Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

Intarziere alimentare dispozitiv pe 5V de la USB


Vizitator andreidi

Postări Recomandate

Vizitator andreidi

Multumesc pentru precizari. O sa folosesc aceasta ultima schema pentru a realiza montajul. Am mai facut ceva teste si am descoperit ca o intarziere de 5 secunde este arhisuficienta (din pacate, nu merge cu dezactivarea bootarii pe USB si nu am alte setari in BIOS). Din ce am vazut, timpul de intarziere este dat de rezistenta a carei valoare este cu * in schema. Banuiesc ca daca vreau 5s, e suficient sa pun o rezistenta de 50k in loc de cea de 100k...

 

Insa, din dorinta de a si invata ceva in urma acestui montaj, am vrut sa ma documentez si sa inteleg mai bine principiile de functionare ale lui 555 strict pentru aceasta intarziere la alimentare si mentinerea alimentarii pana la oprirea tensiunii de intrare.

 

Pentru 555, am gasit aceasta schema: http://555-timer-circuits.uk/operation/delay-on.html. Comparand-o cu schema de 555 furnizata anterior, am observat ca exista anumite diferente intre cele 2 circuite si aici ma refer la circuitul pana la iesirea din 555, facand abstractie de tranzistorul si rezistenta de dupa iesirea de pe pinul 3 al lui 555. De ce in circuitul online apare doar o singura rezistenta si o dioda, pe cand in cel furnizat aici apar 2 rezistente (in plus apare cea de 2MOhm) si nu apare o dioda? De asemenea, calculand valorile pentru un timp de 10s cu ajutorul acelui calculator de pe pagina, in conditiile utilizarii unui condensator de 100uF, rezistenta corespunzatoare este de aprox 90kOhm, in conditiile in care pe circuitul postat pe forum rezistenta are 100kOhm. Si observ ca si modul de montare a componentelor fata de bornele de alimentare este diferit.

Editat de andreidi
Link spre comentariu
  • Răspunsuri 17
  • Creat
  • Ultimul Răspuns

Top autori în acest subiect

  • Ticu

    6

  • turcu_dan

    2

  • em2006

    1

  • Bandi Szasz

    1

Top autori în acest subiect

Imagini postate

555 are in interior trei rezistente de cate 5k inseriate intre + si masa (de aici si numele 555 !). Pe fiecare din rezistente cade 1/3 din tensiunea de alimentare U. Sunt disponibile deci tensiunile de referinta U/3 si 2U/3. Cand U=5V, asta inseamna 1,67V si 3,33V. A nu se uita ca toate tensiunile  sunt masurate fata de masa.Mai exista doua comparatoare ce actioneaza asupra unui circuit bistabil:

- cand tensiunea pe pin 6 depaseste 2U/3 se produce bascularea bistabilului, astfel ca iesirea 3 sa fie in starea LO (tensiune zero);- cand tensiunea pe pin 2 scade sub 2/3 se produce re-bascularea bistabilului, iar iesirea 3 devine HI (tensiune apropiata de U, dar ceva mai mica).In schemele discutate, pinii 2 si 6 sunt legati impreuna, astfel ca vor fi sesizate ambele situatii descrise mai sus.In schema cu condensatorul C legat la masa, la alimentarea montajului tensiunea pe C este zero si in consecinta pin 3 este HI (vezi desenul 1). Apoi condensatorul incepe sa se incarce, tensiunea pe terminalul sau pozitiv creste treptat, si cand ajunge la 2U/3 iesirea 3 basculeaza in LO.In schema cu C legat la +, la alimentarea montajului tensiunea intre terminalele lui C este tot zero, dar, fata de masa, ambele terminale ale lui C (si deci pinii 2, 6) sunt la tensiunea U. Deci pin 3 va fi LO. Apoi, pe masura ce se incarca, tensiunea pe C creste, iar tensiunea fata de masa a terminalului sau negativ va scadea. Cand ajunge la U/3, iesirea 3 basculeaza in HI.Din desen se vede ca functionarea celor doua scheme este complementara. Ca urmare, schema ta completata cu etajul de iesire va trebui sa fie ca in desenul 2.Exista un motiv pentru care as prefera aceasta ultima schema: rezistenta sursa-drena la un tranzistor mos-fet cu canal n in stare de conductie este de regula mai mica decat la unul cu canal p (din motive tehnologice). Deci "pierderea" de tensiune va fi mai mica (sutimi de volt fata de zecimi de volt). Tensiunea la iesirea lui 555 in starea HI este "impinsa in sus" de o rezistenta conectata la +, pentru un plus de siguranta in ce priveste intrarea in conductie a tranzistorului (se castiga vreo 0,4V in poarta, ajungand la 4,95V). Cu titlu informativ, se poate utiliza foarte bine pin 7 ca iesire in loc de pin 3 (tranzistorul de descarcare din 555).Dupa ce alimentarea montajului este deconectata, este necesara descarcarea lui C pentru a pregati montajul pentru o noua temporizare (o noua reconectare). In schema data de mine descarcarea se face prin 2M in paralel cu C. In schema ta descarcarea se face mai rapid, prin dioda si prin insusi circuitul 555 care este un consumator de cativa mA. Imi place solutia cu dioda, desi practic am constatat ca tot este nevoie de aproape 10 secunde pentru descarcarea completa a condensatorului.Valoarea 100k pentru rezistenta de incarcare am gasit-o experimental; e posibil ca valoarea lui C sa fi fost ceva mai mica decat cea nominala, lucru obisnuit la condensatoarele electrolitice.

post-184838-0-91678000-1429796065_thumb.png

post-184838-0-56104200-1429796088_thumb.png

Link spre comentariu
Vizitator andreidi

Multumesc. Am realizat schema din postarea anterioara (schimband rezistenta de 90k cu una de 47k, ca sa-mi iasa cca. 5 secunde intarziere, suficient de mare pentru a permite bootarea, dar suficient de mica pentru a nu mari prea mult timpul de asteptare la o eventuala pornire a placii din intrerupator in Windows) si am legat-o la placa de sunet. A fost ceva de lucru, caci a trebui sa intrerup legatura masei din conectorul USB mama de pe placa si sa lipesc masa data de tranzistor la masa placii, dar sa las ceilalti pini neatinsi, insa m-am descurcat. De asemenea, din motive de spatiu redus, am legat componentele intre ele, tragand cateva fire de legatura unde a fost cazul, astfel incat mi-a iesit un montaj foarte compact de 2x2x1cm. Functioneaza fara probleme, inconvenientul fiind cu atat mai mic cu cat placa are deja o intarziere de 3-4 secunde pana la intrarea in functiune. In acest sens, intre momentul in care se aprind LED-urile pe placa si momentul in care placa este detectata in Windows, exista o intarziere de doar 1-2 secunde, ceea ce este foarte putin si nu deranjeaza.

 

Cateva precizari ar mai fi de scos in evidenta. In mod ciudat, placa se alimenteaza si fara prezenta masei (se aprind LED-urile), doar ca acel ground ii permite sa fie detectata de Windows. Fara masa, placa porneste, se aprind LED-urile, dar ramane pe MUTE si n-o vede in Windows. Deci, schema functioneaza, in sensul in care imi intarzie detectarea placii la pornire, iar laptopul booteaza fara probleme.

 

Multumesc lui "bandi12" si "Ticu" pentru rabdarea de care au dat dovada cu un incepator in ale electronicii. Nu doar ca m-ati ajutat sa rezolv problema, ci mi-ati si predat o adevarata lectie de electronica.

Editat de andreidi
Link spre comentariu

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum



×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări