woodyteo Postat Iulie 11, 2019 Partajează Postat Iulie 11, 2019 Va salut. În viitorul apropiat ( după documentare) vreau să-mi achiziționez un PC desktop, pe componente, dar înainte de-a face acest lucru vreau să ma informez și de aceea cer un sfat de la cei în domeniu sau de la cei care se pricep și lucrează cu așa ceva, pentru a mă decide. Din start va spun ca vreau să merg pe procesor Intel, Ryzen- ul fiind exclus, de aceea vă rog se nu insistați pentru a-mi schimba opțiunea. Pentru început m-am orientat la un procesor intel I5-8400 în jurul căruia vreau să încropesc pc-ul, iar ca chipset la placa de bază, m-am orientat la Intel Z390. Acum nu știu ce fel de placa de bază să aleg, mai bine zis ce producător, între Gigabyte, Asus și MSI, ce ma sfătuiți să aleg și aici mă refer strict la plăcile de bază pe care le produc fiecare în parte. Până acum am avut MB numai de la Asus, ultima ( Asus Blitz Extreme de vreo 10 ani), de care am fost foarte mulțumit și pe care o folosesc și în prezent, dar cum tehnologia avansează, acum este cam depășită în unele privințe și de aceea vreau să mă orientez la altceva. Ca o paranteză ,am observat că toate plăcile de bază de la Asus pe care le-am avut, s-au curbat un pic, dar au funcționat, fiind depășite doar din punct de vedere hardware și software . Poate acest lucru se întâmplă și la ceilalți producători de MB dar nu știu. M-am orientat și la câte o placa de baza de la fiecare producător în parte și anume - Gigabyte - https://www.gigabyte.com/ro/Motherboard/Z390-AORUS-PRO-WIFI-rev-10#kf Asus - https://www.asus.com/ro/Motherboards/TUF-Z390-PLUS-GAMING-WI-FI/ MSI https://www.msi.com/Motherboard/MPG-Z390-GAMING-EDGE-AC/Overview după cum se observă toate sunt în format ATX, pe chipset Z390, au slot M2 , WIFI și sunt sub 1000 lei. Ce producător de MB ma sfătuiți să aleg care să respecte cerințele susmenționate? Celelalte componente o să le aleg pe parcurs, după ce ma decid în privința plăcii de baza. PC-ul o să-l folosesc pentru Office, Youtube, browsing și poate pentru vreun joc ocazional, dar vreau să existe posibilitate să-l pot upgrada pe viitor cu un procesor mai bun. Va mulțumesc anticipat. Link spre comentariu
Pityu Postat Iulie 11, 2019 Partajează Postat Iulie 11, 2019 Eu zic sa iei o decizie și în privința sursei :)) Link spre comentariu
woodyteo Postat Iulie 11, 2019 Autor Partajează Postat Iulie 11, 2019 (editat) Acum 34 minute, Pityu a spus: Eu zic sa iei o decizie și în privința sursei :)) După cum am mai spus, celelalte componente o să le aleg pe parcurs după ce mă decid mai întâi în privința plăcii de bază. Sursa o am deja de la PC-ul vechi , una de la Sirtec de 550W, full modulară, cred că va face față, dacă nu, o să iau una mei potentă. Editat Iulie 11, 2019 de woodyteo Link spre comentariu
nico_2010 Postat Iulie 11, 2019 Partajează Postat Iulie 11, 2019 Alege varianta Gigabyte, cu Asus am avut probleme in trecut si pentru mine, cel putin, firma asta nu mai exista. Am placa Gigabyte din 2009 si functioneaza si in prezent, desi a trecut printr-o avarie serioasa (cauzata de o sursa Zalman) remediata de o firma care se ocupa de asa ceva. Link spre comentariu
Florinel TV Postat Iulie 11, 2019 Partajează Postat Iulie 11, 2019 Recomand Gigabyte Link spre comentariu
Ionut Remus Postat Iulie 11, 2019 Partajează Postat Iulie 11, 2019 Salut' Sunt pe drumuri si nu am cum sa ma informez corespunzator dar eu, dar e doar o preferinta strict personala, as merge pe Asus dintre cei 3 producatori sugerati de tine. In ultima vreme ma joc cu diverse sisteme si vreau sa iti zic ca sunt deja relativ accesibile si alte configuratii care poate ca nu ar strica sa le tii sub evidenta 3 lucruri: 1. Daca ai cumva optiune sa gasesti placa de baza cu 2 procesoare, asta ar fi extrem de avantajos pe viitor. 2. Cauta ca placa de baza, daca e cu 1 singur procesor, sa aiba optiune sa faci upgrade la un procesor Xeon. 3. Daca vei gasi placa de baza care suporta memorie ECC, eu zic sa nu stai pe ganduri. Daca vrei sa iei in evidenta cele 3 puncte sa stii ca exista posibilitatea sa nu gasesti placa de baza printre cei 3 producatori enumerati de tine, desi nu sunt 100% la curent cu tehnologiile lor, asa ca poate ai surpize si gasesti. Daca gasesti placa de baza care sa aiba pct 1 si/sau pct. 2, eu zic sa nu te fixezi pe wifi-bluetooth si sa treci cu vederea daca vor lipsi. Cat despre M.2?! Hm.... Grea alegere, cred ca te poti descurca si fara M.2. Eu personal as trece si asta cu vederea dar cred ca, cu greu as face asta, doar in cazul unor diferente de preturi mai consistenta, si/sau daca nu gasesc alta placa cu performante dorite. Un alt factor care se poate tine sub evidenta ar fi cantitatea de memorie si numarul de sloturi pentru memorie, dar aici iarasi e o chestiune de dorintele fiecaruia. Eu personal, pe o tehnologie desktop/workstation nu as merge cu mai putin de 16gb(2 x 8gb sau 1 x 16gb) si sa am 2-3 sloturi libere. O alta chestiune care ti-a fost scoasa deja in evidenta de colegul, este chiar sursa. Pregateste deja sa achizitionezi una de minim 850w. E ok si 550w, pe care o ai, pentru inceput dar depinde ce faci cu pc-ul si daca vrei xeon pe viitor... Cred ca 850W e deajuns desi cred ca va fi undeva la limita.. Dar iarasi con5eaza ce altceva faci cu calculatorul si desigur restul componentelor, iar daca placa va avea 2 procesoare recomand minim 1000w. O zi frumoasa si sper ca te-am ajutat, dar numai tu stii exact ce vrei sa faci cu Pc-ul si ce fel de "racheta" ai nevoie. Eu doar am enumerat cativa factori care ii iau eu in considerare pentru o eventuala placa de baza care o voi achizitiona... dar eu nu ma grabesc... Poate prin toamna voi incepe documentarea mai intensa... Link spre comentariu
woodyteo Postat Iulie 11, 2019 Autor Partajează Postat Iulie 11, 2019 Acum 1 oră, Ionut Remus a spus: Salut' Sunt pe drumuri si nu am cum sa ma informez corespunzator dar eu, dar e doar o preferinta strict personala, as merge pe Asus dintre cei 3 producatori sugerati de tine. In ultima vreme ma joc cu diverse sisteme si vreau sa iti zic ca sunt deja relativ accesibile si alte configuratii care poate ca nu ar strica sa le tii sub evidenta 3 lucruri: 1. Daca ai cumva optiune sa gasesti placa de baza cu 2 procesoare, asta ar fi extrem de avantajos pe viitor. 2. Cauta ca placa de baza, daca e cu 1 singur procesor, sa aiba optiune sa faci upgrade la un procesor Xeon. 3. Daca vei gasi placa de baza care suporta memorie ECC, eu zic sa nu stai pe ganduri. Daca vrei sa iei in evidenta cele 3 puncte sa stii ca exista posibilitatea sa nu gasesti placa de baza printre cei 3 producatori enumerati de tine, desi nu sunt 100% la curent cu tehnologiile lor, asa ca poate ai surpize si gasesti. Daca gasesti placa de baza care sa aiba pct 1 si/sau pct. 2, eu zic sa nu te fixezi pe wifi-bluetooth si sa treci cu vederea daca vor lipsi. Cat despre M.2?! Hm.... Grea alegere, cred ca te poti descurca si fara M.2. Eu personal as trece si asta cu vederea dar cred ca, cu greu as face asta, doar in cazul unor diferente de preturi mai consistenta, si/sau daca nu gasesc alta placa cu performante dorite. Un alt factor care se poate tine sub evidenta ar fi cantitatea de memorie si numarul de sloturi pentru memorie, dar aici iarasi e o chestiune de dorintele fiecaruia. Eu personal, pe o tehnologie desktop/workstation nu as merge cu mai putin de 16gb(2 x 8gb sau 1 x 16gb) si sa am 2-3 sloturi libere. O alta chestiune care ti-a fost scoasa deja in evidenta de colegul, este chiar sursa. Pregateste deja sa achizitionezi una de minim 850w. E ok si 550w, pe care o ai, pentru inceput dar depinde ce faci cu pc-ul si daca vrei xeon pe viitor... Cred ca 850W e deajuns desi cred ca va fi undeva la limita.. Dar iarasi con5eaza ce altceva faci cu calculatorul si desigur restul componentelor, iar daca placa va avea 2 procesoare recomand minim 1000w. O zi frumoasa si sper ca te-am ajutat, dar numai tu stii exact ce vrei sa faci cu Pc-ul si ce fel de "racheta" ai nevoie. Eu doar am enumerat cativa factori care ii iau eu in considerare pentru o eventuala placa de baza care o voi achizitiona... dar eu nu ma grabesc... Poate prin toamna voi incepe documentarea mai intensa... Va mulțumesc pentru sugestiile dvs. poate pe viitor o să mă gândesc la ceva mai performant cu două procesoare sau pe Xeon nu zic niciodată nu, dar deocamdată pentru ce am nevoie, office, youtube, browsing și poate vreun joc ocazional, eu zic că I5 -8400 este arhisuficient, dar problema nu e asta, problema e că nu mă pot decide pe ce producător de MB să mă axez, care să asigure suport hardware pe viitor. Memoriile ECC ce avantaje au? Cât privește wifi-bluetooth, este alegerea mea mai noua și ași vrea să o respect cât de cât dacă se poate, nu este bătută în cuie, dar dacă se poate, de ce nu, te mai conectezi cu un telefon, tabletă, fără să mai întinzi cabluri. Cei care aveți plăci de bază de la Gigabyte sau MSI, cum se comportă, ați avut probleme cu ele și aici mă refer la incompatibilități de drivere, update la bios, temperaturi ridicate, anumite componente care se găsesc greu sau sunt scumpe. După cum v-am spus, eu am avut numai de la Asus și înafară că s-au curbat mai ales în zona procesorului, nu am avut probleme cu ele, dacă aste se poate numi problemă, poate și la cele de la ceilalți producători se întâmplă același lucru, nu știu, de aceea întreb. Poate cineva dintre membrii Elforum au MB dintre cele enumerate mai sus și ne pot spune dacă au avut probleme cu ele. Va mulțumesc! PS. O să țin cont și de sugestiile @ nico_2010 și @ Florinel TV. Link spre comentariu
Ionut Remus Postat Iulie 11, 2019 Partajează Postat Iulie 11, 2019 Memoria ECC are error correction. Pentru mai multe detalii https://en.m.wikipedia.org/wiki/ECC_memory. Dar vezi ca si procesorul trebuie sa suporte astfel de memorii... In general Xeon. Eu am pe laptop i5 8250 si sincer nu ma plang cum functioneaz. Ce sa zic daca daca tu crezi ca iti e suficient atunci spor la achizitii cat mai de calitate! Eu am avut diverse placi pe mana, dar asus mi sa parut cea mai ok din gama comerciala. Sa stii ca e ok si Giga-ul dar nu pot sa zic nimic de MSI deoarece de la MSI am avut decat o placa video care a dat kicks la un moment dat... dar a fost si foarte solicitata asa ca nu stiu daca e chiar e vorba de calitate sau uzura in sine... Mai ales ca iesie cu cateva zile din garantie. Eu zic ca daca alegi Giga sau Asus, nu o sa dai gresm... Cred ca doar extraoptiunile mentonate de tine sau altele in plus, vor face diferenta deciziei. Totusi mai asteapta sa vedem colegii ce mai spun... cine stie, poate te orientezi pe alt producator fata de cei 2 care ii agreez eu. Link spre comentariu
woodyteo Postat Iulie 11, 2019 Autor Partajează Postat Iulie 11, 2019 După cum am mai spus, eu am avut doar plăci de baza de la Asus și m-am împăcat foarte bine cu ele, singurul incovenient ca să spun așa, ar fi că se curbează, mai ales în zona procesorului. Acum nu știu, acest lucru se întâmplă numai la mine și numai la plăcile de la Asus. sau este generalizat? Mai aștept și alte păreri, poate cineva îmi poate recomanda o placă de bază de la unul dintre cei trei producători ( poate fi și alta față de cele propuse de mine) dar care să respecte cerințele susmenționate. Eu le-am ales de pe situl producătorului în funcție de specificații și opțiuni iar pe situri-le românești am verificat prețul la cât pot ajunge, dar acum nu pot ști cât de fiabile sunt. Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat! Link spre comentariu
Spitfire Postat Iulie 13, 2019 Partajează Postat Iulie 13, 2019 (editat) Citat După cum am mai spus, eu am avut doar plăci de baza de la Asus și m-am împăcat foarte bine cu ele, singurul incovenient ca să spun așa, ar fi că se curbează, mai ales în zona procesorului. Curbarea apare fiindca folositi mizeria de cooler box de la Intel, cu cele patru "pistonase de plastic"-in timp, asta duce la dezlipirea bilutelor de chipset, toata tensiunea mecanica produsa de curbarea respectiva se duce sub chipset...nu are nici o treaba cu Asus, orice PCB de placa de baza se va deforma tensionat de jaful ala de cooler.Unul din motivele pentru care eu unul nu "inghit" Intel. Puneti un cooler cu prindere pe suruburi si contrapiesa pe spatele placii de baza, si nu veti mai avea probleme...pe langa usurinta de montare si avantajul ca veti putea da coolerul jos si remonta, fara demontarea placii de baza din carcasa. Citat Din start va spun ca vreau să merg pe procesor Intel, Ryzen- ul fiind exclus, de aceea vă rog se nu insistați pentru a-mi schimba opțiunea. Sa fiti sanatos si sa aveti noroc cu carul - omul cum isi asterne, asa doarme! Editat Iulie 13, 2019 de Spitfire Link spre comentariu
dany_cta Postat Iulie 13, 2019 Partajează Postat Iulie 13, 2019 (editat) Toate placile de baza mentionate sunt foarte ok, e doar o alegere de preferinta. Eu personal as merge pe Asus doar pentru ca imi place cum te lasa ei sa customizezi totul in bios. Am fost mult timp fan gigabyte dar in ultimul timp am trecut pe asus fix din motive de soft/bios. Ignora utilizatorii care iti recomanda xeon si altele, e clar ce experienta au ei in domeniu. Sa pui xeon pe un desktop de casa e ca si cum ai pune un motor de camion pe o masina sport, si te-ai astepta sa si castigi curse cu ea. Probabil unii au impresia ca asa merge, au citit ei despre un procesor mai scump si gata, au impresia ca ala e dumnezeu. Lasa-i pe ei sa faca experimente pe banii lor. De asemenea legat de ECC, este o memorie mai lenta, este si normal, verificarea bitului de paritate incetineste operatiunile. Este iarasi o prostie sa recomanzi asa ceva la utilizarea acasa cand probabil nu ai pretentii ca calculatorul sa mearga 4 ani fara restart pentru simplul fapt ca este mai lenta si este mult mai scumpa. Dar suna bine sa bagam termeni de-astia pe care nu ii intelegem. Editat Iulie 13, 2019 de dany_cta Link spre comentariu
modoran Postat Iulie 13, 2019 Partajează Postat Iulie 13, 2019 (editat) Combinația z390 și i5 8400 e dezechilibrata, nu cred că are rost o placa de baza scumpă pe un procesor de generație veche ce nu beneficiază de overclock - principalul avantaj al chipsetului z390, ăla se împerechează cu i9 9900k de exemplu. Oricum vezi că Intel scot in viitorul apropiat următoarea generație de procesoare, unde au redus prețurile și au modificat iarăși socketul, vechile placi de baza nu mai sunt compatibile. Placa de baza se cumpără împreună cu procesorul de obicei. Memoria ECC nu e suportată pe platformele Intel consumer. doar pe cele AMD sau pe servere. Editat Iulie 13, 2019 de modoran Link spre comentariu
Vizitator Postat Iulie 13, 2019 Partajează Postat Iulie 13, 2019 Eu detin ASRock Z390 Taichi Ultimate, de 3 generatii incoace numai ASRock am avut, 0 probleme, extrem de stabile. Asus mi-au murit 3 imediat dupa expirarea garantiei, parca aveau time bomb in bios. Link spre comentariu
woodyteo Postat Iulie 14, 2019 Autor Partajează Postat Iulie 14, 2019 Acum 17 ore, Spitfire a spus: Curbarea apare fiindca folositi mizeria de cooler box de la Intel, cu cele patru "pistonase de plastic"-in timp, asta duce la dezlipirea bilutelor de chipset, toata tensiunea mecanica produsa de curbarea respectiva se duce sub chipset...nu are nici o treaba cu Asus, orice PCB de placa de baza se va deforma tensionat de jaful ala de cooler.Unul din motivele pentru care eu unul nu "inghit" Intel. Puneti un cooler cu prindere pe suruburi si contrapiesa pe spatele placii de baza, si nu veti mai avea probleme...pe langa usurinta de montare si avantajul ca veti putea da coolerul jos si remonta, fara demontarea placii de baza din carcasa. Sa fiti sanatos si sa aveti noroc cu carul - omul cum isi asterne, asa doarme! Să știți că aveți dreptate, eu am folosit numai coolere box cu care veneau procesoarele la pachet, cu montura aia cu clips și din această cauză cred că se curbau plăcile de bază. La un moment dat m-am gândit și eu la acest lucru dar am crezut că doar la plăcile de la asus se întâmplă. O să mă gândesc serios și la achiziționarea unui cooler mai de calitate, cu prindere pe șurub, ca să nu mai am probleme. Nu știu dacă sunt așa ceva pentru Intel LGA 1151, nu am studiat problema, dar o să mă interesez. Link spre comentariu
woodyteo Postat Iulie 14, 2019 Autor Partajează Postat Iulie 14, 2019 Acum 12 ore, modoran a spus: Combinația z390 și i5 8400 e dezechilibrata, nu cred că are rost o placa de baza scumpă pe un procesor de generație veche ce nu beneficiază de overclock - principalul avantaj al chipsetului z390, ăla se împerechează cu i9 9900k de exemplu. Oricum vezi că Intel scot in viitorul apropiat următoarea generație de procesoare, unde au redus prețurile și au modificat iarăși socketul, vechile placi de baza nu mai sunt compatibile. Placa de baza se cumpără împreună cu procesorul de obicei. Memoria ECC nu e suportată pe platformele Intel consumer. doar pe cele AMD sau pe servere. Anume m-am gândit la o placă de bază pe chipset Z390 pentru ca pe viitor să o pot upgrada cu un I9 ,dar asta numai după ce scad prețurile și dacă o să fie absolut necesar. Am observat că Intel schimba socket-ul cam des, bănui eu din ce cauză, dar mă abțin și e de așteptat ca în viitorul apropiat să apară altul. Cât privește memoriile, o să merg pe astea normale de 2x8 Gb, în dual channel, la 2400 MHz. dar și aici, nu știu pe ce producător, mă gândeam pe Corsair. Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum