Ati purtat bască....sau ce vă mai amintiți din copilărie ?

[alcon]

Când eram şi eu mic, îmi petreceam vacanţele de vară la bunici, la ţară, şi-mi trebuia o zi ca să-mi obişnuiesc tălpile picioarelor cu pietrele, baligile şi colbul uliţelor comunei.
Nu aveam nicio grijă, treceam gârla desculţi, ca toată lumea, şi ne scăldam în ea fără nicio problemă, acum, mai are cineva curajul să facă aceste lucruri fără încălţăminte de protecţie?

[Spitfire]

Eu imi petreceam unele vacante de vara la strabunici, in satul Rasinari, pe vremea aceea(inceputul anilor `80) satul era o frumusete, cu adevarat traditional, case de bârne vechi de 200 de ani, Raul Caselor care susura in spatele casei, iti trebuia un pic ca sa te obisnuiesc cu zgomotul curgerii raului, preumblari pe la liziera padurii, era o atmosfera pastorala, in sat nu erau decat foarte putine masini (2-3), dupa cateva zile ma imbujoram la fata, eu eram cam anemic din fire(hemoglobina 8-9), dar aerul curat ce provenea de la padurea de pin din apropriere, somnul odihnitor, mancarea buna, vizitele la Paltinis unde culegeam afine, toate astea contribuiau la o buna stare generala extraordinara.

 Din pacate, la ora actuala satenii s-au cam... modernizat, toti au masina, si-au cam demolat casele stravechi, traditionale din bârne de pin, si s-au construit case "moderne"din BCA si rigips vopsite cu vinarom. Mai exista insa pensiuni de bun-gust, recomand celor interesati "Casa Iliut", desi e "vinaromizata", are multa verdeata, iar gazdele sunt de omenie.

Pe Raul Caselor(nu se pot scrie aici lucrurile extraordinare legate de raul acesta...aproape nu exista cuvinte!)plutesc la ora actuala PET-uri, a devenit o groapa de gunoi, pierderea numai eu o stiu(...).Uneori imi pare ca am visat, vazand jalnica realitate de astazi.

[GEO 53 BN]

Salutare colegi,

Intr-o zi de vara, mama mi-a spus ca voi merge sa cumpar petrol (lampant) intr-un sat vecin ,Bogdand. Drumul trecea printr-un loc numit Toagul Mircei(se pronunta un pic altfel) si dura circa doua ore. Nu departe de drum era vestita mlastina, de la Mircea,unde haladuiau o gramada de pasari de balta. Acolo erau niste constructii lasate in paragina.  Se povestea ca Mircea a fost un om cu stare materiala foarte buna,avind foarte mult pamint si animale. Casa era foarte mare! Nu departe de casa erau grajdurile de animale. Se spunea ca avea o multime de animale,vaci,cai,porci. Se spunea ca ar fi murit prin anii '50. Casa si grajdurile nefiind intretinute a inceput a se paragini. Nu stie nimeni daca ar fi avut ceva mostenitori. Cit a trait,a avut o gramada de oameni care se ocupau de animale  si de lucratul pamintului,toti fiind din Bogdand,maghiari. Locul parea sinistru si intotdeauna cind treceam pe acolo ma incerca un sentiment de teama.Mergeam destul de frecvent in acel sat,fiind bine aprovozionat,pe acolo trecind un drum pietruit.  Incercam sa trec cit mai repede de acel loc. La noi se ajungea mai greu mai ales in perioada ploilor cind camioanele cu marfa nu puteau ajunge la noi in sat din cauza ca drumul era de pamint.

Am luat damigeana in care se pastra petrolul, banii si am plecat. Cind am ajuns prin dreptul constructiilor,am luat-o la fuga, incercind sa trec cit mai repede de acel loc. Dupa circa o jumatate de ora am ajuns la magazinul din satul vecin,de unde trebuia sa cumpar petrol. Am intrat in magazin si am intrebat pe vinzator daca au petrol. Mi-a spus sa n-are dar ca o sa vina in cursul zilei. Am inceput a ma plimba prin sat,numai sa treaca timpul. Pe acoperisul multor case erau cuiburi de berze. Tot plimbindu-ma,ma intrebam cind va veni camionul cu marfa. Destul de tirziu dupa masa, a venit un camion cu marfa. Am asteptat inca ceva vreme,pina cind a fost descarcat camionul de marfa. Ma gindeam cu groaza ca ma va prinde seara cind voi trece pe la Mircea. N-aveam ce face,trebuia sa cumpar neaparat petrol. Mama-mi spuse sa nu ''zabadaesc''(zabovi) prea mult,fara sa se gindeasca, ca  s-ar putea sa nu fie petrol. Dupa ce vinzatorul a preluat  marfa ,a deschis magazinul. Venindu-mi rindul ,am cerut vinzatorului petrol. Mi-a umplut damigeana cu petrol,am platit si am luat-o spre casa. Deja soarele se apropia de orizont. Am grabit pasul cit am putut,dar damigeana nu era foarte usoara,cu toate ca era de doar trei litri,eu fiind cam pirpiriu. Cind am ajuns in dreptul constructiilor parasite, mi s-a ridicat parul pe ceafa. Am incercat sa nu ma uit inspre ele,dar vrind nevrind,instinctiv, ma uitam acolo. M-am departat in graba si dupa ce am ajuns la o distanta apreciabila,m-am oprit sa-mi trag sufletul. Mergind  inspre casa ,ma gindeam ce ar fi putut sa fie acolo in paraginiturile  alea. Deodata, dintr-un lan de porumb, a iesit o caprioara, care cind m-a vazut a luat-o la goana. Luat pe nepregatite, am tras o spaima zdravana. Vazind despre ce e vorba,mi-a revenit sufletul la loc. Am ajuns in sat cind deja soarele apuse. Acasa, ma astepta mama, ingrijorata ca nu mai ajung. I-am explicat tot ce s-a intimplat. M-a dojenit un pic,spunindu-mi ca trebuia sa vin acasa si sa plec in ziua urmatoare dupa petrol.

Editat Aprilie 30, 2018 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare colegi,

Intr-o zi de iarna , fratele cel mare al lui bunicu, a venit la noi,fiind vecini, (ne despartea doar gardu), si a intrebat-o pe mama daca nu ma lasa si pe mine sa mergem,la gara in Sarmasag, in ziua urmatoare, pentru a trimite un pachet fiului sau cel mare care locuia in Ploiesti. Era inaintea craciunului si taiase porcu'. Vroia sa-i trimita si fiului sau din Ploiesti ce ceva de-ale porcului(cirnati, caltabosi,jumari si carne de porc). Pina-n Sarmasag era  destul de mult de mers,circa 7km. In anii aceia iarna era iarna cu zapada multa si ger aspru. Mama a fost de acord sa ma duc si eu impreuna cu batrinu si nepotul lui,care era mai mare decit mine.  Dimineata devreme,dupa ce am mincat , imbracati bine am plecat cu pachetul (o lada in care a fost marmelada)  pus pe o saniuta mai mare. Noi doi trageam sanuita, iar batrinul venea in urma noastra. Era destul de anevoios sa tragem saniuta  prin zapada mare. Ca sa scurtam din drum, am luat-o pe o scurtatura,printre doua paduri. Am trecut ceva  timp pina-m ajuns la gara. Acolo batrinul a intrat  intr-un birou unde  functionara a completat un formular. La cintarit si apoi l-a dus intr-o incapere. Am plecat inapoi spre casa. Vintul se intetise si viscolea al dracului. Introcindu-ne tot pe acolo pe unde mersem, batrinu ne-a aratat  un lup care era destul de departe. Un pic ne-a trecut fiorii pe mine si pe varul meu. Batrinu ne-a linistit spunindu-ne ca lupul nu ne are grija. Am ajuns acasa destul de tirziu. I-am povestit mamei ca am vazut un lup. Mama a ris si mi-a spus ca poate era un ciine,nici intr-un caz lup. A doua zi batrinul venind pe la noi ,i-a confirmat mamei ca ce vazisem noi,intradevar era lup.

Pe atunci  ca sa trimiti un colet peste 10kg,trebuia sa duci coletul la gara. Postasul de la noi  din sat aducea  doar ziarele,

scrisorile,cartile postale,etc si colete cu greutate mai mica. In fiecare zi pleca cu șareta cu doua roti,cu calul inhamat ,la Sarmasag,dupa trimiteri. Ne uitam cu uimire, la pistolul pe care-la avea la briu.

Editat Mai 1, 2018 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare colegi,

Unii, poate va mai amintiti de vremurile tulburi din anii de dupa '47. Se auzeau tot felul de povesti(care numai povesti nu erau) despre luptele armate, dintre securitate, militie si asa zisii partizani care nu erau de acord cu noua orinduiere. In unele parti ale tarii deja se infiintasera GAS-urile(gospodariile agricole de stat)  mai tirziu CAP-urile. Lumea nu privea cu ochi buni deposedarea abuziva ,de pamint, a multor romani. Multi s-au razvratit ajungind sa se lupte cu autoritatile. Aveam un vecin,maghiar, la citeva case mai departe de noi ,ofiter de securitate,care a fost ranit in luptele cu partizanii. Era de aceeasi virsta cu tata. Avea trei copii,doi baieti si o fata. Cel mijlociu , era de o virsta cu mine. Spunea tata ca prin '56 a fost  ranit  si pensionat. Lucra la mina din sat ca si contabil. Venea des la noi si discuta cu tata despre una,alta. Noi , copii, ascultam cu gura cascata  ce povesteau parintii nostri. De multe ori, ne trimiteau la joaca, semn ca povesteau lucruri care nu ne priveau pe noi ,copii. Pe la inceputul anilor '50 s-au casatorit si au plecat in Hunedoara, sotia lui fiind din vecini. Toti copii s-au nascut in Hunedoara. Fiind vecini eram prieteni foarte buni,cu cel mijlociu fiind coleg de clasa ,pina-n '64 cind s-au mutat inapoi in Hunedoara.

Dupa multi ani dupa ce-au plecat ,tata ne povestea lucruri auzite de la vechiul lui prieten. De fiecare data ne spunea ca ce auzim in casa,in casa sa ramina.

Si pe la noi se auzea de Blidaru',care,cica era partizan. Multi spuneau ca l-au vazut pe hotar,inafara satului. S-au gasit locuri in capite de fin in care dormise. Se spunea ca iarna venea in sat si batea la usile  unor sateni  pe carei cunostea bine, pentru al gazdui. Nu mergea sa ceara gazduire decit la oamenii la care era in siguranta. Copil fiind vedeam des venind la noi in sat masini  de teren rusesti,asemanatoare cu IMS-urile. Lumea spunea ca securitatea a venit pentru al prinde pe Blidaru. Multi spuneau ca au gasit manifeste prinse cu pioneze pe gardurile din scindura. Trebuiau sa duca la postul de militie,acele manifeste. Dupa un timp nu s-a mai auzit nimic de Blidaru. Se zvonea c-a fost prins de securitate.

Tot prin anii '60, se auzise ca intr-o padure din apropierea  localitatii Hodod, o localitate aflata la aproape 20km de noi,au fost gasiti trei soldati nemti,care au ramas  in urma frontului. Se spunea, ca un om plecase in padure dupa ciuperci si auzise un foc de arma in apropiere. S-a apropiat incet si a vazut un om cu o arma in spate,imbracat in haine militare, zdrentaroase,care impuscase o caprioara si pe care o luase in spate. Fiind un loc  destul de putin umblat ,nu multa lume umbla pe acolo. L-a urmarit cu grija  si a vazut ca acel militar a intrat intr-o rîpa. A astepta o vreme si s-a apropiat de acea ripa. Locul era destul de izolat cu desis des  cu multi curpeni.  Se vedea cararea pe care se umbla des  si care ducea  in ripa. A stat o vreme la pinda, ascuns si la un moment dat a vazut doi militari nemti  iesind din rîpa si plecind. Omul a placat cu grija  si ajuns in localitate a mers la postul de militie si a povestit ce vazuse. Se spunea ca au venit militari de la securitate si au mers la locul in care-i vazuse localnicul. Au inconjurat locul si le-au cerut in limba germana sa se predea. In acea localitate erau multi germani. Se spunea ca au iesit dintr-un bordei sapat in coasta rîpei,trei soldati nemti cu miinile ridicate. Au fost luati si dusi la postul de militie,unde au fost chestionati. Se spunea ca dupa citeva saptamini au fost trimisi in Germania.  Soldatii respectivi au declarat ca au ales sa ramina acolo,pentru a scapa cu viata dar ca le-a fost frica sa se predea organelor de militie,nestiind ce li se poate  intimpla. S-a povestit mult timp despre cei trei soldati gasiti in padure.

Editat Mai 2, 2018 de GEO 53 BN

[franzm]

Probabil erau dezertori. În primii ani de existenta, RFG i-a urmarit si chiar condamnat pe dezertorii din ultimul razboi. O lege privind gratierea si reabilitarea dezertorilor si a celor condamnati pentru dezertare în ultimul razboi mondial s-a dat abia la sfârsitul anilor '90.

[GEO 53 BN]

13 minutes ago, franzm said:

Probabil erau dezertori. În primii ani de existenta, RFG i-a urmarit si chiar condamnat pe dezertorii din ultimul razboi. O lege privind gratierea si reabilitarea dezertorilor si a celor condamnati pentru dezertare în ultimul razboi mondial s-a dat abia la sfârsitul anilor '90.

Posibil sa fi fost dezertori! Probabil ca aveau familie ,copii,nevasta, acasa si sperau, ca odata s-odata, si-i vor revedea. Cred ca se gindeau zilnic la cei de acasa si numai eu stiau ce era-n sufletul lor! Oare noi  ce-am gindi  sa fim in aceeasi situatie ca a lor?  Eu zic ca nu e bine sa-i condamnam!

Editat Mai 2, 2018 de GEO 53 BN

[hpavictor]

Acum 32 minute, franzm a spus:

Probabil erau dezertori. În primii ani de existenta, RFG i-a urmarit si chiar condamnat pe dezertorii din ultimul razboi. O lege privind gratierea si reabilitarea dezertorilor si a celor condamnati pentru dezertare în ultimul razboi mondial s-a dat abia la sfârsitul anilor '90.

Probabil ca erau orice : supravietuitori evadati din lagarele sovietice  , disperati , lipsiti de orice varianta decenta de repatriere etc .

Traiau din braconaj !

Aia nu a fost viată .

Majoritatea nu au apucat sa-si vada familiile si locurile natale .

Asemenea cazuri au fost frecvente in mlastinile din Belarus .

Majoritatea supravietuitorilor au murit datorita dezechilibrelor metabolice , deoarece nu aveau acces la o  hrana cu un continut echilibrat intre lipide , glucide si proteine .

Deoarece consumau doar  carne din vanat , aveau exces de proteine .

Coaja de copac ( fibre ) nu ajuta prea mult  in bolile de rinichi ...

Oricum am judeca , vinovatii erau doar politicienii .

Ei i-au impins de la spate ...

 

 

[icar]

Poate ati auzit de Ripa Rosie. E la marginea orasului Sebes, are fix  60.000067 ani () si e despartita de oras de riul Secas, defapt un  fel de piriias, nitel mai mare. Are, defapt avea, locuri de scala dar si vaduri de trecut cu piciorul. Undeva prin anii '67 -'69, intr-o vara , asa mai ploiosa, ne vine idea sa mergem in padurea de pe Ripa Rosie, dupa ciuperci. Bun, zis si facut, mai ales ca, zilele ce au trecut au fost cam ploioase, deci ciuperci....berechet, entuziazm sa fie. Si, cum nici asta nu lipsea,  gască, cinci baieti si doua fete, hai la ripa. Am plecat asa, pe la oara 11 dimineata. Ripa e la cam 3 km de oras, dar in gască, cu povesti, bancuri si voie buna, am ajuns imediat. Nu, nu pe ripa, ci pe malul riului Secas!! Aveam noi un loc de trecut, pe scurtatura, ii ziceam  "la saclcie", adica treceam peste o salcie cazuta peste riu. E, cam mare riul, cam iesit din matca, aproape ca se intindea cam cit era "podul" de lung. Nu-i bai, am trecut riul si am luat Platoul, Puntita si Papucul in piept si am ajuns in Padurea Dăii. Sa tot fi ratacit noi prin padure, cale de vreo patru ceasuri bune, si cam incepuse sa ploua. O ploaie asa, mocaneasca, cu acte in regula. Gata, hai acasa, ca oricum cosurile erau pline. Buuuuun, zis si facut. Iesim noi din padure, si cind ne uitam spre riu....mamaaaaa, nu se mai vedea nici salca, nici podul de care ce trecea peste riu, pod ce trebuia sa fie citeva sute de metri mai in aval! Tot platoul si cimpul era numai o apa!!! Ups!!!!, e cam groasa! Ce facem, ca mobile, pentru linistirea parintilor, ioc, de unde, cred ca Samsung nici nu stia ce succes o sa aiba cu S9!!! Pai... ce facem??? Solutia era una singura si am propus-o rapid: mergem pe sub vii, pe la poalele dealurilor,  pina la Drumul Dăii, ca acolo este un pod de masini, inalt. Gata, o luam noi la picior, prin mocaneasca ce nu incetase, in sir indian, cu mine in frunte, ca de, eram cel mai lungan!!! Lipa, lipa, mai prin hatisuri, mai prin sleauri, mai un banc, mai o poanta, pai o poveste, dupa citva kilometrii bunicei, ajungem la ...Slatina!!! Asta, in zilele de vara, un fir ca ata de apa, e, acum, didai riul, sa-l treci cu bacul si alta nu!!! Pai ce facem, cum trecem dincolo, sa ajungem la pod???? Simplu, zi io, o luam pe malul Slatinei pina la podul ce o trece, cale de inca citva kilometri mai sus! Ne luam picioarele la spinare si, dai prin alte balti si baltoace, stufarisuri si cloambe cu dragaica, pina la podul cu pricina!! Zicem, prima data, hop, da' numai dupa ce l-am trecut!!, si o luam catre Podul Daii, pe drumul cu acelasi nume. In paranteza, sau o paranteza. Daia este un sat, acum comuna (fara nici o legatura cu Daea, ministrul!) unde se face un covăsît (iaurt) cum nu cred ca mai maninci pe undeva! Din Daia era si un stab, de pe vremea umpuscatului, asa ca drumul, desi comunal, era asfaltat si bine intretinut, de, mai venea tovu' din cind in cind acasa. Gata cu paranteza, hai pe drum cătă Podul Daii, adica cătă casa! Deacuma se cam intunecase (inca nu era moda cu ora de vara!), ploaia ii dadea inainte, noi veseli nevoie mare, ajungem si la Podul Daii. Ne uitam, apa pina la o palma de grinzile lui!!! Ma, ne-o tine??? E solid, tine! Asa ca, intr-un ritm alert, il trecem si pe asta si....deacuma putem zice ca suntem acasa. O luam pe drum, trecem pe linga CAP, corul maidanezilor si sudalmele paznicului trezit, stirnim curiozitatea santinelelor de la UM, o luam pe Calarasi in sus si, imediat dupa cotitura de la intersectia cu Marasesti, dam de comitetul de primire: parini, frati, prieteni, care se uitau, cu giturile lungite de asteptare si ingrijorare, in lungul drumului!!! Saracii, cind ne-au vazut nu stiau ce sa faca, sa ne pupe sau sa ne bata: era cam 11 noaptea!!! Cred ca am facut, prin ploaia si "jungla" viilor, pe putin 20 de kilometrii. A doua zi, adunati in magazia de lemne, lemnarie, unde jucam de obicei septic sau saizecisisase, rememoram aventurile noastre, inconjurati de pustimea cu gurile cascate de admiratie si uimire!!!

[flomar60]

Tare frumoasa zona de la Râpa Rosie!...Am vizitat zona dupa ce am trecut Transalpina dinspre Oltenia spre Transilvania...prin 2011....ma trage ața să ma vizitez o dată zona...poate vara asta!

PS. Poate au reparat si șoseaua de la ieșirea din Sebes spre zona respectiva....

Editat Mai 2, 2018 de flomar60

[GEO 53 BN]

Salutare colegi,

Azi o sa va istorisesc o intimplare petrecuta vara, pe cind aveam vreo opt ani. Deja eram in vacanta de vara si singura noastra grija era , joaca. In anul acela vara s-a dovedit foarte calduroasa, secetoasa. Si cum vitele veneau de la pasune mai mult nesatule, parintii nostri au decis sa ducem vitele la pascut intr-o taietura(parchet) pentru a cruta finul putin pe care-l reusisera sa-l adune,pentru iarna. Cu aprobarea padurarului,obtinuta cu ceva ''tarie'' am dus vitele la pascut intr-o zona  numita, parchetul lui Gergey, unde era si o fintina cu acelasi nume, care izvora dintr-un mal(deal abrupt)  si care nu seca niciodata. Asa ca dimineata  destul de devreme, ne-am intilnit o trupa de copii cu vitele legate cu lant,pregatiti sa pornim spre padure. Cei mai mari dintre noi aveau circa 11-12 ani,iar cei mai mici ,6-7 ani. Am ajuns in padure la parchetul unde aveam voie sa ducem vitele la pascut. Le-am dezlegat si imediat vitele s-au apucat de pascut. Parintii nostri ne-au recomandat sa nu stam in padure  pina se intuneca. Ca sa vedem cam pe unde sint vitele ,ne urcam in copaci si vedeam cam pe unde sint. Dupa ce se saturau ,plecau  singure la vale spre un piriu micut ,ce-i drept, pe care curgea vesnic apa. Piriul se numea valea Vaca,  toata zona fiind cunoscuta sub numele de Vaca. Tot acolo era un izvor din care curgea vesnic apa. Izvorul se numea  Pomuț, apa fiind deosebit de rece. Dupa ce se saturau,vitele se culcau si se apucau de rumegat. Cind terminau de rumegat, se apucau iar de pascut Ne jucam toata ziua, mincam  fragi. Mincare ne puneau mamele atit cit sa putem sta si doua zile in padure.  Un coleg ne-a spus ca stie un loc pe unde putem ajunge foarte repede afara din padure. Catre cind soarele se apropia de asfintit,am mers dupa vite si le-am minat spre locul indicat de colegul nostru,care ne spusese ca vom iesi rapid din padure. Am intrat pe o vale care pe masura ce inaintam se facea tot mai ingusta.  Valea era marginita pe o parte si pe cealalata,de o padure deosebit de deasa,pe vale fiind o padure de stuf,des ca peria. La un moment dat am ajuns intr-un loc  pe unde nu mai puteam inainta. Unii dintre noi, mai mici,au inceput sa plinga, spunind ce ne-am ratacit si ca n-o sa gasim drumul pe care sa iesim din padure. Cu multa cazna am reusit sa intoarcem vitele si sa iesim din valea respectiva inapoi in parchet. Am minat vitele pe drumul cunoscut si nu dupa multa vreme am iesit din padure. Deja aproape se intunecase iar parintii se alertasera si pornisera in intimpinarea noastra. Pe cind urcau spre padure si noi deja iesisem din padure. Ne-au certat un pic pentru c-am  intirziat cam mult in padure. Nu le-am spus nimic patanie. Abia dupa citeva zile i-am spus tatalui meu unde am ajuns  cu vitele luindu-ne dupa vorbele  colegului. Tata mi-a spus, ca locul acela se numeste Pestera si ca este aproape imposibil de iesit de acolo, malurile fiind deosebit de abrupte. Pe malurile ripei era un desis  foarte greu de strabaut de catre om, daramite de vite. Toata vara cit am fost la pascut cu vitele in parchetul respectiv,nu ne-am abatut de la drumul cunoscut si rascunoscut.

Editat Mai 3, 2018 de GEO 53 BN

[icar]

Quote

PS. Poate au reparat si șoseaua de la ieșirea din Sebes spre zona respectiva....

Nț! E acelasi drum de carute, prafuit si vai de suspensiile masinii. A, au pus vagi indicatii catre ripa.

[GEO 53 BN]

Salutare colegi,

Va mai amintiti de orele de lucru manual,de la scoala?  Ce faceati voi ,cu ce va indeletnicea-ti?

Eu imi amintesc cu multa placere de orele acelea. Fetele  faceu dantela sau   coseau pe pinza alba,flori cu ate de culori diferite. Luau o bucata de hirtie  semitransparenta, pe care erau facute flori si mai stiu eu ce si o asezau peste o bucata de coala indigo ,care la rindul ei, era pusa pe o bucata de pinza alba . Cu creionul urmareau contururile  desenului ridicind din cind in cind coala indigo pentru a vedea ca totul este in regula. Dupa ce terminau desenul ,cu acul si ata de culori diferite umpleau desenul transferat pe pinza.

Marea majoritate a baiatilor, ne indeletniceam cu cioplitul ,facind cutite, paloșe,sabii ,etc,etc. Eu intotdeauna am fost fascinat de avioane. La ora de lucru manual,ma apucam sa cioplesc, dintr-o bucata de scindura de brad, un avion. Incepeam cu cioplitul fuselajului la care era cel mai mult de lucru. Apoi ciopleam aripa,fata si spate, la care nu era foarte mult de lucru. Apoi ciopleam elicea pe care o fixam in botul avionului cu un cuisor. Dintr-o coada de matura(scoasa din uz) faceam rotile din fata pe care le gauream in centru cu un cui inrosit in foc. Stabileam locul unde vor fi rotile si tot cu un cui inrosit,dar de un diametru mai mic,faceam gaurile unde urmau sa fie rotile. Luam un cui cu diametrul gaurilor din roti, il prindeam cu un cleste patent si-l introduceam fortat in gaurile din fuselaj. Suporturilel rotilor  erau la un unghi destul de accentuat pentru a nu se rasturna. Cea mai mare problema era indoitul cuielor ,in asa fel incit rotile sa fie cit de cit perpendiculare pe suprafata. Cuiele erau foarte greu de indoit. Tata mi-a spus sa bag cuiele in foc,sa se inorseasca si apoi le las sa se raceasca singure,fara a le raci fortat. De multe ori suportul rotilor  trebuia ajustat pentru a fi simetric. In spate faceam o roata mai mica dintr-o bucata de nuia de salcie ,gaura fiind mai mica ,ca diametru,decit la rotile din fata. Suportul rotii il faceam dintr-un cui cu diametru mai mic decit la rotile din fata si-l fixam tot prin presare  in coada avionului. Bine-nteles ca roata din spate nu era pivotanta. Cea mai mare problema era fixarea aripii  din spate. Dupa ce o ciopleam,faceam un canal in coada fuselajului cu un fierastrau ''coada de vulpe'' si dupa ce o pasuiam sa intre presat in decupare, o fixam cu doua texuri( asa le spuneam noi cuielor subtiri, cu lungimi de 2-3cm) pe partea din spate a fuselajului, sub coada. Binenteles ca toata treaba nu o faceam intr-o ora de lucru manual. Trebuiau mai multe ore de lucru manual pina-l finalizam. Multe lucrari le faceam acasa. Mama, ma certa de cite ori lasam deoparte, activitatile care-mi erau  atribuite, ocupindu-ma de avionul meu. Cind avionul era gata ,ma faleam  in fata colegilor de clasa cu ''capodopera'' mea.

Editat Mai 4, 2018 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Colegu @icar pomeneai in postul tau de piriul Slatina. Se  numea asa pentru ca apa era sarata? In judetul Bistrita Nasaud in zona blajenilor(doua sate cu numele de Blajenii de sus si Blajenii de jos) pe o pasune intinsa este o padure cu numele Izolata. Se numeste Izolata pentru ca e inconjurata de pasune. Padurea are circa 6-7 hectare. Pe pasune sint mai multe fintini cu apa sarata, numita slatina.  Iarna cind se taie porcii,slanina sa pune in slatina si se tine citeva saptamini. Slanina tinuta in slatina,  este deosebit de buna,soricul raminind moale, iar slanina frageda, chiar si dupa ce pui slanina la afumat in podul casei sau afumatoare.

Editat Mai 4, 2018 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare colegi,

Cei dintre noi care s-au nascut la tara, sigur isi aduc aminte ca femeile cultivau cinepa. La ce folosea cinepa? Nici intr-un caz la ''fumat''!!  Cinepa avea intrebuintari multiple, de la confectionarea hainelor si pina la confectionatul funiilor. Pentru a  putea fi folosita la confectionarea celor enumerate mai sus,cinepa trecea prin mai multe etape. In primul se pregatea terenul,sapindu-l bine de tot astfel incit pamintul sa fie foarte bine maruntit. Urma semanatul. Apoi ,cultura sa fie protejata impotriva vrabiilor care ciuguleau semintele semanate. Cinepa rasarea relativ repede, crescind pina la inaltimea de pina la un metru si jumatate.  Cind ajungea la maturitate, cinepa se smulgea din pamint si se facea snopuri. Apoi era dusa la topit in belți sau in văi unde apa curgea lent. Dupa un anumit timp cinepa se scotea de la topit  si apoi era dusa acasa si pusa la uscat. Dupa ce se usca,cinepa era melitata cu niste  unelte special facute pentru asta. Urma ''pieptanatul'' cu niste ''piepteni''speciali facuti (de catre tigani)cu niste colti foarte ascutiti. Pieptanatul servea la curatirea fibrelor de cinepa de resturile de coaja,puzderii. Dupa asta ,cinepa se torcea in fire, care erau apoi folosite la tesut. Tesutul se facea la razboiul de tesut. Inainte de a ajunge la razboi,firele erau facute ghem, apoi  treceau prin mai multe etape ,ca neveditul,urzitul. Abia dupa urzit, se trecea  la tesut. Din firele de cinepa de calitate se facea pinza. La tesut se foloseau fire de bumbac pentru pinza folosita la confectionarea pernelor,saltelelor,prosoapelor,etc,etc.  Firele de cinepa de calitate inferioara, cu resturi de tulpina, se foloseau la tesut si ele dar umplutura nu mai era din bumbac ci din cinepa. Pinza din cinepa era deosebit de rezistenta si era  folosita la confectionarea de saci. Marele avantaj al pinzei de cinepa, pe linga ca era foarte rezistenta , nu putrezea sau putrezea extrem de greu. Pinza de cinepa initial avea o culoare  inchisa. Pentru a o albi,pinza se punea in vase de lemn(ciubere) care aveau la fund o gaura in care intra o coada de matura cioplita in asa fel incit sa etanseze perfect,ca un robinet. Apoi, se aseza peste pinza o alta bucata de pinza, tot de cinepa, dar calitate inferioara,numita leșier, peste care se punea cenusa de lemn. Se infierbinta apa pina la clocot si apoi se turna peste cenusa,deschizind ''robinetul'' doar un pic pentru ca apa sa curga incet din ciubăr. Apa trecuta prin cenusa se transforma-n leșie. Se repeta operatiunea  de mai multe ori,leșia incalzindu-se de fiecare data . Apoi se scotea si se punea la uscat.  Rezultatul? Pinza dupa uscare,era alba,alba. 

Acum o sa va povestesc o patanie. Intr-un an ,vara,am plecat cu tata si cu mama la vale la scos cinepa de la topit. Nu eram singuri. Mai erau citeva familii care la fel scoteau cinepa din vale.  Tata a scos vitele din jug si le-a lasat sa pasca. Rolul meu era sa am grija ca vitele sa nu se departeze foarte mult. Eu eram pe malul vaii si ma uitam cu mama scoate cinepa si o clateste de diferite resturi aduse de apa. Tata lua snopii de cinepa de la mama si-i punea in picioare sa se scurga de apa. Tot fitiindu-ma pe linga vale,fara sa bag de seama, ca malul era ud de la apa care se scurgea de pe snopi,am alunecat si am cazut in apa ca un bostan. Apa nefiind foarte adinca,maximum un metru,nu se punea problema  inecului ,mai ales ca si ai mei erau de fata. M-au scos din apa ,ud ca un mîț. Noroc ca era cald,fiind vara. M-au dezbracat de haine si mi le-au pus la uscat la soare. In vreo doua ore hainele erau gata uscate. Drept pedeapsa,tata m-a urcat in caruta si am stat acolo pina cind am pornit spre casa. Spre seara ai mei au pus in caruta snopii de cinepa am plecat spre casa. Pe drum, am fost ''tinta'' glumelor parintilor mei,eu,bosumflat, alegindu-ma doar cu orgoliul ''rănit''.

Editat Mai 5, 2018 de GEO 53 BN