validae Postat Decembrie 6, 2018 Partajează Postat Decembrie 6, 2018 (editat) Vă salut, mă adresez cu această postare celor care se ocupă cu centrale pe lemne și au avut de-a face cu așa ceva. Un fost coleg de serviciu a cumpărat destul de recent o centrală pe lemne tip ADARAD 30kW de la Leroy Merlin. Problema a fost că și-a montat-o cu un vecin și nu cu un instalator autorizat, neglijând problema garanției care astfel a fost anulată.Centrala are o unitate de control cu controller și afișaj al temperaturii apei de tur, care acționează atât pompa de circulare a apei, cât și un ventilator la aerisire, prin care se asigură controlul temperaturii.Acel ventilator funcționează cu turație reglabilă în cinci trepte, funcție de temperatura apei și de setarea manuală a unității. Beleaua e că acum două zile această unitate a cedat și acum ventilatorul funcționează continuu, alternând cele cinci trepte de reglaj în mod continuu. S-a dus cu ea la un reprezentant al firmei, dar acela i-a zis că unitatea e ,,prăjită,, și nu se poate repara.Am verificat și eu unitatea și nu apare nimic defect, dar nu mai ia comenzi din tastatură, doar dacă apeși lung pe unele butoane, după un timp afișează temperatura, în rest afișajul oscilează între cele cinci trepte (1-2-3-4-5) și ventilatorul funcționează tot la fel. Bănuiesc fie că tastatura are o problemă și s-a blocat pe comanda de creștere a turației setate, fie că controllerul a luat-o razna din motive necunoscute. Unitatea nu a fost afectată de condens, dar miroase oribil a fum, din cauză că garnitura de etanșare de la coș s-a destrămat și o parte din fum scapă în camera centralei.Eu nu am fost la fața locului, dar îmi închipui ce dezastru e acolo, dacă după ce am spălat unitatea cu alcool și degresant, tot mai miroase a fum de ieri. Ideea e că unitatea ar costa circa 700 lei, dat find că nu are garanție la ea. Mă gândeam să înlocuiesc unitatea cu două termostate plasate pe tur.Unul ar porni pompa de circulare la atingerea temperaturii de 40 Grade, iar al doilea ar comanda ventilatorul la scăderea temperaturii sub 40 grade sau mai mult, după caz. Ar fi fezabilă această configurație, măcar până găsește o unitate mai ieftină sau poate reușesc să-i repar cumva unitatea lui ? Momentan el controlează manual temperatura apei, doar reglând ușița suplimentară de aerisire a focarului, dar metoda e greoaie și nu are o informație despre temperatura de pe tur, poate controla temperatura doar cu mâna pe calorifere.... Editat Decembrie 6, 2018 de validae Link spre comentariu
amudsen Postat Decembrie 6, 2018 Partajează Postat Decembrie 6, 2018 (editat) Pasul 1 - trebuie curatata unitatea (inclusiv microcontactele de actionare, verificarea continuitatii acestora). Sigur a intrat mizerie pe acolo. Daca nu si nu........ se face un termostat cu atmega 8 (am vazut pe un site polonez). L.E. L-am gasit, are tot, doar daca un coleg bazat in programare sa traduca ce este afisat si sa-l compileze pentru atmega 8 (are si codul sursa). Spor! L.L.E. Memoria ma lasa, aici ai adresa. Editat Decembrie 6, 2018 de amudsen Link spre comentariu
sesebe Postat Decembrie 6, 2018 Partajează Postat Decembrie 6, 2018 Vezi ca fumul (funinginea) este un foarte bun conductor electric si exista sansa ca dupa o curatare corecta sa rezolvi problema. Link spre comentariu
validae Postat Decembrie 6, 2018 Autor Partajează Postat Decembrie 6, 2018 (editat) Am curățat și ieri placa și părea că s-a schimbat ceva înspre bine, deci azi am reluat curățarea cu mai multă insistență și am reușit s-o aduc la linia de plutire.Acel negru de fum intrase adânc printre pinii circuitelor și practic zăpăcise complet procesorul.A mai avut o problemă cu trei contacte, (On/Off, + și -) care se întrerupseseră din cauza infiltrării fumului între folii, dar le-am rezolvat prin montarea unor microcontacte mecanice și lipirea unor fire direct pe mufă.Acum face tot ce trebuie. Am pulverizat toată placa cu un spray de protecție, ca să nu mai fie afectată pe viitor, dar colegul trebuie neapărat să rezolve scăpările de fum pe la coșul centralei, fiindcă nu e normal să afume în așa hal. Mulțumesc celor care au intervenit. Mă gândisem și eu la construirea de la zero a altui controller cu aceleași funcții, dar asta ar fi durat, dar colegul tremură noaptea pe lângă centrală cu mâna pe ușița de reglaj aer..... Editat Decembrie 6, 2018 de validae Link spre comentariu
doru3160 Postat Decembrie 6, 2018 Partajează Postat Decembrie 6, 2018 (editat) Ca tot veni vorba de fum, acum ceva vreme in urma m-a chemat un prieten sa-mi dea un pick-up sa-l resuscitez pt ca voia sa asculte ceva discuri. Scula a fost depozitata in garaj, la loc uscat, dar care intre timp devenise camera tehnica.Nu avea negreala pe el, dar mirosea de-ti rupea nasul.L-am curatat cat am putut, i-am dat ce i-a trebuit si in regim de urgenta i l-am dus inapoi.Dupa cateva saptamani l-am sunat sa vad daca il asculta.Mi-a spus ca l-a scos nevasta afara cu tot cu pick-up pt ca i-a imputit casa de miros de fum. Mirosea jucaria aia, chiar si dupa cateva bai cu alcool tehnic, fix ca o bucata de sunca afumata. Editat Decembrie 6, 2018 de doru3160 Link spre comentariu
validae Postat Decembrie 6, 2018 Autor Partajează Postat Decembrie 6, 2018 Păi chiar așa miroase și placa colegului meu, după trei spălări cu trei tipuri de solvenți tot mai pute și acum, parcă mă urmărește peste tot mirosul ăla..... Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum