Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Antenă FM la 2 receptoare ( tunere )


dorian 70

Postări Recomandate

Inspirat din cartea Radiofonie pentru tineret, autori Ion -Mihail Iosif şi Valentin -Petre Ganea,

unde la pagina 146 se prezintă un Comutator electronic de antenă, uşor de realizat, cu diode BA243 sau BA244,

ce ziceţi, a făcut cineva ?

Autorul precizează că diodele blocate introduc o atenuare minimă de 30 dB, dar în conducţie oare ce atenuare au ?

Aş lua semnalul şi l-aş direcţiona spre un tuner sau spre celălalt.

Link spre comentariu
1 oră în urmă, dorian 70 a spus:

 

@globaldj ce protecţie la fulger aveţi ?

 

 Inainte de a construi si instala antenele, am avut grija sa instalez o priza de pamant care sa functioneze corect. Aceasta est realizata din 2 electrozi (din care unul este pilonul antenei ) bagati la aproximativ 3 m adancime, precum si un sistem de contragreutati care pleaca radial din cei 2 electrozi (de asemenea ingropate la aprox 50 in pamant). Solutia nu este neaparat cea mai corecta din punct de vedere tehnic, dar avand in vedere spatiul avut la dispozitie a fost singura fezabila. Solul este  umed mai tot timpul anului in zona respectiva, astfel incat la masuratori nu am depasit niciodata valoarea de 4 ohmi. 

 

Mai apoi , avand mai multe antene (2XFM + 1 UHF) am instalat pe fiecare fider un sistem de protectie la trasnet de fabricatie industriala (vezi foto mai jos), pentru cazuri neasteptate. Nu am avut sansa sa-i testez functionalitatea si nici nu-mi doresc (sper ca nu se considera reclama - fotografia).

 

 

In cele din urma, pilonul pe care se afla antenele este telescopic (10 m H Max - 5 m H min), astfel incat cand vad ca se apropie vreo furtuna il cobor automat. Cand sunt plecat de acasa, este tot timpul in pozitie minima.

 

 

Protectie Trasnet .jpg

Editat de globaldj
Link spre comentariu

Mulţumesc din nou @globaldj  !

 

De grija fulgerelor am renunţat la DX şi antenele cocoţate pe prăjini, împământare bună am şi eu, doi ţăruşi cu platbandă.

Cu mai mulţi ani în urmă un fulger "mi-a aranjat" şi pc-ul prin cablul de reţea internet, cu mufa scoasă şi pusă alăturat.

De atunci scot şi tv din priză reţea electrică şi mufa antenă CATV când începe furtuna.

Motorul de la hidrofor mi l-a blocat şocul de curent, hidroforul fiind în beci, pe la vecini a scos prize din pereţi, iar la unul cu trifazat i-a făcut deranj prin tabloul de siguranţe ( nu mai ţin minte ce! ) .

Link spre comentariu
Acum 16 ore, dorian 70 a spus:

Inspirat din cartea Radiofonie pentru tineret, autori Ion -Mihail Iosif şi Valentin -Petre Ganea,

unde la pagina 146 se prezintă un Comutator electronic de antenă, uşor de realizat, cu diode BA243 sau BA244,

ce ziceţi, a făcut cineva ?

Autorul precizează că diodele blocate introduc o atenuare minimă de 30 dB, dar în conducţie oare ce atenuare au ?

Aş lua semnalul şi l-aş direcţiona spre un tuner sau spre celălalt.

 

Am mai căutat pe net după BA243...

Am dat de un articol al d. ing. Liviu Andron din revista Tehnium nr.2/1999 (Serban Naicu) pagina 22:  "Circuit de atenuare cu diode BA243(244)"

Este şi un circuit de comutator de antenă cu două căi.

Am revista în format pipăibil, urmează să citesc articolul mai pe tihnă, sigur va fi şi montajul,

numai că acum trebuie să continui curăţatul pomilor fructiferi din livadă... s-a terminat pauza.

 

y2.png

 

Link spre comentariu

Tot respectul meu pentru energia si entuziasmul de care dati dovada, dar am sentimentul ca va chinuiti degeaba. Exista atat comutatoare de antena cat mai ales splittere decente ca pret si ca performanta astfel in cat sa nu fie nevoie de alte solutii. 

 

Utilizand o solutie cu o antena Yagi de 3 elementi, un fider de calitate, cat si un splitter bun veti avea rezultate infinit mai bune decat alergand dupa sisteme de comutare sau alte nebunii cu diode de atenuare. Matematic vorbind, castigul antenei de 3 elementi are in teorie valoarea de 5dB(d). Un spliter decent are o atenuare in jur de 3,5 db iar un sistem de protectie la trasnet, undeva 0,8-1 db. Probabil ca se mai pierd in jur de 0,5 db pe mufele de conexiune, dar tot veti ajunge cu un semnal consistent la intrarea in tunere, astfel incat nici macar sa nu mai fie nevoie de un amplificator de semnal. Nu am mai luat in calcul pierderea in cablu, pentru ca oricum pierderile pe un fider de calitate sunt oarecum nesemnificative la 100 MHz, daca lungimea nu depaseste 20 m --> un calcul simplu il puteti face aicihttp://www.net-comber.com/cable-loss.html

 

E o solutie simpla cu un cost redus de implementare, si care cu siguranta va oferi rezultate mult superioare la orice veti adauga la instalatia existenta. Evident ca nu veti mai avea placerea de a mai mesteri ceva cu mainile dvs , dar pe undeva aveti de ales intre a asculta posturile de radio la o calitate decenta, sau de a bricola pe ici si pe colo.

 

Legat de protecia echipamentelor la loviturile directe de trasnet, exista o intreaga teorie care cred ca poate fie discutata intr-un topic separat, in cazul in care sunt doritori. 

 

 

 

Editat de globaldj
Link spre comentariu

Da, ar fi interesant un subiect cu protecţia echipamentelor la trăsnet, dacă s-ar încumeta cineva avizat  . Poate în secţiunea de Instalaţii domestice i-ar fi mai nimerit locul.

 

Cât despre antenă şi radio, da, sunt un mare fan al radioului. Am radiouri peste tot, felurite modele, prin toate camerele şi chiar prin şopronuri.

Le ascult şi pe net, însă uneori e mai comod pe FM.  Si nu ascult numai Radio Noroc cum poate greşit s-a înţeles, chiar am reîntins un fir pe afară ca să pot recepţiona Antena Satelor de pe 153kHz. Mai sunt oare indivizi care ascultă AM la radio ? :)

M-am oprit la antena care o am acum pentru o recepţie omnidirecţională, din poziţia în care locuiesc am emiţătoare cu diverse polarizări şi din mai multe puncte cardinale Suceava, Rădăuţi, Ceahlău, Rarău, Putna.

Antenă cu 3 elemenţi o am pe vechea Yagi folosită cândva pentru canalul 4 OIRT Mihoveni -Suceava, purtătoarea sunet era pe 91,75 MHz.

Chiar poate am să mă mai joc cu ea într-o zi, cabluri şi prăjini am, de ce nu...

Cât despre Radio Noroc a fost o surpriză... într-o dimineaţă, în maşină, în garaj ( de scânduri ), pun contactul, modulatorul fm scos din mufa brichetă, radioul maşinii pe frecvenţa modulatorului, 87,9MHz într-un capăt al benzii să nu mă amestec cu alţii şi aşa am văzut că nu eram numai eu prin zonă...

 

Iar de meşterit, hai să meşterim să avem ce scrie aici !

 

 

Link spre comentariu
Acum 13 ore, dorian 70 a spus:

Cât despre antenă şi radio, da, sunt un mare fan al radioului. Am radiouri peste tot, felurite modele, prin toate camerele şi chiar prin şopronuri.

Le ascult şi pe net, însă uneori e mai comod pe FM.  Si nu ascult numai Radio Noroc cum poate greşit s-a înţeles, chiar am reîntins un fir pe afară ca să pot recepţiona Antena Satelor de pe 153kHz. Mai sunt oare indivizi care ascultă AM la radio ? :)

 

Suntem mai multi care impartasim aceasta pasiune si care da, inca mai asculta radio in AM :)  ...  Unii mai vocali, altii mai discreti (marea lor majoritate) ... poate mai multi decat va inchipuiti. 

 

Daca vreti sa continuam, cel mai bine ne mutam in privat sau in aria dedicata radio, pentru a nu polua sectiunea colegilor radioamatori cu povestile noastre :)

Editat de globaldj
Link spre comentariu
Acum 7 ore, globaldj a spus:

Suntem mai multi care impartasim aceasta pasiune si care da, inca mai asculta radio in AM :)  ...  Unii mai vocali, altii mai discreti (marea lor majoritate) ... poate mai multi decat va inchipuiti. 

Daca vreti sa continuam, cel mai bine ne mutam in privat sau in aria dedicata radio, pentru a nu polua sectiunea colegilor radioamatori cu povestile noastre :)

 

Eu fac parte din categoria celor care asculta (radio in AM). Asta, incepand cu benzile de radioamatori (ptr ca SSB este tot o derivata a modulatiei de amplitudine) si terminand cu emisiunile comerciale sau mistery radio (pirati, ciudatenii, spioni si altele ). E adevarat ca nu stau cu urechea ciulita tot timpul, dar cateodata frig cate o ora -doua de receptie continua peste tot pe unde pot, de la 10KHz la 30MHz. Spectrul VHF si de mai sus, nu ma pasioneaza, ascult FM doar ca sa mai aud noutati muzicale sau daca apare ceva interesant. 

 

Parerea mea e ca ar trebui sa infiintati un topic separat , dar lasat tot aici la radioamatori - pentru ca in rest, nu cred ca exista o arie mai buna pentru asa ceva !

Si discutiile private v-ar fi utile doar dvs.! Daca n-aveti nimic de pastrat ca "patent", dati-i drumul pe calea publica, sa vedem ce iese. Pot sa fie critici, pot sa fie vocalize - nu conteaza, va sfatuiesc sa mergeti mai departe !

 

Cu stima,

Cezar YO3FHM

 

Link spre comentariu
Acum 52 minute, yo3fhm a spus:

Parerea mea e ca ar trebui sa infiintati un topic separat , dar lasat tot aici la radioamatori - pentru ca in rest, nu cred ca exista o arie mai buna pentru asa ceva !

Si discutiile private v-ar fi utile doar dvs.! Daca n-aveti nimic de pastrat ca "patent", dati-i drumul pe calea publica, sa vedem ce iese. Pot sa fie critici, pot sa fie vocalize - nu conteaza, va sfatuiesc sa mergeti mai departe !

 

Cu stima,

Cezar YO3FHM

 

 

 Multumim de incurajari, domnule Cezar !

 

 Intentia mea nu a fost nici decum de a ascunde sau pastra ceva ca "patent" . Nu sunt in pozitia de pretinde asa ceva, si cu siguranta nu voi reinventa apa calda. Sunt ca multi altii un simplu iubitor de radio care incearca sa-si cultive pasiunea din cand in cand. E drept ca sunt mult mai atras de VHF decat de benzile inferioare, dar acum fiecare cu "piticii" lui. De asta mi-am si permis sa raspund in acest topic, intrucat am oarece experienta in receptia FM de la distanta. Pe langa asta, tendinta de a merge spre VHF, este usurata si pentru ca acum exista posibilitatea de a gasi o sumedenie de device-uri (adaptoare, sumatoare, antene, fideri, splitere de semnal), care fac ca totul sa fie "plug and play" , iar rezultate sunt peste cele obtinute la nivel de amator, cu atat mai mult atunci cand timpul este o resursa pretioasa.

 

 Asta nu inseamna ca in lunile fara prea mare activitate in VHF (cele in care au loc fenomene de E-skip sau de tropo intens), nu ma uit si mai jos in spectru spre benzile de unde scurte, sau chiar mai jos de LW.

 

Am propus sa ne mutam in zona de radio, pentru ca din cate tin eu minte, au mai fost abordate subiecte genul (nostalgici vs noutatile radio, transmisiile analogice vs cele digitale etc) si nu vroiam sa mai incarcam aria radioamatorilor cu asa ceva.

 

In rest, detin si eu o sumedenie de "troace" mai noi sau mai vechi (ultima e un airspy impreuna cu un spy converter), si ma consider norocos ca imi sunt acceptate in familie toate nebuniile, si ca nu se gandeste inca sotia, sa le(ne) faca vant pe geam. Am cochetat multa vreme cu radioamatorismul, dar din pacate viata nu e tot timpul asa cum ne-o dorim, astfel incat am ramas doar la stadiul de dorinta... :) 

 

Altfel, multa sanatate tuturor !

 

 

Editat de globaldj
Link spre comentariu
La 18.03.2020 la 21:51, dorian 70 a spus:

 

Aş lua semnalul şi l-aş direcţiona spre un tuner sau spre celălalt.

N-are rost, un spliter decent influențează prea puțin nivelul recepției radio.

Acum o luna m-am gândit sa mai adaug la aceeasi antena ( dipol deschis ) încă un amplituner, pe lângă radioul care îl foloseam. Am cumpărat un spliter cu doua ieșiri la 7 lei, cablu semnal. Inainte sa fac legaturile, m-am uitat la nivelul receptiei la cateva posturi, aveam intre 56 si 62dB în functie de fiecare post. Am făcut legaturile, recepționat posturile în memoria amplitunerului și după aia am făcut o comparație. Nimic schimbat, postul pe care îl ascult frecvent Radio Energy BG a rămas la 62 db. Era bine să aveți un radio care afișează nivelul receptiei și atunci va lamureați cât influențează spliterul. 

Link spre comentariu

Domnilor mulţumesc pentru implicare, se pare că subiectul e pe făgaşul potrivit !

Da, am tunere cu indicator al nivelului semnalului şi cu liniuţe şi cu ac ( µA -metru ) şi cu leduri.

Merge şi urechiometric, după cum am mai scris, recepţionez la limită, ca nivel al semnalului, două posturi, la cele două capete 87,9MHz şi 107,7MHz.

Dacă mai aveţi idei nu ezitaţi să intraţi aici.

Eu o să revin oricum, numai că îmi place ( şi trebuie... ) primăvara să stau mai mult pe afară, mai am pasiuni...

 

x2.png

 

 

 

Editat de dorian 70
Link spre comentariu

După ninsoarea din weekend, care a pus omăt destul de gros şi fiind şi frig afară, am stat în casă astea două zile şi m-am tot jucat...

Am ajuns la un rezultat care mă mulţumeşte pe deplin, urmează să definitivez totul.

 

Ce am făcut...

Am încercat întâi cu BA243 un comutator de antene, am scris mai sus despre asta, nu mi-a plăcut ce a ieşit ( nu mai scriu toate motivele).

Asta este schema:

 

z1.png

 

Am tot fugit eu de amplifuri de antenă şi tot la ele am ajuns...

Mi-am adus din arhivă piese...

z2.jpg

 

Am căutat şi prin alte cutiuţe, m-am oprit la BFR91A şi schema asta de pe net:

bfr91a-schema.png

 

In cele din urmă schema montajului realizat de mine este asta:

z3.png

 

şi aici montajul de probă:

 

z4.jpg

 

Urmează să fac un alt montaj definitiv pe plăcuţa din imagine de pe care am defrişat piesele, cred că am să pun o tablă cositorită pe partea opusă pieselor.

Imi place sistemul de prindere în cele 3 puncte plus şuruburi, dacă se defectează plăcuţa cu ampliful se scoate rapid din cutie plus că am şi racordul cu cablul gros care vine de la antenă.

La antenă nu mai umblu, e făcută cum m-am priceput eu mai bine, ampliful va sta în pod, la vreo 2m de antenă,

de acolo am să cobor cu cablu de 6mm în cameră spre spliter.

Alimentarea va fi cu fir separat, iar jos îi voi pune un alimentator cu tensiune reglabilă.

z5.jpg

 

 

 

 

 

Link spre comentariu
La 19.03.2020 la 19:34, globaldj a spus:

....

 

Legat de protecia echipamentelor la loviturile directe de trasnet, exista o intreaga teorie care cred ca poate fie discutata intr-un topic separat, in cazul in care sunt doritori. 

 

 

 

Tocmai am deschis un topic despre asa ceva. Sper sa fie o discutie pertinenta, interesanta, fara prea multe devieri si aberatii.

O seara placuta tuturor.

Link spre comentariu

Am mai bibilit azi la antena mea.

M-am suit în pod şi am tăiat cablul de la antenă, am pus cutia ghiduşă, iar pe plăcuţa "mobilă" am însăilat un alt ARF, aşa de ...sanchi :rade:

Mai mult de curiozitate, aveam o cutie plină, majoritatea defecte, unele reparate, de pe vremea când nu eram penetraţi de CATV.

https://www.google.ro/search?q=SWA+5555&sxsrf=ALeKk02lQCp_E9hZX86zaUVBsRw9O6Gl0g:1585256810594&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwjrz8rohbnoAhVgTRUIHYkWDIoQ_AUoAXoECAwQAw&biw=1280&bih=635

Am scos  adaptorul 300/75 Ω iar acum schema amplifului arată aşa:

 

Anprel-SWA-5555.png

Sunt mulţumit de rezultat iar plăcuţele sunt la preţ de nimic...

Pun şi schema cu alimentarea plăcuţei, pentru unii, pentru că oricum am să încerc şi cu alimentare sus cu fir separat, să văd diferenţa.

La câţiva metri de antenă ( 3 -4m ) trece şi cablul de la o firmă CATV care "scapă" semnal şi îmi pot face o idee despre diferenţe, cu tv-ul pornit.

 

vs.png

 

 

Link spre comentariu

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări