Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Amplificator Elektor PA300


Postări Recomandate

Presupun ca Self se refera chiar la zona de trecere de la A la B care intr-adevar daca nu este tratata cu atentie, poate afecta performantele dar tocmai asta este ideea unui bias optim al clasei AB, adica optimizarea exact a acelei treceri de la A la B. Asa cum zice Sharky este treaba superdiodei ca sa varieze biasul corect in functie de temperatura.

 

PS: Sharky imi cer scuze ca sunt unul din motivele pentru care ai decis sa inchizi acel topic, as prefera sa stergi ce am scris eu si sa-l redeschizi, este totusi un topic important pentru sectiune. Nu mai justific acum nimic, daca ai citit te-ai lamurit tu care-i treaba. Imi cer scuze si fata de Dj Leco chiar daca nu am putut cadea de acord. Poate cand o sa am timp o sa elaborez mai mult subiectul asta cu mai multe diagrame, scheme, poate si ceva grafice, simulari ( chiar daca leco nu le accepta ), etc... mai vedem.

Link spre comentariu

Ia uitati ce zice Self. Nu-mi vine sa cred. Cand marea majoritate a amplifurilor sint in clasa AB cum sa zici ca B e mai buna ?

Prin clasa B, Self întelege de fapt clasa AB polarizata optim pt distorsiuni minime (a se vedea criteriul Barney Oliver; articolul acestuia se gaseste pe net).

Editat de franzm
Link spre comentariu

Clasa B este într-adevăr ideală. Ea ar însemna că fiecare tranzistor conduce exact o semialternanță. Fac aici o precizare - cer scuze celor care știu deja - clasa B nu este aceea fără nicio polarizare a bazelor finalilor , aceea este clasa C pentru că există porțiuni din semnal când niciun tranzistor nu conduce , clasa B este atunci când finalii sunt polarizați exact cât trebuie ca să se îmbine perfect caracteristicile și curentul de repaos este zero dar conducția apare la cel mai mic semnal.  Acest lucru este însă imposibil în practică . În practică se folosește o clasă AB  și aici intervine recomandarea lui Self - să fie cât mai puțin A și cât mai mult B în această clasă pentru că , zice el, trecerea din clasa A în clasa B este cu atât mai bogată în distorsiuni cu cât se face mai sus . Cu alte cuvinte , evităm distorsiunile de crossover la trecerea prin zero dar le înlocuim cu distorsiuni la trecerea din A în B.

 

EDIT A postat între timp @franzm . Tocmai voiam să completez că în accepțiunea lui Self clasa B este o clasa AB cu foarte puțin A în ea . 

Editat de UDAR
Link spre comentariu

Si eu imi cer scuze ca am dat curs inflamarii topicului, scuze lui Marian daca l-am ofensat cu ceva, si lui Raimond, cred ca vremea frumoasa de afara si faptul ca lucram in acelasi timp pe balcon unde era infernal de cald, au contribuit, dar in final a iesit bine, disecaram la singe tot...As vrea daca se poate afla cine este acea clona, pe care am suspectat-o ca fiind a lui Victor, semanind in principiu cu stilul lui de exprimare sau a lui Sorteh...A adus niste jigniri urite si atac direct la persoana mea.Evident ca nu am dat curs jignirilor...

Link spre comentariu

Daca vrei randament un pic mai mare, dar nu cu mult, poti polariza tripletul deep darlington in clasa AB+B, ca la Crown.Studiaza niste manual service de la seriile Macrotech.

Link spre comentariu

Păi am zis , clasa B e perfectă în teorie dar nu se poate implementa simplu cu tranzistori - ar trebui niște tranzistori cu Ube0 = 0 . 

Iar în ceea ce privește curentul de repaos ( Prefer să nu-i spun bias , bias-ul este  , în interpretarea mea , polarizarea care o aplicăm în scopul de a obține acel curent de repaos. ) ce înseamnă mic sau mare ? Vrei 1000W , asta înseamnă circa 22.4Apk . E mult 0.2 - 0.4A adică 1-2% ?

Link spre comentariu

Dudi, regleaza curentul de mers in gol asa cum ti-am spus si eu si Marian si probabil inca multi altii. 0,026/Re. Mai departe nu te baga pentru ca se complica treaba. Rezistenta interna a emitorului este mai mare la tranzistoarele noi in tehnologie BIT-LA si nu se potriveste intocmai cu fractia 25/ie, ceea ce face ca in realitate punctul optim sa-l gasesti mai degraba la 0,020/Re. Eu am abordat metoda directa, ajung la temperatura de lucru si reglez curentul pana in momentul in care distorsiunile sunt minime . De fapt personal prefer momentul in care apare o anumita familie de distorsiuni care plac urechii dar care ca valoare totala se invart pe langa valoarea minima. Un asemenea reglaj nu se poate face decat cu o analiza FFT continuua. Un reglaj prost(clasa B pura) te arunca la un THD si de 0,1% de la 0,001% dar daca ajungi la 0,010% deja este mai mult decat suficient. Pana la urma , pentru ureche, daca nu participi la comparatii si teste audiofile, un reglaj aproximativ facut dupa regula de sus 0,026/Re, este aproape perfecta.

Editat de RaimondAudio
Link spre comentariu

Pai eu la MP100.V3 al meu de la vanzare am o singura pereche de finali si am mers pe triplet "improvizat" ca sa zic asa, adica prefinali darlington si finali bipolari de putere simpli, adica per ansamblu tot triplet, am folosit artificiul asta din considerente de spatiu. Deci...

Link spre comentariu

Tripletul nu tine neaparat de numarul de finali in paralel, este vorba de beta-ul general mai mare, implicit curentul de comanda mai mic tras din etajul VAS, deci in cazul tau din integratul driver LME.

Link spre comentariu

Corect leco. :)

 

Vroiam un etaj final cu o impedanta de intrare cat mai mare chiar si in sarcina maxima, pentru a nu-mi influenta prea mult castigul in bucla deschisa al VAS. In cazul tau Dudi la puterea la care te dai este practic obligatoriu sa folosesti triplet, prima pereche probabil ar putea fi chiar 2N5551/5401, apoi ceva prefinali seriosi gen 1500xx si apoi finalii... sau poate chiar o pereche de finali pe post de prefinali si apoi predriveri 1500xx, desi nu cred sa fie cazul.

Link spre comentariu

De la cate perechi de finali in sus trebuie sa fac trecerea de la darlington simplu la etaj final triplet ?

Tripletul , după umila mea părere , nu este un panaceu universal . Crește beta echivalent , e drept . Asta înseamnă - teoretic - creșterea amplificării VAS pentru că are o sarcină mai mare deci creșterea rezervei de amplificare deci o reacție negativă mai adâncă ....

Știm toți că lucrurile nu stau chiar așa . Mai întâi pentru că scade amplificarea în tensiune - puțin dar important pentru comportarea în jurul lui zero . Apoi crește fereastra de crossover . Posibil chiar afectări ale stabilității - nu săriți că sunt repetoare pe emitor ....

Deci , cred că soluția tripletului trebuie adoptată doar la puteri foarte mari ( unde , de obicei , scad și anumite pretenții de calitate ) pentru a nu impune curenți exagerați în VAS .Pot fi desigur soluții alternative : VAS + EF în clasa A + dublet , etc.

Link spre comentariu
Vizitator
Acest subiect este acum închis pentru alte răspunsuri.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări