Zgomot si distorsiuni-tub electronic versus siliciu

[VTP]

@ balauru'EXCELENT! Incet, incet si restul!

[Vizitator balauru]

Asta este continuarea traducerii articolului "Cand lampa este mai buna decat tranzistorul" de A LihnitzkiiAici autorul a preferat o expunere de tipul unui dialog imaginar intre un observator obiectiv al fenomenelor si autorul insusi. Am pastrat aceasta forma si, asa cum am mai spus, am inclus comentariile mele privitoare strict la probleme de traducere intre acolade {}."Observatorul obiectiv: Punctul dumneavoastra de vedere nu este prea convingator, contra imperefectiunilor pe care le-ati mentionat in ceea ce priveste amplificatoarele cu tranzistoare exista o solutie radicala si aceasta este reactia negativa. Mai bine cautati cauzele sunetului calitativ inferior al amplificatoarelor cu tranzistoare in schemele lor.Autorul: De acord. Sa comparam un amplificator clasic si bine cunoscut realizat cu tuburi (fig. 1) {figurile se regasesc in articolul original, nu le reproduc in aceasta traducere} cu unul destul de simplu de analizat realizat cu tranzistoare bipolare (fig. 2).Ceea ce deosebeste in primul rand amplificatorul cu tuburi de cel cu tranzistoare este transformatorul de iesire, al carui rol este de a adapta impedanta mica a difuzorului la impedanta optima de sarcina pentru tuburile etajului de iesire. In amplificatorul cu tranzistoare adaptarea optima a impedantelor este posibila fara a utiliza un transformator. Transformatorul de iesire e dificil de exclus dintr-un amplificator cu tuburi, cel putin din cauza ca el este cel care asigura regimul de lucru simetric push-pull al etajului final. In amplificatorul cu tranzistoare regimul de lucru push-pull se poate asigura prin utilizarea tranzistoarelor cu tipuri diferite de conductivitate. Tuburi cu tipuri diferite de conductivitate din pacate nu au fost inca inventate.Observatorul obiectiv: Vedeti! Amplificatorul cu tranzistoare nu este mai complicat decat cel cu tuburi si, ceea ce este cel mai important, nu are transformator de iesire. De aceea, daca tranzistoarele nu aduc, prin ele insele, o "degradare" a sunetului accesibila unei analize obiective, amplificatorul cu tranzistoare ar trebui sa se auda mai bine decat cel cu tuburi.Autorul: Nu va grabiti cu concluziile, priviti cu atentie ambele scheme (fig. 1 si 2). Diferenta de principiu dintre amplificatorul cu tuburi si cel cu tranzistoare este lipsa reactiei negative in cel cu tuburi. In cel cu tranzistoare, fiecare tranzistor in parte si in plus amplificatorul in ansamblul sau au reactie negativa. Astfel: T1 are reactie negativa serie de curent prin R3, T2 are reactie negativa locala de curent prin R6, tranzistoarele de iesire T3 si T4 au reactii negative locale de curent prin R7 si R8 si in plus reactie negativa serie de tensiune prin impedanta difuzorului. Amplificatorul in ansamblu are reactie negativa serie de tensiune data de divizorul R4 si R3.Observatorul obiectiv: Desi dupa parerea mea reactia negativa aduce doar avantaje, sunt insa gata sa va propun schema unui amplificator cu tranzistoare fara reactie negativa (fig. 3).Autorul: Nu vreau sa fiu cusurgiu, dar orice tranzistor bipolar (sau FET) are reactie negativa serie de curent, rezultata din caderea de tensiune de semnal pe rezistenta interna a emitorului (respectiv a sursei). Acest fenomen ar putea insa fi probabil neglijat daca schema propusa in fig. 3 nu ar avea minusuri mult mai grave.In primul rand este vorba de distorsiuni neliniare neplacute ca spectru de frecvente si cu un ordin de marime superioare celor ale amplificatorului cu tuburi.Daca amplificatorul cu tuburi nu este adus pana la clipping, distorsiunile armonice la iesirea sa nu depasesc 1-3%, caz in care in aceste distorsiuni dominanta este armonica a 3-a. Armonica a 2-a e compensata de principiul de functionare push-pull iar armonicile superioare sunt atenuate. In amplificatorul cu tranzistoare din fig. 3 combinarea neliniaritatilor caracteristicilor de intrare si de iesire ale tranzistoarelor bipolare duce la aparitia unui spectru larg de distorsiuni armonice de ordine superioare si in plus, in cazul unui semnal complex, la distorsiuni de intermodulatie de ordine superioare de nivel semnificativ mai mare. Specialistii cunosc foarte bine faptul ca nu exista metode eficiente de a reduce distorsiunile neliniare de ordine superioare. Utilizarea reactiei negative duce chiar la inrautatirea situatiei deoarece cu ajutorul acesteia distorsiunile armonice de ordin mic se transforma in distorsiuni armonice de ordine superioare.Prezenta in semnalul muzical a unor produse de intermodulatie chiar de nivel energetic redus dar de ordine superioare duce la un sunet "metalic", "aspru", "tulbure" {regret dar nu cunosc traducerile "audiofile" ale acestor termeni, pana la aparitia unui dictionar audiofil rus-roman nu am alta solutie decat sa traduc in limbajul comun}, cel mai des numit sunet nenatural.Al doilea dezavantaj al schemei propuse in fig. 3 este dependenta parametrilor amplificatorului de temperatura instantanee a structurilor semiconductoare ale tranzistoarelor. Asta este simplu de verificat realizand practic circuitul si urmarind cum variaza curentii prin tranzistoare si tensiunea de iesire a amplificatorului, mai ales daca suflam usor asupra montajului. Tensiunea de iesire poate fi stabilizata utilizand un senzor de temperatura (care, insa, este tot o forma de reactie negativa), dar cum se poate rezolva problema distorsiunilor numite "de temperatura"?Distorsiunile de temperatura apar atunci cand variatia semnalului (tensiune si curent) la iesirea tranzistorului e insotita de variatia puterii instantanee disipate de catre tranzistor si, drept urmare, de variatia instantanee a temperaturii structurii semiconductoare. Aceasta duce la aparitia urmatorului fenomen: in cadrul procesului de amplificare a semnalului muzical, factorul de amplificare in curent al tranzistoarelor de iesire se modifica lent (lent datorita inertiei proceselor termice) cu 20-30%. Acest fenomen la randul sau duce la distorsiuni de intermodulatie in domeniul infrasonor, distorsiuni la care urechea este deosebit de sensibila.Un alt aspect al distorsiunilor de temperatura e legat de faptul ca tensiunea baza-emitor e dependenta de temperatura structurii semiconductoare. Astfel variatia tensiunii (si a curentului) la iesirea tranzistorului, care presupune si variatia puterii disipate de catre tranzistor, provoaca intai variatia temperaturii structurii semiconductoare si apoi variatia tensiunii baza-emitor care, la randul sau, se traduce din nou in variatia tensiunii (si a curentului) la iesire.Ca urmare a acestor fenomene ce se petrec in fiecare tranzistor al amplificatorului (mai ales in cel din fig. 3) apare o reactie negativa electro-termica care, daca nu se utilizeaza reactia negativa locala de curent, duce la o reducere a amplificarii de 10-15 dB si la o crestere a distorsiunilor armonice si de intermodulatie pana la valori de 10-15%, ambele in zona frecventelor joase (sub 150 Hz).Alt dezavantaj al amplificatorului din fig. 3 este impedanta de iesire inadmisibil de mare. Daca impedanta de iesire a amplificatorului este mai mare decat impedanta difuzorului, acesta va "tipa" si va reda un bas "lungit" {poate altcineva propune termenii audiofili pentru aceste expresii}. Legat de acest aspect, standardele "hi-fi" recomanda ca impedanta de iesire a amplificatorului sa nu depaseasca 1/3 din impedanta difuzorului (incintei acustice).Impedanta de iesire a unui amplificator cu tranzistoare poate satisface aceste cerinte daca in paralel cu difuzorul se conecteaza un rezistor sau daca etajul de iesire contine o bucla de reactie negativa de tensiune.Ca urmare cred ca intr-un amplificator cu tranzistoare nu poate fi ocolita reactia negativa, deoarece pentru a putea asigura nivele cel putin modeste ale distorsiunilor neliniare cat si pentru a avea o impedanta de iesire macar rezonabila e necesara cel putin utilizarea unor bucle locale de reactie negativa puternica."Va veni si restul, probabil sub forma a inca doua "transe", timpul disponibil va decide cand!Respecte!balauru'

[VTP]

Sa multumim d-lui balaur ca a tradus in continuare( si nu ne-a mancat!).Am avut, in timp multe discutii pe aceasta tema, dar, concluziile mai tarziu, dupa ce citim tot articolul!Spre cunostiinta: autorul articolului este unul dintre cei mai importanti proectanti de amplificatoare, cu tuburi sau tranzistori, atat din ex. URSS si Rusia ( are la activ un procent important din amplificatoarele, si nu numai, produse in ultimele 3- 4 decade de industria sovietica si rusa, intre care amplificatorul Brig, considerat o referinta in lume!)

[Vizitator balauru]

TOTAL OFFTOPIC (poate face si Vasile o exceptie ....).@VTPBalaurii mananca domnite, nu electronisti!Astia din urma, ai dracu', contin staniu si plumb care poa' sa cauzeze la sanatate la balauri in cazul ingerarii vreunuia! :)Respecte!balauru'

[Vizitator balauru]

Nu mai conteaza ce am scris eu aici, rog un moderator sau administrator sa stearga cu totul acest post.

[d2134]

Un articol interesant: http://www.gtlab.net/gtlab2/filemanager/userpix/igor/fet_power_amp.pdf

[Vizitator balauru]

Asta este urmatoarea "transa" a traducerii articolului"Cand lampa este mai buna decat tranzistorul" de A Lihnitzkii"Observatorul obiectiv: De ce sustineti cu atata indarjire neutilizarea reactiei negative in amplificatoare, fiind chiar gata sa aceptati in schimb ideea arhaica a unui transformator de iesire in amplificatoarele cu tuburi? Ce puteti spune de rau despre reactia negativa dupa ce timp de peste 60 de ani a fost folosita cu succes in diverse domenii ale tehnicii?Autorul: Despre efectele reactiei negative in amplificatoare vom vorbi putin mai tarziu. Intai sa vedem cateva efecte ale transmiterii semnalului muzical prin circuite (discutam nu despre circuitul in sine ci despre "barierele" generate de structurile prezente in circuit si despre "barierele" generate de conexiunile dintre componente care, desi aproape invizibile, exista din punct de vedere fizic). Includ aici condensatoarele, tuburile si tranzistoarele.Asa cum am mai spus, semnalul muzical care trece prin circuit se separa in cateva componente ce se propaga cu viteze diferite.Apare astfel asa numita distribuire a propagarii semnalului muzical pe mai multe "cai". Propagarea semnalului muzical prin circuit poate fi exemplificata prin grafurile de semnal din fig. 4a. Aici graful A reprezinta propagarea semnalului cu viteza luminii si amplitudine practic nealterata; grafurile B,C si D reprezinta propagarea semnalului cu intarzieri diferite si atenuari, sa presupunem, de doua ori, fata de "calea" A.E putin probabil ca in urma trecerii prin acest circuit a unui semnal sinusoidal sa poata fi observate modificari ale acestuia la iesire. Modificarile s-ar putea observa in cazul unui semnal muzical, dar din pacate inca nu s-a descoperit metoda prin care sa se efectueze astfel de masuratori.Observatorul obiectiv: Ar fi interesant de stiut de ce circuitul are un astfel de comportament doar in cazul unui semnal muzical, nu si al unuia sinusoidal.Autorul: Asta este din cauza ca semnalul muzical se deosebeste de cel sinusoidal printr-o variabilitate mult mai mare. Variatiile bruste ale amplitudinii, trecerile dinamice de la un registru armonic la altul, sunt foarte importante pentru perceperea muzicii. Acestea sunt cele care dau sunetului realism si energie. In cazul distribuirii semnalului pe mai multe "cai", componentele cu variabilitatea cea mai pronuntata sunt cele mai afectate, apare o defazarea acestora. In acest sens se poate vorbi despre existenta unor filtre care nu apar in schema electrica a amplificatorului, filtre ce limiteaza sau altereaza variabilitatea semnalului muzical. Astfel ca, din moment ce un astfel de filtru nu apare in schema electrica a amplificatorului si nici nu influenteaza componentza spectrala a semnalului reprodus {scuze dar a trebuit sa folosesc tz deoarece daca scriam componenta sensul ar fi fost cu totul altul}, este foarte dificila depistarea sa prin metodele de masurare cunoscute.Daca metodele de masurare obisnuite nu sunt capabile sa "digere" semnalul muzical, creierul nostru este capabil de asa ceva la un nivel complet acceptabil. Atunci cand comparati "sunetul" cablurilor, in primul rand sesizati diferenta intre claritatea reproducerea detaliilor, imaginea timbrala si dinamica {ca si anterior, nu stapanesc termenii audiofili pentru aceste expresii}. In gama de frecvente in care se reproduce defectuos variabilitatea semnalului, sunetul este sec {flasc, ofilit, moale, ....}, neexpresiv, redus ca volum, in schimb in domeniul de frecvente in care variabilitatea semnalului e reprodusa corect sunetul incepe sa domine, desi in caracteristica amplitudine-frecventa a amplificatorului nu apare nici o diferenta.Observatorul obiectiv: Am impresia ca v-ati apucat din nou de testat cabluri. Mai bine spuneti-ne de ce este reactia negativa atat de daunatoare.Autorul: Fie. Dar tocmai ceea ce am spus mai sus ne va permite sa raspundem si la aceasta intrebare. Sa ne imaginam un amplificator ipotetic cu reactie negativa de tipul grafului de semnal din fig. 4b. In cazul acestui amplificator ramura intrare-iesire are doua cai de propagare a semnalului: una cu transmitere instantanee a semnalului, cu inversare de faza si amplificare A, cealalta cu amplificare B (unde |B|<<|A|) si care intarzie propagarea semnalului cu o durata T. Reteaua de reactie negativa, avand un factor de reactie b {reprezentat ca beta in figura 4b.}, intoarce semnalul la intrare fara nici o intarziere.Amplificarea unui astfel de circuit imaginar in cazul unui impuls scurt aplicat la intrare este, in momentul t=0, H(t=0)=A/(1-Ab)iar in momentul t=T, referitor la acelasi impuls, esteH(t=T)=B/(1-Ab)Cu aceasta insa procesele din reteaua de reactie negativa nu s-au sfarsit. Problema consta in faptul ca si acest ultim raspuns al retelei de reactie se reintoarce la intrare si genereaza un raspuns suplimentar la momentul t=2T.H(t=2T)=bB^2/(1-Ab)^2Avand o noua intarziere, semnalul se intoarce din nou la intrarea amplificatorului samd ..... Ca urmare, in loc de doua raspunsuri la iesire corespunzatoare unui impuls aplicat la intrare, vom avea la iesire o serie infinita de raspunsuri cu amplitudine atenuata in timp:H(t=nT|n->infinit)=(b^(n-1))*(B^n)/(1-Ab)^n{scuze dar nu am disponibil simbolul matematic pentru infinit, asa ca l-am inlocuit cu vorbe}Se constata ca in urma trecerii la infinit a semnalului prin bucla de reactie, acesta se "erodeaza" suficient de perceptibil in timp {iarasi, poate altcineva va gasi un termen mai potrivit pentru "erodeaza"}. In cazul reactiei negative globale putem vorbi despre "erodari" ale semnalului cu durate de 100 ms si chiar peste. De aceea cele mai usor de detectat influente negative ale reactiei negative globale asupra sunetului sunt inrautatirea diapazonului dinamic si reducerea "energiei" sunetului muzicii.Abia acum este clar de ce reactia negativa locala este mai buna din punct de vedere al sunetului decat cea globala. O cale mult mai scurta prin bucla duce la intarzieri mai mici si deci la o durata mai mica a erodarii semnalului. Insa nu e cazul sa ne entuziasmam, chiar si in aceasta situatie semnalul muzical este corupt si, in primul rand, sunt afectate componentele sale cele mai variabile.Fenomenele descrise mai sus se agraveaza atunci cand amplificarea in bucla inchisa incepe sa scada cu 6dB/oct. la frecvente peste cea a asa numitului pol dominant (scaderea cu o panta de 6dB/oct. a amplificarii in bucla inchisa a unui amplificator cu reactie negativa in gama frecventelor inalte este obligatorie pentru a asigura functionarea sa stabila). Frecventa polului dominant pentru majoritatea amplificatoarelor cu reactie negativa puternica se afla in gama 2-5kHz iar la amplificatoarele operationale integrate in gama 50-300Hz.Faptul ca reducerea frecventei polului dominant pana la aducerea ei in gama frecventelor audibile are efecte negative asupra sunetului a fost observat inca din 1973, la acel moment insa acest aspect a fost pus pe seama distorsiunilor tranzitorii de intermodulatie, ceea ce a condus la peste un deceniu in care atat audiofilii cat si proiectantii de amplificatoare au fost indusi in eroare."Privitor la ce a scris VTP despre autorul acestui articol, am cautat atat cat am putut pe forumurile hi-fi rusesti (greu fara tastatura chirilica, apropo, stie cineva unde gasesc una combinata US sau EN + RU?) si multi din cei care posteaza acolo sunt de parere ca amplificatorul Brig 001, in prima sa versiune (au fost trei versiuni), cel fara circuite integrate, doar cu tranzistoare, versiune produsa intre 1980-1983, a fost SINGURUL AMPLIFICATOR HI-FI (poate chiar audiofil, aici sa se pronunte altii) care merita acest nume ce a fost realizat de fosta industrie sovietica.Va veni si restul traducerii, doar timpul disponibil va decide cand.Respecte!balauru'

[VTP]

Multumim inca o data!Informatii deosebit de valoroase pentru intelegerea reproducerii de calitate a sunetului!

[Guest1]

@balauru'Multumim.Un articol despre mp3 versus vinil nu gasim ? :toimonster: Tibi

[Vizitator]

@tvicol: Am putea gasi si un articol alba versus neagra sau neagra versus alba. Si ce legatura are cu thread-ul asta?

 

Daca nu te intereseaza, nu-ti mai pierde timpul sa citesti.

E vorba despre traducerea unui articol, nimic mai mult...

 

Multumesc @balauru' ca face efortul sa ne traduca. Asta nu inseamna ca e nici pro nici contra!

[yo9hrb]

Sunt niste informatii foarte interesante si foarte utile. Daca lampile s-au folosit acum 30....40 de ani, nu inseamna ca sunt proaste. Inseamna ca s-a gasit ceva mai ieftin. Un om munceste sa traduca un articol, nu cred ca trebuie sa facem misto de el. Dimpotriva, trebuie sa-i multumim.

[Guest1]

Eu chiar nu am facut misto si-mi cer scuze daca din mesajul meu s-a inteles asa ceva.Chiar ma intereseaza articolul pentru ca am aflat lucruri noi.tibiPs. Sunt multi pustani (cu mp3-ul in urechi) care se tavalesc de ras atunci cand vad un pick-up.

[Vizitator]

Un articol despre mp3 versus vinil nu gasim ? :toimonster:

Pentru ca ai folosit emoticonul asta: :toimonster: eu am inteles ca nu apreciezi topicul.In cazul in care a fost doar un emoticon neinspirat, te rog sa ma scuzi.

[Guest1]

:toimonster: era adresat mp3-uluitibi

[Vizitator balauru]

In primul rand, imi cer scuze fata de toti cei interesati de acest articol pentru perioada de timp de peste o luna in care v-am facut sa asteptati continuarea postarii acetei traduceri.

 

Aceasta este ultima parte a traducerii articolului

 

"Cand lampa este mai buna decat tranzistorul" de A Lihnitzkii

 

Textul catre care trimite link-ul dat initial de catre VTP din pacate nu contine si figura 5 despre care va fi vorba in continuare. Am reusit in cele din urma sa gasesc un alt link catre acelasi articol unde insa apare si aceasta figura. Accesati:

 

http://www.aml.nm.ru/articles/tubes.htm#_ftn4

 

Si acum, traducerea ultimei parti:

 

"In realitate acest fenomen poate fi explicat in lumina celor expuse privind "erodarea" semnalului de catre bucla de reactie negativa. Faptul ca reactia negativa incepe sa functioneze prost atunci cand amplificarea in bucla inchisa depinde de frecventa se poate demonstra observand comportamentul unui amplificator a carui impedanta de iesire este controlata de o bucla de reactie negativa, avand ca sarcina un difuzor real.

Daca la intrarea unui astfel de amplificator se aplica un "impuls sinusoidal" ca in fig. 5a, avand frecventa egala cu frecventa de rezonanta a difuzorului, atunci, cautand sa il reproduca la iesire, amplificatorul va genera pe traseul direct al buclei de reactie negativa un semnal de comanda a curentilor tranzistoarelor de iesire ca in fig. 5b. In aceasta figura e marcat cu un cerc saltul de faza al semnalului de iesire care apare ca raspuns al amplificatorului la tentativa difuzorului de a-si continua oscilatiile membranei pe frecventa sa de rezonanta.

Comparand fig. 5a cu fig. 5b, se observa ca variabilitatea semnalului de iesire {de comanda} cu bucla de reactie negativa inchisa trebuie sa fie mai mare decat cea a semnalului de intrare.

Si toate acestea nu ar fi chiar atat de rele daca variabilitatea semnalului nu ar fi limitata de filtrele "invizibile" din bucla de reactie negativa. In realitate, tocmai din cauza acestei limitari, in momentul incetarii impulsului sinusoidal la intrarea amplificatorului se pierde controlul asupra semnalului de la iesirea sa, acesta din urma ramanand sa depinda doar de semnalul pastrat in memoria buclei de reactie negativa dar care semnal a trecut deja prin amplificator. Aceasta zona de comportament oarecum imprevizibil a amplificatorului este marcata cu un cerc in fig. 5c.

Lipsa "claritatii" si a "puritatii" basului este ceea ce obtine in final proprietarul unui amplificator (indiferent daca este cu tuburi sau tranzistoare) a carui impedanta de iesire este controlata de catre o bucla de reactie negativa.

 

Observatorul obiectiv: V-am ascultat in ceea ce ati spus pana acum si am inteles, in final, ca sunteti obiectiv. Incepeti intotdeauna prin a explica totul si abia dupa aceea spuneti si cum ar trebui sa se auda toate acestea.

 

Autorul: Da, cu multi ani in urma am avut ocazia sa constat cele descrise mai sus la prototipul amplificatorului "Brig". Atunci nu am fost capabil sa inteleg de ce sfarsitul impulsului sinusoidal e redat distorsionat daca se afla aproape de valoarea zero dar, totodata, in aceeasi perioada am facut primul pas in directia subiectivismului. Am capatat incredere in perceptia mea atunci cand am constatat ca un rezistor de 4 Ohmi conectat in paralel cu iesirea amplificatorului (deci si in paralel cu difuzorul) a dus la imbunatatirea sunetului in domeniul frecventelor joase, ceea ce era contrar cutumelor acelor vremi. A mai durat inca 20 de ani pana sa si pot intelege de ce.

 

..................

 

 

In final asi dori sa ma opresc asupra unor aspecte pe care probabil Observatorul obiectiv a uitat sa le mentioneze.

 

Exista totusi o diferenta intre sunetul tuburilor si cel al tranzistoarelor?

 

Cum se explica faptul ca un amplificator simplut, DIY, cu tuburi, e in stare sa "corecteze" o inregistrare de studio realizata cu echipamente pe tranzistoare?

 

Aceste intrebari, in opinia mea, vor continua sa persiste mult timp de acum incolo si nu vor primi un raspuns definitiv.

 

In primul rand este aproape imposibil sa realizam un experiment in care, fara a modifica schema electrica, sa inlocuim tubul cu tranzistorul. Mai mult decat atat, sunt tuburi si tuburi (la fel de valabil si pentru tranzistoare). De exemplu, tuburi de acelsi tip, realizate in aceeasi tehnologie si dupa acelasi proiect dar de catre firme diferite, suna diferit. E prea putin probabil ca vidul din Germania (fosta RDG) sa fie mai prost decat vidul din alte tari, dar tuburile produse de firma RFT "suna" aproape ca tranzistoarele. Banuiesc ca este din cauza insuficientei purificari a materialelor folosite pentru realizarea electrozilor acestor tuburi. Accept sa se spuna ca bat campii, dar tuburile cu anod mai mare "suna" mai placut decat cele cu anod mai mic. Cele din urma au un sunet mai "aspru" si mai "intepat" {din nou, termenii audiofili corecti raman a fi stabiliti de catre cei care stapanesc acest vocabular}. E simplu de demonstrat aceasta afirmatie, inlocuiti intr-un preamplificator tubul ECC83 cu un altul de acelasi tip dar avand anodul mai mare (sau mai mic).

Anod mic in tub - cristal mic in tranzistor: poate ca acesta este raspunsul? Sau cauza sta in "otravirea" cu arseniu sau iridiu a cristalului de siliciu? Dar jonctiunile p-n din acest cristal, poate inseamna si ele ceva? Dar toate acestea sunt doar presupuneri. Informatii indiscutabile asupra particularitatilor sunetului tubului si al tranzistorului, ca si explicatii asupra acestora, deocamdata nu exista.

Acum sa vorbim despre "curatarea" de catre tuburi a inregistrarilor efectuate cu echipamente cu tranzistoare. Cred ca aici apare efectul de armonizare a canalului inregistrare - redare. Un amplificator cu tuburi cu anod mare de obicei evidentiaza si chiar "favorizeaza" domeniul de frecvente intre 400 si 600 Hz, restituind astfel ascultatorului ...... {scuze, chiar nu am gasit traducerea acestui cuvant inlocuit cu ......} "pierdut" al viorii, baza vocii umane si chiar saturatia unui tutti al orchestrei simfonice. De fapt este armonizarea canalului prin echilibru tonal.

O alta caracteristica a amplificatoarelor cu tuburi este integrarea placuta a sunetului, multumita careia se produce parca un fel de curatare a inregistrarilor efectuate pe tranzistoare de asperitatile care deranjeaza ascultatorul.

Acest efect este intr-adevar observabil uneori dar, totodata, din inregistrare dispar trasaturile caracteristice si detaliile de finete. Din punctul meu de vedere, pur si simplu expresivitatea sunetului este inlocuita de un confort auditiv sporit. Este insa evident ca ascultatorul doreste un anumit compromis intre reproducerea detaliilor de finete si integrarea sunetului, muzicienii in general numesc asta "coerenta" {"coherency" in original}. Ca o paranteza, in cazul muzicii "live", acest compromis se obtine prin alegerea raportului intre unda sonora directa si cele reflectate in sala de concert. Dar de ce sa modificam ceva din echilibrul natural? Dupa cum s-a constatat, inregistrarile cu echipamente tranzistorizate genereaza in muzica redata ulterior o "asprime" a sunetului mai ales in registrul superior. Cauzele, asa cum deja am aratat, sunt distorsiunile armonice si de intermodulatie de ordine superioare. Nu este deci de mirare ca ascultatorul prefera un sunet mai "integrat" decat cel live.

Si totusi pentru "curatarea" inregistrarilor realizate cu echipamente cu tranzistoare nu e neaparat necesar sa folosim echipamente cu tuburi. Din experienta mea personala rezulta ca un efect similar se poate obtine folosind cabluri interconect si de iesire corespunzator selectate. Un efect suficient de convingator se obtine folosind cabluri OFC.

Desi, daca inregistrarea originala este lipsita de dinamica, de transparenta, de spatialitate si naturalete, nici tuburile si nici cablurile nu sunt de nici un ajutor. In acest caz caracteristicile unei inregistrari de calitate sunt definitiv pierdute.

 

Concluzii

 

Exista intr-adevar sunetul de tranzistor si de lampa (tub)? Cred ca la nivel strict intuitiv lampa poate fi considerata superioara fiind un "conductor" in vid fata de tranzistorul care are o structura cristalina. Totusi, in afara concluziilor subiective ale auditiilor, prea putin convingatoare, nu exista date obiective cum ca tranzistorul corect folosit suna mai rau decat lampa.

 

In acelasi timp, in cercul producatorilor de aparatura hi-end, cu timpul, s-a format convingerea ca problema nu e legata de tranzistoare ci de reactia negativa, obligatorie in orice amplificator cu tranzistoare. Era clar: reactia negativa distruge semnalul muzical.

 

Explicatia acestui fapt a venit atunci cand s-a demonstrat ca prin reteaua de reactie circula copii intarziate ale semnalului. Cauza aparitiei acestor copii sta in fenomene fizice complexe care apar in componentele din care este realizat amplificatorul.

 

Desi pare paradoxal, raul adus de reactia negativa in amplificatoere s-a dovedi a fi mai mare decat utilizarea unei componente arhaice ca transformatorul de iesire.

 

Insa, daca folosim un amplificator cu tuburi proiectat pe baza principiilor utilizate la amplificatoarele cu tranzistoare (adica avand reactie negativa), superioritatea lampii fata de tranzistor dispare.

 

Ca o dovada a acestui fapt este disparitia progresiva de pe piata a amplificatoarelor sofisticate (cu tuburi) de tip OTL, avand preturi intre 4.000 si 10.000 dolari si, totodata, aparitia pe piata a unor amplificatoare cu scheme simplute, folosind triode si transformatoare de iesire, cu preturi depasind chiar 200.000 dolari. {articolul este scris in anul 1996}

 

Cred ca daca intr-un amplificator cu tranzistoare va putea fi candva eliminata complet reactia negativa, bariera lampilor va putea fi depasita.

 

А. Лихницкий

АМ № 1 / 1996"

 

Sunt constient de faptul ca traducerea mea este departe de a fi perfecta. Daca exista sugestii privind termenii utilizati sau chiar redarea ideilor exprimate de autorul articolului, va rog sa le postati si voi modifica textul.

Respecte!

balauru'