrizie, de lipsa de sensibilitate.

Am divorţat de mediocritate, de aroganţă şi obrăznicie, de injurii,   de a gândi că sunt mai bun decât ceilalţi;am divorţat de tot negativul care mă priva de a fi o persoană fericită şi onestă cu mine însumi.

Am divorţat de nelinişte şi stresul de a căuta aprobarea celorlalţi, de a-i impresiona cum mă îmbrac, unde locuiesc, pentru maşina mea, locurile pe care le frecventez, cum îmi decorez casa.Nu mă mai manifest exagerat asupra lucrurilor mărunte sau mari. Îmi fac alegeri proprii, fiind propriul meu stăpân, fără să mă las guvernat de viaţa socială şi ceea ce se vorbeşte.

Acest divorţ mi-a servit ca să mă accept aşa cum sunt, cu fizicul meu şi felul meu de a fi.Accept deasemenea lucrurile care mă înconjoară, fără să mă plâng pentru ele: clima, zgomotul, lumea ingrată, plângăreaţă, intrigantă... Caut să n-o frecventez mult, ca să nu mă destabilizeze. Totul face parte din lumea mea, din lumea naturală şi o accept ca un copil care vede totul şi nu se supără.

Am divorţat de nelinişte şi stresul de a căuta aprobarea celorlalţi, de a-i impresiona cum mă îmbrac, unde locuiesc, pentru maşina mea, locurile pe care le frecventez, cum îmi decorez casa.Nu mă mai manifest exagerat asupra lucrurilor mărunte sau mari.Îmi fac alegeri proprii, fiind propriul meu stăpân, fără să mă las guvernat de viaţa socială şi ceea ce se vorbeşte.

Acest divorţ mi-a servit ca să mă accept aşa cum sunt, cu fizicul meu şi felul meu de a fi.Accept deasemenea lucrurile care mă înconjoară, fără să mă plâng pentru ele: clima, zgomotul, lumea ingrată, plângăreaţă, intrigantă... Caut să n-o frecventez mult, ca să nu mă destabilizeze.Totul face parte din lumea mea, din lumea naturală şi o accept ca un copil care vede totul şi nu se supără.

Am divorţat de sentimentul de vină şi de toată neliniştea care se produce când se folosesc momentele prezente, imobilizându-mă, pentru faptele care s-au petrecut în trecut.Recunosc că am făcut greşeli şi voi încerca să nu le mai repet.

Am divorţat de a mă lamenta pentru ceea ce a fost în trecut şi cu atât mai puţin să fac eforturi să-i consider vinovaţi pe alţii.Astfel am renunţat la imaginea mea amărâtă şi am descoperit că e mai bine să INVETI din trecut,  decât să te PLANGI  de ceea ce s-a întâmplat deja.

Aşa că sunt burlac de aceste sentimente rele, sunt căsătorit cu fericirea, căreia îi promit să-i fiu fidel pentru tot restul zilelor mele.

Este bine să fii fericit şi să trăieşti aşteptând o nouă zi cu expectative, de a crea vise ca apoi să te trezeşti şi să începi să le realizezi, să întâlneşti mulţi prieteni care sunt în aceste momente aşteptând să venim şi să le spunem ceva de bine, sunt  fericit că pot să fac diferenţa chiar şi de la distanţă.

Să ştiu că, cu cuvintele mele am putut să fac pe cineva să se simtă bine, că pot să întind o mână şi să ajut fără să fac  atâta caz, ...Simplu sunt fericit că sunt viu şi pot să scriu această notă.Si să ştiu că aş putea călători fără să am nevoie de bilet de avion, de vapor sau de tren, că sunt mai rapid să-mi dedic afecţiunea mea şi nu plătesc excesul de bagaj.Sunt atât de fericit să-mi deschid mail-urile şi să citesc mesajele prietenilor mei, mă simt fericit de faptul că trimiţându-mi un mail şi-au amintit că exist şi prin el mi-au dat un salut de prietenie.Mă umplu de bucurie să pot întâlni acest frumos sentiment pentru lucruri atât de vulgare, sau banale pentru unii ... dar atât de speciale pentru mine. 

Autor: necunoscut!

[Toni Marginean]

● pe Coasta Scheletelor de la întâlnirea Deşertului Namib cu Oceanul Atlantic, multe epave stau mărturie pentru necruţătoarele ceţuri albe şi dese, formate din combinarea curenţilor de aer calzi şi reci. Periodic, pâclele cuprind apele, ţărmurile şi câmpiile de pietriş, precum o capcană periculoasă.

● cel mai îndepărtat punct de centrul Pământului e vârful Muntelui Chimborazo (6.267 m), din Ecuador.

● în lumina soarelui care apune, Muntele Uluru din Australia – cel mai mare monolit de gresie al lumii - devine portocaliu, roşu, maro şi cenuşiu. Cocoaşa lui venerabilă poate fi zărită şi de la zeci de kilometri depărtare.

● când barajul de la Asuan a fost construit pe fluviul Nil, două temple de la Abu Simbel au fost ridicate cu peste 60 de metri faţă de locul lor originar, pentru a nu se pierde în apele lacului de acumulare.

● în 1947, câteva din vârfurile Alpilor Elveţieni s-au colorat într-un roz pal: zăpada munţilor s-a amestecat cu praful roşu saharian, adus de o violentă furtună de nisip din deşertul Algeriei.

● fiindcă activitatea vulcanică de sub plăcile continentale încălzeşte apa Mării Roşii, aici s-au dezvoltat în ultimii 7000 de ani unele dintre cele mai tinere şi mai bogate recife de corali din lume. Câteodată, pe o arie de câţiva metri pătraţi se pot găsi până la 20 de specii de coral, din cele 180 deja identificate în întreaga mare. (Peste 350 de specii de corali trăiesc pe Marea Barieră.)

● destinaţia perfectă a Sărbătorilor de iarnă: Casa lui Moş Crăciun, oraş Rovaniemi, provincia Laponia, Finlanda. Dacă nu ajungeţi, puteţi să îi scrieţi pe această adresă, cel mai cunoscut locuitor al Laponiei are aici oficiu poştal.

 

● frumoasele piscuri ale Munţilor Dolomiţi din Italia s-au născut din recifele coraligene din adâncurile mării de acum 65 milioane de ani.

● mii de buşteni fosilizaţi şi intens coloraţi formează în Deşertul Pictat al Californiei aşa-numita Pădure Împietrită. În urmă cu milioane de ani, o pădure de pini a fost luată de ape puternice, dusă la depărtare şi îngropată rapid sub aluviuni grele. Trunchiurile sparte s-au pietrificat, fiindcă nu au avut timp să putrezească.

● 300 de zile pe an, Munţii Rwenzori (Munţii Lunei) ai Africii îşi ascund crestele în nori. Când ceaţa se risipeşte, se ivesc vârfurile de peste 4800 de metri şi versanţii cu păduri luxuriante, în care plantele ating dimensiuni uriaşe, ca şi cum nu ar fi ieşit din erele geologice timpurii ale Pământului.

● deşertul alb dintre Munţii Sacramento şi San Andreas (din statul american New Mexico) străluceşte în lumina soarelui precum o pătură de zăpadă. Granulele de cuarţ şi gipsul moale alcătuiesc nisipurile fine ale dunelor încă de acum zeci de milioane de ani.

● atunci când se unesc cu Amazonul, apele negre ale fluviului Rio Negro curg alături de apele bej-maronii, fără să se amestece cale de câţiva kilometri; combinarea lor e împiedicată de diferenţa de temperatură şi de viteza de scurgere.

● 180 de kilometri pătrunde marele Fiord Sognefjord în ţărmul vestic al Norvegiei, printre munţii înalţi de 2100 metri.

● în paradisul tropical din Insulele Borneo şi Sumatra, din Filipine şi din Malaezia creşte cea mai mare floare din lume: Rafflesia, cu un diametru şi de 100 centimetri. Din pricina mirosului urât pe care îl degajă (de putrefacţie), se poate spune că planta nu se înscrie decât în preferinţele unor insecte.

● în Australia există câteva lacuri cu apă de un roz intens: în conţinutul ei sărat trăieşte alga Dunaliella Salina, care produce un pigment roşu.

● pe Insula Madeira din Oceanul Atlantic, prin cea mai mare pădure de lauri a lumii trec levadas-uri, adică apeductele înguste construite pentru a transporta apa de ploaie căzută în munţi, pe terenurile joase din vale, acolo unde se întind culturile îngrijite de localnici.