Vizitator smilex Postat Iulie 11, 2012 Partajează Postat Iulie 11, 2012 Eu incercam sa sugerez sa tii bobinajele separate una de alta, atat pentru izolatie, cat si pentru eliminarea capacitatilor parazite dintre spirele diferitelor secundare. Daca nu procedezi asa, inseamna ca poti introduce cativa pF intre intrarile driverilor, sau intre diferite spire a secundarelor. Probabil ca nu exista posibilitatea ca aceste capacitati sa deschida aiurea driverii, dar n-as baga mana in foc. Asta insa presupune bobinarea pe rand, ceea ce nu constituie o problema. Poti scoate pe pini iesirile pentru tranz. de jos (nu necesita izolatie deosebita intre acele secundare) iar pentru cele de sus, poti sa iesi cu conductorul pana langa driver, eventual prin izolatie suplimentara (un tub siliconic, etc).ETD 39 e mare, eventual 29, dar merge si altceva mai mic. Dar 29 (de ex) iti pemite spatiu pentru realizarea de izolatie buna si implicit departare corespunzatoare. Daca reusesti doua bobine un pic departate pe un singur strat, rezolvi in 3 straturi identice. In care caz poti folosi CuEm. Carcasa e vitala astfel, dar merita. Primul strat pt. primar, al doilea pt. tranz. low, al treilea pt. high. Izolatie intre straturi cat permite spatiul.Daca folosesti tor (zic sa nu), trebuie sa fie izolat. Daca nu e, izoleaza-l tu cu banda izolatoare. Link spre comentariu
dorian 70 Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 Pt izolarea intre straturi folosesc banda de teflon (de instalatii) ;problema e fixarea capatului ,dar cu putin scoci ...Presupun ca este vorba de tipul banal de banda de teflon folosit la instalatiile de apa, ca cel din poza sa zicem.Cate straturi de banda de teflon ar trebui infasurate intre primar si secundar, pentru a avea siguranta izolarii de tensiunea retelei ? Altceva ce s-ar mai putea folosi ? Link spre comentariu
Marian Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 Eu nu prea am incredere in banda asta, e drept ca e flexibila si se muleaza bine pe infasurari dar este si fragila in sensul ca fibrele de desprind destul de usor, ceea ce evident nu face din ea un bun izolator, la instalatiile termice nu trebuie izolare electrica ci doar etansare-lucru la care banda asta logic ca e un soi de expert, eu folosesc leucoplast medical din acela alb pe suport textil rezista foarte bine si la umiditate ( pui traful izolat cu el in apa direct si n-are nici o greata, credeti-ma stiu foarte bine ce zic ), rezistenta mecanica este net superioara la fel si cea termica, un singur strat face o izolatie stas. Link spre comentariu
RockDok Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 eu folosesc asa ceva: http://www.tehnoelectric.ro/cauta/termorezistent Inca nu am descoperit de unde se poate cumpara banda galbena folosita industrial. Link spre comentariu
Marian Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 O rola din aia la 24mm latime costa din cate vad 12 lei pe cand o rola de leucoplast la 50mm latime costa la farmacie ceva mai mult de 3 lei, faceti si voi calcule, si ca un mic exemplu, cu ceva mai mult de 1 an in urma carcasa pistolului de la o cazatura s-a cam...sa zicem accidentat ei bine am bandajat-o cu leucoplast lasand spatii pentru evacuarea caldurii si desi pistolul meu se incalzeste la lucru indelungat intr-atat incat nu prea te simti bine tinand mana pe tole totusi leucoplastul n-are nici o greata...( in afara faptului ca nu mai este la fel de alb ). Oricum pana la urma fiecare face cum crede, nu e scopul meu sa schimb convingerile nimanui, ci doar sa prezint o alternativa ieftina si verificata cu succes. Link spre comentariu
Vizitator tyc Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 Vaneaza un condic de pornit motoare stricat ,in el gasesti foita de hartie la greu . Se mai folseste prespan ,panza alba e bumbac ,banda izolatoare ... . Link spre comentariu
gauss Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 O solutie buna era banda de teflon dedicata , s-a gasit dupa revolutie la talciocurile unde veneau vinzatori din fosta URSS , dintr-o rola de citiva lei bobinai toata viata , numai ca trebuia ceva atentie ... era foarte " alunecoasa " pentru spirele bobinajului , altminteri foarte tenace , foarte greu de deteriorat de bobinaje , stabila termic , se mula foarte bine , la grosime de citeva sutimi rezista la 2 Kv , daca intereseaza pe cineva as putea posta STAS - ul , pardon , GOST - ul , am lucrat vreo 20 de ani cu ea , era ideala si la toruri , nu minca din spatiul de bobinaj ... 1 Link spre comentariu
Vizitator tyc Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 Folie de teflon se gaseste la Mafcom http://www.sculesiechipamente.ro/PTFE-T ... n-867.html ; poti sa iei 10cm . Link spre comentariu
dorian 70 Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 @ gauss ma intereseaza ce vând rusii, poate poti pune si o poza ceva, multi ani m-am aprovizionat cu piese si materiale de la ei, insa vad ca asta mi-a scapat... @ marian cum naiba am uitat de leucoplast, mai ales ca, atunci cand in comertul socialist nu se gasea banda izolatoare (din pânză!) foloseam la greu leucoplast ? Un singur strat de leucoplast cred ca este suficient pentru o buna izolatie. Link spre comentariu
Marian Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 Pai asa cum am zis, am folosit cu succes de mult timp leucoplastul si nu-i nici scump, rezista foarte bine la socurile mecanice, greu se strapunge, rezista bine la umezeala si temperaturi ridicate, daca traful s-a incalzit suficient incat sa schimbe culoarea leucoplastului-semn ca a fost afectat-atunci nici infasurarile sale nu se vor fi simtit prea bine, dar nu orice tip de leucoplast este la fel de bun, doar cel pe suport textil si preferabil de culoare alba care este ceva mai bun decat cel roz. Link spre comentariu
Dr.L Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 Leucoplastul nu e cam gros?Din familia teflonului exista si teflon mai grosut,pt instalatiile de gaze. Ala nu se rasfireaza. Desi nici cel subtire,pt instalatii,nu se deterioreaza aiurea Link spre comentariu
Marian Postat August 6, 2012 Partajează Postat August 6, 2012 Nu neaparat, adica pentru trafurile mici de comutatie unde fiecare mm conteaza intr-adevar ar putea reprezenta o problema grosimea sa ( aproximativ 0,2mm masurat acum de mine ), insa si aici daca se aleg trafuri cu ferestre suficient de mari si bobinajul se face bine asezat ( am desfacut zilele trecute o chinezarie de EI33 si m-a apucat rasu-plansu vazand cat de haotic au fost facute infasurarile ) ar trebui totusi sa fie ok, in schimb la trafurile de retea nu prea mai reprezinta o problema grosimea sa, el se si compacteaza/preseaza intr-o oarecare masura. Stiu ce spun pentru ca de mai bine de 25 de ani din cauza problemelor medicale personale nu-mi lipseste leucoplastul din dulap, si deci am avut destul timp sa-l testez in fel si chip. Link spre comentariu
Vizitator Postat Ianuarie 20, 2013 Partajează Postat Ianuarie 20, 2013 Sase luni de liniste... Am desfacut si eu 2 trafuri de surse in comutatie:unul flyback de la un DVD si unul total necunoscut,dar fara intrefier spre surprinderea mea. Fata de ce mai tin eu minte din ICE, cele 2 trafuri sant realizate impecabil. Nu stiu cat de "chinezesti" sant dar merita toata admiratia pt tehnologia de realizare. Iata cata izolatie am scos numai de la unul Link spre comentariu
costyy86 Postat Noiembrie 22, 2013 Partajează Postat Noiembrie 22, 2013 Salutare.Cu ce pot curata sau cum pot curata lacul de pe litz wire? Link spre comentariu
validae Postat Noiembrie 22, 2013 Partajează Postat Noiembrie 22, 2013 Incearca pe o tableta de aspirina, dar fereste-te sa inspiri fumul, e toxic :speriatTopicul asta a deviat rau de la subiect pe alocuri Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum