Ati purtat bască....sau ce vă mai amintiți din copilărie ?

[GEO 53 BN]

Acum 43 minute, icar a spus:

Eu am patit ceva similar cu...trenul! Bunica mea statea destul de aproape de gara. Normal, frica mare era ca mergem acolo, se puteau intimpla multe ...rele. Asa ca trebuia sa fim...speriati. Bine. Ca urmare, mereu auzeam povesti cu oameni/copii "taiati" de tren. Si asta nu era nimic, povestile de groaza continuau cu locomotiva care te baga in cazan si te fierbea, te baga in focar si te ardea apoi te oparea cu abur. Asa a reusit sa ne tina departe de gara, desi alti pusti se laudau cum au vazut locomotive si vagoane in gara, ba cum puneau bani pe ștrec (sina) ca sa-i turteasca pentru jocul de pițulă. Mergeam la gara, cu bunica, atunci cind trebuia cumparat petrol pentru primus. Cu trenul am calatorit, prima data, pe la 11 ani.

Pai era normal ca parintii sa-si ia masuri de precautie. Cind eram copii ni se spunea sa avem grija sa nu ne departam prea tare de casa. Stiau parintii ce stiau!

In anii '60, se zvonea, ca prin sate circula oameni care prind copii si le iau singele. Si asta era o masura ,ca ,copii, sa stea in curte sau  chiar daca ieseau din curte, sa fie gasiti rapid. Tot pe atunci, prin sate  treceau tiganii corturari (nomazi) care aveau obiceiul sa umble prin sate si sa ceara diferite lucruri, ca porumb, nutret pentru cai, zdrente, etc, etc. Nu odata au pacalit copii, ai caror parinti era la munca, intrind in curti, șterpelind ce gaseau prin curte.

Editat Decembrie 17, 2019 de GEO 53 BN

[ctepeo]

Eu când eram mic eram fricos. Până în clasa a V-a am fost luat de la şcoală... vorbesc de când eram să merg acasă (10 min de mers pe jos), nu la bunici... la bunici mă duceam de mai dinainte cu sora, că luam direct autobuzul.

Tot printr-a V-a am început să mă plimb singur cu tramvaiul 14, de la Şos. Mihai Bravu la P-ţa Sf. Gheorghe. În 1998 am făcut o mare plimbare pe reţeaua de tramvaie din Bucureşti (mai cred că m-am dat pe 1,8/3 din ea)... am mai cunoscut oraşul, mi-am dat seama cam pe unde am mers cu duba de marfă când am cumpărat o piesă de mobilier de la Valea Cascadelor.
Între 1995 şi 1998 a fost August - Sept. 1997. Anul în care am terminat clasa a VIII-a şi am început liceul. Singura dată când am mers cu tramvaiul pe linia de la Berthelot (desfiinţată în anul următor). Mai plănuisem să merg acolo, dar mi se părea foarte departe, mi-era să nu fie ţigani. A fost bun drumul... când l-am luat pe 52 de la intersecţia Bd. Ferdinand I cu Şos. Pantelimon era o.k. vremea, când am ajuns la capătul de la Theodor Aman cu G-ral Henry Mathias Berthelot ploua... atunci am văzut şi Colegiul Naţional "Sf. Sava", unde urma să înveţe o cunoscută. Linia dintre Buzeşti şi Berthelot făcea parte din traseul primei linii de tramvai din Bucureşti (înainte de 1959, cum tramvaiele nu întorceau la Berthelot se circula în ambele sensuri pe G-ral Budişteanu (pe vremuri Manea Brutarul) ).

Fără tramvaie viaţa e pustiu. La Constanţa le-a desfiinţat MAZărea nazistă născută la Bucureşti. În 2002-2003 când am mers ultima dată cu ele, am zis că mă pozez într-unul, dar din păcate nu am făcut-o, aşa că nu am nici o poză cu mine şi vreunul  Atunci, în 2002-2003 am fost pe mai toată reţeaua de tramvaie din Constanţa (mai puţin pe porţiunea  care mergea la Est de Bd. Lăpuşneanu spre mare - linia 102  ... cred că Faleză Nord se numeşte cartierul).

Nici troleibuze nu mai sunt la Constanţa... tot mulţumită MAZărei.

Pe unde am fost făcute filmările astea am trecut des cu R.A.T.B.-ul (se vede şi tronsonul pe unde am început să mă dau singur cu tramvaiul; cu troleibuzele am trecut singur pe unde începe filmarea pe undeva prin 1996-1997)

 

 

 

[icar]

Cind eram copii, prin anii '50, existau asa numitii țigani goleti. Astia furau/cumparau copii, pe care ii schilodeau si, dupa ce resteau putin, ii puneau la cersit. Din pacate nu e legenda, chiar au existat. Ce s-a intimplat cu ei, nu stiu, probabil au fost stramutati, inchisi, reeducati, nu stiu.

[GEO 53 BN]

Acum 10 minute, icar a spus:

Cind eram copii, prin anii '50, existau asa numitii țigani goleti. Astia furau/cumparau copii, pe care ii schilodeau si, dupa ce resteau putin, ii puneau la cersit. Din pacate nu e legenda, chiar au existat. Ce s-a intimplat cu ei, nu stiu, probabil au fost stramutati, inchisi, reeducati, nu stiu.

Imi amintesc, ca atunci cind tiganii nomazi(corturarii) intrau in sat cu, carutele cu coviltir, in scurt timp isi faceau aparitia militienii, inarmati cu pistoalele mitraliera, care-i escortau pina ce intrau in localitatea urmatoare, apartinatoare regiunii Baia Mare. Cind auzeau satenii  ca au intrat corturarii in sat, imediat se incuiau portile caselor. Nu odata sau incins batai intre corturari si locuitorii satelor prin care treceau si asta pentru ca au furat nutret(fîn) pentru caii , cartofi, fasole, porumb, etc.

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Azi dimineata, am aflat de la stiri, de incendiul produs in apropierea Bucuresti-ului. In general ma uit la stiri, foarte rar, marea majoritate a stirilor fiind, zic eu, fara importanta.

Imi amintesc de anii '60, cind incepusem sa inteleg mai multe lucruri, cind, la noi, in sat, era o unitate de interventie in cazul producerii incendiilor. Pompierii voluntari, erau , atit din rindul satenilor, care erau angajati la mina, cit si din rindul celor care se ocupau cu agricultura. Virsta pompierilor voluntari pornind  de la virsta de  25-30 de ani, deci oameni in putere.

In curtea sfatului popular era un grajd in care erau patru cai ca niste zmei, care in cazul producerii unui incendiu, erau inhamati la o caruta speciala, prevazuta cu o pompa foarte mare (ni se parea atunci), care era actionata de 4 barbati zdraveni (pompieri voluntari). Tot in acea caruta, era si un rezervor cu capacitatea de circa 1000 de litri, plin ochi cu apa. Cind focul era foarte intens , consumul de apa  era si el la fel  de mare , de multe ori luind apa, cu ajutorul furtunului, introducind furtunul ( de alimentare cu apa) in fintinile din apropiere. Toate astea le-am aflat de la tata(fie iertat) care in tinerete, a facut si el parte din unitatea de pompieri voluntari. De citeva ori, eu impreuna cu alti copii, de virsta apropiata, am asistat si la exercitii efectuate de pompierii voluntari. Exercitiile erau efectuate pe pasunea din partea de sus a satului, mimind un incendiu.Tot pe pasune era un loc unde caii erau legati de niste  suporti din lemn infipti in pamint, simulind legarea cailor in grajd.  Cind se anunta foc, clopotul mare de la biserica, situata  aproape de virful  dealului, batind intr-o ''ureche'', cei patru cai erau dezlegati si apoi erau inhamati la caruta speciala, dupa care porneau in tromba spre locul unde izbucnise incendiul, dind citeva ture, in mai multe directii simulind, drumul spre locul unde izbucnise ''incendiul''. ''Incendiul'', era de fapt, o gramada de uscaturi si alte gunoaie carora li se dadea foc. Caruta speciala era dusa pina-n apropierea ''incendiului'' dupa care caii erau deshamati de la caruta, fiind dusi la o distanta de siguranta  de locul unde izbucnise focul. Pompierii(servantii) incepeau sa pompeze apa cu presiune, inspre locul unde izbucnise ''incendiul''. Doi pompieri aveau misiunea sa lanseze jetul de apa spre foc. Cind focul era stins,  caii erau legati la caruta si apoi porneau spre remiza de incendiu, aflata in curte sfatului popular(asa-i spuneau pe atunci primariei). Caii erau dusi in grajd ,dupa care erau legati la iesle dinduli-se de mincare. Tot acolo pompierii umpleau rezervorul cu apa de la fintina existenta in curte.

Caii n-aveau altceva de facut,decit sa roadă(manince) zi si noapte, atit in grajd cit si in curtea destul de mare  unde iarba era destul de mare.

O singura data am avut ocazia sa vad  pe viu actiunea pompierilor la un incendiu, cind un grajd cu sura a luat foc, acestea fiind invelite cu paie(ceva obisnuit in acele vremuri). Am fost de-a dreptul siderati, vazind cu cit curaj si precizie, au actionat la stingerea focului. Caii legati la caruta, alergau ca zmeii, pe drumul unde izbucnise incendiul. Stiu ca ni s-a parut o vesnicie pina cind focul a fost stins. Ca toti copii, priveam de departe, lupta pompierilor cu focul  care ameninta casa aflata la o distanta destul de mica de grajdul si anexele din apropiere. Din cite stiu eu ultimul incendiu a fost prin  '66. Stiu asta, pentru tata-mi spuse ca de la ultimul incendiu, trecusera citiva ani buni. Marea majoritate a incendiilor au fost provocate de copii sau de unii gospodari care au aruncat cenusa cu jăratec pe gunoiul amestecat cu paie,scos din graj.

Cum incendiile au fost din ce in ce mai rare, s-a renuntat la remiza de incendiu, in locul ei fiind adusa o pompa  cu mult mai mica, pe care o puteau duce si doi oameni. Grajdurile si anexele fiind acoperite cu tigle, probabilitatea producerii incendiilor scazind foarte mult. De citeva ori s-au produs  incendii pe hotar ,departe de sat , incendiile fiind produse de traznete.

Poate, ca multi dintre voi, care-ati copilarit la tara, ati asistat la incendii.

Editat Decembrie 21, 2019 de GEO 53 BN

[icar]

Cind eram copil, seara mai ales, se vedeau incendiile de pe dealurile din jur si Ripa Rosie. Ciobanii si taranii, dadeau foc la iarba/tufariile uscate, pentru ca primavara sa fie curat locul. Cenusa, pe de alta parte, actiona ca si un ingrasamint. La fel se proceda cu miristile. Niciodata nu au fost probleme, in afara de iarba uscata sau miriste, nu a ars nimic altceva!

[GEO 53 BN]

Inainte de '64 cind s-a trecut la colectivizarea fortata, terenurile insamintate cu griu, erau recoltate cu coasa, neexistind (pe atunci) combine. La coasa erau atasate niste nuiele uscate din corn, legate cu sfoara groasa  de toporiste(coada coasei), in felul acesta spicele taiate de coasa sa se sprijine  de spicele netaiate de coasa. Femeile adunau spicele legindu-le in snop dupa care snopii erau lasati pe miriste. Legaturile erau facute  pe loc, fiind formate din spice  amestecate cu volbura. Dupa ce terenul cu griu era cosit, barbatii adunau snopii cladindu-i in cruce. Crucile erau lasate pe teren pina cind se stabilea unde va fi ''aria''. Aria, era locul unde se adunau snopii de griu, formind  clai mari . Claile, erau cladite in asa fel incit batoza sa poata trece printre claile cu snopi. Batoza era actionata de un tractor cu senile, KD, prin intermediul unei curele late. Batoza functiona zi si noapte pina cind toate claile de griu erau trecute prin batoza.  Paiele si pleava erau adunate si duse cu caruta acasa, fiind folosite la asternutul vitelor. Griul era adunat in saci dupa care era transportat acasa. Acasa griul era trecut prin  vinturatoare, in felul acesta curatindu-se de pamint sau pleava. A doua operatiune era  trecerea griului prin selectorul elicoidal, griul fiind curatat de pamint si de boabele goale.  Paiele erau folosite  la pirlirea porcilor taiati,  inainte de craciun si la asternutul vitelor. Paiele mai erau folosite,la umplerea  saltelelor (strujacul) din pinza de cinepa. Cind paiele din strujac se ''asezau'',(faramitau) erau scoase si inlocuite cu alte paie proaspete. Asa era pe atunci!

Editat Decembrie 21, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Mai e putin pina cind uratorii(copii, tinerii), vor porni la colindat.

Imi amintesc, cum noi copii abia asteptam sa se insereze, pentru  porni la colindat.

Cum incepea postul Craciunului, noi copii ne si apucam de invatat noi colinde. Invatatul colinzilor, era mai mult un pretext, pentru pleca de acasa, intorcindu-ne seara destul de tirziu. 

Nu pot spune, ca doar pentru a pleca de acasa, ne adunam. Cam fiecare dintre noi, faceam cite o vizita bunicilor,(daca aveam) pe care-i rugam sa ne invete noi colinde. Ca sa nu uitam versurile, duceam cu noi si cite un creion si un caiet, pentru a transcrie versurile.

Sa fi vazut cit de  fălosi eram , noi, cei care reuseam sa venim cu vreo noua colinda invatata de la bunicii,(bunicile) sau batrinii din sat.

In general linia melodica era aproximativ aceeasi. Cind stapineam colinda la perfectie, ieseam afara si faceam tot felul de  nazbitii.

O activitate, predilecta, era intrecerea cu lanternele Elba Focus. In ce consta intrecerea ? Fiecare incerca,sa-si regleze farul(punctul)  lanternei in asa  fel incit sa lumineze cit mai departe. Cu cit punctul luminos era mai mic in diametru, cu atit lanterna batea cit mai departe. Pina la urma, totul depindea, de cit de centrat era filamentul beculetului si de jocul farului in corpul lanternei. 

Cind auzeam ca la magazin s-a adus marfa, automat o luam la fuga catre  magazin intrebind pe Pista Baci daca au adus si beculete pentru lanterne . De multe ori vinzatorul (Pișta baci) se enerva injurindu-ne, vazind cum verificam beculetele, uitindu-ne catre becul aprins din magazin.

Cu lanternele reglate , proiectam lumina laternelor spre peretele unei  case mai departata. Cel al carei lanterne, batea cit mai departe era considerat campion, pina cind altul dintre noi reusea sa-l surclaseze pe fostul campion.

Intr-o zi unul dintre noi a venit cu niste beculete cumparate din Colonia Sărmăsag. Imediat am cerut parintilor voie sa mergem sa ne cumparam beculete la lanterna, motivind ca beculetele vechi s-au ars. Dupa multe scincete si promisiuni, am primit, intr-un final,  voie sa mergem la Telep(colonia Sarmasag). Nu va spun cit de falosi si țantoși am fost cind am ajuns acasa cu beculetele intr-o batista, sa nu se sparga.

Minte de copii!

Ce sa va spun! 

In prag de sarbatoare va doresc multa sanatate, fericire, atit voua cit si celor dragi voua! Sarbatori fericite!

 

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Uite ca si o parte din sarbatorile de iarna(Craciunul) sint pe terminate.

M-asteptam sa vina copiii cu colindul. Din pacate, inafara de doi tigănusi, care au venit imediat dupa amiaza, altii n-au venit.

Am stat in fata TV-ului pina spre dimineata, cind ne-am culcat. Cei drept nici vremea n-a fost  cum ar fi trebuit sa fie, cum era odata.

Pe masura ce anii trec, frumoasele datini stramosesti sint din ce in ce mai mult ''diluate'', mai precis, o colinda care de regula dura cel putin 20-30 de minute, acum, aceasi colinda cintata de copii, si tineriei nu dureaza mai mult de 5 minute, in caz execptional aceeasi colinda durind 10 minute.

Daca veti avea curiozitatea sa-i ascultati pina la capat, vei avea surpriza (cei care stiti colinda) ca multe versuri sa lipseasca din colinda autentica.

Cind eram copii invatam colinzile(nu doar una ci cite 3-4 colinzi) pe de rost. Era o lipsa de respect sa cintam aceeasi colinda la doua, trei  case.  De aceea ii rugam pe parinti ,bunici, batrini sa ne invete cit mai multe colinde.

Intotdeauna dupa ce terminam de colindat unul dintre noi spunea ''mulțumitura'' pentru ca ne-au primit cu colinda. Dupa acea primeam nuci,mere, pere, bomboane, prajituri facute-n casa, biscuiti, uneori si citeva monede, multumeam gazdei, ca ne-a primit cu colinda. Porneam apoi la casa urmatoare, unde, ne postam in fata unei ferestre sau in fata usii, unde, unul dintre, noi intreba la usa : ''veseli-te'' gazda? Daca unul dintre membrii casei spunea ''veselii, veselii'' ne apucam de cintat colinda.

In general primele colinzi le cintam la casele noastre, pentru ca de obicei, eram vecini, dupa care ne apucam de colindat si la celelalte case din sat(care ne primeau).Au fost si cazuri in care n-am fost primiti.

Incercam sa nu ne ''intersectam'' cu alti colindatori, (de aceeasi virsta cu noi)pentru ca, se intimpla, citeodata, sa ne incaieram, din  felurite motive. Noi eram in partea de sus a satului , numit si Bănat. Valea Chieșdului despartea  Bănatul in doua. Nu odata ne-am luat la ''bataie'' cu cei de pe partea stingă a vaii. Bătaia se limita doar la a arunca cu bulgari de pamint , unii catre ceilalti de pe partea stinga a vaii. Conflictul era de scurta durata, in timp scurt, aplanindu-se. De fapt nu se putea numi bataie, pentru ca totul se limita mai mult la imbrinceli. Dupa ce am trecut  in ciclul gimnazial,  fiind destul de mari, astfel de evenimente nu se prea  mai petreceau, pentru ca vedeam altfel lucrurile. Tot in ciclul gimnazial, am inceput a lega prietenii strinse, cu cei de virsta noastra, ca deh, eram flacaiandrii si nu se cădea , sa ne mai batem. Tot atunci, in ajunul Craciunului  am inceput a umbla cu Viflaimul, un fel de piesa de teatru care facea referire la nasterea Domnului. Personajele erau, Irod, cei doi soldati, cei trei magi(crai), popa, ciobanul si  ingerul. Piesa dura circa 50 de minute. Nu exista casa la care se nu ne primeasca cu Viflaimul . In noaptea de Craciun au fost cazuri in care ne-am ales fiecare si cu cite 200 de lei , o suma mare pentru acele vremuri. Asa cum va spuneam,  marea majoritate a barbatilor din sat, erau mineri care cistigau salarii frumusele.

Pacat ca in ziua de azi nu mai vezi astfel de lucruri. Poate pe la tara, in satele mai departate, sa se mai pastreze astfel de  obiceiuri.

Craciun fericit tuturor si La multi ani!

 

Editat Decembrie 28, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Stimati colegi!

In preajma Anului Nou, va doresc, atit voua cit si celor dragi voua, multa ,multa, sanatate, fericire, noroc si un An Nou plin de realizari in toate domeniile.

LA MULTI  ANI!

Editat Decembrie 31, 2019 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

La multi ani , colegi si prieteni!

Am sa va povestesc o intimplare petrecuta acum mai bine de 30 de ani.

Eram stabilit in Bistrita nu demult timp. Inca de la stabilirea  domiciliului, m-am  inscris la filiala de vinatoare si pescuit sportiv. In grupa de vinatoare am constatat ca sintem mai multi vinatori tineri,  decit vinatorii mai in virstra. Seful de grupa, era un fost director al abatorul din Bistrita, pe atunci pensionar. Colegii mai tineri erau cam de aceeasi virsta cu mine, diferenta maxima, fiind de 4-5 ani. 

Am fost extrem de repede acceptat in cadrul grupei. Duminicile cind se organizau vinatori la mistreti, rapitori(lupi ,vulpi, ciini vagabonzi) participam cam toti, unii batrini venind mai rar. Ajutorul sefului de grupa era un vinator mai tinar decit mine, cu care am devenit, prieten foarte bun. Vinatorile la rapitoare erau un deliciu, facind prapad printre ele. Intr-o zi ne goleam cartusiera.

Intr-o primavara, duminica, am mers la o vinatoare de rapitoare, mai exact ciini. Ne-am dus cu trenul pina in localitatea Sfintu, unde am coborit. De acolo am pornit pe linga riul Șieu inspre amonte, fiind informati, ca prin zona sint multi ciini vagabonzi, care patruleaza pe linga riu, gonind caprioarele care peste zi se odihneau in hatisurile de pe linga riu. Nu odata s-au gasit resturi de caprioare, prinse si mincate de  ciini. Ne-am impartit in doua, urmind urmele  de ciini si vulpi. Intre noi lasam o distanta de circa 30-40m, in ideea ca, daca vreun ciine va iesi din hatisurile de pe linga riu sa poata fi impuscat.  De linga locul unde ne despartisem si pina la locul unde era un pod suspendat in apropierea garii Sărățel, erau circa 20km. Cit am batut  desisurile de pe linga riu, ca un facut, n-am  vazut nici un ciine.  Mai aveam circa 200 de metri pina la o punte, pe cabluri, peste care treceau inspre gara sau dinspre gara, locuitorii satului Crainimăt. De unde eram am vazut un ciine ,aparent vagabond, care se odihnea pe punte. Am luat-o prin desis apropiindu-ne de punte, fara sa facem galagie. Cind mai erau circa 50 de metri pina la punte, am vazut multe capre care mincau, atit iarba uscata cit si coaja de salcie. De capre avea grija un ''căprar''(ingrijitor de capre) care in acel moment ,era pe partea cealalta a riului. Puntea avea lungimea de circa 35-40metri. Vazind ciinele, unui coleg i-a venit ideea sa alergam ciinele concomitent  cu scuturarea cablurilor de care se tineau satenii care treceau puntea spre gara. Zis si facut.

In acea zona riul era destul de lat , apa fiind destul de mare, riul facea  un zgomot puternic. Am urcat incet pe punte si ne-am apropiat de ciinele ,care nu stia ce-l asteapta. Cind mai erau circa 10m am pornit in fuga spre ciine pe scuturind-o. Vazindu-ne, s-a ridicat si a luat-o la fuga. Balansind puntea, ciinele era cind intr-o parte cind  in cealalata parte. Am inceput s-o scuturam tot mai tare , pina cind bietul ciine a cazut in apa, cind mai avea citiva metri pina cind ar fi cazut pe mal. Caprarul vazind ciinele  alergind, a pornit spre punte. Abia atunci ne-a vazut. Intre timp ciinele reusise sa iasa din apa gratie tulpinilor de salcie crescute pe malul riului. S-a iscat o cearta  zdravana presarata cu injuraturi ca la usa cortului ,intre noi si caprar, fiecare avind dreptatea lui. Noi aveam autorizatie de  stirpire a ciinilor fara jujeu. Dupa ce amindoua partile  s-au mai potolit, am inceput sa discutam cit de cit omeneste cu caprarul. Noi o tineam pe a noastra, caprarul pe a lui. El era vinovat  pentru ca avea ciinele fara jujeu. Incet ,incet spiritele, s-au domolit suficient de mult incit sa putem purta o discutie civilizata. Fiind inca ziua l-am intrebat ale cui sint caprele si ciinele. Ne-a spus ca ,caprele erau ale unui satean din Crainimat, el (caprarul )fiind platit pentru a avea grija de capre. Stind si chibzuind la rece dreptate aveam fiecare  din parti.

Am pornit-o inspre amonte in speranta ca vom gasi vreun ciine , ''in defect''. Mergind pe linga vale am ajuns in halta Sărata unde am asteptat trenul care urma sa ne duca pina-n gara Bistrita.

 

Editat Ianuarie 1, 2020 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Pina la urma , se vede treaba, ca iarna-si intra-n drepturi.

Daca pina acum citeva zile bune , temperatura era cu +, acum temperatura a scazut suficient de mult,(-2*) incit sa putem spune ca e iarna.

Pe la inceputul toamnei, m-am apucat de construit o casuta pentru pasarele , indiferent de specie. Dupa prima casuta facuta, fiind  multumit de realizare, m-am apucat sa mai construiesc inca una.  Casutele le-am dotat cu platforme, pe care sa pot pune hrana pentru pasarele.

Cit temperatura a fost pozitiva, pasarelele , nu s-au apropiat de casute. Abia cind temperatura a scazut  suficient  de mult , pasarelele, au inceput a da tircoale casutelor, fara sa se apropie de hrana de pe platforma. Hrana am cumparat-o de la o piata  Badea Cirtan, de la o babuta care avea citiva saci cu amestec de uruiala de porumb , griu, floarea soarelui, etc.

Acum cind temperatura a scazut sub 0 grade, pasarelele, invingindu-si frica , si-au luat ''inima-n dinti'' apropiindu-se tot mai mult de platforma ca hrana , a unei casute. Le-au trebuit citeva zile, pina cind si-au invins frica. Citeva zile, le-am observat, ascuns fiind dupa perdeaua de la geam, sa vad cit le trebuie, sa se apuce de mincat. Cind am deschis usa ,pasarelele si-au luat zborul , asezindu-se pe acoperisul casei. Dupa ce am intrat in casa, m-am postat la geam , sa vad cit le trebuie sa uite de frica si sa se apropie de platforma cu hrana. Doar citeva minute le-au trebuit, sa ''atace'' vasul cu hrana.  Cind deschideam usa, pasarele-si luau zborul, departindu-se nu prea mult de casuta. Cum intram in casa, cum pasarelele se asezau pe platforma. 

Cealalta casuta, aflata la circa 6m de prima casuta, cu toate ca si acolo era hrana pusa pe platforma, nu se apropiau, de hrana pusa si acolo.

Acum doua zile uitindu-ma pe geam ,am vazut o pasarica asezindu-se pe platforma celei  de-a doua casuta, ciugulind hrana de pe platforma, uitindu-se in toate partile.

Acum pasarelele si-au invins(nu total) frica, departindu-se un  pic de casuta. Cind isi iau zborul nu se departeaza mai mult de 1m, stind cocotate pe gard. Cum ma departez de casute cum se aseaza pe platforme, hranindu-se.

Inca n-am vazut pitigoi. Ce-am vazut cu ceva timp inainte, au fost doua mierle care nu s-au apropiat de hrana.

Cind va cadea zapada, sigur ,pitigoii, isi vor face aparitia.

Mi-am propus, sa fabric inca o casuta, pe care intentionez sa o atirn intr-un prun de la gradina. Acum doi ani, o turturica si-a facut un cuib in prunul respectiv. A depus oua si s-a apucat de clocit. Dupa doua zile mergind la gradina, am vazut cuibul devastat, pe jos fiind, resturi (coji)de oua. De fiecare data cind mergeam la gradina, vedeam o pisica care patrula prin gradina. O banuiam pe ea, c-ar fi autoarea dezastrului din prun. De aceea vreau sa fac inca o casuta. In fiecare primavara, la gradina, vedeam pitigoi. Sper sa fie atrasi de casuta pe care vreau sa o fabric. Intrarea in casuta va fi  relativ mica, circa 35-40mm, inaccesibila  pisicii.

Abia astept sa vina primavara. Daca pitigoii vor fi interesati de casuta, voi mai construi inca una sau chiar doua casute.

 

 

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

In zilele aceste, inafara de a sta, cu ochii lipiti de ecranul TV-ului  si a mai rontaii cite ceva , n-am facut aproape nimic.

Ieri, am dat, intimplator, pe you tube, peste niste filmulete foarte interesante, in care erau prezentate diferite  unelte, scule, abandonate, multe aflate in stare deplorabila, altele aratind binisor. Totodata erau prezentate si etapele(in mare) reconditionarii lor. Dupa reconditionare sculele aratau chiar bine si in plus erau functionale.

Ce m-a frapat, a fost, o foarte veche masina de gaurit actionata manual fabricata in 1880, daca e sa ma iau dupa ce era inscriptionat in relief,pe masina. Pe linga ca era extrem de veche, mai avea si citeva avarii, unele fiind reparate prin sudura. Batiul masinii era confectionat din fonta, restul pieselor fiind confectionate din otel. Dupa reconditionarea si cosmetizarea  masinii, aceasta era chiar functionala. Masina avea si un dispozitiv de avans automat al sculei, acesta putind fi deconectat. Pinioanele erau din otel, starea lor  fiind in stare impecabila.  Pe axul principal era fixata  o volanta  mare din fonta. In axul port scula se putea fixa un burghiu primitiv. Proprietarul chiar  a facut o mica demonstratie.

De ce v-am spus toate astea?

Spre sfirsitul anilor '80 tata mi-a povestit ca prin anii '70 era, la mina, de la noi din sat, un mecanic foarte priceput, care facea naveta dintr-un sat vecin, la Chiesd si invers. Mecanicul respectiv, inafara orelor de serviciu, se ocupa cu fieraria, reparind diverse lucruri din fier,stricate ,la satenii care apelau la el. Nu-i vorba ca ar fi fost singurul!  In acei ani nu exista sat, comuna ,in care sa nu fie si cite un fierar.

Va povesteam intr-un post anterior, de fierarul de la noi din sat care se ocupa de diverse lucrari ,printre care si fieraria.

Fiind in concediu, intr-o vara impreuna cu sotia si fiul meu, am plecat la parintii din Chiesd. Dupa ce ne-am instalat am inceput sa povestim vrute si nevrute. Printre altele am povestit si despre vinatoare . Tata mi-a spus, cu o oarecare tristete-n glas, ca a renuntat la vinatoare, nemaifiind chiar asa de tinar si in plus nici nu statea foarte bine la capitolul sanatate. Cu vederea statea cam rau,dar nu era o problema, reumatismul ce-i dadea de furca. Nici acesta problema nu era un motiv ca sa renunte la caliatea de vinator. La ultimul examen  medical i-au spus ca ar fi bine daca ar urma un tratament pentru inima, problema nefiind una foarte  grava. Il vedeam cam suparat!  Cred ca asta a fost ce-a mai mare greseala pe care a facut-o, atunci cind a renuntat la calitatea de vinator.

Brusc a vazut ca nu mai avea calitatea de vinator, putind participa doar in calitate  de gonac, care era ceva  injositor pentru el, care a fost vinator timp de mai bine de 30 de ani. L-a un moment dat, m-a intrebat daca-mi aduc aminte ca-mi povestise de mecanicul acela din acel sat. I-am spus ca, da , imi aduc aminte. Atunci, mi-a spus, ca mecanicul respectiv, pe linga ca facea tot felul de lucrari  de fierarie se mai ocupa si de alte lucruri  mai putin legale. L-am intrebat  despre ce e vorba! M-a pus sa-i promit ca nu voi divulga cuiva ,vreodata, ce-mi va povesti despre mecanicul si fierarul  respectiv. I-am promis, dupa care, a inceput sa-mi povesteasca niste lucruri  care erau la limita legalitatii. Atunci mi-a povestit, ca mecanicul respectiv, fiind pensionar, pe linga lucrarile obisnuite pe care le facea, mai facea si alte lucruri care erau inafara legii. N-am insistat sa-mi spuna ce , dar banuiam despre ce ar vorba.

Spunea  ca prin anii '60 acel mecanic se ocupa si de construit arme artizanale, pe care le facea la comanda. Intrebindu-l cum facea tevile, tata mi-a spus ca in atelierul lui era o masina manuala veche de cind ne lumea si cu care intr-o noapte intreaga  facea teava. Restul le facea in zilele urmatoare, in special noaptea, dupa miezul noptii. In doua , trei, saptamini, arma era gata, o arma costind pina la 2000 de lei, avind in vedere ca ,daca-r fi fost prins  ar fi infundat puscaria pentru citiva ani buni.

Tot tata mi-a descris cu lux de amanunte cum arata masinaria. Vazind masina de gaurit pe internet,mi-am adus aminte cit de bine semana  cu masina descrisa de tata.

 

Editat Ianuarie 5, 2020 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

In postul anterior va povesteam, din ce-mi spuse tata, despre, mecanicul care ''fabrica'' arme artizanale!

Tot pe acest topic ,intr-un post mai vechi, va povesteam cum, stind la pinda, am vazut un batrinel care purta-n spate, o arma, deasemenea artizanala. Tot atunci va povesteam ca,  atunci cind  am hotarit sa plecam acasa, am vorbit pe tot drumul,cu voce tare, pina cind am iesit din padure. De ce  am facut asta? Noaptea, in padure, cind auzi zgmot, nu stii niciodata pe poate fi. In general,  te gindesti, ca ar putea fi un animal , fara sa te gindesti ca ar putea fi un om. De aceea cind esti la pinda(cu acte in regula), cind paznicul de vinatoare decide ca vinatoarea a luat sfirsit, acestia , vinatorul si paznicul de vinatoare, pornesc spre casa.  Pe tot drumul paznicul de vinatoare si vinatorul(posesorul  autorizatiei de vinatoare a unui țap) vor vorbi cu voce tare, facind zgomot, pentru a avertiza pe vreun eventual braconier , aflat la braconat. Intotdeauna,cind incepe  sa se insereze, vinatoarea va lua sfirsit deplasarea  facindu-se cu zgomot, pina la iesirea din padure. 

Nu stiu daca v-am mai spus, ca intr-o seara de toamna calduta, am plecat la pinda la mistreti ,intr-o livada,aflata la citeva sute de metri de  localitatea Sigmir unde, mistretii, faceau prapad. Asta era imediat dupa '90, cind vremurile erau confuze. Eram trei vinatori si pornisem de acasa, de cu ziua, cu bicicletele, inspre livada devastata de mistretii. Paznicii erau exasperati, de mistretii care le dadeau de furca noapte de  noapte. Ajunsi acolo, ne-am plasat in locurile, unde paznicii spuneau, ca noapte de noapte mistretii intrau in  livada. Soarele era inca departe de a asfintii. Unde eram plasat  era o spartura facute de mistreti, gardul fiind din plasa metalica, astupata cu spini si crengi  rezultate in urma taiarii (curatirii pomilor) din iarna. M-am trintit pe jos, stiind ca mistretii nu-si vor face aparitia decit atunci cind se va inopta bine. Mi-am luat citeva mere dintr-un pom, apucindu-ma de rontait. La un moment dat am  auzit  fîșîit prin apropiere. Mi-am luat arma curios fiind sa vad  ce putea fi, stiind ca mistretii nu se vor pune-n miscare, decit atunci cind se va intuneca bine. Am auzit pe cineva tușind  si apoi strigindu-ma pe nume. Eram curios sa vad cine-i. Nu mica mi-a fost mirarea, cind am vazut un prieten bun, cu care mai mergeam iarna la vinatoare. Am vazut ca in spate avea o arma. Ajuns linga mine, ne-am salutat schimbind citeva amabilitati. Din curiozitate ,l-am intrebat,  cind si-a  cumparat arma. A inceput a rîde spunindu-mi ca nu a cumparat-o. Nu stiam sa fi devenit vinator. Ma gindeam ca poate cineva-i dădus-e arma, cu toate ca a instraina arma cuiva era nu contraventie ci ilegalitate.  Mi-a intins arma sa o vad mai indeaproape. Abia atunci am vazut ca arma era confectionata artizanal. Cu toate ca arma era artizanala aceasta semana binisor, cu o arma autentica. Nu am cerut detalii , asteptind sa-mi spuna el cum a intrat in posesia acelei arme artizanale. Mi-a povestit ca de multe ori a depus la AGVPS cerere de intrare-n rindul vinatorilor. De fiecare data cererea ii era refuzata. Cunoscuse pe cineva care era angajat la o fabrica din zona industriala si care, la insistentele lui, ii promise ca-i va confectiona  o arma. Riscurile erau mari de tot! Cum confectiona cite  o piesa, cum o scotea din fabrica, asta doar cind era schimbul 2. Cunostea pe un portar care-l ajuta cu scoaterea pieselor.  Incet incet arma a capatat contur. Vazuta de departe puteai jura ca-i autentica. Patul, din lemn de nuc, arata foarte bine. Cu munitia nu era o problema.  Orice vinator putea detine 100 de cartuse, 100 de capse si o cutie cu praf de pusca. Daca depaseai cantitatile  admise,  acestea-ti erau confiscate. Nu trebuia sa dai socoteala pentru cartusele  trase. Casa lui era la circa 200 de metri de ultima casa  din sat, aflata pe culmea dealului, dupa  fiind finate si culturi de griu si porumb. Pe linga casa avea citiva ciini ciobanesti,a dracului de răi, el fiind cioban la oile din sat. Cred ca toate aceste ''atuuri'' l-au determinat  sa-si procure  o arma. L-am sfatuit sa aiba grija cum  umbla cu arma si sa se fereasca de oameni, indiferent  de cit de cunoscuti ii sint lui.

Am povestit o vreme pina cind sa  inserat bine, dupa aceea el pornind spre un loc unde urma sa stea la pinda.

Printre altele l-am intrebat cit il costase toata treaba. Mi-a spus ca  se achitase  fata de  cel ce-i confectionase arma, aduncindu-i lemne cu ștraiful, ingrijindui, cele citeva oi pe care le avea, cosindu-i terenul cu fîn , necesar pe timpul iernii. In plus ii mai aducea lemne de foc din padure, de cite ori avea nevoie.

Am stat la pinda pina noaptea tirziu , cind am pornit spre casa. Ca un facut, nici un mistret nu si-a facut aparitia in accea noapte. Paznicii se mirau cum de n-au aparut mistretii. A doua zi am aflat de la unul dintre noi , vinatorii, ca paznicii au avut parte de vizita mistretilor spre dimineata, cind noi eram demult plecati.

Intre timp am plecat din Bistrita stabilindu-ma in Arad dupa care m-am pensionat. Acum doi ani m-am intilnit cu un vechi coleg de vinatoare care intre timp devenise taximetrist. L-am intrebat de colegul cu arma artizanala. Acesta mi-a spus, ca plecase in Spania, de citiva ani la lucru, lucrind in agricultura.

Mi-am permis sa povestesc  toate astea, de atunci, trecind citiva ani buni, buni de tot

Editat Ianuarie 7, 2020 de GEO 53 BN

[GEO 53 BN]

Salutare prieteni!

Ieri sau alaltaieri, am vazut  la TV imagini din zona pustiita de foc din Australia si unde citiva oameni  dadeau apa ursuletilor koala. Bietele animalute erau atit de socate, incit nici nu se mai fereau de om. Clar, omul a fost cel ce a declansat incendiul, dind foc frunzelor si copacilor uscati. De la frunzele uscate, iarba uscata, uscaturile si temperatura  foarte ridicata,temperaturile  de peste 40 de grade, au fost cele care au intetit focul. Temperatura flacarii unui chibrit aprins, din cite stiu , depaseste 300-400 de grade, daca nu si mai mult. Un copac viu(nu uscat) se va aprinde foarte greu.

Din cite stiu, acolo in fiecare an , se produc incendii, care sint provocate de catre om. Si in anul acesta  au procedat  la fel, numai ca vinturile si temperatirile ridicate  au facut ca focul sa se propage cu mult mai rapid decit pina acum.  Vorba ceea: ''galeata nu merge de multe ori la fintina''. Odata si-odata, tot se sparge.

Asta in mod sigur o sa-i faca cu mult mai prudenti decit pina acum.

In '62 sau '63 spre sfirsitul verii, s-a produs un incendiu in padure la noi in sat. Niste oameni, care erau in padure, la cules de ciuperci, au dat peste un incendiu de amploare suficient de mare, incit sa nu poata fi stins usor. Focul (s-a aflat pe urma) a fost provocat de niste oameni  care au fost la rărit intr-un parchet din padurea mai tinara. Cind s-au apucat sa manince, au aprins niste găteje uscate frigindu-si niste bucati de slaninasi. Intre timp focul se stinse , in cenusa, raminind citeva bucati de jar, care mai apoi au aprins frunzele uscate, provocind incendiul.  Cind au terminat de mincat, sau apucat de munca uitind cu desavirsire de foc. Terminindu-si treaba, au plecat acasa, fara sa verifice daca focul a fost stins. Bucatile  de carbune aprins au ars mocnit, probabil citeva scintei sarind pe frunzele din apropire. Oamenii care au dat intimplator peste incendiu, au alergat intr-un suflet pina-n sat  unde au dat alarma. Imediat ''kiș birăul'' cel ce transmitea toate stirile prin sat, a inceput sa sune intr-un fel aparte, imediat  incepind sa sune colpotul mare de la biserica, intr-o ''ureche''. Formatia de pompieri civili au luat-o la fuga pina la remiza de pompieri, unde au inhamat caii la caruta cu pompa, dupa care au pornit spre padure. Incendiul a fost  stins in citeva ore, folosind apa si măturoaiele de tirș. Nu departe de acolo, era un puț de aeraj, pe unde se elimina aerul viciat si apa din mina. De acolo au umplut , de citeva ori si rezervorul de apa  al carutei cu pompa. Pompierii au stat acolo pina seara tirziu, pina cind au fost convinsi ca incendiul a fost lichidat.

Daca pina atunci, era interzis sa se adune frunzele din padure, din acel moment, satenii au avut liber la adunarea frunzelor , cazute ,uscate, din padure.

Din cite stiu a fost singurul incendiu de padure ,la noi in sat.

Imi aduc aminte ca, incepind din primavara si pina toamna tirziu in podul casei viespii isi construiau cuibul din celuloza  mestecata. Dupa ce se uscau, viespii-si depuneau ouale in cuib, din care ieseau viespele, dupa ce treceau de stadiul de larva. Cind vedeam cuiburi de viespi, luam o luminare si o aprindeam, dupa care dadeam foc cuibului. Cind incercau sa iasa din cuib, flacara luminarii le ardeau aripile  dupa care le striveam.  Apoi culegeam cuiburile  si apoi le bagam in foc. Ardeau destul de repede. De multe ori  ne-am ales cu intepaturi foarte dureroase. Asta ne facea sa fim si mai indirjiti!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Editat Ianuarie 11, 2020 de GEO 53 BN