Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Atelierul meu (strung)


Vizitator

Postări Recomandate

@Ion Bumbu: Probabil ca este chiar asa, dar dupa cum se vede, barele coliviei sunt complet ascunse si nu se vad traseele lor, precum la majoritatea rotoarelor romanesti spre exemplu.

@bogdan_luben: Barele coliviei, sunt intrerupte. Regimul de curent prin ele, a fost unul anapoda si in final s-a ars si infasurarea statorica. Se remarca culoarea albastrie pe care a capatat-o rotorul datorita acestei defectiuni. Este o defectiune tipica. Ceva asemanator se observa si la poza din linkul lui Ion Bumbu, dar in plus pot fi vizualizate rupturile prin forfecare a barelor. Un tanar partener de discutie de pe forum, suparat pe mine, treaba lui din ce motive, incerca sa imi demonstreze intr-un alt topic ca pentru un stift de siguranta de la surubul conducator, este suficient sa utilizezi un stift de 5... 6 mm din aluminiu. Pai daca o colivie intreaga se poate forfeca la un soc, asa cum se poate vedea in legatura lui Ion Bumbu de la postarea 648, atunci cum poti sa-ti pui nadejdea doar intr-un singur stift de aluminiu?!

@Adrian Pruna: Toate socotelile sunt facute de mult timp. Atunci cand voi avea banii pentru bransare, voi avea si eu trifazat. Pana atunci, sunt foarte multumit ca am si un strung de banc, pe care il pot utiliza la reteaua mono. Arderea motorului principal a fost un fel de "colac peste pupaza", care ma lasase fara nici o posibilitate de prelucrare prin aschiere. Cine a urmarit de la inceput subiectul, stie ca printre altele am si un dispozitiv de frezat pe strung, o lineta, un platou pentru strunjit frontal si inca alte cateva accesorii, toate realizate de mine, care ma ajuta sa fac lucrari dintre cele mai complexe, in limita dimensionala a semifabricatelor care se pot utiliza. Astfel, am facut in cateva randuri arbori pentru diferite motoare electrice, pentru inlocuirea unora ajunse la limita uzurii, inclusiv cu frezarile si canalele de pana necesare. Am facut de asemenea in mai multe randuri, arbori cavi (gauriti pe toata lungimea) si cu con morse pentru fixarea unor dornuri, varfuri, sau scule speciale, pe care le-am utilizat la masini unelte simple realizate de mine integral, precum strunguri de lemn, staiere,..., etc. Am facut lagare de alunecare, sau pentru rulmenti de toate felurile. Toate sunt inglobate in constructii, care au fost prezentate de-a lungul timpului pe forum. Am facut de asemenea, piese prismatice (chiar destul de grele ca masa efectiva) care in mod aparent trebuiau realizate prin frezare, sau prin alte procedeie de prelucrare. Asadar, daca a trebuit sa astept vre-o cateva luni ca sa pot repara acest strung de banc foarte util, voi astepta si mult doritul moment cand voi avea disponibili banii pentru bransamentul trifazat. Eu personal nu mi-am permis niciodata sa cheltui sume mari de bani pe hobby-urile mele - destul de multe la numar. Indraznesc sa cred ca in momentul in care voi instala reteaua trifazata, vor fi "coapte" si conditiile sa trec la profesionism. Adica sa produc in principal pentru a vinde.

Link spre comentariu
  • 3 luni mai târziu...
  • 2 săptămâni mai târziu...

Buna seara si La multi ani tuturor,

 

Ce motor aveti in vedere sa puneti pe strunul dvs? Trifazat, monofazat, de curent continuu?

 

Intreb dintr-un motiv foarte intemeiat: la mine nu mai am curajul sa pun motor nou la fel cu cel defect care este de 220V CC comandat electronic PWM. Dupa cum a cedat (rupt) axul motorului, sigur este un defect de proiectare. Axul are 10mm diametru. Curelele au fost stranse bine sa nu patineze, au solicitat lateral axul si acesta in timp a ceadat.

 

Pe topicul meu am postat mai multe variante de reparatie la strungul meu:

  • [*]Motor trifazat 500W-750W, alimentat in monofazat in prima etapa si inlocuirea trenului de fulii (curele trapezoidale clasice sau standardul nou). Apoi achizitia unui invertor si alimentarea motorului trifazat din invertor pentru variatia comoda a turatiei. [*]Motor de curent continuu de 500W cu ax mai gros (15mm), de la benzile de alergat, ca a pot folosi comanda de turatie existenta. Am gasit in Bucuresti un atelier care reconditioneaza astfel de motoare si care vand si la second hand. Bine inteles inlocuirea trenului de fulii. [*]Adaptarea unui demaror auto de 24V CC, 750W, cu inlocuirea comenzii de turatie electronice existenta cu ceva asemanator ca la tramvaie: autotransformator de la 220V CA la 30-25-20-15V CA sau unul gata facut din comert (asa numitul variac), redresor in punte cu diode ca cele de la alternatoarele auto care tin 20A curent, puse pe radiatoare tapene si eventual filtru de netezire pulsatii cu condensatoare de filtraj si bobina de soc. Comanda se va face in 4-5 trepte prin comutarea prizelor autotransformatorului sau continuu daca cumpar variac.

Dumneavoastra ce parere aveti?

 

Cu stima

Editat de AFCtin
Link spre comentariu

Eu zic sa uiti de motoarele de CC, au perii (asta inseamna mentenanta) si un randament mai slab decat un asincron. Ideal un trifazat cu VDF, dar ai grija sa gasesti unul care poate functiona in conexiune triunghi la 220V. In functie de raportul de transmisie actual iti alegi si turatia motorului: 780, 1480, 2850rpm

Link spre comentariu

La mine dupa cateva episoade de funct aprox 1h iesea fum din motorul original de CC, pana cand a cedat de tot PWM-ul. Atunci am dat jos tot si am inlocuit cu motor asincron de 750W si VDF. De atunci nu am mai avut nici o problema.

Sunt intru totul de acord cu Bogdan, iar solutia cu demarorul nu mi se pare deloc buna. Demaroarele sunt facute sa functioneze pe perioade scurte cu randamente mici. Nu au rulmenti, sunt pe bucse de bronz. La functionare prelungita se uzeaza bucsele si se incinge foarte tare motorul.

Daca tot faci o investiei fa-o definitiva nu o solutie provizorie pe care s-o inlocuiesti mai tarziu cu altceva caci in final ajungi la costuri mai mari.

Bafta

Link spre comentariu

@AFCtin: Citeste ultimele pagini din topic. Motorul deja l-am schimbat de mai mult timp. Este un motor asincron monofazat de 0,75 kW, cu faza separata de pornire pe condensator, sau rezistor. Nu stiu cum arata ruptura in sectiune a arborelui tau. Daca este dreapta si mata si este in dreptul santului separator dintre doua trepte, atunci s-a rupt in mod brusc la un soc. Daca este lucios pe o anumita portiune, atunci a avut ceea ce se numeste un defect ascuns. Daca ruptura nu este perpendiculara pe axa ci formeaza un anumit unghi, atunci s.a rupt la "oboseala" datorita solicitarilor repetate la torsiune. Oricum ar fi, deteriorarea arborilor motorului principal, este o chestiune frecventa la masinile fara mecanisme pentru reducerea turatiei sau a avansurilor. Acest lucru se datoreaza faptului ca cele mai multe si mai mari eforturi se descarca pe arborele motorului. Daca vrei sa renunti la turatia variabila este ok, doar ca va trebui sa iti realizezi un mecanism de demultiplicare a turatiei cu angrenaje si roti de curea. In locul celor 2 trepte de transmitere cu roti de curea pe care le ai, va trebui sa adopti un sistem cu roata de curea intermediara, iar fiecare fulie va trebui prevazuta cu 3 trepte, astfel incat sa ai cel putin 6 turatii selectabile prin mutarea curelelor de pe o pozitie pe alta. Totusi, eu cred ca marirea puterii motorului de la 0,37 la 0,75 kW, va rezolva problema, fara sa te mai complici cu trepte multiple de comutarea transmiterii. Un motor de 0,75 kW, are in mod obligatoriu un arbore mai mare in diametru si deci mai rezistent. Singura problema, va fi aceea de a-l conecta la aceeasi schema PWM. Daca schema electronica permite o sarcina marita, atunci cred ca este ok. Va trebui deci sa studiezi aceasta problema.

Editat de Vizitator
Link spre comentariu

@AFCtin: Citeste ultimele pagini din topic.............

Buna seara,

 

Multumesc mult pentru indrumari.

 

Sigur nu cred ca trebuie sa inventez eu roata. Vad exact ce buget am si apoi adopt o solutie consacrata.

 

La mine prioritatile ar fi:

[*]Tren de fulii noi cu curele mai late si doua trepte de viteza 50-1250 si 100-2500 cum este in prezent. Am incercat diverse simulari de dimensionare fulii, dar am urmatoarele constrangeri:

[*]pe axul principal al masinii abia va incapea o fulie cu un canal pentru curea lata de 10mm. Axul si canalul de pana sunt foarte scurte, desi fulia originala are 2 canale de curea cu diametre diferite, dar curelele originale sunt inguste dar patineaza in draci.

[*]diametrul maxim al fuliei de pe axul principal al masinii poate fi de 200-220mm.

[*]daca calculele mele sunt corecte pot obtine 7 trepte de viteza ( 200, 400, 600, 800, 1400, si 2400rot/min) dar cu un monstru de tren de fulii. Deci tot la relglaj electric-electronic ajung, care este scump si pentru care acun nu am buget.

[*]Motor asincron de 500-750W 220V ca si suporti noi pentru acesta. Motorul original era ascuns sub papusa fixa a strungului. Unul nou cu facorul de forma 71 sau 80 (cinform standardelor de forma) nu incape sigur sub papusa fixa.

[*]Rezolvarea variatiei vitezei pe cale electronica. Blocul de comanda original este pentru motorul de 220V CC 500W. Nu vad cum electronica originala ar putea sa comande un motor de ca, mono sau trifazat. Trebuie un VDF csre este ff scump pentru mine in acest moment.

Cu  stima,

Editat de AFCtin
Link spre comentariu

@AFCtin: Pune o fotografie cu amplasamentul din interiorul cutiei mecanismelor si incearca sa dai anumite cote importante de gabarit. Adancimea totala a cutiei (cu capacul inchis) este necesara.

Link spre comentariu
  • 2 săptămâni mai târziu...
  • 2 luni mai târziu...

Buna dimineata,Super ca aveti retea de putere trifazata in atelier. Acum orice utilaj puteti alimenta fara grija sigurantelor.Cu ocazia instalarii racordului de energie trifazat a fost nevoie de priza de imamantare noua? (tarusi infipti in pamant etc...)Im amplasamentul meu am probleme cu rocordul de putere. Ma apuc sa pun presiune pe furnizor sa mi-l repare contracost.Cu stima,

Link spre comentariu

Au stat cam mult. Trebuie făcută o mica revizie tehnica (schimbat ulei, etc). Am nevoie de soluții tehnice pentru iluminat. Trebuie găsit loc și organizat depozitul de șpan. Nu în ultimul rand (poate dimpotrivă in primul rand) trebuie sa îmi procur scule adecvate, care sunt mult mai scumpe decât cele necesare strungului de banc. trebuie sa fac unele modificări și reamplasări în atelier pentru a câștiga spațiu. Eu dispun actualmente de doua încăperi, totalizând aproximativ 25 mp, plus un mic spațiu pentru depozitare. Etc, etc, ...

 

Pana una-alta execut cu conștiinciozitate un program de auto-dotare cu unele accesorii necesare, cum ar fi cabluri si prelungitoare trifazate, recondiționarea și repunerea în funcțiune a unor utilaje mai vechi (construite de mine) cum ar fi gaterul de 3 kW construit cu aproximație prin 1988. Nu l.am folosit aproape deloc, deoarece pornirea unui motor de 3 kW în monofazic, pune probleme mari. La aproximativ 2... 3 porniri, bușea odată siguranțele. Le-am supradimensionat cat am putut, dar degeaba. Pornirea unui motor se face cu creșterea instantanee, de 5... 7 ori a curentului nominal. Trebuie făcută și o mica revizie, deoarece nu a mai funcționat de mai bine de 25 de ani. Am de efectuat modificări la utilajele de forță mai utilizate, cum ar fi trecerea pe trifazic a ștaierului cu disc flexibil de 180 mm construit de mine în 2006, deocamdată singurul utilaj pentru debitare. Trebuie sa revizui instalația de împământare realizata acum mai bine de 20 de ani și care nu mai este eficienta. Dacă am răni la mana și este ud pe jos în baie, ma ciupește binișor atunci când ma spăl pe mâini cu apa calda provenind de la boilerul electric. Si încă multe altele.

Editat de Vizitator
Link spre comentariu
  • 1 lună mai târziu...

Freza FUS22, a primit o revizie sumara (incluzând schimbul de ulei) și acum este în funcțiune. Răspunde la toate comenzile de avans automat. Nu am revizuit încă instalația de răcire, având în vedere ca trebuie sa-mi procur emulsia necesara.

 

In atașament, vârful din partea de mijloc a imaginii, l-am realizat după multe peripeții. El este compus dintr-un suport din OL37 și dintr-o pastila carbo-metalica conica la 60 o, brazata. In afara de brazare, pe care am executat-o la o întreprindere mecanica, totul s-a realizat pe strungul de banc, inclusiv strunjirea vârfului din carbura metalica cu ajutorul diamantului pentru tăiat pietre de polizor. Am recurs la aceasta tehnologie (pe care am imaginat-o mai de mult) datorita faptului ca am intrat în 4 ateliere de prelucrări mecanice din zona, dar în nici unul nu am putut găsi, fie o mașină de rectificat universal, fie o mașină de ascuțit. Ca alternativa, puteam sa o ambalez și sa i-o expediez lui radu cnc, cu care deja vorbisem în acest sens. Am îndrăznit însă sa îmi pun idea în aplicare și a mers. Vârful care se vede în imagine, nu excelează printr-o rugozitate fina, însă în mod sigur pot garanta ca este foarte bine centrat, ceea ce aveam de fapt în prim-planul vederii. In partea din stânga-sus a imaginii, este port-scula pentru care a fost conceput și construit, iar tamburul (fixat pe un dorn special) din dreapta imaginii, este de la sania port-cuțit a SN320-ului, pe care sper ca în zilele următoare am sa il pot grada (3 gradații lungi, 3 gradații medii și 24 gradații scurte) în total 30 de intervale, care pot asigura rezoluția de 0,02 mm pentru aceasta sanie. Aceasta ar urma sa fie lucrarea de inaugurare a frezei FUS22. Poze de calitate cu FUS22-ul și SN320-ul, intenționez sa fac în momentul când am sa îl prind pe la mine pe fiul meu cel mare, care se ocupa cu fotografiile și care are aparate de calitate. Sper sa pot popula acest subiect cu câteva astfel de poze, care sa poată reda aspectul atelierului. Asta se va întâmpla însă după ce voi termina reorganizarea spațiului de lucru pe care mi-am propus-o.

post-183846-0-91885300-1463081353_thumb.png

 

Câteva aspecte ale strunjirii cu diamantul pentru tăiat pietre de polizor, am sa dau în continuare, pentru cei care vor sa încerce aceasta tehnologie. In primul rand, suportul din otel moale al vârfului se strunjește lăsându-se un adaus de prelucrare ulterioara., care poate fi îndepărtat și prin rectificare cilindrica, de către cei care au condiții. O prima centrare a vârfului carbo-metalic, se efectuează cu ajutorul unui dispozitiv simplu, realizat ad-hoc prin fixarea intre bacurile universalului (ale strungului sau mașinii de rectificat) și centruit cu ajutorul unui ambore adecvat. Conul carbo-metalic al vârfului se introduce în aceasta gaura de centrare, după ce în prealabil a fost curățat de stropii de alama de la brazare - pe strung cu ajutorul unei pile și al unei fășii de pânză abraziva. In celalalt capăt al vârfului, prevazut la rândul sau cu o gaura de centrare, se introduce vârful rotativ al păpușii mobile. Antrenarea în mișcare de rotație (la turația maxima a strungului - în cazul meu 2000 rpm) se face cu un antrenor (inima) specific. Se îndepărtează adaosul prevazut inițial și se face coada vârfului ajustata pe diametrul pensetei port-scula. Diamantul trebuie sa fie bine incastrat în suportul metalic specific. Cele care au joc nu vor putea fi folosite, deși ele vor putea tăia în continuare pietrele de polizor, sau de rectificat. Diamantul se fixează într-un suport prismatic, în care s-a dat o gaura conica alezata în conformitate cu coada conica a vârfului, care la rândul ei se fixează în port-cuțit. Pe cealaltă latura paralela cu aceasta, se fixează un cuțit normal cu pastila carbo-metalica. Se înclină sania port-cuțit cu unghiul dorit (în acest caz 30 o) și se strunjește separat (succesiv) pastila carbo-metalica utilizând diamantul și porțiunea conica a suportului din otel moale, precum și alama rezultata de la brazare cu ajutorul cuțitului normal. Dacă la strunjirea cu diamantul rezulta niște vibrații cu tonalitate înaltă, se oprește strunjirea și se modifica puțin unghiul de atac al sculei, prin rotirea cu un unghi mic a port-cuțitului. Vibrațiile se datorează unei porțiuni cu unghiuri nepotrivite ale diamantului. Ca aspect, auditiv, trebuie sa se audă un fâșăit asemănător cu strunjirea cu un cuțit normal, mai puțin în zona în care conul se mărește în diametru, unde vor mai apare niște mici vibrații nepericuloase, care se datorează modificării vitezei relative de așchiere. Ca aspect vizual trebuie sa se vadă în mod clar linia de strunjire foarte fina, care rezulta din adaosul de prelucrare de cel mult 2... 3 sutimi de milimetru. Dacă diamantul nu lucrează chiar la centru (ceea ce este foarte posibil, având în vedere forma lui neregulata) atunci linia de strunjire se va deplasa într-un mod aleatoriu, putând apare inclusiv în spatele liniei de strunjire anterioare, având în vedere ca diamantul prezintă muchii așchietoare multiple. Se vor utiliza în mod obligatoriu treceri succesive multiple pentru aceeași cota prelucrata. Eu am repetat chiar și de trei ori aceeași trecere în ambele sensuri, adică șase treceri succesive. După 3... 4 înaintări în șpan, se formează la zona limitrofa cu suportul din otel moale un prag, datorita faptului ca diamantul nu poate strunji (apar vibrații foarte mari) otelul moale și alama rezultata din brazare. In acel moment, se întoarce port-cuțitul și se strunjește acest prag cu ajutorul cuțitului cu pastila carbo-metalica obișnuita.

Editat de Vizitator
Link spre comentariu

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări