Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Primul amplificator pe tuburi...după 20 de ani...


Dan Minciu

Postări Recomandate

După cum spune și numele topicului, m-am decis să mă întorc la "dragostea dintâi"...după o lungă perioadă în care m-am ocupat de alte năzbâtii...

Am studiat, am căutat, am reînvățat (deh...unele lucruri se mai uită), am discutat chiar cu dl. Lăzăroiu, vizavi de utilizarea unor tipuri de tuburi, și într-un final, m-am oprit asupra finalelor 6P3S-E. Motivele sunt multiple...cel mai evident este...prețul. Apoi m-am gândit și la posibilitatea de a procura în viitor finalele, la durata de viață a lor, și nu în ultimul rând...mai țin minte că - în tinerețea mea sculele "sovietice" erau extrem de robuste.

Am găsit o schemă - google m-o ajutat - pe care aș dori să o execut.

 

Mi-am procurat transformatoarele. Sunt recuperate, cel de alimentare are 24,7cm2, a fost folosit într-un UPS APC 3200, am avantajul primarului gata facut, secundarul trebuie rebobinat. Acum are 24V și e bobinat cu ... platbanda de cupru 0,3x40mm...

Pentru transformatoarele finale am doua miezuri identice de 12,60cm2.

 

Deși au mai fost topicuri cu aceeași temă, am decis să deschid acest topic în speranța că mai sunt și alți amatori de construcții ... Low-End.

 

Atașez - momentan link-ul către pagina din care m-am inspirat, și schema(pdf-încă nu am învățat destul de bine Eagle/LtSpice). 

 

post-247947-0-44769300-1442436541_thumb.gif

 

http://www.elektroncso.hu/cikkek/6p3se.php

Link spre comentariu

Frumoasa schema si clasica, nu are de ce sa nu mearga cum trebuie. Din ce am citit eu, condensatoarele de cuplaj sunt cam mici, in special C4 de 10 nF - daca nu e o greseala si e tot de 100nF.

Daca doriti, va pot trimite niste condensatoare de 0,22uF/500V de care eu sunt foarte multumit, pentru platbanda aceea daca se poate desface cu tot cu izolatie - discutam in privat daca e cazul.

Editat de carageae
Link spre comentariu

Nu știu dacă nu cumva cel care a desenat schema originală nu a greșit, fișierul este așa cum l-am descărcat de pe site... mi s-a părut și mie cam mic, dar după cum am spus, multe din "abilitățile" mele s-au pierdut, așa că încă nu mă hazardez să le recalculez... Am văzut într-adevăr alte scheme care foloseau 0,22uF pentru ieșirea din defazor, și ăsta a fost primul imbold... să cresc valoarea lor undeva spre 0,2-0,3uF.

 

Platbanda este hm...neizolată, izolația între spire este de fapt izolația între straturi. Are o spiră pe strat :). Am făcut și poze dar sunt cam mari(2Mb) astăzi le voi redimensiona și le urc și pe ele în topic...

Desigur. Eu încerc să o recuperez intactă. Voi avea nevoie de câteva indicații de demontare deoarece tot transformatorul este impregnat.

 

Referitor la schemă: dacă reduc tensiunea anodică la 375-380V, și refac reglajul de bias, puterea ramâne în jur 25W pe canal?

Și a doua nelămurire: este corect să înlocuiesc 6N8S cu ECC83 ?

Editat de Dan Minciu
Link spre comentariu
Vizitator avram stefan

Totul este foarte simplu!

Reduceti tensiunea..., refaceti reglajul de bias..., absolut superb!

Va puteti juca cat doriti in acest fel?!

Un sunet de ”lampa” adevarat. 

OK

Sa lasam gluma. Orice modificare a tensiunii de alimentare, duce la modificarea punctului de functionare a tubului, adica modificarea Raa-ului. 

Se stie bine ca OT - ul este piesa de rezistenta din orice amplificator cu tuburi.

Va invit sa mai cititi... .

 

Mult succes!

Link spre comentariu
Vizitator viobio

12,6 centimetri pătrați,aceasta secțiune este mica pentru trafurile de ieșire, amplificatorul nu va reda bine frecventele joase,aceasta secțiune poate fi folosita pt finale,EL84,6V6,6P6C.

Link spre comentariu

Da...cred ca am uitat sa mentionez... as vrea sa limitez pentru inceput puterea la vreo 20-25W doar... chiar daca lampile folosite pot mai mult...

Nu am alte miezuri si..."directorul economic" (aka sotia) nu prea e de acord cu investitia...:)

Initial am dorit sa folosesc 6P36S...le aveam disponibile din vremuri...trecute dar cand le-am gasit am constatat ca 2 aveau vidul pierdut... asa ca mi-am comandat alte 4 buc....6P3S-E. Daca proiectul va iesi la calitatea care ma astept, atunci voi putea discuta de o pereche de OT pe masura finalelor...

Link spre comentariu

Eu aş modifica negativarea din comună cu balans la individuală ptr fiecare lampă finală, e mai uşor.

6H8C se poate înlocui cu ECC82, dar se poate folosi şi ECC83 modificînd valorile rez din jur.

6n3C-E e direct echivalentă cu 5881, ambele fiind din familia 6L6 şi majoritatea schemelor de pe net cu lămpile din această familie se pot realiza cu ea (5881, 7027(A), 6n3C, 6L6 simplă, 6L6 cu orice altă terminaţie în afara 6L6GC şi 807/G807/6n7C la tensiuni mari).

.............

Calitate cu trafo cam mici e discutabilă.

Editat de zal
Link spre comentariu

Daca aveti ECC-urile 83 si sunt bune, cautati alta schema, d-l Lazaroiu a pus pe aici scheme foarte bune cu aceasta combinatie de lampi. Sunt scheme gata calculate cu ECC83 si pe net. Cum spune si ZAL, puteti aborda si schemele cu 5881, e acelasi lucru cu 6P3S-SE.

Stiu ca asa e platbanda...dar daca e impregnat transformatorul sunt slabe sanse de a-l desface fara a deteriora carcasa...am si eu cateva trafuri de UPS pe care le-am pus deoparte sa le folosesc ca atare, nu se pot desface decat cu flexul si cu dalta...

Mie acea platbanda imi trebuie pentru un proiect la care voi alimenta niste filamente la 12V si vreo 20A...sper sa duca atat sectiunea ei.

Editat de carageae
Link spre comentariu

Construiti acest montaj din schema propusa de dvs de pe  http://www.elektroncso.hu/cikkek/6p3se.php 

 

Personal am construit 3 amplificatoare cu aceasta schema (unul stereo si unul mono pentru chitara) si functioneaza foarte bine,.Daca aveti nelamuriri intrebati si va ajut cu placere.

 

P.S Transformatoarele de iesire pe care le-am folosit la amplificatorul stereo au tole E 19 . iar cel folosit pentru amplificatorul de chitara are tole E16.Respectati tensiunile din transformatorul de alimentare ca sa nu afectati performantele amplificatorului.Pentru miezul dvs de 24,7cm patrati am calculat urmatoarele:

 

Ns1=570 spire fi 0.35mm (285 volti Ua)

Ns2=90 spire fi 0.15mm (45 volti )

Ns3= 13 spire  fi 1,6mm  ( 6,3v Ufilament pentru 4x6P3S-E)

Ns4= 13spire fi 0.9mm (6,3v Ufilament 2x6N8S)

Ns5= 10 spire fi 1,6 (Ufilament 2x 5T4S)

 

Psecundar =141W

Pprimar =166W (minim)

Editat de twinvortex
Link spre comentariu
Vizitator viobio

Da...cred ca am uitat sa mentionez... as vrea sa limitez pentru inceput puterea la vreo 20-25W doar... chiar daca lampile folosite pot mai mult...Nu am alte miezuri si..."directorul economic" (aka sotia) nu prea e de acord cu investitia...:)Initial am dorit sa folosesc 6P36S...le aveam disponibile din vremuri...trecute dar cand le-am gasit am constatat ca 2 aveau vidul pierdut... asa ca mi-am comandat alte 4 buc....6P3S-E. Daca proiectul va iesi la calitatea care ma astept, atunci voi putea discuta de o pereche de OT pe masura finalelor...

Nu este vorba de puterea debitata,oricum cu Ua 400V nu scoateti mai mult de 25W,e vorba de ce banda de frecventa o sa reproduca ampul,veti avea probleme cu redarea frecventelor joase,mai clar un sound tipat,plin de medii-inalte.Daca o sa folositi acele tole de 12,6 cm ,o sa observati singur ,in plus trafurile de iesire nu se bobineaza pe orice fel de tola,sunt sigur ca nu aveti nici un fel de date despre calitatea tolei. Editat de viobio
Link spre comentariu

Mulțumesc mult pentru încurajări și pentru calcule, acum am certitudinea că nu am uitat chiar totul...(prin 86-89 făceam așa ceva ca și profesie)

 

Mi-am calculat și eu transformatorul de rețea,  și am ajuns la aproximativ aceleași rezultate...

(miezul are 36mm lama centrală și 65mm înălțimea pachetului)

 

primar:

230V/807mA : 451sp 0,63mm

 

secundare:
285V/340mA : 559sp 0.41mm
45V/100mA : 88sp 0.22mm
6,3V/4A : 11,7sp 1.25mm
6,3V/4A : 11,7sp 1.25mm
6,3V/2A : 11,7sp 1.00mm

 

Aș renunța la cele doua lămpi redresoare, le-aș înlocui cu 2 șocuri de 3-4H și un circuit de întârziere a conectării tensiunii înalte, cu un N555, un tranzistor și releu.... de aceea tensiunea de 5V nu am mai prevăzut-o în schemă, în schimb am separat înfășurările pentru filamente 6P3SE pentru fiecare canal.

Da, este adevărat, nu stiu nimic despre tola miezurilor pt. OT... problema este că nici nu știu ce pot folosi în loc...mai am 2 miezuri:

unul asa...(din UPS de 850VA)

2x14mm lama centrală/48mm înălțimea pachetului
secțiunea: 13,44cm2

iar cel de al doilea...(tot UPS 850VA dar...APC)

2x14mm lama centrală/51mm înălțimea pachetului

secțiunea: 14,28cm

 

oricum ce am observat la miezurile de 12,6cm este că materialul are cristalele destul de mari(tola se sparge, iar structura cristalină este vizibilă cu ochiul liber...).

Link spre comentariu

Astăzi am avut ceva timp de șurubărit... Dupa câteva ore eram fericitul posesor al carcasei pentru amplificator (un fost PC desktop SFF 310/320/80mm tabla Fe de 1mm grosimepost-247947-0-55852100-1442776608_thumb.jpg), 42cm2 de tole din care pot compune cele doua miezuri OT și ceva sârma 0,75mm CuEm (cam 3kg :) ).

Probabil mâine voi primi și tuburile, cam 90% din componentele pasive le-am adunat și...urmează lipiturile...

 

@viobio : în răspunsul Dvs. mi-ați indicat 16-18cm2. Alegând 18cm2 pentru secțiunea OT și 24cm2 pentru alimentare, transformatoarele sunt oleacă cam mari pentru carcasa de care dispun acum...post-247947-0-34412100-1442776609_thumb.jpg. Credeți că distanța între ele (cca 5mm) poate fi suficientă pentru a nu se influența? sau ar trebui să prevăd si ecrane magnetice între trafo rețea și OT? Aș mai avea o variantă post-247947-0-86695200-1442776609_thumb.jpg în care pe transformatorul din mijloc să pun doar tensiunile înalte (anodica și bias) iar în fața lui să mai montez un trafo de cca 48-50VA pentru filamente. Ce mă sfătuiți?

 

A doua întrebare dacă-mi permiteți: pentru condensatoarele de filtraj dispun de ...multe... condensatoare 200uF/200V din surse PC... aș vrea să le înseriez(cu rezistențe de echilibrare), dar ar trebui redusă tensiunea de alimentare. 370V(=284x1.3) ar fi suficient de mică? Mă gândesc la creșterea în gol a tensiunii redresate (284Vx1.4=395V). Cât de greu ar fi să țin schema în parametrii în aceste condiții? Sau ar fi mai ușor să caut condensatoare la 450V?

Editat de Dan Minciu
Link spre comentariu

Daca nu ati bobinat inca traful de alimentare, eu v-as recomanda sa faceti o sursa dubla, ca la amplificatoarele pe tranzistoare si sa folositi condensatoare de 400V pe fiecare ramura...borna de minus devine masa montajului...e mai sigur si mai eficient asa, in special la tensiunile mari - eu am aplicat metoda asta pt. ca aveam un transformator gata construit pt. redresare cu doua diode, si aveam nevoie de o anodica de 600V. La tensiunea asta nu se gasesc condensatoare...

Uitati de condensatoarele recuperate din surse...sunt de calitate slaba majoritatea si se comporta aiurea la temperaturi ridicate. Vedeti la vanzari ca e un user aradean care are o oferta de condensatoare excelente la preturi mai mult decat rezonabile...

Link spre comentariu

Asta cam așa e...voi căuta mai atent....personal nu l-am văzut(deși am săpat oleacă...) . Ca și punte redresoare (nu cu lampă...) m-am gândit tot la sursele de PC (să fi făcut eu fixație la PC-uri? că doar 20 de ani ...asta am făcut) la puntea redresoare din rețea (1000V/10A). Credeți că e ok? Cât m-am mai jucat cu ele mi s-au părut bune în tot felul de prostioare pe acas'. La audio în schimb nu am avut încă ocazia... 

Link spre comentariu

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări