woodyteo Postat Aprilie 18, 2021 Partajează Postat Aprilie 18, 2021 După cum am mai spus, prima dată o să încerc cu trei celule legate în serie alese la capacitate cât mai apropiată, încărcate prin BMS. după care dacă treaba o să fie OK, o să avansez la perechi de câte două celule legate în serie și aici grupate la capacități cât mai apropiate și dacă se poate de același tip și de la același producător, dar lucrul ăsta îl pot face abia după ce îmi vin BMS-urile comandate din China, cam la sfârșitul lui mail, acum mă documentez și procur materialele. Sunt pe cale să dau comandă de un temporizator pentru aparatul de sudură în puncte, dar sunt cumva indecis, am văzut că sunt cu un singur impuls și cu două impulsuri, acum nu știu, care ar fi mai indicat și încă ceva, caut să-l iau dintr-un depozit din UE, nu vreau direct din China că îmi vine la poșta vamală și mă disperă birocrația și statul la coadă. Cei ce au mai făcut așa ceva îmi puteți împărtăși din experiența voastră cu ce probleme v-ați confruntat și care ar fi rezolvarea. 1 oră în urmă, validae a spus: În niciun caz să nu grupezi celule cu capacităţi diferite, cele mai slabe se vor descărca rapid şi nu vei putea folosi maşina decât scurt timp.În plus, celulele descărcate vor primi o tensiune inversă de la cele bune rămase, lucru ce le va distruge.De aceea se impune o tensiune limită de descărcare... La perechile de celule legate în paralel care ar fi diferența de capacitate acceptată 50, 100, 150 mA, știu că e recomandat dacă se poate să fie egale ca și capacitate, dar practic e imposibil. Link spre comentariu
validae Postat Aprilie 18, 2021 Partajează Postat Aprilie 18, 2021 Doi acumulatori de capacităţi diferite se descarcă unul în celălalt, deci mai bine pui un singur element decât doi cu capacităţi diferite... Link spre comentariu
dorian 70 Postat Aprilie 18, 2021 Partajează Postat Aprilie 18, 2021 (editat) Acum 3 ore, woodyteo a spus: ............... Sunt pe cale să dau comandă de un temporizator pentru aparatul de sudură în puncte, dar sunt cumva indecis, am văzut că sunt cu un singur impuls și cu două impulsuri, acum nu știu, care ar fi mai indicat și încă ceva, caut să-l iau dintr-un depozit din UE, nu vreau direct din China că îmi vine la poșta vamală și mă disperă birocrația și statul la coadă. Cei ce au mai făcut așa ceva îmi puteți împărtăși din experiența voastră cu ce probleme v-ați confruntat și care ar fi rezolvarea. Am şi eu o improvizaţie de punct aparat, făcut cu ce am avut la îndemână, are aproape 11 ani şi nu mi-a făcut figuri până acum, bine, nici nu fac prea multe lipituri cu el. Eu am făcut temporizatorul cu releu cu integratul 555 în montaj de monostabil. Am mai pus pe undeva pe forum, nu mai ţin minte unde, oricum s-a mai discutat. Am şi unul făcut dintr-un trafo cuptor microunde cu tijele de aceeaşi parte, nu vârf în vârf. Se poate face şi fără releu, cu optotriac şi triac. Editat Aprilie 18, 2021 de dorian 70 Link spre comentariu
woodyteo Postat Aprilie 18, 2021 Partajează Postat Aprilie 18, 2021 Cred că o să dau comandă de un modul ca cel dat în link-ul de mai sus, că am nevoie și de reglaj al puterii, numai să mă edific care ar fi mai bun , cu un impuls sau cu două. Dacă îl folosesc așa cum e acum îmi sparge celulele, e prea puternic. Am încercat pe niște celule stricate și pe unele le-a găurit, asta cred că și din cauză că nu am putut regla timpul de acționare. O să postez niște fotografii cu traful cu pricina. Mai pot face niște experimente cu cabluri mai subțiri, s-ar mai pierde din putere, dar este mai complicat, de aceea am optat pentru un astfel de modul. Link spre comentariu
validae Postat Aprilie 18, 2021 Partajează Postat Aprilie 18, 2021 De ce nu iei de la chinezi un kit de aparat de sudură în puncte cu descărcare capacitivă.Alea au un reglaj perfect al impulsului şi tot aparatul îl poţi ţine în mână. Link spre comentariu
woodyteo Postat Aprilie 18, 2021 Partajează Postat Aprilie 18, 2021 Acum 3 minute, validae a spus: De ce nu iei de la chinezi un kit de aparat de sudură în puncte cu descărcare capacitivă.Alea au un reglaj perfect al impulsului şi tot aparatul îl poţi ţine în mână. Îmi puteți da un link? Link spre comentariu
validae Postat Aprilie 18, 2021 Partajează Postat Aprilie 18, 2021 Alege de aci: Vezi că sunt unele kituri care folosesc baterie auto şi controlează impulsul cu mosfeţi.Cele mai ieftine.. https://www.aliexpress.com/item/1005002033142806.html?spm=a2g0o.productlist.0.0.197063c5I9DENV&algo_pvid=a4cc3509-2e6a-4b07-946c-f843c3cb2081&algo_expid=a4cc3509-2e6a-4b07-946c-f843c3cb2081-10&btsid=0b0a556016187436724734282ef5cd&ws_ab_test=searchweb0_0,searchweb201602_,searchweb201603_ https://www.aliexpress.com/wholesale?catId=0&initiative_id=AS_20210418030053&SearchText=diy+spot+welding+machine+kit Link spre comentariu
woodyteo Postat Aprilie 18, 2021 Partajează Postat Aprilie 18, 2021 (editat) Acesta este traful cu pricina și o poză edificatoare cu celulele găurite. https://postimg.cc/gallery/VwgTNsz Editat Aprilie 18, 2021 de woodyteo Link spre comentariu
woodyteo Postat Aprilie 18, 2021 Partajează Postat Aprilie 18, 2021 Acum 26 minute, validae a spus: Alege de aci: Vezi că sunt unele kituri care folosesc baterie auto şi controlează impulsul cu mosfeţi.Cele mai ieftine.. https://www.aliexpress.com/item/1005002033142806.html?spm=a2g0o.productlist.0.0.197063c5I9DENV&algo_pvid=a4cc3509-2e6a-4b07-946c-f843c3cb2081&algo_expid=a4cc3509-2e6a-4b07-946c-f843c3cb2081-10&btsid=0b0a556016187436724734282ef5cd&ws_ab_test=searchweb0_0,searchweb201602_,searchweb201603_ https://www.aliexpress.com/wholesale?catId=0&initiative_id=AS_20210418030053&SearchText=diy+spot+welding+machine+kit Interesant cel din primul link , ai multe opțiuni pe el, o să studiez mai în detaliu. Mulțumesc mult! Link spre comentariu
woodyteo Postat Aprilie 18, 2021 Partajează Postat Aprilie 18, 2021 (editat) Momentan, pentru încărcarea celulelor Li-Ion 18650 folosesc un modul TP 4056, iar pentru testare modul -https://i.postimg.cc/Sxvw0RF3/20210418-151349.jpgpe care îl setez să descarce acumulatorul până la 3V. Este corect așa sau trebuie până la o altă tensiune descărcat? Am spus momentan pentru că săptămâna viitoare trebuie să-mi sosească încărcătorul de acumulatori Opus BT-C3100 V2.2 pe care l-am comandat și care are funcția de testare acumulatori. Editat Aprilie 18, 2021 de woodyteo Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum