csu Postat Septembrie 11, 2015 Partajează Postat Septembrie 11, 2015 Bună Vă rog să aveți în vedere că nu am experiență în domeniu, fiind primul meu amplificator pe tuburi. Cer suze anticipat pentru eventualele aberații. Am cumpărat un amplificator cu 5 tuburi, aparent foarte vechi, pentru a îl folosii ca amplificator de chitară. Conform anunțului trebuia să fie funcțional, bar când l-am pornit, singurul sunet scos a fost un brum de 50Hz. Din semnal nu a trecut nimic. Toate cele cinci tuburi se aprind. Unul este EL84, cel de lângă acesta pare uzat și nu mai are codul pe ei, după acesta sunt două tuburi identice ECC85, urmate de de un tub cu ce pare uzat tot fără cod de identificare. Poate cineva să mă ajute cu codul celor două tuburi? La o examinare mai atentă am observat o rezistență arsă, precum și o parte din rezistența cu care a fost îmlocuită. Pe trzistența originală nu se vede valoarea ei, dar are o rezistență identică (cadimensiuni și aspect) cu valoarea de 100K, și presupun că cel ars este de 100K. Presupun că se poate schimba cu o rezistență de 100K/3w. Condensatorii de filtreaj le voi schimba. Dacă conceptul sau construcția amplificatorului pare familiară cuiva, rog șă mă ajute cu sfaturi, schemă, sau ori ce. Mulțumesc anticipat. Link spre comentariu
romicap Postat Septembrie 11, 2015 Partajează Postat Septembrie 11, 2015 (editat) Inteleg ca l`ati cumparat , cat ati dat pe el ? (bineinteles daca nu e un secret !) Pe sasiu este doar un transformator respectiv cel de retea ,cel de iesire se afla parca dedesupt . Amplificatorul pare a fi un PP cu El 84 (6P14P) atacat cu ecc 85(dupa spusele Dvs.) si redresat cu EZ 81Reconditionarea acestui amplificator nu este ,,un capat de tara ,, totul e sa o faci cu pasiune . Editat Septembrie 11, 2015 de romicap Link spre comentariu
csu Postat Septembrie 11, 2015 Autor Partajează Postat Septembrie 11, 2015 Am dat 200 lei pe el. Problema e că nu mă pricep la el, nu am idee de unde să încep. Am schimbat rezistența arsă, ca pas următor probabil ar terbuii să schimb cele două tuburi înnegrite. Link spre comentariu
THOMAS Postat Septembrie 11, 2015 Partajează Postat Septembrie 11, 2015 (editat) Inteleg ca l`ati cumparat , cat ati dat pe el ? (bineinteles daca nu e un secret !) Pe sasiu este doar un transformator respectiv cel de retea ,cel de iesire se afla parca dedesupt . Amplificatorul pare a fi un PP cu El 84 (6P14P) atacat cu ecc 85(dupa spusele Dvs.) si redresat cu EZ 81Reconditionarea acestui amplificator nu este ,,un capat de tara ,, totul e sa o faci cu pasiune . Pe sasiu sunt ambele trafuri,cel de iesire este chiar in dreptul tuburilor finale EL84. Parerea mea este ca ar trebui sa procedati in felul urmator,daca-mi dati voie: 1 - dati jos de pe acest sasiu,absolut totul chiar si toate mufele de intrare iesire,conectori,potentiometri ...,chiar daca sunt nituite mufele le scoateti cu o bormasina. - curatati si eventual sablati tot sasiul la un atelier auto ce au sectie de vopsitorie,sau manual cu o bormasina si o perie de sarma rotativa. - veti renunta la acele claviaturi de pe fata pentru ca nu-si au rostul si chiar va pot face multe probleme,mai ales in cazul in care dupa cum spuneti veti construi un amplificator de chitara. - tratati acest sasiu cu un grund (gri sau rosu) pentru protectie anticoroziva. - vopsiti intreg sasiul daca se poate tot la un service auto cu o culare preferata,masca frontala ar fi frumos sa o faceti cu alta culoare. 2 - masurati si verificati la rece trafurile inclusiv socul de filtraj (probabil,poate fi un traf adaptor/de semnal,nu stiu!!)ce se afla sub sasiu ca sa stiti unde va aflati si ce veti face mai departe. - nu cred ca se poate recupaera mai nimic din acest amplificator sau poate doar regleta pe care veti monta componentele noului amplificator si bineinteles trafurile daca sunt bune. 3 - cautam impreuna cu colegi nostri mai experimentati in amplificatoare de chitara o schema ce v-ar fi pe plac - incepeti achizitionarea componentelor pentru noua schema si ar mai fi cativa pasi,insa deocamdata sa ajungeti dv. aici... Cred ca altfel nu va iesi decat o mare improvizatie,imi pare rau dar asta este! Editat Septembrie 11, 2015 de LMOlimpiu 2 Link spre comentariu
csu Postat Septembrie 11, 2015 Autor Partajează Postat Septembrie 11, 2015 Mulțumesc. Am avut în vedere această variantă la achiziție. Link spre comentariu
pusttiu Postat Septembrie 11, 2015 Partajează Postat Septembrie 11, 2015 sincer sa fiu, nu stiu sa fie facut un amplificator romanesc cu ecc85 pe semnal. lampile care nu se recunosc sunt ez81 saU Ez80 (dupa cit e de inalta pare ez81) si un el84 . incercati fara nici o frica sa puneti ecc83 in loc de ecc85 si poate cinta. un pp merge si un el84 uzat dar nu o sa se auda fff tare sau bine dar o sa cante pentru probe. as folosi toate piesele din el, masurate si le-as folosi dau un aer mai aparte. spor Link spre comentariu
THOMAS Postat Septembrie 11, 2015 Partajează Postat Septembrie 11, 2015 sincer sa fiu, nu stiu sa fie facut un amplificator romanesc cu ecc85 pe semnal. lampile care nu se recunosc sunt ez81 saU Ez80 (dupa cit e de inalta pare ez81) si un el84 . incercati fara nici o frica sa puneti ecc83 in loc de ecc85 si poate cinta. un pp merge si un el84 uzat dar nu o sa se auda fff tare sau bine dar o sa cante pentru probe. as folosi toate piesele din el, masurate si le-as folosi dau un aer mai aparte. spor Ca sa puna in locul lui ECC85,ECC83 trebuie facuta modificarea la pini pentru filamente deoarece ECC85 se alimenteaza la filament cu 6,3V~ pe pinul 4 si 5,iar pentru ECC83 trebuie strapat 4 cu 5 si aplicat 6,3V~ intre acest strap si pinul 9. Link spre comentariu
csu Postat Septembrie 11, 2015 Autor Partajează Postat Septembrie 11, 2015 Mulțumesc. Se pare că pot pornii pe două căi: Prima propusă de dl. LMOlimpiu folosind șasiul și trafurile să fac un alt amplificator de la zero A doua propusă de dl. pusttiu: să măsor toate piesele și să folosesc conceptul actual. Prima variantă pare mai eficientă, varianta din urmă poate să nu ducă la nici un rezultat, dar în acest caz mai am prima variantă. Din câte am înțețes amplificatorul are două tuburi EL84, două ECC85 și un EZ81. Nu am înțeles de ce ar fi utilă schimbarea ECC85 cu ECC83, având prețuri similare (pe e-bay). Până comand și primesc tuburile, pot să măsor restul componentelor. În cazul în care nu o să reușesc să scot sunet din el, voi putea folosii tuburile pentru construii ceva de la zero presupun. Faptul că tuburile se aprind, este garanție că traful de rețea funcționează normal? Link spre comentariu
imreberes Postat Septembrie 11, 2015 Partajează Postat Septembrie 11, 2015 Faptul ca tuburile se aprind inseamna ca secundarul pt filamente e bun. In loc de ECC83 puteti sa incercati si varianta ruseasca (6N2P) e mult mai ieftin, se gaseste si la noi. Intr-adevar ECC85 a fost folosit destul de rar in amplificatoarele romanesti. Daca aparatul a trecut pe mana vreunui "mester" se poate intampla orice. Incercati sa vedeti ce tensiuni aveti pe cele doua electrolitici. Eu as urmari totusi varianta propusa de D-l Lazaroiu. Link spre comentariu
THOMAS Postat Septembrie 11, 2015 Partajează Postat Septembrie 11, 2015 (editat) Mulțumesc. Se pare că pot pornii pe două căi: Prima propusă de dl. LMOlimpiu folosind șasiul și trafurile să fac un alt amplificator de la zero A doua propusă de dl. pusttiu: să măsor toate piesele și să folosesc conceptul actual. Prima variantă pare mai eficientă, varianta din urmă poate să nu ducă la nici un rezultat, dar în acest caz mai am prima variantă. Din câte am înțețes amplificatorul are două tuburi EL84, două ECC85 și un EZ81. Nu am înțeles de ce ar fi utilă schimbarea ECC85 cu ECC83, având prețuri similare (pe e-bay). Până comand și primesc tuburile, pot să măsor restul componentelor. În cazul în care nu o să reușesc să scot sunet din el, voi putea folosii tuburile pentru construii ceva de la zero presupun. Faptul că tuburile se aprind, este garanție că traful de rețea funcționează normal? Ca sa fim siguri ce fel de tuburi sunt cele din preamplificare si defazor,cu amplificatorul deconectat de la reteaua de alimentare,verificati la ce picioruse (pini) merg firele de 6,3V~.Numerotarea picioruselor de la tuburi se face vazut din partea conexiunilor numarand in sensul acelor de ceasornic incepand de la chieie,adica o distanta mai mare intre doi pini,spun asta pentru ca ati afirmat ca nu ati mai lucrat cu tuburi,imi cer scuze daca aceste amanunte va deranjeaza (!!). Deci daca filamentele sunt la 4 si 5,atunci este vorba clar de ECC85,daca sunt la 4-5(strap) si 9,atunci este vorba de ECC83.Daca sunt ECC85 va pot spune ca rezultatele vor fi ceva mai bune cu inlocuire directa fara modificari cu tubul 6N1P (rusesc),un tub ff bun,sau cu 6N2P (echivalent cu ECC83 dar cu filamentele exact ca la ECC85),insa in acest caz (6N2P) s-ar putea sa apara probelme de oscilatii sau diverse zgomote mai ales in cazul cand amplificatorul a fost conceput pentru ECC85,intrucat ECC83/6N2P are o amplificare mult superioara lui ECC85. Editat Septembrie 11, 2015 de LMOlimpiu Link spre comentariu
zal Postat Septembrie 11, 2015 Partajează Postat Septembrie 11, 2015 Foarte tare! După piesele electronice şi mecanice folosite e un amplif realizat prin anii 60. Ar fi interesant de identificat modelul şi producătorul pînă ajunge bucăţi. Ca putere e clar, circa 10W cu banda audio la calitatea modestă de atunci. Link spre comentariu
csu Postat Septembrie 11, 2015 Autor Partajează Postat Septembrie 11, 2015 Ca sa fim siguri ce fel de tuburi sunt cele din preamplificare si defazor,cu amplificatorul deconectat de la reteaua de alimentare,verificati la ce picioruse (pini) merg firele de 6,3V~.Numerotarea picioruselor de la tuburi se face vazut din partea conexiunilor numarand in sensul acelor de ceasornic incepand de la chieie,adica o distanta mai mare intre doi pini,spun asta pentru ca ati afirmat ca nu ati mai lucrat cu tuburi,imi cer scuze daca aceste amanunte va deranjeaza (!!). Deci daca filamentele sunt la 4 si 5,atunci este vorba clar de ECC85,daca sunt la 4-5(strap) si 9,atunci este vorba de ECC83.Daca sunt ECC85 va pot spune ca rezultatele vor fi ceva mai bune cu inlocuire directa fara modificari cu tubul 6N1P (rusesc),un tub ff bun,sau cu 6N2P (echivalent cu ECC83 dar cu filamentele exact ca la ECC85),insa in acest caz (6N2P) s-ar putea sa apara probelme de oscilatii sau diverse zgomote mai ales in cazul cand amplificatorul a fost conceput pentru ECC85,intrucat ECC83/6N2P are o amplificare mult superioara lui ECC85. Mulțumesc frumos, sunt informații utile, mâine mă uit, sper să și reușesc și revin cu rezultatul. Foarte tare! După piesele electronice şi mecanice folosite e un amplif realizat prin anii 60. Ar fi interesant de identificat modelul şi producătorul pînă ajunge bucăţi. Ca putere e clar, circa 10W cu banda audio la calitatea modestă de atunci. Aspectul lui a fost un factor decisiv (pe lângă preț) la achiziționare. Nu am văzut pe/în amplificator nici o urmă marcă/model, interesant este că denumirile intrărilor/ieșirilor sunt imprimate pe fâșii de aluminiu lipite pe șasiu. Link spre comentariu
zal Postat Septembrie 11, 2015 Partajează Postat Septembrie 11, 2015 Da, e ceva de fabrică, după lucrătura şasiului, vopseaua folosită şi că la redresoare soclul se putea schimba cu altul mai mare, poate unul octal ptr 5Ţ4S. Şi legarea specifică a firelor cu sfoară e de fabrică. E posibil să fi avut o emblemă de plastic alb lipită pe faţă şi care a dispărut de mult. Am îndoieli doar că butoanele de la puţometri sînt originale. Link spre comentariu
csu Postat Septembrie 11, 2015 Autor Partajează Postat Septembrie 11, 2015 Da butoanele potențiometrelor ămi amintesc de radioul bunicului. Pe lăngă claviatura de selectare a intrărilor mai este una care arată așa: la ce folosește? Link spre comentariu
zal Postat Septembrie 12, 2015 Partajează Postat Septembrie 12, 2015 M ar putea veni de la mono, Liniar anulează corecţiile de timbru sonor, restul nu ştiu. Se foloseau prin unele radiouri astfel de filtre, ptr voce, muzică uşoară sau simfonică, etc. Mă distra unul cînd eram mic: Jazz, Bas, Vorba. Link spre comentariu
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum