Superreacţia Dr.. Titus pe breadboard

[gica70]

Sa cred ca sunt tabele cu Cu simplu emailat si dublu emailat !?.

[Vizitator]

Tabelele cu conductor avind doua straturi de izolator sint mai rare, mai greu de gasit in schimb cele cu un singur strat sint uzuale, din pacate nu am un scaner ca sa vezi cum arata ,totusi iata unul prezentat pe sectiunea tuburi , cam incomplet in sensul ca nu sint date cele doua diametre din care sa rezulte grosimea stratului de email

[Vizitator Pitagora]

Bună seara domnilor,

Capitolul 16

Cadrul dedicat

 

Promisesem mai demult să bricolez un cadru dedicat superreacţiei. Pe de o parte cadrul existent nu are o inductanţă convenabilă (soluţia cu condensator de adaptare este numai un compromis ce nu poate fi de lungă durată) şi pe de altă parte eram curios cum se comportă montajul pe un cadru mic. În toate reclamele şi articolele din epocă se insistă asupra faptului că aparatele „Dr. TITUS” asigură recepţii confortabile în difuzor şi pe cadre de dimensiuni modeste.

Răscolind deci printre „lemne” mă întîlnesc cu o şipcă 20 X 5 mm rămasă de la un proiect de cadru dublu acordat, lungă cam de un metru, şi crestată pe ambele laturi cu fante pentru sîrmă din centimetru în centimetru. Şipca este paralelipipedică. Nu vă lăsaţi înşelaţi de perspectiva din fotografie. Am încercat să ocup imaginea cu „cît mai multă şipcă şi cît mai puţin altceva”. A ieşit (poate) o fotografie artistică dar valoarea documentară este îndoielnică.

 

Am tăiat-o în două şi am îmbinat cele două jumătăţi în „cruce” cu ajutorul a două şliţuri. Din alte bucăţele (necrestate) cu aceiaşi tehnică de îmbinare am încropit un suport. (Poza din dreapta) Am bobinat crucea cu 2 X 7 spire cu un rest de sîrmă liţată izolată cu plastic verde.

 

Au ieşit cam 90 µH măsuraţi cu instrumentul meu (nu foarte precis). Principalul e că merge şi că „prind” (ziua) aceleaşi posturi pe care le „prindeam” şi cu cadrul mare, tot cu acelaş volum în difuzor.

 

 

Un cadru extrem de simplu

 

Către seară mi-am adus aminte de un stil de bobine, (pe care l-am întîlnit în internet nu mai ştiu pe unde) cu numele de „Novex” şi care constă în înfăşurarea sîrmei paralel cu diagonala, pe după colţurile unui pătrat (sau dreptunghi) din material rigid (carton, plastic) spiră lîngă spiră pînă la umplerea suprafeţei. Mi-am zis că dacă iau o formă mai mare şi bobinez cu pas pot obţine un cadru extrem de simplu. Am luat o bucată de placaj DIN A4 şi am bobinat 28 de spire cu sîrmă CuEm 0,4 mm (cît am putut eu mai egal – „la ochi”):

 

Am obţinut (cu aceeiaşi aproximaţie) cam 90 µH. Ca „stativ” am folosit un cleşte de plastic de atelier pentru prins piesle mici la încleiere. Toată „construcţia” nu are nimic din „stilul” anilor ’20 – 30 şi am stat puţin pe gînduri dacă să v-o prezint sau nu, dar mi s-a părut atît de simplă, (dacă ai placajul şi sîrma e gata în cinci minute!) că n-am rezistat ispitei.

Bineînţeles că merge! Am să-l încerc şi mîine în cursul zilei cînd propagarea pe medii e mai proastă, dar „la ureche” nu simt acuma seara nici o diferenţă între cadrul „DIN A4” cadrul „Verde” şi cel „Mare”.

 

Deşi pare „off topic” această nouă dezvoltare (după părerea mea) vă uşurează drumul spre bricolarea unei superreacţii proprii. Cîţi dintre dumneavoastră urmărind aceste rînduri nu-şi doresc în fond aceasta?

 

Cu multă stimă,

Pitagora Schorsch

[CIBY2]

Toata stima pentru ce faceti. Cu toate ca apreciez si montajul realizat, nu pot totusi sa nu-mi exprim admiratia pentru difuzor. In pozele prezentate, acesta da cu siguranta un aer de "epoca"!

[Vizitator Pitagora]

Bună seara domnilor,

... nu pot totusi sa nu-mi exprim admiratia pentru difuzor. In pozele prezentate, acesta da cu siguranta un aer de "epoca"!

Respectele mele domnule CIBY2,

Mulţumesc pentru aprecieri. Dacă doriţi, puteţi să-mi admiraţi colecţia de difuzoare aici:

http://www.proradioantic.ro/index.php?x=item&id_p=6814

Cuprinde şi imaginile trimise de vînzător înainte de cumpărarea difuzorului „Brunet Duotone” pe care l-aţi admirat în poze. Din păcate soclul original a ajuns la mine fărîme şi i-am improvizat un suport convenabil pînă la achiziţia unui alt soclu. Spre deosebire de colecţionarii „serioşi” care îşi ţin piesele de colecţie în vitrină eu le „le pun la treabă” folosindu-le la experimente de genul celui în curs. Dar numai aşa pot să afirm senin că „montajul merge în difuzor”.

 

Capitolul 17

 

Cei care s-au uitat cu atenţie la pozele de ansamblu făcute la experimentarea cadrelor au observat desigur cîteva schimbări la periferice şi în echiparea breadboard-ului:

 

Lămpile „ersatz”

 

După reunificarea celor două Germanii, glorioasa armată sovietică a trebuit să părăsească în foarte mare grabă incintele unităţilor militare pe care le mai ocupa în estul Germaniei. În urma lor au rămas depozite (aproape) pline cu uniforme şi piese de rezervă de care nimeni nu mai avea nevoie, şi care, obţinute de angrosişti la un preţ de nimic, au fost scoase pe piaţă extrem de ieftin. Ani de zile după aceea lămpile militare ruseşti s-au găsit „trei la leu” şi cererea fiind mică unele din ele se mai găsesc şi astăzi. (Bine, cu reducerea stocurilor preţurile au mai crescut, dar nu mult.) De vre-o zece ani (de cînd m-a apucat pasiunea bricolatului cu lămpi) mi-am constituit treptat (cumpărînd asemenea „chilipiruri”) o mică rezervă de care mă folosesc cînd e cazul.

Pe scurt, pentru breadboard-ul „Titus” am scos de la rezervă două lămpi 2Ж27Л şi le-am soclat ca triode de joasă tensiune cu 2,2 V la filament:

 

Aveţi mai jos, în stînga, cele două lămpi resoclate, iar în dreapta o comparaţie între o lampă resoclată şi o lampă originală „Radiofotos Grammont D 9”:

 

Ca să nu „consum” sau să primejduiesc inutil integritatea lămpilor originale, după ce m-am convins că lămpile „ersatz” funcţionează (în linii mari) asemănător, obişnuiesc să continui experimentele pe montajul echipat în acest mod.

 

Baterii

 

Lămpile 2Ж27Л soclate ca triode de joasă tensiune admit o tensiune maximă de placă de 45 V şi necesită o tensiune de filament de aproximativ 2,2 V sub un curent de 57 mA.

Ca atare am înseriat cinci baterii de 9 V pentru bateria de placă (în stînga) şi pentru filamente am folosit un suport în care intră două baterii R 20 înseriate. Ansamblul surselor de alimentare îl aveţi în fotografia din dreapta:

 

 

 

Bobinele mici

 

Perechea de bobine „fund de coş” ce mi-a servit pînă acuma la experimente, a trebuit să fie retrasă din exploatare pentru refacere. Vă amintiţi cu siguranţă că, cea cu sîrmă izolată cu bumbac roşu (în fine roz spălăcit) are o inductanţă de (doar) 164 µH cînd de fapt se cer vre-o 300 µH pentru bobina de reacţie. De cînd am început să modific dimensiunile şi inductanţa cadrului, trebuie practic să „lipesc” fizic bobina de reacţie de cea de acord, pentru a obţine un volum decent la posturile dinspre limita inferioară a gamei de unde medii, ceea ce nu trebuie să se întîmple intr-un aparat bine construit.

Ca atare, folosind nişte sîrmă recuperată de la nişte bobine mai vechi (şi care nu foloseau la nimic) şi nişte replici de monturi mi-am fabricat o pereche de bobine mici, estetic asemănătoare cu bobinele cu sîrmă subţire trimise de domnul Béres, şi (bineînţeles) cu caracteristicile electrice necesare scopului.

 

Nu! Nu am maşină de bobinat, şi bobinele nu sînt „fagure” ci „universal” bobinate (cam stîngaci) cu mîna! (Oricît ar părea de straniu.)

Am găsit acest mod primitiv de a bobina într-o carte rusească din 1961 tradusă şi publicată la noi în 1962: V. K. Labutin „Cartea tehnicianului radio”.

 

După ce, în timpul înaintării spre vest a armatei roşii şi cîţiva ani buni după război, au jefuit fără scrupule maşini automate şi orice fel de tehnologie mai avansată din toată Europa de est, în 1961, ruşii mai bobinau cu mîna, (probabil nefiind în stare să pună în funcţiune maşinile jefuite,) sau poate îi obligau doar pe cei jefuiţi s-o facă.(Ca să nu existe cumva îndoieli asupra supremaţiei tehnologice a marii Uniuni Sovietice.)

 

Oricum ar fi, pentru un amator (ca mine) tehnologia s-a dovedit utilizabilă şi după o ucenicie penibilă (ajunsesem să înjur pe ruseşte cînd, trei spire înainte de sfîrşit mi se desfăcea toată bobina în mînă) am izbutit să bobinez perechea care se vede mai sus şi care funcţionează bine pe breadboard.

 

Cu multă stimă,

Pitagora Schorsch

[SOLDAN CONSTANTIN]

Buna seara,date despre conductoare pentru bobinaj emailate se gasesc in AGENDA ELECTRICIANULUI prima editie si se poate descarca de aici : http://www.postaonline.ro/ll23lf73r1gv/ ... ..pdf.html cu stima Soldan.

[Vizitator Pitagora]

Bună seara domnilor

 

Capitolul 18

 

Refacerea bobinei „fund de coş”

 

Spuneam mai sus că perechea de bobine „fund de coş” ce mi-a servit pînă acuma la experimente, a trebuit să fie retrasă din exploatare pentru refacere.

 

Cei cu privirea mai „ascuţită” şi cu atenţie la detalii vor remarca la sistemul de fixare şi contact cu exteriorul, înlocuirea dreptunghiurilor de plastic ce strîngeau iniţial preşpanul, cu nişte triunghiuri - tot de plastic - ce intră cu un colţ sub înfăşurare. Această schimbare a fost făcută „pe parcurs” şi s-a dovedit utilă: triunghiurile sînt mai practice: fixează mai bine preşpanul, şi toată construcţia devine mai robustă, mai uşor de manipulat.

De fapt bobina din circuitul de grilă (în stînga) este foarte bună aşa cum este. Are 44 de spire şi o inductanţă de 95 µH. Este bobinată cu sîrmă Φ 0,35/0,57 mm.

 

După cum probabil ştiaţi (şi dacă nu ştiaţi aflaţi acum de la mine) în anii ’20 sîrma îmbrăcată textil nu avea şi un strat izolator de email. Bobinele „fund de coş” cu care am început experimentele pe breadboard şi care se văd în fotografiile de mai sus sînt bobinate cu astfel de sîrmă. Singurele dimensiuni de măsurat pentru (eventualele) calcule sînt diametrul firului dezgolit şi îmbrăcat. Mi-am permis să măsor şi sorturile de sîrmă trimise de domnul Béres (izolate şi cu email) după aceiaşi metodă, pentru simplitate şi coerenţă. Din experienţa mea, cei cîtiva microni lipsă la diametrul cuprului şi ocupaţi cu emailul, nu introduc abateri măsurabile la nivel de amator.

Nu mai doresc să stîrnesc o furtună între bobinatorii „specialişti”. (Nu ştiu dacă există şi profesionişti printre dînşii.) M-am simţit literalmente copleşit de date, tabele, opinii divergente, păreri contrarii exprimate cu arţag, începuturi de ceartă foarte „off topic”, confuzii între diametrul şi secţiunea sîrmei...şi nu mai vreau. M-am săturat. Dacă aici ploaia de tabele se înteţeşte, mi-am găsit un refugiu: am început să postez „Titus pe Breadboard” pe un for francez: http://retro-forum.com/viewtopic.php?f=14&t=241825 şi intenţionez să mă retrag acolo.

 

Bobina de reacţie din circuitul de placă al primei lămpi (în dreapta) trebuie refăcută. Are 58 de spire, o inductanţă de 164 µH, şi a fost bobinată cu sîrmă Φ 0,25/0,58 mm. Mihail Konteschweller recomandă o inductanţă de 300 µH. Ca instrument de calcul, nu am găsit decît o formulă simplificată (deci foarte aproximativă) pentru bobinele „fund de coş” ce provine dintr-un formular francez de prin 1932, şi care nu m-a ajutat prea mult.

 

 

După cum ştiţi domnul Béres a avut amabilitatea să-mi trimită înafară de cele patru bobine de 1600 de spire şi cîteva mostre de sîrmă îmbrăcată textil, ca să le evaluez şi să hotărăsc dacă pot fi folositoare mai departe.

Pînă la urmă pe forma de preşpan eliberată de sîrma veche, am bobinat 80 de spire cu sîrmă Φ 0,36/0,45 mm. (De la domnul Béres.) Am obţinut (după cum se vede mai jos) 306 µH (cu aproximaţia de rigoare)

 

Se vede de asemenea că cele 80 de spire umplu (aproape) pînă la refuz forma de preşpan.

 

Sugestie pentru bobinele „mici” ale replicii

 

În urma acestei experienţe se întrevede un mod foarte simplu de execuţie pentru bobina de reacţie a replicii: Se scoate sîrma veche şi se bobinează forma de preşpan pînă la refuz, (mai mult de 80 de spire) cu sîrmă Φ 0,36/0,45 mm de la domnul Béres. (lăsînd bineînţeles capete lungi de 15 -20 cm.) Cu un inductanţmetru (dacă se poate mai precis decît al meu) se măsoară inductanţa, se mai scoate o spiră, iar se măsoară pînă cînd se ajunge rezonabil de aproape de valoarea prescrisă (300 µH). Dacă nu mă înşel, pe cealaltă bobină „fund de coş” trimisă pentru echiparea replicii există o înfăşurare în jurul valorii de 160 µH. Reducerea inductanţei la 90 µH (în lipsa unei formule de calcul mai precise), ar putea fi făcută tot după acelaş procedeu, (măsurat scos o spiră măsurat etc,) avînd grijă mai întîi de a lăsa suficientă sîrmă la capete (tot cam 15 -20 cm) pentru conectarea la regletă.

 

Fazarea bobinelor „fund de coş”

 

După bobinare, pentru a funcţiona cum trebuie în aparat, bobinele trebuie fazate. În orice receptor cu reacţie sensul înfăşurărilor trebuie să fie astfel ales ca să restituie în grilă o parte a semnalului din circuitul de placă, în fază cu semnalul incident. Bobinele interşanjabile destinate să echipeze aparate prevăzute cu cuple (precum breadboard-ul meu) trebuie să fie toate în fază. (Altfel nu mai sînt interşanjabile.)

Pentru aceasta mi-am construit un dispozitiv simplu: Într-o bucată de lemn uscat, fiartă cam 20 de minute în parafină, am practicat patru găuri Φ 4 mm în colţurile unui dreptunghi 25 X 16 mm. În ele am înfipt patru prelungitoare banană-bucşă care servesc ca socluri pentru bobinele de fazat. Pentru a lega înfăşurările în serie am conectat împreună, cu o bucată de sîrmă de cupru, două dintre prelungitoare aflate pe o diagonală a dreptunghiului. La celelate două prelungitoare, aflate pe cealaltă diagonală am conectat inductanţmetrul.(Fotografia din stînga.) Înfigînd bobinele în borne, înfăşurările lor sînt legate în serie la bornele instrumentului, şi acesta măsoară suma inductanţelor celor două bobine plus inductanţa mutuală ce ia naştere prin cuplajul lor. (Fotografia din dreapta.)

 

Fazarea (18 5).jpg[/attachment]

Dacă una dintre bobine este în antifază, apropierea micşorează inductanţa globală şi îndepărtarea o măreşte. Se alege (sau există deja) o bobină „etalon” şi se inversează conexiunile (fără a schimba poziţia înfăşurării) la culotul celeilalte bobine.

Cînd bobinele sînt depărtate la infinit (sau aşezate în plane perpendiculare) cuplajul este (teoretic) nul, inductanţa mutuală de asemenea, şi instrumentul citeşte numai suma inductanţelor celor două înfăşurări.

Cu ajutorul acestui dispozitiv simplu, şi folosind bobina de grilă (95 µH) ca etalon, au fost fazate toate bobinele ce au funcţionat pe breadboard pînă acum, şi bineînţeles, tot astfel, vor fi fazate toate bobinele viitoare.

 

Va urma.

Cu multă stimă,

Pitagora Schorsch

[Vizitator Pitagora]

Bună seara domnilor,

 

Capitolul 19

 

Recepţia pe unde scurte

 

Nu mă îndoiam (în principiu) de faptul că superreacţia poate recepţiona cu brio undele scurte. Experimentul ce urmează s-a născut din curiozitatea de a vedea dacă şi cum un montaj superreacţie conceput în general pentru recepţia undelor medii (şi eventual lungi) şi realizat pe breadboard (cît s-a putut) în tehnologia anilor ’20 este capabil, (fără transformări dramatice,) de această performanţă.

Pentru a obţine un acord corect pe frecvenţe înalte a trebuit să modific totuşi schema de bază legînd cadrul („Verde”) în paralel cu bobina de acord L1:

 

Aveţi în stînga schema de bază şi în dreapta schema transformată pentru recepţia undelor scurte.

În dorinţa de a păstra cît mai mult conţinutul de epocă al experimentului, am folosit setul de bobine englezeşti de unde scurte „Atlas” de pe vremea aceea:

http://www.proradioantic.ro/index.php?x=item&id_p=6797

Setul este compus din patru bobine cu culot (anglo-american) de porţelan avînd respectiv două, patru, şase şi nouă spire cu sîrmă de cupru argintat Φ 1,63 mm.

 

Pentru înfăşurarea de reacţie L2 am folosit bobina de nouă sipre, (în dreapta) iar pentru acord (L1) bobina de şase spire (la mijloc). Mai jos aveţi bobinele pe breadboard.

 

Nu pot pretinde că inductanţmetrul meu ieftin şi imprecis poate măsura cît de cît acurat inductanţe atît de mici, dar după măsurători cu compensarea erorilor prin mai multe metode, am ajuns la concluzia că bobina cu şase spire are în jur de 3 µH.

Calculele arată că, teoretic, cu o inductanţă de 3 µH şi un condensator variabil de 50 – 500 pF ar trebui să fie posibilă recepţia gamelor de unde scurte de la 25 pînă la 75 m:

 

Gama de 49 m, (destinată cu precădere radiodifuzunii pe unde scurte,) ar trebui să fie recepţionată cu condensatorul variabil pe jumătate deschis şi într-adevăr ieri seară am „prins” cam în această poziţie Radio România Internaţional:

http://de.tinypic.com/r/m9bt4z/5

Cu un cadru cu lungimea laturii de numai 32 cm, relativ improvizat, seara, pe unde scurte, (înclin să cred că eram în gama de 49 m,) la o distanţă în jur de 2 000 km, (cam atît se măsoară pe hartă între Tîncăbeşti şi Leverkusen,) montajul recepţionează, (nu foarte tare dar inteligibil) în difuzor.

 

 

[Vizitator Pitagora]

Bună ziua domnilor,

 

Urmaresc cu mare interes topicul dvs. si pana acu` ce vad e incantator!

Spor la treaba! Dupa ce terminati, propun niste minimachete de pus in vitrina, cu radioul respectiv, lucrate nemteste si ma inscriu pe lista cumparatorilor...

Respectele mele domnule Romicap

 

Eu cred că replica prezentată de domnul „Harfă” pe elforum în topicul „Aniversare Titus Konteschweller” este un unicat, opera unui artist, restaurator profesionist de excepţie, care a beneficiat de piese (aproape) originale şi materiale rare (mahon, ebonită, mică) foarte scumpe şi mai ales foarte greu de procurat. Înafară de priceperea, răbdarea şi munca depusă de dînsul (care după părerea mea nu au preţ) mai mulţi colecţionari şi-au sacrificat practic rezervele strînse cu migală în cursul anilor pentru restaurări şi proiecte proprii, ca să ajute la realizarea acestui singur exemplar. (Lucru pentru care le mulţumim.) Desigur estetica aparatului rezultat este foarte atrăgătoare şi bănuiesc că nu sînteţi singurul care-şi doreşte o machetă de pus în vitrină. Nu ştiu dacă domnul „Harfă” s-ar mai apuca de o asemenea realizare, (nu pot să vorbesc pentru dînsul ) dar sînt la curent cu problematica procurării de piese şi materiale şi vă asigur că vor mai trece cel puţin cîţiva ani buni pînă se vor strînge din nou rezerve suficiente chiar pentru o mini machetă. Deoarece trăim în prezent, şi (cred că) ne aflăm pe un forum care doreşte să stimuleze (între altele şi) realizările proprii, îndrăznesc să vă sugerez dumneavoastră şi celor care-şi doresc asemenea machete, să încerce să şi le construiască singuri. (Şi nu neapărat din materiale de negăsit.)

 

Capitolul 20

 

Macheta

 

Pentru a ilustra ideea expusă mai sus, şi pentru a încheia glorios topicul „Titus pe Breadboard”, (cu o uşoară deviere„off topic”) vă voi povesti în rîndurile următoare cum îmi construiesc (la nivel de „foarte amator” şi cu materiale relativ ieftine şi curente) propria mea machetă. (În nici un caz nu poate fi vorba de a intra în concurenţă cu realizarea profesionistă a domnului „Harfă”. Subliniez încăodată categoria „foarte amator”.)

În principiu voi lua (sau voi adapta) piesle de pe breadboard şi le voi transfera în şi pe o cutie de lemn (de fapt placaj). Cum nu mă pricep teribil la tîmplărie şi nici nu sînt dotat cu cine ştie ce scule, materialele necesare le-am cumpărat (majoritatea gata tăiate) de la un magazin de furnituri de construcţii şi amenajări interioare. (Un fel de „Praktiker”). Prima placă de fund este o foaie întreagă de placaj de plop dintr-un teanc DIN A 5. ( 210 X 148 X 4 mm.) A doua placă de fund şi pereţii faţă-spate ai cutiei au fost tăiaţi la dimensiuni cu cutter-ul din acelaş teanc de foi de placaj. Colţurile sînt bucăţi de 120 mm, din nişte tije de secţiune 20 X 20 mm din lemn tare (nu ştiu ce esenţă) care se vînd la metru gata frezate longitudinal pe două laturi. Totul vopsit cu un amestec de baiţ: (mult) „Teak” şi (foarte puţin) „Mahon deschis”.

 

Confecţionarea unei cutii asemănătoare este descrisă de un francez, domnul Pierre Genet aici:

 

http://www.cfp-radio.com/realisations/rea71/poste-2678.html

 

Dînsul este mai priceput şi mai utilat decît mine căci şi-a scobit singur fantele în tijele de colţ cu o rindea specială. Eu am cumpărat tijele gata scobite...

Macheta mea are ca model aparatul „Titus Universal 1924” cu toate bobinele interşanjabile pe două cuple, plasate vertical, stînga-dreapta pe pereţii laterali făcuţi din material izolant:

 

Pereţii laterali şi placa superioară vor fi din plexiglas de 4 mm grosime (tot de la acelaş magazin) pe care după fasonat şi găurit le voi vopsi în negru. Totul va fi asamblat cu 8 holţşuruburi de alamă. Restul pieselor de pe breadboard va trebui să încapă pe, şi în interiorul cutiei. Ca să mă asigur că butoanele, lămpile şi bornele îşi găsesc bine locul pe placa superioară, am pus mai întîi totul (cum am învăţat de la domnul „Harfă”) pe o foaie de placaj (DIN A5) pe care am probat amplasamentul:

 

Placajul (de plop) se lucrează mult mai uşor şi mai comod decît plexiglasul, şi odată ajuns la amplasamentul optim poate fi folosit ca şablon la găurirea plăcii finale:

 

Înainte de vopsirea plăcii superioare, o scurtă verificare prin transparenţa plexiglasului că piesle intră cum trebuie în cutie, că pachetul de lame al condensatorului variabil nu loveşte nimic cînd se mişcă, etc...

 

Apoi am vopsit placa superioară, am cablat totul, am conectat perifericele şi... merge!

Sper să vă placă macheta mea şi să vă apucaţi s-o reproduceţi. Vă doresc spor la treabă!

 

Cu aceasta, eu consider acest topic încheiat.

 

Le mulţumesc tuturor celor ce au intervenit pe topic. Chiar dacă unele intervenţii m-au supărat sau au fost flagrant „off topic”, din toate am tras învăţăminte folositoare pentru viitor.

Dacă voi mai reveni, am să vă prezint probabil alte montaje „exotice”.

 

Cu mult respect,

Pitagora Schorsch

[eugenbt]

Tot respectul, Domnule Pitagora!

[feri.visky]

Felicitari Dl. Pitagora! Ati depasit cu ceea ce ne-am propus: o replica... Dvs. ati replicat mai multe... A fost o superba lectie (sus)tinuta de Dvs. si de colaboratorii Dvs. ...

[Enulescul]

Postfaţă

Bună ziua domnilor

  Desigur topicul este încheiat dar continuă să-mi vină idei despre care (eu) cred că merită să vi le împărtăşesc. V-am povestit pînă acum cum am experimentat şi replicat nepretenţios un aparat cu superreacţie, cum sînt făcute piesele lui mecanice şi electrice, lămpile bobinele şi cadrul. Molipsit de iniţiativa domnului Harfă care (probabil a sezisat că lipseşte un difuzor şi) a postat aici :

http://www.elforum.info/topic/78428-aniversare-titus-konteschweller/?p=952847

un proiect de difuzor la nivel de profesionist, m-am gîndit să vă prezint realizarea unui difuzor cu iz de epocă la nivel de (foarte) amator.

 

 Capitolul 21

Difuzorul „Cornet“

Inspiraţia

Am găsit în cartea „Toate Tainele Radiofoniei” scrisă pe la sfîrşitul anilor ’20 de domnul inginer I.C. Florea descrierea fabricării unui difuzor dintr-o cască cu mijloace simple accesibile şi amatorilor de azi:

 

 

Eu am adaptat principiul construcţiei la materialele şi tehnologiile avute la îndemînă:

 

Piesele şi materialele folosite:

O cască desperecheată.

Un cablu cu îmbrăcăminte textilă fabricat din fire moderne (izolate cu plastic) acoperite cu şireturi de ghete conform metodei descrise în articolul „Recondiţionarea sau înlocuirea cordoanelor de cască”

(http://www.proradioantic.ro/index.php?x=articole&id_stire=108)

Un disc de lemn recuperat de la un trepied cumpărat cîndva la talcioc.

Două bucăţi care intră una într-alta, retezate din cele două capete ale unui tub „Bergmann” de plastic vopsite în negru. (Primul strat de vopsea s-a zgîriat dar înainte de montare l-am refăcut.)

O coală DIN A2 de carton negru.

 

 

Operaţii:

Am fixat casca pe suportul de lemn folosind găurile de prindere ale potcoavei magnetice şi două şuruburi de alamă M 4 X 25 cu piuliţe.

Am conectat cablul

Am fabricat un cornet după planul găsit într-o revistă „de epocă”

 

 

Am lipit bucata de tub „Bergmann” la capătul cornetului cu „Prenadez” iar pe capacul de ebonită al căştii turnînd de jur împrejur plastic negru topit (a trebuit să torn în două rînduri ca să ţină) şi lăsînd-ul să se răcească.

 

 

Am înşurubat capacul de ebonită pe cască şi am înfipt cornetul. Difuzorul e gata!

 

  Cu mult respect,

  Pitagora Schorsch

(Născut Enulecu)

 

[Enulescul]

(Din nou) Bună ziua domnilor,

  Dacă tot m-am apucat să vă prezint bricolaje simple de difuzoare cu iz de epocă iată şi un alt fel de dispozitiv care transformă căştile în difuzor:

 

Capitolul 22

Difuzorul „Cornet Adaptor“

 

Inspiraţia

  Am găsit în catalogul Montgomery & Ward 1924 un dispozitiv care transformă orice pereche de căşti într-un difuzor (fără pretenţii) şi are avantajul că păstrează căştile intacte deci nu este nevoie de nici o cască „de sacrificiu”.

  De asemenea este foarte folositor la experimentarea montajelor: cît timp aparatul nu este reglat şi merge încet căştile se ţin pe urechi şi se fac reglajele necesare şi odată atins un nivel de audiţie puternic, căştile se transferă pe adaptor şi se beneficiază de o audiţie „de cameră”

 

 

Piesele şi materialele folosite:

  Două claxoane „retro” de bicicletă de la care am luat numai „perele” de cauciuc şi colierele de prins pe ghidon. „Perele” de cauciuc le-am tăiat ca să obţin două „pîlnii” elastice.

  Un „T” din ţeavă de cupru cu un adaptor care mai prelungeşte piciorul central.

  Un oval de lemn recuperat de la un trepied cumpărat cîndva la talcioc.

  O bucată de scîndură de brad 47 X 47 X 19 mm găurită corespunzător şi vopsită (negru „uzat” cît mai) în ton cu ovalul.

  Două şuruburi M 4 X 30 de alamă cu piuliţe.

  Două holţşuruburi cap zenc 3 X 20 de alamă.

 

 

Operaţii:

  Am introdus jumătăţile de pere (pîlniile elastice) pe btaţele scurte ale „T”–ului de cupru. Cu ajutorul colierelor le-am fixat pe bucata de lemn care a fost prinsă cu holţşuruburile de suportul oval.

 

 

  Am pus căştile pe cele două pîlnii de cauciuc şi pe piciorul mai lung al „T”-ului de cupru am înfipt un cornet fabricat exact ca la difuzorul prezentat anterior. (De fapt, pentru poze, am folosit cornetul deja existent – la cel nou încă nu se uscase lipiciul.)

  În cursul exploatării mi-a venit ideea de a „răsfrînge” pîlniile de cauciuc lucru care are darul de a face mai comodă şi mai rapidă punerea şi scoaterea căştilor pe (şi de pe) dispozitiv:

 

 

  Cu mult respect,

  Pitagora Schorsch

(Născut Enulecu)

 

[harfa]

Adapt-o-phone si Am-Pli-Tone sint piese istorice (adaptor pentru casti) foarte dorite de colectionari. Un astfel de speaker apare rar si se vinde scump. Am vazut vinzari chiar la sume foarte mari, 3000 si 4500 usd a unei astfel de piese. Ocazional, ar putea fi mai ieftin (chestie de sansa).

 

Constructia unui speaker nu este foarte dificila. In fond ceea ce trebuie considerat este "pilnia" care  se numeste amplificator. Cea mai simpla constructie se poate face creind substanta de modelare din hirtie macerata  pina la destramare completa. Se poate folosi orice tip de hirtie poroasa , netratata pentru luciu, cum ar fi hirtie de ambalaj, de ziar sau higienica. Dupa ce s-a dezintegrat in apa, faceti o solutie de apa si aracet dizolvat pina la consistenta laptelui. In aceasta solutie puneti un pigment negru sau de culoarea pe care o doriti la final.  Scoateti hirtia din apa stringind in mina ca sa stoarceti apa si o puneti in acest "lapte de aracet".  Obtineti astfel o pasta pe care apoi o puteti aplica pe un suport facut din ipsos la forma pe care doriti sa o dati speakerului. Forma de ipsos trebuie impregnata bine cu lac si uscata pentru a evita aderenta pastei hirtie-aracet. Eventual imbracati  intr-o folie de plasticpeste care  depuneti apoi, cu ajutorul unei pensule mai multe straturi din pasta creata cu aracet si hirtie. Intre straturi puteti  aplica tifon pentru rezistenta apoi depuneti din nou pasta.Incercati sa aplicati uniform. Dupa uscare slefuiti, apoi aplicati cu pensula un strat de aracet diluat  si lasati sa se usuce. Cind e uscat, il scoateti de pe forma de ipsos, slefuiti si interiorul, aplicati "lapte de aracet" si pe interior si lasati bine sa se usuce citeva zile, dupa care  il spreiati cu aceeaisi culoare cu care ati colorat solutia de baza.

 

Exista in principiu doua forme: speaker drept  si signet (speaker in forma de "S"). Primul model se poate obtine direct si dintr-o bucata. Cel de-al doilea, este mult mai complex si se realizeaza de obicei din 2-3 piese. Pe metoda aceasta , trebuie sa dezvoltati un procedeu de taiere a signetului, si asamblare ulterioara. Nu recomand aceasta forma complexa.

Pentru informatii privind forma speakerului, cautati in google search "antique speaker" sau mergeti  direct la  "Western Electric 10D speaker" modelul drept sau  "UZ 1325 Radiola speaker" acesta din urma fiind un signet aproape drept care , e posibil sa reuseasca in aceasta tehnica, dintr-o singura bucata (adica e posibil sa poata fi scos de pe forma  de ipsos).

Inainte de uscarea totala recomand sa faceti taierile la deschiderea frontala si cea pentru casca . Baza speakerului se face din lemn pe un strung adecvat creind locasurile pentru montarea amplificatorului, a castii si a capacului.

Va urez succes

 

Daca gasiti orice instrument (trompeta, Corn, trombon, Claxon de bicicleta -cum a specificat Dl Pitagora) , il puteti monta intr-un suport facut din lemn la strung.

[harfa]

Este posibil ca o forma din ipsos, facuta monobloc, sa nu poata fi scoasa.

 

Am facut un desen explicativ in care se poate observa  o varianta de forma din ipsos sectionata in segmente usor de scos. Segmentele se stabilizeaza prin introducerea a doua bare de otel de 8-10mm diametru, care apoi se scot. Pozitionarea barelor in forma se poate face astfel incit, ambele sa fie introduse si scoase prin orificiul de cuplare a driverului, sau se scot prin carcasa hornului, gaura ramasa, reparindu-se ulterior.

 O forma de speaker "Chicago Burns" cu con rotund, cred ca se poate scoate de pe o forma monobloc (desenul din partea de jos).