Superreacţia Dr.. Titus pe breadboard

[Vizitator Pitagora]

Bună seara domnilor,

Ca să revenim la bobinele masate, adică la modul de a înfăşura sîrma explicat mai sus, el a fost „împrumutat” din electrotehnică, pe vremea cînd radiotehnica era încă foarte la început. Înfăşurările asfel obţinute se utilizau ca atare în interiorul aparatelor de radio sau se montau în încinte-casete dedicate pentru a fi folosite „în exterior”. Aveti mai jos, (de la stînga la dreapta) bobina masată (numai înfăşurarea deci fără casetă) folosită în interiorul superreacţiei Dr. TITUS 1923, bobina încasetată folosită în uşiţa superreacţiei Dr. TITUS 1924 şi bobinele încasetate folosite de P. Hemardinquer în 1926 pentru a ilustra superreacţia pe breadboard.

Recitind posting-urile de pînă acum de la acest subiect, mi-am dat seama că la început domnul Popa avea probabil în vedere bobinele deja încasetate, şi eu mă refeream strict la înfăşurarea nudă. Neînţelegerile provin (ca mai întotdeauna) din faptul că eu nu ştiu exact la ce vă gîndiţi dumneavoastră şi (probabil) invers. Pe urmă fiecare dintre dumneavoastră se gîndeşte puţin la altceva decît celălalt şi puţin altfel.

Din păcate nu am altă metodă decît explicarea penibil de amănunţită a viziunii mele despre lucrurile pe care le discutăm sperînd să mă fac înţeles. (Şi riscînd să stîrnesc mînia celor care au priceput demult despre ce e vorba. Dar nu intenţionez să stîrnesc o polemică.)

După cum bănuiţi casetele din poze nu conţin obligatoriu înfăşurări masate (am văzut si bobine „fagure” în astfel de casete, şi invers. Mai jos aveţi o casetă din lemn (de forma pe care o au deobicei bobinele „fagure”) cumpărată de mine de la talcioc crezînd că-mi îmbogăţesc colecţia cu o bobină „fagure” (model de lux cu furnir de nuc) şi care conţine de fapt o înfăşurare masată:

Pusesem pe breadboard două cuple destinate bobinelor „fagure” gîndindu-mă că voi folosi bobinele din colecţie pentru generatorul de eşantionare. Cînd însă s-a dovedit că mă înşelasem cu un ordin de mărime şi am nevoie de bobine masate, n-am mai schimbat a doua cuplă căci mi-am adus aminte de „bobina de lemn”.

Deşi modul de execuţie al alcătuirii de mai sus este mai mult decît criticabil, am preluat numai ideea şi mi-am spus că pot şi eu prinde o bobină masată într-o montură de bobină „fagure” (montură pe care o am sau o fabric). Aceasta este explicaţia faptului că eu mă gîndeam numai la înfăşurarea pură şi simplă iar restul lumii la înfăşurarea în montura-casetă.

Montura unei bobine „fagure” „clasică” franceză (pe care din restaurare în restaurare am ajuns să o replic cu toate componentele) arată cam aşa: (Vă exemplific cu poze făcute la restaurarea bobinei de 12 mH din colectie)

1). Înfăşurarea propriu-zisă – aici e „fagure” dar voi încerca şi cu bobine masate cînd le obţin.

2). Un cilindru de carton rigid ce se introduce în interior ca să păstreze forma.

 

[Vizitator]

Va salut d-le Schorsch,Daca privim procesul de asa zisa "esantionare" factorul de calitate Q nu mai este atit de important de acea cred ca forma inductantei nu poate fi esentiala, posibil ca o bobinare "ordinara" sa fie suficienta, transformatorul rezultant ar fi un interstage usor acordat, in consecinta lucrurile se simplifica...

[Vizitator Pitagora]

Bună seara domnilor,

 

Daca privim procesul de asa zisa "esantionare" factorul de calitate Q nu mai este atit de important de acea cred ca forma inductantei nu poate fi esentiala, posibil ca o bobinare "ordinara" sa fie suficienta, transformatorul rezultant ar fi un interstage usor acordat, in consecinta lucrurile se simplifica...

Respectele mele domnule Popa,

 

Iarăşi mi-e teamă să nu vă înţeleg greşit! Puteţi să dezvoltaţi mai pe larg ideea dumneavoastră?

 

Cu mult respect,

Pitagora Schorsch

[Vizitator]

Buna seara d-le Schorsch,Banuiesc ca stiind valoare condensatorului paralel pe inductanta de 180mH a rezultat acea frecventa cu care se moduleaza semnalul RF, aproximativ 8Khz, corect ? La aceasta frecventa capacitatea reziduala (distribuita) rezultata in urma unei bobinari, nu neaparat spira linga spira , permite realizare facila a acestei inductante, teoria spune ca pt un calcul cit de cit corect ar fi bine ca latimea straturiloe sa fie egala cu inaltimea lor, ma rog , cit se poate...In concluzie se poate spune ca ralizarea inductantei nu ridica probleme deosebite, ca o sugestie as propune ca numarul fantelor prin care trec atele sa fie de opt sau mai multe in asa fel incit la desfacerea capacelor bobina sa nu se deformeze iar conductorul poate fi CUEm 0,12-0,16mm

[Vizitator Pitagora]

(Din nou)Bună seara domnilor,

 

Banuiesc ca stiind valoare condensatorului paralel pe inductanta de 180mH a rezultat acea frecventa cu care se moduleaza semnalul RF, aproximativ 8Khz, corect ? La aceasta frecventa capacitatea reziduala (distribuita) rezultata in urma unei bobinari, nu neaparat spira linga spira , permite realizare facila a acestei inductante, teoria spune ca pt un calcul cit de cit corect ar fi bine ca latimea straturiloe sa fie egala cu inaltimea lor, ma rog , cit se poate...

In concluzie se poate spune ca ralizarea inductantei nu ridica probleme deosebite, ca o sugestie as propune ca numarul fantelor prin care trec atele sa fie de opt sau mai multe in asa fel incit la desfacerea capacelor bobina sa nu se deformeze iar conductorul poate fi CUEm 0,12-0,16mm

Respectele mele domnule Popa,

Desigur, aveţi dreptate: introducînd inductanţa de 180 mH şi capacitatea de 2 nF pe care le specifică Mihail Konteschweller, în formula lui Thomson, rezultă o frecvenţă de 8,4 kHz. Nu ştiu însă dacă se poate spune că acestă frecvenţă modulează semnalul de radiofrecvenţă. Eu aş spune mai degrabă că funcţionarea oscilatorului de radiofrecvenţă este întreruptă cu o frecvenţă de 8,4 kHz. (Dar poate spun acelaş lucru cu alte cuvinte.) În orice caz, pe breadboard-ul meu, din lipsa unei perechi de bobine adecvate, nimic nu întrerupe (sau modulează) detectorul cu reacţie. Am declarat deja neputinţa mea de a bobina mii de spire din lipsă de sîrmă adecvată, maşină de bobinat şi pricepere necesară, mi s-a dat speranţa că bobinele ar putea fi confecţionate, am explicat cum cred eu că ar trebui procedat, şi aştept să văd ce se întîmplă.

Vă mulţumesc pentru sfaturile şi ideile pe care ni le împărtăşiţi şi sper că cei care sînt de meserie vor şti să le aprecieze cum trebuie. Eu, nefiind bobinator profesionist, cred că înţeleg mai puţin de jumătate din vorbele dumneavoastră. Pentru mine, dacă au fost date numărul de spire, calitatea sîrmei, dimensiunile formei pe care se bobinează, şi modul de bobinare, discuţiile despre lăţimea şi înălţimea straturilor rămîn un mister.

Nu mi-o luaţi în nume de rău, sînt şi eu om şi nu pot să le ştiu pe toate.

 

Cu mult respect,

Pitagora Schorsch

[feri.visky]

Frecventa trebuie sa fie supra audibila, uzual intre 25-55 kHz... La inceput e bine sa fie in domeniul ..."fluieraturilor" pentru ca ne putem convinge de functionarea montajului... Daca nu functioneaza trebuie sa vedem de sensul infasurarilor si de tubul electronic... Dar aceste lucruri cu siguranta ca le stiti.Referitor la termenul "esantionare" cred trebuie sa gasim alt termen...

[mila]

Definitia in engleza a ceea ce se numeste: quench frequency"The lower frequency signal used to quench intermittently a high-frequency oscillator, eg in a super-regenerative receiver"Frecventa oscilatorului de blocare trebue sa fie dublul frecventei cea mai mare redata de aparat si evident trebue sa fie in afara spectrului audio.

[gica70]

La receptoarele cu superreactie pe care le construiam odata (cu trz Ge) frecventa de intrerupere era undeva la cca 60kHz.

[Vizitator]

Frecventa de 8Khz este fireasca pt acei ani in care frecventa se masura cu... iar banda de modulatie AM era de... Resimt un respect pt acei oameni care incercau o intelegere a fenomenelor utilizind o aparatura uimitor de simpla

[doru3160]

Culmea e ca le iesea,spre deosebire de azi,cand aparatele sunt cu "mofturi".Am scobit printre-ale mele,si am gasit cateva bobine care probabil se livrau ca piese de schimb sau accesorii.

Scrie pe jucarie 2,4mH, masurat are 2,34mH,si n-as baga mana in foc pt chinezarie,dar n-am avut puntea la indemana.

 

 

 

 

http://i44.tinypic.com/2cnb24h.jpg

http://i39.tinypic.com/mux3bl.jpg

http://i40.tinypic.com/24buvkn.jpg

http://i41.tinypic.com/28lx946.jpg

Nu stiu o data exacta de fabricatie,dar cu siguranta au o varsta venerabila.

[Vizitator Pitagora]

Bună seara domnilor,

Frecventa trebuie sa fie supra audibila, uzual intre 25-55 kHz... La inceput e bine sa fie in domeniul ..."fluieraturilor" pentru ca ne putem convinge de functionarea montajului... Daca nu functioneaza trebuie sa vedem de sensul infasurarilor si de tubul electronic... Dar aceste lucruri cu siguranta ca le stiti.

Referitor la termenul "esantionare" cred trebuie sa gasim alt termen...

Respectele mele domnule Visky

Bineînţeles, la superreacţiile moderne, utilizate numai pe unde scurte şi ultrascurte, frecvenţa de eşantionare (pînă nu vine cineva cu un termen alternativ care să nu ridice obiecţii îl folosesc pe acesta căci văd că toată lumea înţelege despre ce e vorba) este supraaudibilă. Titus Konteschweller însă, a folosit superreacţia la recepţionarea undelor medii aşa cum a preluat-o de la Armstrong. Mai mult, pentru ca a aparatele sale să funcţioneze şi pe unde lungi, a fost nevoit să coboare frecvenţa pînă la limita teoretică (principiul Shannon-Nyquist) şi să folosească un generator sinusoidal la producerea ei.

Aveţi aici (http://www.vacuumtubeera.net/RadioBroadcast-Vol-01-1922-09.pdf) numărul din septembrie 1922 al revistei „Radio Brodcast” tipărit la scurt timp după ce E.H. Armstrong a făcut publică superreacţia. La pagina 426 se găseşte un articol de Paul F. Godley despre circuitul superreacţiei lui Armstrong. În cuprinsul articolului la paragraful „HOW TO OPERATE THIS CIRCUIT”, spune despre generatorul de eşantionare „...the tube is oscillating at an audible frequency. This is as it should be”. (...tubul oscilează la o frecvenţă audibilă. Aşa şi trebuie să fie.) La descrierea schemei menţionează frecvenţa de 10 – 12 kHz. În America nu există unde lungi şi de aceea Armstrong îşi putea permite să rămînă la aceste frecvenţe. În Franţa radiodifuziunea a început pe unde lungi (chiar în ziua de astăzi mai există trei emiţătoare, cu trei programe diferite!) deci Titus Konteschweller a trebuit să coboare pînă spre 8 – 9 kHz .N-a avut încotro!

Cei care au operat fără squelch un receptor cu superreacţie modern îşi aduc aminte de zgomotul alb foarte puternic ce se aude în lipsa unei purtătoare. Din descrierile citite, la superreacţia lui Titus se mai aude suprapus şi ţiuitul frecvenţei de eşantionare. Ambele dispar cînd apare o purtătoare puternică. Bineînţeles, distorsiunile semnalelor cu frecvenţă mare ( de la 4 kHz în sus) sînt importante, dar pe vremea aceea nu se cera HiFi. De altfel chiar un semnal de calitate ascultat pe difuzoarele „goarnă” din epocă tot a tablă sună.

 

 

 

 

Cu mult respect,

Pitagora Schorsch

[Vizitator Pitagora]

Bună dimineaţa domnilor,

quench frequency ... frecventa oscilatorului de blocare trebue sa fie dublul frecventei cea mai mare redata de aparat si evident trebue sa fie in afara spectrului audio.

Respectele mele domnule Mila

Dacă-mi aduc bine aminte „to quench” în engleză înseamnă a stinge (focul, setea) deci frecvenţă de stingere.( Germanii îi spun „Pendelfrequenz” adică frevenţa de pendulare. Francezii, fréquence d’échantillonnage deci frecvenţă de eşantionare). Dumneavoastră îi spuneţi frecvenţăde blocare.

Eu aş, enunţa criteriu lui Shanon – Nyquist cam aşa: „Pentru o refacere nedistorsionată a unui semnal transmis, frecvenţa de eşantionare ar trebui să fie cel puţin dublul celei mai înalte frecvenţe din spectrul acelui semnal.

Aş aminti de faptul că, la superreacţie cu cît frecvenţa de eşantionare este mai scăzută, cu atît cîştigul montajului este mai mare, şi pe urmă mi-aş pune întrebarea cît s-ar putea coborî cu frecvenţa de eşantionare, dacă spectrul semnalului este mai mic decît spectrul audio, şi dacă se admite un mic procent de distorsiuni la frecvenţele înalte din spectru.

La receptoarele cu superreactie pe care le construiam odata (cu trz Ge) frecventa de intrerupere era undeva la cca 60kHz.

Respectele mele domnule Gică

O propunere deci pentru „frecvenţă de întrerupere”

Da! La noi la liceu circula „în secret” o schemă (interzisă) de „Talky-Walky” pe 27 MHz sovietică cu trei tranzistoare Π 403! (Ce vremuri domnule!)

Frecventa de 8Khz este fireasca pt acei ani in care frecventa se masura cu... iar banda de modulatie AM era de... Resimt un respect pt acei oameni care incercau o intelegere a fenomenelor utilizind o aparatura uimitor de simpla

Respectele mele domnule Popa

Profesioniştii măsurau frecvenţa (adică lungimea de undă) cu undametrul. Radioamatorii au inventat o sculă care se numeşte „Grid-dip-metru” pe care (mulţi) o mai folosesc şi azi:

Gamele de unde medii şi lungi pe care se foloseşte (de la începutul radiodifuzunii) modulaţia de amplitudine, au un rastru standard de 9 – 10 kHz. (există două norme) Deci fiecare emiţător este obligat să nu ocupe mai mult de 9 – 10 kHz din banda de emisie. Deoarece se emite cu două benzi laterale întregi, spectrul semnalului transmis ajunge la cel mult jumătate din lărgimea de bandă deci 4,5 – 5 kHz. Totul fiind normat (aproape) încă de la început, din anii ’20 şi pînă acum nu s-a schimbat mare lucru. Spectrul audio merge (teoretic) de la 20 Hz la 20 kHz (după cei vechi de la 16 Hz la 16 kHz) deci frecvenţa de 8,4 kHz este în spectrul audio dar nu este în spectrul transmis de emiţător. Vă las să trageţi concluziile de rigoare.

... am gasit cateva bobine ...

Respectele mele domnule Doru

Aveţi invidiile mele pentru bobina frumoasă pe care ne-o prezentaţi. Trebuie să fie de o calitate excepţională dacă s-a păstrat astfel. Eu reuşesc să „recoltez” doar bobine care arată cam aşa: (la cumpărare)

Cu mult respect,

Pitagora Schorsch

[mișa]

Asa este, la emisia AM, posturile de radiodifuziune nu au o banda audio mai lata de 4.5KHz. Oricum nici difuzoarele din anii 20-30 nu puteau reproduce aceasta banda. 8KHz era o frecventa pe care nu o mai puteau reproduce, mai ales difuzoarele cu paleta libera. (am restaurat 2 asemenea motoare de difuzor, unul l-am pus pe forum dar pozele din pacate s-au pierdut. Am incercat sa redau aspectul initial dupa urmele de vopsea gasite...si performantele initiale.

https://dl.dropboxusercontent.com/u/371 ... ifuzor.zip )

Deci nu era o problema majora faptul ca intra in difuzor o frecventa de 8KHz, mai ales ca in cazul unui post receptionat acest semnal e atenuat suficient de tare.

[Vizitator Pitagora]

Bună seara domnilor,

 

„Mutatul” lămpilor

 

M-am cam grăbit cînd am pus piesele pe breadboard şi unele le-am pus „din ochi” (n-am stat să măsor). Aşa se face că bobina de reacţie cînd trebuie rotită pentru a micşora cuplajul (la recepţionarea postului local – de pildă) atinge lampa. Nu e grav, însă mi-e frică să nu se rupă preşpan-ul. (Bobina e veche şi alta n-am). De aceea am întrerupt audiţiile şi am pornit să mut soclurile lămpilor mai la stînga pe placă.

C auxiliar (1).jpg[/attachment]

În prima poză condensatorul de adaptare este încercuit cu verde deschis. În a doua poză (văzînd că negru pe negru nu prea se vede) am introdus o spatulă de lemn între condensatorul variabil şi cel de adaptare. Sper să distingeţi cîte ceva...

Ca atare schema de la care pornisem s-a modificat:

Aveţi (de la stînga la dreapta) schema completă a superreacţiei, partea care merge în prezent ca detector cu reacţie şi schema modificată cu condensator de adaptare Ca (încercuit cu verde deschis).

 

Voi reveni!

Cu multă stimă,

Pitagora Schorsch

[Vizitator Pitagora]

Bună seara domnilor,

 

Pentru a putea argumenta fundamentat de ce prefer termenul de „frecvenţă de eşantionare” nu am găsit altă soluţie decît să trec în revistă funcţionarea schemei de supereacţie aşa cum o înţeleg eu. Va fi o explicaţie relativ lungă (şi pentru unii plicticoasă) lucru pentru care îmi cer de la început scuze.

 

Disclaimer

Persoanele alergice la explicaţii amănunţite sînt rugate să-şi astupe urechile şi să citească rîndurile care urmează cu ochii închişi! Vă mulţumesc!

 

Pentru a ajunge la superreacţie a trebuit să înţeleg mai întîi temeinic reacţia căci alfel nu se poate.

 

DETECTORUL CU REACŢIE

 

O SCHEMĂ RELATIV SIMPLĂ ...

 

Bobina L2 trebuie să fie mobilă faţă de bobina L1. Pentru aceasta, bobinele sînt montate într-un dispozitiv mecanic numit „cuplă cu un braţ amovibil”. (există şi cu două) Montajul fiind foarte sensibil, şi putînd fi dereglat prin simpla apropiere a mîinii utilizatorului, (efectul de mînă) poziţia bobinei L2 faţă de L1 se reglează prin intermediul unei pîrghii cu mîner de ebonită.

 

... DAR UN PRINCIPIU DESTUL DE COMPLICAT!

 

Această schemă relativ simplă ascunde o funcţionare destul de complexă căci trioda are trei funcţii diferite. În continuare, fiecare dintre funcţii este reprezentată cu o altă culoare:

-Cu roşu amplificarea de înaltă frecvenţă a tensiunii VL.

-Cu portocaliu detecţia pentru extragerea semnalului sonor VD.

-Cu verde amplificarea de joasă frecvenţă a tensiunii detectate VD.

Schema generală este superpoziţia acestor trei scheme.

 

AMPLIFICAREA DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ, REACŢIA, ACROŞAJUL

 

Trioda primeşte semnalul de înaltă frecvenţă colectat de cadru şi selectat cu condensatorul variabil C1 practic între grilă şi filament, (circuitul albastru), căci la frecvenţa recepţionată, condensatorul C2 care şuntează rezistenţa R1 poate fi asimilat cu un scurt-circuit.

Semnalul se regăseşte amplificat în circuitul de placă (roşu). Şi aici, condensatorul C3 care şuntează căştile R poate fi asimilat cu un scurt-circuit la frecvenţa recepţionată.

Pentru creştera cîştigului, o fracţiune din semnalul amplificat din circuitul de placă (roşu) este reinjectat în circuitul de intrare (albastru).

Acest transfer invers de semnal din circuitul de ieşire (roşu) în circuitul de intrare (albastru) se realizează prin cuplajul magnetic dintre bobinele L2 şi L1 (săgeata roşie).

Întoarcerea (unei fracţiuni a) semnalului de la ieşire la intrare pentru a mări cîştigul face ca montajul, să poarte numele de: „Detector cu reacţie”. Reacţia se dozează depărtînd sau apropiind bobina L2 de L1. Mărirea cuplajului peste o anumită limită, prin apropierea exagerată a bobinei L2 de L1 face ca cîştigul montajului să tindă spre infinit. Aparatul devine „instabil” şi produce singur oscilaţii de înaltă frecvenţă. Intrarea în starea de autooscilaţie se numeşte „acroşaj”.

Acroşajul se manifestă prin şuierături şi diversealte zgomote în căşti. Trebuie remarcat de asemenea că aparatul care produce oscilaţii de înaltă frecvenţă devine un veritabil emiţător şi perturbă recepţia în vecinătate. Toată arta reglării reacţiei constă în a aduce receptorul în pragul acroşajului fără însă a-l provoca. Cîştigul devine atunci mai mare deoarece selectivitatea devine foarte „ascuţită”. Condensatorul variabil de acord C1 trebuie să aibe un vernier sau o demultiplicare pentru a obţine un reglaj foarte fin al frecvenţei de acord.

 

DETECŢIA

 

Pentru a extrage semnalul de joasă frecvenţă ce modulează tensiunea VL de la bornele condensatorului C1, (devenită mai mare datorită reacţiei,) aceasta trebuie detectată (redresată). Rolul de diodă îl joacă aici spaţiul filament–grilă al triodei, unde electronii circulă într-un singur sens: de la filament la grilă. (săgeata verde din schema de mai jos).

Tensiunea de joasă frecvenţă VD, produsă prin detecţie apare la bornele circuitului R1 C2. (Săgeata albastră.)

 

AMPLIFICAREA DE JOASĂ FRECVENŢĂ

 

Tensiunea detectată VD, se găseşte între grila şi filamentul triodei. (circuitul albastru).

În joasă frecvenţă, bobinele L1, L2 şi cadrul, avînd o inductanţă mică, pot fi reprezentate ca simple fire de legătură.

Tensiunea VD se regăseşta amplificată în circuitul de placă, (circuitul verde) unde casca telefonică R transformă semnalul amplificat în vibraţii sonore.

Valoarea condensatorului C3 se alege astfel încît să reprezinte practic un scurt pentru înalta frecvenţă (cum am menţionat mai sus) dar o întrerupre pentru cea joasă.

Cînd montajul funcţionează normal, sub pragul de acroşaj, amplificarea în înaltă frecvenţă cu bucla de reacţie pozitivă este mai mică decît unitatea (altfel ar autooscila) şi nu are decît rolul de a compensa pierderile din circuitul de intrare. „Cîştigul” în înaltă frecvenţă al montajului provine de fapt numai de la această „îmbunătăţire prin compensare” a factorului de calitate al circuitului oscilant.

 

Revin imediat!

Cu multă stimă,

Pitagora Schorsch