Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Ora de vară sau de iarnă, cum preferați!?


Vizitator

Postări Recomandate

Până în anul 2021 România, la fel ca şi restul statelor Uniunii Europene, trebuie să decidă dacă va rămâne permanent la ora de vară sau la ora de iarnă. Dacă ora de iarnă prezintă dezantaje pentru cei care merg la serviciu sau la şcoală la primele ore ale dimineţii, opinia majoritară a specialiştilor este că ora de vară este de preferat.

În cazul României, potrivit acestora, o decizie în acest sens va depinde mai mult de decizia celorlalte state europene, fiind în interesul economic al ţării noastre să nu existe un decalaj de fus orar prea mare faţă de celelalte state. De altfel, în Parlamentul României se află, în acest moment o propunere legislativă pentru renunţarea la ora oficială de vară pe teritoriul României astfel, dacă va fi aprobată ţara noastră va rămâne tot timpul la ora de iarnă. Iniţiativa se află în legislativ încă de anul trecut.

 

Avantajele orei de vară

 

Marea majoritate a experţilor în politici publice susţin adoptarea orei de vară pe motiv că e de preferat să crească timpul de lumină după-amiaza şi seara. Conform unui studiu realizat de Steve P. Calandrillo de la Universitatea Washington şi Dustin E. Buehler de la Universitatea din Arkansas, alegerea orei de vară va conduce la scăderea numărului de accidente rutiere, prin aceea că este preferabil să alocăm mai multă lumină seara, atunci când au loc majoritatea accidentelor fatale, când oamenii vin spre casă după o zi obositoare la birou (în SUA, numărul accidentelor fatale este dublu seara faţă de dimineaţa). În plus, rata criminalităţii ar putea scădea pentru că mai mult de jumătate din infracţiuni au loc în orele de după lăsarea întunericului, după – amiaza târziu sau seara.

Din alte studii reiese că vor fi ceva ramuri economice care vor prospera dacă se adopta ora de vară. Cei din industria turismului, de exemplu,  susţin  că o oră în plus de lumină naturală îi face pe oameni să stea mai mult timp pe străzi, cheltuind astfel mai mulţi bani pe diverse activităţi. Apoi, experţi în energie susţin că  ora de vară reduce consumul de energie cu 31 de kilowaţi/oră pe cap de locuitor. Nu în ultimul rând, specialiştii subliniază beneficiile cantităţii mai mari de lumină solară, care contribuie la o bunăstare generală şi la menţinerea sănătăţii, întrucât, după cum bine se ştie, soarele creşte sinteza de vitamina D şi reduce incidenţa „dezordinii afective sezoniere”.

 

Mergem cu majoritatea

 

Însă potrivit economiştilor, o decizie a ţării noastre în această privinţă va depinde mai mult de ce anume vor decide restul ţărilor UE. „Majoritatea ţărilor europene, cu excepţia Marii Britanii, care e la un pas de ieşire oricum, şi Portugaliei pe de o parte şi România, Bulgaria, Grecia şi Ţările Baltice, restul statelor UE merg pe axa fixată de Paris şi Berlin. În acest caz va exista probabil o convergenţă către o anumită oră, şi noi ne vom alinia în funcţie de asta. Preferabil ar fi ca România să adopte ora de vară, însă dacă statele europene vor merge pe ora de iarnă atunci, noi nu prea mai avem cum să mergem pe ora de vară, pentru că ar crea un decalaj de 2 ore, care nu cred că este fezabil din punct de vedere economic. Oricum, nu meridianul ne ţine pe noi afară din Uniunea Europeană, la nivelul valorilor şi calităţii vieţii. Dar, ne vom alinia măcar ceasurile, dacă nu şi anii sau deceniile cu care suntem în urma lor”, a explicat Radu Nechita, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.  

 

Renunţarea la ora de iarnă

 

Renunţarea la ora de iarnă nu vine însă fără costuri, iar cei care vor trebui să suporte lungile dimineţi întunecate de iarnă vor fi cei care încep munca la primele ore, de la navetişti la şcolarii care încep cursurile la prima oră. Potrivit specialiştilor în domeniu, deşi scăpăm de efectul perturbant al trecerii de la ora de vară la cea de iarnă, activitatea în timpul orelor de întuneric este contrară ritmului natural al omului, putând fi un factor suplimentar de stres2 care să contribuie la apariţia depresiei şi anxietăţilor. 

„Vorbim de un argument în ceea ce priveşte echilibrul corpului la nivelul neuro-transmiţătorilor ce acţionează în funcţie de schimbările lumină/întuneric – ritmul circardian al corpului uman. Perturbarea acestui ritm reprezintă un factor care favorizează sensibilitatea la stress. Bioritmul natural al omului ţine de alternanţa zi noapte, perioada somnului fiind momentul în care organizmul se reface. Un program ce implică activităţi în timpul orelor de întuneric ar reprezenta o forţare artificială a acestui ritm natural. Până la urmă organismul uman s-a format printr-o evoluţie pe parcursul a sute de mii de ani, iar această schimbare va reprezenta un alt factor de stress. Nu întâmplător toamna, iarna numărul cazurilor de depresie creşte, existând chiar şi o metodă de terapie prin lumină pentru anumite cazuri de depresie”, a explicat medicul psihiatru Alexandru Paziuc.

 

Europa a renunţat la schimbarea orei

 

Aleşii europeni au decis ca statele membre UE să renunţe la ritualul schimbării orei de două ori pe an-primavara şi toamna. Conform proiectului de rezoluţie, ţările europene care decid să menţină permanent ora de vară, vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Iar cei care decid să adopte ora de iarnă vor schimba ultima oară ceasurile în ultima duminică a lunii octombrie din 2021. 

 

Ora-de-vara.jpg

Link spre comentariu

Ideea trecerii la ora exactă de vară ii apartine celebrului om de stiinta Benjamin Franklin si provine din secolul al XVIII-lea. Acesta a studiat modul în care lămpile cu ulei produceau lumină și cât de eficiente erau acestea.

Introducerea orei de vară s-a născut ca o necesitate de război, în timpul primei conflagrații mondiale. Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie1916, în scopul economisirii rezervelor de cărbunenecesare producției de război.[1]

Anunțul oficial în acest sens prevedea că ziua 1 mai 1916 începe la ora 11 a zilei de treizeci aprilie iar ziua de 30 septembrie se va sfârși la o oră după miezul nopții.[2]

Puterile Antantei au adoptat această reglementare un an mai târziu, în 1917. Acest fapt a făcut ca și România să adopte pentru prima dată ora de vară în 1917.

Utilizarea în RomâniaModificare

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1917, în timpul Primului Război Mondial. Referitor la acest aspect, regina Maria nota în jurnalul său, la 5/18 iulie 1917:

De azi se schimbă ora – se dă înainte, ora șapte e deja ora opt și așa mai departe. A trebuit să o facem pentru că rușii așa procedează, ca să evităm confuziile – motivul e economia la electricitate. La început va pricinui totuși încurcături, fără îndoială.[3]:p. 81

După război s-a renunțat la folosirea orei de vară, aceasta fiind reintrodusă în 1932, din aceleași rațiuni economice. Până în 1939 ora de vară a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 și prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, și 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979.

Prezenta regulă este în vigoare din 1997; până atunci s-au mai aplicat următoarele reguli:

1979 - 1983: prima duminică din aprilie, ora 00:00 (-> 01:00) - ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00) (cu excepția anului 1979, când ora de vară a început pe 27 mai);

1984 - 1996: ultima duminică din martie, ora 00:00 (-> 01:00) - ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00).

 

Știu ca rusii au adoptat legea acum câțiva ani buni! 

Vad ca în sfârșit se schimba lucrurile și la noi, cu forta ce este drept, măcar asa sa fie, oricum La noi nu interesa pe nimeni, și la noi dacă nu e nimeni sa ne împingă cu forta de la spate.... 

 

Link spre comentariu

Asa ma gândeam și eu, sa nu scoatem ora de iarnă și sa ne trezim cu ei peste noi, prea suntem naivi cu privire la imperialismul rusesc

https://m.adevarul.ro/news/eveniment/rusia-ameninta-bombardarea-scutului-deveselu-raspandi-frica-publicul-roman-1_5c9c87fb445219c57ecb13f7/index.html

Astia se antrenează la greu și cred ca data viitoare nh vor trimite,, rebeli mercenari,, pe un pachet de țigări și o țuică, o vor face pe bune, 

Daca nu ar fi SUA... 

https://evz.ro/armata-germana-la-pamant-soldatii-s-au-antrenat-folosind-cozi-de-matura.html

Pe cine sa ne bazam... 

Noi și dacă am avea armament tot degeaba suntem prea mici fata de forță militara a Rusiei 

Si da are dreptate Trump când vrea mai mulți bani pentru  Nato. 

Si bine face cu gardul de protecție de la granita cu Mexic, ar mai trebui unu și la granita cu Canada, cine nu știe, e împotriva Rusiei nu a mexicanilor, stie el ce știe din surse sigure, ar mai rămâne marea descoperita împotriva invaziei ruso-chineze, asta pe terestru, la intercontinentale nu au ce face:tryre

Link spre comentariu
Quote

opinia majoritară a specialiştilor este că ora de vară este de preferat.

Care specialisti, cumva cei englezi??:rade: Dupa cum se vede, ora de vara, este strict in avantajul patronilor de orice fel. Este in avantajul corporatiilor, care au progam incepind de la 9 sau 10. Pentru cei de la paralela 45 ar mai fi avantul ca, in miezul verii, la oare 22:30 e inca lumina. Asa si?

Cei ce sustin raminerea la ora de vara sunt tocmai cei ce incep programul la oara 9 sau 10. Acestia, sau alti sustinatori ai raminerii la ora de vara, uita un lucru esential: furati de faptul ca dupa amiaza, la 16:30 este inca lumina, uita ca soarele va rasari, dupa noul orar, la ora 9! Adica pina la acea ora va fi intuneric. UIta asta, sau nu  iau in calcul acest aspect, pentru ca iarna se trece la ora normala meridianului locului! Cu alte cuvinte, de scoli pe intuneric, mergi la serviciu/scoala, pe intuneric si, abia dupa ce te-ai saturat de munca sau ore,...rasare si soarele!

Sunt siguri ca daca raminem la ora de vara, toti acestia or sa se revolte si or sa vrea ora meridianului locului.

Cel mai bine pentru organismul nostru este asa cum s-a obisnuit organismul, adica cu ora meridianului locului, cu alte cuvite, impropriu numita "ora de iarna"!

 

Link spre comentariu
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări