validae Postat Iulie 22, 2015 Partajează Postat Iulie 22, 2015 Eu aș pune și o diodă Zenner PL15V sau PL16V în paralel cu alimentarea integratelor, fiindcă apar vârfuri mari de autoinducție provocate de comutația la care este supusă bobina. Apoi prezența unui condensator de 0,1-0,22uF/400V în paralel cu tranzistorul e utilă pentru o scânteie mai bună. De obicei condensatorul se folosește doar la sistemele de aprindere auto, fără acesta scânteia nu ar fi suficient de puternică pentru aprinderea amestecului combustibil, dar și aici dă un plus de forță scânteii, prin ,,lungirea,, duratei descărcării. Fără condensator bobina va da doar un scurt impuls în secundar, cu ajutorul condensatorului însă, descărcarea are o formă de oscilație amortizată. Valoarea optimă a condensatorului va trebui însă tatonată în funcție de frecvența impulsurilor și factorul de umplere. Este de altfel posibil ca autoinducția primarului bobinei să cauzeze uneori o străpungere secundară tranzistorilor de comandă, schema ar trebui îmbunătățită din acest punct de vedere cu protecție a tranzistorului final sau să înlocuiți 2N3055 cu un tranzistor de tipul celor utilizate la deflexia orizontală TV. Ca BU508 sau BU2508. Nu toți cei ce ,,proiectează,, astfel de scheme au în vedere tensiunile mari de autoinducție cauzate de bobine atunci când aleg ca tranzistor final 2N3055..... Link spre comentariu
YO5VAE Postat Iulie 22, 2015 Partajează Postat Iulie 22, 2015 Multumesc pentru raspuns. Si mie mi s-a parut ca din cauza spike-urilor o ia razna circuitul. Initial am banuit ca 2n2222 (bc107) ramane partial deschis sau ceva de genul. Dar totusi e posibil ca toate tensiunile din circuit sa o ia razna din cauza acestor spike-uri. Buna ideea cu zener-ul, nu mi-a venit in minte. O sa incerc cu un zener dupa cum ai sugerat si o sa schimb si prima dioda cu un 1n5408, fiindca am uitat. Am observat ca simpomele prezentate erau mai pronuntate cand aveam ambele diode 1n4004. Referitor la condensator, cred ca momentan ramane fara sau va fi pus unul la cel putin 1 kv, tocmai din ideea de mai sus...aveam impresia ca erau ceva spikeuri care sareau peste 1n4004, care e la 400 de V. Deci posibil si un cond la 400 V sa se strapunga. O alta chestie observata....consumul in functionare este in jur de 30 mA, dar se pare ca uneori se intampa sa sara chiar si pana la 2A sau peste. Cam mare saltul. Link spre comentariu
validae Postat Iulie 22, 2015 Partajează Postat Iulie 22, 2015 Consumul depinde mult de frecvența impulsurilor și de PWM bineînțeles.....dar când apar străpungeri secundare prin tranzistorul final nepotrivit o ia razna. Ca o comparație utilă, studiază scheme de aprinderi electronice simple cu tranzistori bipolari, să vezi cum sunt concepute....de exemplu http://yo3ies.no-ip.org:55555/MyWeb/yo3iva/kituri%20hamradio/DOCUMENTATIE%20RADIOAMATOR/doc%20diversa/electronica/scheme/aprindere%20electronica/aprindere.jpg sau https://www.google.ro/search?q=schema+aprindere+electronică&client=opera&hs=3mu&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0CCwQ7AlqFQoTCMXA7vDY7sYCFYS0FAodxJMABA&biw=1360&bih=626#imgrc=jyJ0YIbQfxIDgM%3A Link spre comentariu
YO5VAE Postat Iulie 22, 2015 Partajează Postat Iulie 22, 2015 Revin cu noutati nu tocmai bune. Am incercat sa pun niste zenere pe 555, dar din pacate efectul este acelasi. Am incercat si cu alta bobina si la fel. Banuiesc ca apar strapungeri in tranzistorul final, de aceea apare acea crestere foarte mare a frecventei. Se pare ca nu conteaza la ce PWM e setat semireglabilul al doilea, la fel face, difera doar distanta la care face. Observasem inainte o modificare a frecventei scanteii in functie de setarea de PWM dar nu stiam din ce cauza. Pe schemele de aprindere electronica am vazut ca se folosesc zenere intre colector si baza...Oare e posibil ca prin punerea acestor zenere sa imi dispara problema? Momentan nu am nici un zener la 80-100V, care sa se preteze la 2n3055. Pe scheme sunt inseriate cate 2 de 150-180V, banuiesc ca din cauza tranzistorilor finali care suporta 500V VCEO. O alta chestie pe care am observat-o...in cazul folosirii altui tranzistor, in special BU508, baza este comandata direct de 555, printr-o rezistenta foarte mica si uneori un condensator ( http://ether.sciences.free.fr/images/FBT/schema2.jpg ). Ma bate gandul sa inlocuiesc 2n-ul cu un BU508 pe care il am disponibil, comandat direct din timer, prin rezistenta si fara cond. Eventual cu un 1n4007 in baza catre masa si fara dioda dintre colector si emitor, care deja exista in BU. Are cineva si alte sugestii in legatura cu aceasta modificare, pentru imbunatatire? Multumesc. Link spre comentariu
validae Postat Iulie 22, 2015 Partajează Postat Iulie 22, 2015 Trebuie totuşi să eviţi comandarea tranzistorului final direct de pe ieşirea integratului fiindcă aceasta poate debita doar 200mA.....în cazul integratului cu 14 pini. Pentru deschiderea fermă a tranzistorului final cred că se poate depăşi uşor acest curent. Dacă vrei să comanzi tranzistorul direct din integrat, foloseşte un Mosfet IRF840 sau echivalente, ca aici:http://danyk.cz/ohrad_en.html fiindcă aici poarta mosfetului absoarbe un curent neglijabil.... Link spre comentariu
leo 17 Postat Iulie 22, 2015 Partajează Postat Iulie 22, 2015 eu am facut un montaj dupa schema inuitiala pe bobina de inductie auto de la odacie ..merge''brici'' am dat o la un amic si il foloseste zilnic montajul pt ingradirea unui lan de porumb Link spre comentariu
pop_ady44 Postat Iulie 23, 2015 Partajează Postat Iulie 23, 2015 (editat) Incearca sa pui doar condesatoare peste 63 volti la cele de 100 nano ceva de genu http://www.robot-italy.com/media/catalog/product/cache/3/image/d43192dcd82ea942982b4b1d2a6e2479/3/0/302010_14.jpg cele placheta au ceva aparte si am avut si eu surprize cu ele si schimba prefinalul cu 2n2222 vei avea o surpriza Editat Iulie 23, 2015 de pop_ady44 Link spre comentariu
giongiu Postat Iulie 23, 2015 Partajează Postat Iulie 23, 2015 (editat) 2n3055, nu prea are ca cauta in schema de fata. Recomand BU526 si doua zenere inseriate pentru cca 300V, intre BC. Am facut cu ani in urma aprinderi electronice, cu BU526, care functionau ireprosabil. Editat Iulie 23, 2015 de giongiu Link spre comentariu
pop_ady44 Postat Iulie 23, 2015 Partajează Postat Iulie 23, 2015 O fi cum spuneti dv nu contest cu BU 526,ca si eu am copiat aprinderi electronice de tip MALVINA Deva dar si condesatori de tip placheta au prosul obicei de a se incarca-descarca foarte repede Link spre comentariu
YO5VAE Postat Iulie 23, 2015 Partajează Postat Iulie 23, 2015 Am incercat modificarea de aici: http://www.hobbielektronika.hu/forum/getfile.php?id=198127 cu precizarea faptului ca am modificat doar rezistenta de 100 de ohmi din baza. Restul componentelor nu le-am modificat. De asemenea, nu am zenere la tensiunea de 150V asa ca nici alea nu le-am pus. Rezultatul a fost si mai rau. Am revenit la montajul initial, si am schimbat cele 2 condensatoare de 100 de nano cu condensatoarele sugerate de pop_ady44. Parca e ceva mai bine, dar nu e destul. 2n2222 nu am pe moment, dar nu prea imi vine a crede ca ala sa fie problema. Pe viitor ma gandesc sa inlocuiesc toate condensatoarele ceramice. Link spre comentariu
pop_ady44 Postat Iulie 23, 2015 Partajează Postat Iulie 23, 2015 (editat) de ce esti asa sigur ca nu are influenta 2n2222 cauta te rog dataseturile si vezi care sunt diferentele nu sunt ferm convins dar parca timpul de raspuns e de cateva ori mai mic ce spune @gongiu mai jos este intocmai cum spune e cam peste mana 2n3055 dar merge Mult Succes Editat Iulie 23, 2015 de pop_ady44 1 Link spre comentariu
giongiu Postat Iulie 23, 2015 Partajează Postat Iulie 23, 2015 Daca nu te induri sa cumperi un tranzistor potrivit pentru aceasta schema, adica cu Uce, de cel putin 400V si doua zenere amarate de 150V, iti cam pierzi timpul facand diverse incercari. 1 Link spre comentariu
YO5VAE Postat Iulie 23, 2015 Partajează Postat Iulie 23, 2015 (editat) Nu e vorba ca nu ma indur. E vorba ca omul pentru care o fac are o urgenta Daca mi-as fi putut imagina ca nu am asemenea piese "pe langa casa" era data comanda dinainte de a ma apuca Doar cand ai nevoie de ceva iti dai seama ce iti lipseste . Si daca toti raportau ca schema e buna...fara zener, cu 2n3055 etc. ma gandeam ca asa ar trebui sa fie... Editat Iulie 23, 2015 de YO5VAE Link spre comentariu
leo 17 Postat August 6, 2015 Partajează Postat August 6, 2015 am incercat cu schema cu circuite 555 si 2n3055 pe un traf de monitor si nu imi merge ..cred ca trebuie sa umblu la c ..si cred ca 2n3055 nu imi comuta bine ..ce modificari pt c sa fac sa cres frecventa pt''a ataca''un traf ? Link spre comentariu
pop_ady44 Postat August 6, 2015 Partajează Postat August 6, 2015 cauta o bobina de inductie si sigur vei fi mai multumit Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum