Curiozitati, sfaturi de urmat, mod de viata, etc...

[flomar60]

 Dupa toata treaba asta mai trebuie sa beau inca o sticla de vin ca sa pun la loc energia consumata cu desfacerea primei sticle...

[Toni Marginean]

...Adevarat, este doar pt. cunoscatori...,Toni tu ai acasa asa ceva,nu?

Absolut! Problema este ca nu mai am ce destupa!

[Toni Marginean]

 Marin Sorescu                

Contabilitate
( Marin Sorescu)
Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali,
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta ( de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem-una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).

Va doresc timp!!!
"… Hai ca ma grabesc.''
N-am timp sa zambesc astazi, daramite sa mai fiu si fericit? Ce?! Asta e cea mai frumoasa zi de toamna? Hai, dom'le, lasa-ma cu prostiile! Nu vezi ca am treaba, ca ma grabesc! Nu am timp. Trebuie sa ajung la munca, sa fac rapoarte, sa le dau mai departe, sa ma plimb in sedinte. Cum adica, sa ma bucur? Pai, cum? Sa ma bucur asa, din nimic? Hai, dom'le, fii mai serios. N-am eu timp de asa ceva." Recunosteti macar in parte discursul? N-a fost, fiecare dintre noi, cel putin o data, personajul principal al unei asemenea povesti?  
"N-am timp!" este, de departe, slagarul vremurilor noastre. Si boala oamenilor moderni care suntem.
N-avem timp de zambit sau de sperat, n-avem timp de cladit caractere sau definitivat personalitati, n-avem timp sa fim curajosi, n-avem timp sa ne stapanim propria viata. Avem timp doar cat sa ne plangem ca n-avem timp.
Traim pe fuga, iubim pe fuga, nu ajungem bine intr-un loc si deja ne gandim la cum arata urmatorul. Fast food, shortcut, coffee to go, totul e viteza, toate se fac pe repede-inainte.  Unde e rabdarea de a contempla? Unde e nevoia de a reflecta? Unde e delectarea?
Avem electrocasnice pentru toate nevoile, care sa faca ele treaba in locul nostru. Avem lifturi care ne urca mai repede etajele. Avem becuri care se aprind la o simpla bataie din palme. Toate, menite sa ne usureze viata, sa ne ofere secunde pretioase. Si, cu toate astea, avem tot mai putin timp. Ce paradox fenomenal, nu credeti?
Mai trist este, insa, ca nu traim, iar ce n-am trait la timp, spunea Octavian Paler, nu mai traim niciodata. Asadar, timpul trece si noi ne trecem odata cu el... daca nu facem o schimbare. In viata noastra, in programul nostru, in lista de prioritati.  Nu exista solutii corecte sau universale. Exista doar oameni si alegerile lor.
Prin urmare, esti ceea ce esti datorita alegerilor pe care le faci si fiecare alegere iti poate schimba viata in bine sau rau. Chiar si atunci cand nu alegi, de fapt ai ales sa nu alegi. Fiecare alegere iti influenteaza prezentul si viitorul, al tau si al celorlalti.  
Si trebuie sa alegem acel ceva care ne implineste, care face sa simtim timpul ca trecut cu folos. Cand va dati seama cum se face asta, sa ma invatati si pe mine.
Asadar…
Va doresc timp. Timp petrecut langa cei dragi (si trecatori), timp sa va zambeasca sufletul, timp sa munciti cu drag. Daca nu gasiti timp pentru toate astea, mai taiati din timpul acela pe care-l petreceti incruntati sau judecandu-i pe altii. Sau tinand suparari cu zilele. Sau incercand sa-i schimbati pe ceilalti, in loc sa-i acceptati asa cum sunt!!!!
Dar, mai ales, va doresc timp  sa (re)descoperiti ce e cu adevarat important pentru voi. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, caci, nu degeaba scria Marin Sorescu, "vine o vreme cand trebuie sa tragem sub noi o linie neagra si sa facem socoteala." Si cine poate sti cat de devreme sau de tarziu vine vremea noastra?

...FOARTE IMPOTRANT!  -ATI GASIT TIMP PENTRU VERSURILE  DE MAI SUS?
DACA NU...PACAT!

[Toni Marginean]

Un medic a arătat odată într-un discurs la radio că urzica – numită şi urzică-creaţă, urzică-mare sau urzică-de-pădure – este una dintre cele mai bune plante de leac pe care le avem. Deci dacă oamenii ar ști ce efect tămăduitor are, n-ar mai cultiva decât urzici. Din păcate sunt foarte puţini cei care cunosc acest lucru.

Urzica este curativă începând de la rădăcină, continuând cu tulpina şi frunzele şi terminând cu florile. Încă din antichitate se bucura de multă apreciere. Albrecht Durer (1471-1528) a pictat un înger care zboară către tronul Atotputernicului ţinând urzica în mâna. Preotul elveţian Kunzle arata în scrierile sale că urzica ar fi fost distrusă de mult dacă nu s-ar fi autoapărat urzicând; insectele şi alte animate ar fi făcut-o de mult să dispară.

Am putut sfătui odată pe o mamă a şapte copii, care de la ultima naştere tot făcea eczeme, să bea ceai de urzici. În scurt timp acestea au dispărut, la fel şi durerile de cap care o chinuiau şi ele tot de-atunci încoace. Întrucât urzica ajută în cazuri de nisip la rinichi şi în urină, iar eu am presupus că femeia ar avea după ultima naştere probleme cu rinichii, am sfătuit-o să bea acest ceai. Mână în mână cu bolile renale merg adesea durerile puternice de cap. În scurt timp au dispărut atât eczema cât şi migrenele. Eczemele, având de cele mai multe ori o cauză internă, trebuie tratate din interior cu plante care curăţă sângele. Urzică este cea mai bună plantă de leac depurativa şi hematopoietica. Având şi o influenţă pozitivă asupra pancreasului, ceaiul de urzici scade nivelul glicemiei (al zahărului din sânge). El vindeca şi bolile şi inflamaţiile căilor urinare, precum şi retenţia urinara patologică Având în aceiaşi timp şi efect uşor laxativ, este recomandabil mai cu seamă pentru o cură de primăvară.

De când am aflat ce efect curativ au urzicile, mi-am creat un obicei din a face o cură de patru săptămâni cu ceai de urzici, primăvară din plantele tinere şi toamna după otavă, când răsar iarăşi fire tinere pretutindeni. Beau dimineaţa pe stomacul gol 1 ceaşcă, 1/2 oră înainte de micul dejun şi 1-2 ceşti pe parcursul zilei, înghiţitură cu înghiţitură. Şi ceaiul dinaintea micului dejun trebuie băut în înghiţituri mici, pentru a-i mări efectul.

După o astfel de cură de ceai mă simt extraordinar de bine şi am de fiecare dată senzaţia că pot realiza de trei ori mai multe lucruri ca până atunci. Familia mea şi cu mine n-avem nevoie de ani de zile de medicamente, iar eu mă simt plin de mobilitate şi tinereţe. De altfel, ceaiul nu-i deloc rău la gust. Se bea fără zahăr. Cei sensibili pot însă adăuga ceva muşeţel pentru îmbunătăţirea gustului.

În medicină populară, cura cu ceaiul de urzici este propusă pe o durată de mai multe săptămâni în afecţiunile hepatice. biliare şi splenice (chiar în căzui tumorii la splina), la secreţii abundente ale stomacului şi aparatului respirator, la crampele şi ulcerele stomacale, la ulcerele intestinale şi bolile de piept Pentru a menţine valoroasele substanţe active, ceaiul se prepară doar prin opărire. Ca mijloc profilactic însă, se bea o singură ceaşca cu ceai de urzici zilnic, tot timpul anului. Este de mare ajutor şi în viroze şi infecţii bacteriene.

De la o anumită vârstă încolo se diminuează cantitatea de fier din organism. Apar de aceea stări de oboseală, chiar epuizare, omul se simte bătrân şi cu mai puţină putere de muncă. În acest caz, urzica proaspătă care conţine fier, poate fi folosită cu mare succes. Ea ne ajută să depăşim acest punct critic. După o cură de urzici ne simţim, relativ repede, mai bine din punct de vedere fizic, energia şi puterea de muncă ne revin, renaştem şi înflorim vizibil.

O tânără femeie din Urfahr a venit odată la mine, anemică, bolnavă de stomac şi vezicula biliară”. Ca fenomen secundar permanent manifesta dureri puternice de cap. Am sfătuit-o să recurgă la ceaiul de urzici. După un timp am întâlnit-o din nou în mod întâmplător. Radiind de fericire, mi-a povestit ce repede o ajutase urzica. Întreaga ei familie s-a îndreptat de atunci spre această plantă medicinală.

În hidropizii, urzica ajuta prin extragerea puternică a apei din ţesuturi şi cavităţile naturale ale corpului. Datorită substanţelor sale active hematopoietice, este de folos şi în cloroze, anemii şi alte boli grave ale sângelui. Asociată cu alte plante medicinale, urzica este folosită cu succes şi contra leucemicei (a se vedea articolul despre ..Leucemie”). Celor ce suferă de orice fel de alergie (şi guturaiul de fin intra aici), le recomand să bea ceai de urzici o perioadă mai îndelungată.

Urzica anihilează predispoziţia la răceli şi combate afecţiunile artritice şi reumatice. O doamnă din Eichstatt a stat timp de trei ani sub tratament medical, având sciatica şi dureri puternice. În decursul a jumătate de an a scăpat de dureri, după ce a făcut 6 băi complete de urzici cu câte 200 grame de plante.

Cu câtva timp în urmă am făcut cunoştinţă cu o femeie de circa 50 de ani care trebuia să poarte peruca din cauza părului foarte rar. I s-ar fi distrus astfel şi ultimele rădăcini de păr. Am sfătuit-o să se spele pe cap cu infuzie de urzici proaspete şi suplimentar cu infuzie din rădăcini de urzici. Mi-a urmat sfatul şi s-a putut vedea pe săptămâna ce trecea cum părul s-a regenerat, începând să crească şi să se îndesească din nou. Foarte binefăcătoare pentru orice par este tinctura de urzică, pe care ne-o putem face singuri din rădăcini de urzici scoase din pământ primăvara sau toamna (a se vedea la ,,Moduri de folosire”: ,,Spălatul pe cap” şi Tinctura de urzică”). Eu însumi îmi masez zilnic pielea capului cu această tinctura, pe care o iau cu mine chiar şi în excursii sau când călătoresc ca să ţin prelegeri. Efectul este evident: pielea capului n-are mătreaţa; părul este des şi mătăsos, cu un luciu frumos.

Urzica ajuta excelent şi în arterita. Mulţi oameni suferind de această boală ar putea să scape de o amputare de picior dacă ar face la timp bai de picioare cu rădăcini de urzici (a se vedea ,,Moduri de folosire”).
Orice spasm, indiferent de unde provine, induce tulburări ale irigaţiei sangvine În această situaţie se recomandă spălaturile şi băile cu infuzie de urzici. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul special al stenozei mitrale. Se apleacă bustul deasupra căzii, se spala regiunea inimii cu infuzie călduţă de urzici, masând uşor în acelaşi timp.
O femeie din Bavaria în vârstă de 51 de ani a suferit timp de 28 de ani de pe urma unei fistule. Profesorul consultat a considerat o operaţie ca fiind problematica, întrucât fistula era plasată pe obraz, pe osul molar, în anul 1978, această femeie nefericită s-a adresat unui tămăduitor, care i-a arătat mai ales foarte multă înţelegere. I-a prescris alimentaţie vegetariană cu fructe şi legume crude şi gimnastică respiratorie. Starea ei a devenit mai suportabilă, fără a fi însă vorba de o însănătoşire. În mai 1999, a început să adune primele urzici proaspete, bând zilnic 3 ceşti cu ceai amestecate de fiecare dată cu 1 linguriţă de bitter suedez. A scris: ,,După exact 14 zile, fistula mea din obraz se vindecase şi nu mai aveam nici o durere.

Aud tot mereu cu bucurie despre cât de mulţi oameni au cunoscut şi simţit asupra propriului lor organism puterea lecuitoare a urzicii. Astfel, mi-a scris de curând o femeie că luni de-a rândul a băut zilnic ceai de urzici. Nu numai că a scăpat de orice senzaţie de oboseală, de epuizare, în ciuda muncii grele de zi cu zi, dar i-a dispărut şi o bătătură purulenta, care îi pricinuise nişte dureri ce se întindeau până în coapsă, de care n-avusese însă timp să se îngrijească din cauza muncii excesiv de împovărătoare; la fel şi o ciupercă la unghii, la a cărei îndepărtare prin operaţie nu se putea decide. Da, aşa poate ajuta buna urzică depurativă şi hematopoetică pe care oricât aş recomanda-o, tot n-ar fi suficient. O altă femeie mi-a scris că urzica a vindecat-o de o eczemă care o chinuise ani de zile. Astfel de scrisori sunt raze de lumină în viaţa mea. Ele mi-au arătat că ne putem baza pe bunele noastre plante de leac, oriunde le-am folosi.

Odată a venit la mine, plângând, un bărbat mai vârstnic. Cu trei ani în urmă se îmbolnăvise de gripă. De atunci, urina sa era maro închis şi suferea de nişte dureri de cap insuportabile. Nu i-au folosit nici numeroasele medicamente administrate, nici injecţiile (în ultimul timp în regiunea capului). Dimpotrivă, migrenele au devenit tot mai acute, încât omul era în pragul sinuciderii. l-am dat curaj, îndrumându-l spre urzicile proaspete. Urma să bea 2 1/2 litri de ceai, repartizaţi pe parcursul întregii zile. După patru zile m-a anunţat telefonic că durerile de cap îi trecuseră total. Ceva mai târziu mi-a transmis printr-o femeie că se simte mai bine acum decât înaintea gripei. Folosiţi şi dumneavoastră urzicile proaspete, tinere, în special primăvara, şi faceţi cu ele o cură depurativa ! Vă veţi minuna de efectul lor binefăcător.

O călugăriţă din ordinul Elisabetinelor din Klagenfurt mi-a urmat, de asemenea, sfaturile şi s-a mirat de rezultatul obţinut. Pete, care nu voiau să se vindece, apărute în regiunea abdominală şi lombară şi însoţite de mâncărimi puternice, au dispărut în timpul cel mai scurt, datorită ceaiului de urzici şi a unei diete pentru ficat. Şi la alt caz asemănător ajutase rapid ceaiul de urzici.

Dintr-o scrisoare din Dellach Tn Karnten aleg următoarele rânduri: ,,Vă mulţumesc din toată inima şi Dumnezeu să vă aibă în pază pentru ajutorul inestimabil de care am avut parte datorită sfaturilor dumneavoastră. În decursul bolii mele care a durat 19 ani am fost internată prin toată Austria în multe clinici de neurologie. Nici un medic nu mi-a putut spune ce am de fapt, darmite să-mi fie de vreun folos. O săptămână întreagă am băut ceai de urzici şi ca printr-o minune boală a trecut de parcă nici n-aş fi avut-o vreodată. Din faptele menţionate reiese cât de repede ne pot ajuta plantele noastre medicinale. Este adevărat că aici nu este suficientă o ceaşcă pe zi, ci, în bolile grave, trebuie să se bea minimum 2 litri în timpul zilei, în înghițituri mici.

Un om de afaceri mi-a povestit că-şi ia în excursii şi călătorii de afaceri ceai de urzici într-un termos, căci se încrede orbeşte în performanţele sale şi în ajutorul său. Nu numai că-ţi taie cel mai bine setea, dar te şi înviorează şi-ţi alungă orice oboseală.

Încă o indicaţie deosebită: În sciatici, lumbago, nevrite la braţe şi picioare, se freacă foarte u s o r locurile dureroase cu o urzică proaspătă. La sciatică, de exemplu, se atinge foarte încet piciorul cu planta proaspătă, începând de la gleznă, pe partea exterioară până la şold, iar pornind de aici, de-a lungul părţii interioare a piciorului până la călcâi. Acest lucru este repetat de 2 ori, iar în încheiere se trece urzica de la şold în jos peste şezut. Se procedează la fel şi cu alte porţiuni afectate. La urmă se pudrează pielea pe locurile respective.

Nu trebuie oare să mulţumim Domnului pentru îndurarea LUI de a ne fi dăruit o atât de miraculoasă plantă medicinală? În viaţa lor trăită rapid, oamenii trec pe lângă ea nepăsător, preferând să recurgă la calmante şi sedative, care sunt luate excesiv. Dar adesea nu pot ajuta în mod real decât bunele noastre plante de leac, căzute din păcate în uitare.

În final aş vrea să mai adaug o întâmplare care m-a impresionat în mod deosebit. În orăşelul nostru am făcut cunoştinţă cu o bătrână care mi-a povestit că medicul constatase că are tumori canceroase la stomac. Nu se putea decide să se opereze din cauza vârstei înaintate. Atunci cineva a sfătuit-o să bea ceai de urzici. Când s-a dus la medic după un timp, acesta a întrebat-o mirat: ,,V-aţi operat? Dar nu se vede nici o cicatrice!” Excrescenţele dispăruseră complet şi ferneia a putut beneficia de un amurg sănătos al vieţii. Nu trebuie să ajungem atât de departe. Niciodată nu se poate forma ceva malign, dacă pe lângă faptul că o preţuim pe bună noastră urzică, îi asimilăm puterea minunată, în intervale regulate de timp, sub forma ceaiului.

Încă un sfat bun: Începeţi chiar astăzi o cură de urzici. Planta uscată o găsiţi în orice magazin specializat. Invitaţi plantele noastre medicinale iar în casă! Echipaţi-vă primăvara cu foarfece şi mănuşi şi ieşiţi la aer liber, în natura lui Dumnezeu! Este o mare plăcere să culegi urzicile singur, sub cerul liber al Domnului! Cu cât sunt utilizate mai proaspete, cu atât mai mare este, conform experienţei, reuşita curativă. Gândiţi-vă atunci şi la o provizie pentru iarnă, în vederea căreia ar fi cel mai bine să culegeţi urzicile de lună mai. Bucuraţi-vă să puteţi face astfel singuri ceva în folosul sănătăţii dumneavoastră!
Un cititor din Westfalen scrie: ,,Vecinul meu utilizează urzica şi pentru stârpirea insectelor şi a dăunătorilor din grădina să. Pune o cantitate mai mare de urzici într-un recipient cu apă, care are în jur de 300 litri (dar se poate muia şi o cantitate mai mică) şi lăsa urzicile la macerat înăuntru ceva mai mult timp. Cu această apă de urzici îşi udă apoi tot mereu plantele, pe care le poate avea astfel fără dăunători, fără a întrebuinţa substanţe chimice. Nici în morcovi nu mai intră atunci viermii!”

Pe de altă parte, există azi unii agricultori care stropesc cu diferite soluţii pentru stârpirea buruienilor urzicile care cresc pe margini curate, înverzite de păduri şi câmpii, departe de şosele şi alte medii poluante. Otrăvurile nocive pentru om ajung deci până în colţurile neatinse ale pădurilor. Nici nu se gândesc aceste persoane că distrug astfel, simultan, păsări şi insecte. Mulţi ţărani nu-şi mai găsesc timp pentru a coşi urzicile cu seceră. Cât de orbi am devenit noi, oamenii!

MODURI DE FOLOSIRE
Infuzie: A se folosi 1 linguriţă (cu vârf) la 1/4 litru de apă; a se opări doar şi a se lăsa să ,,tragă” puţin.

Tinctura de urzică: Rădăcinile, scoase din pământ primăvara sau toamna, sunt spălate cu o perie şi tăiate mărunt. Se umple cu ele o sticlă până la gât. Se toarnă deasupra rachiu de secară de 38-40% şi se lasă să stea 14 zile la loc călduros.
Băi de picioare: Câte 2 mâini pline de rădăcini bine spălate şi periate şi de urzici proaspete (tulpina şi flori) se lasă peste noapte în 5 litri apă şi se încălzesc a doua zi până dau în clocot. Se introduc picioarele în baia făcută cât de fierbinte se suportă şi se ţin 10 minute. Urzicile rămân în apă în timpul băii. Această baie de picioare poate fi folosită încă de 2-3 ori, dacă este reîncălzită.

Spălat pe cap: De 4-5 ori câte 2 mâini pline cu urzici proaspete sau uscate se pun într-o oală de 5 litri cu apă rece şi se încălzesc încet, pe foc mic, până la fierbere. Se trage oala deoparte şi se lasă să stea 5 minute. Dacă se folosesc rădăcini de urzici, se pun 2 mâini pline de rădăcini să stea peste noapte în apă rece, se încălzeşte totul a doua zi până dă în clocot şi se lasă să stea 10 minute. Pentru spălatul pe cap ar trebui întrebuinţat în acest caz săpun medicinal.

 

[Toni Marginean]

Ce să faci şi ce să nu faci ca să trăieşti mult

 

În noianul de ştiri contradictorii cu care suntem zilnic bombardaţi şi care ne înştiinţează, alternativ, că e bine să bem cafea şi că e dăunător să o bem, că e periculos să consumăm vin şi că vinul ne face bine, nu e de mirare că ne simţim tot mai zăpăciţi şi că simţim deseori nevoia unui îndrumător simplu, scurt, la obiect, care să sintetizeze înţelepciunea medicală a ultimilor ani şi să ne-o ofere într-o formă accesibilă (dacă se poate şi agreabilă, cu atât mai bine). Ei bine, se poate: o carte recent apărută, scrisă de un medic competent şi experimentat, adună roadele cercetărilor ştiinţifice şi ale experienţei autorului în 65 de sfaturi – unele surprinzătoare – privind modul în care putem trăi mult şi sănătos. Dr. David Agus este o personalitate a lumii medicale americane, dar şi o figură populară în rândul publicului larg. Profesor de medicină şi inginerie în cadrul a două instituţii reputate -  Keck School of Medicine şi Viterbi School of Engineering – Agus este cunoscut pentru studiile sale în domeniul terapiei cancerului, dar şi pentru apariţiile sale în mass media, precum şi ca autor al unor cărţi. Cea mai recentă carte a sa, proaspăt apărută în această lună, este intitulată, inspirat, A Short Guide to a Long Life – adică exact ceea ce-şi dorea lumea: o călăuză scurtă, accesibilă, pe drumul spre sănătate şi longevitate. Listele sale de lucruri pe care e bine să le facem şi cele de lucruri pe care e mai bine să nu le facem, dacă vrem să trăim mult şi bine, conţin în total 65 de sfaturi pertinente, unele „clasice”, validate de experienţa colectivă a comunităţilor umane de-a lungul secolelor, altele neaşteptate, contrazicând concepţii foarte răspândite şi  obiceiuri la modă. Urmând tendinţa de a sintetiza şi stilul concis care reprezintă atuurile cărţii, iată în continuare un şir de exemple de recomandări cuprinse în carte, unele tradiţionale, altele surprinzătoare, dar toate meritând să reflectăm asupra lor.

Surprinzător: feriţi-vă de moda dietei cu sucuri

Când punem fructe sau legume în blender, care le fragmentează în particule foarte mărunte, ce intră în contact cu aerul pe o mare suprafaţă, aceste alimente se oxidează şi se degradează aproape instantaneu, explică dr. Agus. E mult mai bine să mâncăm fructe şui legume ca atare decât sub formă de suc. De altfel, un studiu recent a evidenţiat deosebirea dintre fructe şi sucul de fructe (fie el şi proaspăt preparat) în ceea ce priveşte consecinţele pentru sănătate.

Clasic: beţi puţin vin la cină 

Puţin, da? Câte un pahar de vin, seara, de câteva ori pe săptămână, face bine sănătăţii, este de părere dr. Agus, raliindu-se multor altor specialişti care consideră că un consum moderat de vin este benefic pentru organism. Moderaţia este elementul-cheie.

Surprinzător: dezbrăcaţi-vă 

Nu ştiu la ce se gândeşte fiecare citind acest sfat, dar dr. Agus se referă la obiceiul, bun pentru sănătate, al examinării periodice a propriului corp. Prin urmare, ne sfătuieşte să ne dezbrăcăm în pielea goală şi să ne privim cu atenţie într-o oglindă mare, pentru a  depista eventuale schimbări care pot anunţa o problemă de sănătate. Modificări la nivelul pielii – pete, erupţii, leziuni – pot fi semne ale unor probleme ce trebuie investigate şi tratate; modificarea de aspect a unei aluniţe, de exemplu, poate semnala apariţia cancerului de piele şi e important ca tratamentul lui să fie întreprins cât mai devreme. Medicul recomandă să fim atenţi şi la aspectul părului, al unghiilor, să ne examinăm periodic interiorul cavităţii bucale, tot pentru a observa eventuale semne al unor afecţiuni care, „luate din pripă”, pot fi tratate cu succes. 

Clasic: nu trăiţi singuri 

Cei care au un partener de viaţă cu care se înţeleg bine trăiesc mai mult şi au o sănătate mai bună. Existenţa unui partener de viaţă ne încurajează să fim mai grijulii cu igiena şi sănătatea; tot partenerul, care ne cunoaşte bine, poate observa, în înfăţişarea sau comportamentul nostru, schimbări aparent mărunte, dar care pot semnala o problemă de sănătate, iar sprijinul său afectuos atenuează stresul care, după cum ştim, este o cauză majoră a apariţiei multor boli. 

Surprinzător: nu vă apucaţi de cure de detoxificare

Deşi moda acestor cure, alimentată de campanii agresive de reclamă, este în plină înflorire, dr. Agus o consideră un nonsens. Dacă duci o viaţă sănătoasă, n-ai nevoie de niciun fel de cură de detoxificare.

Clasic: nu săriţi peste micul dejun

După cele câteva ore fără hrană, din timpul nopţii, organismul are nevoie de un imbold metabolic pentru a începe ziua cu bine. Alimentând corpul cu combustibil de dimineaţă, ne sporim productivitatea pentru întreaga zi. În schimb, dacă trece prea mult timp între ora trezirii şi cea la care mâncăm, corpul începe să secrete hormoni de stres (precum cortizolul), care influenţează negativ starea generală şi metabolismul, printre altele stimulând depunerea de grăsime. Persoanele care iau zilnic micul dejun sunt, în general, mai sănătoase, iar a sări peste această primă masă a zilei, din lipsă de timp sau în ideea de a slăbi, este unul dintre cele mai nocive obiceiuri. 

Surprinzător: renunţaţi la încălţări incomode, ca să trăiţi mai mult

În special pantofii cu tocuri înalte purtaţi de femei (dar, în general, orice încălţăminte inconfortabilă), din cauza căreia  vă dor picioarele, este dăunătoare. Ceea ce provoacă durerea, explică dr. Agus, este inflamaţia, iar inflamaţia este un proces care, pe lângă faptul că vă provoacă necazuri cu încheieturile, poate favoriza în timp, apariţia cancerului, a bolilor de inimă şi a declinului cerebral. Aşadar, oricât de surprinzător ar părea, purtarea unor pantofi confortabili măreşte şansele de a trăi mai mult.

Clasic: staţi drept

Cei care au o ţinută dreaptă par mai zvelţi, mai tineri şi mai încrezători, dar nu e vorba numai de atât. O postură bună este asociată şi cu o sănătate mai bună şi o viaţă mai lungă. În schimb, persoanele care stau şi merg cocârjate pot avea, de-a lungul vremii, tot felul de probleme de sănătate: dureri de spate, dureri ale gâtului, artrită, probleme ale articulaţiei temporo-mandibulare, dureri musculare, indigestie, constipaţie, ateroscleroză, probleme pulmonare şi, în general, o stare fizică mai proastă. Studiile au arătat că persoanele care suferă de hipercifoză (au coloana vertebrală curbată în dreptul umerilor) prezintă un risc de deces semnificativ mai mare decât persoanele cu o coloană dreaptă. Pentru a avea o postură bună, o ţinută dreaptă şi degajată în acelaşi timp, este esenţial să vă antrenaţi muşchii trunchiului – muşchii abdomenului şi ai spatelui, adică. 

Surprinzător: daţi-le-ncolo de vitamine!

Cu excepţia cazului în care trebuie să trataţi o carenţă  specifică ori a perioadelor de sarcină sau alăptare, nu vă bateţi capul cu suplimente de vitamine şi minerale. Adesea, ele nu înseamnă decât bani aruncaţi, iar în unele cazuri, pot face mai mult rău decât bine.

Clasic: zâmbiţi şi gândiţi pozitiv

Când sunt bucuroşi şi senini, ne vine să zâmbim, dar- miracol! – legătura funcţionează şi în sens invers: zâmbetul ne înseninează. Zâmbetul şi râsul stimulează în corp secreţia de serotonină şi de endorfine, substanţe implicate în atenuarea durerii şi apariţia unei stări de bine. Atât de mare este puterea acestui mecanism, încât pe baza lui s-a dezvoltat un întreg curent terapeutic – terapia prin râs, una dintre cele mai plăcute metode de tratament din câte există.

Surprinzător: ţineţi-vă fişa medicală la zi şi la îndemâna celor care ar putea avea nevoie de ea

E o recomandare care ar putea fi de folos multora şi se pare că prea puţini ţin seama de ea, de vreme ce dr. Agus insistă asupra ei. O posibilitate ar fi să stocaţi informaţiile medicale online, încredinţând parola unei persoane de încredere – partener de viaţă, rudă ori prieten. Alternativ, puteţi face copii digitale (scanate) ale documentelor medicale, purtându-le asupra voastră, stocate într-un dispozitiv USB. Important este ca, în caz de urgenţă (un accident, de pildă), medicii să poată avea acces la aceste informaţii, pentru a şti ce au de făcut, evitându-se astfel situaţii potenţial fatale, cum ar fi administrarea de penicilină unei persoane care e alergică la acest antibiotic. Alte sfaturi din „îndrumarul scurt pentru o viaţă lungă” al dr. Agus? Consumaţi cafeină cu moderaţie.Dormiţi suficient şi aveţi grijă de calitatea somnului. Evitaţi să staţi jos multă vreme. Duceţi o viaţă ordonată, cu un orar pe cât posibil regulat, iar pentru a vă ajuta în acest sens, luaţi-vă un câine: veţi face mai multă mişcare, iar necesitatea de a-l hrăni şi plimba la ore regulate vă va ajuta să vă organizaţi propria viaţă, totul spre binele sănătăţii.

[morpheus05]

"Avem timp doar cat sa ne plangem ca n-avem timp." Foarte bine spus.

[gica70]

Parca e si o melodie frumoasa cu un duet, femeie si barbat pe aceasta tema, a lipsei de timp (parca Bitman cu ..o soprana).

[Toni Marginean]

Camilla Parker Bowles – cea mai faimoasă amantă regală a secolului XX

Fără îndoială, Camilla Parker Bowles este cea mai faimoasă amantă regală a secolului nostru. Deşi ignoră majoritatea convenţiilor asociate în mod tradiţional femeilor din categoria ei, Camilla a izbutit să cucerească inima moştenitorului tronului britanic, Prinţul Charles. Povestea dintre Camilla şi Charles este bine cunoscută. Prima lor întâlnire, pe un teren de polo bătut de ploaie, a trecut neobservată; ea încă se mai numea Camilla Shand, o tânără aristocrată dornică de distracţie, care, deşi era udă până la piele şi purta haine de grajd, nu a ezitat să se prezinte prinţului, în timp ce acesta mângâia coama udă a poneiului ei. Au sporovăit mai mult de o oră. La un moment dat, Camilla i-a amintit că străbunica ei fusese amanta stră-străbunicului lui. Era în 1970, iar Camilla avea pe atunci douăzeci şi trei de ani, iar Charles, douăzeci şi doi.

 

“Avea mare succes la băieţi…”Deşi nu era peste măsură de bogată, ea şi familia ei ocupau o poziţie întrucâtva egală cu aceea a lui Charles pe scara socială. Camilla fusese crescută pentru  a deveni soţia unui om bogat şi important. Şcoala la care ea studiase, Queen’s Gate din South Kensington, a educat jumătate dintre soţiile diplomaţilor britanici şi încă şi mai multe femei cu titluri nobiliare. „Milla“, cum i se spunea Camillei pe atunci, era „doar o tipă de treabă, dintr-o bucată şi demnă de încredere, foarte simpatică şj populară”, după cum îşi aminteşte o colegă de şcoală. O alta şi-a exprimat părerea că, deşi nu era frumoasă, „avea un anumit farmec. Compensa prin caracter ceea ce îi lipsea din înfăţişare”. Şi, mai adăuga Carolyn Benson, prietena de o viaţă a Camillei, era „inteligentă şi plină de umor; avea mare succes la băieţi… Putea vorbi cu ei despre lucrurile care le stârneau cel mai viu interes. Avea mereu câte un prieten.”Camilla nu se străduia să se gătească pentru a atrage băieţii, iar, mai târziu, bărbaţii; purta haine obişnuite şi avea unghiile roase şi înnegrite, părul încurcat şi era puţin, uneori chiar deloc, fardată. Cu toate acestea, îi atrăgea ca un magnet pe bărbaţi. Când l-a întâlnit pe Prinţul Charles, Camilla împărţea un apartament cu o prietenă care îi toleradezordinea fiindcă „era atât de dulce, că nu puteai să te superi pe ea. Semăna cu un căţel mare şi neastămpârat.” Camilla s-a implicat într-o relaţie sentimentală cu Andrew  Parker-Bowles, un ofiţer de carieră şi unul dintre apropiaţii Prinţului Charles. Andrew era fermecător, experimentat din punct de vedere sexual şi generos, dar infidelităţile sale o răneau adânc pe Camilla. La început, Camilla l-a încurajat pe prinţ pentru a-i plăti câteva poliţe lui Andrew. Prinţul era înnebunit după ea, şi în curând în cercul lor de prieteni deveni de notorietate faptul că ei formau un cuplu. Charles îi admira spiritul sardonic, firea pozitivă şi lipsa de pretenţii, îi unea şi pasiunea pentru cai şi viaţa rurală, trăită în spiritul înaltei societăţi englezeşti. Şi, ca şi alţi amanţi ai Camillei, Charles fu cucerit şi de sexualitatea ei debordantă.Îl iubea, dar nu se putea căsători cu elCharles nu întâmpină o opoziţie oficială în privinţa relaţiei sale cu Camilla. Dar mentorul şi confidentul său, Lord Louis Mountbatten, unchiul său o considera mai degrabă potrivită pentru statutul de amantă, decât pentru cel de soţie a prinţului. Camilla îşi simţea inima atât de divizată, încât ajunse să-şi întrebe o prietenă dacă era posibil să iubeşti doi bărbaţi în acelaşi timp. În 1971, Charles se înscrise la Colegiul Naval Da rtmouth şi porni la drum peste mări, lăsând în urmă o avalanşă de scrisori romantice scrise în orele sale de veghe. Andrew a fost flatat de anturajul regal al Camillei şi îşi reînnoi interesul faţă de ea. Curând, ea se lăsă dominată de pasiunea pentru acesta, însă nu rupse definitiv legătura cu Charles, decât atunci când, în timpul unei vizite, el o ceru de soţie. Camilla îl refuză cu blândeţe. Îi spuse că îl iubea, dar nu se putea căsători cu el. La scurt timp după aceea, pe când se afla la bordul navei militare Minerva, prinţul află că ea şi Andrew Parker Bowles se logodiseră. Se retrase la el în cabină. Mai târziu, tovarăşii săi de drum observară că avea ochii roşii. După ce îşi mistui durerea, Charles începu să se întâlnească cu femei tinere, potrivite pentru o eventuală căsătorie. De asemena, reînnoi relaţiile de prietenie cu soţii Parker-Bowles. La vremea aceea, Camilla şi Andrew aveau  ceea ce prietenii numeau o căsătorie deschisă. Camilla îşi petrecea săptămâna singură la Bolehyde, reşedinţa lor de la ţară, iar Andrew locuia la Londra şi venea acasă, în principal, la sfârşit de săptămână. Camilla părea fericită la ţară, având grijă de gospodărie, ocupându-se cu grădinăritul, călăria, copiii şi câinii ei. Prinţul Charles i-a botezat băiatul, pe Thomas Henry Charles. În 1979, la un an de la naşterea fiicei ei, Laura Rose, Lord Mountbatten căzu victimă unui asasinat pus la cale de Armata Repulicană Irlandeză (IRA). Profund afectat de moartea acestuia, Charles căută consolare la Camilla. În scurt timp, cei doi devenirăinseparabili. Contextul emoţional îl făcu pe Charles să o îndemne pe Camilla să divorţeze de Andrew şi să se căsătorească cu el. Ea ezită din nou, de data aceasta fiindcă se gândi că o acţiune atât de imprudentă ar fi putut distruge şansele prinţului de a urca pe tron. Charles acceptă hotărârea ei, dar fu incapabil să îşi ascundă intensitatea sentimentelor pe care le nutrea faţă de ea. La un bal al jucătorilor de polo, Charles îşi petrecu seara dansând lipit de Camilla, spre disperarea prietenei lui oficiale, care a împrumutat BMW-ul gazdei şi a părăsit petrecerea demarând în trombă.Viitorul rege tot avea nevoie de o mireasăDar viitorul rege tot avea nevoie de o mireasă, o virgină care să dea naştere viitorilor succesori la tron. Camilla, confidenta sa de încredere, începu să evalueze femeile potrivite. Ea şi Regina Mamă aleseră, fără să ştie, aceeaşi persoană: pe Lady Diana Spencer, o adolescentă înaltă, cu picioare lungi, tăcută ca un şoricel şi atractivă fără să bată la ochi,  care  provenea  dintr-o  familie  potrivită  şi  avea  un  trecut  acceptabil,  adică  inexistent.  Potrivit  unor relatări, nunta de basm care o uni pe Diana cu Charles fu precedată de o noapte de dragoste, în care Charles şi Camilla şi-au spus adio. Diana păşi în acest mariaj cu o presimţire legată de Camilla. „L-am întrebat pe Charles dacă o mai iubeşte peCamilla Parker-Bowles şi nu mi-a dat nici un răspuns clar”, le-a mărturisit ea asistenţilor lui Charles. “Ce-i de făcut?” Grea întrebare! Confidenţii ei nu puteau decât să simpatizeze  cu suferinţa ei, dar nu să o şi consoleze. Charles îşi aborda îndatoririle maritale „într-o stare de confuzie şi nelinişte”, înrăutăţită de faptul că încă mai era îndrăgostit de Camilla. Cu toate aceastea, se aştepta ca, o dată cu trecerea timpului, să înveţe să o iubea scă şi pe Diana.Geloasă şi speriatăChiar înainte de nuntă, Diana descoperi un cadou gravat pe care Charles îl comandase pentru  Camilla, un fel de dar de adio, după cum îi spuse el. Dar Diana era geloasă şi speriată. Nu dădu crezare explicaţiilor lui Charles şi se înfurie la gândul că el era încă profund ataşat de altă femeie. Căsătoria regală era chiar de la început marcată de oprăpastie de incompatibilitate, accentuată de imaturitatea şi instabilitatea Dianei, de sarcasmul şi criticile reci ale prinţului, de egoismul celor doi şi concentrarea fiecăruia asupra  propriei persoane. Viaţa lor sexuală avea, de asemenea, de suferit din cauza repulsiei pe care Diana o manifesta pentru acest fel de activitate şi a luptei ei teribile cu bulimia, care o punea în inferioritate şi estompa orice alte preocupări. Şi, ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, relaţia lor mai era otrăvită şi de suspiciunile Dianei că Charles încă se mai culca cu Camilla. Încă de la început, Charles reacţiona la crizele de furie ale Dianei retrăgându-se în sine şi încredinţîndu-şi nefericirea confidenţilor, mai ales Camillei, care deveni cea mai bună prietenă a lui. Partizanii Dianei cred că Charles şi Camilla întreţineau relaţii intime aproape de la începutul acestui mariaj; partizanii lui Charles şi ai Camillei insistă că relaţia celor doi a fost ani de zile platonică, deşi implica iubire, şi că Charles a investit timp şi efort în căsătoria sa dificilă şi nesatisfăcătoare. Ceea ce se ştie cu certitudine este faptul că, în cinci ani, mariajul lor s-a destrămat. În The Prince of  Wales (Prinţul de Wales), biografia definitivă pe care Charles a examinat-o rând cu rând înainte de publicare, Jonathan Dimbleby scrie că mariajul lor nu s-a destrămat din cauza unui incidentanume, ci „s-a deteriorat treptat.”Camilla părea dispusă să acorde crezare versiunii lui Charles cu privire la necazurile lui domestice. În 1986, ea şi Charles şi-au reluat relaţia sexuală. Foarte curând după nuntă, Charles preluase Highgrove, o moşie din apropierea reşedinţei Camillei. Highgrove, un conac maiestuos în stil neoclasic situat pe o moşie pitorească de vreo 340 de acri, îi  plăcea lui Charles, nu însă şi Dianei. Vărul lui Charles, Prinţul Michael, credea că Diana era atât de catastrofală, încât Charles s-a văzut nevoit să cumpere Highgrove pentru a fi în apropierea fostelor sale prietene, mai ales a Camillei. Problemele tot mai mari ale Dianei, în special bulimia ei şi depresia accentuată, îi repugnau şi îl iritau pe Charles. Diana era disperată din cauza disperării lui şi până şi biograful lui a fost nevoit să accepte că „Prinţul nu era întotdeauna prea amabil.” Totuşi, când Charles se confesa Camillei, sau când prietenii lor comuni relatau ultimele escapade ale Dianei, Camilla o caracteriza sec drept „femeia aceea ridicolă” şi îl absolvea pe Charles de orice responsabilitate pentru instabilitatea emoţională a soţiei sale. Într-adevăr, eforturile disperate ale Dianei de a-şi recâştiga soţul nu au făcut decât să consolideze legătura dintre el şi Camilla. O partidă de amor nu se limita doar să răspundă unor nevoi presante, ci reprezenta o victorie în plus asupra Dianei. Pe măsură ce mariajul regal se destrăma, Prinţul Charles devenea tot mai dependent de iubirea şi sprijinul Camillei.Nici căsătoria Camillei nu era fericită, îi tolera lui Andrew de ani de zile aventurile amoroase şi absenţele îndelungate. Dar când Charles îi declară că o iubea cu o pasiune mocnită şi stăruitoare, care avea să dureze o veşnicie, Camilla reacţiona. Prieteni plini de solicitudine, le împrumutau celor doi casele lor, îi invitau pe amândoi la petreceri, înlesnindu-le şi legitimându-le relaţia, care astfel înflorea într-un anturaj plin de tact şi bunăvoinţă. Când Diana descoperi că presupuşi prieteni îi ajutau pe Charles şi pe Camilla în ascuns, se simţi trădată şi neputincioasă în lupta cu rivala ei.Diana nu putea concura cu amanta soţului eiUna dintre marile frustrări ale Dianei era faptul că, în ciuda frumuseţii sale şi a gustului său desăvârşit, nu putea concura cu  amanta soţului ei, care era şi mai bătrână, şi mai urâtă şi mai puţin populară în cercurile mondene. Nenumăraţi jurnalişti sarcastici şi corespondenţi ai ziarelor împărtăşeau această viziune. Un clişeu jurnalistic preferat era alăturarea fotografiilor celor două femei: Diana aranjată cu stil, iar Camilla aproape şleampătă. Adesea, fotoreporterii alegeau fotografiile care o înfăţişau pe Camilla cu o grimasă  sau încruntată; în  realitate, Camilla era o femeie drăguţă, cu forme bine conturate, bucurându-se de binecuvântarea unui păr bogat pe care şi-l coafa la fel de zeci de ani. Deşi Diana avea o siluetă de invidiat, Charles era nu numai imun la farmecele ei, dar şi şocat de extravaganţa de care dădea dovadă. Şi, în ciuda infidelităţii Dianei, Charles nu părea câtuşi de puţin afectat; apropiaţii lui au ajuns la concluzia că se simţea fericit ori de câte ori era departe de Diana. Toate acestea trebuie să îi fi conferit încredere Camillei, care afla veşti despre Diana de fiecare dată când citea un ziar sau deschidea televizorul.“Ştiam sigur că se culcă cu târfa aceea…”În 1986, Diana locuia la Highgrove ca la hotel, referindu-se la această reşedinţă ca la o „închisoare”, iar Camilla aproape că se mutase acolo cu Tosca şi Freddy, câinii ei din rasa Jack Russell şi cu iapa roşcată Molly, calul ei preferat de vânătoare (Hunter), pe care îl ţinea în grajdul lui Charles. Aici, Camilla îi întâmpina pe oaspeţii lui Charles invitaţi la dineuri. După aceea, se retrăgea împreună cu Charles la culcare. Într-o zi, Camilla se întâlni cu Diana, care sosise într-una din rarele ei vizite. Diana a povestit mai târziu că a ţipat la Charles  „că doarme cu femeia aceea în patul meu… Ştiam sigur că se culcă cu târfa aceea… N-aveam nici o şansă. Ştiam că o iubeşte pe ea, nu pe mine  –  aşa fusese dintotdeauna.”  Diana câştigase simpatia presei şi făcea tot posibilul pentru a se asigura că opinia publică îi împărtăşea dezgustul faţă de Camilla. Pe măsură ce atacurile publicului asupra Camillei se înteţeau, Charles o apăra şi o prezenta prietenilor ca pe unica lui iubire. Camilla îi împărtăşea sentimentele. Din cenuşa a două căsnicii ratate răsărise o nouă iubire, cel puţin aşa sugereau  susţinătorii  lui  Charles  şi  ai  Camillei.  Dacă  aveau  nevoie  de  o  justificare  morală  sau  socială  pentru adulterul  lor,  atât  Charles,  cât  şi  Camilla  puteau  invoca  infidelitatea  partenerilor  lor.  „Femeia  aceea  ridicolă”, repeta Camilla, „rottweiler”-ul, contraataca Diana, caracterizând-o astfel în faţa prietenilor pe femeia care nu voia să îj dea drumul din gheare soţului ei.„De ce nu îl laşi în pace pe soţul meu?”Prin 1988, deşi ea însăşi avusese vreo câteva relaţii extraconjugale, Diana era tot mai obsedată de Camilla. Vorbea despre  ea  cu  prietenii  şi  angajaţii,  iar  la  începutul  lui  1989  consultă  un  astrolog  pentru  a  afla  cum  să  trateze problema „prezenţei Camillei” în viaţa ei. În februarie, la o petrecere de ziua surorii Camillei, Annabel, Diana sehotărî să o înfrunte pe amanta soţului său. Seara târziu, Diana îi surprinse pe Charles şi Camilla sporovăind cu alţi câţiva  invitaţi.  Ceru  să  îi  vorbească  între  patru  ochi  Camillei.  Toţi  se  retraseră,  inclusiv  Charles,  care  vădea oarecare reţineri. Diana era „calmă, de un calm ucigător”, îşi amintea ea mai târziu. Potrivit uneia din versiuni, separe că Diana ar fi întrebat-o pe  Camilla cu umilinţă: „Unde greşesc? Ce e în neregulă cu mine? Ce îl face să te dorească pe tine şi nu pe mine?”  După altă versiune, ea se pare că i-ar fi spus Camillei, care nu era deloc în apele ei:  „Află că ştiu exact ce este între tine şi Charles; nu m-am născut ieri.”  În acest punct, interveni alt oaspete, darDiana continuă:  „Îmi pare rău că vă stau în cale. Îmi dau seama că asta trebuie să fie teribil pentru voi. Nu mă luaţi drept o idioată.”  Potrivit versiunii unuia dintre participanţii la petrecere, Diana a întrebat cu glas tare în faţa tuturor:  „De ce nu îl laşi în pace pe soţul meu?”  Totuşi, Diana îi declară lui Charles că îi spusese Camillei că îl iubea. Oricare ar fi adevărul, Camilla nu i-a mai vorbit Dianei niciodată. Cert este că Diana ieşise  câştigătoare din această confruntare.“Aş locui în chiloţii tăi”Cea mai strălucită lovitură a sa a fost să convingă un consilier de securitate al palatului să înregistreze în secret o casetă cu o convorbire telefonică dintre Charles  şi Camilla.  În această  conversaţie, cei doi îşi exprimau dorinţa fizică, iar Charles mormăia: „Doamne, aş locui în chiloţii tăi, dacă s-ar putea”. Trei ani mai târziu, în 1992, caseta a fost difuzată la un post public de televiziune. Puţini au remarcat cât de afectuoasă şi relaxată era relaţia celor doi, ilustrată de această conversaţie telefonică. De exemplu, Camilla se arăta dornică să citească discursul pe care el îl pregătea. Iar Charles o consola pe Camilla, care se plângea că nu realizase mare lucru în viaţă, spunându-i că îl iubea pe el, „aceasta este marea ta împlinire”, spunea el. „Vai, dragă, dar asta e mai uşor decât să cazi de pe scaun“, îi răspundea Camilla în această înregistrare.„Familia aia împuţită”După „Camillagate” şi publicarea, în 1997, a senzaţionalului volum al lui Andrew Morton, Diana: Her True Story –  In Her Own Words (Diana: Povestea ei adevărată, cu propriile sale  cuvinte), cartea, care făcea dezvăluiri complete despre viaţa Dianei şi iubirile ei destrămate, Camilla nu mai putea merge nicăieri neobservată. Ea şi viaţa ei deveniră proprietate publică. A slăbit vreo şapte kilograme, şi îşi făcea griji legate de efectul publicităţii nedorite asupra lui Charles şi a soţului şi familiei ei. Chinul ruşinii şi dispreţului public fu resimţit şi de Diana, atunci când câţiva jurnalişti îi atacară postura de soţie îndurerată. De exemplu, ziarul britanic The Sun hotărî să publice o înregistrare care avea să devină cunoscută mai târziu sub denumirea de „înregistrarea Squidgey”. În această mărturie penibilă, vânzătorul de maşini la mâna a doua James Gilbey îşi declară dragostea pentru Diana, o întreabă dacă s-a masturbat de curând, discută despre teama ei de a nu rămâne gravidă şi o consolează în timp ce ea se plânge de „familia aia (regală) împuţită.“„Mi-ai dezonorat întreaga familie…”Publicitatea din jurul lui Charles şi a Dianei, şi – prin extensie – din jurul Camillei şi a celor câţiva amanţi ai Dianei, a fost în principal negativă, făcând mai mult rău familiei regale decât orice altceva din 1936 încoace, când Edward al VIII-lea a abdicat de la tron pentru a se căsători cu Wallis Simpson, americanca de două ori divorţată pe care o iubea. Regina şi Prinţul Philip au fost scandalizaţi de dezvăluirile apărute în presă.  „Acum, toată afurisita asta de ţară ştie cu cine te culci!” strigă prinţul la fiul lui. Tatăl Camillei, maiorul  Bruce Shand, a fost şi mai furios: „Viaţa fiicei mele e distrusă, copiii ei sunt ridiculizaţi şi dispreţuiţi”, i-a spus el lui Charles. „Mi-ai dezonorat întreaga familie… Trebuie să întrerupi orice legătură cu Camilla, şi asta chiar acum!” La data de 9 decembrie 1992, Palatul Buckingham anunţă că Charles şi Diana urmau să se despartă. De Crăciun, în 1993, Charles îi telefonă Camillei şi îi spuse că, deşi o iubea, trebuia să pună capăt acestei relaţii. Camilla acceptă cu graţie decizia lui „irevocabilă”. După trei luni, Charles se dovedea incapabil să trăiască fără ea. În februarie 1994, Camilla era din nou amanta lui. În iunie 1994, într-un documentar de televiziune, Charles recunoscu că, după cinci ani petrecuţi cu Diana, căsnicia lor nu mai putea fi salvată, iar el şi „d-na Parker-Bowles” deveniseră amanţi. „A fost prietena mea de foarte multă vreme şi va rămâne încă mult timp de acum încolo,” a mai spus el.„Nu e, oare, timpul, să încetăm să o mai urâm pe această femeie demnă?”Camilla îl îndemnase să facă publică relaţia lor, ferm convinsă ca numai o dezvăluire totală putea pune capăt speculaţiilor presei pe marginea acestui aspect. Reacţia publicului la acest documentar i-a confirmat aşteptările. Charles apăru ca unul dintre bărbaţii cu o căsnicie eşuată care îşi făcuseră o amantă. Documentarul o readuse pe Camilla, „cealaltă femeie”, în atenţia publicului, refăcându-i imaginea. Se achită exemplar de rolul ei şi, într-un final, câştigă şi aprobarea Palatului, a tatălui şi soţului ei, acesta din urmă făcând observaţia că nu înţelegea de ce se făcea atâta tam-tam pe această temă. The Daily Mail se întreba retoric: „Nu e, oare, timpul, să încetăm să o mai urâm pe această femeie demnă?”Diana nu era de aceeaşi părere. După ce presa i-a dezvăluit numeroasele escapade amoroase, Diana atacă din nou. În 1995 ea le transmise milioanelor de telespectatori că  „eram trei în această căsnicie, aşa că ne simţeam cam înghesuiţi.” Confidentul ei, jurnalistul Richard Kay, a scris că „plutea pretutindeni miasma răzbunării. I-a ridiculizat pe soţul  şi rivala ei cu toată îndemânarea unei femei trădate”. Cu toate acestea, Daily Telegraph avertiză că „unele aspecte ale prestaţiei ei par să confirme reputaţia de femeie instabilă.”Dar Camilla nu se lăsă pradă deznădejdii. Ea şi Charles înfloreau în umbră. Camilla divorţă în fine de Andrew, în mod cu adevărat amical; nici el şi nici vreun alt prieten al Camillei nu au făcut vreodată comentarii negative sau neloiale la adresa ei. Charles îi puse la dispoziţie o maşină, petrecând împreună cu ea câteva zile pe săptămână. Prin venele Camillei nu curge sânge regesc, dar Charles a avut grijă ca ea să se bucure de câteva prerogative regale. Când Camilla a împlinit cincizeci de ani, Charles organiză o petrecere în cinstea ei la Highgrove, unde, cu aprobarea lui, ea se descotorosi de decorurile pastelate pe care le alesese Diana şi redecoră reşedinţa conform gusturilor lui Charles. Camilla era radioasă şi a dansat cu el pe muzica formaţiei ABBA. Petrecerea respectivă, spun unii observatori, a fost recunoaşterea oficială a lui Charles cu privire la relaţia lor. Presa a continuat să se arate interesată de povestea lor de dragoste, dar a făcut-o fără agresivitate. Apoi, în 1997, Diana a murit într-un accident de maşină la Paris şi din nou atenţia publicului se îndreptă asupra supravieţuitorilor. Un titlu de ziar a surprins foarte bine esenţa problemei:  „Va putea Camilla concura cu Diana după decesul  acesteia?”  Se pare că  da.  În 2000, la o petrecere dată în cinstea lui Constantin, fostul rege al Greciei, regina Elisabeta a recunoscut-o  public pe Camilla; pe vremuri refuza să stea în aceeaşi încăpere cu ea. În iunie 2001, Camilla a participat, pentru prima oară, la un dineu la Palatul Buckingham. Pe 9 aprilie 2005, Prinţul Charles şi Camilla Parker-Bowles s-au căsătorit.*****sursa: Elizabeth Abbott, O istorie a amantelor,

[Toni Marginean]

Trăim într-o lume fascinantă. Din păcate, ştim prea puţine lucruri despre ea. În încercarea de a elucida cât mai multe dintre mistere, am adunat 50 de curiozităţi pe cât de uimitoare, pe atât de adevărate:1. Este imposibil să plângi în spaţiu. Din cauza absenţei gravitaţiei, lacrimile nu pot curge. Din aceleaşi raţiuni, nici flatulenta nu este posibilă.2. Din punct de vedere fiziceste imposibil ca porcii să vadă cerul.3. Piraţii purtau cercei, deoarece credeau că le îmbunătăţeşte vederea.4. Dacă vă întrebaţi cine a fost primul: oul sau găina, Biblia detine răspunsul. Potrivit Genezei 1:20-22, găina a apărut înaintea oului. Poftim: mister rezolvat!.5. Majoritatea elefanţilor cântăresc mai puţin decât limba unei balene albastră.6. Mama lui Hitler a luat în considerare posibilitatea unei avort, însă doctorul acesteia a reuşit să o convingă să renunţe la idee.7. În noaptea de 8 noiembrie 1923, Hitler organizează o lovitură de stat. Cunoscută drept "Puciul de la Berărie", încercarea de a cuceri puterea în Bavaria s-a transformat într-un eşec pentru Partidul Nazist.  Dezamăgit de eşecul suferit, Hitler încearcă să se sinucidă. Este convins să nu o facă.8. Se estimează că, pe parcursul vieţii, fiecare din noi a înghiţit cel puţin 8 păianjeni.9. Veveriţele uită unde îşi ascund aproximativ  jumătate din hrana procurată.10. Pe suprafaţa corpului uman, trăiesc mai multe vietăţi decât toţi oamenii de pe întreaga planetă.11. Laptele hipopotamilor este roz.12. Păsările nu urinează.13. Chiar şi în deşertul Sahara a nins odată. Pentru 30 de minute, pe 18 februarie 1979.14. În timpul vieţii, o persoană produce suficientă salivă, cât să poată fi umplute două piscine de dimensiuni normale.15. Cimpanzeii şi coţofenele sunt singurele animale capabile să îşi recunoască imaginea în oglindă. (uneori, chiar si oamenii..)16. În Anglia, este interzis să mănânci plăcintă cu carne, în ziua de Crăciun.17. Este chiar mai greu decât credeţi, să scăpaţi de gândacii de bucătărie. Aceştia pot trăi încă nouă zile, după ce au fost... decapitaţi.18. Posibilitatea să faci un infarct lunea este cu mult mai ridicată decât în celelalte zile ale săptămâni. Propunere: prelungiţi-vă weekend-urile!19. Dacă nu ar fi fost adăugaţi coloranţiCoca Cola ar fi fost... verde.20. Poţi arde 150 de calorii pe oră, dacă te dai cu capul de pereţi.21. Biblia este cea mai furată cartea din lume.22. Ochiul unui struţ este mai mare decât creierul acestuia.23.  Rechinii au organele reproducătoare în piept.24. Caracatiţelede cealaltă parte, le au pe cap.25. Dacă vă bate gândul să jucaţi la loto, trebuie să ştiţi că şansele să muriţi în drum spre loterie sunt mai mari decât acelea de a câştiga premiul cel mare.

[Toni Marginean]

26. Contrar a ceea ce se poate crede, americanii nu sunt cei mai mari consumatori de fast-food, ci chinezii.27. Furnicile nu dorm niciodată. Se întind doar, pentru a se dezmorţi.28. O singură vaca produce, într-un an, circa 200.000 de pahare de lapte, mai mult decât poate o persoană să bea în cursul vieţii.29. Omul uită aproximativ 80% din tot ce învaţă pe parcursul unei zile.30. China are mai mulţi vorbitori de limba engleză decât Statele Unite ale Americii.31. Dependenţa de Facebook este o boală reală.32. Limba unei girafe măsoară 50 de centimetri. Este singurul animal care îşi poate introduce limba în ureche.33. De peste 40.000 de aninici o specie de animale nu a mai fost domesticită.34. Vasele de sânge din creierul uman, măsoară aproximativ 161.000 de kmsuficient cât să înconjoare Pământul de patru ori.35. Nu poţi sforăi şi visa în acelaşi timp.36. Cele mai numeroase vietăţi de pe planetă sunt artropodele. Până acum, au fost descoperite circa 70.000 de specii de  păianjeni.37. De-a lungul vieţii, o persoană merge atât de mult pe jos, încât ar putea face ocolul Pământului de două ori.38. Se crede că Isaac Newton ar fi murit virgin.39. Michael Jordan câştigă din reclame pentru produsele Nike mai mult decât toţi muncitorii din fabricile Nike din Malaiezia, la un loc.40. În urma unui studiu80% dintre bărbaţii căsătoriţi au declarat că şi-ar lega destinele de aceeaşi femeie, dacă ar putea da timpul înapoi, în timp ce doar 50% dintre femei au declarat acelaşi lucru.41. Un copil ar putea înota prin venele unei balene.42. Învăţarea a două limbi înainte de vârsta de 5 ani influenţează modul în care creierul se va dezvolta.43. Conform statisticiloruna din cinci persoane trăieşte cu mai puţin de 1 dolar pe zi.44. Toţi creveţii se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate.45. Panfobia este teamă de orice.46. Anual, mai mulţi oameni sunt ucişi de măgari decât de accidente aviatice.47. Circa 50% din populaţia Ugandei are sub 15 ani.48. Peste 35 de miliarde de e-mailuri se trimit în fiecare zi.49. În fiecare zi12 copii sunt oferiţi zilnic altor mame decât celor naturale.50. Numele complet al oraşului Los Angeles este: El Pueblo de Nuestra Senora la Reina de  los Angeles de Porciuncula.

[Toni Marginean]

Ar fi grav daca lucrurile se prezinta asa........................

 

Senator: Valer Marian

Circumscripția electorală: Satu Mare

Colegiul: 1

Grupul parlamentar: independent

 

  Ședinta Senatului din 15.04.2014

 

 

 

 

DECLARAȚIE POLITICĂ

 

Titlu: Pete din biografia directorului SRI 

 

 

 La corul lăudătorilor și susținătorilor directorului SRI, George Maior, pentru cele mai înalte funcții din statul român (președinte sau premier), s-a alăturat și vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, general de 4 stele, profesor universitar, doctor în știință și conducător de doctorate, care ne-a avertizat zilele trecute, ducându-ne cu gândul la cunoscuta rugăciune creștină “Cred Într-unul” că “ SRI este unul (nu una, după gramatica străbună) din instituțiile care reprezintă coloana vertebrală a statului român”. Până acum lansaseră ipoteza și susținuseră fezabilitatea candidaturii lui George Maior pentru funcția de președinte al României actualul președinte Traian Băsescu, pupila sa Elena Udrea, premierul Victor Ponta și vicepreședintele PSD Ioan Rus, ministru de interne în guvernele Năstase și Ponta I. Nu este de mirare având în vedere relațiile de amiciție, colaborare sau coabitare din ultimii ani dintre Băsescu, Udrea, Oprea, Ponta, Rus și Maior. Actualul director al SRI se află dealtfel în relații apropiate cu “generalissimul” Gabriel Oprea din vremea guvernării PSD, când acesta era gratulat de Traian Băsescu drept “șeful mafiei personale al lui Adrian Năstase”, din al cărui guvern au făcut parte. Pe Oprea și pe Maior îi leagă și faptul că au fost amândoi nașii premierului Victor Ponta, la prima respectiv la a doua căsătorie. Mai puțin cunoscut este faptul că Ioan Rus a fost nașul lui George Maior la prima căsătorie a acestuia. Se poate vedea deci că avem de a face cu un lanț de cumetrii și cârdășii care vizează funcțiile cheie ale statului român.

În cazul în care se va lansa în competiția prezidențială, George Maior va trebui să-și clarifice însă o serie de pete din biografia sa. În primul rând, va trebui să clarifice dacă se află în slujba unei puteri sau agenții străine pentru a nu intra sub incidența unor infracțiuni contra securității naționale prevăzute în titlul X din Codul penal al României. Așa cum am arătat și cu alte ocazii, alegațiile președintelui Băsescu că a numit în 2006 în funcția de director al SRI un reprezentant al opoziției, respectiv pe George Maior, pe atunci senator PSD, constituie povești de adormit copiii, întrucât acesta a fost promovat în frunte principalului serviciu secret al României la recomandarea, respectiv la cererea unor factori de decizie din administrația și serviciile secrete ale Statelor Unite ale Americii. Promovarea lui Maior a avut la bază încrederea câștigată americanilor prin serviciile aduse anterior de tatăl său Liviu Maior, cunoscut ca profesor de istorie la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, ministru al Educației în guvernul Văcăroiu și ambasador al României în Canada, precum și de el însuși, în perioada în care a deținut funcțiile de însărcinat cu afaceri la ambasada României din Irlanda și de secretar de stat la Ministerul Apărării Naționale  (2000-2004). La începutul anilor ’80, profesorul Liviu Maior a beneficiat de o bursă de specializare în SUA și a predat la universități americane, ocazie cu care a primit din partea Securității misiuni de monitorizare a iredentei maghiare de dincolo de ocean. În aceeași perioadă au primit burse de specializare în România și tineri istorici americani, dintre care cel mai cunoscut este profesorul Larry Watts. Profesori români și americani de la universitățile Bloomington din Indiana și Ann Arbor din Michigan au confirmat colaborarea profesorului Maior atât cu Securitatea cât și cu CIA. După revenirea în țară, profesorul Maior a fost promovat în funcțiile de secretar PCR pe Universitatea Babeș Bolyai și de președinte de onoare al clubului Universitatea Cluj. Fiul său George a absolvit Colegiul Stanton în SUA și Facultatea de Drept a Universității Babeș Bolyai, după care a urmat cursuri de masterat la Universitatea George Washington. În perioada în care a deținut funcția de secretar de stat la Ministerul Apărării Naționale, George Maior a fost, după cum se laudă în CV, negociatorul aderării României la NATO, ocazie cu care a negociat contracte controversate de achiziționare a unor avioane F16 din Statele Unite, a unor fregate din Marea Britanie și a unor echipamente și programe de la corporația americană Microsoft, pentru sistemul de apărare și securitate națională.

Actualul director al SRI va trebui să clarifice și legăturile sale dinainte de 1989 cu Partidul Comunist Român și cu Securitatea. George Maior a urmat Facultatea de Drept din Cluj Napoca în perioada 1987- 1991, iar înainte de Revoluție a fost propulsat în funcția de șef al comisiei pentru relații cu studenții străini din cadrul Consiliului Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din Centrul Universitar Cluj Napoca, cu concursul tatălui său, care era secretar PCR pe Universitatea Babeș Bolyai, și al nașului său Ioan Rus, care era liderul studenților comuniști din Centrul Universitar Cluj Napoca. În această funcție, George Maior trebuia să aibă relații de colaborare și cu Securitatea, având în vedere interesul acestei instituții față de studenții străini. Propulsarea sa în această funcție a stârnit multe nedumeriri, în condițiile în care i-a fost încredințată din primii ani de facultate și nu se remarcase drept un student eminent. În anii studenției, George Maior și tatăl său au făcut mare scandal după ce unul dintre cei mai prestigioși profesori ai Facultății de Drept din Cluj Napoca, Ioan Deleanu, i-a dat nota 8 la examenul de Drept procesual civil. De altfel, și cariera politică a actualului director al SRI îi are în spate pe tatăl său și pe nașul Rus, care beneficiind de relațiile lor apropiate cu președintele Ion Iliescu respectiv cu premierul Adrian Năstase, l-au propulsat în funcția de secretar de stat la Ministerul Apărării Naționale în guvernul PSD din perioada 2000 - 2004 și i-au asigurat apoi un mandat de senator PSD la alegerile parlamentare din noiembrie 2004.

George Maior trebuie să lămurească și anumite aspecte legate de trecutul etnico-istoric al familiei sale. Străbunicul său din partea tatălui a fost de etnie maghiară, având numele Carol Major (se citește Moior) și fiind  învățător la școala primară din comuna Dăbâca din județul Cluj (întâmplător comuna mea natală). În timpul regimului de ocupație horthisto-fascistă a Nord-Vestului Transilvaniei, acesta s-a remarcat printr-o duritate extremă fața de copiii români care nu știau să scrie și să citească în limba maghiară, fapt firesc în condițiile în care s-au născut după Unirea Transilvaniei cu România. Învățătorul Major îi sancționa inclusiv pe cei care cunoșteau cât de cât limba maghiară, dar nu se exprimau cu accentul specific. Conform unor localnici, a ajuns până acolo încât pe unii copii i-a pedepsit punându-i în jug. Din aceste motive, după eliberarea Transilvaniei de sub ocupația horthisto-fascistă, câțiva părinți întorși de pe front i-au aplicat o corecție fizică învățătorului Major, în urma căreia acesta a fugit din Dăbâca împreună cu întreaga familie, stabilindu-se în Beclean județul Bistrița Năsăud (la circa 60 km distanță), iar ulterior atât el cât și fiii săi s-au înscris în Partidul Comunist Român. Carol Major a avut doi fii născuți în localitatea Dăbâca, dintre care unul a devenit ceferist la Beclean și este tatăl profesorului Liviu Maior, iar celălalt a devenit medic dentist la Comitetul județean Cluj al PCR. Acest unchi al profesorului Liviu Maior s-a numit Alexandru Major și și-a asumat naționalitatea maghiară până la deces. În postul său de la Comitetul județean PCR, l-a ajutat mult pe Liviu Maior în anii studenției și în cariera sa universitară, dar și-a exprimat nemulțumirea când nepotul său a fost propulsat ministru al Educației în guvernul Văcăroiu de către PUNR, care era condus de primarul municipiului Cluj Napoca, Gheorghe Funar.  Interesant este că, în calitate de istoric, profesorul Liviu Maior s-a specializat pe relația dintre românii și ungurii din Transilvania.

 

 

Senator

 

Valer Marian

 

P.S.  Sper că directorul SRI, George Maior, nu a avut și nu are vreo închipuire că, împreună cu protectorii și acoliții săi, ar putea să ne pună pe toți în jug, precum a făcut străbunicul său cu copiii românilor din Dăbâca.

[Toni Marginean]

Tot ce trimit mai jos este intradevar adevarat.

 

Cartelul militaro-medicalo-petrochimic-farmaceutic ne vrea bolnavi, sterili si indopati cu medicamente

“Cancerul era practic necunoscut pana cand a inceput vaccinarea impotriva pojarului. De atunci, am vazut 200 de cazuri de cancer si n-am vazut niciun caz in randurile persoanelor nevaccinate” (W.B. Clark, New York Times, 1909). Iata o afirmatie de acum peste un secol care ar trebui sa ne puna pe ganduri pe toti.

Substantele carcinogene sunt introduse intentionat in apa noastra, in alimentele procesate, in pesticidele raspandite peste recolte. Radioterapia sau chemioterapia pentru tratarea cancerului functioneaza rar si intotdeauna cauzeaza mai multe probleme de sanatate pacientilor decat sa-i vindece. In acelasi timp, acesti pacienti sunt storsi si de bani.

Iar tratamentul pentru cancer e simplu si nu are legatura cu ceea ce ne invata imensa propaganda medicalo-farmaceutica. Toate cancerele se dezvolta intr-un mediu acid, niciun cancer neputand supravietui intr-un mediu alcalin. Asa ca o dieta sanatoasa, alcalina, organica (fructe, legume, lactate etc.) poate anula efectul alimentelor acide (carne, oua, nuci) si creste nivelul PH-ului din corp peste 7; cu o dieta alcalina si sanatoasa, cancerele nu pot incepe, iar cancerele existente nu pot continua. Dar, din pacate, fructe sau legume sanatoase rar gasim in ziua de astazi, din moment ce marea lor majoritate a lor sunt tratate cu pesticide pline si ele de substante carcinogene.

Exista o conspiratie globala pentru ca noi, oamenii, sa ramanem cat mai bolnavi!

Exista o conspiratie globala pentru a face lumea cat mai bolnava, pentru a prospera imensa coruptie din domeniul farmaceutico-medical. Iar in acest domeniu, puternica familie francmasonica Rockefeller nu este deloc straina. Citez din Gary Allen, “Dosarul Rockefeller”: “Banii familiei Rockefeller au fost folositi pentru renuntarea la prevenirea naturala a bolilor, printr-o dieta sanatoasa, si pentru promovarea folosirii medicamentelor. Si familia Rockefeller avea tot interesul. Marea majoritate a medicamentelor sunt realizate din gudron de carbune, iar aceasta mare familie avea afaceri uriase in domeniul petroliero-energetic”. Intr-adevar, in ultimii 80 de ani, folosirea medicamentelor s-a promovat puternic: “Te doare capul? Ia o aspirina”, “uitandu-se” ca sunt o multime de tratamente naturiste alternative.

In ziua de astazi, este foarte important sa alegem cu atentie ce alimente, bauturi si medicamente introducem in trupul nostru, caci, asa cum spuneam, exista un interes cat mai mare din partea monstruosului sistem medicalo-farmaceutic de a te face si mentine bolnav, steril si indopat cu medicamente.

Cartelul militaro-medicalo-petrochimic-farmaceutic

Intr-un discurs absolut incendiar, Dr. Len Horowitz ne explica intreaga conspiratie din ziua de azi din acest domeniu: “Totul este acoperit; nu inveti nimic despre toxicitatea medicamentelor, nu ti se spune nimic despre toxicitatea vaccinurilor. Industriasii farmaceutici, carora eu le spun “cartelul militaro-medicalo-petrochimic-farmaceutic” au controlul total asupra mass mediei, si, ca urmare a acestei puteri detinute, oamenilor nu li se ofera informatiile de care au nevoie pentru a lua deciziile corecte; oamenilor nu li se ofera decat o propaganda. Actiunile acestui cartel sunt genocide, adica se omoara in masa oameni, din motive economice, politice si ideologice. Iar acesti industriasi farmaceutice sunt conectati cu oamenii care vor sa controleze si sa manipuleze populatia.”

Iar totul porneste de la procesul de educatie a viitorilor doctori si farmacisti. Medicii rezidenti sunt tinuti in garzi de noapte extrem de stresante; ce-ar putea ei sa faca in aceste situatii? Intr-un fel ei devin pregatiti pentru controlul mintii, pentru o hipnoza virtuala. Studentii de la medicina absolva facultatea fara a avea cunostinte de nutritie corecta, de medicina holistica, de vindecare naturala; ei devin astfel sclavi manipulati ai monstruoasei industrii farmaceutice. Devin manipulati fara sa-si dea seama si participa inconstient la perpetuarea acestui sistem. Iar sanatatea ar trebui sa se bazeze pe intregul concept de minte-trup-spirit, nu pe altceva.

Bolile sunt inventate!

Iar acest sistem a creat o serie de aberatii, ca de exemplu acelea de inventare a unor boli. Citez din cartea lui Jon Rappoport, “SIDA Inc., scandalul secolului”: “Permiteti-mi sa va dau un alt exemplu al unei boli inventate: hepatita. Da, asa e, hepatita e o boala inventata. De fapt, oamenii sufera de o toxicitate a ficatului; aceasta e cu adevarat hepatita. Iar germenii care cauzeaza aceasta hepatita reprezinta cel mult factori favorizanti, nu cauze directe. Exista sute de motive pentru care o persoana poate avea o intoxicatie a ficatului: de la medicamente de tot felul, pana la consumul de apa contaminata sau la inhalarea de praf de uraniu. Daca uraniul este cauza pentru care ficatul nu functioneaza corespunzator, atunci aceasta e problema, si nu hepatita. Daca va loveste cineva cu un ciocan mare in cap si veti avea probleme cu capul toata viata, aceasta inseamna ca aveti Alzheimer?”

Industria farmaceutica actuala fura retete vechi din Orient

Va recomand cartea lui Kevin Trudeau, “Vindecari naturale despre care ei nu vor sa aflati.”Trudeau, un jurnalist de investigatie, a reusit sa faca rost de rapoarte medicale, cifre si fapte, si sa prezinte remedii naturale ieftine si eficiente folosite in Orient si in vechile civilizatii. El a reusit astfel sa demonstreze ca marile corporatii farmaceutice au reusit efectiv sa fure retete de la triburile africane, asiatice si sud-americane, sa extraga substantele din plante, sa realizeze chimicale asemanatoare, si sa le vanda apoi sub forma de medicamente… de 80 de ori mai scumpe decat retetele originale!! La asa profit imens, e de inteles interesele imense din aceasta zona

 

 

[Toni Marginean]

Ordinul original al Maresalului Antonescu

https://www.dropbox.com/s/8qk1ns2a816h3ue/download.jpg?dl=0

[Toni Marginean]

"Așteaptă-te la orice , de la oricine. Până și diavolul a fost cândva înger."

 

"Cine nu știe că nu știe, e prost -ocolește-l !
 Cine nu știe că știe ,e adormit -trezește-l !
 Cine știe că nu știe ,e nepregătit -pregătește-l !
 Cine  știe  că  știe, e ințelept -urmează-l !

[Toni Marginean]

Dezvaluiri uluitoare! Dosarele X ale sovieticilor, furate de la generalul Ilie Ceausescu

 

Ministerul sovietic al Apararii a lucrat la un proiect secret pentru a crea o fiinta cu puteri supraomenesti, paranormale, cu ajutorul unor extraterestri.

 Chiar seful acestui proiect de neimaginat rupe tacerea si dezvaluie cum au fost contactati extraterestrii si care e parerea acestora despre oameni.

Alexei Savin, general locotenent in rezerva, a fost cel „ales” sa aduca aceasta istorie la lumina.  Savin a lucrat in Ministerul sovietic al Apararii, fiind absolvent al Academiei de Stiinte Naturale. Acesta a declarat unor ziaristi de la Pravda ca activitatile paranormale intrasera in linie dreapta in armata sovietica si in KGB din 1983, cand Ministrul Apararii de atunci a permis antrenarea unor soldati pentru misiuni paranormale, cum ar fi identificarea unor obiective militare prin metode extrasenzoriale, prezicerea unor accidente, vindecarea rapida a soldatilor raniti etc. In decembrie 1989 (exact cand Gorbaciov se ostenea sa inlocuiasca regimurile comuniste totalitariste cu unele cu fata umana), a luat fiinta Unitatea speciala 10003, din ordinul sefului Statului Major, general Mikhail Moiseev, avand doar zece ofiteri paranormali, cei mai buni dintre cei antrenati.  Acestia au reusit sa contacteze o civilizatie extraterestra, dupa ce au existat mai multe  aparitii OZN in zona de antrenament din   Vladimirovka.

Vasili Ieremenko, general maior si profesor emerit al Academiei de Securitate, Aparare si Aplicarea Legii, a fost primul care s-a adresat presei pe aceasta tema. Pe vremea sovietica, era ofiter KGB si superviza tehnologia in aeronautica.  „Am invatat cum sa chemam aceste OZN-uri in Vladimirovka. Era de ajuns sa facem miscari masive de trupe si sa transportam echipamente. In astfel de cazuri, apareau 100%.  Dupa sase luni de testari s-au tras trei concluzii:  ca stiinta moderna nu poate identifica acest fenomen, ca s-ar putea sa fi fost echipament sofisticat de recunoastere apartinand SUA sau Japoniei si, trei, ca ar putea fi un impact al unei civilizatii extraterestre”, a declarat Ieremenko. Generalul Alexei Savin vine si completeaza marturia lui Ieremenko. Anume ca, „ademenirea” OZN-urilor a facut parte din experimentul unitatii speciale 10003. Primele experimente au avut ca obiectiv descoperirea unor metode de a imbunatati activitatea creierului, in anumite circumstante. Consiliul Stiintific legat de acest program a fost condus de academician Natalia Bektereva, care, pana la moartea ei, a fost directorul stiintific al Institutului de cercetare a creierului uman. „In cadrul cercetarilor am ajuns la concluzia ca omul este un sistem energo-informational, care capteaza informatii din afara cognoscibilului”, spune generalul Savin. Pentru a identifica aceste „surse externe”,  s-au creat trei grupuri, unul de cercetatori, al doilea de militari si al treilea de… femei! Acest al treilea grup a facut cele mai multe descoperiri in domeniu, dezvoltand capacitati extrasenzoriale deosebite. Sefii au cerut contactarea unor civilizatii extraterestre. „Si am reusit. Am dezvoltat o metoda bazata pe activitatea creierului. Mai bine zis, am reusit sa aducem creierul pe o anumita frecventa, care i-a permis sa fie pe aceeasi lungime de unda cu o civilizatie extraterestra”, a explicat Savin.

Rezultatul a fost impresionant. Sase participanti la experiment au primit aprobare de la extraterestrii contactati sa aiba „o intalnire de gradul III”. Doi au fost primiti pe navele acestora. Extraterestrii le-au permis gradual acest contact, dar, odata stabilita relatia de incredere, au existat discutii despre structura formei lor de guvernamant, a educatiei. Nu s-a putut obtine nicio informatie de natura militara. Insa au acceptat sa dea cateva scheme ale unor echipamente de diagnosticare si tratament!!! „Civilizatia umana nu este de interes pentru ei, ca subiect de dialog. Suntem parte din Univers si trebuie sa ne supravegheze pentru a nu ne autodistruge sau sa distrugem si alte civilatii apropiate, dar, altfel, suntem ca niste copii mici pentru ei”, spune Savin. In 1993, aceste cercetari au fost stopate si unitatea a fost destructurata.

Aparatele biomedicale ale„extraterestrilor”, sutite din Romania

Programul a fost suspendat pana recent, sustine generalul Savin. „Acum patru ani, am repetat experimentul si am avut succes. Continuam aceasta munca. Oameni talentati sunt inca prezenti in industria Apararii”, declara Savin. Evident, nu putem sa nu ne gandim la unitatea speciala de antrenament paranormal, infiintata experimental de generalul Ilie Ceausescu in Muntii Buzaului si care, datorita rezultatelor deosebite, urma sa fie infiintata oficial in 1989. Odata cu cea sovietica. A noastra n-a mai avut sanse, dat fiind evenimentele din 1989! Din toata „istoria” generalului Savin, noi am retinut relatarea despre schemele date de „extraterestri” pentru echipamente de diagnosticare si tratament. Le stim, ca de cativa ani ele sunt prezentate in Romania, invaluite de misterul cuvenit. Si necesar. Sunt aparate foarte bune, bazate pe principiul rezonantei. Ceea ce ne duce automat cu gandul la istoria extrem de pamanteasca a uluitorului aparat inventat de romanul Carol Przybilla prin anii ’70 si brevetat in 1991, cu mare greutate, dupa care acesta a disparut! Aparand la rusi, nu ca ar fi ceva „extraterestru” in aceasta aparitie.

Paranormalii Cabinetului 1

Cabinetul 1 infiintase o unitate pentru studierea fenomenelor paranormale si pentru antrenarea „soldatilor paranormali” in Muntii Buzaului, subordonata generalului Ilie Ceausescu. Cercetatorul Vasile Rudan, specialist in perceptie extrasenzoriala, a lucrat sub contract strict pentru aceasta unitate. A condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotati, iar rapoartele, fotografiile si negativele, precum si filmele erau predate unitatii respective. Nu avea voie sa opreasca nimic. La inceputul anilor ‘80, Vasile Rudan s-a aflat intr-o situatie de-a dreptul jenanta. Tocmai terminase un experiment, pregatise raportul si filmele, cum facea de obicei, urmand sa le predea. Dar, surpriza! Si-a gasit camera unde se cazase in Bozioru – catun Nucu – devastata si toate materialele disparute, in mapa fiind pusa maculatura. Cine i le furase? Norocul lui a fost ca si cei din unitate observasera niste personaje foarte curioase, dotate cu jeep-uri Aro si statii de comunicatie, dotari specifice Securitatii, care monitorizau activitatile din Bozioru. Cine erau acesti „men in black”, de isi permiteau sa supravegheze o unitate ultrasecreta a Armatei, care raporta direct lui Ceausescu?

Plesita o „incrimineaza” pe Elena Ceausescu

Generalul Nicolae Plesita auzise de preocuparile paranormale ale  Armatei si stia ca Elena Ceausescu era si ea preocupata. „Elena Ceausescu se ocupa cu chestii din astea, in cadrul Consiliului National pentru Stiinta si Tehnica, a carei presedinta era”, dezvaluia acesta. Iar prim-vicepresedinte era Ion Ursu. In CNST era un departament care avea in plan cercetarea unor astfel de fenomene si experimentarea lor. Dar nu numai atat. „Am aflat de la un colonel in rezerva care a lucrat in DSS ca, intr-adevar, in cadrul CNST, existau oameni care aveau in program monitorizarea cercetarilor din sfera paranormalului, rapoartele lor fiind sub Cod Zero, ajungand la Elena Ceausescu. Ea le distribuia apoi la trei subordonati. Doi dintre acestia lucrau in cadrul DSS. La unul ajungeau zonele cu zacaminte strategice, uraniu, petrol,  descoperite prin perceptie extrasenzoriala, iar la celalat ajungeau anumite inventii, de care se ocupa apoi Institutul de Tehnologie Avansata. Al treilea se ocupa de cele de interes personal al tovarasei.” Cu alte cuvinte, paranormalii lui Ceausescu munceau, iar cei ai Cabinetului 2 ii spionau si le furau rapoartele.

Przybilla, cel mai monitorizat inventator

Cine a auzit de Carol Przybilla? Gratie monitorizarii permanente a oamenilor Elenei Ceausescu, aproape nimeni. Carol Przybilla a fost „omul de aur” al noii ordini socialiste. Absolvent a doua facultati in Germania, Carol Przybilla era trimis la toate santierele muncitoresti unde se intamplau accidente grave de munca, pentru ca in avantul socialist se inlaturasera majoritatea inginerilor „burghezi” si pana la scolirea altora era cale lunga. Minte inventiva, acesta a brevetat o gramada de dispozitive pentru curent alternativ si continuu, domeniu care facea foarte multe victime. Cele mai profitabile inventii au fost: turbina cu combustie interna (1958, vanduta de statul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei si folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90). La inceput, i se acorda cate un premiu de stat, cu suma de bani aferenta, pe urma, Elena Ceausescu i-a bagat un om in „coaste”, care ii cersea pur si simplu cate o inventie.

Colonelul Badea a obtinut de la Carol Przybilla nu mai putin de 147 de inventii. In 1980, col. Badea i-a cerut sa cedeze cea mai importanta inventie, „Aparat pentru tratamente biologice”,  bazat pe principiul rezonantei, avand rezultate uimitoare. A refuzat si n-a mai putut să breveteze si sa omologheze aparatul. Surprinzator (sau nu), in 1990, cand Carol Przybilla a depus cererea de brevetare la OSIM, a fost preluat imediat de SRI, iar Institutul de Tehnologie Avansata i-a construit o frumusete de aparat… de care s-a avut grija sa nu fie omologat nici tehnic, nici medical. Aceeasi Marie, cu alta palarie! Carol Przybilla a regretat pana la moarte ca nu-l cedase Elenei Ceausescu, fiind convins ca aceasta, in marele ei orgoliu, ar fi umplut lumea cu marea ei inventie, si oamenii bolnavi ar fi putut beneficia de acest tratament miraculos. Si probabil ca n-ar fi aparut la rusi, dat de „extraterestri”.