Enulescul Postat Mai 8, 2014 Partajează Postat Mai 8, 2014 Bună seara domnilor, Respectele mele domnule Harfă, Bobinele au nevoie numai de o anumită inductanţă. (Din păcate însă au şi o capacitate intrinsecă nedorită – numită de aceea parazită.) După experimentele conduse pe breadboard cu tot soiul de bobine am ajuns la concluzia că la bobinele executate cu orice altă sîrmă decît (poate) cea izolată cu două straturi de bumbac veritabil, (la care nu am avut acces) este recomandabil – din raţiuni de capacitate parazită – să se reducă inductanţa de la 1800 mH cît recomandă Mihail Konteschweller la circa 130 – 140 mH şi capacităţile paralel de la 2 nF la 1 nF pentru a păstra frecvenţa de eşantionare în jur de 8 – 9 kHz şi implicit performanţele aparatului. (Aţi putut constata că tonul nu e foarte curat dar merge cu două lămpi pe un cadru mic în difuzor, performanţă specifică superreacţiilor Dr.Titus, neatinsă în epocă de vre-un alt tip de aparat cu două lămpi.) Numărul de spire, diametrul interior, cel exterior şi lăţimea, (parametrii de care depinde această inductanţă) se aleg din considerente constructive. Eu am prezentat instrumentul de calcul şi un exemplu care mi s-a părul mie mai potrivit pentru situaţia în care ne găsim – necesitatea de a ascunde sub aţă o bobină cu sîrmă emailată care să arate în final cam ca bobina ce se vede în pozele aparatului Titus 1923. Deci nici diametrul interior de 76 mm nici lăţimea de 10 mm şi nici numărul de spire (1000) nu sînt obligatorii. Parte au fost alese din considerente de spaţiu (lăţimea de 10 mm) parte din considerente estetice (diametrul interior de 76 mm), diametrul sîrmei era dat (0,2 mm) şi restul au reieşit din micul program de calcul pe care vă îndemnam să-l folosiţi. Pe vremea cînd sîrma de bobinaj nu era izolată cu poliuretan (care se topeşte frumos la letcon) decapam emailul cu aspirină: Luam o pastilă de aspirină puneam sîrma pe ea, puneam letconul deasupra şi trăgeam sîrma de dedesubt prin topitura de aspirină. Sîrma ieşea (mai mult sau mai puţin) cositorită. Operaţia pute îngrozitor (încercaţi să o faceţi în aer liber) şi mai ales feriţi-vă să respiraţi vaporii de aspirină încinsă. (Dacă nu vreţi să tuşiţi ore întregi!) Vorbesc serios! Vaporii de acid acetilsalicilic sînt extrem de dăunători pentru căile respiratorii! O altă metodă indicată în cărţile vechi de bricolaj (care mie nu mi-a reuşit niciodată) este muierea capătului liţei (fără imbrăcămintea textilă) în alcool rafinat şi trecera mănunchiului printr-o flacără. Teoretic emailul se face scrum şi firele de cupru pot fi cositorite. Mie ori scrumul respectiv îmi rămînea lipit pe cupru care nu mai putea fi cositorit deloc, ori (la flacără prea puternică şi fire foarte subţiri) unele fire se topeau şi cuprul cădea în bobiţe încinse pe masă... Cu mult respect, Pitagora Schorsch (Născut Enulescu) Link spre comentariu
harfa Postat Mai 9, 2014 Partajează Postat Mai 9, 2014 Dupa ce mi-ati expus riscul unei scapari, adica un fir nelipit, am concluzionat ca trebuie luat fiecare fir in parte, decapat si acoperit cu fludor , apoi lipirea lor in manunchi, si eu asta voi face. O sa incerc decaparea cu colofoniu, aspirina, pasta decapanta si decapant de finisaje pentru mobila si adopt pe cel mai bun. Sirma aceea groasa de 1,1, izolata cu nylon nu cred ca imi e buna, asa ca o sa caut altceva. Cautind pe internet am dat de o bobina de 20kg Cu Em de 0,22 izolat cu bumbac (probabil tot nylon). Bucuria insa nu a durat. Era un anunt vechi din martie si nu mai era activ. Poate nu e vinduta dar nu am date de contact. Insa imi da speranta ca poate voi gasi daca o sa continui cautarile. Link spre comentariu
nicolae57 Postat Mai 9, 2014 Partajează Postat Mai 9, 2014 Astazi am achizitionat cele doua volume Radio pentru toti, editia 1931 semnate de Mihai Konteschweller, alaturi de cartea de vizita semnata de autor si insotita de cateva cuvinte adresate celui caruia i-au fost daruite cele doua volume in martie 1942. Daca exista interes pentru una din schemele publicate, se poate scana si trimite via e-mail. Link spre comentariu
Enulescul Postat Mai 9, 2014 Partajează Postat Mai 9, 2014 (editat) Bună seara domnilor, ....Sirma aceea groasa de 1,1, izolata cu nylon nu cred ca imi e buna.... Respectele mele domnule Harfă, Dacă reuşiţi să decapaţi în mod decent liţa şi nylon-ul se poate vopsi maro tern ar ieşi o sîrmă grozavă pentru cadre... Eu o să vă trimit în orice caz bobinele francezului ca să aveţi ce pune în aparat la o adică şi să puteţi continua căutarea sîrmei ideale fără stress. .... am achizitionat cele doua volume Radio pentru toti, editia 1931 .... Respectele mele domnule Nicolae57, Aţi făcut o achiziţie pe cinste! De bibliofil! Mai ales cu semnătura autorului! Şi cartea lui de vizită! Vă invidiez sincer! Dacă vă veţi apuca vreodată să scanaţi toată lucrarea, bineînţeles că sînt foarte interesat de conţinut. (Daţi-mi de ştire pe MP şi vă trimit adresa mea de mail) Atît radiotehnica cît şi Mihail Konteschweller trebuie că se maturizaseră serios prin 1931 (s-ar putea spune că au maturizat împreună) şi va fi întotdeauna o fascinaţie intelectuală să citeşti scrisul unui om inteligent care cunoaşte profund materia despre care scrie. (Păcat că nu există pe web o „arhivă oficială” unde să poată fi depuse asemenea texte.) Vă rog însă să aveţi mare grijă – scanarea presupune uneori deschiderea exagerată a cărţii şi riscaţi deteriorarea – şi ar fi mare păcat! Dacă aveţi o cît de mică îndoială cu privire la păstrarea integrităţii cărţii lăsaţi baltă scanarea – există (probabil) pentru asta şi exemplare nesemnate! Dacă totuşi vă hotărîţi vă sfătuiesc să folosiţi un program de scanare care recunoaşte şi textul. Cu mult respect, Pitagora Schorsch (Născut Enulescu) Editat Mai 9, 2014 de Enulescul Link spre comentariu
harfa Postat Mai 10, 2014 Partajează Postat Mai 10, 2014 Am mai vopsit sirma de acest fel. Se foloseste vopsea transparenta de alcool. O pot face orice culoare. Pentru cadre (antena?) poate nu mai conteaza foarte tare daca scapa un fir. Dar ma voi stradui sa iasa corect. CuEm nu a sosit inca. Expeditorul fiind firma furnizoare, gindesc ca poate trimit cind au mai multe pachete....Sper sa vina Luni sau Marti. Va urez un w-end placut tuturor Link spre comentariu
harfa Postat Mai 12, 2014 Partajează Postat Mai 12, 2014 Va salut Domnilor Am primit telefon de la Dl Beres , astazi Luni , in jur de ora 12, spunindu-mi ca a trimis bobinele printr-un mesager. Astept sa soseasca. A sosit si sirma de 02, dar presupun ca nu mai este necesara. O voi "declara" disponibila pe acest forum la sectiunea vinzari. Dar nu inainte de sosirea bobinelor. Link spre comentariu
feri.visky Postat Mai 12, 2014 Autor Partajează Postat Mai 12, 2014 @nicolae57: fantastica achizitie... eu am versiunea rosie a volumului II. Are legatura cu o a doua (prima) editie? Link spre comentariu
imreberes Postat Mai 12, 2014 Partajează Postat Mai 12, 2014 Pt @nicolae 57 :Daca reusiti sa le scanati cartile si eu ma abonez pt un exemplar. Bineinteles in limita timpului D-voastra disponibil. Link spre comentariu
nicolae57 Postat Mai 13, 2014 Partajează Postat Mai 13, 2014 @fery.visky:Am vazut si volumul rosu, banuiesc ca are acelasi continut, difera doar prezentarea grafica.Ne vom lamuri dupa ce scanez cartile. @imreberes:Cu siguranta veti primi un exemplar, ca de altfel toti doritorii. Link spre comentariu
harfa Postat Mai 13, 2014 Partajează Postat Mai 13, 2014 Va salut Domnilor Am preluat aseara bobinele trimise de Dl. Beres caruia ii trimitem mii de multumiri si pe aceasta cale. Am facut proba pentru a verifica spatiul in cutie si vreau sa va spun ca in aceasta privinta nu exista nici o problema. Mai este necesar sa creez alte saibe de fixare din lemn, deoarece saibele dimensionate conform modelului original, au diametrul interior mai mare si nu asigura sustinerea bobinelor. O sa fac poze dupa montare. Am considerat inutil sa fac o poza a bobinelor , sprijinite cu mina , in cutie. Postez aici doar poza bobinelor asa cum au sosit. Sirma de siguranta , va fi inlaturata inainte de montarea definitiva. Pina atunci, asa cum a gindit si Dl. Beres, o las pe bobine ca sa se pastreze forma. ....daca nu cer prea mult, si este posibil, as dori si eu o copie dupa cartea despre care se discuta mai sus. Poate fi pe un CD pentru economisirea timpului la printat, si desigur a hirtiei care , cred ca e mai scumpa decit un CD blank. Va multumesc Felicitari Dlui Nicolae 57 pentru achizitie. Dedicatia cu semnatura valoreaza de 100 de ori cit cartea care oricum e o valoare ea insasi.In opinia mea este piesa de muzeu. Link spre comentariu
gaby57 Postat Mai 14, 2014 Partajează Postat Mai 14, 2014 Buna ziua am procurat nu demult vol 2 al acestei carti editie tiparita in 1931 Link spre comentariu
harfa Postat Mai 15, 2014 Partajează Postat Mai 15, 2014 Dl. Pitagora a pus la posta CV-ul original cu butonul corect, impreuna cu sirma de nichelina necesara bobinarii reostatului si doua lampi originale in stare de functionare, verificate de dinsul personal pe un alt radio. In plus a adaugat un instrument de masurare a inductantelor , pentru facilitarea replicarii bobinelor "fund de cos". De asemenea, a specificat ca exista posibilitatea de a vizita un colectionar care sustine ca e posesorul unui radio Titus Konteschweller original. Ne-a asigurat ca va masura piesa si va face poze. Fac aceste precizari in numele Domniei sale , pentru ca am inteles ca dinsul se afla intr-o deplasare la mare distanta si nu va avea curind acces si timp. Cind soseste pachetul , voi face poze si le postez aici. Link spre comentariu
puriu Postat Mai 15, 2014 Partajează Postat Mai 15, 2014 Pentru sarma emailata foarte subtire si lita de RF recomand cositorirea pe o mica pastila de hidroxid de sodiu (se topeste), apoi pe colofoniu. Merge bine la aproape orice email, nu scoate fum, dar hidroxidul este caustic si trebuie aruncat dupa folosire. Sarma izolata cu bumbac merge bine la frecventa joasa. Pentru RF trebuie izolatie cu matase naturala sau cu fibre sintetice. Un cadru performant pentru UM trebuie sa aiba factor de calitate cat mai mare, preferabil peste 500. Asta se poate face numai cu lita de RF (foarte scumpa). Eu mi-am fabricat singur suficienta lita 7x7x0,06 cu o masinarie improvizata (cu 7 mosoare rotative). Un Invelis textil al litei nu este obligatoriu daca bobina are, prin constructie, capacitate parazita mica. Link spre comentariu
feri.visky Postat Mai 15, 2014 Autor Partajează Postat Mai 15, 2014 @harfa, am "bobinele", dar numai doua sunt bobinate. Una consta doar din prespanul decupat. Cele cu sarma au 26 de spire. Link spre comentariu
harfa Postat Mai 16, 2014 Partajează Postat Mai 16, 2014 Va salut Dl. Visky. Daca sint 26 spire pe o parte, inseamna ca au 52 in total. Cea de la mine e la fel. Deci sint 3 bobine cu 56-57 spire. Dar nu stiu ce diametru are sirma. Raspuns Dlui "puriu" : multumim pentru sfaturi. Din pacate , sintem obligati sa ne tinem mai aproape de caracteristicile originale de constructie ale piesei, pentru o replicare cit mai precisa. Bobinele au fost experimentate in mai multe variante, de catre Dl. Pitagora , ca de altfel intregul circuit . Nu avem pretentii de functionare extraordinara, dar breadboardul confectionat de dinsul, functioneaza excelent. Din pacate , faptul ca nu gasim sirma izolata cu bumbac este mai mare problema decit utilizarea ei cu performante scazute. Sirma utilizata este izolata cu relon. Dar inca o data multumim. Orice interventie e binevenita. In paginilor anterioare s-a discutat mult despre bobine, iar in sectiunea " superreactia Titus Konteschweller", este descrisa constructia modelului experimental si sint atinse cam toate punctele. Am ajuns in stadiul ANTENA si SPEAKER. Zilele acestea , functie de timpul disponibil, voi face poze cu stadiul lucrarilor. Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum