Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Atelierul meu (strung)


Vizitator

Postări Recomandate

  • 3 luni mai târziu...

Nu am reușit nici pana acum sa utilizez în producție strungul SN 320. Principalul motiv este universalul pe care l-am cumpărat odată cu strungul, care are probabil dinți lipsa la dantura conica de la sateliții de strângere. Unul dintre cei trei sateliți, lipsește complet. Bănuiesc ca ultimul proprietar strângea semifabricatul prelungind cheia cu o țeava, pana când a bărbierit dantura sateliților de strângere. La ora actuala am banii și intenționez sa cumpăr un universal nou de 200 mm.

 

Alte probleme am întâmpinat la păpușa mobila. Am vrut inițial sa dau o gaura într-o piesa și am constatat ca pinola era descentrata de ordinul milimetrilor. Am încercat sa o reglez din șurubul de reglaj, însă am constatat ca acesta era rupt, iar piulița era lipsă. Am realizat șurubul și piulița pe filet de M10x1, apoi reglând spre centru, am constatat ca pinola nu era la centru nici pe axa verticala. Am rezolvat provizoriu problema printr-o tabla - distanțier de 2,2 mm montata intre talpa și corpul păpușii mobile. Nu am reușit sa centrez cu precizie, ci doar la ochi, deoarece ceasul comparator necesita o tija prea lunga, condiții în care rigiditatea este insuficienta, tija flexând în funcție de greutatea echipajului mobil în direcții diferite și deci compromițând precizia indicațiilor. Pentru a elimina inconvenientul, trebuie sa realizez o bara rigida de lungime potrivita, la capătul căreia sa montez sistemul de cleme și tije al ceasului comparator, astfel încât tot acest ansamblu sa nu mai flexeze sub propria greutate. Am constatat în plus ca pinola păpușii mobile este uzata excesiv. Măsurând cotele, am găsit alezajul având aproximativ 45,05 mm (deci practic fără uzura) iar pinola avand 44,75 mm. Asta înseamnă ca diferența este de 0,3 mm. Jocul se vede practic cu ochiul liber. Discutând cu oameni de meserie, am stabilit ca soluția cea mai buna este sa confecționez o pinola noua. Pot face acest lucru pe strungul de banc, deoarece pinola are o lungime de 260 mm, care permite lucrarea cu ajutorul unei lunete fixe. Voi lăsa un adaos de rectificare și voi rectifica pinola la exterior și la locașul conului morse 3, undeva la un atelier mai bine dotat. Singura operație, pe care o voi face chiar pe strungul de destinație (SN 320) va fi filetul trapezoidal pe stânga, după ce voi realiza cele doua roti dințate de schimb cu 80 de dinți, care intră în setul de roti pentru filet metric. In acest scop, am reușit sa achiziționez un set de 8 freze disc-modul având modulul de 1,25 mm. Sunt actualmente în căutarea materialului pentru aceste roti, care va fi o banda de otel lat, cu grosimea de 12 mm, din care voi debita semifabricate octogonale circumscrise cercurilor exterioare ale roților de schimb. Din aceste semifabricate, voi confecționa tot cu ajutorul strungului de banc discurile necesare. Danturarea o voi realiza dinte cu dinte cu ajutorul capul divizor montat pe freza FUS 22. In lipsa acestor roti de schimb cu 80 de dinți, nu pot utiliza nici avansurile mecanice ale strungului deoarece șurubul conducător nu se rotește și deci nici bara de avansuri.

Editat de Vizitator
Link spre comentariu
  • 4 săptămâni mai târziu...

Am rezolvat problema cu universalul, mai ieftin decât ma așteptam. Am cumpărat de pe internet o coroana și trei sateliți la prețul de 170 lei cu port cu tot. Dintre cei doi sateliți pe care ii mai avea universalul meu, unul avea dantura complet bărbierită, iar cel-alt era "știrb". Coroana originala are ceva uzura, dar s-ar mai putea folosi la mare nevoie. In acest moment pot realiza operațiuni de strunjire cu avans manual. Un universal chinezesc nou, m-ar fi costat (cu port cu tot) aproape 800 lei - https://www.sculesiechipamente.ro/universal-strung-200-6b-imp/ Intenționez sa mai procur un set nou de bacuri și unul de bacuri întoarse estimate în total la cel mult 300 lei. Așadar totul m-ar costa pana la 500 lei. Imi rămâne din suma estimata inițial 300 de lei, care acoperă în totalitate prețul materialelor pentru confecționarea setului complet de roti de schimb și al pinolei păpușii mobile.

Editat de Vizitator
Link spre comentariu
  • 4 luni mai târziu...

Am utilizat incepand de asta primavara strungul SN320 numai pentru operatii mai putin pretentioase cu avans manual. Problema pe care am intampinat-o, eate aceea ca nu pot gasi in zona o banda lata de otel cu grosimea de 12 mm, necesara ca semifabricat pentru cele doua roti de schimb cu 80 de dinti. Alternativa pe care o am de a utiliza tabla groasa de 20 mm, nu as vrea sa o utilizez, deoarece s-ar pierde mai mult de jumatate din cantitatea de material sub forma de span si in plus raman fara material pentru alte lucrari planificate sau nu, care reclama aceasta dimensiune de tabla groasa. Daca cineva are solutii pentru procurarea a doua semifabricate cu grosimea de 12 mm si latura (diametrul) de cel putin 105 mm, astept precizari.

Link spre comentariu

Buna ziua,

 

Tabla de 15mm n-ar fi buna? Insa nu pot garanta marca de otel. Ce am gasit in targ pana acum a fot otel moale "de constructie". Vanzatorii le recupereaza cred eu ca deseu de la firmele de constructii metalice. Deseurile provin de la debitarea cu plasma.

 

Cu stima

Link spre comentariu

Ideea este sa nu trebuiasca prelucrata la fete, ci doar la exterior si interior, adica pierdere minima de material si eficienta maxima la prelucrare. Grosimi de 14... 16 mm pot gasi si in Slatina, la depozitul de unde ma aprovizionez.

Editat de Vizitator
Link spre comentariu

La o suprafața de 105mm va faceți problema de pierdere 4mm de Șpan ? Un cuțit de debitat pe strung are 4 mm plus mai iei 1-2 mm ca sa cureți fata . Cred ca faceti economie unde nu este cazul

Link spre comentariu

Imi fac probleme numai pentru tehnologia necesara. La SN320, nu am deocamdata contra-bacuri, iar pe strungul de banc este si mai greu de fixat un semifabricat mai mare de 95 mm. Vreau sa evit o tehnologie ocolitoare complicata si costisitoare. Cam asta este. Pentru lucrarile mele curente, pot utiliza ambele strunguri si in faza in care este actualmente SN320. Nu am deocamdata de executat filete cu pas mai mare de 2 mm. Asadar, vreau sa evit orice complicatie suplimentara, daca eate posibil. Atunci cand problema va deveni stringenta, voi folosi materialul pe care il am.

Link spre comentariu

In minunea de atelier pe care o gestionez, am multe chestii care sunt resturi.

Puteti sa imi spuneti un material aproximativ, pentru ca dimensiunile le-am vazut?

Oricum, o sa va coste mai mult curierul daca este mai mare.

Acum pe loc as avea inox, dar nu cred ca va ajuta. Spuneti pe mp, unde sa ma incadrez cu materialele si incerc.

Inceram. Poate am prieteni care vin in zona dumneavoastra.

Poate aveti dumneavoastra altii care vin incoace. ... Vedem.

Dar 99 % va pot ajuta cu materialul.

Link spre comentariu
  • 2 săptămâni mai târziu...

Scuze pentru raspunsul intarziat. Pierdusem din vedere postarea anterioara. Materialul ideal, ar fi un otel nealiat cu o rezistenta la rupere cat mai mare. In STAS-ul romanesc, exista spre exemplu tipul OL50. Totusi, avand in vedere ca de foarte multe ori, rotile de schimb la strungurile romanesti erau chiar si din fonta cenusie, materialul poate fi si un otel "chior" de tipul OL00, OL37, OL42, etc. Am spus ce anume este important - grosimea semifabricatului sa fie fix de 12 mm, astfel incat sa evit strunjirea frontala, neavand posibilitatea de a fixa diametre mai mari de ϕ100, decat prin artificii tehnologice destul de complicate. Banii cu care trebuia sa cumpar un set de contra-bacuri pentru universalul de 200, i-am cheltuit pe alte prioritati si probabil ca voi avea altii disponibili doar in momentul cand strungul va produce la parametrii lui nominali. Daca exista posibilitatea debitarii rotunde cu plasma (desi putin probabil la grosimea asta) atunci diametrul unui semifabricat nu trebuie sa fie mai mic de ϕ106 mm, astfel incat prin strunjire exterioara sa pot ajunge fara probleme la cota finala de ϕ102,5 mm. Daca nu exista aceasta posibilitate, atunci semifabricatul de forma aproximativ patrata trebuie sa aiba latura putin mai mare, sau cel putin egala cu 106 mm, astfel incat prin metode practice, sa pot obtine un octogon aproximativ, pe care sa il prelucrez in final la acelasi diametru de ϕ102,5 mm. In legatura cu transportul, cea mai buna solutie pentru zona in care stau este Posta Romana, cu care ma va costa aproximativ 20 lei. Presupunand ca vor fi doua semifabricate patrate cu latura de 106 mm, coletul nu va cantari mai mult de 2,1... 2,2 kg. Coletul va fi deci suficient de mic si de usor astfel incat eventual postasul sa mi-l aduca acasa.

Editat de Vizitator
Link spre comentariu

Pentru strunjire piese cu diametru mai mare fara bacuri inverse se procedeaza prin prinderea in bacurile universalului o freza cu un diametru mare si se propteste cu pinola in care este fixat un varf rotativ.

Asa procedez eu frecvent la diverse repere pe care vreau sa le strunjesc diametrul dupa debitarea cu flexul.

Rotile se pot face linistit si din aluminiu. Nu sunt momente mari de transmis.

