Ati purtat bască....sau ce vă mai amintiți din copilărie ?

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Ca tot am vorbit de forjor! Citi dintre voi a-ti vazut cum forjorul ''imbraca'' in benzi de otel rotile carutelor?

Tot la căuăcia(forja) din sat am vazut cum erau ''imbracate'' in benzi de fier, rotile carutelor.

Dupa un timp, spitele rotilor se asezau cum trebuie in butucul rotilor ,facind ca raful(banda de otel care imbraca rotile) sa se miste, citeodata sa si iasa de pe roata. Cind oamenii vedeau,ca raful se misca,multi  mergeau la căuăcie si imbracau (din loc in loc) raful cu niste ''coliere''din fier. Cu toate ca forjorul le sugera sa inlocuiasca raful, unii refuzau, preferind sa imbrace roata din loc in loc cu  ''coliere'' in felul asta iesind mai ieftin. In general toata improvizatia nu dura mult, spitele rotilor inclinind-se ori inspre interior sau spre exterior. Multi au patit, ca rotile sa se ''darime'', multe spite rupindu-se. In acel caz cheltuielile erau destul de mari ,o roata costind destul de mult. Unii dintre cei patiti, bagau la cap, ca improvizatiile nu sint durabile.

La noi in sat nu erau ''meseriasi'' care sa construiasca carute. Intrun sat situat la vreo 10km de noi era un meserias care facea carute,o caruta noua costind destul de mult,daca doritorul nu cumpara materialul(lemnul). Rotile erau facute lemn din ulm care statea la uscat ceva timp pina cind putea fi folosit. Obada  noilor roti erau imbracate cu banda din fier numit raf.

In '60 tata a dat comanda de caruta in comuna Hodod (Satu Mare). Dupa ce a fost construita, tata a mers impreuna cu bunicu, cu caruta in Hodod ca sa aduca ,caruta noua. Dupa ce  tata a platit si restul de bani, caruta noua (demontata) a fost incarcata in caruta bunicului si adusa acasa. Ajuns acasa cu caruta,tata a plecat la căuaciul din sat, sa vorbeasca de imbracarea in fier a carutei. S-au inteles la pret si au batut palma,trecind din cind in cind, sa vada in ce stadiu este caruta. Binenteles ca nu puteam lipsi si eu, fiind fascinat de ce vedeam la căuăcie. Intr-o zi venind de la mina ,tata a trecut pe la căuaci sa vada cit mai are de lucru căuaciul. Acesta i-a spus tatalui meu sa treaca dupa masa pe acolo. A plecat spre căuăcie, impreuna cu mine (dupa ce am scîncit ceva timp). Mai avea de imbracat o roata cu banda de fier. A masurat cu metrul de timplarie diametrul rotii,dupa care a taiat dintr-un colac de banda,o bucata. A bagat un capat al benzii in foc si a asteptat pina cind capatul  s-a inrosit puternic. L-a scos si l-a indoit in asa fel incit si celalalt capat (indoit)se incapa in indoitura facuta. A baut cu ciocanul ,banda dindu-i o forma circulara. A imbinat cele doua capete ,dupa care le-a introdus in foc. Din cind in cind scotea banda si se uita la culoarea ei. Cind din banda au inceput sa sara scintei, banda avind culoarea galben descis,batind spre alb, a luat banda si a asezat-o pe nicovala batind-o cu ciocanul. Cind banda s-a racit ,a introdus-o iar in foc,lasind-o pina cind a devenit galben deschis spre alb, apoi batind-o iar. Aproape nu se mai vedea unde au fost unite cele doua capete. Impreuna cu ucenicul a luat banda (in forma de cerc) cu clestii si a asezat-o pe roata. Din ce vedeam eu,mi se parea ca cercul rezultat era mult mai mic in diametru decit diametrul rotii. A luat cercul format si l-a introdus in foc rotindu-l mereu,astfel incit tot cercul se  fie incalzit la fel. L-a scos din foc si la batut pe interior,dupa care l-a asezat pe obada rotii. Se vedea ca cercul aproape intra pe obada. A incalzit tot cercul pina la rosu inchis dupa care l-a asezat iar  pe obada. De data aceea ,cercul a intrat pe obada. A asezat roata pe niste bucati de caramizi si apoi a asezat cercul inrosit pe obada. Batundu-l usor, cercul a alunecat pe obada ajutat fiind si de ciocan. A inceput a iesi fum din obada. A luat o galeata cu apa si a inceput a turna apa pe cerc, pina cind n-au mai iesit aburi de loc.  Se auzea cum trosnea lemnul pe masura ce ,cercul din fier se contracta. Mi-a ramas intiparita in minte ''operatia'' de fixare a cercului pe roata.

 

Toate cele povestite de mine in ultimele doua posturi, la o parte am fost de fata si eu,iar altele, le-am aflat de la tata, cind dupa ce devenise  pensionar, tata-mi dadea raspunsuri detailate. Catre sfirsitul vietii, tata-si aducea tot mai greu aminte de vremurile trecute. Cind mai mergeam acasa la ai mei, îl strineam sa-mi repovesteasca  diferite  aventuri si patanii pe care le traise in  copilarie si tinerete. Cind se ''impotmolea'',il ajutam sa-si reaminteasca unele ''pasaje''pe care le uitase.  De multe ori plingea povestindu-mi diferite  intimplari din copilarie si din tineretea lui. Mi se facea mila de el  si incercam sa-l inveselesc, povestindu-i diferite nazdravanii facute  de catre mine si prietenii mei. Devenea atent si chiar se bucura cind ii povesteam ce nazdravanii facusem cind eram copil. A murit subit,in somn, facind atac de cord, dupa ce citeva ore,crapase lemne taiate cu circularul. Spunea mama (vitrega) ca tata,intrase-n camera si-i spuse ca merge sa se intinda in pat,fiind obosit. Cind mama a mers la el sa-l scoale si sa mearga la cina,tata era mort.

Dumnezeu sa-i ierte si sa-l odihneasca!  Mai avea citeva luni si implinea 80 de ani!

Editat Martie 21, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Citi dintre voi va mai amintiti de furtunile de vara?  Ce faceati atunci cind se pornea furtuna? De ce obiceiuri va mai amintiti,atunci cind furtuna era insotita de tunete si traznete?

Imi aduc aminte, de vremurile cind eram copil,cum in lunile de vara, se isca cite-o furtuna, cu vijelii,tunete si traznete.

In general, ploile de vara, caldute, erau destul de linistite, tinind maximum o ora,dupa care norii se imprastiau,soarele facindu-si iar apartia. Noi ,copii, fugeam si cautam balti cu apa unde intram cu picioarele in apa calduta. Se intimpla ,vara mai ales,cind eram la joaca pe pasunea din apropierea satului,sa fim surprinsi de cite-o ploita calda de vara. Nu bagam in seama, cind se adunau norii continuind sa ne jucam. Abia dupa ce incepea sa tiriie,fugeam si ne adaposteam  sub perii paduerti de pe pasune  sau sub niste frasini batrini. Statea acolo pina cind ploaia se oprea. Cind ploita se domolea,soarele facindu-si aparitia prin sparturile norilor,cum fugeam sa cautam baltile de apa, intrind cu picioarele goale,in apa calduta. Cind eram in apropierea baltilor mai mari,ne dezbracau la pielea goala si ne tavaleam prin apa calduta.

Cind se ridicau norii grosi, insotiti de tunete si vint puternic ,cautam un loc unde sa ne adapostim. Cel mai aproape adapost era complexul minier, unde fugeam si ne adaposteam,pina cind furtuna se domolea, Dupa ce norii de furtuna se spargeau  sau vintul batea, mînînd norii de  furtuna,ieseam iar la joaca. Cind se insera si se facea racoare,ajungeam si noi acasa. Imediat ce intram in curte, mama ma si lua la rost intrebindu-ma pe unde am fost si ce am mincat . Bolboroseam ceva ,acolo, neintligibil! Cind vedea ca incerc sa o ''traduc'', imi cerea sa-i spun ,in asa fel incit sa inteleaga si ea, ce-i spun. Neavind incotro,ii spuneam pe-ndelete, pe unde am fost si ce am facut toata ziua si ce-am mincat. Atunci incepea besteleala adevarata,totul incheindu-se  cu citeva palme la fund. Inainte de a ma aseza la masa,mama ma verifica daca nu sint murdar. Daca gasea si cea mai mica urma de murdarie,ma punea sa fac baie in copaia din lemn. Cit eram in copaie,mama spalindu-ma temeinic, ma facea in fel si forma,spunindu-mi de multe ori, ca sint mai murdar decit tiganii. De fiecare data, pe soba  era o oala mare, era plina cu apa calda. Dupa ce faceam un pic de ''impresie artistica''(plins de forma), induiosind-o ,mama ma punea la masa,  fortindu-ma sa maninc tot ce-mi punea in farfurie. Cind ma asezam la masa, mama ma privea si-mi spunea ca sint slab ca si un ciine,de la atita rabdat de foame.

Zicea! Măi pruncule!  Si ciinii tiganilor îs mai grasi decit tine. Ce mama sărăcii maninci toata ziua? Lemne? Tă

t esti numai piele si os! Deamu'-ncolo sa te puna ''cel de sus'' sa nu mai vii acasa la amiaza,la mincare,  c-apoi vezi tu! Dracu ți nănaș!

Imi amintesc ca atunci cind venea cite-o furtuna cu tunete,fulgere si vint puternic,mama infingea securea in mijlocul curtii si apoi peste secure aseza cociorva in cruce,ca sa ne fereasca de trasnet. Poate va intrebati ce-i aceea cociorvă! 

Cociorva era o unealta, cu care imprastia uniform jarul in cuptor sau verifica daca din vatra cuptorului sar scintei, semn ca temperatura din cuptor este optima, putind baga aluatul de piine in cuptor. Daca nu sareau scintei din vatra,mama, mai lasa jarul imprastiat in cuptor pina cind din vatra sareau scintei, bine-nteles cuptorul avind usita inchisa. 

Cociorva avea o coada lunga,la un capat avind o bucata de scindura din stejar cu care imprastia sau aduna jarul in cuptor (la gura cuptorului) .

Stiu ca am intrebat-o pe mama de ce infinge securea in mijlocul curtii si apoi aseaza cociorva peste secure . Atunci mi-a spus ca face toate astea pentru a ne feri de trasnete. Cind eram acasa si ploua cu tunete si fulgere,mama ne spunea sa ne facem cruce. Mama ne spunea ca in caz de vreme rea(furtuna)  cu tunete si fulgere sa nu stam in dreptul ferestrelor . 

 

 

Editat Martie 24, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

1 oră în urmă, GEO 53 BN a spus:

Salutare prieteni!

Citi dintre voi va mai amintiti de furtunile de vara?  Ce faceati atunci cind se pornea furtuna? De ce obiceiuri va mai amintiti,atunci cind furtuna era insotita de tunete si traznete?

Imi aduc aminte, de vremurile cind eram copil,cum in lunile de vara, se isca cite-o furtuna, cu vijelii,tunete si traznete.

In general, ploile de vara, caldute, erau destul de linistite, tinind maximum o ora,dupa care norii se imprastiau,soarele facindu-si iar apartia. Noi ,copii, fugeam si cautam balti cu apa unde intram cu picioarele in apa calduta. Se intimpla ,vara mai ales,cind eram la joaca pe pasunea din apropierea satului,sa fim surprinsi de cite-o ploita calda de vara. Nu bagam in seama, cind se adunau norii continuind sa ne jucam. Abia dupa ce incepea sa țiriie,fugeam si ne adaposteam  sub perii padureti de pe pasune  sau sub niste frasini batrini. Stateam acolo pina cind ploaia se oprea. Cind ploita se domolea,soarele facindu-si aparitia prin sparturile norilor,cum fugeam sa cautam baltile de apa, intrind cu picioarele goale,in apa calduta. Daca prin apropiere  gaseam balti mai mari ,ne dezbracam la pielea goala si ne tavaleam prin apa calduta.

Cind se ridicau norii grosi, insotiti de tunete si vint puternic ,cautam un loc unde sa ne adapostim. Cel mai aproape adapost era complexul minier, unde fugeam si ne adaposteam,pina cind furtuna se domolea, Dupa ce norii de furtuna se spargeau  sau vintul batea, mînînd norii de  furtuna,ieseam iar la joaca. Cum se insera si se facea racoare, mergeam si noi acasa. Imediat ce intram in curte, mama ma si lua la rost intrebindu-ma pe unde am fost si ce am mincat . Bolboroseam ceva ,acolo, neintligibil! Cind vedea ca incerc sa o ''traduc'', imi cerea sa-i spun ,in asa fel incit sa inteleaga si ea, ce-i spun. Neavind incotro,ii spuneam pe-ndelete, pe unde am fost si ce am facut toata ziua si ce-am mincat. Atunci incepea besteleala adevarata,totul incheindu-se  cu citeva palme la fund. Inainte de a ma aseza la masa,mama ma verifica daca nu sint murdar. Daca gasea si cea mai mica urma de murdarie,ma punea sa fac baie in copaia din lemn. Cit eram in copaie,mama spalindu-ma temeinic, ma facea in fel si forma,spunindu-mi de multe ori, ca sint mai murdar decit tiganii. De fiecare data, pe soba  era o oala mare, era plina cu apa calda. Dupa ce faceam un pic de ''impresie artistica''(plins de forma), induiosind-o ,mama ma punea la masa,  fortindu-ma sa maninc tot ce-mi punea in farfurie. Cind ma asezam la masa, mama ma privea si-mi spunea ca sint slab ca si un ciine,de la atita rabdat de foame.

Zicea! ,, Măi pruncule!  Si ciinii tiganilor îs mai grasi decit tine. Ce mama sărăcii maninci toata ziua? Lemne? Tăt esti numai piele si os! Deamu'-ncolo sa te puna ''cel de sus'' sa nu mai vii acasa la amiaza,la mincare,  c-apoi vezi tu! Dracu ți nănaș! ''

Imi amintesc ca atunci cind venea cite-o furtuna cu tunete,fulgere si vint puternic,mama infingea securea in mijlocul curtii si apoi peste secure aseza cociorva in cruce,ca sa ne fereasca de trasnet. Poate va intrebati ce-i aceea cociorvă! 

Cociorva era o unealta, cu care imprastia uniform jarul in cuptor sau verifica daca din vatra cuptorului sar scintei, semn ca temperatura din cuptor este optima, putind baga aluatul de piine in cuptor. Daca nu sareau scintei din vatra,mama, mai lasa jarul imprastiat in cuptor pina cind din vatra sareau scintei, bine-nteles cuptorul avind usita inchisa. 

Cociorva avea o coada lunga,la un capat avind o bucata de scindura din stejar cu care imprastia sau aduna jarul in cuptor (la gura cuptorului) .

Stiu ca am intrebat-o pe mama de ce infinge securea in mijlocul curtii si apoi aseaza cociorva peste secure . Atunci mi-a spus ca face toate astea pentru a ne feri de trasnete. Cind eram acasa si ploua cu tunete si fulgere,mama ne spunea sa ne facem cruce. Mama ne spunea ca in caz de vreme rea(furtuna)  cu tunete si fulgere sa nu stam in dreptul ferestrelor . 

 

 

 

Editat Martie 24, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Citi dintre voi ,care-ati copilarit la tara, v-aduceti aminte, de mini ''tornadele'' care se iscau din senin?

Imi aduc aminte,cind eram copil, de acele ''mini tornade''. De regula acele mini tornade se produceau vara,atunci cind temperatura aerului era mare. La noi, acelor mini tornade , li se spuneau, holburi(volbură). Altii le spuneau virtejuri.

De multe ori se iscau in curtile oamenilor ,ridicind in aer diferite gunoaie,ca frunze,praf,hirtii si chiar haine puse la uscat.

Unele erau de mica dimensiune,altele erau chiar mari, cu diametrul de 1-2m sau chiar mai mari. In deplasare se producea un huruit care speriau orataniile si animalele din gospodarie. S-a intimplat de multe ori, cind, trecind prin gradinile de  zarzavat, au rupt sau chiar smuls din pamint, plante cu multe ramuri cu frunze.

Cind virtejul se deplasa ,sau traversa drumul, ridica praful si gunoaiele  la inaltimi destul de mari.

Pasarile din curte, se agitau, cautind adapost. 

Circula la noi o vorba ,care spunea ca, daca nimeresti  intr-o ''holbura'',poti sa ramii paralizat. Unii spuneau ca o ''holbura'' puternica poate rupe membrele celor care se nimeresc sa fie acolo. Unii chiar credeau ,altii rideau de bazaconiile spuse de unii mai slabi de minte.

Intr-o vara calduroasa si secetoasa,pe cind eram cu vitele la pascut pe drumul Teneiului,iarba pe pasune fiind arsa de soarele puternic, am vazut o ''holbura'' cu diametrul de circa 5-6m,care se deplasa cu o viteza destul de mare ,scotind un huruit ca de tractor. Vitele speriate de zgomotul,praful si gunoaiele ridicate in aer de pe drum facut de  virtej, au inceput a se agita,tragindu-ne si pe noi dupa ele. Cu toata opozitia noastra ,n-am reusit sa oprim vitele, dind drumul la lanturile si funiile cu care le opream  atunci cind se apropiau de culturi, porumb,griu,floarea soarelui etc. Cum s-au vazut libere, au pornit la fuga ca atinse de streche.  S-au oprit doar dupa ce au ajuns la o distanta apreciabila de locul unde s-a produs virtejul. Am pornit spre ele si cind neam apropiat de ele ne-am apropiat incet de ele, vorbindu-le. Cu greu mare am reusit sa le linistim, ducindu-le inapoi unde au pascut inainte de a se produce evenimentul. Pe cind soarele era aprope de asfintit,am pornit spre casa. Ajunsi acasa ,le-am povestit parintilor ce s-a intimplat.

Ce bine ca noi sintem feriti de astfel de fenomene! Vedem destul de des la TV ce se intimpla in unele state din SUA, cind zonele respective sint devastate de tornadele imense.

[gauss]

Au aparut si la noi tornade ... , in ciuda asigurarilor oamenilor de stiinta autohtoni  ca asa ceva e imposibil . Asta , si apropo de clima care nu se schimba ... Ma rog , pareri (si) de pe forumul nostru . 

 

 

Editat Martie 26, 2019 de gauss

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Azi o sa va povestesc o intimplare petrecuta acum citeva zeci de ani.

Va povesteam, ca inca de la absolvirea clasei a VI-a,tata m-a initiat in ''arta'' cositului. Pina cind am prins(aproape) toate ''miscarile'' ,cositul mi s-a parut o activitate de-a dreptul obositoare, epuizanta chiar. Asta se datora si faptului ca inca nu stiam sa-mi dozez efortul cum trebuia.

Cu toate ca, din cind in cind, tata-mi spunea s-o las mai moale,ma incapatinam sa-i demonstrez ca pot sa cosesc o zi intreaga(cu pauzele de rigoare).

Cred ca v-am povestit ca prima zi de coasa a fost la cositul de trifoi,unde  nu trebuia sa ''barbierim'' ca si la cositul ierbii,unde coasa era in contact permanent cu solul. Pe trifoi mi-am facut ''ucenicia''. Incet, incet m-am obisnuit cu coasa,tata cumparindu-mi,intre timp, o coasa pe masura mea. Tot atunci mi-a cumparat o piatra de ascutit coasa si ''tocul'' in care tineam ''arcerul'' (piatra de ascutit). In toc era in permanenta apa,ascutitul fiind mult mai usor, piatra  uzindu-se mai greu(zicea tata). Ca sa nu se piarda apa din toc,bagam iarba pe linga piatra. Dupa ce dadeam o vreme la coasa,incepeam sa transpir tot mai abundent. Beam la apa ca si ratustele. Cind apa se epuiza,tata ma trimitea cu damigeana la fintinile sau izvoarele din apropiere si o umpleam cu apa.  Cind tata vedea, ca incep tot mai des,sa ascut coasa,  imi spunea sa ma odihnesc,el continuind sa dea la coasa. Dupa ce-mi trageam sufletul ,ma apucam de cosit, rugindu-ma(in gind) sa vina prinzul (amiaza)cit mai repede. La amiaza, cind soarele ne batea in moalele capului,ne retrageam la umbra si ne apucam de mincat. Dupa ce terminam de mincat,tata spunea sa ne tragem la umbra (vreo căpița sau vreo tufa de rachita) si daca se poate sa si tragem un pui de somn. Fiind obosit ,somnul ma prindea aproape instantaneu. Dupa cite-o ora si mai bine ,tata ma indemna sa mergem la coasa sa mai tragem citeva brazde. Cit de cit odihnit mi se parea ca,coasa, mergea mult mai bine. Pe masura ce trecea timpul, soarele se apropia tot mai repede de asfintit, lasindu-se o racoare tot mai placuta pe masura ce soarele-si pierdea din putere. Dupa ce soarele asfintea, racoarea punea stapinire peste tot,iarba ''ingăduindu-se''(umezindu-se). Dintr-o data mi se parea ca ,coasa, taie mult mai bine decit dimineata, cind ne apucam de coasa. Parca nici nu mai simpteam de loc oboseala. As fi stat la cosit  pina cind s-ar fi intunecat.

Eram elev la liceu,cind fiind in vacanta de vara, tata, mi-a spus ca a doua zi vom merge la cosit de iarba in Văraștină . Deja eram obisnuit cu coasa! De regula prima zi de coasa era cea mai crunta ,seara nu mai puteam de febra musculara. Dupa o baie fierbinte (la complexul minier din sat) febra-mi disparea ca prin farmec.

Ne-am apucat de ''batut'' coasele ,pregatindu-ne pentru a doua zi. Ne-am culcat destul de devreme,tata punind ceasul sa sune pe la ora 4 dimineata. Cind ceasul a inceput sa sune,ne-am sculat si dupa ce am imbucat cite ceva,mama(vitrega) punindu-ne in traista de mincare,eu umplind damigeana de 10 l cu apa. Am pornit ''vijeliosi''( tata si eu) spre Văraștina, la iesirea din sat, urcind spre viile Prinsorilor si mergind pe marginea  padurii pina-n dreptul Văraștinii,coborind apoi in vale la locul unde trebuia sa cosim. Dupa ce am pus damigeana la umbra si am agatat traista cu mincare  de niste crengi de rachita,am scuipat in palmi si ne-am apucat de cosit. Cum soarele sa ridicat mai sus,cum s-a lasat o zapuseala crunta,transpirind ca tinuti in sauna. Soarele ardea ca si focul, noi mergind destul de des sa bem apa. Ca apa sa nu se incalzeasca, o puneam jos sub brazda, si o astupam cu iarba ca sa nu se incalzeasca  Tata,la un moment dat,mi-a spus ca o sa vina vreo ploaie. Uitindu-ma spre cer nu vedeam nici o urma de nor. L-am intrebat de unde stie el ca o sa ploua. Mi-a spus ca mustele umbla ca bezmetice,unele piscindu-ne. Cum eram dezbracati pina la briu, avind doar palariile de paie pe cap, mustele se asezau pe noi de parca eram dati cu miere. Degeaba incercam sa le alungam ca nu rezolvam nimic,mustele devenind tot mai insistente. Incercam sa facem abstarctie de ele, dar fara nici un rezultat.

Cum apa era pe terminate,tata m-a trimis spre padure, unde, la marginea padurii, era un izvor cu apa, rece ca  gheata. Am umplut damigeana cu apa si am pornit inapoi. Dupa ce ne-am odihnit citva timp, ne-am apucat de coasa. S-a pornit un vinticel racoros, care facea ca zapuseala sa nu mai fie asa de crunta. Dinspre Supurul de jos au inceput sa se ridice niste norisori. Incet,incet norisorii au devenit nori, vintul batind mai tarisor. Facindu-se racoare era mai mare dragul sa cosesti. Se auzeau tunete dinspre Supur, norii devenind tot mai grosi si negri. Vintul a inceput sa bata tot mai tare fulgerele si tunetele intetindu-se. Tata se tot uita spre cer,sperind ca ploaia va trece fara sa ne alunge. Brusc vintul s-a intetit,batind tare de tot. Inspre Supur deja se vedea ca ploua tare,totul devenind alb. Tata a decis ca e cazul sa pornim spre casa. Asa ca ne-am luat calabalicul si am pornit in pas vioi spre casa. N-am facut nici un km ca ploaia ne-a ajuns,la inceput slabuta ,apoi tot mai intensa. Am intrat in padure, sperind ca acolo, vom fi feriti cit de cit de ploaie. Tuna si fulgera de parca cerul crăpa. Vazind ca ploaia nu inceteaza,am pornit prin padure spre sat, sperind ca vom gasi una din colibele unde paznicii viilor se adaposteau noaptea si ziua cind ploua. Pina cind am ajuns la vii, ploaia a inceput sa se domoleasca.  Credeam,ca doar pe acolo pe unde  cosisem, batuse ploaia. Nici poveste! Parca, peste sat, ploaia  a fost mai puternica decit acolo de unde am plecat. Se vedea ca plouase tare, pîraiele fiind pline cu apa pina-n gura. Cum tot eram uzi ca niste mîți,am continuat se mergem spre casa. Abia ajunsi in sat,am vazut ce plouase zdravan de tot,valea Chiesdului si a Sighetului, fiind pline de apa,pe alocuri apa iesind din matca. Am ajuns acasa si dupa ce ne-am schimbat de hainele ude, coasele punindu-le  la locul lor. Dupa doua zile de vreme frumoasa, cind s-a facut iar cald, am plecat sa terminam de cosit. Am dus si furcile cu noi pentru a intoarce brazdele. Parca soarele nu mai ardea  asa de tare ca si cu doua zile-n urma. Dupa ce am terminat de cosit ,am intors brazdele cosite lasindu-le sa se usuce. Brazdele cosite le-am lasat la uscat ,sperind sa nu mai ploaie, ca peste doua sau trei zile, sa le putem aduna si a le face capite. Dupa doua zile,timpul fiind frumos si calduros, am adunat brazdele si le-am facut capite.

Cind ne-am intors acasa, am mers pe marginea drumului. Inainte de cimitir, cu vreo 300 de metri, era o ripa adinca. Ploaia puternica a facut ca o bucata foarte mare de pamint sa alunece aproape pina-n vale.

Editat Martie 27, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Am sa va povestesc o intimplare petrecuta in vara anului  '65.

Cum tata, facea in fiecare an tuica de prune,in acel an, primavara,dupa ce prunii au inflorit, intr-o dupa masa, a inceput sa bata un vint rece,cerul acoperindu-se cu nori negri. Dupa ce vintul s-a domolit,a inceput sa ploua,pe parcurs ploaia, transformindu-se  in lapovita si apoi ninsoare cu grosimea de trei degete. Nimeni nu credea ca se va mai face frig.

Cum se primavara venise devreme, lumea era bucuroasa ca va putea sa are si sa samene devreme. 

In dimineata urmatoare, pe toti prunii erau tuturi de gheata, recolta de prune fiind compromisa total. Tata era foc si para injurind, de mama focului, vazind ca toate planurile lui ,i-au fost spulberate intr-o noapte,florile prunilor cazind toate.Multi au incercat sa aprinda resturi vegetale pentru a face fum,ploaia zadarnicindu-le planurile. N-am mai vazut niciodata zapada in luna mai. Doar o parte din prunii aflati pe dealurile dinspre padure, au ''scapat'', si acolo raminind foarte putine flori. Multi oameni spuneau, ca nu vor fi prune nici de mincat! Si chiar asa s-a si intimplat.

Cu toate ca toate viile erau la deal, ciresii timpurii au fost si ei afectati, ciresii de vara scapind.

Intre timp tata discutase cu citiva mineri  din satul  Ser, din judetul Satu Mare,aflind ca pe la ei, nu ajunse frigul, care facuse ravagii pe la noi. Ca sa fie sigur ca v-a putea cumpara prune din Ser,tata a mers pina acolo, tirguindu-se cu cei care aveau pruni. Dupa ce au ajuns la o intelegere,tata le-a dat un avans ca sa fie sigur ca va avea prune in vara. Tata, stabilise cu cei de la care urma sa cumpere prunele, ziua cind sa mearga la ei la cules,prunele fiind coapte.

In intr-o zi de vara,dimineata devreme, cind inca soarele nu rasarise, la data stabilita, tata impreuna cu citiva ortaci de-ai lui  si binenteles, eu, si un prieten de-al meu,am pornit spre Ser cu trei carute. Carutele erau pregatite in asa fel incit sa nu fie pierderi pe drum. Ajunsi la cei de la care urma sa adunam prunele, tata impreuna cu ortacii lui au inceput a scutura prunii, dupa care s-a trecut la cules,umplind carutele cu prune. Culesul era destul de anevoios. Fiind foarte cald, eu impreuna cu prietenul meu ,aveam grija de vite care erau legate la caruta. Zburau  taunii  in toate partile,piscind vitele,acestea devenind nelinistite. Am rupt citeva crengi de salcie de pe malul unui piriu,cu care an incercat  sa alungam taunii. Cind vedeam cite un taun pe vite incercam sa-i omorim ,zdrobindu-i. De la o vreme ne cam saturasem  sa tot vinam tauni, dar n-aveam ce face,asta fiindu-ne ''meseria''. Cind carutele au fost umplute cu prune,am pornit spre casa,de acolo si pina acasa fiind circa 6km. Drumurile fiind de pamint, mergeam incet, vitele nefiind foarte rapide. Ca sa nu se balanseze si sa  pierdem prune pe drum, mergeam incet. Pe drum eram insotiti de taunii,care nu incetau sa intepe vitele,acestea devenind si mai agitate. Umblam in permanenta pe linga vitea, lungind taunii. Era destul de obositor sa umblam pe la toate vitele si sa alungam si de preferat sa omorim taunii.N-am facut nici doi km, ca o vita mai sensibila, a inceput a se agita tragind caruta intr-o parte,iesind de pe drum. Cum caruta a iesit brusc de pe drum ,aceasta s-a balansat,din caruta curgind destul de multe prune pe jos. Imediat, cel ce era in fata vitelor, a incercat sa opreasca vitele si. Ti-ai gasit!  Vita nu s-a linistit de loc,luind-o la fuga,tragind-o dupa ea si pe vita cu care era prinsa in jug. Sareau prunele din caruta in toate partile. Cu chiu cu vai vitele au putut fi linistite. Dupa ce-au au fost oprite,  ne-am apucat de cules prunele cazute. Tata si cu ortacii lui injurau de toti sfintii. Unuia dintre ei i-a venit ideea sa acopere vitele cu niste ''cearceafuri '' din pinza de cinepa,cu care erau acoperite prunele din carute. In felul acela, taunii nu mai puteau intepa vitele chiar asa de usor. Cum vitele mergeau incet, timpul a trecut, soarele apropiindu-se de asfiintit. Odata cu apropierea asfintitului si taunii au inceput sa dispara. Am ajuns acasa cind era aproape era intuneric. Au inceput a cara prunele in niste căzi mari, totul durind nu foarte mult. Vitele noastre au fost bagate-n grajd,celelalte fiind duse acasa de catre proprietari. Ortacii lul tata au fost invitati la noi  si omeniti cum se cuvine. Apoi, s-au apucat de povestit, cum vita naravasa, era cit pe ce sa rastoarne caruta cu prune. Au stat la povesti pina noaptea tirziu, noi ascultind cu gura cascata, povestile lor. Fiind tirziu, am fost trimisi la somn ,ei continuindu-si povestile.

 

Editat Martie 31, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Stimati prieteni!

Dupa ce v-am relatat o gramada de patanii si intimplari, m-am simtit dator fata de voi, sa va si explic, de unde atita ''tinere'' de minte . Nu pretind ca am o memorie de ''elefant''.

O buna parte din cele relatate le-am trait, fiind la bunica (dumnezeu s-o ierte),unde mi-am petrecut o mare parte din copilarie. Mai mergeam, ce-i drept (mai rar)si la bunicii din partea tatalui meu. Fiind mai ''militarosi',' mergeam mai rar pe la ei.

Va rog sa ma credeti ca sint multe lucruri,intimplari,patanii, unele recente ,altele nu chiar atit de recente, pe care le-am uitat si de care-mi aduc aminte intimplator. Ce-i ciudat e ca-mi aduc aminte mai repede de lucruri ,intimplari, patanii de acum citeva zeci de ani (copil fiind),decit de unele intimplari  mult mai recente.

Asa cum v-am mai spus,bunica a fost cea care m-a crescut, educat, invatat sa citesc sa scriu sa citesc si sa socotesc pe tablita, avind doar patru clase si acelea facute pe vremea ungurilor. Vorbea perfect ungureste.  Incredibil ce memorie avea bunica, daca-mi spunea o gramada de povesti si intimplari din vremurile cind era copila si pina-n vremurile recente sau mai putin recente. E posibil sa fi mostenit ''talentul'' de povestitor de la bunica. Nu am pretentia ca ma exprim corect!  Imi dau toata silinta sa ma exprim cit mai corect

Daca acum vreo 20-30 de ani, cineva mi-ar fi cerut sa-i povestesc ceva din copilarie,cred ca a-s fi stat o vreme pina sa-mi aduc aminte, o intimplare de acum 50-60 de ani. Pe masura ce trece timpul(inaintez in virsta) imi vin in minte tot mai multe amintiri ,pe care daca nu le astern imediat pe ''hirtie''(PC),  le uit,aducindu-mi aminte de ele, intimplator.

Daca in clasele I-IV,scoala mi s-a parut o mai mult o joaca,in clasele V-VIII scoala a fost cu adevarat ''scoala''. Dupa terminarea scolii generale,am intrat la liceu, unde pretentiile erau altele.  Nu prea aveam vreme de chiulit. Daca faceam imprudenta sa ne lasam pe ''tinjală'',imediat, dirigintele, ii instiinta imediat pe parinti,acestia facindu-ne o vizita inopinanta. Dupa vizita parintilor,starea noastra de spirit,nu era printre cea mai buna. Chiar in liceu,'' colegii de clasa orasenii, ne spuneau tarani.

Nu am pretentia sa si credeti tot ce va povestesc!  Doar cei care trait la tara ,petrecindu-si vacantele la bunici, pot sa ma creada. Pe ce-i, care s-au nascut,crescut la oras, ii inteleg. N-au avut nici pe departe parte de ''aventurile''pe care le-am  avut  noi, copiii, de la tara.

Sper sa nu se supere nimeni pe mine, pentru afirmatiile facute

O zi frumoasa sa aveti ,dragi prieteni!

 

Editat Aprilie 1, 2019 de GEO 53 BN

[ratza]

1 hour ago, GEO 53 BN said:

Ce-i ciudat e ca-mi aduc aminte mai repede de lucruri ,intimplari, patanii de acum citeva zeci de ani (copil fiind),decit de unele intimplari  mult mai recente.

Aveţi grijă, uitarea evenimentelor recente şi păstrarea amintirilor vechi e primul semn de Alzheimer.

[Vizitator]

Nu neapărat 

http://www.delialungu.ro/de-ce-simtim-ca-trece-timpul-atat-de-repede/

 

[daniels]

Acum 9 ore, GEO 53 BN a spus:

Stimati prieteni!

Dupa ce v-am relatat o gramada de patanii si intimplari,.......

 

Sper sa apuc sa continui aici dupa 10-15 ani. Acuma imi vine greu sa scriu.

Sanatate!

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Am sa va povestesc o intimplare petrecuta, intr-o toamna. 

Asa cum v-am  mai spus,liceul industrial l-am facut in Zalau. Aveam un coleg de clasa, din Simleul Silvaniei, cu care ma intelegeam foarte bine. Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa merg in vizita la el acasa,in Simleul Silvaniei. Stind in internat,duminica nu prea aveam ce face,asa ca am acceptat.

Ca sa ma duc acasa, la parinti,imi era groaza, de cei 7km  pe care trebuia sa-i strabat pe jos de la Sarmasag si pina acasa ,bașca alti 7Km de acasa si pina la Sarmasag,de unde luam trenul pina-n Zalau. Nu odata s-a intimplat sa ne prinda ploaia pe cind, eram in drum spre casa. Drumul fiind din pamint  va dati seama cam cum era. De multe ori, se pornea ploaia cind trebuia sa mergem la tren in Sarmasag. Atunci ne descaltam si ne suflecam pantalonii,mergind cu picioarele goale, prin noroi,pina-n Sarmasag la gara. La gara era o cismea unde apa curgea incontinuu. Acolo ne spalam pe picioare si apoi ne incaltam. Pe drum, incaltarile le tineam intr-o mina,ciorapii punindu-i in buzunar,geanta cu haine si mincare, avind-o in spinare.

Asa ca am plecat amindoi cu autobuzul, pina-n Simleu, unde locuiau parintii lui. Prietenul, meu isi anuntase parintii ca la sfirsitul spataminii va merge acasa insotit de un coleg de clasa. Ajunsi acasa la colegul meu,parintii lui, m-au primit cum nu se putea de bine. Ne-a poftit la masa,eu fiind mai rusinos,(fiind de la tara) nu eram in apele mele. Vzindu-ma cam stingher,parintii lui, m-au intrebat una, alta , in ideea ca ma voi destinde. Incet,incet ,mi-am dat ''drumul'' ,participind la discutii,printre altele ,intrebindu-ne cum merge scoala. Deja nu mai eram chiar asa de incordat  ca la inceput. Dupa ce povestile s-au terminat,colegul meu m-a intrebat daca vreau sa mergem in oras unde ne vom intilni cu fosti colegi de generala, de-ai lui. Am fost de acord,pornind la plimbare prin oras. In centru ne-am intilnit cu citiva amici de-ai lui. Dupa prezentarile de rigoare,am mers la o cofetarie  unde am mincat cite-o prajitura si am baut cite-o limonada grozav de  buna. De acolo am pornit spre un parc ,aflat in apropierea centrului ,unde erau banci. Ne-am asezat si am inceput sa povestim. Pe locul unde se afla parcul ,pe vremuri a fost o cetate. Printre altele, prietenul meu a intrebat pe un amic de-al lui daca pe Magura mai sint struguri. Acesta i-a spus ca mai sint multe vii ,unde strugurii inca nu sint culesi. Au stabilit ca in ziua urmatoare pe la ora 10 se mergem la furat de struguri,lumea fiind la biserica. 

A doua zi ne-am trezit  si dupa ce am mincat micul dejun ,am pornit spre locul de intilnire. Mama lui ne-a spus, sfatuindu-ne sa nu zabovim mult in oras pentru ca in jurul amiezii sa fim la masa.

Am inceput sa urcam Magura ,uitindu-ne unde sint vii neculese. Am ajuns la o vie unde strugurii inca nu erau culesi. Dupa o verificare atenta,am intrat in vie si ne-am apucat de cules si mincat struguri,fara sa facem prapad. N-au trecut nici zece minute ca am si auzit un ciine latrind si un barbat strigind la noi. N-am stat pe ginduri si am luat-o la fuga. Nu ne-am oprit decit cind atunci cind, eram aproape de oras. Ne-am plimbat prin oras si cind s-a apropiat vremea sa mergem la masa, am pornit-o agale spre casa. Dupa masa am mai facut citeva ture prin oras si apoi ne-am dus la autogara(situata in spatele garii) de unde am luat autobuzul pina-n Zalau. Autobuzul, din cele pe benzina,era aproape plin cind am ajuns. Mirosea in autobuz a benzina de te traznea. Ne rugam sa ajungem cit mai repede in Zalau. Citorva femei li se facuse  rau de la gazele de esapament.  Inainte de plecare mama prietenului meu ne-a pus de mincare sa avem ce minca la internat,seara.

Pe prietenul meu  nu l-am mai vazut de la absolvirea liceului. Am trecut prin Simleu de citeva ori pe fuga. Mi-am promis de citeva ori sa-i fac o vizita, dar ca de fiecare data, n-am reusit sa-mi duc planul la indeplinire.

 

 

Editat Aprilie 3, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Nu stiu daca v-am mai povestit,cum, eu impreuna cu citiva prieteni,ne-am ''pricopsit'' cu citeva picioare-nfund si cite-o palma dupa ceafa, cind am facut imprudenta sa incercam sa tragem clopotele de la biserica.

Asa cum cred ca v-am mai spus, vechea bisericuta de la noi din sat, este in intregime din lemn. Cu greu mare incapeau circa 250 de persoane,pe prispa bisericutei, stind doar batrinicile.

Intrarea in biserica se facea prin ,singura usa, masiva,din lemn, armata cu fisii metalice. Broasca de la usa ,era una ''primitiva'' pe care cred ca o putea deschide oricine.  Este singura  intrare-n biserica. Geamurile sint  foarte mici si nici nu se pot deschide. Iluminarea se facea cu luminari  fixate intr-un candelabru imens.

La intrarea-n biserica era tinda,(un fel de antreu) incaperea unde stateau femeile, in cealalta incapere (cu putin mai mare) era incaperea unde stateau barbatii. In fata era altarul.  Peretele dinafara a altarului era  tot din lemn avind forma semirotunda. Tot in incaperea unde erau barbatii, deasupra erau doua balcoane,unde  urcau tinerii care cintau in cor. In stinga erau fetele iar in dreapta erau feciorii.

Accesul in podul bisericii, de unde se trageau clopotele, se facea cu o scara care pornea de pe prispa .  Pentru asta trebuia ca ,clopotarul, sa iasa din biserica si sa urce in pod. Multi se mirau, cind vedeau peretele exterior, semirotund, segmentele avind inaltimea de circa 80 cm. Noi copii si nu numai, ne intrebam cit de grosi puteau fi  copacii din care au facut altarul de forma semirotunda. Segmentele au grosimea de circa jumatate de metru,daca nu si mai mult.

Batrinii povesteau ca biserica veche ,n-a fost dintotdeauna acolo, unde este acum, ci la vreo citeva sute de metri de locul unde este acum. Tot ei spuneau, ca biserica a fost ridicata si asezata pe busteni din lemn, fiind trasa de citeva zeci de perechi, de boi ,pina-n locul unde este acum. Transportul a durat circa doi ani ,spuneau tot ei. Unii spuneau ca transportul a durat doar citeva luni de zile pina cind a ajuns acolo unde este acum.  Altii spuneau ca se opreau din activitate, doar cind se inopta si duminica, slujba  facindu-se pe locul unde-i prindea ziua de duminica sau in zilele de sarbatoare. Cert e ca circulau(si poate mai circula) tot felul de povesti legate de transportul bisericii de pe locul vechi pe actualul loc.

La Paste era atita lume, incit multi nu puteau  intra-n biserica.

Intr-o zi jucindu-ne in ''țințirimul'' bisericii, unde se spunea ca sint ingropati fostii preoti care au slujit la biserica din sat, dupa ce clopotarul a tras clopotele de amiaza, unul dintre noi a venit cu ideea sa ne suim in podul bisericii si sa tragem clopotele. Cum in pod se putea urca fara probleme,usa podului nefiind niciodata,incuiata,am urcat in pod. Am tras de funia care actiona clopotul cel mare, fara nici un rezultat,clopotul miscindu-se foarte putin. Am incercat sa tragem urmatorul clopot. S-a  miscat mai mult decit cel mare ,''limba''clopotului batind foarte slab. Am trecut la clopotul cel mic, care se tragea si atunci cind murea vreun copil mic. Cind cerul era acoperit de nori grosi si negrii ,sau atunci cind se aprindea vreo casa, vre-o sura sau se aprindeau pe hotar ''crucile''  de griu,clopotarul tragea clopotul intr-o ''ureche'',semn de primejdie.

Tot tragind de funie,clopotul cel mic sunind destul de tare,a alertat pe clopotar,acesta venind la biserica, stind la citeva case de biserica. Deodata ne-am trezit cu clopotarul in spatele nostru,acesta luindu-ne la rost. Am incercat s-o dam la-ntors dar fara nici un rezultat.  Clopotarul s-a dat jos din pod si ne astepta jos la baza scarii. Care cum cobora ,lua cite-un picior in fund si cite-o palma dupa ceafa. Vazind ca am scapat usor ,am luat-o la fuga. Ne gindeam cu groaza ca poate va veni pe la noi sa spuna parintilor ce isprava a  facut. Din fericire nu s-a intimplat asta si nici noi n-am facut ''publica'' intimplarea,pentru ca se putea lasa cu o ''scărmănătura''zdravana de la parinti. Citeva zile am stat cu paiu-nfund,gindindu-ne cu groaza la ce puteam ''servi'' de la parinti. Cind ne intilneam,ocazional, pe drum, cu clopotarul, îi dadeam binete si plecam ochi-n pamint.

Editat Aprilie 6, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Vin cu o completare la acest topic!

Satul in care m-am nascut ,crescut,este comuna Chiesd,  Salaj.

L-am iubit, si-l iubesc la fel de mult ca-ncopilarie. Cu toate ca sint departe de casa copilariei mele, unde m-am nascut si crescut,  Chiesdul, este si va fi, a doua casa. Sper ca-ncurind sa fac o vizita la Chiesd. Mi-a dor de locurile pe care le-am batut in lung si-n lat ,copil fiind, adolescent si pe urma adult. Soarta ma dus departe de locurile unde-am copilarit,ajungind pe acolo, doar in concedii.

Acum, pensionar fiind,voi face cit de curind posibil ,o vizita in satul copilariei mele.

Nici nu va puteti inchipui, cit de dor imi este  de el !

Sper sa ma intilnesc cu unii, colegi ,colege,care-au ramas sau reintors in sat.

Editat Aprilie 6, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Azi o sa va povestesc o ''aventura'' la pescuit, petrecuta pe cind eram elevi  in clasa a  VI-a. 

Fiind in vacanta de vara,ne-am adunat citiva baietandri ,hotariti sa mergem la pescuit, pe valea Corundului.

"Inarmati'' cu undite din mladite de corn si ață sintetica, recuperata din benzile de la mine, distruse,  cu ace cu gamalie, transformate in cirlige de pescuit si rime rosii de gunoi, tinute in borcane,am pornit spre  Valea Corundului,hotariti sa le dăm in ''gura'' pestilor.

Ajunsi pe vale ,am bagat rimele in ''cirligele'' fabricate manual. Am aruncat momelile(rimele) agatate in cirlige (rimele) in apa , asteptind ca vreun peste sa se  ''sinucida''.   Vremea era foarte frumoasa, numa buna de pescuit. Pestii dadeau tircoale  momelilor, doar ''gustind'' momelile, fara sa atace hotarit momeala ''apetisanta''. Cind soarele a ajuns la amiaza ,pestii parca au disparut de tot ,ne mai ciugulind momelile. Credeam ca, vremea fiind frumoasa va face ca pestii sa de-a navala. Nici pomeneala!

Mutindu-ne pe vale in aval, am ajuns la un pod din lemn, distrus de armata germana in retragere(asa spuneau parintii) locul fiind umbrit de salciile enorme. Vedeam pestii  inotind si sarind dupa gizele care zburau pe deasupra apei. Am aruncat unditele in apa ,in speranta ca doar,doar vor ataca  momelile pe care le-o ofeream cu  multa ''generozitate''.

Dincolo de vale era o balta, unde ,niste baieti, ne-au spus, ca se prind pesti. Balta era inconjurata de papura, adincimea apei fiind de circa jumatate de metru. Niciodata nu ne gindisem sa pescuim in balta, unde inainte se punea cinepa la topit. In anii aceia iernile erau serioase,bogate in zapada, de multe ori zapada cazuta ajungind la peste  un metru. Cind zapada se se topea vaile se umpleau de apa de multe ori revarsindu-se pe rîturile fiind acoperite de ape. Bunicii si parintii, spuneau ca, valea Corundului isi  schimbase de mai multe ori cursul.

Am trecut cu atentie peste grinzile care uneau malurile si apoi ne-am indreptat spre balta.

Ne-am facut poteca prin păpurișul des ,ajungind la malul baltii. Am aruncat unditele fiind convinsi ca vom prinde pesti. Am vazut multi tritoni care ieseau la suprfata sa ia cite-o gura de aer,dupa care se scufundau. Vedeam si pesti destul de marisori care inotau  la suprafata apei. Deja soarele se apropia de asfintit,gizele zburind pe deasupra apei. Ca la o comanda pestii au inceput sa sara la gizele care zburau la rasul apei. Au inceput sa atace rimele,prinzind peste dupa peste. Am  prins atit carasei, cit si platici, destul de marisori. Am stat pe balta pina cind a inceput sa se intunece. A fost singura data cind am prins si alte specii de pesti ,inafara de porcusori, clenuti, si mrenute. Am pornit spre casa, făloși nevoie mare,c-am prins atitia pesti. Dupa ce am plecat la liceu ,in vacante mergeam la pescuit pe valea Corundului,prinzind pesti destui. Primavara, cind se topea zapada, umflind valea Corundului, mergeam la pescuit de porcusori. Cind dadeam de cite-un banc de porcusori, prindeam peste dupa peste,momeala fiind, rima rosie de gunoi. Nimic altceva!

Editat Aprilie 8, 2019 de GEO 53 BN