AlCr Postat Noiembrie 27, 2020 Partajează Postat Noiembrie 27, 2020 Vă salut! Am și eu o nelămurire : de ce insistă aproape toată lumea cu legarea PE la nul, în condițiile în care există descărcătoare, bobine/relee/etc programabile pentru supra-tensiune/sub-tensiune/inversie și diferențiale rcbo ? (adică nu mă intereseză că 'mai pică nulul, vine altă fază pe el, etc' , în momentul detectării inversiei/supratensiunii/etc circuitul se deschide).. Înțeleg că la bloc așa-s făcute instalațiile și nu ai de ales, pt că undeva între tine și distribuitor, acel fir de împământare tot e legat la un nul, dar la o casă cu împământare reală, executată corect, chiar nu pricep rostul... E o practică rămasă de pe vremea când nu existau toate dispozitivele enumerate mai sus, sau ce? Mă intereseză o explicație clară, cauză-efect, cu subiect și predicat, fără trufii, ironii și fără 'pt că așa se face'. Apreciez înțelegerea și răbdarea de a citi aceste rânduri și vă mulțumesc anticipat pentru lămuriri ! Link spre comentariu
validae Postat Noiembrie 27, 2020 Partajează Postat Noiembrie 27, 2020 Dispozitivele de protecţie nu sunt infailibile, deci o diferenţială sau o protecţie la supratensiune mai pot da rateu...pe când o împământare bună e mult mai sigură.Cu cât protecţiile sunt mai simple constructiv, cu atât sunt mai sigure.De aceea prezenţa în circuit a diferenţialei nu exclude împământarea niciodată.... Link spre comentariu
bcristian Postat Noiembrie 27, 2020 Partajează Postat Noiembrie 27, 2020 Pe de o parte, "asa scrie in normativ" este argument suficient, dpdv legal. Dar inteleg ca nu asta intrebi, ci justificarea tehnologica. Ideea e ca daca nulul retelei e legat la pamant la fiecare bransament dispare posibilitatea ca potentialul firului de nul sa nu fie de fapt zero. Sigur, poti sa ai protectii care sa decupleze la situatia asta. Dar protectiile la nul care nu e zero nu sunt obligatorii in normativ, si nici nu poti sa presupui ca le are toata lumea. Si oricum, daca toate bransamentele erau facute corect, problema nu ar aparea in primul rand. Link spre comentariu
Mircea Postat Noiembrie 27, 2020 Partajează Postat Noiembrie 27, 2020 Se poate, va rog, arata unde scrie in normativ ca nulul trebuie legat la impamantare? Intreb pentru ca la masina de spalat, de exemplu, in stecher vii cu 3 fire. Daca 2 ar fi deja conectate in amont, de ce mai folosesti 3 fire? Link spre comentariu
yo7lhe Postat Noiembrie 28, 2020 Partajează Postat Noiembrie 28, 2020 I7 e normativul care se aplica la noi. Are aproape 500 de pagini si ar trebui sa fie " biblia" tuturor electricienilor. Dar nici in biblie nu se explica exhaustiv de ce trebuie sa faci ce spune. Si nu am avut ocazia sa vad subiectul epuizat Nulul nu se leaga la protectie in fiecare priza, ci doar in bransament. Vorbim de reteaua de distributie normala. Astfel la punctul de utilizare ai 3 fire, din care protectia duce direct, fara sigurante , la priza de pamant. Ai o sansa in plus cand apare un defect interesant. Motivul principal al acestei cerinte a fost spus de bcristian: - deoarece firele sunt de obicei lungi pana la postul trafo unde ar trebui sa fie prima impamantare a nulului, pe firul nulului de lucru ar aparea un potential nenul si variabil la punctul de utilizare. Asta poate baga in ceata dispozitivele de masura si protectie, cat de moderne. Sau mai rau, in functie de potentialul indus. Link spre comentariu
gica70 Postat Noiembrie 28, 2020 Partajează Postat Noiembrie 28, 2020 Acum 40 minute, yo7lhe a spus: firele sunt de obicei lungi pana la postul trafo unde ar trebui sa fie prima impamantare a nulului, Eu am vazut banda de impamantare de-alugul unor stalpi la retele de jt. Link spre comentariu
gica70 Postat Noiembrie 28, 2020 Partajează Postat Noiembrie 28, 2020 Acum 16 ore, Mircea a spus: Intreb pentru ca la masina de spalat, de exemplu, in stecher vii cu 3 fire. Daca 2 ar fi deja conectate in amont, de ce mai folosesti 3 fire? Cam la tot ce are carcasa metalica exista posibilitatea aparitiei "fazei" pe carcasa si atunci apare riscul electrocutarii datorita inchiderii circuitului prin acea persoana si pamant. Ce-i drept astazi avem mai putine sanse de a ne atinge de pamant, suntem mai bine izolati ca pe vremuri deci se poate lucra la potential! Glumesc, desigur. In zonele periculoae cum ar fi baia, beciul ar trebui folosita tensiunea de sub 24V luata dintr-un transformator separator. Astazi un proiect nici nu se concepe fara sigurante diferentiale. Ele vor lucra corect cu cat mai bine este facuta impamantarea. Link spre comentariu
v67 Postat Noiembrie 28, 2020 Partajează Postat Noiembrie 28, 2020 Reteaua de distributie privind tratarea neutrului este TNC . Neutru ( luat din TRAFO) este pus la pamint din motive de electrosecuritate ,spre consumatori pleaca N pe linia aeriana si PE de la priza de pamint la anumita distanta N este pus la pamint si este numit PEN .La fiecare punct de consum ar fi normal sa avem o priza de pamint conectata la PEN apoi sa fie separate in PE si N. Link spre comentariu
gica70 Postat Noiembrie 28, 2020 Partajează Postat Noiembrie 28, 2020 TN-C, asa am vazut ca se noteaza. Link spre comentariu
flomar60 Postat Noiembrie 28, 2020 Partajează Postat Noiembrie 28, 2020 (editat) Postul meu se adreseaza incepatorilor !...sa ma scuze colegii avansati in domeniu ca am postat lucruri arhicunoscute! Se stie ca al 3-lea fir al cablului de alimentare de la orice electrocasnic care are ,din constructie ,elemente metalice este legat ferm la acele elemente metalice....motivul? ...producatorul nu stie in ce instalatie electrica va fi utilizat electrocasnicul respectiv!....daca are sau nu priza de pamant,daca are sau nu neutru de protectie...asa se asigura producatorul ca exista o conditie minimala de declansare a protectiilor situate in amonte de dispozitivul respectiv.... Acum , ce se leaga electric la priza de pamant(daca exista!) in instalatia electrica discutata?....pai, electrocasnicele mari,boiler,masina de spalat,frigidere si lazi frigorifice....acest lucru se realizeaza voit de proprietarul instalatiei electrice prin constructia prizei de pamant si tragerea conductoarelor de legatura la respectivele electrocasnice.... ce se leaga la neutrul de protectie?....electrocasnice mici ,fier de calcat, diverse mixere,masina de to cat carne,tot felul de scule si utilaje electrice....aceasta legatura electrica se realizeaza automat, prin conectarea stecherului in priza! De aici se desprinde o concluzie: cu sau fara priza de pamant exista o conditie minimala de declansare a protectiei impotriva electrocutarii ! Abia de aici inainte incepem sa despicam firul in patru!....contact electric prost al contactului de protectie al stecherului in priza, legaturi proaste ale conductorului de protectie la prize si in doze,protectii (sigurante )prost gandite si/sau depasite moral si fizic....si mai sunt! Toate astea pot duce la aparitia tensiunii retelei pe carcasa metalica a dispozitivului electrocasnic....aici intervine rolul de protectie al prizei de pamant!....dar cum?...pai se utilizeaza proprietatea solului de a fi un excelent conductor electric! Intre priza de pamant a casei si ultima priza de pamant a retelei electrice apare o scurgere de curent care reduce semnificativ potentialul electic al carcasei electrocasnicului protejând astfel utilizatorul... Reteaua electrica casnica este-in majoritatea cazurilor!-dezechilibrata....consumul diferit pe faze face ca-in special la capat de retea- tensiunea sa scada nepermis de mult....cauza principala este caderea de tensiune mare pe rezistenta interna a conductoarelor de alimentare cu specificatia ca conductorul de nul al retelei are-in multe situatii!- o sectiune mai mica sau cel mult egala cu a conductoarelor de faze....consecinta este o crestere mai mare a rezistentei interne a conductorului de nul si ,implicit, o cadere mai mare de tensiune pe acest conductor ....cu ajutorul prizelor de pamant plasate din loc in loc pe parcursul retelei se realizeaza o ”dublare” a conductorului de nul al retelei reducand astfel semnificativ caderile de tensiune pe acest conductor si crescand astfel tensiunea retelei pentru consumatorii aflati la capetele de retea....de multe ori, la micsorarea rezistentei interne a conductorului de nul contribuie si prizele de pamant individuale ale consumatorilor....nu stiu cati au avut curiozitatea sa masoare la o priza de pamant a retelei curentul de scurgere....au fost situatii cand am masurat si 40A la o priza de pamant situata la un capat de retea.... Editat Noiembrie 28, 2020 de flomar60 Link spre comentariu
bolek Postat Noiembrie 28, 2020 Partajează Postat Noiembrie 28, 2020 Cine a stat numai la bloc stie ca PE galben verde vine din panou si nu e treaba lui cum e asigurat. Cine sta la casa veche stie ca priza de pamant e langa cofretul de pe stalp sau de pe gard si ii asigura nulul de protectie ... care de cele mai multe ori e legat inauntru panoului cu nulul de lucru si astfel se mai ajuta intre ele impamantarile locale si firul de nul de pe stalpi... Cine sta la casa noua crede la fel , doar ca nu stie ca de cand cu sigurantele diferentiale de langa contorul din cofret , priza aia de pamant e doar pt panou si ca trebuie sa isi faca singurel impamantarea casei. Adica alti bani dar din buzunarul propriu... si dezvoltatorul imobiliar tace malc... Link spre comentariu
kit Postat Noiembrie 28, 2020 Partajează Postat Noiembrie 28, 2020 I7/2001 este un document cadru care face trimitere la alte documente care trateaza problemele in mod specific. Capitolul 3.3 Tipuri de retele de distributie prezinta principalele tipuri de retele. Pentru reteaua publica se foloseste TN-C. Asta inseamna ca la un consumator vine asa numitul PEN, unde conductorul de nul (N) si protectia electrica (PE) vin pe acelasi fir. Pentru a asigura un potential 0 pe acest fir, se mai executa o priza de pamant la bransament, unde PEN este adus inca odata la potential 0. De aici trebuie sa incepem pentru intelegerea mai departe a unei instalatii electrice la consumator, care este realizata in sistemul TN-S. Instalatia electrica a consumatorului este realizata asa incat sa ofere o faza (sau trei), un nul de lucru N si o protectie electrica PE. Per global, de la postul trafo si pana la masina de spalat, de exemplu, rezulta sistenul TN-C-S. Undeva (in bransament, PEN se 'rupe' in doua, PE si N. I7, in capitolul 4 Protectii pentru asigurarea securitatii, prezinta cum se realizeaza in peincipiu mai departe o instalatie electrica.. Exista doua tipuri de protectii: de baza si suplimentara. - Punerea la pamant a tuturor partilor metalice este una din protectiile de baza (mai sunt si altele). Pentru asta avem nevoie de un fir care sa duca direct la priza de pamant si care nu se ocupa decat de asta: sa puna la pamant o carcasa metalica. Rezulta un fir dedicat, PE. Coroborat cu cap. 3, acest fir duce in priza de pamant a bransamentului. - Mai exista si protectia suplimentara, realizata cu dispozitive de protectie diferentiale. De ce este nevoie de protectia de baza? Pentru ca este cea mai sigura metoda, nu crapa aproape niciodata. De ce este nevoie de protectia suplimentara? Pentru ca acopera gaurile pe care protectia de baza nu le poate acoperi: atingerea accidentala a unui conductor activ, de exemplu (desi protectia de baza ar trebui sa acopere si asta, a se vedea cap 4.1.2). Protectia la incendiu, care este acoperita tot de protectia suplimentara, desi daca instalatia este executata ca la carte atunci ar trebui sa nu existe nici un pericol. Insa daca am sta sa executam o instalatie electrica care sa fie acoperita 100% de protectia de baza, atunci, pentru un consumator casnic, de exemplu, ar fi o invitatie sa apeleze din nou la opait sau lumanare, la cate bariere de protectie i-ar trebui prin casa. Basca, fiecare utilizator ar trebui sa faca un curs de electrician, mai bine lasa. Bun, cum sta totusi treaba cu PE si N? Cum am spus, avem nevoie de un fir dedicat pentru impamantare PE, ca masura de protectie de baza. De aia mai avem nevoie de inca un conductor care sa asigure functionalitatea instalatiei, nulul de lucru N. Prin N circula curentii de intoarcere de la conductorul (conductorii) de faza. Orice conductor are o rezistenta, mica e drept, dar ea exista. Asta inseamna ca pe N va aparea o cadere de tensiune. Daca nu am avea PE si am lega o carcasa metalica la N, pe acea carcasa metalica va aparea tocmai aceasta cadere de tensiune. In plus, N este susceptibil la defect, de vreme ce prin el circula niste curenti (in monofazat circula tot curentul de pe conductorul de faza). Daca firul N crapa, atunci pe carcasa vom avea tensiunea retelei. De aceea la un consumator trebuie sa vina 3 fire: F+N, care asigura functionalitatea (prin astea circula un curent) si inca unul, PE, care asigura protectia (si prin care nu circula in principiu niciun curent). Paragrafele 3.3.2, 3.3.3, 3.3.4 clarifica problema dpdv schematic. Am scris cam mult si am spus foarte putin. Pentru ca un raspuns complet inseamna sa iau de la inceput bazele electrotehnicii, plus normativele toate. Pentru, pentru intelegerea fenomenului, sper ca ajuta. Totusi, cum facem? Respectam normativele. Si-au batut altii capul inaintea noastra. Spor! Link spre comentariu
AlCr Postat Noiembrie 28, 2020 Autor Partajează Postat Noiembrie 28, 2020 Cred că m-am lămurit. Vă mulțumesc tuturor pentru răspunsuri și informații. Sănătate și spor la treabă ! Link spre comentariu
idaniel Postat Mai 26, 2023 Partajează Postat Mai 26, 2023 On 11/27/2020 at 3:42 PM, Mircea said: Se poate, va rog, arata unde scrie in normativ ca nulul trebuie legat la impamantare? Intreb pentru ca la masina de spalat, de exemplu, in stecher vii cu 3 fire. Daca 2 ar fi deja conectate in amont, de ce mai folosesti 3 fire? Daca am inteles bine, intrebi despre posibilitatea de a te duce doar cu 2 fire catre o priza, urmand a lega la priza, local, nulul si impamantarea impreuna, pe baza faptului ca oricum nulul si impamantarea sunt conectate impreuna in tabloul electric. Problema apare atunci cand, in casa, firul de nul care merge catre acea priza se rupe. Prin rezistenta pe care o reprezinta consumatorul cuplat in acea priza, potentialul periculos al fazei va ajunge si pe nulul prizei si pe impamantarea prizei, deci si pe carcasa consumatorului cuplat la priza. Pentru situatia cand totul merge bine si nu se rupe niciun fir, nu e nicio problema. Toate conexiunile care par ciudate la prima vedere, ajuta in situatii de eroare, fire rupte, impamantari proaste ale companiei de electricitate(exista o impamantare si la punctul de transformare), etc, din cauza asta sistemul trebuie privit mai mult prin prisma defectelor care pot apare, decat prin prisma functionarii normale. Link spre comentariu
validae Postat Mai 26, 2023 Partajează Postat Mai 26, 2023 Exact asta e logica, e vorba practic de redundanța legării la pământ.Dacă se întrerupe faza nu-i niciun pericol, dar dacă se întrerupe nulul....e altă mâncare de pește. Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum