doru3160 Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Acum 13 minute, icar a spus: Probabil, fericiti, vor fi tiganii, cara vor aduna sticlele de prin gunoi, si le vor preda la centre, cum faceau cu sticlele obisnuite, pe vremea impuscatului. Pana la urma chiar nu contează cine le va aduna pt cei 50 bani. Important e ca vor fi mai puține în albiile apelor și în general peste tot pe unde nu te aștepți sa le vezi. La noi s-au montat camere la punctele de colectare. Doar voința sa fie și să-i depisteze pe cei care lasă sacul alături, sau aduc deșeuri din construcții. Cu separarea probabil ca și cu puțin ajutor cu niște amenzi și poate ajunge și la noi civilizația occidentala, și vom reuși. La noi vin mașini separate pt menajer și restul, nu le amesteca. Cel mai bun lucru cu noile containere este ca nu mai stau colorații sa scobeasca și sa împrăștie gunoiul. Cei care ii vedeam de dimineață până seara la containere, de parca erau pontati sa păzească, probabil s-au recalificat. Link spre comentariu
icar Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Doru, la noi si sistemul e deficitar. In multe din satele din jurul Sebesului, dar si strazi din oras, locuitorii nu au contract, individual, pentru ridicarea gunoiului, pentru ca...nu vor sa faca! Simplu! Dar... gunoi fac! Ce fac cu el? Simplu, aruncat in valea Sebesului sau a riurilor afluente. Cind uzineaza centralele electrice, apa aduna totul de pe malui, gunoiul e dus in Mures si de acolo....mai departe. Acest lucru e valabil pentru multe alte zone si orase din tara! Cum vine asta, tu faci gunoi, dar nu vrei sa ti-l ridice nimeni?? Atunci ce faci cu el? Link spre comentariu
doru3160 Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 O vreme aveai sau nu radio, plateai abonament. Nu mai stiu acum cum e. Asa ar trebui sa fie si la gunoi. Ai proprietate, automat platesti gunoi, nu ar trebui sa intrebe pe nimeni daca vrea sau nu. Link spre comentariu
icar Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Da, dar daca omul liber nu vrea, nu-l poti obliga, ca nu e dictatura! Abonamentul radio-tv, intra, din ce stiu, pe factura de curent. Ca se zicea ca fiecare roman are cel putin un radio in casa!!! Link spre comentariu
norad Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 In Germania am sesizat ca e o taxa de vreo 50 de centi (cred) pe recipientul de plastic (PET). Bani pe care ii recuperezi bagand pet-urile in aparatele de la intrarea magazinelor. Se elibereaza un bon ce se foloseste la casa. Am citit pe undeva, prin presa germana, ca est-europenii faceau transporturi mari de pet-uri din estul Europei spre Germania pentru a baga pet-urile in masinariile respective. Era chiar profitabil. Link spre comentariu
Ion_Bumbu Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Da, asa si este insa asa mare diferenta este intre un PET de Germania si ca gasesti la noi, este de cel putin 3 ori mai gros materialul la ei, la noi este ca foita de tigara! Link spre comentariu
doru3160 Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Acum 6 minute, icar a spus: Da, dar daca omul liber nu vrea, nu-l poti obliga, ca nu e dictatura! Abonamentul radio-tv, intra, din ce stiu, pe factura de curent. Exact asa faci si cu gunoiul. Il agati de o utilitate de care melteanul nu se poate lipsi, nu-l obligi, ferit-a sfantul, cum doamne iarta sa obligi un cetatean cinstit care arunca gunoiul unde se intampla, sa plateasca pt asta. Libertatea asta e buna, dar cate o lingurita pe stomacul gol, dimineata, in rest educatie fortata, ca nici aia din vest nu au ajuns unde au ajuns doar cu vorbe frumoase. Ba, daca ne uitam in urma la americani, aia s-au civilizat cu pistolul la brau. Link spre comentariu
norad Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Daca taxa pe un recipient PET ar fi de 5 lei, in loc de 50 de bani, garantat nu mai gaseste nimeni pet-uri aruncate la intamplare. Link spre comentariu
d2134 Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Acum 21 minute, icar a spus: Abonamentul radio-tv, intra, din ce stiu, pe factura de curent. Ca se zicea ca fiecare roman are cel putin un radio in casa!!! De citiva ani nu se mai platesc abonamente radio-tv. Link spre comentariu
d2134 Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Acum 28 minute, norad a spus: Am citit pe undeva, prin presa germana, ca est-europenii faceau transporturi mari de pet-uri din estul Europei spre Germania pentru a baga pet-urile in masinariile respective. Era chiar profitabil. Povesti! Ambalajele, PET-uri, sticle sau navete, trebuie sa aibe codul de bare citibil. Pe ala se vede de unde a fost cumparat, cine l-a fabricat si cit valoreaza (cit a fost garantia). Link spre comentariu
icar Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Acum 38 minute, doru3160 a spus: Il agati de o utilitate Corect, ar fi o solutie! Si da, nimic nu merge cu vorba buna si...voluntariat. La ce bun cetele de voluntari (inainte se numea munca voluntar-patriotica), care curata padurile si râurile, in urma berbecilor, daca aia, adica berbecii, a doua zi arunca iar gunoiul? Pai prinde-l pe nesimtit, ca nu e greu, si pune-l pe el sa adune mizeria! Acum 34 minute, d2134 a spus: De citiva ani nu se mai platesc abonamente radio-tv. Asa o fi, nu stiu, dar tv de stat, careia i se spune si "tv-romania-abonament", de unde isi iau banii? Link spre comentariu
norad Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Acum 30 minute, d2134 a spus: Povesti! Ambalajele, PET-uri, sticle sau navete, trebuie sa aibe codul de bare citibil. Pe ala se vede de unde a fost cumparat, cine l-a fabricat si cit valoreaza (cit a fost garantia). E si foarte greu sa imprime cineva coduri de bare pe care sa le lipeasca peste cele existente pe recipient. https://www.dw.com/en/recycling-scam-pops-the-lid-off-deposit-debate/a-2213834 Cautati in Google si "germany plastic recycling machine fraud" Errata: Taxa pe un PET se pare ca e 25 de centi in Germania. Link spre comentariu
d2134 Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Acum 18 minute, icar a spus: Asa o fi, nu stiu, dar tv de stat, careia i se spune si "tv-romania-abonament", de unde isi iau banii? De la bugetul de stat propus de Guvern aprobat de Parlament. Asta a fost gaselnita lui Dragnea, Dumnezeu sa-i dea zile multe acolo unde e. A impuscat doi iepuri cu un glont: s-a facut frumos la romani si a sporit controlul politicului asupra radioului si televiziunii publice (vedeti ce spuneti ca bani sunt la noi si va taiem macaroana). Link spre comentariu
d2134 Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Acum 10 minute, norad a spus: E si foarte greu sa imprime cineva coduri de bare pe care sa le lipeasca peste cele existente pe recipient. Codurile originale trebuie sa fie lizibile. Acolo se vede al cui e ambalajul si cine trebuie sa dea garantia inapoi. Link spre comentariu
BRANCA Postat Noiembrie 21, 2020 Partajează Postat Noiembrie 21, 2020 Nici la tara unde mergem noi nu au vrut sa faca contract pe gunoi!Drept ca sunt unii saraci de n-au dupe ce bea apa.Si arunca resturi de tot felul pe ogase,prin gropi.Mai vezi pungi falfaind pe camp pe ici pe colo.Sau sticle de plastic.Nici macar nu dau foc plasticaraielor. Icar.Asa e cu pastravul,trebuia cules.Ne grabeam si terenul era denivelat rau.Oricum certific ca pastravul de padure n-are nicio legatura cu cel de cultura actual!!Ma refer la calitatile gustative.Cel de cultura parca e cauciucat!!Nu-mi dau seama ce naiba fac,adica pe ce si cum il cultiva.Prin 90 si un pic am primit de la un cultivator din Dolj pastrav si a fost f f ok!Acu am incercat mai multe "mode" de la diversi si sunt execrabile... Link spre comentariu
Postări Recomandate