 

Cum o sa realizati gaura in discuri daca nu aveti bacuri inverse?

Cat despre material... ce material aveti il fasonati ca rotile sunt mult mai importante ca sa functioneze strungul decat sa facem teoria materialelor.

Link spre comentariu

Salutari Radu. Alezajul rotilor se va da in prima faza a lucrarii si se va prelucra pe freza FUS22, cu jocuri de burghie. Pentru finisarea interiorului la cota ajustata cu arborele, fie voi achizitiona un alezor pentru ajustaj H7/h6 (gandindu-ma ca mai am de confectionat in afara de aceste doua roti de 80 de dinti, inca alte 9 roti din setul complet al strungului) fie voi face o alezare cu satelitul reglabil, pe care il am in dotarea frezei. Este o operatie mult mai pretentioasa, dar nu imposibil de realizat si care imi asigura si conditiile de perpendicularitete, fata de suprafata de bazare. Pentru strunjirea exterioara, voi realiza un dorn de centrare-antrenare, prevazut cu doua flanse de fixare. Acelasi dorn, il voi utiliza si la danturare. Rotile avand z = 80 dinti, au fost programate primele si vor fi fixate impreuna pe dorn, in vederea danturarii, astfel incat sa nu fac o munca dubla. Mi-am procurat de catva timp, un set complet de freze disc-modul m = 1,25, astfel incat am asigurate conditiile tehnice necesare pentru toate cele 13 roti de schimb (mai putin doua, pe care le am, z = 24 si z = 96) Operatiile de strunjire la aceste prime doua roti, le voi face pe strungul de banc, deoarece am avans mecanic, spre deosebire de SN320, pe care voi avea acest avans de abia dupa ce voi realiza cele doua roti avand z = 80 dinti. Procedeul pe care il descrii tu, il utilizez si eu. Insa in asemenea cazuri nu asigura o centrare suficienta a semifabricatului. In ceea ce priveste sfatul tau, pentru utilizarea materialului pe care il am, el se va concretiza (asa dupa cum spuneam intr-un mesaj anterior) doar in cazul in care voi avea lucrari f.f. urgente pentru SN320. Ca sa iau dintr-un material gros de 20 mm, 8 mm in conditiile in care nu am avans transversal este un calvar, combinat si cu faptul ca imi va ramane la final un umar, pe care va fi foarte greu sa il indepartez, neavand bacuri intoarse. Dupa ce il voi ideparta totusi, prin mijloacele pe care le am, va trebui sa realizez o operatie de rectificare plana, pentru a realiza paralelismul celor doua fete ale discurilor, in vederea centrarii pe dornul de danturare. Eu nu am conditii pentru o asemenea operatie si vreau sa o evit.

Editat de Vizitator
Link spre comentariu
  • 3 săptămâni mai târziu...

Va salut,

 

Sa inteleg ca nu veti face filete Whitworth sau "in toli" ca nu vad sa aveti si roata dintata de 127 dinti.

Nici eu nu am avut-o si a trebuit sa o confectionez ca pentru mine este vitala, imposibil la doua trei zile sa nu trebuiasca un filet mai special...

Link spre comentariu

Salutare Radu. Abia acum am vazut postarea. in ultimul timp stau foarte putin pe forumuri. Eu nu am spus ca nu voi face orice tip de filet, insa deocamdata nu am cereri. In ceea ce priveste setul complet de roti de schimb, eu intentionez sa le confectionez pe toate. Nu vreau insa sa fac mari cheltuieli, in conditiile in care cererile sunt inca "subtiri". Tu stii foarte bine, ca iti poti permite sa reinvestesti, doar daca cererea este mare si castigul asijderea. Mai ales ca solicitarile de reinvestire sunt diverse. Aproape la orice lucrare, am nevoie de scule noi. La unele lucrari, am nevoie de dispozitive, pe care le fac tot din banii mei, caci nimeni nu mi le plateste suplimentar. La un moment dat aveam o cerere relativ mare si aveam inclusiv banii necesari pentru bacuri intoarse, sau alte chestii de acest fel. Am renuntat la ele, deoarece nu puteam sa ma tin cu cumparatul sculelor necesare de ritmul comenzilor. Dupa ce s-au rarit comenzile, castigul reinvestibil a devenit aproape inexistent. In tot acest timp am facut reinvestiti de cateva mii de lei in scule. Printre altele am achizitionat setul de 8 freze disc-modul cu m = 1,25 si dornuri pentru ele, pentru a realiza conditiile absolut necesare danturarii rotilor de schimb. Nu uita ca eu locuiesc undeva la tara si nu in "buricul" vreunui oras, unde inca exista o cerere supra-ponderata.

Link spre comentariu
  • 2 ani mai târziu...
On 11/27/2009 at 10:50 AM, Guest said:

O mentiune aparte merita roata melcata, care a fost "danturata" manual. Ea este executata dintr-un aliaj special, obtinut prin sinterizare.Langa roata se poate vedea scula de "danturat" - un simplu tarod M18.

Mergea si "rulata" pe strung:

 

Link spre comentariu

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări