validae Postat Decembrie 19, 2020 Partajează Postat Decembrie 19, 2020 (editat) Acum ceva timp scriam că userul @gauss nu a mai intervenit deloc pe forum şi nu era genul care să ne părăsească subit, nici nu avea vreun motiv de altfel.Ştiam că urma să plece în SUA, dar de luni întregi nu a mai postat şi nici prezent pe lista de utilizatori ,,online,, nu l-am văzut.Am zis că poate a plecat din ţară şi pe perioada acomodării nu a mai avut timp să mai intre pe forum. Acum câteva zile sau mai mult, RST mi-a dat un mesaj privat în care scria că @gauss şi @VAX nu ar mai fi printre noi.Nu a detaliat de unde ştie şi în ce condiţii s-ar fi întâmplat, dar presupun că în contextul blestematei de pandemii de Covid19. Mai ştiţi ceva despre cei doi ? Eu tot sper să fie doar o glumă proastă a lui RST sau o neînţelegere, deşi gauss avea în jur de 60 de ani şi VAX peste 70 dacă am înţeles... Editat Decembrie 19, 2020 de validae Link spre comentariu
adydep Postat Decembrie 19, 2020 Partajează Postat Decembrie 19, 2020 (editat) Mai sunt care au disparut subit @dorian 70 (din 22 noiembrie nu a mai postat,si avea anunt la vanzari la care-i dadea up periodic,deci ceva nu-i in regula)si @miron1947 de foarte mult timp. Ar mai fi,imi vin in minte si @cristian_draghiescu , @em2006 . Editat Decembrie 19, 2020 de adydep Link spre comentariu
yo2mhj Postat Decembrie 19, 2020 Partajează Postat Decembrie 19, 2020 ... @gauss ii regret foarte mult lipsa,era foarte bine pregatit in ceea ce ma interesa personal. Sper sa nu fi patit nimic...rau. Link spre comentariu
Marele Savant Postat Decembrie 19, 2020 Partajează Postat Decembrie 19, 2020 Acum 2 ore, validae a spus: Acum câteva zile sau mai mult, RST mi-a dat un mesaj privat în care scria că @gauss şi @VAX nu ar mai fi printre noi.Nu a detaliat de unde ştie şi în ce condiţii s-ar fi întâmplat, dar presupun că în contextul blestematei de pandemii de Covid19. Mai ştiţi ceva despre cei doi ? Eu tot sper să fie doar o glumă proastă a lui RST sau o neînţelegere, deşi gauss avea în jur de 60 de ani şi VAX peste 70 dacă am înţeles... Si eu m-am gindit la asta, dar nu am avut curaj sa si scriu! poate RST revine cu mai multe informatii! Link spre comentariu
+_Florin_+ Postat Decembrie 19, 2020 Partajează Postat Decembrie 19, 2020 (editat) Pe dl. @gauss l-am considerat din start un tip deosebit. Nu numai prin prisma faptului că avea o vastă cultură generală și putea aborda practic orice subiect, ci și prin faptul că avea abilitatea de a dialoga cu orice "oponent în idei" fără a denatura discuția într-un scandal. Pe scurt, știa să impună respect și respecta deopotrivă opinia celuilalt. În majoritatea discuțiilor rezonam cu opiniile domniei sale, dar și în caz contrar, era un plăcut partener de discuție. Sper să nu se fi întâmplat nimic rău. În trecut, a mai făcut o pauză. Un an n-a postat nimic, apoi a revenit! @RST, așteptăm clarificări... Editat Decembrie 19, 2020 de +_Florin_+ Link spre comentariu
icar Postat Decembrie 20, 2020 Partajează Postat Decembrie 20, 2020 Gauss, cu ceva vreme in urma, a anuntat ca va lipsi de pe forum. Nu a precizat perioada. Link spre comentariu
doru3160 Postat Decembrie 20, 2020 Partajează Postat Decembrie 20, 2020 Dacă nimeni nu are un nr de telefon, ar fi bine sa așteptăm revenirea pe forum. Nu cred ca e cazul sa ne gândim la ce e mai rău. Link spre comentariu
validae Postat Decembrie 20, 2020 Autor Partajează Postat Decembrie 20, 2020 Cum spuneam în prima postare, RST mi-a dat acum ceva timp un mesaj în care zicea ceva de genul ,,ştiaţi că ,,gauss,, şi ,,VAX,, cei doi bătrânei simpatici, au murit ?,,. Nu a revenit cu amănunte, dar deşi am presupus că aberează într-unul din excesele lui bahice, m-am gâdit că poate ştie el ceva....însă sper să fie doar o neînţelegere. Link spre comentariu
GEO 53 BN Postat Decembrie 20, 2020 Partajează Postat Decembrie 20, 2020 Mai zilele trecute am intrat pe portalul Tehnium azi, si intimplator l-am vazut de @viobio Am incercat sa intru pe sectiunea ''membrii''! Din pacate n-am fost lasat sa consult lista cu membrii, motivind ca nu am cont pe ''Tehnium azi'' Link spre comentariu
validae Postat Decembrie 20, 2020 Autor Partajează Postat Decembrie 20, 2020 Păi e normal să existe restricţii dacă nu eşti membru pe acel forum.Dar o înregistrare nu durează prea mult, dacă sunteţi chiar interesat.În plus, vă poate ajuta şi colegul @flomar60cu informaţii, ştiam că e membru mai demult pe acel forum... Link spre comentariu
Administratori Badman Postat Decembrie 20, 2020 Administratori Partajează Postat Decembrie 20, 2020 Acum 8 minute, GEO 53 BN a spus: Mai zilele trecute am intrat pe portalul Tehnium azi Si ce treaba are subiectul de fata cu ce vorbesti ?? Link spre comentariu
GEO 53 BN Postat Decembrie 20, 2020 Partajează Postat Decembrie 20, 2020 Acum 9 minute, Vasile a spus: Si ce treaba are subiectul de fata cu ce vorbesti ?? Absolut nici o treaba, doar ca cineva a lansat zvonul ca doi dintre colegi ar fi decedat! Scuze daca am ''deranjat '' atit de tare! Link spre comentariu
Administratori Badman Postat Decembrie 20, 2020 Administratori Partajează Postat Decembrie 20, 2020 Nu ai deranjat asa tare doar ca ai fost total offtopic si tot nu vad legatura cu cei 2 colegi Cand iti vezi de treaba intr-un topic unde vrei sa discuti ceva si vine unul si vorbeste total aiurea despre cai verzi asa este ca te enerveaza ? Offtopicul e offtopic oriunde pe forum Link spre comentariu
GEO 53 BN Postat Decembrie 20, 2020 Partajează Postat Decembrie 20, 2020 Acum 21 minute, validae a spus: Păi e normal să existe restricţii dacă nu eşti membru pe acel forum.Dar o înregistrare nu durează prea mult, dacă sunteţi chiar interesat.În plus, vă poate ajuta şi colegul @flomar60cu informaţii, ştiam că e membru mai demult pe acel forum... @validae n-am avut nici niciodata intentia de a-mi face cont pe acel foruml! Daca cineva crede ca as fi interesat sa ''migrez'', spre alt forum, se inseala amarnic! Sper c-am fost destul de bine inteles! Link spre comentariu
GEO 53 BN Postat Decembrie 20, 2020 Partajează Postat Decembrie 20, 2020 @Vasile! Daca se considera ca am fost total Off topic te rog sa stergi interventiile mele! Inca odata , mii de scuze! Link spre comentariu
Postări Recomandate