zal Postat Aprilie 13, 2014 Partajează Postat Aprilie 13, 2014 Adică i-ai făcut sursă chioară, nefiltrată şi nestabilizată? Nu mă miră. Link spre comentariu
Mays Postat Aprilie 13, 2014 Autor Partajează Postat Aprilie 13, 2014 Am incercat cu ea chioara, doar redresata ca sa vad daca face la fel ca cea filtrata si stabilizata profesionala pe care o am pentru teste la servici, am incercat si cu o sursa pc si cu toate facea la fel pana sa urc la 2uf, sursa finala a montajului este filtrata si stabilizata, acum merge excelent are aproape o zi de functionare impecabila, poate ca o fi fost si din cauza integratului care este un ut555d, doar asta am gasit atunci.Cum am spus nu ar fi fost o problema daca nu ar fi existat acel contor pe circuitul secundar, daca as fi facut montajul pentru acasa poate ca nici nu as fi bagat de seama ca la bagarea in priza se declanseaza. Link spre comentariu
Mays Postat Aprilie 29, 2014 Autor Partajează Postat Aprilie 29, 2014 Mi-a aparut acceiasi problema dupa doua zile de functionare, dimineata cand se pornea aparatul, si se alimenta montajul declansa fara a apasa butonul, am mai adugat cateva condensatoare cum vazusem prin alte scheme, am pus un filtru chiar si pe alimentare cu 220, buton pornire antiparazitare, si se intampla mai rar declansarea cam la 3 zile dar tot se intampla, am vazut pe forumurile straine ca e o problema foarte des intalnita pentru cei care nu vor sa le declanseze la alimentarea montajului, si gasisem si o rezolvare cu adugarea unor rezistente pe pinul de reset si inca unul nu mai stiu exact care, cat si adugarea mai multor condensatoare, din lipsa de timp n-am realizat acel montaj deoarece trebuia sa fac si alta placuta imprimata, si am apelat la o schema simpla de temporizare , pe care o facusem acum cativa ani pentru niste becuri si care functioneaza si in ziua de azi cu un tranzistor, o dioda, doua rezistente si un condensator care da timpul de temporizare, pe care am mai modificat-o putin, pentru ca la apasarea butonului in timpul temporizarii sa nu inceapa din nou timpul de temporizare. O sa caut si sa postez si aici schema care am gasit-o cu 555 anti declansare la alimentare, poate intereseaza si pe altii, in utilizari normale nu e o problema, functiona perfect, dar cand ai un contor in schema si vrei o treaba bine facuta, e o problema. Link spre comentariu
cristian1961 Postat Mai 21, 2014 Partajează Postat Mai 21, 2014 de regula circuite de genul asta au un circuit supervizor pentru tensiunea de alimentare . cind cade sub valoarea prescrisa da un semnal de reset care ramine stabil chiar daca sursa de alimentare este aproape zero. se foloseste la circuitul de reset uC. trebuie pus intr-un loc porivit .deobicei e un integrat cu 3 picioare dar poate fi si mai complex. in functie de schema merge si un montaj cu citeva tranzistoare sau cu un jfet. jfetul are avantajul ca , conduce pina la zero tensiune de alimentare . deci nu poate sa mai apara un impuls fals .eu as incerca un monostabil din seria HC . sunt de mai multe tipuri si merg in configuratie neretrigerabila . deci reapasind butonul in intervalul de zece sec nu se intimpla nimic. mai ales ca fiind TTL i se poate pune usor circuit suparvizor pe reset. Link spre comentariu
Marius78 Postat Mai 28, 2021 Partajează Postat Mai 28, 2021 La 21.05.2014 la 21:43, cristian1961 a spus: de regula circuite de genul asta au un circuit supervizor pentru tensiunea de alimentare . cind cade sub valoarea prescrisa da un semnal de reset care ramine stabil chiar daca sursa de alimentare este aproape zero. se foloseste la circuitul de reset uC. trebuie pus intr-un loc porivit .deobicei e un integrat cu 3 picioare dar poate fi si mai complex. in functie de schema merge si un montaj cu citeva tranzistoare sau cu un jfet. jfetul are avantajul ca , conduce pina la zero tensiune de alimentare . deci nu poate sa mai apara un impuls fals .eu as incerca un monostabil din seria HC . sunt de mai multe tipuri si merg in configuratie neretrigerabila . deci reapasind butonul in intervalul de zece sec nu se intimpla nimic. mai ales ca fiind TTL i se poate pune usor circuit suparvizor pe reset. salut...te-as ruga daca poti, sa ma ajuti, cu un circuit care. cand este trigerat, dar desi nu asta vreau, la un contact inchis de 1 minut, circuitul sa de-a DOAR un impuls de la 0,1 la 5 sec, impuls care sa il pot regra eu, pt ca inca nu ii stiu exact timpul necesar, iar la urmatorul impuls de 1 minut, sa de-a acelasi impuls prestabilit de mine...e greu? din ce am citit la tine, s-ar putea, doar ca nu stiu ce face circuitul tau, cand trigerul este de 1 minut....multumesc Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum