Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Asomator electric portabil (cu acumulator)


validae

Postări Recomandate

Anul trecut am construit pentru un nepot care mă ajuta cu sacrificarea/tranşarea porcului tradiţional, un asomator electric portabil.

Anul ăsta am vrut să fac unul şi pentru mine, în caz că omul n-o mai fi disponibil să mă ajute, că nu se ştie ce poate interveni.Şi cum un coleg de forum m-a chestionat acum ceva timp cu privire la posibilitatea de a mai construi aşa ceva şi pentru alţii, am zis să prezint construcţia pe forum cum de altfel i-am şi promis.

De ce portabil ? probabil vor întreba unii.Păi în primul rând, toate asomatoarele comerciale pe care le-am văzut pe diverse site-uri sunt alimentate din reţea şi conţin în principiu un transformator separator 230Vc.a.-70V - 110Vc.a.

Am considerat că e mult mai sigur şi comod pentru operatorul aparatului să nu mai umble prin curte cu cabluri sau prelungitoare lungi de reţea, riscul de a călca pe ele prin noroi/zăpadă sau a le deteriora izolaţia cu diverse obiecte ascuţite nefiind chiar mic.Plus că e mai comod să poţi să te învârţi prin curte sau chiar în coteţul porcului, fără să mai tragi cablul de reţea după tine.Schema e relativ simplă.

Aparatul constă într-un invertor bazat pe integratul CD4047 ce comandă un ridicător de tensiune cu doi mosfeţi 3205 sau IRF3710 şi un transformator 230V - 2x7,5V (secundar cu priză mediană) de minim 20W, preferabil mai puternic.Alimentarea e realizată cu doi sau patru acumulatori Li-Ion tip 18650 de minim 1,5Ah conectaţi mixt 2S-2P (serie/paralel), sau două-trei perechi înseriate în care caz se foloseşte un transformator 230V - 2x12V sau tensiune mai mare în secundar. Practic doar de transformatorul utilizat depinde tensiunea acumulatorilor folosiţi, iar dacă se doreşte se poate (re)bobina unul existent în secundar, după noile necesităţi.Dar e mult mai simplu să utilizezi un traf deja făcut, cumpărat sau chiar recuperat din vechi radiocasetofoane sau combine audio.Din păcate se aruncă multă aparatură ce conţine componente foarte bine făcute, inclusiv trafuri de reţea...

Ideea e să obţinem în primarul transformatorului de reţea (acum utilizat invers, ca ridicător de tensiune), o tensiune între 70 - 120Vc.a. şi un curent de câteva sute de miliAmperi. Asta, ca să se limiteze căderea de tensiune cauzată de conducţia ţesutului dintre cei doi electrozi...

Dacă tensiunea rezultată e de 120-150V nu-i niciun bai, poţi doborî probabil şi bivoli sau elefanţi cu el....secretul e să înfigi cei doi electrozi în ceafă, exact în spatele urechilor.

UDXFekw.jpg

TYrDgpX.jpg

8EO9zxn.jpg

cLMZcDf.jpg

4XVObhv.jpg

vcQinCO.png

Schema de principiu folosită e cea de mai jos, la mine tranzistorii fiind IRF3205.Dar pot fi absolut orice mosfeţi cu tensiunea de lucru de minim 50V, preferabil cât mai mare, fiindcă altfel autoinducţia înfăşurărilor îi poate străpunge.

 

 

Link spre comentariu
  • Răspunsuri 295
  • Creat
  • Ultimul Răspuns

Top autori în acest subiect

  • validae

    73

  • ovigane

    48

  • Florin31

    21

  • mani

    14

Top autori în acest subiect

Imagini postate

Distanţa dintre cei doi electrozi nu e critică, la nevoie se pot îndoi spre interior sau exterior, după ceafa victimei...dar important e să aplici electrozii unde trebuie, adică aproape de cerebel.Nu în muşchiul cefei, ci în spatele urechilor.

@BRANCAeu nu înjunghii porcul, doar îl asomez, deci am două mîini libere.Pentru cine face şi asomarea şi sacrificarea, o curea nu-i greu de pus....sunt doar detalii.

 

 

Link spre comentariu
  • 1 lună mai târziu...

Va salut .

   Interesanta abordarea si prezentarea dvs d-le Validae. Ca de fiecare data, amintiti si de masurile de protectie  impotriva electrocutarii fapt de laudat. 

    Doresc sa incep realizarea  acestui aparat,pana incepe urmatorul ,,sezon,, cu siguranta il termin.   

 Pot folosi si un transformator recuperat de la sursele in comutatie?

 Transformatorul rearanjat sa scoata 90 Vca.

Cu stima IOAN

 

 

Link spre comentariu

Nu se pot folosi la schema aceasta trafuri cu miez pe ferită din surse în comutaţie, întrucât frecvenţa de lucru e prea mică.Dacă s-ar creşte frecvenţa, s-ar putea folosi şi trafuri miniatură pe ferită, dar nu ştiu dacă ar mai avea acelaşi efect de asomare, bănuiesc că ar cauza mai mult o arsură locală.Cum nu am testat niciodată asomarea cu frecvenţă înaltă, recomand doar ce am testat şi realizat personal.Voi lua în calcul probabil şi testarea unui asomator ,,de buzunar,, dar nu sunt sigur că aplicarea de curent de înaltă frecvenţă ar fi indicată.Recomand de asemenea folosirea unui miez destul de mare, care să permită obţinerea unui curent de minim 50mA, preferabil chiar peste 100mA între electrozii de asomare.Ca metodă de testare a eficienţei, eu am înfipt cam 2-3cm electrozii într-o bucată de carne proaspătă, simulând conducţia prin ţesutul animal.Se va observa o cădere de tensiune destul de mare, important e ca tensiunea rămasă ,,în sarcină,, să nu scadă sub 20-30V în niciun caz...

Link spre comentariu

Curentul e musai sa fie sinusoidal? Nu merge si in impulsuri de joasa frecventa, 40-60 Hz? Ca atunci ar merge un ridicator in comutatie si un tranzistor care sa dea impulsuri in electrozi. S-ar castiga la greutate si probabil si la dimensiuni.

 

Link spre comentariu

Nu e musai să fie sinus, oricum invertorul ăla scoate undă rectangulară, nu sinus....dar cred că nu merge decât cu o lăţime suficientă a impulsurilor.E vorba de o anumită remanenţă a blocajului nervos probabil, altfel e ca şi cum l-ai ,,gâdila,, în loc să-i paralizezi centrii nervoşi.Cred totuşi că dispozitivul de asomare se poate miniaturiza cât un ,,Taser,, folosit pe oameni.

Curios e că nimeni n-a încercat un ,,Taser,, pe porci, sau oricum nu am citit până acum nimic de felul ăsta, cu electrozii înfipţi la ceafă ar trebui să aibă exact acelaşi efect...

Link spre comentariu

Daca se gasesc doritori putem colabora la conceperea unei scheme de asomator, cu un ridicator de tensiune in comutatie ce produce energia necesara asomarii din acumulatori, baterii, etc. si un circuit ce injecteaza controlat, doza necesara asomarii dolofanului. @validae, crezi ca poti pune niste forme de unda cu iesirea asomatorului realizat de tine? E nevoie de curent alternativ sau merge impulsuri in curent continuu? Daca realizarea se poate face relativ usor, probele cum le facem? De unde stim ca divaisul lucreaza in parametri si ca nu ne trezim ca animalul fuge prin curte cu electrozii infipti in ceafa?
Serios vorbind acum, sunt dispus sa aloc ceva din timpul liber realizarii acestui proiect, incluzand si materiale diverse.

Link spre comentariu

 Ciby.În engleză metoda se numeşte "electrical stunning".Se găsesc o mulţime de referinţe pe net.

 Se lucrează cam la 150-250V din motive de securitate.Curios că se cere un curent de 1,3A.Cleştii folosiţi se aplică similar unor căşti audio,de o parte şi de cealaltă a capului.

 Metoda lui Validae e originală şi se pare mai eficientă!

 Oricum dacă se udă zona capului eficienţa creşte.

Link spre comentariu
1 oră în urmă, CIBY2 a spus:

Daca se gasesc doritori putem colabora la conceperea unei scheme de asomator, cu un ridicator de tensiune in comutatie ce produce energia necesara asomarii din acumulatori, baterii, etc. si un circuit ce injecteaza controlat, doza necesara asomarii dolofanului. @validae, crezi ca poti pune niste forme de unda cu iesirea asomatorului realizat de tine? E nevoie de curent alternativ sau merge impulsuri in curent continuu? Daca realizarea se poate face relativ usor, probele cum le facem? De unde stim ca divaisul lucreaza in parametri si ca nu ne trezim ca animalul fuge prin curte cu electrozii infipti in ceafa?
Serios vorbind acum, sunt dispus sa aloc ceva din timpul liber realizarii acestui proiect, incluzand si materiale diverse.

Forma de undă e dreptunghiulară.Consideră asomatorul meu ca pe un mic UPS.... practic poţi asoma un porc chiar cu un UPS dus în curte şi cu electrozii conectaţi la ieşirea lui.Doar tensiunea şi curentul maxim diferă.Avantajul major al dispozitivului portabil e lipsa ,,Fazei,, adică nu te poţi electrocuta faţă de Pământ, fiindcă odată ce ai înfipt electrozii în ceafa porcului, poţi să-l manipulezi fără risc de electrocutare.În varianta comercializată pe net frecvent, singura protecţie e un transformator coborâtor 230-70V dar prezenţa cablului de reţea prin zona sacrificării e un mare risc, având în vedere condiţiile de umiditate şi caracterul destul de violent al activităţii...

Editat de validae
Link spre comentariu

Cam 10 cm între electrozi şi traf de vreo 20W.Am de gând să înlocuiesc traful cu unul mai puternic, fiindcă am loc destul în cutie.Aparatul e eficient la porci destul de mari, ultimii doborâţi aveau aproape 200kg.Contează cel mai mult să înfigi electrozii exact unde trebuie, de aceea trebuie atenţie la construcţia lor, să fie bine ascuţiţi şi suficient de rezistenţi mecanic.Dacă se dispune de electrozi din INOX e prerfect, eu nu am găsit şi i-am făcut din nişte şuruburi lungi placate cu zinc....dar se pot înlocui uşor.

Link spre comentariu

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum



×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări