former_Alfred Postat Decembrie 29, 2010 Partajează Postat Decembrie 29, 2010 Dacă ăsta este modul vostru de a vorbi, nu pot decât să vă asigur de un lucru: mai devreme sau mai târziu o să ne întâlnim faţă în faţă şi o să vedem atunci dacă o să mai vorbiţi la fel. Din faţa monitorului e simplu ...Dincolo de asta, dacă voi credeţi că ăsta este rostul moderatorilor pe un forum, să-şi impună punctul de vedere apelând la un limbaj suburban, cred că ar fi una-alta de revizuit. Link spre comentariu
Sharky Postat Decembrie 29, 2010 Partajează Postat Decembrie 29, 2010 Moderator sunt la sectiunea amplificatoare si atat. Aici sunt un simplu user.Dar explica cum e treaba mai tata? Ne faci indirect ghiolbani si apoi te superi ca ti se raspunde cu aceeasi moneda.Dai cu tirul incarcat cu substante periculoase peste noi sau ce ne planuiesti ? Evident tirul va fi echipat cu gume de vara, indiferent de sezon. Ai parvenit in randul boierilor de autostrada? Link spre comentariu
former_Alfred Postat Decembrie 29, 2010 Partajează Postat Decembrie 29, 2010 Eu nu "te fac" în nici un fel, nici direct, nici indirect. Ceea ce scrii şi modul cum te exprimi te recomandă de la sine. Atât în privinţa capacităţii tale intelectuale, cât şi în privinţa nivelului tău de educaţie. Atunci când nu ai capacitatea de a înţelege raţional un aspect, de genul aplicării efective în practică a unei prevederi legislative, corectitudinea politică n-o să mă determine să te consider un partener credibil de discuţie. Ai nivelul pe care-l ai şi mai bine decât tine nu-l poate ilustra nimeni. Link spre comentariu
Vizitator viobio Postat Decembrie 31, 2010 Partajează Postat Decembrie 31, 2010 Dacă ăsta este modul vostru de a vorbi, nu pot decât să vă asigur de un lucru: mai devreme sau mai târziu o să ne întâlnim faţă în faţă şi o să vedem atunci dacă o să mai vorbiţi la fel. Din faţa monitorului e simplu ...Dincolo de asta, dacă voi credeţi că ăsta este rostul moderatorilor pe un forum, să-şi impună punctul de vedere apelând la un limbaj suburban, cred că ar fi una-alta de revizuit.bai SUPERMAN ,nu mai ameninta lumea,si pentru tine este simplu sa te dai cocos in fata monitoruluitu nu vezi ca te certi cu toata lumea!tu stii adevarul absolut si restul de aici sunt prostitin sa ti spun ca ne doare fix in p--a de masina ta cu girofar,care nu este oprita de nimenisi in generaral ni se rupe de tine si de parerile tale destepte! Link spre comentariu
Sharky Postat Decembrie 31, 2010 Partajează Postat Decembrie 31, 2010 Eu propun sa ne strangem toti si sa il batem pe Alfred si apoi ca oamenii normali sa mergem sa sorbim niste beri. Bai tiristule, deci ce spui tu legat de lege e ok, adica sa te incarce cu amenda de te prinde incaltat de vara pe drumuri inzapezite. Sau daca te-ai impotmolit si ai blocat strada.Dar nu uita ca ai mai spus tot felul de bazaconii tehnice. Abia astept sa iti dea peste bot ratza cu rezultatele de laborator. Is curios atunci ce o sa mai indrugi, dar nu uita : verba volant scripta manent!!! Link spre comentariu
former_Alfred Postat Decembrie 31, 2010 Partajează Postat Decembrie 31, 2010 ce spui tu legat de lege e ok, adica sa te incarce cu amenda de te prinde incaltat de vara pe drumuri inzapezite. Sau daca te-ai impotmolit si ai blocat strada. Mă bucur că măcar partea asta ai înţeles-o. Atât timp cât nu mă împotmolesc şi nu blochez strada, nu e treaba guvernului cu ce cauciucuri circul eu. Alea pe care le cumpără guvernul, n-are decât să le cumpere de iarnă, n-am nimic împotrivă. Dar nu uita ca ai mai spus tot felul de bazaconii tehnice. Abia astept sa iti dea peste bot ratza cu rezultatele de laborator. Is curios atunci ce o sa mai indrugi, dar nu uita : verba volant scripta manent!!! Eu ştiu exact ce-am scris în diverse mesaje, dar o să încerc să sintetizez, pentru cei care nu pot reţine 5 chestii simultan şi să le aibă pe toate în vedere când comentează ce am scris eu: - prescripţiile tehnice legale care permit unui producător să-şi numească "de iarnă" un anumit model de anvelope se referă la desen, nu la compoziţia materialului. Mai simplu spus, e vorba de nişte "romburi" pe care anvelopa de iarnă trebuie să le aibă şi care se şi văd în poza de la Continental TS-830; - Continental pretinde că foloseşte silicaţi în compoziţia anvelopelor de iarnă, care le fac să se comporte mai bine pe zăpadă şi la temperaturi scăzute; - legea nu va obliga producătorii să folosească silicaţi sau o anumită compoziţie a materialului, ci doar să aibă acele romburi, pentru a avea dreptul să pună simbolul de fulg de zăpadă pe aşa-zisele anvelope de iarnă; - poliţistul se va uita după simbolul de fulg de zăpadă şi dacă nu-l ai pe cauciucuri te va amenda, indiferent cât de bune sunt cauciucurile tale în realitate. Invers, vei putea să circuli iarna cu orice gunoaie fabricate în China, indiferent cât sunt de proaste, atât timp cât vor avea un fulg de zăpadă pe ele; - ambuteiajele datorate lipsei acţiunilor de deszăpezire nu vor dispărea, în timp ce ocaziile poliţistilor de a lua şpagă se vor înmulţi. Pe gheaţă şi pe zăpadă, şoferul e principala problemă, nu cauciucurile. Mă uitam aseară la o trecere de pietoni semaforizată, toate maşinile derapau pe o fâşie de gheaţă lustruită, lată de doar 30 cm. şi lungă de vreo 20 de metri, dar n-ar fi zis unul să meargă cu 30 cm. mai pe dreapta sau cu 30 cm. mai pe stânga, ca să iasă de pe fâşia de gheaţă. Toţi se încolonau ca oile, cu farurile aliniate exact după stopurile celui din faţă, deşi îl vedeau că derapează. La fel, n-ar fi zis unul să plece cu a II-a de pe loc şi să ridice ambreiajul uşor. Toţi îi dădeau a I-a şi forjau cât puteau, deşi vedeau că derapează. În rezumat, situaţia actuală permite tocmai civilizaţiei să se manifeste, adică oamenii îşi cumpără cauciucuri de iarnă din conştiinţă, nu din obligaţie. Când vor deveni obligatorii prin lege, atitudinea bazată pe civilizaţie va dispărea, înlocuită de preocuparea de a demonstra că este respectată legea. Educaţia deficitară, rămasă din comunism, exact asta ignoră: faptul că obligaţiile impuse de autorităţi împiedică tocmai crearea unei civilizaţii bazate pe conştiinţă şi responsabilitate. De asta nemţii sunt civilizaţi, pentru că au avut ocazia să-şi manifeste singuri responsabilitatea, în timp ce românii sau ruşii au fost mereu mânaţi ca o turmă. Bai tiristule, Nu conduc TIR-uri decât cu totul ocazional, de-obicei când am ceva de demonstrat. Am atestat (card) obţinut pentru categoriile CE (cap + semiremorcă) şi DE (autocar cu remorcă); am şi card tahograf, pentru că nu se ştie niciodată când e nevoie să le poţi arăta cuiva, dar activitatea mea de bază e alta. Maşina neagră cu număr de Bucureşti, despre care vorbeam undeva mai în urmă, nu are girofar şi nici n-o să aibă vreodată. Aşa că Poliţia o mai opreşte când zboară prea jos, dar se rezolvă amiabil de fiecare dată. Link spre comentariu
Sharky Postat Decembrie 31, 2010 Partajează Postat Decembrie 31, 2010 Omule lasa vrajala.Ai scris f clar despre mai multe chestii printre care si rezistenta la rulare mai ridicata corelata cu aderenta si desenul cauciucului.Astea-s chestii strict tehnice, fara legatura cu caschetarul care te opreste sa se uite dupa "simbole" la tine pe roata, cum se curata strazile la noi sau de cum nu stiu unii sa conduca. Cauciucul tot la fel se comporta.Nu iti mai dau apa la moara.Cand o sa posteze ratza rezultatele o sa iti dau link direct inspre posturile tale, ca sa nu te mai poti face ca ai uitat ce ai scris. Verba volant, scripta manent!!!!!! Link spre comentariu
former_Alfred Postat Decembrie 31, 2010 Partajează Postat Decembrie 31, 2010 Ai scris f clar despre mai multe chestii printre care si rezistenta la rulare mai ridicata corelata cu aderenta si desenul cauciucului.Astea-s chestii strict tehnice,Sunt perfect de-acord şi nu retractez nimic. Aderenţa mai mare determină şi rezistenţă la rulare mai mare, exact aşa am scris. Iar dezumflarea cauciucurilor, pentru a creşte aderenţa, exact asta are la bază: creşterea rezistenţei la rulare şi ulterior încălzirea lor, ca efect al deformării în timpul rulării. Şi tocmai asta duce la creşterea consumului de carburant, creşterea suprafeţei efective a petei de contact şi energia pierdută cu ocazia deformării cauciucurilor la fiecare rotaţie.Pretenţiile că ar creşte doar aderenţa pe zăpadă, dar nu şi rezistenţa la rulare sunt doar poveşti de marketing. Fizica de clasa a IX-a nu se schimbă după cum vrea compartimentul "Marketing" de la Continental. Dacă vrei să fentezi creşterea consumului, nu o poţi face decât folosind cauciucuri mai înguste, exact cum spunea quicknick mai sus, deci renunţând deliberat la o parte din aderenţă, prin reducerea suprafeţei petei de contact. Ai văzut documentarele din Islanda, cu cauciucurile folosite de ei pe drumuri neamenajate? Au 1,0 atm. presiune şi se deformează vizibil în timpul rulării. Chiar crezi că nici islandezii nu ştiu ce fac, la clima şi terenul de la ei?E drept că Islanda e un caz extrem, dar ar trebui să poţi înţelege principiul. Link spre comentariu
ratza Postat Decembrie 31, 2010 Partajează Postat Decembrie 31, 2010 Ce-i, alfi, ţi-ai dat seama că pici de papagal cînd voi pune datele aici? O dai tu cu marketing Continental, doar ca să te scoţi curat. Tu nu observi că toată lumea şi-a dat seama ce hram porţi şi că rezultatele doar vor confirma capacităţile tale reduse de înţelegere? Link spre comentariu
former_Alfred Postat Decembrie 31, 2010 Partajează Postat Decembrie 31, 2010 Sunteţi nişte şoferi de oraş şi n-o să aveţi niciodată ocazia să circulaţi pe drumuri înzăpezite ca în România anilor 1994 sau 1995. Din câte povestesc şoferii ruşi, doar prin Kazahstan se mai pot întâlni în zilele noastre astfel de drumuri, dar mă îndoiesc că o să ajungă vreunul dintre noi pe-acolo. Voi v-aţi născut cu GPS şi cu cauciucuri de iarnă şi n-o să ştiţi niciodată cum funcţiona lumea pe vremea când nu existau nici forumurile, nici World Wide Web-ul.P.S. Nu mai persifla nick-name-ul meu, la tine se vede din ceea ce scrii că eşti un fătălău, nu era nevoie să-ţi mai alegi şi un astfel de nick-name. Dar la fel făceai şi la grădiniţă, îţi porecleai colegii după nume şi tot ăsta e nivelul tău şi azi. Link spre comentariu
ratza Postat Ianuarie 1, 2011 Partajează Postat Ianuarie 1, 2011 Rămas fără argumente, treci la jigniri din nou. Tipic ţie, nu mă miră. Link spre comentariu
Vizitator viobio Postat Ianuarie 1, 2011 Partajează Postat Ianuarie 1, 2011 bai Alfredde ce vrei tu sa iesi ca paduchele tot timpul in frunte?de ce vrei sa ai ultimul cuvint de spus si sa pari mai destept decit toti?de ce nu ne lasi in pace ?tu chiar ne crezi prosti pe toti?incrincenarea ta si pe alocuri minciuni (cea cu masina neagra) au mai multe cauzealcoolismlipsa unei vieti sexualemitomanieparanoiate rugam sa ne lasi in pace pe anul 2011 Link spre comentariu
ratza Postat Ianuarie 3, 2011 Partajează Postat Ianuarie 3, 2011 Din păcate nu pot posta rezultatele de laborator, întrucît sînt date experimentale şi confidenţiale. Din fericire, există suficientă documentaţie pe net. http://www.rarom.ro/cs-uploads/rntr1_nou.pdf (adîncimea minimă legală la pagina 52) http://www.safespeed.org.uk/braking.html http://www.nhtsa.gov/cars/rules/rulings ... 3-4.html#3 http://en.wikipedia.org/wiki/Rolling_resistance Link spre comentariu
petru_f Postat Noiembrie 2, 2012 Partajează Postat Noiembrie 2, 2012 Nu am inteles.Cauciucurile de iarna sant obligatorii numai in afara localitatilor sau si in interiorul lor. Link spre comentariu
Toni Marginean Postat Noiembrie 2, 2012 Partajează Postat Noiembrie 2, 2012 Cauciucurile de iarna sunt obligatorii doar in perioada specificata de lege dar numai in conditiile impuse de aceasta (adica daca in 15 decembrie pe carosabil uscat ai cauciucuri de vara n-ai nici o treaba dar daca e polei si nu ai cauciucuri de iarna suporti rigorile legii). Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum