dany_cta Postat Septembrie 1, 2016 Partajează Postat Septembrie 1, 2016 (editat) Nu stiu ce incerci sa faci acolo dar daca aveai nevoie de piese unicate cred ca puteai sa faci o schita rapida si cu bucata ta de material ti-o gauream si prelucram eu cum aveai nevoie, si totul te costa sucul consumat in timpul lucrarii, asa ca intre colegi si vecini. Bineinteles ca fara niste schite pot doar sa speculez la ceea ce incerci sa faci: Fuliile personal le-as face din bronz ca sa si adauge putin cuplu intre dintii frezei, adauga inertie (principiul volantei) si stabilizeaza viteza intre dintii frezei. Nu mi s-a parut niciodata ca rulmentii ar tine bine in carcasa de aluminiu, aluminiul nu este chiar mult mai tare decat poliamida, adica este dar are defectul ca se "turteste", un rulment de spindle care se roteste intr-un lagar are tendinta sa bata usor intr-o parte sau alta si in timp ce poliamida este elastica si inghite socurile, aluminiul nu o sa faca asta si in timp isi face joc. Exemplu: daca ai bagat prima data un rulment fortat si a intrat bine, dupa ce il scoti - al doilea o sa intre usor. Deja materialul este deformat, nu este elastic sau foarte tare. Recomandarea este sa montezi rulmentii numai la cald, sa nu ii impingi prin aluminiu ca o sa il deformezi, si de asemenea sa fie destul de stransa piesa pe rulment ca sa nu ii dea voie sa aiba nici un fel de joc, si cumva sa faci un preload intre ei. Si alta chestie care mi s-a parut relativ problematica, distanta intre rulmenti mult prea mica la spindle. Vrei distanta cat mai mare ca sa nu faca parghie in zona de taiere si sa forteze in rulmenti si de asemenea rulmentii au un anumit joc care se micsoreaza cu cat distanta dintre ei este mai mare. Eu as incerca sa montez rulmentii la extreme. Editat Septembrie 1, 2016 de dany_cta Link spre comentariu
klayus Postat Septembrie 1, 2016 Autor Partajează Postat Septembrie 1, 2016 Dany dacă nu ajunge strungul mâine sau sâmbătă și dacă ai timp și chef poate îți fac o vizita cu materialul meu și cu schiță, bem bere, nu suc și poate facem 2-3 piese unicat. Mai fur și eu meserie intre timp,iti mai dai cu părerea. Link spre comentariu
dany_cta Postat Septembrie 1, 2016 Partajează Postat Septembrie 1, 2016 (editat) Trebuie sa ajunga strungul.Cere-le codul de urmarire si cauta-l. La pachete mari mereu au cod de urmarire. Oricum acum m-ai prins chiar in cel mai nefericit moment, doar ce mi-a crapat calculatorul principal de 3 zile si am ramas grav in urma cu munca, maine vine inlocuitorul dar am mult de recuperat si pana il asamblez si instalez totul pe el .... Totodata nu prea ai ce meserie sa furi, motorul de la cnc-ul mic a crapat si am comandat un 19v 70A 1100kv, sper sa reusesc sa il alimentez dintr-o sursa de 12v-48A poate cu invertor pana la 16-17v. Aici eu am de furat de la tine. Am luat si esc si servotester. Editat Septembrie 1, 2016 de dany_cta Link spre comentariu
klayus Postat Septembrie 1, 2016 Autor Partajează Postat Septembrie 1, 2016 (editat) Motoarele mele sunt de 40 de amperi și le alimentez fără probleme de la sursa de 10 amperi, nu este obligatoriu sa tragă tot curentul ala. Nu-ți trebuie niciun invertor, merge la orice tensiune ai. Te ajut cu ce pot! Meserie de furat ma refeream la strung. Întreabă-mă și dacă știu cu cea mai mare placere Editat Septembrie 1, 2016 de klayus Link spre comentariu
nickrvl Postat Septembrie 1, 2016 Partajează Postat Septembrie 1, 2016 (editat) Eu doresc in proportie de 90% ansamblul din poza nu e la scara, e doar o "schita", insa agreez intens varianta cu rulmenti in teava, o sa fie nevoie de ceva meserie pentru a face degajarile locasiurilor rulmentilor in acelas plan insa nu e imposibil, teava sub nici o forma din neferoase, poate bronz sau alama insa cantarind pretul e ok din otel, acest ansamblu poate fi prins in poliamida si e chiar indicat deoarece aceasta poate prelua eventuale vibratii fiind mai elastica decit metalul. Ansamblul imbinat cald/rece, adica se executa totul fara joc sau chiar pe + citeva sutimi iar la imbinare se poate proceda astfel, rulmentii bagati in congelator si tinuti pina ce sigur sau contractat zdravan dupa care teava se fierbe in apa, sau ulei dar astfel temperatura sar putea sa dauneze, pana ce ia temperatura acesteia dupa care se introduc rulmentii asa cum sant, reci, diferentele de temperaturi ar trebui sa faca posibila o imbinare extrem de usoara efectiv acestia ar trebui sa cada lejer in locasurile lor, se vor aseza cuminti in locasurile facute in cote. Tija centrala se va introduce identic, ea la congelator teava cu rulmentii fierti, asa se evita deformarea materialelor prin batere/presare cum bine a punctat "dany_cta". Acest ansamblu permite si coborarea rulmentului inferior cit mai aproape de freza astfel se evita "parghia" care frange ansamblul si apar si vibratii in scula datorita lungimii libere al tijei. Cam asta ar fi cea ce propun. Editat Septembrie 1, 2016 de nickrvl Link spre comentariu
dany_cta Postat Septembrie 1, 2016 Partajează Postat Septembrie 1, 2016 Eu ma gandeam sa folosesc un invertor pentru ca am putini kv, am nevoie de 15v ca sa am un 15.000rpm+. Am deja invertor dc-dc de 600w orice tensiune intre 12-60v, trebuie doar sa vad cum se comporta sursa si invertorul cand le bag pe motor, vad ca toti au obiceiul sa alimenteze motoarele din acumulatori, de asta m-am speriat ca ar putea sa faca probleme pe sursa. Te ajut si eu cu orice pot la strung, nu am modelul tau de strung dar am unul similar ca marime. Nu ignora ungerea, mozoleste-l bine cu ulei gros chiar daca devine murdar, nu o sa se uzeze. Nu folosi apa pe el deloc ca o sa se pateze, ca lubrefiant fa-ti o sticluta mica cu motorina. In aluminiu o sa vrei lubrefiant altfel se lipesc aschiile de cutit. Ai specificat pasul de 3mm la filet, la pasul ala deja consuma mai multa energie pe surubul de avans decat pe universal. Nu stiu ce motor ai dar iti trebuie ceva putere pentru un pas de 3mm mai ales in fazele cand ajungi sa tai adanc in material. Primul sfat ar fi sa iti cauti cutite maraton si sper ca ai deja un polizor. Daca ti-ai luat cu pastile eu nu le-as folosi la inceput, pocnesc imediat mai ales daca esti incepator. Vezi ca la noi, in Constanta nu o sa gasesti cutite de 10 nicaieri. La triton au cateodata cutite dar numai cu pastile si de-alea mari care nu intra in portcutitul la strunguletele mici. Un strung fara cutite este un simplu bibelou. Eu doresc in proportie de 90% ansamblul din poza Nu se poate folosi teava de fier, este prea subtire in carne si nu are rigiditatea necesara. Trebuie un material "plin", la mijloc intre rulmenti trebuie gros. Bronz/alama nu se poate folosi pentru ca ar ingreuna prea mult utilajul, ceea ce lasa aluminiul singura optiune. Montati fix la cald, rulmentii nu ar avea voie sa mai faca vre-un joc, conditia este ca la fiecare demontare-remontare sa se respecte operatiunea de incalzire. Diametrul ansamblului ar trebui sa fie totusi destul de mare astfel incat sa permita o tesitura pe o latura, tesitura in care sa intre si suruburile deprindere pe placa principala. Gaurile perfect paralele nu sunt chiar asa o mare problema. Materialul este destul de paralel din start si strunjesti din centru. Pana in prezent am montat de multe ori rulmenti la cald, nu este nevoie de racirea rulmentului, daca ar fi deja ar crapa rulmentul cand si-ar reveni la temperatura uniforma, ar fi gaura de la carcasa exterioara mult prea mica si l-ar presa si s-ar simti la mana cum merg bilele neuniform. Am trecut si prin asta. Incalzirea carcasei se face cu arzator de mana. Nu este o lucrare grea dar nici nu se poate face pe un strung mic fara macar un universal cu 4 bacuri independente. Trebuie freza pentru gauri si pentru tesitura. Link spre comentariu
klayus Postat Septembrie 1, 2016 Autor Partajează Postat Septembrie 1, 2016 (editat) În general mie mi-a ieșit tot ce mi-am propus. O sa încerc mai multe variante și o sa încerc pana îmi iese. Vedem după ce ma joc puțin ce și cum. Revin aici cu ce iese și ce nu. Am luat și un număr mare de cuțite, și burghie și freze pentru strung. Știu cam ce am nevoie și cam ce presupune ce anume vreau sa fac. Toată săptămâna am stat cu strungarul de la mine să-mi arate și sa ma învețe ce și cum. Am încredere ca o sa reușesc cu sculele pe care le am la îndemână. Dacă strungul poate lucra în otel ok, îl fac din otel ansamblul ca am o groaza de bare de oțel la munca. Depinde și cat durează să-l fac din aluminiu și cat durează în otel. Numai bine Editat Septembrie 1, 2016 de klayus Link spre comentariu
nickrvl Postat Septembrie 1, 2016 Partajează Postat Septembrie 1, 2016 Din idei puse cap la cap o sa iasa ceva, bun zic eu. Dany are dreptate cu teava, e foarte posibil sa nu se gaseasca ceva atit de gros in carne insa ca in schita de mai jos cota A cred ca nu trebuie sa fie asa de groasa, cota B da... De asemenea daca spune din experienta ca totusi aluminiu se comporta bine in montajul de mai sus de ce nu. Cu lampa nu mia iesit niciodata montajul, incalzea neuniform, doar cu fiertul in apa sau ulei insa este adevarat si ca "axurile" erau ceva mai mari, de circular Link spre comentariu
dany_cta Postat Septembrie 1, 2016 Partajează Postat Septembrie 1, 2016 (editat) Nu poti sa incalzesti neuniform aluminiul, exact asta este una din calitatile lui ca imprastie caldura foarte bine pe toata suprafata, de aia se si fac radiatoare din el. Daca plimbi putin arzatorul pe el il incalzeste perfect. Se poate lucra fara probleme in otel pe strunguletul respectiv dar viteza de lucru este extrem de mica. Bineinteles ca se poate decupa piesa intr-o forma mai convenabila ca sa se reduca din greutate pastrandu-se totusi 6mm pentru rigiditate, otelul este solutia ideala dar e si mult de munca si nu se pot face toate operatiunile pe strung. Pana la urma degeaba face piesa respectiva pe strung, adevarata problema de rigiditate nu este acolo ci in axele lungi suspendate de 12mm. Alea sunt asa de flexibile ca o sa vezi la masuratoare joc de genul 50sutimi la o simpla apasare usoara cu degetul, acolo flexeaza. Acolo nu exista solutie pe axe de 12, daca incerci sa le faci sustinute si montezi rulmenti deschisi o sa observi ca la 12mm rulmentii deschisi au doar 3 canale din care doua sunt perfect opuse, singurul care opune rezistenta sa nu iasa rulmentul intr-o parte este bucata de plastic din carcasa care totodata adauga si frecare. O solutie ar fi cu rulmenti deschisi montati in orientare opusa dar tot nu este o solutie ideala pentru transmisia pe curea. E o masinarie mica si are si ea limitarile ei, nu cereti acum sa frezeze otel. Editat Septembrie 1, 2016 de dany_cta Link spre comentariu
nickrvl Postat Septembrie 2, 2016 Partajează Postat Septembrie 2, 2016 Nu discutam performantele masinii, ea face ce a fost prevazut sa faca. Cu incalzitul eu vorbeam de otel, normal ca aluminu se comporta astfel, dar totusi trebuie luat in seama faptul ca la un moment dat va trebui incalzit ansamblul teava/rulmenti iar o incalzire mai uniforma si mai simpla decit fierberea in apa sau ulei in regim home made nu cred ca exista, rulmentii pot fi decaliti usor daca nu poti controla temperatura, asta o spun din experienta mea cu acele axuri unde nu o data rulmentii au prin joc pentru ca la inceput incalzeam totul cu arzator de butelie, dupa ce am "descoperit" incalzirea de mai sus problemele au fost eliminate. Chiar si fiertul in ulei e cam periculos in sensul ca temperatura urca destul de mult fata de a apei si nu toti rulmentii o suporta. Cel putin in cazul meu asa as dori sa se procedeze, oricum o solutie va gasi klayus. Link spre comentariu
dany_cta Postat Septembrie 3, 2016 Partajează Postat Septembrie 3, 2016 Eu as face suportul axului din otel decupat ca sa fie usor pastrand o grosime de minim 7mm. Nu ar trebui sa depaseasca 250-300g asa. Link spre comentariu
nickrvl Postat Septembrie 4, 2016 Partajează Postat Septembrie 4, 2016 O idee foarte buna dar cu atenție la etapa de frezare a ferestrelor pentru a nu se deforma cotele/axele rulmenților, sau poate e mai bine cu operațiile invers? Link spre comentariu
dany_cta Postat Septembrie 4, 2016 Partajează Postat Septembrie 4, 2016 (editat) Gaurirea trebuie facuta inainte de frezare altfel o sa loveasca cutitul de interior in hopuri si este iesit destul de mult afara ca sa faca urat. Nu se deformeaza, pentru protectie se pot face niste capacele care se baga in locul rulmentilor si se scot la sfarsit. Oricum este doar o idee, o piesa ca asta necesita si freza si strung si o gramada de timp, probabil minim jumatate de zi de munca pe un utilaj mic, nu este rentabil in productia de serie pe utilaje mici. Editat Septembrie 4, 2016 de dany_cta Link spre comentariu
klayus Postat Septembrie 4, 2016 Autor Partajează Postat Septembrie 4, 2016 Momentan nu dispun de unelte de prelucrare a otelului. Și eu ma gândisem la ceva similar. Sa vad ce-mi rezerva viitorul și poate o fac asa cu toate ca pe "masinuța" asta s-ar putea ca unele lucruri sa fie exagerări. Pot sa fac un spindle f solid și rigid. Dar poliamida și ghidajele liniare au limitele lor. Maine cica ajunge strungul. Păcat ca nu am pat la atelier ca sigur as fi dormit acolo. Link spre comentariu
klayus Postat Septembrie 6, 2016 Autor Partajează Postat Septembrie 6, 2016 Update :A venit strungul și a plecat. Coletul era format din 2 pachete, cel greu a venit, cel ușor a ajuns în București și nu poate fi livrat incomplet. Frustrant este puțin spus... Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum