franzm Postat Aprilie 28 Partajează Postat Aprilie 28 1 oră în urmă, ionut120v a spus: pentru condensatorul polarizat se adauga o componenta continua adica se leaga difuzorul la una din bare, nu la referinta. Proced1and astfel, nu se mai justifica alimentarea simetrica. se poate realiza iesire pe condensator si la amplificatoare cu alimentare simetrica (diferentiala) dar cu doua condensatoare pe canal. Condensatoarele se leaga înserate între cele doua magistrale de alimentare iar difuzorul se leaga între iesirea amplificatorului si punctul de înseriere al condensatoarelor. Am vazut asa ceva în publicatii rusesti dar nu stiu daca a fost implementat la produse comerciale. O alta varianta posibila foloseste tot doua condensatoare înseriate pe canal, punctul comun se leaga la una din alimentari printr-un rezistor iar difuzorul între masa si terminalul liber al grupului de condensatoare. Dar asemenea artificii nu sunt necesare la un amplificator corect proiectat si în stare buna de functionare. Link spre comentariu
claw Postat Aprilie 28 Partajează Postat Aprilie 28 O protecție contra DC la ieșirea amplificatorului, câtuși de rudimentara(cu un banal releu), te va salva de asemenea probleme. Se găsesc montaje gata făcute. Link spre comentariu
sesebe Postat Aprilie 29 Partajează Postat Aprilie 29 Cred ca Marian are la vinzare protecție cu releu pt difuzoare. Link spre comentariu
franzm Postat Aprilie 29 Partajează Postat Aprilie 29 Acum 17 ore, franzm a spus: Am vazut asa ceva în publicatii rusesti dar nu stiu daca a fost implementat la produse comerciale. M-am referit la produse comerciale rusesti. În vest s-a folosit ceva asemanator la amplificatoare Quad si la unele dupa topologia grounded collector. Gata cu off-topicul din partea mea. Link spre comentariu
Nelutu velciu 20021973 Postat Mai 2 Partajează Postat Mai 2 La 28.04.2024 la 21:35, franzm a spus: Schema la care face trimitere primul comentariu din topicul indicat este gresita. Ce este greșit în schema?multumesc Link spre comentariu
franzm Postat Mai 3 Partajează Postat Mai 3 (editat) Colectorul lui T102 nu se conecteaza în emitorul lui T104 ci la puntul unde se unesc R105, R108, R109 si D103. În amplificator, din câte stiu, conexiunea este facura corect. Dorel s-ar putea sa nu stie acest lucru. @tepeleacatalin:Amplificatorul merita restaurat si adus la zi în ceea ce priveste componentele folosite, dar de catre un meserias. Luati legatura cu membri elforum care au mai facut asa ceva, de ex @Marian. Per total iesiti mai ieftin si mai bine decât daca-l stricati mai rau în încercarea de a-l repara. Editat Mai 3 de franzm Link spre comentariu
ionut120v Postat Mai 3 Partajează Postat Mai 3 Amplificatorul inca nu a fost reparat? poate ca a fost si intiatorul nu spune, cat priveste cometariile cum ca trebuie pastrat in forma originala sau modificat, unii vor varianta 1 altii varianta 2. Personal nu iau nici de pomana, prefer alte topologii, nu neaparat moderne, dar mai stabile si sursa de alimntare LLC autooscilanta design minimalist. Link spre comentariu
Marian Postat Mai 4 Partajează Postat Mai 4 Pentru protectia difuzoarelor exista module dedicate DC-detect, nu improvizatii improvizate de dragul de a improviza. Condensatorii n-au ce sa caute pe iesirea unui amplificator alimentat simetric ( adica cu doua tensiuni, +/- ), nici macar cei bipolari! E absurd sa macelaresti in fel si chip un amplificator ca acesta in speranta ca obtii nu stiu ce upgrade. Nu repui in functiune un AS2050 in ideea de a obtine audiofilie sau randament sau gabarit sau mai stiu eu ce... Il repui in functiune de dragul nostalgiei, si in acest scop il pastrezi atat cat se poate de original. Link spre comentariu
franzm Postat Mai 4 Partajează Postat Mai 4 Aprob pozitiv, cum ar zice un clasic în viata, dar cu o mica observatie: Condensatoarele înseriate cu sarcina se pot ascunde (si o fac de obicei) în boxe. Chiar si în serie cu difuzoarele de basi unde, aparent paradoxal, îmbunatatesc raspunsul la frecvente joase (exemplu clasic KEF C75). Dar este vorba de circuite concepute cu cap, nu condensatoare trântite aiurea la iesirea amplificatorului. Link spre comentariu
sesebe Postat Mai 4 Partajează Postat Mai 4 Acum 2 ore, franzm a spus: Aprob pozitiv, cum ar zice un clasic în viata, dar cu o mica observatie: Condensatoarele înseriate cu sarcina se pot ascunde (si o fac de obicei) în boxe. Chiar si în serie cu difuzoarele de basi unde, aparent paradoxal, îmbunatatesc raspunsul la frecvente joase (exemplu clasic KEF C75). Dar este vorba de circuite concepute cu cap, nu condensatoare trântite aiurea la iesirea amplificatorului. Nu este deloc paradoxal. Este destul de simplu de inteles: creaza o rezonanta la o frecventa joasa extinzind raspunsul similar cu basul reflex, adica crestere "punctuala" si apoi cadere mai abrupta DAR aceasta crestere se face in detrimentul impedantei in sensul ca la frecventa de rezonanta impedanta scade foarte mult (chiar si sub 2Ω). Cine vrea detalii sa analizere si simuleze retelele de filtrare ce au condesator serie la diful de bass din boxe renumite. Probabil ca suna mai bine dar trebuie amplificator capabil de curenti mari de iesire. Link spre comentariu
franzm Postat Mai 4 Partajează Postat Mai 4 Am zis aparent paradoxal, nepoate. Fenomenul asta îl ai si la amplificatoare cu iesire prin condensator si, daca-l folosesti cu cap, nu ai mult hulita cadere la joase. Desi, cu electrolitici de filtraj, este cam loterie. Link spre comentariu
sesebe Postat Mai 4 Partajează Postat Mai 4 Nepoate, nepoate, posibil sa fim aproape de-o virsta, dar oricum nu asta-i problema. Nu ma adresasem tie pt ca bănuiam ca știi situația dar a fost mai simplu sa te citez și sa continui cu explicația. Oricum, acest amplificator merita doar restaurat, imbunatatirele posibile fără modificări majore de schema sînt mici și cel mai bine se recondiționez cit mai aproape de original, doar protecție la DC pe iesire cu releu mai merita adăugată. Link spre comentariu
tepeleacatalin Postat Mai 6 Autor Partajează Postat Mai 6 Am luat o pauza cu ocazia sfintelor sarbatori .....Hristos a inviat ! Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum