Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Construire incinte / sfaturi


Vizitator nemmondod

Postări Recomandate

Vizitator nemmondod

Salutare tuturor :)

M-am gândit să fac niște incinte acustice pe 3 căi cu bass reflex.Sunt începător, bugetul meu este cam redus, în jur de 300 lei pentru difuzoare și filtre, deci nu (pot să) am prea multe pretenții când vine vorba de calitatea sunetului. Vreau doar să ascult muzică la un volum moderat , vreau două boxe care să ”umple” plăcut camera cu sunet, și  totodată prin acest proiect să învăț câte ceva despre realizarea boxelor. Nu vreau să fac petreceri, nu vreau să terorizez vecinii. Momentan am un sistem 5.1 Logitech z506.

 

Difuzoarele pe care le-am selectat pentru acest proiect și care intră în buget sunt:

Înalte: Monacor DTM 104-8 ( 45W - 100W max)
Medii: Dibeisi g5001/8 (40W)

Bass: Dibeisi b8023/8   (200W)

Știu că pentru mulți dintre voi difuzoarele selectate de mine sunt ”nashpa” dar bugetul este strâns, așa că mă mulțumesc și cu astea. Cred că se vor auzi mai bine față de cele actuale.

 
Incinta o fac din pal brut de grosimea 18 mm. Pentru fonoizolare m-am gândit la burete cofrat de 3,5cm dar prețul transportului și ambalajul costă de 2x mai mult decât buretele, așa că am găsit ceva material fonoizolant Monacor MDM-3.
 

Am găsit pe un alt forum, un utilizator care a făcut două incinte după un ghid de la firma SAL, în care sunt niște proiecte pentru diferite boxe, și a folosit tot acest difuzor (b8023) pe care doresc eu să-l cumpăr. Atașez schița incintei. Aș face și eu modelul acesta, sau mai este un model de incintă care îmi place ca design. ( http://diyaudioprojects.com/Speakers/Hi-Vi-3-Way-Tower/ ) dar acesta are 2 difuzoare pentru medii.

 

Din câte știu volumul incintei ar trebui să-l proiectez după parametrii difuzorului b8023. Difuzoarele încă nu sunt cumpărate așa că nu știu parametrii lor, dar am găsit aici pe forum niște date despre difuzorul b8023 și am încercat programul WinISD și BassBox dar nu am reușit să calculez corect volumul incintei. (Qts:0.76  / Qms:3.75 /   Qes:0.96 / SPL:86.55 dB / Vas:19.99 | Fo Hz /  Fo:49.4 Hz / Sd:0.05 cm pătrați /  Revc:3.4/7.2 ohm  /  Cms:0.31 uM/N ). A ieșit 160 L , am modificat la 35Hz că era la 24 din oficiu, am mai mișcat câte ceva ca graphul să fie 35Hz la -3db și a ieșit cam 33L. Probabil nu așa se face :) Am citit aici pe forum că la un difuzor de 8" nu are rost a să depășesc 20 litrii.

 

În legătură cu filtrele, probabil dacă aș avea cu ce să măsor parametrii difuzoarelor introduse în incinta gata făcută, și dacă aș putea face rost sau să confecționez niște bobine pentru filtre le-aș face eu, dar în momentul de față mă gândesc să cumpăr două filtre generice Sal pe 3 căi (HV316), măcar să funcționeze boxele până ajung la stadiul în care am cunoștințele /materialele necesare să-mi construiesc singur niște filtre concepute pentru difuzoarele pe care le am.

 
Acum vine partea în care specific modelul și puterea amplificatorului deținut. Aste este mai greu. Amplificatorul este unul construit de către un naș de al meu, cred că prin anii 90. L-am testat săptămâna trecută, funcționează. Este unul simplu, nu are nici potențiometru pentru volum (voi încerca să-i pun eu unul la intrări dacă reușesc). Are un transformator, și două plăci. Pe o placă,  pe lângă mai multe rezistențe și condensatoare, sunt două transistoare BD246, două transistoare bipolare 2N3442, și un amplificator operațional(?) LM301AN, și mult mult praf. După specificațiile acestor piese și cunoștințele mele inexistente :limb:  despre amplificatoare, am ajuns la concluzia că ar trebui să aibă circa 80-100W pe canal.
 
Acum vin întrebările.  Care ar fi modelul / mărirea / litrajul corect incintei pentru difuzorul b8023, diametrul și lungimea portului de bass? Merită să cumpăr acele filtre generice sau pot folosi difuzoarele fără filtre și pun doar condensatori nepolarizați pe ele până reușesc să fac eu ceva filtre? Ce valori?

 

Mulțumesc.

post-252307-0-19379300-1449739078_thumb.jpg

Link spre comentariu
  • Răspunsuri 3
  • Creat
  • Ultimul Răspuns

Top autori în acest subiect

  • bercenaru

    2

Top autori în acest subiect

Imagini postate

Din start iti zic sa cauti macar altceva. :) Si nu zic asta din aroganta

Incepe cautarea macar de la SAL sau Monacor. Si incepe cu 2 cai.

 

Si de ce zic asta, pentru ca difuzorul tau de joase are un QTS mare. Palnia f. instabila, adica se deformeaza. Si ar mai fi multe.

 

Succes

Link spre comentariu
Vizitator nemmondod

Mersi pentru răspuns. Păi dacă urc la difuzoare SAL sau Monacor atunci depășesc bugetul destul de mult. Tot mă gândesc, dacă merită să bag atâția bani doar ca să pot spune că eu am făcut acele difuzoare :) Cred că mai bine cumpăr o pereche de boxe second hand și mă ocup de upgradarea amplificatorului, despre care am aflat că este făcut după un QUAD 405.

Link spre comentariu

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum



×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări