hpavictor Postat Ianuarie 25, 2018 Partajează Postat Ianuarie 25, 2018 Anul asta implinea 102 ani ... Link spre comentariu
Administratori Badman Postat Ianuarie 25, 2018 Administratori Partajează Postat Ianuarie 25, 2018 A trait bine si mult... Link spre comentariu
hpavictor Postat Ianuarie 25, 2018 Autor Partajează Postat Ianuarie 25, 2018 Despre inaintasii lui Giuvara : " ...În multe rânduri am bătut pe carserdarul Iamandi Giuvara urât mirositorul. Cum o putea muierea lui să steie cu puturosul de Giuvara cel nespălat cu anii ? " Citatul este de aici : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/pazvante-chiorul-si-iancu-jianu/ S-a născut la 18 august 1916 (31 august 1916 S.N.) la Bucureşti într-o familie aristocrată. Tatăl său, Marcel Djuvara, provenea dintr-o familie de aromâni din zona Pindului stabiliţi în Ţările Române la sfârşit de secol XVIII. A fost şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, apoi căpitan de geniu în armata română şi a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Mama, Tinca Grădişteanu, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni descendenţi ai voievodului Basarab, aristocraţi înrudiţi cu familiile Cîmpineanu, Sturza, Ghica şi Mavrocordat şi care care au dat României politicieni, diplomaţi şi universitari. Povestea acestor familii avea să o spună Neagu Djuvara în volumul ”Ce-au fost „boierii mari“ în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX)”, publicat în 2010. Familia s-a refugiat mai întâi în Moldova, pentru ca apoi, trecând prin Rusia, la Sankt Petersburg unde au trăit momente dramatice în timpul declanşării Revoluţiei bolşevice, să ajungă în Belgia, la bunicul său care era reprezentantul României la Bruxelles. În 7 noiembrie 1917, Tinca Djuvara, împreună cu fiii săi, Răzvan şi Neagu, scapă din Petersburgul bolşevizat, luînd ultimul tren spre Helsinki – primul oraş al lumii libere. ”Am plecat din Rusia, care va deveni bolșevică pentru zeci de ani, chiar la momentul ultim, în ultima clipă. Mi s-a povestit asta de când eram copil de 5-6 ani” – spunea Djuvara în interviu. Tatăl său moare, la Bucureşti la câteva zile după armistiţiul care consemneaza capitularea Germaniei, din 11 noiembrie 1918. În 1937 devine licențiat la Sorbona (istorie), iar în 1940 își ia doctoratul în Drept la Paris. Avea să reia mai târziu studiile de filosofie la Sorbona, unde obține în 1972 doctoratul de stat, sub îndrumarea cunoscutului sociolog și filosof Raymond Aron, cu o teză de filosofie a istoriei. În 1987 a obținut Diploma Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) din Paris. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm la 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legație la Stockholm, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, după care alege calea exilului în Franța și militează în diverse organizații din diaspora. A fost secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, și a activat la Radio Europa Liberă, Fundația Universitară ”Carol I”, Casa Românească, etc. În 1961 a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat 23 de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984), călătorind mult în Africa, Europa și America. Concomitent a fost și profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey. Din 1984 a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, iar după Revoluția din decembrie 1989 a revenit, în 1990, în România.A fost profesor-asociat la Universitatea din București (1991-1998). Este membru de onoare al Institutului de Istorie ”A.D.Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” din București. Preocupat în mod special de filosofia istoriei și de istoria României, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrări de referință, dintre care: ”Le droit roumain en matiere de nationalité” (teza de doctorat) (Paris, 1940); ”Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations” (”Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor”) (Paris, 1975), carte premiată de Academia Franceză în 1976; ”Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la premiere moitié du XIXe siecle” (”Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne”; ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (2008); ”Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii”; ”De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul” (ediția I — 2003, ediția a II-a — 2007), cu o traducere în engleză apărută în 2011; ”Însemnările lui Georges Milesco” (roman); ”Amintiri din pribegie” (2005, în 2012 apărând cea de-a zecea ediție), versiune franceză: ”Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990)”; ”Există istorie adevărată?” (2004); ”Thocomerius-Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Țării Românești” (2007); ”Războiul de șaptezeci și sapte de ani (1914-1991) și premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie” (2008); ”Ce au fost ‘boierii mari’ în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI-XX)” (2010); ”Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 și unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” (2012); ”O scurtă istorie ilustrată a românilor” (2013) (apărută, în 2014, și în traducere în limba engleză — ”A Brief Illustrated History of Romanians”). În 2006, Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Național ”Servicul Credincios” în grad de Mare Cruce. În 2010 a fost decorat de către ambasadorul Franței la București, Henri Paul, cu ordinul Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer. La 9 august 2016 istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler. La 30 octombrie 2012, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, iar la 5 decembrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați. Link spre comentariu
elmar Postat Ianuarie 25, 2018 Partajează Postat Ianuarie 25, 2018 Păi pe vremea aia nu se inventase detergenții! Așa că era o ”onoare” să miroși a ”suc propriu” sau să fii plin de păduchi... Și-n țările mai avansate (din vest) situația era cam la fel...de aceea molimele erau ”o cale de curățire”(la propriu) ...cei ne spălați declanșau dezastrul... Link spre comentariu
hpavictor Postat Ianuarie 25, 2018 Autor Partajează Postat Ianuarie 25, 2018 Vrecie , lesie , potasa ... Inclusiv sapunul , cel uitat de unii din zilele noastre . Potasa este lesia 100% naturala obtinuta in casa din cenusa de fag ( asa imi amintesc ) Pe net am gasit doar asta : http://ecology.md/md/page/leegrave Link spre comentariu
Vizitator rego Postat Ianuarie 25, 2018 Partajează Postat Ianuarie 25, 2018 Ce trai pe vatrai, cu servici la stat,mintea odihnita... Si cica e naspa in Romanica. Noroc ca e netul moca si smartphonul ieftin,altfel,punga de seminte si integramele gigant, contra plictiselii. Sau munca,dar nu garantez in cazul bujetarilor. Link spre comentariu
alcon Postat Ianuarie 26, 2018 Partajează Postat Ianuarie 26, 2018 Cine i-a zis Mircea Giuvara? Link spre comentariu
ratza Postat Ianuarie 26, 2018 Partajează Postat Ianuarie 26, 2018 Livache, într-un mesaj de pe facebook. Link spre comentariu
Vizitator Postat Ianuarie 26, 2018 Partajează Postat Ianuarie 26, 2018 Deci, nici asta n-a fost roman... Link spre comentariu
hpavictor Postat Ianuarie 26, 2018 Autor Partajează Postat Ianuarie 26, 2018 Evident , stramoșul lui era un fost ministru de finanțe al unui fost pașalâc de la sud de Dunăre ... există anumite speculații privind strămoșii lui , nu cred că este o eroare istorică ... Link spre comentariu
Postări Recomandate