remus-gabriel Postat Noiembrie 18, 2020 Partajează Postat Noiembrie 18, 2020 Buna ziua! Am cumparat telefonul din titlu, cu touchul defect dar displayul functional. Cand mi-a venit telefonul, acesta pornea, displayul functiona. In urma unor apasari pe cele trei butoane, ca sa-l opresc, ecranul s-a stins si nu a mai pornit urmatoarea data. Dar tel fucntiona pt ca primea curent, se incarca si chiar facea capturi de ecran, se auzeau bipurile. Am zis ca a cedat ecranul, mai ales ca avea si o micuta gaura intr-un colt, poate si de la alcool isopropilic cu care am curatat tel la primire. Am schimbat intreg ansamblul(touch+display) si am constatat ca avea cont google. Si de aici incep problemele. A pornit ff greu, chiar credeam ca s-a stricat. Nu afisa nici macar logoul Samsung. Dar dupa o lunga asteptare a pornit, mi-a spus omul datele sa scot contul google si a fost oarecum ok. Am dedus ca el era intr-un fel de loop. Acum, porneste foarte greu. Acum afiseaza logolul ,,Samsung J6” timp de 5 minute. Apoi inca u minut un „Samsung” simplu si abia apoi intra in Android. Dupa vreo 5-6 minute intra in sistem de operare si merge apoi perfect. Ce credeti ca are? Oare, rezolv ceva cu un android instalat din nou? Link spre comentariu
Marius84 Postat Noiembrie 22, 2020 Partajează Postat Noiembrie 22, 2020 Merită încercat. Pe de altă parte, acesta este un risc asumat in cazul aparatelor care au fost supuse unor șocuri mecanice. Ai 90% cu probleme estetice sau ecran spart, dar mai apare cate unul dintr-asta care își dă reset la tot ceea ce stii. Succes! Link spre comentariu
Spitfire Postat Noiembrie 28, 2020 Partajează Postat Noiembrie 28, 2020 Daca nu se rezolva cu rootare, posibil lipitura rece la memoria interna. Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum